Norocul tău, imperturbabil, trece
Ireversibil, pe un vast traiect.
Să-l sorbi cum sorbi din cupă apa rece
Sau să-l aștepți, o viață, circumspect.
Norocul dă să plece sau să vină?
De câte ori, căzut, te-ai ridicat
Să vezi re-decantarea de lumină
Care în mreje te-a acaparat?
Norocul e-o eroare transgresală,
Din nu știu ce capricii zămislit,
De-aceeași mână care, din greșeală,
Cum ți l-a dat așa l-a târnuit.
Norocul tău?! Ți-e mintea înglodată
De truda turmentatelor nevoi...
Norocul tău?! O! N-a fost niciodată!...Există numai cum ni-l facem noi.

Text adăugat în bibliotecă de PrInTzEsIkA