exemplu: Mihai Eminescu, sau Ruga pentru parinti, etc.

-> -> -> Cometei anonsate pentru 13 iunie
Ajuta-ne sa construim biblioteca! Adauga si tu texte in biblioteca.

Cometei anonsate pentru 13 iunie

de


Share | |



   Cometă cu lungi coade, însă cu scurtă minte,
De ce vrei să arzi globul ce noi îl locuim?
El, drept, mult nu plătește, dar tot avem cuvinte
Viața-i păcătoasă cîtva să prelungim.
De ne vei arde-acuma, să știi că or să nască
În locu-ne ființe mai rele decît noi,
Ce-n grab or să-ntărîte mînia ta stelească,
Prin fapte mai cumplite, prin crime și război.
Ce! ai uitat tu oare potopul d-altădată,
La care, cum s-aude, destul ai conlucrat,
Atunci cînd tata Noe în luntrea-i deșălată
Plutea pe universul subt unde înecat?
Ei bine! omenirea ce moșteni pămîntul,
Ființe, lighioane, ce-n urmă s-au ivit,
Întrec ele p-acelea ce ș-au găsit mormîntul
În marea adîncime și monstri au nutrit?
Cîmpiile de astăzi sînt ele mai mănoase
Decît cele antice? măgarii mai deștepți?
Broasca mai muzicantă în bălțile stufoase?
Tigrii mai cu blîndețe, și oamenii mai drepți?
Nu, nu! bagă de seamă să nu faci o greșeală,
De care mai în urmă amar să te căiești;
Ba încă să dai, poate, o aspră socoteală
Preabunului părinte al rasei omenești.
Căci noi avem de lucru în Țara Românească;
Legi vechi și ruginite avem să le-nnoim,
Regulamentul multe are să pătimească,
De ne-or lăsa în pace așa precum dorim.
De ești tu executor înaltelor decrete,
Mai dă-ne un mic termen de zece mii de ani,
Să ne-ndreptăm purtarea, să ne spălăm de pete,
Să nu cădem în iaduri pe gheare de satani.
Atuncea, daca globul n-o merita viață,
Poți să-l prăjești în voie-ți, eu nu mă-mprotivesc,
Dar azi, topește numai a inimilor gheață,
Și arde astrologii ce lumea îngrozesc.

Text adăugat în bibliotecă de raluca

Ți-a plăcut acest text? Dă-l mai departe!


  |  


Alte texte scrise de Grigore Alexandrescu



vezi toate textele scrise de Grigore Alexandrescu

5

0 comentarii pentru Cometei anonsate pentru 13 iunie

Fii primul care adauga un comentariu!

Spune-ti parerea despre Cometei anonsate pentru 13 iunie

Nume*
Email (dacă vrei să fii anunţat când apar comentarii noi)
Titlul comentariului
Comentariul tău

cod de validare
loader generează cod nou
Cod de validare*
Anunţă-mă când apar comentarii noi 



Utile
Dictionar de rime

Afla mai multe
ce este spunetiparerea.ro?
ce este un expresial?