exemplu: Mihai Eminescu, sau Ruga pentru parinti, etc.

-> -> -> Recrutul
Ajuta-ne sa construim biblioteca! Adauga si tu texte in biblioteca.

Recrutul

de


Share | |



Eu o las în sama ta—
Am să plec! și parcă-mi moare
Inima, se rupe-n mine!
Nu de voi, tu știi de cine!
Și mă doare,
De-aș țipa.
Omul fără de noroc
Tot cu răul se-ntâlnește—
Tu-mi ești frate dintr-o mamă,
Mă iubești! ți-o las în samă,
Mi-o păzește
Ca de foc!Vei vedea-o pe la hori.
Să n-o lași la vino-ncoace—
Stai cu ea, ce știi tu-i spune,
Dar cu capul mi te pune
Să n-o joace
Alți feciori.
Tu s-o joci, dar mai așa!
Liniștit, cum joci pe-o soră,
Să n-o strângi prea mult la tine,
Că ea, biata, de rușine
Mai mult horă
N-ar juca.
Tu o vezi și n-o-nțelegi;
De-o cuprinzi, ea știe una:
Moartă-n brațe ți se lasă,
Dar de ciudă plânge-acasă,
Plânge-ntruna
Zile-ntregi.
Calea ei să n-o colinzi
—De-i vedea-o la fântână,
Treci și las-o-n bună pace,
Nu glumi, că ei nu-i place.
Nici de mână
Să n-o prinzi!Ea va zice tot ce vrei;
O desmierzi și nu te vede,
O săruți și-i pare bine.
Ah, dar crede-mă pe mine
Și nu-i crede
Vorba ei!Ce folos ai tu c-o strângi?
Simți tu că pe ea o doare?
Vezi, nici eu n-o strâng, de frică:
Ea-i atât de subțirică,
Ca pe-o floare
Poți s-o frângi.
Dac-o fi pe drum, tu treci;
Zi că ești grăbit, și-o lasă,
Să n-asculți orice să-ți spuie.
Și-un gând rău să nu te puie
Pân-acasă
S-o petreci.
Nu știi cât îi faci de rău!
Mă-sa-i rea și nu o crede,
Și-o primește de pe-afară
Cu bătăi și cu ocară,
Cât ce-o vede
C-un flăcău!Dar te uită să știi ce-i
Pe la casa lor! De iese,
Ori de intră oarecine!
Tu să știi pe cel ce vine
Mai adese
Pe la ei!Ea, cu părul gălbior,
Naltă, zugrăvită-ntreagă,
Când își mlădie trupșorul!
A ursit-o-n fașe dorul
De-a fi dragă
Tuturor!De-i vedea pe cineva
Pe la ei, în fapt de seară,
Prinde-l într-adins, ca-n glumă:
Frânge-i gâtul și-l sugrumă,
Ca pe-o feară—
Nu-l cruța!Și-apoi las’ să fie-al meu,
De-i păcat! La judecată
Eu voi merge pentru tine!
Eu dau sama! și pe mine
Să mă bată
Dumnezeu!Poartă-i grija! Tot a mea
S-o găsesc, tot dor să-mi poarte!
Dar de nu-i păzi-o bine,
Ți-ai găsit dușman în mine,
Căci fac moarte
Pentru ea!

Text adăugat în bibliotecă de marcel

Ți-a plăcut acest text? Dă-l mai departe!


  |  


Alte texte scrise de George Coşbuc



vezi toate textele scrise de George Coşbuc

5

0 comentarii pentru Recrutul

Fii primul care adauga un comentariu!

Spune-ti parerea despre Recrutul

Nume*
Email (dacă vrei să fii anunţat când apar comentarii noi)
Titlul comentariului
Comentariul tău

cod de validare
loader generează cod nou
Cod de validare*
Anunţă-mă când apar comentarii noi 



Utile
Dictionar de rime

Afla mai multe
ce este spunetiparerea.ro?
ce este un expresial?