exemplu: Mihai Eminescu, sau Ruga pentru parinti, etc.

-> -> -> Despre cusururi sau urîciuni
Ajuta-ne sa construim biblioteca! Adauga si tu texte in biblioteca.

Despre cusururi sau urîciuni

de


Share | |



Despre cusururi sau urîciuni
Aideți să vorbim degeabă,
Că tot n-avem nici o treabă.
FiindcăGura nu cere chirie,
Poate vorbi orce fie.
De multe ori însăVorba, din vorbă în vorbăAu ajuns și la cociorbă.
Ș-atunci vine proverbul:Vorba pe unde a ieșit
Mai bine să fi tușit.
De aceea
Cînd vrei să vorbești, la gurăSă aibi lacăt și măsură.
Adică:Vezi bîrna din ochiul tăuȘi nu vorbi p-alt de rău.
Spre pildă:Cînd vei vorbi de mucos,
Nici tu să fii urduros.
Că nu e mai urît cînd cineva
Face pe frumos că e ponevosȘi pe cel urît că e aurit.
Altul iar
Trîntește cuvîntul tronc,
Ca cloșca cînd face clonc.
Și se pomenește vorbind:Frumoasă noră dobîndiși,
Dar se uită cam piaziș.
Și căDupă ce e neagră, o cheamă și Neagă;
După ce e mută, apoi e și slută.
Sau
Urît meșter a croit-o,
Rău ciocan a ciocănit-o.
Sau
Bun ciocan te-a ciocănit,
Că frumos te-a potrivit.
Și
Urît tată a avut,
Să-i semene l-a făcut.
Sau
Fă-mă, tată, ca să-ți seamăn
Ca frate cu frate geamăn.
Dar însăA semănat crastavețiȘi au răsărit scăieți.
Sau căTata avea armăsar,
Dar el a ieșit măgar.
Și așa,
Cu vorbe îmbolditoareÎl atinge unde-l doare.
De aceea niciodatăChelului despre chelie
Să nu-i spui vro istorie.
Și
Cu pleșuvul cînd vorbești
Tivgă să nu pomeneștiȘi nici
Să nu rîzi de măgar cumva,
Că poate îl încaleci cîndva.
Totdauna
Gura care e-mpuțităAltui e nesuferită,
Că dacăMie-mi miroasă a floare,
Dar altuia a putoare.
Și în scurt,
Noi rîdem de unul-doiȘi patruzeci rîd de noi.
Pentru căNu este răsur să n-aibă cusur.1 vătrai de lemn.
Povestea vorbei
Primăvară,-ntîia oară roazele cînd înfloresc,
C-un fir merse la-mpăratul grădinaru-mpărătesc,
Care cu plăcere multă-n mîna sa cum l-a luat,
Totdodată fără veste la un deget l-a-nțepatȘi întîia sa plăcere ce asupra-i o avea
I s-a-ntors în supărare, cu acel gust n-o privea;
Cum și către grădinarul zise: — Iacă un cusur
Care n-ar fi cuviință ca să-l aibă un răsur;
Tu cam te pricepi la multe măestrii grădinărești,
Ș-astă roză ghimpi să n-aibă n-ai putea s-o altuiești?— Ba să poate, împărate, — grădinarul a răspuns —Și grădinăria are cîte un secret ascuns.— Nu știu, — împăratul zise — asta este treaba ta,
Fă-l ca să-i lipsească ghimpii și un dar vei căpăta.
Grădinarul dar să duse, puse-ndată, altui,
Să se prinză și să crească îndestul se nevoi;
În sfîrșit el cu secretu-i a văzut c-a izbutitȘi mergînd la împăratul duse un fir înflorit;
Care-n mîna sa luîndu-l, foarte bine i-a părut
C-a putut să-l altuiască după cum a fost cerut,
Dar la nas cînd îl duse, zise către grădinar:— Ce fel? Acum văz că n-are cel mai mic miros măcar!Grădinarul îi răspunse: — Împărate, să trăiești,
Orce lucru firea-și schimbă cînd vei sta să-l altuiești,
Și nimic iar nu se poate ca să n-aibă vrun cusur,
Arburi, plante, flori și oameni, astfel și acest răsur,
Care or ca-ntîi să-nghimpe și să fie cu miros,
Or nici miros să n-aibă și să fie neghimpos.
Fiecare poartă cîte un răvaș în spate.
Pe al altuia îl vede și pe al său nu-l vede.
Fiecare să ține mai cuminte decît altul.
Fiecăruia i se pare că copilul său e mai frumos, d-ar fi cît de urîcios.
Și
Ce e frumos poartă și ponos.
Fiecare trage spuză pe turta lui
Lesne a judeca pe altul.
CăNu te pricepi să împarți un pai la doi boi.
Și căCu ce dascăl lăcuiește
Așa carte-alcătuiește.
Așa e lumea asta:Rîde om de om și dracu de toți.
Dracu rîde de porumbe negre și pe sine nu se vede.
Gura lumii numai pămîntul o astupă.
Fiecare să leagă unde îl doare.(Spun c-a fost odată un crai oarecare)Spun c-a fost odată un crai oarecare
Ce avea din fire un nas foarte mare;
El își vedea bine cusurul ce-l are,
Dar tot gîndea cum că poate i să pare.
Supușii și alții, carii întrebase,
Că îi șade bine îl încredințase.
Căci cine-ndrăznește la unul mai mare
Să-i spuie de față cusurul ce-l are?
Tot pe acea vreme ș-în acea cetate
Era ș-o cocoană gheboasă în spate,
Ce o amăgise lingăii să creazăCă ea e în lume cea dintîie rază,
Cu poezii, versuri o încorunaseȘ-a se ținea zînă o înfumurase.
Aceasta se duse la craiul odată,
Cu alt oarecine avînd judecată,
Și văzînd că craiul hatîr ei nu-i face
Să vorbească-n parte-i după cum îi place,
Prerumpînd cuvîntul, zise cu mirare:— Va—a—ai de mine, ce nas ai mare!Pe craiul cu astă vorbă îl împunse,
Dar deocamdată nimic nu răspunse.
Ea însă părîndu-i că nu auziseÎntre alte vorbe iară îi mai zise.
Craiul și aceasta o-nghiți cu noduri,
Ea nu-nceta însă de a-i da iar bolduriȘi mai zise iarăși: — Ce ciudat îmi pare!N-am mai văzut încă astfel de nas mare!Se înăspri craiul și zise: — Cocoană!Știi că ești cu totul ciudată persoană!Ce îmi tot spui mie că-mi e nasul mareȘi nu-ți vezi cocoașa ce-o porți în spinare?
Cusurul cel mare nu ți-l simți din spateȘi judeci p-al altui, el ț-e greutate.
Plecînd ea să meargă și ieșind în tindă,
Zise craiul iară, privind în oglindă:— Nu a fost minciună ce a zis neștine
Că greu se cunoaște cineva pe sine!

Text adăugat în bibliotecă de masteroftime

Ți-a plăcut acest text? Dă-l mai departe!


  |  


Alte texte scrise de Anton Pann



vezi toate textele scrise de Anton Pann

5

0 comentarii pentru Despre cusururi sau urîciuni

Fii primul care adauga un comentariu!

Spune-ti parerea despre Despre cusururi sau urîciuni

Nume*
Email (dacă vrei să fii anunţat când apar comentarii noi)
Titlul comentariului
Comentariul tău

cod de validare
loader generează cod nou
Cod de validare*
Anunţă-mă când apar comentarii noi 



Utile
Dictionar de rime

Afla mai multe
ce este spunetiparerea.ro?
ce este un expresial?