exemplu: Mihai Eminescu, sau Ruga pentru parinti, etc.

-> -> -> Robotii de pe Aurora
Ajuta-ne sa construim biblioteca! Adauga si tu texte in biblioteca.

Robotii de pe Aurora

de


Share | |





1. BALEY


1

Elijah Baley se trezi la umbra copacului si bodogani pentru el:
- Stiam eu. Transpir.
Tacu o clipa, îsi îndrepta spatele, îsi sterse transpiratia de pe frunte cu dosul mâinii, apoi privi crunt la picaturile de apa.
- Nu pot suferi transpiratia, vorbi de unul singur, de parca ar fi promulgat o lege cosmica, si din nou avu pica pe Univers, pentru ca facea un lucru important si neplacut în acelasi timp.
În Oras, unde temperatura si umiditatea erau sub control total si unde n-aveai niciodata nevoie sa te porti astfel încât caldura produsa sa fie mai mare decât cea înlocuita. niciodata nu transpirai (desigur cu exceptia cazului în care doreai sa transpiri).
Asta da, civilizatie!
Privi spre câmp, unde se afla o ceata de barbati si femei, oarecum în grija lui. Erau în majoritate tinerei pâna la douazeci de ani, dar si câtiva mai copti, ca el. Sapau pamântul cu stângacie si faceau o seama de alte lucruri pe care trebuia sa le faca robotii - si le-ar fi facut mai bine, daca nu li s-ar fi dat ordin sa stea deoparte si sa astepte, în timp ce oamenii munceau cu încapatânare.
Pe cer erau nori, iar soarele se ascundea, în acea clipa, în spatele unuia dintre ei. Privi la întâmplare în sus. Pe de o parte, asta însemna ca dogoarea soarelui (si transpiratia) s-ar reduce. Pe de alta parte, avea oare de gând sa ploua?
Asta era necazul cu Exteriorul. Oscilai întruna între alternative neplacute.
Faptul ca un nor relativ mic putea acoperi complet soarele, întunecând Pamântul dintr-o parte în alta, lasând, totusi. aproape tot cerul albastru, îl uluia întotdeauna pe Baley.
Ramase sub învelisul de frunze al copacului (un fel de perete si tavan primitiv, cu scoarta moale la pipait) si privi, din nou, înspre ceata, cu atentie. O data pe saptamâna, indiferent de vreme, veneau aici.
Primeau si membri noi. Acestia erau, categoric, mai multi decât cei câtiva inimosi care pornisera la drum. Conducerea Orasului, chiar daca nu-si dadea prea mult osteneala, era destul de întelegatoare ca sa nu puna piedici.
Înspre orizont, în dreapta lui - la est, cum ai fi zis dupa pozitia soarelui din amurg - Baley vazu cupolele greoaie, cu multe vârfuri, ale Orasului, care cuprindeau tot ceea ce facea ca viata sa merite traita. Vazu si o pata mica deplasându-se, prea departe ca sa-si dea seama ce era. Dupa felul în care se misca si dupa semne prea complicate pentru a fi explicate, Baley fu sigur ca era un robot, dar asta nu-l surprinse. Suprafata Pamântului, în afara Orasului, era teritoriul robotilor, nu al oamenilor - cu exceptia celor câtiva care, ca si el, visau cai verzi pe pereti.
Privirea i se întoarse automat la visatorii care sapau, trecând de la unul la altul. Îi cunostea si stia numele fiecaruia. Toti lucrau, toti învatau cum sa suporte Exteriorul si...
Se încrunta si bombani încet:
- Unde-i Bentley?
Si un alt glas, rasunând în spatele lui, vioi si cam gâfâit, spuse:
- Uite-ma, tata.
Baley se rasuci:
- Nu face asta, Ben.
- Ce sa nu fac?
- Sa te strecori asa în spatele meu. Mi-e destul de greu sa-mi tin echilibrul în Exterior si fara sa mai am bataie de cap cu emotiile.
- N-am vrut sa te iau prin surprindere. E greu sa faci zgomot când mergi pe iarba. N-ai încotro... Dar nu crezi ca ar trebui sa mergi înauntru, tata? Esti afara de doua ore si cred ca e destul.
- De ce? Pentru ca am patruzeci si cinci de ani si tu esti un boboc de nouasprezece? Crezi ca trebuie sa ai grija de ramolitul de taica-tau, nu-i asa?
- Da, cred ca asta e, zise Ben. Si se vede ca esti un detectiv bun. Mergi drept la tinta.
Ben zâmbi larg. Avea fata rotunda si ochii îi straluceau. Semana mult cu Jessie, se gândi Baley, cu mama lui. Avea prea putin din fata prelunga si grava a lui Baley. Si totusi Ben gândea ca tatal lui. Câteodata se încrunta, sobru, demonstrând ca era un copil absolut legitim.
- Ma descurc foarte bine, spuse Baley.
- Da, tata. Esti cel mai bun dintre noi, având în vedere...
- Având în vedere ce?
- Vârsta ta, bineînteles. Si nu uit ca tu esti cel care a început asta. Am vazut, totusi, ca te-ai adapostit sub copac si mi-am spus... ei bine, poate ca batrânului îi ajunge.
- Ti-arat eu tie „batrân”, zise Baley.
Robotul pe care-l vazuse în directia Orasului era acum destul de aproape ca sa fie observat, dar Baley îl îndeparta din minte, considerându-l fara importanta. Spuse:
- E bine sa te asezi sub un copac, din când în când, daca soarele straluceste prea tare. Trebuie sa învatam sa folosim avantajele Exteriorului, dar si sa ne obisnuim sa-l suportam dezavantajele... Si uite ca soarele iese din spatele norului.
- Da, asa e... Pai, atunci, nu vrei sa mergi înauntru?
- Pot sa rabd. O data pe saptamâna am o dupa-amiaza libera si o petrec aici. E dreptul meu. Se potriveste cu gradul meu C-7.
- Nu e vorba de drept, tata. E vorba ca obosesti prea mult.
- Ma simt bine, zau.
- Sigur. Si când o sa ajungi acasa, o sa te duci direct la culcare si o sa stai întins în întuneric.
- Antidotul obisnuit pentru o lumina prea puternica.
- Si mama e îngrijorata.
- Pai, n-are decât sa se îngrijoreze. O sa-l prinda bine. În afara de asta, de ce e rau sa stau aici? Partea cea mai proasta e transpiratia. Dar trebuie sa ma obisnuiesc. Nu pot scapa de ea. La început nici nu puteam sa ma plimb atât de departe de Oras si trebuia sa ma întorc... Si tu erai singurul care ma însotea. Acum, uite ce multi suntem si ce departe pot sa merg, fara probleme. Pot sa si lucrez mult. Mai rezist o ora. Usor... Zau, Ben, mamei tale i-ar face bine sa vina si ea aici.
- Cine? Mamica? Desigur ca glumesti.
- Nu prea glumesc. Atunci când va veni vremea sa plec, nu voi putea... pentru ca ea nu vrea.
- Si te vei bucura. Nu te amagi, taticule. Asta nu se va întâmpla curând... si, daca acum nu esti prea batrân, vei fi prea batrân atunci. O sa fie ca un fel de joc pentru tineret.
- Stii, zise Baley, înclestându-si pe jumatate pumnul, esti destul de întelept când spui „tineret”. Ai plecat vreodata de pe Pamânt? Au plecat vreodata de pe Pamânt oamenii aceia de pe câmp? Eu am plecat. În urma cu doi ani. S-a întâmplat înainte de aclimatizarea asta... si am supravietuit.
- Stiu, taticule, dar a fost pentru scurt timp si a fost o misiune de serviciu, iar tie ti s-a purtat de grija. Nu-i acelasi lucru.
- A fost acelasi lucru, spuse Baley, cu încapatânare, stiind în sufletul sau ca n-a fost asa. Si nu ne va lua prea mult timp sa plecam. Daca as putea obtine permisiunea de a pleca pe Aurora, am pu-tea renunta la actiunea asta.
- Las-o balta. N-o sa se întâmple asa usor.
- Trebuie sa încercam. Cei ce detin puterea nu ne vor lasa sa plecam daca nu primim unda verde de pe Aurora. Este cea mai mare si cea mai puternica dintre Lumile Spatiului si ce spun ei...
- Devine realitate! Am discutat despre asta de peste un milion de ori. Dar nu trebuie sa te duci acolo ca sa le ceri permisiunea. Exista hiper-transmitatoare. Poti vorbi cu ei de aici. Am spus-o de nenumarate ori pâna acum.
- Nu-i acelasi lucru. Trebuie sa luam legatura unii cu altii în persoana... si am spus asta de nenumarate ori pâna acum.
- În orice caz, spuse Ben, înca nu suntem pregatiti.
- Nu suntem gata pentru ca Pamântul nu vrea sa ne dea navele. Cei din Spatiu vor sa ni le dea, împreuna cu toata asistenta tehnica necesara.
- Ce noroc! De ce ne-ar face asta cei din Spatiu? De când au început sa simta afectiune pentru noi, Pamântenii efemeri?
- Daca le-as putea vorbi...
Ben râse:
- Haide, tata. Vrei sa te duci pe Aurora ca s-o mai vezi pe femeia aceea.
Baley se încrunta si sprâncenele i se adunara deasupra ochilor adânciti în orbite:
- Femeie? Pe Iehova, Ben, ce tot spui?
- Zau, tata, sa ramâna între noi... si nici o vorba mamei... ce s-a întâmplat cu femeia aceea de pe Solaria? Sunt destul de mare. Poti sa-mi spui.
- Ce femeie de pe Solaria?
- Cum poti sa ma privesti în ochi si sa negi ca o cunosti pe femeia pe care toata lumea de pe Pamânt a vazut-o în dramatizarea de pe hiper unde? Gladia Delmarre. Femeia aceea!
- Nu s-a întâmplat nimic. Treaba cu hiperundele a fost o prostie. Ti-am spus-o de o mie de ori. Ea nu era asa. Eu nu eram asa. Totul era ticluit si tu stii ca s-a facut în ciuda protestelor mele, doar fiindca s-au gândi cei din conducere ca asta ar pune Pamântul într-o lumina favorabila fata de cei din Spatiu... Si baga de seama sa nu-l spui altceva mamei tale.
- Nici nu ma gândesc. Totusi, aceasta Gladia s-a dus pe Aurora si tii mortis sa mergi si tu acolo.
- Vrei sa spui ca într-adevar crezi ca motivul pentru care vreau sa merg pe Aurora... O, pe Iehova!
Fiul sau îsi înalta sprâncenele:
- Ce s-a întâmplat?
- Robotul. Este R. Geronimo.
- Cine?
- Unul dintre robotii-curier de la Departamentul nostru. Si e aici! Suntem în timpul liber si mi-am lasat dinadins receptorul acasa, pentru ca nu voiam sa ma gaseasca. Asta e dreptul meu în calitate de C-7 si totusi au trimis un robot dupa mine.
- De unde stii ca vine dupa tine, tata?
- Printr-o deductie foarte subtila. Mai întâi: aici nu mai e nimeni altcineva care sa aiba vreo legatura cu Departamentul de Politie; si apoi: lucrul asta infect vine drept spre mine. De aici trag concluzia ca ma vrea pe mine. Ar trebui sa trec pe partea cealalta a copacului si sa stau acolo.
- Nu e zid, tata. Robotul se poate învârti în jurul copacului.
Iar robotul striga:
- Stapâne Baley, am un mesaj pentru dumneata. Esti asteptat la Cartierul General.
Robotul se opri, astepta, apoi spuse din nou:
- Stapâne Baley, am un mesaj pentru dumneata. Esti asteptat la Cartierul General.
- Aud si înteleg, zise Baley cu glasul voalat.
Trebuia sa spuna asa, altfel robotul ar fi repetat întruna.
Baley se încrunta usor, în timp ce examina robotul. Era un model nou, ceva mai umanizat decât modelele mai vechi. Fusese despachetat si dat în folosinta doar cu a luna în urma, cu oarecare pompa. Conducerea încerca întruna ceva - orice - care ar fi facut ca robotii sa fie priviti cu ochi mai buni. Avea un învelis care batea în gri, cu un luciu sters si destul de elastic la pipait, (cam ca o piele moale). Expresia fetei, imobila, nu era la fel de neroada ca la majoritatea robotilor. Desi, la drept vorbind, din punct de vedere al intelectului era aproape la fel de nerod ca toti ceilalti.
Pentru o clipa. Baley se gândi la R. Daneel Olivaw, robotul Spatial care fusese în doua misi-uni cu ea, una pe Pamânt si una pe Solaria, si pe care-l vazuse ultima oara când Daneel îi ceruse sfatul în cazul imaginii din oglinda. Daneel era un robot atât de uman, încât Baley îl trata ca pe un, prieten si îi era dor de el, chiar si acum. Daca toti robotii ar fi asa...
Baley spuse:
- Asta a ziua mea libera, baiete. Nu e nevoie sa ma duc la Cartierul General.
R. Geronimo tacu. Mâinile îi tremurau usor. Baley observa si îsi dadu bine seama ca asta în-semna un oarecare dezacord în conexiunile pozitronice ale robotului. El trebuia sa dea ascultare fiintelor omenesti, dar era destul de obisnuit ca doua fiinte omenesti sa pretinda doua feluri diferite de supunere.
Robotul alese. Spuse:
- Este ziua dumitale libera, stapâne... Esti asteptat la Cartierul General.
Ben zise, jenat:
- Daca te cauta, tata...
Baley dadu din umeri:
- Nu te lasa pacalit, Ben. Daca ar avea într-adevar mare nevoie de mine, ar trimite o masina acoperita si ar folosi, probabil, drept voluntar, un om, în loc sa ordone unui robot sa faca drumul... si sa ma enerveze cu mesajul lui.
Ben dadu din cap:
- Nu cred, tata. N-ar sti unde esti sau cât le-ar trebui sa te gaseasca. Nu cred ca ar trimite un om într-o cautare nesigura.
- Da? Pai, hai sa vedem cât de puternic este ordinul... R. Geronimo, întoarce-te la Cartierul General si spune-le ca vin la lucru la 09.00.
Apoi, taios:
- Întoarce-te! E un ordin!
Robotul ezita vizibil, apoi se întoarse, pleca, iar se întoarse, facu o încercare sa revina înspre. Baley si ramase, în cele din urma, pe loc, tremurând din tot corpul.
Baley îsi dadu seama ce însemna asta si îi sopti lui Ben:
- S-ar putea sa trebuiasca sa plec. Pe Iehova!
Pe robot îl incomoda ceea ce roboticienii numeau echipotential de opozitie la al doilea nivel. Supunerea era A Doua Lege, iar R. Geronimo suferea acum din cauza a doua ordine de aceeasi forta, dar contradictorii. Oamenii obisnuiti numeau asta blocarea robotului sau, cel mai adesea, robloc, pe scurt.
Robotul se întoarse încet. Primul ordin fusese mai puternic, dar nu cu mult, asa ca vorbi bolborosit:
- Stapâne, mi s-a spus ca ai putea zice asta. În acest caz, trebuia sa spun....
Se opri, apoi adauga, ragusit:
- Trebuia sa spun... daca erai singur.
Baley dadu din cap înspre fiul sau, iar Ben nu astepta. Stia când tatal lui era „tata” si când era politist. Se retrase în graba.
O clipa, Baley se gândi, nervos, sa-si întareasca ordinul si sa provoace un robloc aproape complet, dar asta ar fi produs, cu siguranta, daune care ar fi cerut analiza pozitronica si reprogramare. Cheltuielile i-ar fi oprite din salariu si ar putea ajunge usor la un an de plata.
Spuse:
- Îmi retrag ordinul. Ce ti s-a spus sa-mi zici?
Vocea lui R. Geronimo se limpezi imediat:
- Mi s-a spus sa-ti transmit ca esti cautat în legatura cu Aurora.
Baley se întoarse catre Ben si striga:
- Mai lasa-l o jumatate de ora, apoi spune-le ca vreau sa mearga înauntru. Acum trebuie sa plec.
Si, mergând cu pasi mari, îi spuse artagos robotului:
- De ce nu ti-au spus sa zici asta imediat? Si de ce nu te programeaza sa folosesti o masina, ca sa nu trebuiasca sa merg pe jos? Stia foarte bine de ce nu se facea asa. Orice accident în care ar fi fost implicata o masina condusa de un robot ar fi provocat alta revolta împotriva robotilor.
Nu-si încetini pasul. Aveau de mers doi kilometri pâna la zidul Orasului si, apoi, trebuia sa ajunga la Cartierul General printr-o circulatie intensa.
Aurora? Ce schimbare se mai pregatea?


2

Lui Baley i-a trebuit o jumatate de ora ca sa ajunga la poarta Orasului si se simti penibil, banuind ce-l asteapta. Poate - poate n-o sa se întâmple de data asta.
Atinse suprafata despartitoare dintre Exterior si Oras, zidul care delimita haosul de civilizatie. Îsi puse mâna pe punctul de semnalizare si aparu o deschizatura. Ca de obicei, nu astepta ca deschizatura sa fie completa, ci se strecura prin ea de îndata ce se largi suficient. R. Geronimo îl urma.
Politistul de garda aparu speriat, cum parea întotdeauna când cineva se întorcea din Exterior. De fiecare data avea aceeasi privire neîncrezatoare, aceeasi pozitie de drepti, aceeasi mâna iute pe tragaci, aceeasi încruntare sovaitoare.
Baley îsi arata legitimatia suparat, iar santinela îl saluta. Usa se închise în spatele lui - si se întâmpla. Baley era în Oras. Peretii se închideau în jurul lui, iar Orasul deveni Universul. Era din nou cufundat în vuietul fara sfârsit, vesnic, în mirosul de oameni si pe o banda mai rapida, îsi ridica bratul mai sus, ca si cum s-ar fi aparat de vântul taios, si tânarul se trezi scos din cursa si împins pe o banda cu viteza mai mica, pentru care nu era pregatit. Înnebunit, striga: „Hei!”, dezechilibrându-se. Ceilalti se oprira, cântarind situatia si schimbara repede directia.
- În Expres, baiete, spuse Baley.
Robotul ezita putin. Robotii nu aveau voie în Expres, neînsotiti. Ordinul lui Baley fusese categoric, asa ca se urca în tren. Baley îl urma si, astfel, încordarea robotului scazu. Baley strabatu repede multimea de pasageri, împingându-l pe R. Geronimo în fata si croindu-si drum spre nivelul superior, mai putin aglomerat. Se opri lânga un stâlp, calca apasat pe unul dintre picioarele robotu-lui, privind cu oarecare severitate la cei de jos.
Dupa cincisprezece kilometri si jumatate era aproape de Cartierul General al Politiei si coborî. R. Geronimo coborî cu el. Nu i se atinsese nici macar un fir de par. Baley îl preda la usa si primi o chitanta. Verifica atent data, ora si numarul de serie al robotului, apoi îsi puse chitanta în portofel. Pâna la sfârsitul zilei trebuia sa controleze daca operatia fusese înregistrata în computer.
Acum urma sa-l întâlneasca pe Comisar - si îl cunostea prea bine. Orice slabiciune din partea lui Baley ar fi fost un motiv întemeiat pentru retrogradare. Comisarul era un om dur. Considera succesele lui Baley din trecut drept o ofensa personala.


3

Comisarul era Wilson Roth. Ocupa postul asta de doi ani si jumatate, de când Julius Enderby îsi daduse demisia o data ce vâlva stârnita de uciderea unui locuitor din Spatiu se potolise si demisia nu mai prezenta nici un risc.
Baley nu se împacase niciodata cu schimbarea. Cu toate defectele lui, Julius îi fusese si prieten, si superior. Roth era doar superior. Nici macar nu fusese crescut în Oras. Nu în Orasul asta. Fusese adus din afara.
Roth nu era nici deosebit de înalt, nici nemaipomenit de gras. Avea, totusi, capul mare, asezat pe un gât care parca se îndoia usor în fata. Asta îi dadea un aer greoi: corp greoi si cap greoi. Avea pâna si pleoape grele, care-l acopereau ochii pe jumatate. L-ai fi crezut un adormit, dar nu scapa niciodata nimic. Baley aflase asta imediat dupa ce Roth preluase postul. Nu-si facea deloc iluzii ca Roth îl simpatiza. Nu-si facea iluzii nici ca el l-ar fi simpatizat pe Roth.
Roth nu parea suparat - niciodata nu parea - dar cuvintele lui nu tradau nici bucurie. Spuse:
- Baley, de ce esti atât de greu de gasit?
Baley zise, grijuliu si cu respect:
- E dupa-amiaza mea libera, domnule Comisar.
- Da, dreptul tau de C-7. Stii ce-i aia Oscilator, nu-i asa? Ceva care înregistreaza mesaje oficiale. Poti fi rechemat, chiar si în timpul liber.
- Stiu asta foarte bine, domnule Comisar, dar nu mai exista reglementari referitoare la purtarea unui Oscilator. Putem fi gasiti si fara el.
- În Oras, da, dar tu erai în Exterior - sau gresesc?
- Nu gresiti, domnule Comisar. Eram în Exterior. Reglementarile nu prevad ca, în acest caz, sa port Oscilator.
- Te ascunzi dupa litera regulamentului, nu?
- Da, domnule Comisar, spuse Baley calm.
Comisarul se ridica, autoritar si vag amenintator, si se aseza pe birou. Fereastra spre Exterior, pe care o pusese Enderby, era de mult închisa si vopsita. în încaperea întunecoasa (din acest motiv mai calda si mai confortabila), Comisarul parea a fi cel mai mare.
Spuse; fara sa ridice glasul:
- Cred, Baley, ca te bazezi pe recunostinta Pamântului.
- Ma bazez pe faptul ca-mi fac munca, domnule Comisar, cât pot de bine si în concordanta cu regulamentele.
- Si pe recunostinta Pamântului când te supui spiritului acestor regulamente.
Baley nu spuse nimic de data aceasta.
- Se vorbeste ca te-ai descurcat bine acum trei ani, în cazul cu uciderea lui Sarton, zise Comisarul.
- Multumesc, domnule Comisar, spuse Baley. Cred ca distrugerea Orasului Spatial a fost o consecinta.
- A fost - si înca aprobata de întregul Pamânt. Se spune ca te-ai descurcat bine si acum doi ani pe Solaria si, înainte de a-mi aminti tu, urmarea a fost revizuirea clauzelor din contractele de comert cu Lumile din Spatiu, în avantajul evident al Pamântului.
- Cred ca asa se zice, domnule.
- Si, drept urmare, ai cam devenit erou.
- Nu pretind asa ceva.
- Ai fost avansat de doua ori, dupa rezolvarea fiecarui caz. A existat pâna si o drama pe hiperunde, inspirata din întâmplarile de pe Solaria.
- Care a fost pusa în scena fara permisiunea mea si împotriva vointei mele, domnule Comisar.
- Dar te-a transformat, totusi, într-un fel de erou. Baley ridica din umeri.
Comisarul, dupa ce astepta câteva secunde un raspuns, continua:
- Dar n-ai facut nimic important timp de aproape doi ani.
- E foarte normal ca Pamântul sa se întrebe ce am facut pentru el în ultima vreme.
- Exact. Probabil ca se si întreaba. Stie ca esti initiatorul acestei noi ciudatenii care consta în a te aventura în Exterior ca sa framânti Pamântul, prefacându-te ca esti robot.
- Este permis.
- Nu tot ce este permis e de admirat. E posibil ca multi oameni sa te creada mai degraba trasnit, decât erou.
- Poate ca asta e si parerea mea despre mine, spuse Baley.
- Se stie foarte bine ca publicul are memorie scurta. În cazul tau, partea eroica se voaleaza repede în umbra celei ciudate, asa ca, daca faci o greseala, vei avea necazuri serioase. Reputatia pe care te bazezi...
- Cu tot respectul, domnule Comisar, nu ma bazez pe ea.
- Reputatia pe care Departamentul de Politie crede ca te bazezi nu te va salva si eu nu te voi putea salva.
Pentru o clipa, umbra unui zâmbet paru sa treaca peste figura dura a lui Baley:
- N-as vrea, domnule Comisar, sa va periclitati situatia în încercarea nebuneasca de a ma salva.
Comisarul dadu din umeri si afisa un zâmbet exact la fel de vag si de trecator:
- Sa n-ai nici o grija în privinta asta.
- Atunci, de ce îmi spuneti toate astea, domnule Comisar?
- Ca sa te previn. Întelegi ca nu vreau sa te distrug - asa ca te previn o data. Vei fi implicat într-o problema foarte delicata, în care poti lesne gresi, iar eu te previn ca sa n-o faci.
Aici, fata i se destinse într-un zâmbet usor de interpretat. Baley nu reactiona la zâmbet. Zise:
- Îmi puteti spune cât de delicata este problema?
- Nu stiu.
- E vorba de Aurora?
- R. Geronimo a fost instruit sa-ti spuna ca ar fi, daca n-ar fi avut încotro, dar eu nu stiu nimic despre asta.
- Atunci de unde stiti, domnule Comisar, ca e o problema foarte delicata?
- Haide, Baley, doar anchetezi enigme. De ce ar veni un membru al Departamentului Terestru de Justitie în Oras, când ti s-ar fi putut cere foarte bine sa te duci la Washington, asa cum ai facut acum doi ani, în legatura cu întâmplarea de pe Solaria? Si de ce persoana de la Justitie s-ar încrunta si ar fi nervoasa si ar deveni nerabdatoare din cauza ca n-ai fost gasit imediat? Hotarârea ta de a nu fi disponibil a fost o greseala, una de care nu raspund în nici un fel. Poate ca nu este fatala în sine, dar cred ca ai fost prins pe picior gresit.
- Atunci, se pare ca ma întârziati mai mult, spuse Baley, încruntându-se.
- Nu chiar. Persoana de la Justitie tocmai bea niste racoritoare - stii aiurelile pe care si le îngaduie unii oficiali. Dupa ce termina, va veni la noi. Vestea despre sosirea ta a fost transmisa, asa ca asteapta, asa cum fac si eu.
Baley astepta. Stia deja ca drama transmisa în hiperunde, ce-i fusese impusa împotriva vointei lui, oricât ar fi îmbunatatit situatia Pamântului, îl discreditase în Departament. Îl scosese în evidenta în trei dimensiuni, fata de apatia bidimensionala a organizatiei, si îl transformase într-o persoana însemnata.
Ajunsese la functii înalte si la privilegii importante, dar si asta facuse ca dusmania celor din Departament fata de el sa creasca. Si, cu cât s-ar fi ridicat mai sus, cu atât mai usor s-ar fi zdrobit în cazul unei caderi.
Daca ar fi facut o greseala...


4

Persoana de la Justitie intra, privi nepasatoare în jur, merse înspre cealalta latura a biroului lui Roth si se aseza pe locul acestuia. Ca persoana cu o clasificare foarte înalta, oficialul se purta cum trebuie. Roth se aseza calm pe alt scaun.
Baley ramase în picioare, straduindu-se sa nu para surprins. Roth ar fi putut sa-l previna, dar n-o facuse. Era clar ca-si alesese cuvintele anume, ca sa nu-l dea de banuit.
Oficialul era femeie.
N-avea nici un motiv sa nu fie. Orice persoana oficiala putea fi femeie. Secretarul-General putea fi femeie. Erau femei în politie, chiar si o femeie cu gradul de capitan.
Doar ca, daca nu erai prevenit, nu te asteptai la asta în nici un caz. Au fost timpuri în istorie când femeile au ocupat în numar mare posturi administrative. Baley stia asta; cunostea foarte bine istoria. Dar acum nu era în acele timpuri.
Era destul de înalta si statea dreapta pe scaun. Uniforma ei nu era prea diferita de a unui barbat, cum nu era diferita nici pieptanatura, nici machiajul. Ceea ce-i trada imediat sexul erau sânii, pe care nu încerca în nici un fel sa-i ascunda. Avea vreo patruzeci de ani, trasaturile fetei regulate si fine. Se maturizase în chip atragator, deocamdata fara fire carunte în parul negru.
Spuse:
- Esti detectivul Elijah Baley, gradul C-7.
Era o declaratie, nu o întrebare.
- Da, doamna, raspunse totusi Baley.
- Sunt Subsecretar Lavinia Demacheck. Nu prea semeni cu cel din drama transmisa pe hiperunde în care era vorba despre tine.
Lui Baley i se mai spusese asta. Zise, sec:
- Nu puteau sa ma înfatiseze chiar asa cum sunt si sa aiba multi spectatori, doamna.
- Nu sunt sigura. Pari mai puternic decât actorul cu chip de copil pe care l-au folosit.
Baley ezita o clipa si se hotarî sa riste - sau, poate, simti ca nu poate sa nu riste. Spuse grav:
- Aveti gusturi rafinate, doamna.
Ea râse, iar Baley rasufla linistit.
- Îmi place sa cred ca am, spuse ea. Acum, de ce m-ai lasat sa astept?
- N-am fost informat ca veniti, doamna, si era timpul meu liber.
- Pe care ti-l petreci în Exterior, am înteles.
- Da, doamna.
- Esti unul dintre acei oameni ciudati, cum as spune daca n-as avea gusturi rafinate. În schimb, te întreb daca esti unul dintre acei oameni pasionati.
- Da, doamna.
- Te astepti sa emigrezi cândva si sa gasesti Lumi noi în pustietatea Galaxiei?
- Poate ca nu, doamna. S-ar putea sa fiu prea batrân, dar...
- Câti ani ai?
- Patruzeci si cinci, doamna.
- Ei bine, îi arati. Din întâmplare, si eu am patruzeci si cinci de ani.
- Nu-i aratati, doamna.
- Arat mai batrâna sau mai tânara?
Izbucni din nou în râs, apoi spuse:
- Hai sa nu ne mai prostim. Vrei sa insinuezi ca sunt prea batrâna ca sa mai încep ceva?
- În societatea noastra nimeni nu poate sa înceapa ceva, fara sa se antreneze în Exterior. Antrenamentul da cele mai bune rezultate la cei tineri. Sper ca fiul meu va pasi cândva în alta Lume.
- Zau? Stii, desigur, ca Galaxia apartine Lumilor din Spatiu.
- Sunt doar cincizeci, doamna. în Galaxie exista milioane de Lumi locuibile - sau care pot fi facute locuibile - si care nu au, probabil, forme de viata inteligenta.
- Da, dar nici o nava nu poate pleca de pe Pamânt fara acordul celor din Spatiu.
- Acesta poate fi dat, doamna.
- Nu-ti împartasesc optimismul, domnule Baley.
- Am vorbit cu locuitori din Spatiu care...
- Stiu ca ai vorbit, spuse Demacheck. Superiorul meu este Albert Minnim, care te-a trimis pe Solaria acum doi ani.
Îsi îngadui o usoara arcuire a buzelor:
- În acea drama transmisa în hiperspatiu a fost înfatisat într-un rolisor de un actor care-i semana bine, dupa cum îmi amintesc. Nu a fost încântat, dupa cum, de asemenea, îmi amintesc.
Baley schimba subiectul:
- L-am întrebat pe Subsecretarul Minnim...
- Sa stii ca a fost avansat.
Baley cunostea perfect importanta gradelor:
- Noul lui grad, doamna?
- Vice-secretar.
- Multumesc. L-am rugat pe Vice-secretarul Minnim sa ceara, pentru mine, permisiunea de a vizita Aurora, în legatura cu acest subiect.
- Când?
- La scurt timp dupa ce m-am întors de pe Solaria. De atunci mi-am înnoit cererea de doua ori.
- Dar n-ai primit raspuns favorabil.
- Nu, doamna.
- Te mira?
- Sunt dezamagit, doamna.
- N-are rost sa vorbim despre asta.
Se rezema putin de spatar:
- Relatiile noastre cu cei din Spatiu sunt foarte sensibile. Probabil îti închipui ca cele doua fapte de eroism ale tale au ameliorat situatia - si asa a si fost. A ajutat si acea drama penibila de pe hiperunde. Totusi, ameliorarea totala e atât (îsi lipi vârfurile primelor doua degete) din atât (îsi desfacu larg bratele).
Continua:
- În aceste împrejurari, nu putem risca sa te trimitem pe Aurora, cea mai importanta Lume a celor din Spatiu, si sa te punem sa faci un lucru care ar putea provoca o tensiune interstelara.
Baley o privi fix:
- Am fost pe Solaria si n-am facut nici un rau. Dimpotriva...
- Da, stiu, dar erai acolo la rugamintea celor din Spatiu, ceea ce însemna o distanta de câtiva parseci fata de prezenta ta acolo la cererea noastra. Nu se poate sa nu întelegi.
Baley tacea.
Ea pufni, semn ca nu era surprinsa, si spuse:
- Situatia s-a înrautatit de când cererile tale au fost lasate la Vice-secretar si foarte just ignorate de acesta. S-a înrautatit mai ales în ultima luna.
- Asta e motivul acestei sedinte, doamna?
- V-ati pierdut rabdarea, domnule? îl ironiza ea pe tonul de adresare catre un superior. Vrei sa-mi dai de înteles ca trebuie sa trec la subiect?
- Nu, doamna.
- Sigur ca vrei. si de ce nu? Devin plictisitoare. Sa ma apropii de subiect, întrebându-te daca-l cunosti pe dr. Han Fastolfe.
Baley zise, atent:
- L-am întâlnit odata, cu aproape trei ani în urma, în ceea ce se numea pe atunci Orasul Spatial.
- Presupun ca ti-a placut de el.
- Era prietenos - pentru un locuitor al Spatiului.
Ea pufni din nou:
- Îmi închipui. Stii ca de doi ani este un sef politic important pe Aurora?
- Am auzit ca este în guvern de la... de la un partener pe care l-am avut cândva.
- De la R. Daneel Olivaw, prietenul tau robot din Spatiu?
- Fostul meu partener, doamna.
- Când ai rezolvat o mica problema, referitoare la doi matematicieni de la bordul unei nave din Spatiu?
Baley încuviinta:
- Da, doamna.
- Vezi, suntem informati. De doi ani dr. Han Fastolfe este, mai mult sau mai putin, farul calauzitor din guvernul de pe Aurora, o persoana importanta în Adunarea Legislativa Universala a lor, si chiar se vorbeste despre el ca de un viitor posibil Presedinte. Întelegi, aceasta este cea mai importanta functie executiva pe care o au cei de pe Aurora.
- Da, doamna, spuse Baley, si se întreba când va ajunge la problema foarte delicata de care vorbise Comisarul.
Demacheck parea ca nu se grabeste. Spuse:
- Fastolfe este un... moderat. Asa îsi spune el. Crede ca Aurora - si în general Lumile din Spatiu - s-au întrecut cu gluma în proiectele lor, asa cum tu, poate, crezi ca noi, pe Pamânt, ne-am întrecut cu gluma în ale noastre. Vrea sa revina la o robotizare mai redusa, la o mai rapida fluctuatie de generatii si la o alianta cu Pamântul. Sigur ca noi îl sustinem - dar foarte discret. Daca ne-am arata prea pe fata simpatia, ar putea însemna sarutul mortii pentru el.
- Cred ca va sprijini cercetarea Pamântului si colonizarea altor Lumi, zise Baley.
- Si eu cred. Îmi închipui ca ti-a spus toate astea.
- Da, doamna, când ne-am întâlnit.
Demacheck îsi sprijini barbia de vârful degetelor:
- Crezi ca reprezinta parerea oamenilor din Lumile spatiale?
- Nu stiu, doamna.
- Ma tem ca nu. Cei care sunt de partea lui nu sunt prea zelosi. Cei care sunt împotriva lui formeaza o multime înflacarata. Numai talentul lui politic si entuziasmul personal l-au mentinut atât de aproape de putere. Cea mai mare slabiciune a lui este, bineînteles, simpatia pentru Pamânt. Aceasta este folosita întruna împotriva lui si-l influenteaza pe multi care i-ar împartasi parerile în orice alta privinta. Daca vei fi trimis pe Aurora, orice greseala pe care ai face-o ar duce la accentuarea sentimentului de ura fata de Pamânt si, deci l-ar anihila pe el, probabil de tot. Pur si simplu Pamântul nu-si poate asuma riscul.
- Înteleg, murmura Baley.
- Fastolfe doreste sa riste. El a fost cel care a aranjat sa fii trimis pe Solaria, într-o perioada în care puterea lui politica era de-abia la început si când era foarte vulnerabil. Dar el nu are de pierdut decât puterea politica, în timp ce noi trebuie sa ne preocupam de bunastarea a peste opt miliarde de Pamânteni. De aceea, actuala situatie politica este extrem de delicata.
Se opri si Baley fu obligat sa puna întrebarea, în cele din urma:
- La ce situatie va referiti, doamna?
- Se pare, zise Demacheck, ca Fastolfe a fost implicat într-un scandal mare si fara precedent. Daca va fi lipsit de tact, sunt toate sansele sa fie distrus din punct de vedere politic în câteva saptamâni. Daca este dumnezeieste de destept, poate va rezista câteva luni. Mai devreme sau mai târziu poate fi distrus ca putere politica pe Aurora ¬si asta ar însemna, întelegi, o adevarata nenorocire pentru Pamânt.
- Pot sa întreb de ce este acuzat? Coruptie? Tradare?
- Nimic din toate astea. Integritatea lui personala nu este în nici un caz pusa la îndoiala, nici macar de dusmanii lui.
- Atunci, o crima pasionala? Omor?
- Nu chiar omor.
- Nu înteleg, doamna.
- Pe Aurora sunt oameni, domnule Baley. Si sunt si roboti; majoritatea cam ca ai nostri, nu cu mult mai avansati. Totusi, exista câtiva roboti cu aspect uman, atât de uman, încât pot fi luati drept oameni.
Baley dadu din cap:
- Stiu foarte bine asta.
- Cred ca distrugerea unui robot cu aspect uman nu e chiar omor, în sensul strict al cuvântului.
Baley se apleca înainte, cu ochii mariti. Tipa:
- Pe Iehova, femeie! Ajunge cu joaca. Vrei sa spui ca dr. Fastolfe l-a ucis pe R. Daneel?
Roth sari în picioare si paru ca vrea sa vina înspre Baley, dar Subsecretarul Demacheck îi facu semn sa se retraga. Parea netulburata. Spuse:
- Având în vedere situatia, îti iert lipsa de respect, Baley. Nu, R. Daneel nu a fost ucis. Nu e singurul robot cu aspect uman de pe Aurora. Alt robot de felul asta, nu R. Daneel, a fost ucis, daca vrei sa folosesti un termen general. Ca sa fiu mai exacta, i-a fost distrusa în totalitate mintea; a fost pus în robloc permanent si ireversibil.
- Si se spune ca asta a facut-o dr. Fastolfe? întreba Baley.
- Asa spun dusmanii lui. Extremistii, care vor ca numai cei din Spatiu sa se raspândeasca în galaxie si pamântenii sa dispara din Univers, asa spun. Daca acesti extremisti pot forta alte alegeri în urmatoarele câteva saptamâni, vor câstiga cu siguranta controlul absolut al guvernului, cu rezultate inimaginabile.
- De ce acest robloc este atât de important din punct de vedere politic? Nu înteleg. .
- Nici eu nu sunt sigura, spuse Demacheck. Nu pretind ca înteleg politica de pe Aurora. Presupun ca robotii cu aspect uman au fost implicati într-un fel oarecare în planurile extremistilor si ca distrugerea i-a înfuriat.
Îsi încreti nasul:
- Consider ca politica lor e foarte confuza si doar te-as încurca, daca as încerca s-o interpretez.
Baley se cazni sa se stapâneasca sub privirea Subsecretarei. Spuse cu voce scazuta:
- De ce ma aflu aici?
- Din cauza lui Fastolfe. Ai mai fost în Spatiu ca sa rezolvi o crima si ai reusit. Fastolfe vrea sa încerci din nou. Trebuie sa mergi pe Aurora si sa descoperi cine e vinovat de robloc. El crede ca asta e singura lui sansa de a-l alunga pe extremisti.
- Nu sunt robotician. Nu stiu nimic despre Aurora...
- Nici despre Solaria nu stiai nimic, totusi ai reusit. Vorba e, Baley, ca suntem la fel de nerabdatori ca si Fastolfe sa aflam ce s-a întâmplat în realitate. Nu vrem ca el sa fie distrus. Daca se va întâmpla astfel, Pamântul va fi supus dusmaniei acestor extremisti din Spatiu, cu rezultate mai grave, probabil, decât tot ce au încercat pâna acum. Nu vrem sa se ajunga la asa ceva.
- Nu pot sa-mi asum raspunderea asta, doamna. Sarcina este...
- Aproape imposibila. Stim asta, dar n-avem încotro. Fastolfe insista - si în spatele lui sta, deocamdata, guvernul de pe Aurora. Daca refuzi sa mergi sau noi refuzam sa te trimitem, va trebui sa facem fata furiei celor de pe Aurora. Daca te duci si reusesti, vom fi salvati si vei fi rasplatit în mod corespunzator.
- Si daca ma duc... si dau gres?
- Ne vom da silinta sa fie vina noastra, nu a Pamântului.
- Cu alte cuvinte, oficialitatile îsi vor salva pielea.
- O exprimare mai blânda este ca vei fi aruncat prada lupilor, în speranta ca Pamântul nu va suferi prea mult. Un singur om este un pret bun pentru planeta noastra, spuse Demacheck.
- Mi se pare ca, de vreme ce e sigur ca voi da gres, as putea, la fel de bine, sa nu ma duc.
- Nu face pe prostul, zise Demacheck încet. Aurora te-a cerut si nu poti refuza... Si de ce ai vrea sa refuzi? De doi ani încerci sa mergi pe Aurora si te-a înversunat faptul ca n-ai reusit sa obtii permisiunea noastra.
- Voiam sa ma duc în mod pasnic, sa ajut la colonizarea altor Lumi, nu sa...
- Mai poti încerca sa obtii ajutorul lor pentru visul tau de a coloniza alte Lumi, Baley. La urma urmei, sa presupunem ca într-adevar reusesti. De fapt, e posibil. În cazul asta, Fastolfe iti va fi foarte îndatorat si va putea face pentru tine mult mai mult decât ar fi putut altfel. Iar noi îti vom fi suficient de recunoscatori pentru ajutor. Nu merita sa risti, chiar daca foarte mult? Oricât de mici ar fi sansele tale de succes daca te duci, ele vor fi zero daca nu te duci. Gândeste-te la asta, Baley, dar, te rog... nu prea mult.
Baley îsi strânse buzele si, dându-si seama, în cele din urma, ca nu avea alta alternativa, spuse:
- Cât timp am sa...
Iar Demacheck spuse, cu calm:
- Hai-hai. Nu ti-am explicat ca nu avem încotro... si nici timp? Pleci, îsi privi ceasul sub forma de banda de la încheietura mâinii, peste mai putin de sase ore.


5

Cosmodromul se afla în partea de est a Orasului, la periferie, într-un sector parasit, la drept vorbind în Exterior. Totul era atenuat de faptul ca salile de asteptare si casele de bilete erau, de fapt, în Oras, iar accesul la nava se facea cu un vehicul, pe o pista acoperita. Prin traditie, toate decolarile se faceau noaptea, astfel încât o mantie de întuneric reducea în continuare efectul Exteriorului.
Cosmodromul nu era foarte aglomerat, daca se tinea seama de populatia numeroasa a Pamântului. Pamântenii paraseau foarte rar planeta, iar traficul consta în totalitate din activitati comerciale, organizate de roboti si de cei din Spatiu.
Elijah Baley, asteptând ca nava sa fie pregatita pentru îmbarcare, se simtea deja desprins de Pamânt.
Bentley era cu el, iar între ei se asternuse o liniste posomorâta. În cele din urma, Ben spuse:
- N-am crezut ca mama o sa vrea sa vina si ea.
Baley încuviinta din cap:
- Nici eu n-am crezut. Îmi aduc aminte cum a fost când am plecat pe Solaria. Acum e la fel.
- Ai reusit s-o linistesti?
- Am facut ce-am putut, Ben. Crede ca am sa ma zdrobesc în spatiu sau ca, de îndata ce ajung pe Aurora, cei de acolo ma vor omorî.
- De pe Solaria te-ai întors.
- Asta n-o face decât sa nu doreasca sa risc si a doua oara. Crede ca norocul ma va parasi. Oricum, se va descurca... Stai pe lânga ea, Ben. Stai un timp cu ea si, orice ar fi, nu vorbi despre colonizarea unei noi planete. Stii ca asta o supara cel mai mult. Crede ca odata si odata o s-o parasesti. Stie ca n-o sa poata pleca si ca n-o sa te mai vada niciodata.
- S-ar putea, zise Ben. S-ar putea ca lucrurile sa stea chiar asa.
- Tu poti suporta mai usor, dar ea nu poate, asa ca nu vorbi despre asta cât timp lipsesc. Da?
- Bine... Cred ca e putin suparata pe Gladia.
Baley îl privi cu asprime:
- I-ai spus...
- Nu i-am spus nici un cuvânt. Dar a vazut si ea chestia aia pe hiperunde si stie ca Gladia e pe Aurora.
- Si ce daca? E o planeta mare. Crezi ca Gladia Delmarre o sa ma astepte la cosmodrom? Pe Iehova, Ben, mama ta nu stia ca siropul ala de pe hiperunde a fost nouazeci la suta fictiune?
Ben schimba subiectul cu efort vizibil:
- Ce curios - stai aici fara nici un bagaj.
- Stau aici cu prea multe. Am hainele de pe mine, nu? Cum ajung la bord, se vor descotorosi de ele. Se duc la tratament chimic, apoi dispar în spatiu. Pe urma, îmi vor da haine cu totul noi, dupa ce voi fi dezinfectat, curatat si lustruit pe toate partile. Am mai trecut prin asta.
Din nou se lasa linistea, apoi Ben spuse:
- Stii, tata... si se opri brusc.
Încerca iar:
- Stii, tata... Nici de data asta nu reusi mai mult.
Baley îl fixa:
- Ce vrei sa spui, Ben?
- Tata, ma simt cel mai mare natarau când îti spun asta, dar cred ca fac bine. Tu nu esti genul de erou. Niciodata nu m-am gândit ca ai fi. Esti un tip de treaba si cel mai bun tata din lume, dar nu esti genul de erou.
Baley mormai.
- Totusi, spuse Ben, daca te gândesti, tu ai fost cel care a sters Orasul Spatial de pe harta; tu ai atras Aurora de partea noastra; tu ai initiat proiectul asta de colonizare a altor Lumi. Tata, ai facut mai mult pentru Pamânt, decât toti cei din guvern laolalta. Asa ca, de ce nu esti mai apreciat?
Baley spuse:
- Pentru ca nu sunt genul de erou si pentru ca drama aia prosteasca de pe hiperunde a fost pusa pe seama mea. Mi i-a facut dusmani pe toti cei din Departament, a suparat-o pe mama ta si mi-a creat o reputatie cu care nu pot sa ma descurc.
Receptorul de la încheietura mâinii licari, iar el se ridica:
- Acum trebuie sa plec, Ben.
- Stiu. Dar ceea ce vreau sa-ti spun, tata, este ca eu te respect. Si de data asta, când te vei întoarce, o s-o auzi de la toti, nu numai de la mine.
Baley se simti emotionat. Încuviinta repede din cap, puse o mâna pe umarul fiului sau si murmura:
- Multumesc. Ai grija de tine... si de mama... cât sunt plecat. Pleca fara sa priveasca înapoi. Îi spusese lui Ben ca se duce pe Aurora ca sa discute proiectul de colonizare. Daca ar fi asa, s-ar putea întoarce triumfator. În realitate...
Se gândi: „Ma voi întoarce dezonorat... daca ma mai întorc.”





2. DANEEL


6

Baley era a treia oara pe o nava spatiala, iar cei doi ani care trecusera nu-i stersesera din memorie primele doua zboruri. Stia exact la ce sa se astepte. Va urma izolarea - faptul ca nimeni nu-l va vedea sau nu va avea de-a face cu el, poate doar cu exceptia unui robot. Va urma tratamentul medical obisnuit - dezinfectarea si sterilizarea. (Nu putea sa le ocoleasca.) Va urma încercarea de a-l face apt pentru abordarea celor din Spatiu, tematori de infectii, care îsi imaginau pamântenii ca pe niste depozite pline cu microbi.
Vor fi, însa, si unele diferente. De data asta n-o sa-l mai sperie atât de mult desfasurarea lucrurilor. Cu siguranta ca senzatia de buimaceala la iesirea din matrice va fi mai putin suparatoare. Va fi pregatit pentru spatiile deschise. De data asta, îsi spuse plin de curaj (dar cu un nod în stomac), ar putea chiar sa insiste sa i se prezinte o perspectiva din spatiu.
„Oare ar fi diferita de fotografiile facute, pe timp de noapte, cerului, asa cum se vede din Exterior?” se întreba.
Îsi aminti cum a vazut prima oara o cupola de planetariu (bineînteles, adapostita în Oras). Nu-i lasase deloc senzatia ca s-ar afla în Exterior, nici o stare de neliniste. Au urmat apoi cele doua - ba nu, trei iesiri în aer liber, când a vazut stele adevarate pe bolta adevarata a cerului. Asta îl impresionase mult mai putin decât cupola de planetariu, dar de fiecare data batuse un vânt rece si avusese sentimentul de departare, ceea ce facea ca totul sa para mai înspaimântator decât cupola - dar mai putin înspaimântator decât în timpul zilei, fiindca întunericul era pentru el ca un zid protector.
Si atunci, stelele vazute prin vizorul unei nave spatiale vor semana mai mult cu un planetariu sau cu cerul de pe Pamânt, noaptea? Sau va fi o senzatie cu totul diferita? Se concentra numai la asta, de parca ar fi vrut sa nu mai stie ca pleca de lânga Jessie si Ben, si din Oras.
Doar din bravada refuza masina si insista sa strabata pe jos distanta scurta de la poarta pâna la nava, însotit de robotul care venise dupa el. La urma urmei, nu era decât o arcada acoperita. Pasajul era usor arcuit si se uita în urma cât mai putu sa-l vada pe Ben la celalalt capat. Ridica o mâna ca din întâmplare, de parca ar fi luat Expresul înspre Trenton, iar Ben îi facu semn cu ambele mâini, frenetic, aratându-l cu degetele vechiul semn al victoriei.
Victorie? Un gest inutil, Baley era sigur.
Trecu la un alt gând care i-ar fi putut ocupa timpul: „Ce-ar fi daca s-ar urca în timpul zilei la bordul unei nave, cu soarele oglindindu-se stralucitor în metalul ei, iar el, împreuna cu toti ceilalti de la bord, ar vedea Exteriorul? Cum s-ar simti daca ar fi pe deplin constient de o lume cilindrica, minuscula, ce s-ar desprinde din lumea infinit mai mare de care a depins o vreme si, apoi, s-ar pierde într-un Exterior infinit mai mare decât orice Exterior de pe Pamânt, pâna când, dupa o vesnicie în Neant, ar gasi alt...”
Continua sa mearga, încrâncenat, nelasând ca expresia fetei sa-l dea de gol - cel putin asa credea el. Totusi, robotul de lânga el îl opri:
- Va e rau, domnule?
Nu „stapâne”, ci „domnule”. Era un robot de pe Aurora.
- N-am nimic, baiete, zise Baley ragusit. Mergi mai departe. Privea în jos si nu ridica ochii pâna ce nu ajunse lânga nava înalta.
O nava de pe Aurora!
Era sigur de asta. Scoasa în evidenta de un reflector, parea si mai înalta, mai eleganta si totusi mai puternica decât navele de pe Solaria. Baley patrunse în ea si comparatia ramase în favoarea celor de pe Aurora. Încaperea era mai mare decât la navele de acum doi ani: mai luxoasa, mai confortabila.
Stiu exact ce urmeaza si se dezbraca imediat de toate hainele. (Probabil vor fi dezintegrate de lampa cu plasma. Cu siguranta nu le va mai primi înapoi la întoarcerea pe Pamânt - daca se va întoarce. Prima oara nu le primise.) Nu va primi alte haine pâna ce nu va fi serios îmbaiat, examinat, cântarit si injectat. Aproape ca-l bucurau procedurile umilitoare ce i se impuneau. La urma urmei, îi luau gândul de la ce se întâmpla. Abia daca îsi dadea seama de accelerarea de la început si nici nu avu timp sa se gândeasca la clipa în care parasi Pamântul si intra în spatiu.
Când, în sfârsit, era din nou îmbracat, analiza, cu amaraciune, rezultatul într-o oglinda. Materialul, orice ar fi fost, era neted si reflecta imaginea schimbând culoarea la orice modificare de unghi vizual. Pantalonii erau strânsi pe glezne si acoperiti de partea de sus a pantofilor, care se mulau placut pe picioare. Mânecile de la bluza îl strângeau la încheietura pumnului, iar mâinile îi erau acoperite de manusi subtiri si transparente. Partea de sus a bluzei îi acoperea gâtul si, daca voia, putea sa-si acopere si capul cu o gluga atasata. Stia ca e atât de îmbrobodit nu fiindca i-ar fi placut, ci pentru a reduce pericolul pe care îl reprezenta fata de cei din Spatiu.
În timp ce privea costumul, se gândi ca ar trebui sa se simta suparator de îngradit, suparator de înfierbântat, suparator de jilav. Dar nu se simtea asa. Spre marea lui usurare, nici macar nu transpira. Trase concluzia care se impunea. Îl întreba pe robotul care îl adusese pe nava si care mai era cu el:
- Baiete, hainele astea sunt termoreglabile?
- Sunt, într-adevar, domnule, raspunse robotul. Sunt haine pentru orice vreme si sunt considerate placute. Sunt si extrem de scumpe. Putini de pe Aurora îsi pot permite sa le poarte.
- Chiar asa? Pe Iehova!
Se uita cu atentie la robot. Parea un model destul de primitiv, de fapt nu prea diferit de modelele de pe Pamânt. Avea, totusi, o anumita distinctie a figurii, care la modelele de pe Pamânt lipsea. De exemplu, îsi putea schimba expresia în anumite limite. Zâmbise foarte usor când îi explicase ca i se oferise un lucru pe care putini de pe Aurora si-l puteau permite. Structura corpului parea de metal, si totusi avea aspect de tesatura, ceva care aluneca usor la fiecare miscare, ceva în culori care se asortau si contrastau în chip placut. Pe scurt, daca nu te uitai de aproape, robotul, chiar daca nu avea deloc aspect uman, parea sa poarte haine.
Baley spuse:
- Cum ar trebui sa-ti spun, baiete?
- Ma numesc Giskard, domnule.
- R. Giskard?
- Daca vreti, domnule.
- Pe nava asta aveti biblioteca?
- Da, domnule.
- Poti sa-mi aduci filme-carti despre Aurora?
- De care, domnule?
- Istorie, stiinte politice, geografie - orice mi-ar oferi informatii despre planeta.
- Da, domnule.
- Si un vizor.
- Da, domnule.
Robotul iesi pe usa cu doua canaturi si Baley dadu din cap batjocoritor, ca pentru el. În calatoria spre Solaria, nu-i trecuse prin cap sa-si petreaca timpul liber din spatiu învatând ceva folositor. în ultimii doi ani progresase putin.
Încerca usa pe care tocmai iesise robotul. Era închisa si fara nici un pic de elasticitate. Orice altceva l-ar fi surprins din cale-afara. Cerceta camera. Avea un ecran cu hiperunde. Învârti butoanele
La întâmplare, receptiona o rafala de muzica, reusi, în cele din urma, sa reduca volumul si asculta fara sa-l placa. Zdranganit si disonant. Instrumentele orchestrei pareau cam dezacordate. Atinse alte butoane si reusi pâna la urma sa schimbe privelistea. Ceea ce vazu era un meci de fotbal spatial, evident jucat în conditii de gravitate zero. Mingea zbura în linie dreapta, iar jucatorii (prea multi de fiecare parte - cu aripioare la spate, coate si genunchi, pentru dirijarea miscarii) pluteau în volte gratioase. Miscarile neobisnuite îl ametira pe Baley. Se apleca înainte si tocmai gasise si apasa pe butonul de închidere, când auzi usa deschizându-se în spatele lui.
Se întoarse si, fiindca se astepta sa-l vada pe R. Giskard, în prima clipa percepu doar ca a intrat cineva care nu e R. Giskard. Îi trebui o secunda sau doua ca sa-si dea seama ca vede o silueta umana, cu o fata lata, cu pometii proeminenti si cu parul scurt si argintiu, pieptanat lins pe spate, cineva îmbracat în haine cu croiala si culoare clasice.
- Pe Iehova! zise Baley, gâtuit de emotie.
- Partenere Elijah, zise celalalt, înaintând, cu un zâmbet retinut pe chip.
- Daneel! tipa Baley, îmbratisând robotul si strângându-l la piept. Daneel!


7

Baley continua sa-l strânga în brate pe Daneel, singurul obiect neasteptat de cunoscut de pe nava, singura legatura strânsa cu trecutul. Se agata de Daneel într-o explozie de usurare si afectiune.
Apoi, putin câte putin, îsi aduna gândurile si întelese ca nu îl îmbratisa pe Daneel, ci pe R. Daneel - Robotul Daneel Olivaw. Îmbratisa un robot si robotul îl sustinea cu blândete, îngaduind sa fie îmbratisat, considerând ca acest lucru îi facea placere unei fiinte umane si suportând acest lucru fiindca potentialele pozitronice ale creierului sau nu-i permiteau sa respinga îmbratisarea si sa provoace astfel dezamagirea si jena fiintei umane.
Prima Regula a Roboticii, de netrecut, stabilea: „Unui robot nu-l este permis sa faca rau unei fiinte umane” - iar respingerea unei atitudini prietenesti ar fi însemnat sa faca rau.
Încet, ca sa nu i se citeasca pe fata tulburarea, Baley îsi slabi strânsoarea. Ba chiar îl batu pe robot pe umeri, la sfârsit, sa nu se observe ca se rusineaza.
- Nu te-am mai vazut, Daneel, zise Baley, de când ai adus pe Pamânt nava aceea, cu cei doi matematicieni. Tii minte?
- Cu siguranta, partenere Elijah. E o placere sa te vad. - Simti emotia, nu-i asa? zise Baley cu blândete.
- Nu pot spune ca simt ceva în sens omenesc, partenere Elijah. Totusi, pot sa spun ca faptul ca te vad îmi face gândurile mai nestingherite. Iar forta de gravitatie pe care o simte corpul meu pare sa-mi afecteze mai putin simturile, si mai sunt si alte modificari, pe care nu le pot distinge. Îmi închipui ca senzatiile mele corespund întrucâtva cu ce simti tu când ai o bucurie.
Baley dadu din cap:
- Oricum s-ar numi ceea ce simti când ma vezi, vechiul meu partener, pare de preferat fata de ceea ce simti când nu ma vezi, iar mie îmi convine - daca întelegi ce vreau sa spun. Dar cum se face ca esti aici?
- Giskard Reventlov a raportat ca esti... R. Daneel se opri.
- Purificat? întreba Baley ironic.
- Dezinfectat, zise R. Daneel. M-am gândit ca pot intra.
- Esti sigur ca nu te temi de infectie?
- Deloc, partenere Elijah, dar ceilalti de pe nava ar putea simti repulsie la apropierea mea. Oamenii de pe Aurora sunt sensibili la infectii, uneori pâna la un punct care depaseste calculul rational al probabilitatilor.
- Înteleg, dar nu te întrebam de ce esti aici, acum. Vreau sa spun: de ce ai venit, de fapt?
- Dr. Fastolfe, din personalul caruia fac parte, m-a trimis la bordul navei care a venit dupa tine din câteva motive. S-a gândit ca e mai bine sa afli detalii în legatura cu ceea ce e sigur ca va fi o misiune grea pentru tine.
- Frumos din partea lui, îi multumesc.
R. Daneel se înclina solemn, în semn de confirmare:
- Dr. Fastolfe s-a mai gândit ca întâlnirea îmi va produce... robotul se opri - ... senzatii corespunzatoare.
- Adica placere, Daneel.
- De vreme ce mi se îngaduie sa folosesc acest cuvânt, da. Si al treilea motiv - si cel mai important...
În acel moment usa se deschise din nou si intra R. Giskard. Baley îsi întoarse capul înspre el si simti un fior de neplacere. Nu puteai sa nu-l iei drept robot pe R. Giskard, iar prezenta lui scotea cumva în evidenta faptul ca Daneel era robot (R. Daneel, se gândi Baley dintr-o data), chiar daca Daneel era pe departe cel mai bun dintre ei doi. Baley nu voia sa fie scos în evidenta faptul ca Daneel e robot; nu voia sa fie umilit de neputinta lui de a-l considera pe Daneel orice altceva, decât un om ce folosea un limbaj cam bombastic.
Spuse, nerabdator:
- Ce e, baiete? R. Giskard zise:
- Am adus filmele-carti pe care ati dorit sa le vedeti, domnule, si vizorul.
- Bine, lasa-le aici. Lasa-le aici... si nu trebuie sa ramâi. Daneel va sta cu mine.
- Da, domnule.
Ochii robotului - sclipind sters, observa Baley, nu ca ai lui Daneel - se întoarsera scurt înspre R. Daneel, ca si cum ar fi asteptat ordine de la o fiinta superioara. R. Daneel zise încet:
- Se cuvine, prietene Giskard, sa ramâi afara, lânga usa.
- Asa voi face, prietene Daneel, spuse R. Giskard.
Iesi, iar Baley spuse cu oarecare nemultumire:
- De ce trebuie sa ramâna afara, la usa? Sunt prizonier?
- Deoarece nu ti se va permite sa te amesteci cu persoanele de pe nava în timpul acestei calatorii, zise Daneel, îmi pare rau ca trebuie sa-ti spun ca esti, într-adevar, prizonier. Totusi, nu acesta este motivul prezentei lui Giskard... Si, pentru ca am ajuns aici, trebuie sa-ti spun ca ar fi de dorit, partenere Elijah, sa nu i te adresezi lui Giskard - si nici unui robot - cu „baiete”.
- Nu-i place cuvântul? se încrunta Baley.
- Giskard nu are nimic împotriva nici unui act omenesc. Pur si simplu „baiete” nu este un cuvânt obisnuit cu care sa te adresezi robotilor de pe Aurora si n-ar fi de dorit sa se creeze dezacorduri cu cei de pe Aurora prin scoaterea neintentionata în evidenta a locului tau de origine, prin particularitati de vorbire fara importanta.
- Atunci cum sa ma adresez?
- Cum mi te adresezi mie, folosind numele individual pe care l-a primit. La urma urmei, acesta este doar un sunet care indica o anumita persoana careia i te adresezi - si de ce ar fi un sunet preferabil altuia? Este doar o problema de uzanta. De asemenea, pe Aurora mai este obiceiul sa te adresezi unui robot cu „el” sau „ea”, uneori, mai degraba decât cu „ala”. Si tot pe Aurora nu este obiceiul sa se foloseasca initiala „R.”, cu exceptia situatiilor oficiale, când este nevoie de numele întreg al robotului - si chiar si atunci initiala este, în prezent, omisa de multe ori.
- În acest caz... Daneel, (Baley îsi reprima impulsul de a spune „R. Daneel”) cum faceti diferenta între roboti si oameni?
- De obicei, deosebirea se vede de la sine, partenere Elijah. Nu e cazul sa fie scoasa în evidenta inutil. Cel putin acesta este punctul de vedere pe Aurora si, deoarece i-ai cerut lui Giskard filme despre Aurora, presupun ca vrei sa te familiarizezi cu lucrurile de acolo, ca ajutor pentru sarcina pe care ti-ai asumat-o.
- Pentru sarcina care mi-a fost impusa, da. Si daca diferenta dintre un robot si un om nu se vede de la sine, Daneel? Ca si în cazul tau.
- Atunci de ce sa faci deosebirea, daca situatia nu o cere? Baley trase aer în piept. Avea sa-l fie greu sa se adapteze la aceasta simulare a celor de pe Aurora, sa pretinda ca nu exista roboti. Spuse:
- Si daca Giskard nu este aici ca sa ma tina prizonier, de ce sta... la usa?
- Acestea sunt instructiunile doctorului Fastolfe, partenere Elijah. Giskard trebuie sa te apere.
- Sa ma apere? De ce?... Sau de cine?
- Dr. Fastolfe nu a fost prea explicit în aceasta privinta, partenere Elijah. Totusi, deoarece în cazul lui Jander Panell s-au dezlantuit multe pasiuni omenesti...
- Jander Panell?
- Robotul a carui folosinta a luat sfârsit.
- Cu alte cuvinte. robotul care a fost ucis?
- „Ucis”, partenere Elijah, este un termen care se aplica de obicei fiintelor umane.
- Dar pe Aurora sunt evitate deosebirile dintre roboti si fiinte umane, nu-i asa?
- Chiar asa! Totusi, posibilitatea sau imposibilitatea de a-l deosebi în cazul special al sfârsitului functionarii nu s-a pus niciodata în discutie, dupa câte cunosc. Nu stiu care sunt regulile.
Baley cântari situatia. Nu avea prea mare importanta, era doar o problema de semantica. Totusi, voia sa testeze modul de gândire al celor de pe Aurora. Altfel nu ajungea nicaieri. Spuse încet:
- O fiinta umana care functioneaza este vie. Daca aceasta viata este întrerupta violent prin actiunea deliberata a altei fiinte umane, numim asta „crima” sau “omucidere”. „Crima” este un cuvânt mai convingator. Când cineva este martor la o agresiune cu sfârsitul violent al vietii unei fiinte umane, striga „Crima!”. Nu e totuna daca ar striga „Omucidere!”. Asta este un cuvânt mai oficial, cu mai putina încarcatura emotionala.
R. Daneel spuse:
- Nu înteleg deosebirea pe care o faci, partenere Elijah. De vreme ce atât „crima”, cât si „omucidere” sunt folosite pentru a înfatisa sfârsitul violent al vietii unei fiinte umane, cele doua cuvinte trebuie sa fie sinonime. Atunci, unde e deosebirea?
- Dintre cele doua cuvinte, unul, tipat, va îngheta sigur sângele în venele unei fiinte umane, mai mult decât celalalt, Daneel.
- De ce?
- Conotatiile si asocierile; efectul subtil, nu al întelesului din dictionar, ci al timpului îndelungat de folosinta; natura propozitiilor, conditiilor si situatiilor în care se obisnuieste folosirea unui cuvânt, în comparatie cu altul.
- Programarea mea nu contine nimic de felul asta, spuse Daneel, cu o intonatie ciudata de neputinta fata de aparenta lipsa de emotie cu care rostise aceste cuvinte (aceeasi lipsa de emotie cu care rostea totul).
Baley spuse:
- Ma crezi pe cuvânt, Daneel?
Daneel raspunse repede, de parca i s-ar fi dat solutia la o enigma:
- Fara îndoiala.
- Deci, putem spune ca un robot care functioneaza este viu, spuse Baley. Unii ar putea refuza sa largeasca atât de mult sensul cuvântului, dar noi suntem liberi sa dam definitii care ne convin, daca e bine. Este usor sa spui de un robot care functioneaza ca este viu si ar fi inutil de complicat sa încercam inventarea unui cuvânt nou pentru situatie sau evitarea folosirii unuia familiar. Tu esti viu, de exemplu, Daneel, nu-i asa?
Daneel spuse încet si cu mândrie:
- Eu functionez!
- Uite. Daca sunt vii o veverita, o insecta, un copac sau un fir de iarba, tu de ce sa nu fii? N-as spune niciodata - nici n-as gândi ¬ca eu sunt viu si tu doar functionezi, mai ales daca trebuie sa stau un timp pe Aurora, unde nu e bine sa încerc sa fac deosebire între mine si un robot. Deci, iti spun ca suntem amândoi vii si te rog sa ma crezi pe cuvânt.
- Asa voi face, partenere Elijah.
- Si totusi, putem spune ca sfârsitul vietii unui robot prin actiunea deliberat violenta a unei fiinte umane e tot „crima”? Am putea ezita. Daca este aceeasi crima, ar trebui sa fie aceeasi pedeapsa, dar ar fi corect? Daca pedeapsa pentru omorârea unei fiinte umane este moartea, ar trebui executata o fiinta umana care extermina un robot?
- Pedeapsa pentru un criminal pune psihicul la încercare, partenere Elijah, fiind urmata de construirea unei noi personalitati. Structura personala a psihicului comite crima, nu corpul.
- Si care este pedeapsa pe Aurora pentru sfârsirea violenta a functionarii unui robot?
- Nu stiu, partenere Elijah. Asa ceva nu s-a întâmplat niciodata pe Aurora, dupa câte stiu.
- Cred ca, în acest caz, pedeapsa nu va pune psihicul la încercare, spuse Baley. Dar cum e cu „roboticidul”?
- Roboticidul?
- Termen folosit pentru a descrie uciderea unui robot.
Daneel spuse:
- Dar cum ramâne cu verbul derivat de la substantiv, partenere Elijah? Nu se spune „a omucide” si, deci, nu e corect sa spui „a robotucide”.
- Ai dreptate. Ar trebui sa spui „a ucide” în ambele cazuri.
- Dar „a ucide” se foloseste mai ales pentru fiintele umane. De exemplu, nu „ucizi” când e vorba de animale.
- Adevarat, zise Baley. Si nici nu ucizi o fiinta umana din întâmplare, ci numai intentionat. Termenul cel mai folosit este „a omori”. Acesta se foloseste si pentru moartea accidentala, si pentru crima deliberata... si se foloseste atât pentru animale, cât si pentru fiintele umane. Pâna si un copac poate fi omorât de o boala, asa ca un robot de ce nu poate fi omorât, Daneel?
- Oamenii, animalele si plantele, partenere Elijah, sunt toate fiinte. Robotul este un obiect, ca si un vizor. Un obiect este „distrus”, „stricat”, „darâmat” si asa mai departe. Nu este niciodata „omorât”.
- Cu toate acestea, Daneel, eu voi spune „omorât”. Jander Panell a fost omorât.
- De ce ar avea importanta un cuvânt pentru lucrul pe care-l descrie? întreba Daneel.
- „Ce noi numim rasuri, tot dulce-ar fi mireasma, oricum le-am zice”. Asta vrei sa spui, Daneel?
Daneel se opri o clipa, apoi zise:
- Nu sunt sigur ce înseamna mireasma unei rasuri, dar daca rasura de pe Pamânt este o floare obisnuita, care se numeste rasura pe Aurora, si daca prin „mireasma” se întelege o proprietate care poate fi detectata, simtita sau masurata de fiintele umane, atunci bineînteles ca daca denumesti o rasura printr-o alta combinatie de sunete - si nu schimbi nimic altceva - aceasta nu va afecta mirosul sau oricare alta proprietate intrinseca.
- Asa este. Si totusi, schimbarile de nume duc la schimbari de perceptii, când este vorba de oameni.
- Nu înteleg de ce, partenere Elijah.
- Pentru ca fiintele umane sunt adesea ilogice, Daneel. Aceasta nu este o caracteristica de invidiat.
Baley se lasa pe spate în scaun si învârti vizorul în mâini, lasându-se o clipa cuprins de gânduri. Discutia cu Daneel era binevenita, deoarece, în timp ce dezbatuse problema cuvintelor, Baley reusise sa uite ca se afla în spatiu, sa uite ca nava a înaintat pâna ce a ajuns destul de departe de punctul central al Sistemului Solar, pentru a se lansa în hiperspatiu; sa uite ca, în curând, avea sa fie la câteva milioane de kilometri departare de Pamânt si, apoi, la câtiva ani-lumina.
Si mai mult, putea sa traga niste concluzii pozitive. Era clar ca tot ce-i spusese Daneel, faptul ca pe Aurora nu se faceau deosebiri între roboti si fiintele umane, era o înselatorie. Cei de pe Aurora puteau sa înlature cu candoare initiala „R”, cuvântul „baiete” ca formula de adresare si folosirea lui „ala” ca pronume obisnuit, dar, judecând dupa împotrivirea lui Daneel de a folosi acelasi cuvânt pentru sfârsitul violent al unui robot si al unei fiinte umane (împotrivire inerenta programarii lui care era, în schimb, urmarea fireasca a modului în care cei de pe Aurora presupuneau ca ar trebui sa se comporte Daneel), îti puteai da seama ca acestea erau doar schimbari superficiale. în fond, cei de pe Aurora erau la fel de statornici precum cei de pe Pamânt în credinta lor ca robotii erau masini, infinit inferioare fiintelor umane. Asta însemna ca sarcina lui grea, de a gasi o rezolvare eficienta a crizei (daca era posibil asa ceva), nu va fi stânjenita de nici o întelegere gresita a societatii de pe Aurora.
Baley se gândi daca ar fi bine sa-l întrebe pe Giskard, ca sa-si verifice concluziile la care ajunsese dupa discutia cu Daneel - si, fara sa ezite prea mult, se hotarî sa n-o faca. Mintea simpla si fara subtilitati a lui Giskard nu l-ar ajuta cu nimic. Ar tine-o numai cu „Da, domnule” si „Nu, domnule”. Ar fi ca si cum ar întreba un magnetofon. Pai atunci, se hotarî Baley, va continua cu Daneel, care putea macar sa-i raspunda aproape cu subtilitate.
Spuse:
- Daneel, hai sa ne gândim la cazul lui Jander Panell, care cred ca este, dupa câte mi-ai spus pâna acum, primul caz de roboticid din istoria Aurorei. Fiinta umana raspunzatoare, ucigasul, înteleg ca nu este cunoscut.
- Daca se presupune ca este raspunzatoare o fiinta umana, atunci identitatea ei nu este cunoscuta, raspunse Daneel. Aici ai dreptate, partenere Elijah.
- Dar motivul? De ce a fost ucis Jander Panell?
- Nici asta nu se cunoaste.
- Dar Jander Panell era un robot cu înfatisare umana, ca tine, nu ca, de exemplu, R. Gis... Giskard.
- Asa este. Jander era un robot cu aspect uman, ca mine.
- Atunci nu s-ar putea ca roboticidul sa nu fi fost intentionat?
- Nu înteleg, partenere Elijah.
Baley spuse cam nervos:
- N-ar fi putut crede ucigasul ca acest Jander este o fiinta umana, iar intentia lui sa fi fost de omucidere, nu de roboticid?
Daneel dadu usor din cap:
- Robotii cu aspect uman sunt, în aparenta, aproape ca oamenii, partenere Elijah, pâna la firele de par si la porii pielii. Glasul nostru este absolut firesc, putem îndeplini operatia de a mânca si asa mai departe. Si totusi, exista diferente importante în comportarea noastra. în timp si cu rafinamentul tehnicii, aceste diferente pot fi mai putine, dar în prezent sunt multe. Tu si alti pamânteni neobisnuiti cu robotii cu aspect uman poate nu observati cu usurinta aceste diferente, dar cei de pe Aurora le observa. Nici un locuitor de pe Aurora nu l-ar fi luat pe Jander - sau pe mine - drept om, nici o secunda.
- Cineva din Spatiu, nu de pe Aurora, ar fi putut face greseala?
Daneel ezita:
- Nu cred. Nu vorbesc din observatii personale sau din cunostintele programate în mod direct, dar, pe de alta parte, sunt programat sa stiu ca toate Lumile din Spatiu sunt la fel de obisnuite cu robotii ca si Aurora - unele, ca Solaria, chiar mai mult - si, deci, trag concluzia ca nici un locuitor din Spatiu n-ar lua un robot drept om.
- Exista roboti cu aspect uman în alte Lumi din Spatiu?
- Nu, partenere Elijah, pâna acum exista numai pe Aurora.
- Atunci, alti locuitori din Spatiu nu sunt foarte obisnuiti cu robotii cu aspect uman si ar putea foarte bine sa nu vada diferenta si sa-i considere fiinte umane.
- Eu nu cred ca se poate. Chiar si robotii cu aspect uman se comporta ca niste roboti în anumite situatii, încât orice locuitor al Spatiului si-ar da seama.
- Si totusi e sigur ca exista locuitori ai Spatiului mai putin inteligenti decât majoritatea, cu mai putina experienta, mai putin maturi. Exista copiii din Spatiu, cel putin, care nu vad diferenta.
- Este foarte sigur, partenere Elijah, ca... roboticidul... nu a fost comis de cineva prost, fara experienta sau tânar. Absolut sigur.
- Am ajuns la eliminari. Bun. Daca nici un locuitor din Spatiu n-ar putea sa nu vada diferenta, ce-ai zice de un Pamântean? E posibil ca...
- Partenere Elijah, când vei sosi pe Aurora, vei fi primul Pamântean care a pus piciorul pe aceasta planeta de la terminarea primei colonizari. Toti cei de pe Aurora care sunt acum în viata s-au nascut pe Aurora sau, în relativ putine cazuri, în alte Lumi Spatiale.
- Primul Pamântean, murmura Baley. Sunt onorat. Nu s-ar putea ca pe Aurora sa fie prezent un Pamântean, fara stirea celor de acolo?
- Nu! spuse Daneel fara urma de îndoiala.
- Daneel, cunostintele tale s-ar putea sa nu fie absolute.
- Nu! se auzi din nou, exact pe acelasi ton.
- Atunci, tragem concluzia, zise Baley, ridicând din umeri, ca intentia a fost ca roboticidul sa fie un roboticid si nimic altceva.
- Aceasta a fost concluzia de la început.
Baley spuse:
- Cei de pe Aurora care au ajuns la concluzia asta de la bun început au avut toate informatiile necesare. Eu le obtin acum pentru prima oara.
- Nu am avut intentia, partenere Elijah, ca remarca mea sa fie peiorativa. Am si altceva de facut decât sa-ti minimalizez calitatile.
- Multumesc, Daneel. Stiu ca în remarca ta n-a fost nici o batjocura intentionata... Tocmai ai spus ca roboticidul nu a fost comis de cineva prost, fara experienta sau tânar, si ca acest lucru este absolut sigur. Sa ne gândim la observatia ta...
Baley stia ca o lua pe ocolite. Trebuia s-o faca. Tinând seama de faptul ca nu întelegea obiceiurile celor de pe Aurora si nici modul lor de gândire, nu-si putea permite sa faca presupuneri si sa bâjbâie. Daca ar vorbi astfel cu un om inteligent, acesta probabil ca ar deveni nerabdator si ar lasa sa-l scape informatii, considerându-l pe Baley un tâmpit în afacerea asta. Oricum, Daneel, ca robot, îl va urma pe Baley cu rabdare.
Acesta era un mod de comportament care îl trada pe Daneel ca robot, oricât de uman ar fi fost ca înfatisare. Un locuitor al Aurorei si-ar fi dat seama ca e robot dupa raspunsul la o singura întrebare. Daneel era corect pâna la cele mai fine nuante.
Baley spuse:
- Putem elimina copiii, poate si majoritatea femeilor si multi barbati adulti, presupunând ca roboticidul ar necesita multa forta... probabil capul lui Jander a fost zdrobit de o lovitura puternica sau pieptul i-a fost spart. Îmi imaginez ca asta n-ar fi usor pentru cineva care nu este deosebit de mare si de puternic.
Din cele spuse de Demacheck pe Pamânt, Baley stia ca nu asa se comitea un roboticid, dar de unde stia el ca Demacheck însasi nu fusese indusa în eroare?
Daneel spuse:
- Nu ar fi deloc posibil, pentru nici o fiinta umana.
- De ce nu?
- Desigur, partenere Elijah, îti dai seama ca scheletul unui robot este de structura metalica si mult mai rezistent decât oasele omului. Miscarile noastre sunt mult mai energice, mai rapide si mai fin comandate. A Treia Lege a Roboticii declara: „Un robot trebuie sa-si apere propria existenta.” Atacul unei fiinte umane poate fi usor parat. Cel mai puternic om poate fi imobilizat. Suntem întotdeauna constienti de existenta fiintelor umane. Altfel nu ne-am putea îndeplini functiunile.
Baley spuse:
- Las-o balta, Daneel. A Treia Lege declara: „Un robot trebuie sa-si apere propria existenta, atâta timp cât nu intra astfel în contradictie cu Prima sau A Doua Lege.” A Doua Lege declara: „Un robot trebuie sa asculte ordinele date lui de o fiinta umana, cu exceptia cazurilor când aceste ordine ar veni în contradictie cu Prima Lege.” Iar Prima Lege declara: „Un robot nu poate face rau unei fiinte umane sau, prin inactiune, sa permita ca unei fiinte umane sa i se faca rau.” O fiinta umana ar putea ordona unui robot sa se distruga singur - si atunci robotul îsi va folosi propria forta pentru a-si zdrobi propria teasta. si daca o fiinta umana ar ataca un robot, acel robot nu ar putea para atacul fara sa faca rau fiintei umane, ceea ce ar încalca Prima Lege.
Daneel spuse:
- Presupun ca te gândesti la robotii de pe Pamânt. Pe Aurora sau în oricare alta dintre Lumile din Spatiu - robotii sunt mai apreciati decât pe Pamânt si sunt, în general, mai dezvoltati, multilaterali si valorosi. A Treia Lege este incomparabil mai puternica decât A Doua Lege în Lumile din Spatiu, decât pe Pamânt. Un ordin de autodistrugere ar fi pus la îndoiala si ar trebui sa aiba un motiv într-adevar întemeiat ca sa fie dus la îndeplinire - un pericol real si evident. Iar în privinta pararii unui atac, Prima Lege nu ar fi încalcata, deoarece robotii de pe Aurora sunt suficient de abili ca sa imobilizeze o fiinta umana fara sa-l faca rau.
- Sa presupunem, totusi, ca o fiinta umana ar sustine ca, daca robotul nu se distruge singur, ea - fiinta umana - ar fi distrusa. Atunci robotul nu s-ar autodistruge?
- Un robot de pe Aurora va pune sigur la îndoiala o simpla declaratie în acest sens. Ar trebui sa existe dovezi clare ale posibilei distrugeri a fiintei umane.
- N-ar putea o fiinta umana sa fie destul de vicleana ca sa aranjeze lucrurile în asa fel încât unui robot sa i se para ca ea este, într-adevar, în mare pericol? Oare ingeniozitatea care s-ar cere pentru asta te face sa elimini pe cineva prost, fara experienta sau tânar?
Iar Daneel zise:
- Nu, partenere Elijah, nu.
- E vreo greseala în rationamentul meu?
- Nici una.
- Atunci, greseala este poate în presupunerea mea ca robotul a fost vatamat fizic. El nu a fost vatamat fizic, de fapt. Asa este?
- Da, partenere Elijah.
(Asta înseamna ca Demacheck avea informatiile din sursa directa, se gândi Baley.)
- În acest caz, Daneel, Jander a fost vatamat mental. Robloc! Total si ireversibil!
- Robloc?
- Prescurtare pentru blocare a robotului, încetarea totala a functionarii conexiunilor pozitronice.
- Pe Aurora nu folosim cuvântul „robloc”, partenere Elijah.
- Cum spuneti voi?
- Noi spunem „degajare mentala”.
- Oricum, este vorba despre acelasi fenomen.
- Ar fi întelept, partenere Elijah, sa folosesti expresiile noastre, altfel cei de pe Aurora, cu care vei vorbi, ar putea sa nu înteleaga; conversatia ar putea fi îngreunata. Cu putin timp în urma ai aratat ca nu au nici o importanta cuvintele diferite.
- Foarte bine. Voi spune „degajare”... Asa ceva s-ar putea petrece spontan?
- Da, dar sansele sunt infinit de mici, spun roboticienii. Ca robot cu aspect uman, pot sa declar ca nu am încercat niciodata o senzatie care sa semene cât de putin cu degajarea mentala.
- Atunci, trebuie sa presupunem ca o fiinta umana a înscenat în mod deliberat o situatie în care sa aiba loc degajarea mentala.
- Exact asta sustin dusmanii doctorului Fastolfe, partenere Elijah.
- Si pentru ca asa ceva necesita cunoasterea roboticii, experienta si îndemânare, cineva prost, fara experienta si tânar nu poate fi raspunzator.
- Acesta este rationamentul firesc, partenere Elijah.
- Ar fi chiar posibil sa facem o lista cu fiintele umane de pe Aurora care au destula îndemânare si, astfel, sa alcatuim un grup de suspecti, care s-ar putea sa nu fie chiar asa de mare.
- De fapt, asta s-a si facut, partenere Elijah.
- Si cât de mare e lista?
- Cea mai lunga lista posibila contine doar un nume.
A fost rândul lui Baley sa se opreasca. Se încrunta, unindu-si sprâncenele, si spuse, aproape amenintator:
- Doar un nume?
- Doar un nume, partenere Elijah, zise Daneel cu blândete. Aceasta este parerea doctorului Han Fastolfe, cel mai mare robotician teoretician de pe Aurora.
- Dar atunci, unde este misterul în toate astea? Al cui e acest singur nume?
- Pai, al doctorului Han Fastolfe, bineînteles, zise R. Daneel. Tocmai am aratat ca este cel mai mare robotician teoretician de pe Aurora si, dupa parerea doctorului Fastolfe, ca expert, el este singurul care i-ar fi putut provoca lui Jander Panell degajarea mentala totala, fara sa lase vreo urma. Totusi, dr. Fastolfe declara, de asemenea, ca nu el a facut asta.
- Dar si ca nimeni altcineva n-ar fi putut s-o faca?
- Într-adevar, partenere Elijah. Aici e misterul.
- Si daca dr. Fastolfe...
Baley se opri. N-ar avea nici un rost sa-l întrebe pe Daneel daca dr. Fastolfe mintea sau se însela cumva, fie când considera ca doar el putea sa faca asa ceva, fie când declara ca n-a facut-o. Daneel fusese programat de Fastolfe si nu exista nici o sansa ca programarea sa cuprinda capacitatea de a se îndoi de programator. Asa ca Baley spuse cât putu de blând:
- Ma voi gândi la asta, Daneel, si vom mai sta de vorba.
- Asta e bine, partenere Elijah. Oricum, e timpul sa dormim. Deoarece este posibil ca, pe Aurora, presiunea evenimentelor sa-ti impuna un program neregulat, ar fi bine sa profiti de ocazie si sa dormi acum. Îti voi arata cum se face un pat si cum sa te descurci cu asternuturile.
- Multumesc, Daneel, murmura Baley.
Nu-si facea nici o iluzie ca va adormi repede. Era trimis pe Aurora anume ca sa demonstreze ca Fastolfe nu e vinovat de roboticid, reusita actiunii era necesara pentru siguranta permanenta a Pamântului, si (mai putin important, dar la fel de scump pentru Baley) pentru bunastarea carierei lui. Totusi, chiar înainte de a ajunge pe Aurora, descoperise ca Fastolfe marturisise, de fapt, crima.


8

Totusi Baley adormi, în cele din urma, dupa ce Daneel îi arata cum sa reduca intensitatea câmpului ce servea drept pseudo-gravitatie. Aceasta nu era antigravitatie reala si consuma atât de multa energie, încât procedeul putea fi folosit doar în anumite perioade si în conditii neobisnuite.
Daneel nu fusese programat sa explice cum functionau toate astea si, daca ar fi facut-o, Baley era foarte sigur ca n-ar fi înteles nimic. Din fericire, comenzile puteau fi mânuite fara nici o întelegere a explicatiilor stiintifice.
Daneel spuse:
- Intensitatea câmpului nu poate fi redusa la zero - cel putin nu cu aceste comenzi. În orice caz, nu este placut sa dormi în gravitatie zero, mai ales pentru cei care nu au experienta calatoriilor în spatiu. Ai nevoie de o intensitate destul de scazuta ca sa ai sentimentul eliberarii de sub presiunea propriei greutati, dar destul de ridicata ca sa-ti mentii orientarea pe verticala. Nivelul variaza în functie de persoana. Cei mai multi oameni se simt bine la intensitatea minima permisa de comanda, dar s-ar putea sa descoperi ca, prima oara, vei dori o intensitate mai ridicata, ca sa-ti poti mentine obisnuinta senzatiei de greutate într-o masura mai mare. Încearca, pur si simplu, mai multe niveluri si afla-l pe cel care ti se potriveste.
Distras de noutatea senzatiei, Baley îsi lasa gândurile sa se îndeparteze de problema afirmatiei/negatiei lui Fastolfe, asa cum si trupul i se îndeparta de starea de veghe. Poate ca era vorba de un singur fenomen. Visa ca se întorsese pe Pamânt (cum altfel), într-un Expres, dar nu pe unui din locuri. Mai degraba plutea pe lânga banda rulanta cu viteza mare, chiar pe deasupra oamenilor, apropiindu-se usor de ei. Nici unul dintre cei de jos nu parea surprins; nimeni nu se uita la el. Era o senzatie destul de placuta si îi simti lipsa când se trezi.
Dupa micul dejun din dimineata urmatoare...
De fapt, era dimineata? Putea fi dimineata - sau orice alt moment al zilei - în spatiu?
Era clar ca nu se putea. Se gândi un timp si se hotarî sa defineasca dimineata ca fiind timpul de dupa trezire si micul dejun hrana pe care o mânca dupa ce se trezea, si sa nu se mai gândeasca la o cronometrare anume, fara importanta efectiva... Cel putin pentru el, daca nu pentru nava.
Deci, în dimineata urmatoare, dupa micul dejun, studie buletinele de stiri, care-i fusesera lasate doar cât sa vada ca nu contineau nimic despre roboticidul de pe Aurora, apoi se întoarse la acele filme-carti pe care i le adusese Giskard cu o zi înainte („o perioada de veghe”). Le alese pe cele cu titluri istorice si, dupa ce se uita grabit la câteva, hotarî ca Giskard îi adusese carti pentru adolescenti. Aveau poze multe si text putin. Se întreba daca asta era parerea lui Giskard despre inteligenta sau despre lucrurile care-l trebuiau lui. Dupa un timp de gândire, Baley considera ca Giskard, cu inocenta lui de robot, alesese bine si ca n-avea nici un rost sa banuiasca o posibila insulta.
Începu sa priveasca în vizor foarte preocupat si observa imediat ca Daneel se uita la filmul-carte o data cu el. Din curiozitate? Sau doar ca sa-si ocupe ochii?
Daneel nu ceru nici macar o data sa repete vreo pagina. Nici nu se opri ca sa întrebe ceva. Probabil ca accepta ceea ce citea cu încredere de robot si nu-si permitea luxul sa nu creada sau sa fie curios.
Baley nu-i puse lui Daneel nici o întrebare referitoare la ceea ce citea, dar ceru lamuriri despre functionarea mecanismului de imprimare al vizorului de pe Aurora, cu care nu era obisnuit.
Din când în când, Baley se oprea pentru a se folosi de încaperea mica de lânga camera lui, care putea fi folosita pentru diverse nevoi fiziologice personale, atât de personale, încât încaperii i se spunea „Personala”, cu majuscula subînteleasa, atât pe Pamânt, cât si - dupa cum îsi daduse seama Baley când Daneel vorbise despre asta - pe Aurora. Era larga doar cât pentru o singura persoana, ceea ce l-ar fi nedumerit pe un locuitor al Orasului, obisnuit cu siruri enorme de pisoare, scaune de W.C., chiuvete si dusuri.
În timp ce urmarea filmele-carti, Baley nu încerca sa tina minte amanunte. Nu avea nici cea mai mica intentie sa se transforme într-un expert în societatea de pe Aurora, nici macar sa treaca un test de intrare la liceu pe aceasta tema. Dorea mai degraba sa se familiarizeze cu atmosfera.
Observa, de exemplu, chiar din atitudinea hagiografica a istoricilor care scriau pentru tineri, ca pionierii Aurorei - parintii întemeietori, care venisera la început pe Aurora pentru a o coloniza, în primele zile ale calatoriilor interstelare - fusesera mai ales de pe Pamânt. Politica lor, disputele, fiecare caracteristica a comportamentului lor fusesera pamântene; ceea ce se întâmplase pe Aurora era, într-un fel, similar cu evenimentele care se petrecusera când zone relativ pustii ale Pamântului fusesera colonizate cu vreo doua mii de ani în urma. Desigur, cei de pe Aurora nu întâlnisera nici o forma de viata inteligenta cu care sa se lupte, nici organisme gânditoare care sa-i zapaceasca pe invadatorii de pe Pamânt cu probleme de tratament, uman sau crud. De fapt, nu prea fusese viata de nici un fel. Asa ca planeta a fost repede colonizata de fiinte umane, de plantele si animalele lor domestice, de paraziti si de alte organisme aduse întâmplator. Si, bineînteles, colonizatorii au adus cu ei robotii.
Primii locuitori ai Aurorei au simtit imediat ca planeta e a lor, deoarece le cazuse în mâini fara nici o problema, si o numisera mai întâi Noul Pamânt. Era firesc, deoarece era prima planeta din afara Sistemului Solar - prima Lume din Spatiu - care era colonizata. Era primul rod al calatoriilor interstelare, primul rasarit al unei uriase ere noi. Au taiat, totusi, repede, cordonul ombilical si au rebotezat planeta Aurora, dupa zeita romana a zorilor.
Era Lumea Zorilor. Si astfel colonizatorii, de la început constienti de sine, s-au declarat precursorii unei noi specii. Toata istoria de dinainte a umanitatii era o Noapte întunecata si doar pentru Aurora din aceasta Lume noua venise în sfârsit Ziua.
Acest fapt maret, aceasta mare mândrie de sine se facea simtita în toate amanuntele: toate numele, datele, cei care câstigasera, cei care pierdusera. Era esentialul.
Au fost colonizate alte Lumi, unele de catre Pamânt, altele de catre Aurora, dar Baley nu dadu atentie nici unui amanunt. El urmarea mersul general si observa cele doua schimbari importante care avusesera loc si care îi propulsasera pe cei de pe Aurora chiar mai departe decât originile lor Pamântene. Acestea au fost, mai întâi, integrarea masiva a robotilor în fiecare domeniu al vietii si, apoi, cresterea duratei de viata.
Pe masura ce robotii au devenit mai dezvoltati si mai îndemânatici, cei de pe Aurora au devenit mai dependenti de ei. Dar niciodata neajutorati. Nu ca pe Solaria, îsi aminti Baley, unde foarte putini oameni se aflau în matricea colectiva a foarte multi roboti. Pe Aurora nu era asa. Si totusi au devenit mai dependenti.
Dupa cum vazuse si intuise - dupa orientari si generalitati - fiecare etapa în decursul relatiei om-robot parea sa se bazeze pe dependenta. Chiar si felul în care se ajunsese la un consens în ceea ce priveste drepturile robotilor - disparitia treptata a ceea ce Daneel ar numi „diferente inutile” - era un semn de dependenta. Lui Baley i se paru ca locuitorii Aurorei nu numai ca nu deveneau mai umani în comportare de dragul umanului, dar negau caracterul de robot al lucrurilor pentru a scapa de complexul pe care-l aveau când erau nevoiti sa admita ca fiintele umane depindeau de obiecte cu inteligenta artificiala.
În privinta duratei de viata crescute, aceasta era însotita de un mers încetinit al istoriei. Suisurile si coborâsurile se uniformizau. Existau o continuitate si un consens într-o dezvoltare permanenta.
Nu era nici o problema ca istoria la care era martor devenise mai putin interesanta pe masura ce se derula; devenise aproape un somnifer. Pentru cei care o traiau ar fi trebuit sa fie buna. Istoria era interesanta pâna într-acolo încât devenea dezastruoasa si, chiar daca ar fi fost captivanta de vazut, era îngrozitor de trait. Fara îndoiala, vietile personale continuau sa fie interesante pentru majoritatea celor de pe Aurora si, chiar daca ar fi încetat viata colectiva, cui i-ar fi pasat?
Daca Lumea Zorilor ar avea o Zi linistita, luminata de soare, cine în acea Lume ar fi strigat ca vrea furtuna?
La un moment dat, în timp ce privea pe vizor, Baley avu o senzatie greu de descris. Ar fi putut spune ca era o inversare momentana. Ca si cum ar fi fost rasturnat cu capul în jos si adus din nou în pozitia initiala, într-o fractiune de secunda. Atât de repede se petrecuse, încât aproape ca nu o lua în seama, de parca ar fi fost un sughit. O clipa mai târziu, retraind senzatia, îsi aminti ca mai simtise asa ceva de doua ori: o data când a calatorit spre Solaria si o data când s-a întors pe Pamânt de pe acea planeta.
Era „Saltul”, trecerea prin hiperspatiu care, într-un interval fara timp si fara spatiu, trimitea nava peste parseci si învingea limita vitezei luminii din Univers. (Cuvintele nu ascund nici o enigma, de vreme ce nava parasea Universul si trecea prin ceva în care nu mai era vorba de limita de viteza. Ideea este însa o enigma absoluta, deoarece nu se putea spune ce este hiperspatiul fara sa te folosesti de simboluri matematice, oricum imposibil de tradus în ceva inteligibil.)
Daca acceptai faptul ca fiintele umane învatasera sa mânuiasca hiperspatiul fara sa înteleaga ce mânuiau, atunci rezultatul era clar. La un moment dat, nava fusese în microparsecii Pamântului, iar în clipa urmatoare se afla în microparsecii Aurorei.
În mod ideal, Saltul dura un timp zero - fara exagerare zero - si, daca se facea foarte lin, nu dadea, n-avea cum sa dea vreo senzatie biologica. Totusi, fizicienii sustineau ca un mers absolut lin necesita o energie infinita, asa ca exista întotdeauna un „timp efectiv” care nu era tocmai zero, desi putea fi scurtat cât se dorea. Asta provoca acea senzatie ciudata si, în fond, inofensiva, de inversare.
Constiinta faptului ca e foarte departe de Pamânt si foarte aproape de Aurora îl facu pe Baley nerabdator sa vada Spatiul. Într-o oarecare masura, era dorinta de a vedea alte locuri în care traiau oameni. În parte, era curiozitatea fireasca de a vedea lucrul la care se gândise întruna dupa ce vizionase filmele-carti.
Tocmai atunci intra Giskard cu mâncarea dintre starea de veghe si culcare (sa-l spunem „prânz”) si zise:
- Ne apropiem de Aurora, domnule, dar n-o veti putea observa de pe punte. Oricum nu e nimic de vazut. Soarele Aurorei este doar o stea stralucitoare si mai sunt necesare câteva zile pâna ce vom fi destul de aproape de Aurora ca sa vedem vreun detaliu.
Apoi adauga, de parca i-ar mai fi venit o idee:
- Nici n-o veti putea observa de pe punte acum.
Baley se simti ciudat de rusinat. Evident, se presupunea ca el ar fi vrut sa vada, si aceasta dorinta era pur si simplu reprimata. Prezenta lui ca spectator nu era dorita. Spuse:
- Foarte bine, Giskard. Si robotul iesi.
Baley privi în urma lui suparat. Câte alte constrângeri îi vor mai fi impuse? Oricât de improbabila ar fi reusita sarcinii lui, se întreba în câte feluri vor conspira cei de pe Aurora ca sa i-o faca imposibila.







3. GISKARD


9

Baley se rasuci si-i spuse lui Daneel:
- Ma enerveaza, Daneel, ca trebuie sa ramân prizonier aici, fiindca Aurorienii de pe aceasta nava se tem de mine ca de o sursa de infectie. Asta e curata superstitie. Am fost dezinfectat.
Daneel zise:
- Nu din cauza temerilor celor de pe Aurora ti s-a cerut sa ramâi în cabina, partenere Elijah.
- Nu? Din care alt motiv?
- Poate îti aduci aminte ca m-ai întrebat de ce am fost trimis sa te însotesc, când ne-am întâlnit prima oara pe aceasta nava. Am raspuns ca asta s-a întâmplat ca sa ti se ofere ceva familiar în chip de speranta si ca sa fiu eu multumit. Tocmai voiam sa-ti spun cel de-al treilea motiv, când am fost întrerupti de Giskard cu vizorul si cu materialul de vizionat - apoi ne-am lansat într-o discutie despre roboticid.
- Si nu mi-ai spus niciodata cel de-al treilea motiv. Care este?
- Pai, partenere Elijah, pur si simplu ca as putea sa te apar.
- Fata de ce?
- Incidentul asupra caruia am convenit sa-l numim roboticid a stârnit multe pasiuni. Ai fost chemat pe Aurora sa cauti sa demonstrezi nevinovatia doctorului Fastolfe. lar drama de pe hiperunde...
- Pe Iehova, Daneel, zise Baley nervos. Si pe Aurora au vazut lucrul asta?
- L-au vazut în toate Lumile din Spatiu, partenere Elijah. A fost un program foarte urmarit si a demonstrat clar ca tu esti un anchetator extraordinar.
- Asa ca oricine ar putea fi în spatele roboticidului ar putea la fel de bine sa fie exagerat de înspaimântat de ceea ce as putea reusi si ar risca mult ca sa împiedice sosirea mea sau ca sa ma omoare.
- Dr. Fastolfe, spuse Daneel linistit, este foarte convins ca nu se afla nimeni în spatele roboticidului, de vreme ce nici o alta fiinta umana, în afara lui, nu l-ar fi putut înfaptui. Dupa parerea doctorului Fastolfe, a fost o întâmplare pur si simplu neprevazuta. Oricum, exista si dintre aceia care încearca sa scoata în evidenta incidentul si ar fi în interesul lor sa te împiedice sa dovedesti asta. De aceea, trebuie sa fii aparat.
Baley facu câtiva pasi repezi înspre un perete al camerei, dupa aceea înapoi la celalalt, ca si cum si-ar fi accelerat procesul de gândire prin exercitiu fizic. Într-un fel sau altul, nu avea nici o senzatie de pericol personal. Spuse:
- Daneel, câti roboti cu aspect uman sunt în total pe Aurora?
- Vrei sa spui acum, când Jander nu mai functioneaza?
- Da, acum când Jander e mort.
- Unul, partenere Elijah.
Baley îl privi pe Daneel contrariat. Misca buzele fara sa scoata vreun sunet: „Unul?”
În cele din urma, zise:
- Fa-ma sa înteleg, Daneel. Esti singurul robot cu aspect uman de pe Aurora?
- Sau din orice alta Lume, partenere Elijah. Credeam ca îti dai seama de asta. Eu am fost prototipul si apoi a fost construit Jander. De atunci, dr. Fastolfe a refuzat sa mai construiasca si nimeni altcineva nu are îndemânarea s-o faca.
- Dar în acest caz, de vreme ce din doi roboti cu aspect uman unul a fost ucis, doctorului Fastolfe nu-i trece prin cap ca robotul cu aspect uman ramas - tu, Daneel - ar putea fi în pericol?
- Admite posibilitatea. Dar sansa ca incidentul fantastic si neverosimil de degajare mentala sa aiba loc a doua oara este minima. N-o ia în serios. Simte, totusi, ca ar putea exista sansa unui alt eveniment nefericit. Asta, cred eu, a avut un oarecare rol în trimiterea mea pe Pamânt ca sa te aduc. M-a tinut departe de Aurora cam o saptamâna.
- Si tu acum esti la fel de prizonier ca si mine, nu-i asa, Daneel?
- Sunt prizonier, spuse Daneel cu seriozitate, doar în sensul ca nu trebuie sa ies din aceasta încapere, partenere Elijah.
- Cum altfel poate fi cineva prizonier?
- În sensul ca persoana careia i se impun restrictii este iritata de restrictii. O adevarata detentiune este involuntara. Eu înteleg foarte bine motivul pentru care ma aflu aici si sunt de acord cu constrângerea.
- Tu, mormai Baley. Eu, nu. Eu sunt prizonier în adevaratul sens al cuvântului. Oricum, de unde stii ca aici suntem în siguranta?
- Dupa un singur lucru, partenere Elijah. Giskard este de serviciu afara.
- Este destul de destept pentru treaba asta?
- Îsi întelege pe deplin ordinele. Este solid si puternic si îsi da foarte bine seama de importanta misiunii sale.
- Adica este pregatit sa fie distrus, ca sa ne apere pe noi doi?
- Da, bineînteles, asa cum si eu sunt pregatit sa fiu distrus ca sa te apar pe tine.
Baley se simti rusinat. Spuse:
- Nu-ti displace faptul ca s-ar putea sa fii obligat sa renunti la existenta pentru mine?
- Asta este programarea mea, partenere Elijah, zise Daneel cu un glas ce parea ca slabeste, dar am impresia ca, salvându-te pe tine, chiar daca n-ar fi programarea, încetarea existentei mele pare destul de banala prin comparatie.
Baley nu mai rezista. Îi strânse cu înflacarare mâna lui Daneel:
- Multumesc, partenere Daneel, dar te rog sa nu îngadui sa se întâmple asta. Nu doresc încetarea existentei tale. Mi se pare ca pastrarea propriei mele vieti ar fi o compensatie nepotrivita.
Si Baley fu uimit sa descopere ca vorbea într-adevar serios. Era putin îngrozit sa-si dea seama ca era gata sa-si riste viata pentru un robot. Nu, nu pentru un robot. Pentru Daneel.




10

Giskard intra fara sa anunte. Baley începuse sa fie de acord cu asta. Robotul, ca pazitor ce-l era, trebuia sa poata intra si iesi dupa plac. Si Giskard era doar un robot, în ochii lui Baley, oricât ar fi fost de „el” si oricât nu l-ai fi pomenit pe „R”. Daca Baley s-ar fi scarpinat, s-ar fi scobit în nas, si-ar fi facut vreo necesitate fiziologica, avea impresia ca Giskard ar fi fost indiferent, nu l-ar fi condamnat, incapabil sa reactioneze în vreun fel, dar înregistrând cu raceala observatia în vreo banca interna de memorii. Asta facea din Giskard o simpla mobila miscatoare, iar Baley nu simtea nici o jena în prezenta lui. Nu fiindca Giskard l-ar fi deranjat vreodata într-o clipa nepotrivita, se gândi Baley alene.
Giskard aduse cu el un mic aparat:
- Domnule, cred ca doriti totusi sa vedeti Aurora din spatiu.
Baley tresari. Fara îndoiala, Daneel îl observase enervarea, îi ghicise motivul si gasise aceasta cale de rezolvare. Era o dovada de delicatete din partea lui Daneel sa-l puna pe Giskard sa faca asta si s-o prezinte ca pe propria lui idee. Îl scutea pe Baley de obligatia de a multumi. Sau asa credea Daneel.
De fapt, Baley fusese mai nervos din cauza ca era, dupa cum credea el, împiedicat inutil sa vada Aurora, decât din cauza detentiei în sine. Fusese necajit ca pierduse perspectiva în cele doua zile de la Salt. Asa ca se întoarse si-l spuse Daneel:
- Multumesc, prietene.
- A fost ideea lui Giskard, zise Daneel.
- Da, desigur, spuse Baley, zâmbind usor. Îi multumesc si lui. Ce-i asta, Giskard?
- Este un simulator astral, domnule. Functioneaza în general ca un receptor tridimensional si e conectat la camera de vizionare. Daca-mi permiteti sa adaug...
- Da?
- Nu veti gasi privelistea deosebit de încântatoare, domnule. N-as vrea sa fiti dezamagit inutil.
- Voi încerca sa nu ma astept la prea mult, Giskard. În orice caz, nu te voi face raspunzator de nici o dezamagire pe care as putea-o simti.
- Multumesc, domnule. Trebuie sa ma întorc la post, dar va va ajuta Daneel în legatura cu aparatul, daca apare vreo problema.
Iesi, iar Baley se întoarse catre Daneel, încuviintând:
- Cred ca Giskard s-a descurcat foarte bine. O fi el un model simplu, dar e bine proiectat.
- Si el este un robot Fastolfe, partenere Elijah... Acest simulator astral este autonom si autoreglabil. Deoarece este deja focalizat spre Aurora, trebuie doar sa atingi muchia de comanda. Aceasta îl va pune în functiune si nu trebuie sa mai faci nimic. Vrei sa-l pornesti chiar tu?
- Nu-i nevoie, dadu Baley din umeri. Poti s-o faci tu.
- Foarte bine.
Daneel puse aparatul pe masa pe care Baley vizionase filmele-carti.
- Aceasta, zise el, aratând un dreptunghi mic pe care-l tinea în mâna, e comanda, partenere Elijah. Trebuie doar s-o tii de capete, astfel, si apoi sa exerciti o mica presiune interioara pentru a porni mecanismul... apoi alta ca sa-l opresti.
Daneel apasa pe muchia de comanda si Baley tipa înabusit.
Baley se asteptase ca aparatul sa se lumineze si sa expuna în interior imaginea holografica a unui câmp stelar. Dar nu se întâmplase asa. În schimb, Baley se trezise el însusi în spatiu - în spatiu - cu stele stralucitoare si albe în toate partile.
Durase doar o clipa si apoi totul fusese ca la început: camera si, în ea, Baley, Daneel si aparatul.
- Îmi pare rau, partenere Elijah, spuse Daneel. L-am oprit de îndata ce mi-am dat seama ca nu te simti bine. Nu m-am gândit ca nu erai pregatit.
- Atunci, pregateste-ma. Ce s-a întâmplat?
- Simulatorul astral influenteaza direct centrii vizuali de pe creierul uman. Nu se poate face deosebirea între impresia pe care o produce si realitatea tridimensionala. Este un dispozitiv relativ nou si pâna acum a fost folosit numai pentru peisaje astronomice, de fapt sarace în detalii.
- Ai vazut si tu privelistea, Daneel?
- Da, dar foarte putin si fara realismul pe care-l resimte o fiinta umana. Eu vad conturul neclar al unui peisaj, suprapus peste spatiul net al încaperii, dar mi s-a explicat ca fiintele umane vad numai peisajul. Fara îndoiala când creierele celor asemenea mie vor fi mai fine si mai bine reglate...
Baley îsi revenise:
- Vorba e, Daneel, ca n-am mai fost constient de nimic altceva. N-am mai fost constient de mine. Nu mi-am vazut mâinile, nici n-am simtit ca le am. Parca eram un spirit fara corp sau... hm, asa cum cred ca m-as simti daca as fi mort, dar as continua sa exist, în mod constient, într-o forma oarecare, imateriala, de dupa viata.
- Acum înteleg de ce ti s-a parut atât de tulburator.
- Mi s-a parut chiar foarte tulburator.
- Îmi pare rau, partenere Elijah. Îl voi pune pe Giskard sa duca asta de aici.
- Nu. Acum sunt pregatit. Da-mi simulatorul asta. O sa-l pot opri, chiar daca nu-mi dau seama ca am mâini?
- Ti se va lipi de mâna, asa ca n-o sa-l scapi, partenere Elijah. Dr. Fastolfe, care a experimentat acest fenomen, mi-a spus ca presiunea se aplica automat când fiinta umana care-l tine doreste sa-l opreasca. E un fenomen automat, bazat pe reactie nervoasa, asa cum e si privelistea. Cel putin, asa functioneaza la Aurorieni si cred...
- Ca pamântenii sunt suficient de asemanatori cu Aurorienii din punct de vedere fiziologic, ca sa functioneze la fel si la ei... Foarte bine, da-mi comanda si o sa încerc.
Usor crispat, Baley strânse comanda si se trezi din nou în spatiu.
Acum se astepta la asta si, de îndata ce îsi dadu seama ca poate respira fara probleme si nu avu deloc senzatia ca e scufundat în vid, se stradui sa accepte totul ca pe o iluzie vizuala. Respirând cam greu (parca pentru a se convinge singur ca într-adevar respira) privi curios în toate partile.
Constient dintr-o data ca-si auzea respiratia suierând pe nas, întreba:
- Ma auzi, Daneel?
Îsi auzi vocea - putin cam departe, putin artificiala - dar o auzi.
Apoi o auzi pe a lui Daneel, destul de schimbata:
- Da, te aud, zise Daneel. Si tu ar trebui sa ma auzi, partenere Elijah. Simtul vizual si cel al miscarii sunt denaturate pentru o mai mare iluzie a realitatii, dar simtul auditiv ramâne neschimbat. În orice caz, într-o mare masura.
- Ei bine, vad numai stele, adica stele obisnuite. Aurora are un soare. Cred ca ne aflam destul de aproape de Aurora ca sa vedem steaua care îi este soare mult mai stralucitoare decât celelalte.
- Mult prea stralucitoare, partenere Elijah. Este estompata, ca sa nu suferi vatamari ale retinei.
- Atunci, unde este planeta Aurora?
- Vezi constelatia Orion?
- Da, o vad... Vrei sa spui ca vedem totusi constelatiile, asa cum le zarim pe cerul Pamântului, ca în planetariul din Oras?
- Cam asa ceva. Judecând dupa distantele stelare, nu suntem departe de Pamânt si de Sistemul Solar din care acesta face parte, asa ca peisajul stelar este acelasi. Soarele Aurorei este cunoscut pe Pamânt sub numele de Tau Ceti si se afla la numai 3,67 parseci de aici... Acum, daca trasezi o linie imaginara de la Betelgeuse pâna la steaua din mijlocul centurii lui Orion si o continui pe o lungime egala si înca putin, steaua stralucitoare, de marime mijlocie, pe care o vezi, este de fapt planeta Aurora. În urmatoarele zile, pe masura ce ne apropiem rapid de ea, o vei putea distinge negresit.
Baley o privi cu gravitate. Era doar un obiect stralucitor ca o stea. Nu exista nici o sageata luminoasa care sa pâlpâie, aprinzându-se si stingându-se, îndreptata spre ea. Nu exista nici o inscriptie arcuita deasupra, scrisa cu grija.
Spuse:
- Unde-i soarele? Steaua Pamântului, adica.
- Este în constelatia Fecioarei; asa cum se vede de pe Aurora. E o stea de marimea doi. Din pacate, simulatorul astral pe care-l avem nu este computerizat în mod corespunzator si nu va fi usor sa ti-l arate. Oricum, ar fi doar o stea, una foarte obisnuita.
- Nu-i nimic, zise Baley. Acum o sa opresc chestia asta. Daca am necazuri... ajuta-ma.
N-a avut necazuri. Pocni de îndata ce se gândi sa faca asa si se trezi clipind în lumina dintr-o data prea puternica din camera.
De-abia dupa ce-si veni în fire îsi dadu seama ca i se paruse ca se afla în spatiu, fara vreun perete protector; si totusi agorafobia lui de pe Pamânt nu se manifestase. Se simtise foarte bine, de vreme ce-si acceptase propria inexistenta. Gândul asta îl tulbura si-l îndeparta un timp de la vizionarea filmelor-carti.
Din când în când, revenea la simulatorul astral si mai arunca o privire în spatiu, vazut dintr-o pozitie avantajoasa, de lânga nava, el nefiind prezent nicaieri (aparent). Uneori era doar pentru o clipa, ca sa se asigure ca vidul infinit nu-l deranja. Alteori se pierdea printre stele si le numara alene sau forma figuri geometrice, bucurându-se ca e în stare sa faca un lucru pe care nu l-ar fi putut face niciodata pe Pamânt, pentru ca jena provocata de agorafobie ar fi coplesit repede tot.
În cele din urma, se vazu clar ca Aurora stralucea. În curând deveni usor de deosebit printre celelalte puncte luminoase, apoi deveni evidenta si, în sfârsit, de neevitat. Începu ca un firicel de lumina, care se lati repede, si, dupa aceea, începu sa prezinte faze. Era un semicerc aproape perfect, când Baley îsi dadu seama de existenta fazelor.
Ceru informatii, iar Daneel raspunse:
- Ne apropiem dinspre exteriorul planului orbital, partenere Elijah. Polul sud al Aurorei se afla, mai mult sau mai putin, în centrul discului sau, undeva în jumatatea luminata. În emisfera sudica e primavara.
Baley spuse:
- Dupa materialul pe care l-am citit, axa Aurorei este înclinata cu saisprezece grade.
Aruncase o privire peste descrierea fizica a planetei, insuficient de atent, pentru ca era nerabdator sa ajunga la Aurorieni, dar tinuse minte asta.
- Da, partenere Elijah. Pâna la urma, ne vom deplasa pe orbita în jurul Aurorei si atunci fazele vor evolua rapid. Aurora se învârteste mai repede decât Pamântul...
- Are o zi de douazeci si doua de ore. Da.
- O zi de 22,3 ore obisnuite. Ziua de pe Aurora este împartita în zece ore de pe Aurora, fiecare ora fiind împartita în o suta de minute de pe Aurora, care sunt, la rândul lor, împartite în o suta de secunde de pe Aurora. O secunda de pe Aurora este astfel egala cu 0,8 secunde de pe Pamânt.
- Asta voiau sa spuna cartile când se refereau la ore metrice, minute metrice si asa mai departe?
- Da. Aurorienii au fost greu de convins, la început, sa renunte la unitatile de timp cu care erau obisnuiti si s-au folosit ambele sisteme, cel standard si cel metric. În cele din urma, bineînteles ca a câstigat cel metric. În prezent vorbim numai de ore, minute si secunde, dar se subînteleg, invariabil, versiunile decimale. Acelasi sistem a fost adoptat pretutindeni în Lumile din Spatiu, chiar daca în celelalte Lumi nu se potriveste cu rotatia naturala a planetei. Bineînteles ca fiecare planeta foloseste si un sistem local.
- Ca si Pamântul.
- Da, partenere Elijah, dar Pamântul foloseste numai unitatile de timp standard originale. Acesta e un inconvenient pentru Lumile din Spatiu când e vorba de comert, dar îi permit Pamântului sa continue astfel.
- Îmi închipui ca nu din prietenie. Banuiesc ca vor sa accentueze deosebirea fata de Pamânt. Cum se potriveste sistemul decimal cu anul? La urma urmei, Aurora trebuie sa aiba o perioada naturala de revolutie în jurul soarelui ei, care guverneaza ciclul anotimpurilor sale. Cum se masoara aceasta?
Daneel spuse:
- Aurora se învârteste în jurul soarelui ei în 373,5 zile de pe Aurora sau în circa 0,95 ani Pamânteni. Acesta nu este considerat un aspect vital în cronologie. Aurora accepta ca treizeci de zile ale sale sa fie egale cu o luna si zece luni sa fie egale cu un an metric. Anul metric este egal cu circa 0,8 ani sezonieri sau cu aproximativ trei sferturi dintr-un an Pamântesc. Proportia difera pentru fiecare Lume, desigur. Despre zece zile se spune, în general, ca alcatuiesc o deciluna. Toate Lumile din Spatiu folosesc acest sistem.
- Cu siguranta, trebuie sa existe vreun mod convenabil pentru a urmari ciclul anotimpurilor?
- Fiecare Lume are, de asemenea, anul ei sezonier, dar nu prea e luat în seama. Cu ajutorul computerului poti converti orice zi din trecut sau din prezent - la pozitia ei din anul sezonier daca, dintr-un motiv oarecare, doresti acest lucru. Si asta e valabil în orice Lume, ca si determinarea inversa. Bineînteles, partenere Elijah, orice robot poate face la fel si poate îndruma activitatea omului, atunci când cunoasterea zilei din anul sezonier sau a orei locale sunt importante. Avantajul unitatilor metrice de masura este ca doteaza omenirea cu o cronometrie unificata, care implica doar putin mai mult decât schimbarea pozitiei virgulei.
Pe Baley îl deranja faptul ca în cartile pe care le vizionase nu era explicat nimic din toate astea. Dar pe urma, din propriile lui cunostinte despre istoria Pamântului, îsi dadu seama ca, pe vremuri, luna selenara fusese cheia calendarului, ca urmase un timp când, pentru usurarea cronometriei, luna lunara ajunsese sa fie ignorata si nu i s-a dus dorul niciodata. Totusi, daca pe Pamânt i-ar fi dat carti unui strain, era foarte probabil ca acesta n-ar fi gasit nici o mentiune a lunii lunare sau vreo modificare istorica a calendarelor. Datele ar fi fost înscrise fara explicatii.
Ce altceva ar mai fi fost înscris fara explicatii?
Cât de mult se putea baza asadar, pe cunostintele capatate? Ar fi trebuit sa puna întruna întrebari, sa nu ia nimic de bun.
Va avea atâtea ocazii sa nu observe evidenta, atâtea sanse sa nu priceapa, atâtea feluri de a o apuca pe un drum gresit.

Aurora îi umplea acum câmpul vizual când folosea simulatorul astral, si semana cu Pamântul. (Baley nu vazuse niciodata Pamântul astfel, dar în cartile de astronomie erau fotografii, si pe acelea le vazuse.)
Ei bine, ceea ce vazu Baley pe Aurora erau aceleasi forme de nori, aceeasi stralucire a suprafetelor pustii, aceeasi durata mare a zilei si a noptii, acelasi licar de lumina pe întinderea emisferei întunecate, asa cum aratau fotografiile globului Pamântesc.
Baley privi absorbit si se gândi: Ce-ar fi daca, pentru un motiv oarecare, ar fi fost dus în spatiu, i s-ar spune.ca e dus pe Aurora si, în realitate, ar fi trimis înapoi pe Pamânt, pentru un motiv oarecare - un motiv ascuns si nesabuit. Cum si-ar da seama înainte de aterizare?
Avea vreun motiv sa fie banuitor? Daneel îi spusese, foarte atent, ca pe cerul ambelor planete constelatiile erau aceleasi, dar nu era firesc astfel pentru planetele ce se roteau în jurul unor stele învecinate? Aspectul exterior al celor doua planete privit din spatiu era, în mare, identic, dar nu asa trebuia sa fie, de vreme ce amândoua erau locuibile si perfect potrivite pentru viata omului?
Avea vreun motiv sa presupuna ca îi va fi jucata o festa atât de inutila si exagerata? La ce ar servi? Dar, oare, s-ar putea ca festa sa fie facuta sa para astfel? Daca ar exista vreun motiv evident pentru asa ceva, si-ar fi dat seama imediat.
Daneel ar participa la o asemenea conspiratie? Bineînteles ca nu, daca ar fi om. Dar era numai robot; nu s-ar putea sa existe o cale de a-i ordona sa se poarte cum trebuie?
Era greu sa ia o hotarîre. Baley se trezi ca urmareste licarul contururilor de continente, ca sa-si dea seama daca sunt sau nu de pe Pamânt. Asta ar fi fost testul de control, doar ca nu functiona. Licaririle care apareau si dispareau vag în nori nu-l erau de nici un folos. Nu avea destule cunostinte de geografie a Pamântului. Ceea ce într-adevar stia despre Pamânt erau Orasele lui subterane, cavernele de otel. Nu recunostea frânturile de linii de coasta pe care le vedea si nu stia daca sunt de pe Aurora sau de pe Pamânt.
Oricum, de unde nesiguranta asta? Când fusese pe Solaria, nu se îndoise nici o clipa de destinatie; nu se gândise niciodata ca ar putea fi dus înapoi pe Pamânt... A, dar atunci plecase într-o misiune precisa, pentru care erau destule sanse de reusita. Acum simtea ca n-avea nici o sansa.
Poate ca voia sa fie trimis înapoi pe Pamânt si construia în minte o conspiratie falsa, pe care o credea posibila.
Nesiguranta din mintea lui începuse sa aiba o viata a ei, proprie. Nu putea scapa de ea. Se pomeni ca urmareste Aurora cu o intensitate aproape bolnavicioasa, incapabil sa revina în realitatea cabinei.
Aurora se misca, se învârtea încet...
Asteptase mult timp sa vada asta. În timp ce viziona spatiul, totul paruse nemiscat, ca o picatura pictata, un tablou tacut si static cu puncte de lumina, care includea, ceva mai târziu, un mic semicerc. Oare miscarea fusese cea care îi îngaduise sa nu sufere de agorafobie?
Dar acum vedea cum se misca Aurora si îsi dadu seama ca nava cobora în spirala, ultima etapa dinaintea aterizarii. Deasupra se umflau norii...
Nu, nu norii. Nava cobora în spirala. Nava se misca. El se misca. Dintr-o data avu constiinta propriei existente printre nori. Cadea, nepazit, prin aerul rarefiat, catre pamântul greu.
Gâtlejul i se contracta; începu sa-l fie greu sa respire.
Îsi spuse disperat: „Esti închis. În jurul tau sunt peretii navei.”
Dar nu simtea nici un perete.
Se gândi: „Chiar si fara pereti, tot închis esti. Esti învelit în piele.”
Dar nu simtea nici pielea. Senzatia era mai rea decât simpla goliciune - era o personalitate singura, esenta identitatii total descoperite, un punct viu, ceva unic înconjurat de o lume deschisa si infinita, si cadea.
Vru sa opreasca imaginea, sa-si strânga pumnul pe muchia de comanda, dar nu se întâmpla nimic. Terminatiile lui nervoase devenisera atât de deformate, încât simpla contractie la un efort de vointa nu se producea. Nu avea vointa. Ochii nu se închideau, pumnul nu se strângea. Era surprins si hipnotizat de groaza, înspaimântat în nemiscare. Tot ce vedea înaintea ochilor erau nori, albi... nu prea albi... aproape albi... o nuanta usor aurie-portocalie...
Si totul deveni cenusiu... si el cadea. Nu putea respira. Lupta cu disperare sa-si deschida gura, sa-l cheme pe Daneel în ajutor...
Nu putu scoate nici un sunet...





12

Baley respira de parca tocmai ar fi rupt panglica la sfârsitul unei curse lungi. Încaperea era strâmba, iar sub cotul lui drept era ceva tare.
Îsi dadu seama ca se afla pe podea.
Giskard statea în genunchi lânga el, tinându-l de pumnul drept cu mâna lui de robot (ferma, dar cam rece). Usa de la cabina, pe care Baley o vedea dincolo de umarul lui Giskard, era întredeschisa.
Fara sa întrebe, Baley stiu ce se întâmplase. Giskard apucase acea mâna de om, neajutorata, si o înclestase pe muchia de comanda pentru a pune capat simularii astrale. Altfel...
Si Daneel era acolo, cu fata apropiata de a lui Baley, cu o înfatisare care ar fi putut foarte bine sa însemne mâhnire.
Zise:
- N-ai spus nimic, partenere Elijah. Daca mi-as fi dat seama mai repede de tulburarea ta...
Baley încerca sa faca un gest care sa arate ca a înteles, ca n-avea importanta. Înca nu putea vorbi.
Cei doi roboti asteptara pâna ce Baley facu o miscare usoara pentru a se ridica. Imediat bratele lor îl sprijinira, tragându-l în sus. Fu asezat pe un scaun si Giskard îi lua cu blândete comanda, spunându-i:
- În curând vom ateriza. Cred ca nu mai aveti nevoie de simulatorul astral.
Daneel adauga cu seriozitate:
- Oricum, cel mai bine ar fi sa-l luam de aici.
Baley spuse:
- Stai!
Vocea îi era o soapta ragusita, iar el nu era sigur ca va putea rosti cuvântul. Trase adânc aer în piept, îsi drese putin vocea si spuse din nou:
- Stai!
Apoi:
- Giskard!
Giskard se întoarse:
- Domnule?
Baley nu vorbi imediat. Acum, daca stia ca e solicitat, Giskard va astepta mult timp, poate la nesfârsit. Baley încerca sa-si adune gândurile ravasite. Agorafobie sau nu, tot mai ramânea nesiguranta cu privire la destinatia lor. Existase de la început si i-ar fi putut agrava agorafobia. .
Trebuia sa afle. Giskard n-o sa minta. Un robot nu poate sa minta - doar daca n-a fost instruit, cu mare grija, s-o faca. Si de ce sa-l instruiasca pe Giskard? Daneel era tovarasul lui, care trebuia sa-l însoteasca mereu. Daca trebuia sa minta cineva, asta era treaba lui Daneel. Giskard era doar sluga si hamal, paznic la usa. Bineînteles ca el nu trebuia sa suporte o instruire grijulie în paienjenisul minciunilor.
- Giskard! spuse Baley, acum aproape normal.
- Domnule?
- În curând aterizam, nu-i asa?
- Peste ceva mai putin de doua ore, domnule.
Asta însemna doua ore metrice, se gândi Baley. Mai mult decât doua ore adevarate? Mai putin? Nu conta. L-ar zapaci doar. Las-o balta.”
Baley zise cât putu de taios:
- Spune-mi imediat numele planetei pe care vom ateriza.
O fiinta umana, daca ar fi raspuns, ar fi facut-o numai dupa o pauza - si chiar cu un aer foarte surprins.
Giskard raspunse imediat, afirmând calm si fara inflexiuni:
- E Aurora, domnule.
- De unde stii?
- E destinatia noastra. Apoi, nu poate fi Pamântul, de exemplu, pentru ca soarele Aurorei, Tau Ceti, are doar nouazeci la suta din masa soarelui planetei Pamânt. Tau Ceti este; deci, putin mai rece si lumina ei are o nuanta portocalie deosebita pentru ochii gingasi si neobisnuiti cu ea ai Pamântenilor. Poate ati vazut deja culoarea caracteristica a soarelui Aurorei în imaginea reflectata de pe suprafata superioara a sirului de nori. Cu siguranta ca o veti vedea în peisaj... pâna ce vi se obisnuiesc ochii cu ea.
Baley îsi lua ochii de pe chipul indiferent al lui Giskard. Observase diferenta de culoare, se gândi, si nu-i daduse nici o atentie. Mare greseala.
- Poti pleca, Giskard.
- Da, domnule.
Baley se întoarse amarât înspre Daneel:
- M-am facut de râs, Daneel.
- Presupun ca te-ai întrebat daca nu cumva te pacalim si te ducem undeva unde nu e Aurora. Ai avut un motiv sa crezi asta, partenere Elijah?
- Nici unul. Poate ca a fost rezultatul tulburarii produse de agorafobia sublimiala. Când am privit spatiul aparent imobil, n-am avut nici o dereglare perceptibila, dar probabil ca s-a localizat în subconstient, provocându-mi o neliniste.
- E vina noastra, partenere Elijah. Cunoscându-ti repulsia pentru spatii deschise, am gresit supunându-te simularii astrale sau, macar, nesupraveghindu-te de aproape.
Baley dadu din cap enervat:
- Nu spune asta, Daneel. Sunt destul de supravegheat. Întrebarea pe care mi-o pun este cât de aproape voi fi supravegheat pe Aurora.
Daneel zise:
- Partenere Elijah, cred ca ti se va permite cu greu accesul pe Aurora si la locuitorii ei.
- Totusi, exact asta trebuie sa mi se permita. Daca vreau sa aflu adevarul în acest caz de roboticid, trebuie sa am acces liber la informatii chiar la fata locului... si de la cei implicati.
Baley se simtea, deja, cam obosit. Destul de suparatoare, experienta prin care tocmai trecuse îi lasase o dorinta vie sa fumeze o pipa, la care credea ca renuntase cu mai bine de un an în urma. Simtea cum gustul si mirosul de tutun îi trec prin gât si prin nas.
Stia ca va trebui sa se multumeasca doar cu amintirea. Pe Aurora, nu i se va da voie cu nici un chip sa fumeze. Nu exista tutun în nici una dintre Lumile Spatiului si, chiar daca ar fi avut putin la el, i-ar fi fost luat si distrus.
Daneel spuse:
- Partenere Elijah, asta trebuie discutat cu dr. Fastolfe de îndata ce aterizam. N-am nici o putere sa iau vreo hotarâre în aceasta privinta.
- Îmi dau seama, Daneel, dar cum vorbesc cu Fastolfe? Prin intermediul unui simulator astral? Cu comenzile în mâna?
- Deloc, partenere Elijah. Vei vorbi direct. Are de gând sa te astepte la cosmodrom.


13

Baley asculta zgomotele specifice aterizarii. Bineînteles ca nu stia ce înseamna. Nu cunostea mecanismul navei, câti barbati si câte femei transporta, ce vor face acestia în timpul aterizarii, ce fel de zgomote se vor produce. Tipete? Bubuituri? O vibratie slaba? Nu auzi nimic.
Daneel spuse:
- Pari încordat, partenere Elijah. As vrea sa-mi vorbesti fara ezitare despre orice tulburare pe care o simti. Trebuie sa te ajut chiar în clipa în care esti nefericit, indiferent de motiv.
Accentuase usor pe cuvântul „trebuie”.
Baley se gândi, distrat: „Se conduce dupa Prima Lege. A suferit; în felul lui, la fel de mult cum am suferit si eu când m-am prabusit, fara ca el sa fi prevazut asta la timp. O dezechilibrare nepermisa a potentialelor pozitronice pentru mine s-ar putea sa nu însemne nimic, dar lui îi poate produce aceeasi tulburare si aceeasi reactie ca si o durere acuta la mine.”
Se gândi mai departe: „De unde sa stiu eu ce exista sub imitatia de piele si în imitatia de constiinta a unui robot, mai mult decât poate sa stie Daneel ce exista în mine?”
Apoi, având remuscari ca s-a gândit la Daneel ca la un robot, Baley privi în ochii blânzi ai acestuia (când a început sa se gândeasca la expresia lor ca fiind blânda?) si spuse:
- Îti voi vorbi despre orice tulburare. Nu am nimic. Încerc sa aud vreun zgomot care m-ar putea informa despre desfasurarea procesului de aterizare, partenere Daneel.
- Multumesc, partenere Elijah, spuse Daneel cu gravitate.
Înclina usor din cap si continua:
- N-ar trebui sa simti nimic la aterizare. Vei simti acceleratia, dar va fi minima, pentru ca aceasta încapere va da înapoi, într-o oarecare masura, în directia acceleratiei. Temperatura poate creste, dar nu cu mai mult de doua grade Celsius. Ca efect sonic, poate fi un suierat usor când trecem prin atmosfera care devine mai densa. Ceva din toate astea te va deranja?
- N-ar trebui. Ceea ce, într-adevar, ma deranjeaza este ca nu sunt liber sa fiu martor la aterizare. As vrea sa stiu lucrurile astea. Nu vreau sa fiu închis si privat de experienta.
- Tocmai ai aflat, partenere Elijah, ca natura experientei nu se potriveste cu temperamentul tau.
- Si cum o sa trec peste asta, Daneel? spuse el cu înversunare. Asta nu e un motiv ca sa fiu tinut aici!
- Partenere Elijah, ti-am explicat, deja, ca esti tinut aici pentru propria-ti siguranta.
Baley dadu din cap cu evident dezgust:
- M-am gândit la asta si cred ca e o prostie. Sansele mele de a face ordine în afacerea asta încurcata sunt asa de mici, cu toate restrictiile ce mi se impun si cu problemele pe care le voi avea ca sa înteleg ceva despre Aurora, încât cred ca nimeni cu mintea întreaga nu se va deranja sa încerce a ma opri. Si daca ar face-o, de ce m-ar ataca pe mine personal? De ce sa nu saboteze nava? Daca ne închipuim ca înfruntam niste ticalosi fara scrupule, astia ar trebui sa considere ca distrugerea unei nave - cu oamenii de la bordul ei, cu tine si cu Giskard, si cu mine, bineînteles - este o treaba profitabila.
- De fapt, ne-am gândit la asta, partenere Elijah. Nava a fost studiata cu atentie. Va fi detectat orice semn de sabotaj.
- Esti sigur? Suta la suta sigur?
- Nu poti fi absolut sigur în astfel de cazuri. Giskard si cu mine suntem, totusi, multumiti la gândul ca siguranta este foarte mare si ca putem actiona cu posibilitati minime de dezastru.
- Si daca dati gres?
Pe fata lui Daneel trecu ceva ca o impresie de crispare, ca si cum i s-ar fi cerut sa se gândeasca la un lucru care venea în contradictie cu functionarea normala a conexiunilor pozitronice din creierul lui. Spuse:
- Dar n-am dat gres.
- Nu poti spune asta. Ne apropiem de aterizare si e sigur ca a sosit momentul de pericol. De fapt, acum nu e nevoie sa fie sabotata nava. Eu sunt în pericol mai mare acum - chiar acum. Nu ma pot ascunde în camera asta, daca trebuie sa debarc pe Aurora. Va trebui sa strabat nava si sa ma aflu în apropierea celorlalti. Ati luat masuri ca aterizarea sa fie sigura?
(Era rautacios - lovea în Daneel inutil, fiindca era iritat din cauza detentiei îndelungate si a umilintei din momentul prabusirii.)
Dar Daneel spuse linistit:
- Am luat, partenere Elijah. Si, întâmplator, am aterizat. Acum stam pe suprafata Aurorei.
Baley fu încurcat o clipa. Privi înnebunit în jur, dar nu era nimic de vazut, în afara unei camere închise, desigur. Nu simtise si nu auzise nimic din cele descrise de Daneel. Nici acceleratie, nici caldura, nici suieratul vântului... Nu cumva Daneel adusese, din nou, vorba despre pericolul lui personal, ca sa fie sigur ca nu se va mai gândi la alte probleme nelinistitoare, dar minore?
Baley spuse:
- Si totusi, mai e coborârea de pe nava. Cum sa fac, sa nu fiu tinta unor posibili dusmani?
Daneel pasi spre un perete si atinse o pata de pe el. Peretele se desfacu imediat în doua, cele doua jumatati îndepartându-se una de alta. Baley se pomeni privind într-un tunel.
În clipa aceea Giskard intra în încapere, din partea cealalta, si spuse:
- Domnule, noi trei vom parcurge tunelul de iesire. Ceilalti îl tin sub observatie de afara. La celalalt capat al tunetului asteapta dr. Fastolfe.
- Am luat toate masurile de prevedere, zise Daneel.
- Scuzele mele, Daneel... Giskard, murmura Baley.
Intra posac în tunelul de iesire. Fiecare efort pe care îl facea sa se asigure ca au fost luate masuri de prevedere îi dadea certitudinea ca aceste masuri fusesera considerate necesare.
Lui Baley îi placea sa creada ca nu e un las, dar se afla pe o planeta straina, fara sa poata deosebi prietenii de dusmani, fara sa poata gasi alinare în ceva apropiat (desigur, cu exceptia lui Daneel). În momentele hotarâtoare, se gândi înfiorat, nu va avea nici un adapost care sa-l încalzeasca si sa-i ofere mângâiere.





4. FASTOLFE


14

Dr. Han Fastolfe astepta, într-adevar, si zâmbea. Era înalt si subtire, avea parul castaniu-deschis, nu prea bogat, si mai avea, desigur, urechi. De urechi îsi aducea aminte Baley, chiar si dupa trei ani. Urechi mari, departate de cap, care-l dadeau o înfatisare usor caraghioasa, o urâtenie simpatica. Urechile erau cele care îl facusera pe Baley sa surâda, mai degraba decât salutul lui Fastolfe.
Baley se întreba în treacat daca tehnologia medicala de pe Aurora nu stapânea chirurgia plastica macar atât cât era necesar pentru corectarea aspectului urât al acestor urechi. Dar se putea foarte bine ca lui Fastolfe sa-i placa aspectul lor, asa cum îi placea si lui Baley (spre surprinderea lui). Despre o fata care te face sa zâmbesti se poate oricând spune ceva.
Poate ca Fastolfe tinea sa fie placut la prima vedere. Sau gasea ca e bine sa nu i se dea prea multa atentie? Sau tocmai invers? Fastolfe spuse:
- Detectivul Elijah Baley. Îmi aduc bine aminte de dumneata, chiar daca ma încapatânez sa ma gândesc la dumneata ca si cum ai avea înfatisarea actorului care te-a interpretat.
Chipul lui Baley se posomorî:
- Dramatizarea asta de pe hiperunde ma urmareste, dr. Fastolfe. Daca as sti unde sa ma ascund, ca sa scap de ea...
- Nicaieri, spuse Fastolfe bine dispus. Este foarte normal. Asa ca, daca nu-ti place, o vom exclude din conversatie chiar acum. N-o sa mai pomenesc niciodata de ea. De acord?
- Multumesc.
Îi întinse mâna lui Fastolfe, cu spontaneitate calculata.
Fastolfe ezita vizibil. Apoi dadu mâna cu Baley, strângându-i-o cu prudenta, si nu pentru mult timp, spunând:
- Presupun ca nu esti un depozit ambulant de boli molipsitoare, domnule Baley.
Apoi zise cu tristete, privindu-si mâinile:
- Trebuie sa recunosc, totusi, ca mâinile mi-au fost tratate cu o pelicula inerta, care nu e prea placuta. Sunt creatia temerilor absurde din societatea mea.
Baley dadu din umeri:
- Asa suntem toti. Mie nu-mi surâde gândul sa ies în Exterior, adica în aer liber. De altfel, nu-mi surâde ca a trebuit sa vin pe Aurora în împrejurarile de fata.
- Îmi dau bine seama, domnule Baley. Am adus o masina acoperita pentru dumneata si, când vom ajunge la sediul meu, ne vom da toata silinta sa te tinem, în continuare, în spatiu închis.
- Multumesc, dar cred ca în timpul sederii mele pe Aurora va trebui sa ies, uneori, în Exterior. Sunt pregatit pentru asta... cât pot de bine.
- Înteleg, dar îti vom impune Exteriorul doar când va fi nevoie. Acum nu e cazul, asa ca te rog sa fii de acord sa-l evitam.
Masina astepta la umbra tunelului si abia daca se vedea Exteriorul când treceai din tunel în ea. Baley stia ca în spatele lui se aflau Daneel si Giskard, diferiti ca înfatisare, dar la fel din punct de vedere al tinutei demne si al starii de expectativa - si amândoi de un calm fara sfârsit.
Fastolfe deschise usa din spate si zise:
- Te rog sa intri.
Baley intra. Repede si usor, Daneel intra dupa el, în timp ce Giskard intra pe partea cealalta, efectiv simultan, cu o miscare ce amintea de un dans bine sincronizat. Baley se trezi înghesuit între ei, fara a fi, însa, sufocat. De fapt, se bucura la gândul ca între el si Exterior, pe ambele parti, se gasea consistenta unor trupuri de roboti.
Dar Exteriorul nu era nicaieri. Fastolfe se urca pe locul din fata si, în timp ce usa se închidea dupa el, geamurile devenira mate si o lumina blânda, artificiala, se revarsa în interior. Fastolfe spuse:
- De obicei nu conduc asa, domnule Baley, dar nu ma deranjeaza si s-ar putea sa ti se para mai placut. Masina este complet computerizata, stie unde sa mearga si se poate descurca în orice situatie de obstructie sau de urgenta. Nu trebuie sa ne amestecam deloc.
Abia se simtea o usoara acceleratie si o senzatie vaga, aproape imperceptibila, de miscare.
Fastolfe zise:
- Acesta este un pasaj ferit, domnule Baley. Am avut mult de furca pâna m-am asigurat ca extrem de putina lume va sti ca esti în aceasta masina, si e sigur ca nu vei fi observat în ea. Drumul cu masina, care merge pe jeturi de aer, nu va dura mult, de fapt, dar, daca vrei, poti profita de ocazie ca sa te odihnesti. Acum esti în siguranta.
- Vorbesti, spuse Baley, de parca ai crede ca sunt în pericol. Pe nava am fost protejat pâna la detentiune... si acum la fel.
Baley privi în jur, la interiorul mic si strâmt al masinii, înconjurat fiind de carcasa metalica si de geamurile opace, fara a mai vorbi de scheletul metalic al celor doi roboti.
Fastolfe râse usor:
- Exagerez, stiu, dar pe Aurora pasiunile se dezlantuie repede. Ai sosit aici în vremuri de criza pentru noi si ar fi mai bine sa par caraghios pentru ca exagerez, decât sa trec prin riscurile îngrozitoare pe care le atrage subestimarea.
Baley spuse:
- Cred ca întelegi, dr. Fastolfe, ca esecul meu aici ar fi o lovitura pentru Pamânt.
- Înteleg foarte bine. Sunt la fel de hotarât ca si dumneata sa previn orice esec. Crede-ma.
- Te cred. Mai mult, esecul meu aici, indiferent de motiv, ar însemna si dezastrul meu personal si profesional pe Pamânt.
Fastolfe se rasuci în scaunul sau ca sa-l priveasca pe Baley cu o expresie uimita:
- Zau? N-ar fi normal.
- Sunt de acord, dadu Baley din umeri, dar asa se va întâmpla. Voi deveni tinta evidenta pentru o conducere disperata a Pamântului.
- Nu la asta m-am gândit când te-am cerut pe dumneata, domnule Baley. Poti fi sigur ca voi face tot ce-mi sta în putinta. Desi, cu toata sinceritatea - privi într-o parte - va fi destul de putin, daca pierdem.
- Stiu, zise Baley cu asprime.
Se lasa pe spate pe tapiteria moale si închise ochii. Miscarea masinii nu era decât un leganat blând, dar Baley nu dormea. De fapt, cugeta adânc.


15

Baley nu lua contact cu Exteriorul nici la celalalt capat al calatoriei. Când coborî din vehiculul portant, se afla într-un garaj subteran, fiind dus cu un lift mic la nivelul solului (dupa cum reiesi mai târziu).
Fu condus într-o camera însorita si se trase putin înapoi când trecu prin razele directe ale soarelui (da, cam portocalii).
Fastolfe observa. Spuse:
- Ferestrele nu pot fi opacizate, dar pot fi acoperite. Daca vrei, le acopar. De fapt, ar fi trebuit sa-mi dau seama...
- Nu-i nevoie, spuse Baley morocanos. O sa stau cu spatele. Trebuie sa ma obisnuiesc.
- Cum vrei, dar sa-mi spui când nu-ti mai place. Domnule Baley, aici, în aceasta parte a Aurorei, este aproape miezul zilei. Nu-ti cunosc programul personal de pe nava. Daca ai stat treaz multe ore si vrei sa dormi, nu-i nici o problema. Daca nu ti-e foame, nu-i nevoie sa manânci. Oricum, daca doresti, esti binevenit sa iei masa de prânz cu mine, peste scurt timp.
- Din întâmplare, asta se potriveste foarte bine cu programul meu.
- Excelent. Îti aduc aminte ca ziua noastra este cu aproape sapte la suta mai scurta decât cea a Pamântului. Asta n-ar trebui sa-ti produca prea multe probleme cu bioritmul, dar daca da, atunci vom cauta sa ne adaptam la nevoile dumitale.
- Multumesc.
- În fine... nu prea stiu care ar fi preferintele dumitale culinare.
- O sa încerc sa manânc tot ce mi se pune în farfurie.
- Oricum, nu ma voi simti jenat daca ceva ti se va parea... indigest.
- Multumesc.
- Si nu te superi daca Daneel si Giskard stau cu noi?
Baley zâmbi abia schitat:
- Vor mânca si ei?
Fastolfe nu zâmbi. Raspunse cu seriozitate:
- Nu, dar vreau sa stea tot timpul cu dumneata.
- Tot mai sunt în pericol? Chiar si aici?
- N-am încredere totala în nimic. Chiar si aici.
Intra un robot:
- Domnule, gustarea e servita.
- Foarte bine, Faber, încuviinta Fastolfe. Ne vom aseza la masa în câteva clipe.
- Câti roboti ai? întreba Baley.
- Doar câtiva. Nu am ajuns la nivelul de pe Solaria, de zece mii de roboti la o fiinta umana, dar am mai multi decât cifra medie - cincizeci si sapte. Casa e mare si îmi serveste atât drept birou, cât si ca atelier. Pe urma, sotia mea - atunci când am una - trebuie sa aiba suficient spatiu sa se izoleze de munca mea într-o aripa aparte si trebuie sa fie servita separat.
- Ei bine, având cincizeci si sapte de roboti, îmi închipui ca poti împrumuta doi. Ma simt mai putin vinovat ca a trebuit sa-l trimiti pe Daneel si Giskard sa ma însoteasca spre Aurora.
- N-a fost o alegere întâmplatoare, te asigur, domnule Baley. Giskard este majordomul meu si mâna mea dreapta. Este cu mine de când am devenit adult.
- Totusi, l-ai trimis în calatorie sa ma însoteasca pe mine. Sunt onorat, spuse Baley.
- Asta arata cât de important esti, domnule Baley. Giskard este cel mai vrednic de încredere dintre robotii mei, puternic si îndraznet. Baley îsi îndrepta privirea înspre Daneel si Fastolfe adauga:
- Nu-l includ în aceste calcule pe prietenul meu Daneel. El nu este sluga mea, ci o realizare de care am slabiciunea sa fiu foarte mândru. Este primul din categoria lui si, în timp ce dr. Roj Nemennuh Sarton a fost proiectantul si modelul lui, cel care...
Se opri, din delicatete, dar Baley dadu repezit din cap si spuse:
- Înteleg.
Nu era nevoie ca fraza referitoare la omorârea lui Sarton pe Pamânt sa fie terminata.
- În timp ce Sarton a supravegheat constructia efectiva, continua Fastolfe, calculele mele teoretice l-au facut posibil pe Daneel.
Fastolfe zâmbi înspre Daneel, care înclina capul în semn de confirmare.
Baley spuse:
- A mai fost si Jander.
Fastolfe dadu din cap si se posomorî:
- Da. Poate ar fi trebuit sa-l tin cu mine, asa cum fac cu Daneel. Dar era al doilea robot al meu cu aspect uman si asta înseamna ceva. Primul meu nascut, ca sa spun asa, este Daneel ¬un caz special.
- Si acum nu mai construiesti roboti cu aspect uman?
- Nu. Dar hai, spuse Fastolfe, frecându-si mâinile. Trebuie sa ne luam gustarea. Nu cred, domnule Baley, ca populatia de pe Pamânt este obisnuita cu ceea ce eu numesc hrana naturala. Avem salata de crevete, cu pâine si brânza, lapte, daca vrei, sau orice suc de fructe îti place. Totul este foarte simplu. La desert, înghetata.
- Toate sunt mâncaruri traditionale pe Pamânt, spuse Baley, care exista acum, în forma lor organica, doar în literatura veche.
- Nici una nu este foarte obisnuita aici, pe Aurora, dar m-am gândit ca n-avea rost sa-ti ofer felurile noastre, cu mâncaruri si condimente din speciile de pe Aurora. Gustul ar fi trebuit format. Se ridica:
- Te rog sa vii cu mine, domnule Baley. Vom fi doar noi doi si nu vom tine seama de eticheta, nici nu ne vom deda unor ritualuri inutile în timpul mesei.
- Multumesc, zise Baley. Primesc asta ca pe o favoare. Am înlaturat plictiseala calatoriei pâna aici vizionând destul de multe materiale referitoare la Aurora si stiu ca regulile de politete prevad multe situatii legate de o masa oficiala, încât mi-ar fi si frica.
- Nu trebuie sa-ti fie frica.
- Am putea încalca eticheta pâna acolo, încât sa discutam afaceri în timpul mesei, dr. Fastolfe? întreba Baley. Nu trebuie sa pierd timp fara rost.
- Sunt de acord cu acest punct de vedere. Vom vorbi, într-adevar, despre afaceri si cred ca pot avea încredere în dumneata ca nu vei spune nimanui nimic în legatura cu aceasta abatere. N-as vrea sa fiu expulzat din societatea civilizata.
Chicoti, apoi spuse:
- Desi n-ar trebui sa râd. Nu e nimic de râs. Pierderea timpului e mai mult decât o simpla neplacere. Ar putea foarte usor sa fie fatala.


16

Camera din care iesi Baley era pentru musafiri: câteva scaune, un scrin cu sertare, ceva care aducea cu un pian, dar avea clape de alama în locul claviaturii, câteva picturi abstracte pe pereti, care pareau sa tremure din cauza luminii. Podeaua era o tabla de sah în câteva nuante de maro, probabil ca sa aminteasca de lemn si, desi avea ape ca si cum ar fi fost lustruita de curând, nu era alunecoasa la mers.
Sufrageria, desi avea aceeasi podea, era cu totul altfel. Era o încapere lunga, dreptunghiulara, supraîncarcata cu ornamente. Se aflau în ea sase mese mari, patrate, de fapt module ce puteau fi asamblate în diverse moduri. Pe unul dintre peretii scurti se gasea un bar, cu sticle stralucind în multe culori, în fata unei oglinzi arcuite, care parea sa confere încaperii pe care o reflecta o întindere fara margini. De-a lungul celuilalt perete scurt erau patru nise, în fiecare dintre ele asteptând un robot.
Pe cei doi pereti lungi erau mozaicuri în culori pastelate. Unul prezenta o scena planetara, desi Baley n-ar fi putut spune daca era de pe Aurora, de pe alta planeta sau ceva absolut imaginar. Într-o parte se vedea un lan de grâu (sau ceva de genul asta) plin cu unelte agricole lucrate cu migala, toate comandate cu ajutorul robotilor. Pe masura ce înaintai cu privirea de-a lungul peretelui, apareau asezari umane împrastiate, adunându-se, în cealalta parte, în ceea ce Baley intui ca este varianta de pe Aurora a unui Oras.
Pe celalalt perete lung se vedea o imagine astronomica. O planeta alb-albastra, luminata de un soare îndepartat, reflecta lumina în asa fel încât, nici la o analiza foarte atenta, nu disparea senzatia de usoara rotire. Stelele care o înconjurau, unele palide, altele stralucitoare, pareau sa-si schimbe si ele pozitia, desi, daca îti fixai privirea doar pe câteva, ele pareau imobile.
Baley gasi ca totul este încâlcit si respingator.
Fastolfe spuse:
- O adevarata opera de arta, domnule Baley. Mult prea scumpa, totusi, dar Fanya a vrut s-o aiba... Fanya este partenera mea actuala.
- Urmeaza sa vina si ea, dr. Fastolfe?
- Nu, domnule Baley. Dupa cum am spus, vom fi doar noi. Am rugat-o sa ramâna în apartamentul ei. Nu vreau sa cunoasca problema pe care o avem. Sper ca întelegi.
- Da, desigur.
- Vino. Te rog sa iei loc.
Pe una dintre mese erau aranjate farfurii, pahare si tot felul de cutite, unele necunoscute lui Baley. În mijloc se afla un cilindru înalt, oarecum conic, ca un pion de sah urias facut din piatra cenusie.
Asezându-se, Baley nu rezista si-l atinse cu un deget.
Fastolfe zâmbi:
- E un recipient pentru mirodenii. Are o comanda simpla, care permite sa cada o cantitate fixa din oricare dintre cele douasprezece condimente diferite, pe orice portie de mâncare. Ca sa procedezi cu el cum se cuvinte, îl iei si faci niste miscari complicate, fara nici un sens în sine, dar care sunt mult apreciate de Aurorienii rafinati, ca simboluri ale gratiei si delicatetei cu care trebuie sa fie servite mâncarurile. Când eram mai tânar, cu degetul mare si cu înca doua degete, puteam sa execut „tripla miscare” si sa scot sare când recipientul îmi lovea palma. Daca as încerca acum, as risca foarte mult sa sparg capul musafirilor mei. Sper ca nu te superi daca nu încerc.
- Te implor sa nu încerci, dr. Fastolfe.
Un robot puse salata pe masa, altul aduse o tava cu sucuri de fructe, al treilea aduse pâinea si brânza, al patrulea aduse servetelele. Toti lucrau în strânsa legatura unul cu celalalt; intrând si iesind fara sa se ciocneasca între ei sau fara vreun semn de dificultate. Baley îi privea uimit.
Fara sa dea impresia unei întelegeri anterioare, ramasera câte unul pe fiecare latura a mesei. Pasira înapoi la unison si se întoarsera în nisele din peretele de la celalalt capat al încaperii. Baley observa dintr-o data ca în camera se aflau Daneel si Giskard. Nu-l vazuse intrând. Asteptau în doua nise ce aparusera în peretele cu lanul de grâu. Daneel era mai aproape.
Fastolfe spuse:
- Acum, ca au plecat...
Se opri si dadu din cap cu tristete:
- Numai ca n-au plecat. De obicei, se cuvine ca robotii sa iasa înainte de începerea mesei. Robotii nu manânca, în timp ce fiintele umane, da. Deci e normal ca cine manânca, sa manânce si cine nu, sa plece. Si asa s-a ajuns la înca un ritual. Ar fi de neimaginat sa se manânce înainte ca robotii sa iasa. În acest caz, totusi...
- N-au iesit, spuse Baley.
- Nu. Am simtit ca siguranta e mai importanta decât eticheta si m-am gândit ca, nefiind aurorian, n-o sa te deranjeze.
Baley astepta ca Fastolfe sa faca prima miscare. Fastolfe ridica o furculita, Baley facu la fel. Fastolfe se folosi de ea, miscând-o încet si permitându-i lui Baley sa observe clar ce facea. Baley musca atent dintr-un crevete si gasi ca e delicios. Îi recunoscu gustul, care era ca al pastei de crevete fabricate pe Pamânt, dar mult mai rafinat si mai îmbietor. Mesteca încet si, pentru o vreme, în ciuda nerabdarii de a continua discutia în timpul mesei, se gândi ca e foarte nepotrivit sa faca altceva, în loc sa acorde toata atentia mâncarii.
De fapt, primul pas îl facu Fastolfe:
- N-ar trebui sa atacam problema, domnule Baley? Baley simti cum se înroseste usor:
- Da. Neaparat. Îti cer iertare. Mâncarea dumitale de pe Aurora m-a luat prin surprindere si mi-a fost greu sa ma mai gândesc si la altceva... Problema asta, dr. Fastolfe, este de nivelul dumitale, nu-i asa?
- De ce spui asta?
- Cineva a comis roboticidul într-un mod care cere multe cunostinte tehnice... dupa cum mi s-a spus.
- Roboticid? Ce termen amuzant, zâmbi Fastolfe. Desigur, înteleg ce vrei sa zici cu el... Ti s-a spus bine; modul cere enorm de multe cunostinte tehnice.
- Si numai dumneata aveai cunostintele tehnice pentru a-l comite... dupa cum mi s-a spus.
- Si de data asta ti s-a spus bine.
- Si pâna si dumneata recunosti - de fapt, insisti - ca numai dumneata puteai sa-l aduci pe Jander în starea de degajare mentala.
- Sustin ceea ce este, la urma urmei, adevarul, domnule Baley. Nu mi-ar servi la nimic sa mint, chiar daca as putea s-o fac. Se stie ca eu sunt cel mai reprezentativ robotician teoretician din toate cele Cincizeci de Lumi.
- Cu toate acestea, dr. Fastolfe, nu s-ar putea ca al doilea robotician teoretician eminent din toate Lumile - sau al treilea sau, chiar, al cincisprezecilea - sa aiba îndemânarea necesara pentru a comite fapta? E într-adevar nevoie de toate cunostintele celui mai bun?
Fastolfe spuse, linistit:
- Dupa parerea mea, e neaparat nevoie de toate cunostintele celui mai bun. Într-adevar, tot dupa parerea mea, eu însumi as fi putut comite fapta doar într-una din zilele mele bune. Tine minte ca toate capetele destepte din robotica - inclusiv al meu - s-au straduit anume sa proiecteze creiere pozitronice la care nu se poate produce degajarea mentala.
- Esti sigur de toate astea? Chiar sigur?
- Absolut.
- Si sustii asta în public?
- Desigur. A existat o ancheta publica, dragul meu Pamântean. Mi s-au pus întrebarile pe care mi le pui dumneata acum si am raspuns cu sinceritate. E un obicei Aurorian sa procedezi astfel.
Baley spuse:
- Deocamdata nu pun la îndoiala faptul ca erai convins ca raspunzi cu sinceritate. Dar n-ar fi fost posibil sa te fi lasat împins de mândria dumitale fireasca? Si asta ar fi ceva tipic pentru Aurora, nu-l asa?
- Vrei sa spui ca ambitia mea de a fi considerat cel mai bun m-ar fi pus de bunavoie într-o situatie în care toata lumea ar fi fost silita sa conchida ca eu l-am degajat mental pe Jander?
- Mi te închipui, într-un fel, multumit ca ti-ai distrus situatia politica si sociala, cu conditia ca reputatia stiintifica sa-ti ramâna intacta.
- Înteleg. Ai un mod interesant de a gândi, domnule Baley. Mie nu mi-ar fi trecut prin cap asa ceva. Daca as avea de ales între a recunoaste ca sunt al doilea eminent si a recunoaste ca sunt vinovat de, ca sa-ti folosesc expresia, roboticid, îti dai seama ca l-as accepta pe acesta din urma cu buna stiinta.
- Nu, dr. Fastolfe, nu doresc sa prezint problema atât de simplist. Nu s-ar putea sa te amagesti singur ca esti cel mai mare robotician, ca n-ai rival, agatându-te cu orice chip de asta, pentru ca în subconstient - în subconstient, dr. Fastolfe - îti dai seama ca, de fapt, esti întrecut, sau ai fost deja întrecut, de altii.
Fastolfe râse, dar în râsul lui se simtea enervare:
- Nu chiar asa, domnule Baley. Complet gresit.
- Gândeste-te, dr. Fastolfe! Esti sigur ca nici unul dintre colegii dumitale roboticieni nu te poate ajunge ca inteligenta?
- Sunt doar câtiva în stare sa se ocupe de robotii cu înfatisare umana. Construirea lui Daneel a creat, de fapt, o profesie noua, pentru care nici macar nu exista nume - poate umanoformisti. Dintre roboticienii teoreticieni de pe Aurora, nici unul, cu exceptia mea, nu întelege functionarea creierului pozitronic al lui Daneel. Dr. Sarton o întelegea, dar el e mort - si n-o întelegea atât de bine ca mine. Teoria de baza este a mea.
- Se poate sa fi fost a dumitale la început, dar sigur nu poti pretinde dreptul de proprietate exclusiva. N-a învatat nimeni teoria? Fastolfe dadu cu putere din cap:
- Nici unul. N-am învatat pe nimeni si desfid orice alt robotician în viata care a dezvoltat teoria pe cont propriu.
Baley spuse, cu un început de iritare:
- Nu s-ar putea sa existe un tânar, abia iesit de pe bancile universitatii, mai destept decât îsi închipuie altii, care...
- Nu, domnule Baley, nu. L-as fi cunoscut pe un asemenea tânar. Ar fi trecut prin laboratoarele mele. Ar fi lucrat cu mine. Deocamdata, un asemenea tânar nu exista. Va exista, cândva; poate vor exista multi. Deocamdata, nici unul!
- Deci, daca mori, stiinta moare cu dumneata?
- Am doar o suta saizeci si cinci de ani. Sunt ani metrici, desigur, asa ca fac numai o suta douazeci si patru de ani Pamânteni, mai mult sau mai putin. Dupa standardele Aurorei sunt, înca, destul de tânar si, din punct de vedere medical, am motive sa cred ca n-am ajuns înca la jumatatea vietii. Nu e chiar neobisnuit sa ajungi la vârsta de patru sute de ani - ani metrici. Mai am, înca, destul timp sa învat pe cineva.
Terminasera de mâncat, dar nici unul nu pleca de la masa. Nici vreun robot nu se apropia ca s-o strânga. Parca ar fi încremenit în timpul discutiei.
Baley îsi îngusta ochii si spuse:
- Dr. Fastolfe, acum doi ani am fost pe Solaria. Acolo am avut impresia ca Solarienii erau, în ansamblu, cei mai înzestrati roboticieni din toate Lumile.
- În ansamblu, probabil ca asa este.
- Si nici unul din ei n-ar fi putut comite fapta?
- Nici unul, domnule Baley. Îndemânarea lor este pentru roboti care nu sunt, în cel mai bun caz, mai avansati decât bietul meu Giskard, în care am atâta încredere. Solarienii nu cunosc nimic despre constructia robotilor cu înfatisare umana.
- De unde stii atât de bine?
- Deoarece ai fost pe Solaria, domnule Baley, stii foarte bine ca Solarienii se pot apropia unul de celalalt doar cu foarte mare greutate, ca ei comunica prin imagini tridimensionale - cu exceptia cazurilor în care este absolut necesar contactul sexual. Crezi ca vreunul dintre ei ar visa sa proiecteze un robot atât de uman ca aspect; care le-ar provoca nevroze? Ar evita într-atât orice posibila apropiere de el, dat fiind ca ar parea prea uman, încât nu i-ar gasi nici o întrebuintare acceptabila.
- Nu s-ar putea ca, pe ici pe colo, vreun Solarian sa manifeste o toleranta surprinzatoare fata de corpul omenesc? De unde poti sti?
- Chiar daca vreun Solarian ar putea, ceea ce nu neg, anul asta nu sunt Solarieni pe Aurora.
- Nici unul?
- Nici unul! Nu le place sa vina în contact nici cu Aurorienii si, cu exceptia problemelor urgente, nici unul nu vrea sa vina aici - sau în oricare alta Lume. Chiar si în cazul problemelor urgente, nu depasesc orbita si discuta cu noi doar prin comunicatii electronice.
- În acest caz, spuse Baley, daca esti - de drept si de fapt - singura persoana din toate Lumile care ar fi putut face asta, l-ai omorât pe Jander?
Fastolfe zise:
- Nu cred ca Daneel nu ti-a spus ca am negat acest lucru.
- Da, mi-a spus, dar vreau s-o aud de la dumneata.
Fastolfe îsi încrucisa bratele si se încrunta. Vorbi printre dintii înclestati:
- Atunci, sa ti-o spun. N-am facut asta.
Baley dadu din cap:
- Cred ca dumneata crezi ce spui.
- Da. Si chiar foarte sincer. Spun adevarul. Nu l-am omorât pe Jander.
- Dar daca dumneata n-ai facut-o, si nimeni altcineva n-ar fi avut cum s-o faca, atunci... Dar stai. Poate ca fac o presupunere neîntemeiata. Jander e într-adevar mort, sau am fost adus aici prin înselaciune?
- Robotul e într-adevar distrus. Va fi cât se poate de posibil sa ti-l arat, daca Adunarea Legislativa nu-mi împiedica accesul la el înainte de sfârsitul zilei, ceea ce nu cred ca va face.
- În acest caz, daca dumneata n-ai facut-o, si daca nimeni altcineva n-ar fi putut s-o faca, si daca robotul este de fapt mort - cine a comis crima?
Fastolfe ofta:
- Sunt sigur ca Daneel ti-a spus ce am sustinut la ancheta, dar vrei s-o auzi din gura mea.
- Chiar asa, dr. Fastolfe.
- Ei bine, atunci, nimeni n-a comis crima. A avut loc un accident spontan în circuitul pozitronic, de-a lungul conexiunilor cerebrale, care a provocat degajarea mentala la Jander.
- E posibil asa ceva?
- Nu, nu este. E imposibil, dar daca eu n-am facut-o, atunci asta e singurul lucru care s-ar fi putut întâmpla.
- Nu s-ar putea sustine ca e si mai posibil ca dumneata sa minti, decât ca s-a produs o degajare mentala spontana?
- Multi chiar asa spun. Dar, din întâmplare, eu stiu ca nu am facut-o si asta înseamna ca accidentul spontan e singura posibilitate care ramâne.
- Si dumneata ai cerut ca eu sa vin aici ca sa-mi demonstrezi, sa-mi dovedesti, ca, de fapt, a avut loc accidentul spontan?
- Da.
- Dar cum sa dovedesti accidentul spontan? Se pare ca, daca-l dovedesc, te salveaza pe dumneata, Pamântul si pe mine însumi.
- În ordinea crescânda a importantei, domnule Baley? Baley paru încurcat:
- Ei bine, atunci, pe dumneata, pe mine si Pamântul.
- Mi-e teama, spuse Fastolfe, ca am ajuns, dupa o îndelungata gândire, la concluzia ca e imposibil de obtinut o asemenea dovada.


17

Baley se holba îngrozit la Fastolfe:
- Imposibil?
- Imposibil. Absolut.
Apoi, cuprins brusc de o neatentie aparenta, apuca recipientul pentru mirodenii si spuse:
- Stii, sunt curios sa vad daca mai pot face „tripla miscare”. Arunca recipientul în sus cu o miscare calculata din încheietura. Acesta facu o tumba si, în timp ce venea în jos, Fastolfe îi prinse capatul îngust în palma dreapta, cu degetul mare îndoit. Recipientul se ridica usor, se legana si fu prins în palma stânga. Se ridica din nou si fu prins cu palma dreapta, apoi iar în cea stânga. Dupa aceasta a treia miscare, fu ridicat cu destula putere ca sa se scuture. Fastolfe îl prinse în pumnul drept tinut lânga mâna stânga, asezata cu palma în sus. Dupa ce recipientul fu prins, Fastolfe îsi arata mâna stânga, în care era un vârf de cutit de sare.
Fastolfe spuse:
- Pentru un om de stiinta este o manifestare copilareasca, iar efortul este total disproportionat fata de rezultat, care este, desigur, sare cât iei cu doua degete, dar o gazda primitoare de pe Aurora e mândra ca poate oferi acest spectacol. Exista experti care pot mentine recipientul în aer circa un minut si jumatate, miscându-si mâinile aproape mai repede decât privirea.
- Bineînteles, adauga el gânditor, Daneel poate executa asemenea miscari cu îndemânare si viteza mai mari decât orice om. L-am testat în acest fel pentru a verifica functionarea conexiunilor lui cerebrale, dar ar fi total gresit sa-l pun sa-si etaleze asemenea talente în public. I-ar umili fara rost pe mirodenistii oameni - este denumirea lor obisnuita, sa stii, chiar daca nu vei gasi cuvântul în dictionare. Baley încuviinta.
Fastolfe ofta:
- Dar sa revenim la afaceri.
- Pentru asta m-ai facut sa trec prin câtiva parseci în spatiu.
- Într-adevar, asa am facut. Sa continuam!
Baley întreba:
- Acest spectacol al dumitale a avut vreun motiv, dr. Fastolfe?
Fastolfe zise:
- Ei bine, se pare ca am ajuns la strâmtoare. Te-am adus aici pentru a face un lucru ce nu poate fi facut. Chipul dumitale a fost destul de graitor si, drept sa-ti spun, nici eu nu ma simt mai bine. De aceea, am crezut ca o clipa de ragaz ne-ar folosi. Si acum, sa continuam.
- Cu misiunea imposibila?
- De ce-ar fi imposibila pentru dumneata, domnule Baley? Ai o reputatie de realizator al imposibilului.
- Drama de pe hiperunde? Dumneata crezi deformarea aceea stupida despre cele întâmplate pe Solaria?
Fastolfe îsi desfacu bratele:
- Alta speranta n-am.
Baley spuse:
- Iar eu n-am de ales.. Trebuie sa încerc în continuare; nu ma pot întoarce pe Pamânt cu un esec. Asta mi s-a explicat clar... Spune-mi, dr. Fastolfe, cum ar fi putut fi omorât Jander? Ce fel de manevrare a creierului lui ar fi fost necesara?
- Domnule Baley, nu stiu cum as putea explica asta, chiar unui alt robotician, ceea ce dumneata e clar ca nu esti, si chiar daca as fi pregatit sa-mi public teoriile, ceea ce e clar ca nu sunt. Oricum, sa vad daca nu pot sa-ti explic într-un fel... Stii, desigur, ca robotii au fost inventati pe Pamânt.
- Pe Pamânt se stie foarte putin în legatura cu robotica...
- În Lumile din Spatiu este binecunoscuta aversiunea Pamantului fata de robotica.
- Dar originea pamânteana a robotilor e evidenta pentru orice persoana de pe Pamânt care se gândeste la asta. Se cunoaste foarte bine ca deplasarea hiperspatiala s-a facut cu ajutorul robotilor si, deoarece Lumile din Spatiu n-ar fi putut fi colonizate fara calatoriile hiperspatiale, rezulta ca robotii au existat înainte de a avea loc colonizarea si în timp ce Pamântul era, înca, singura planeta locuita. Deci, robotii au fost inventati pe Pamânt de catre pamânteni.
- Si totusi, Pamântul nu se simte prea mândru de asta, nu-i asa?
- Pe Pamânt nu discutam despre asta, spuse Baley scurt.
- Si Pamântenii nu stiu nimic despre Susan Calvin?
- Am dat de numele ei în niste carti vechi. A fost printre primii roboticieni.
- Asta-i tot ce stii despre ea?
Baley facu un gest de lehamite:
- Cred ca as fi aflat mai multe daca as fi cautat documentele, dar n-am avut ocazia.
- Ce straniu, zise Fastolfe. Pentru toti locuitorii Spatiului, ea e un semizeu, atât de mult încât îmi închipui ca putini din cei care nu sunt, de fapt, roboticieni se gândesc la ea ca la o pamânteana. Ar parea o profanare. Ar refuza sa creada când li s-ar spune ca a murit dupa ce a trait putin peste o suta de ani metrici. Si totusi, dumneata stii despre ea doar ca a fost printre primii roboticieni.
- Are ea vreo legatura cu toate astea, dr. Fastolfe?
- Direct, nu, dar într-un fel, da. Trebuie sa stii ca pe seama ei circula o seama de legende. Cele mai multe sunt, fara îndoiala, false, dar i se atribuie. Una dintre cele mai vestite legende - si care s-ar parea ca nu este adevarata - se refera la un robot fabricat în acele prime zile primitive care, din cauza unui accident în fluxul tehnologic, se trezeste înzestrat cu capacitati telepatice...
- Nu se poate!
- Legenda! Ti-am spus ca e o legenda - si, neîndoios, neadevarata! Baga de seama, exista motive teoretice de a presupune ca ar fi posibil, desi nimeni n-a prezentat vreodata un proiect plauzibil care sa înceapa macar a contine o asemenea capacitate. Ca ar fi putut aparea în creierele pozitronice neprelucrate si simple, cum erau cele din era prehiperspatiala - este absolut de neimaginat. De aceea, suntem foarte siguri ca aceasta poveste anume este o inventie. Dar sa continui, oricum, pentru ca are o morala.
- Continua, neaparat.
- Dupa cum spune povestea, robotul putea citi gândurile. Iar când i se puneau întrebari, el citea gândul celui care-i punea întrebarea si spunea ceea ce voia acesta sa auda. Acum, Prima Lege a Roboticii arata foarte clar ca un robot nu poate vatama o fiinta umana sau, prin pasivitate, sa îngaduie ca unei persoane sa i se faca rau, dar pentru roboti asta înseamna, în general, rau fizic. Un robot care poate citi gândurile va hotarî, totusi, ca, în mod sigur, dezamagirea sau furia sau orice emotie violenta o vor face nefericita pe acea fiinta umana, iar robotul va încadra provocarea emotiilor de acest fel la categoria „rau”. Iar daca un robot telepatic ar sti ca adevarul l-ar putea dezamagi sau înfuria pe cel care pune o întrebare, sau i-ar provoca invidie sau nefericire, ar spune în schimb o minciuna placuta. Întelegi?
- Da, sigur.
- Asa ca robotul o mintea chiar pe Susan Calvin. Minciunile n-au mai putut continua, pentru ca mai multor persoane diferite li s-au spus lucruri care nu numai ca n-aveau nici o legatura între ele, dar erau contrazise de realitate, întelegi? Susan Calvin a descoperit ca si ea fusese mintita si si-a dat seama ca acele minciuni o puneau într-o situatie foarte penibila. Ceea ce ar fi dezamagit-o într-un fel de la început, acum, datorita sperantelor false, o dezamagise insuportabil... N-ai auzit niciodata povestea?
- Îti dau cuvântul meu.
- Uluitor! Si totusi n-a fost inventata pe Aurora, pentru ca circula la fel în toate Lumile... Oricum, Susan Calvin s-a razbunat. I-a explicat robotului ca, fie ca spunea adevarul sau o minciuna, îi facea la fel de rau persoanei cu care statea de vorba. Nu respecta Prima Lege, indiferent ce ar fi facut. Robotul, întelegând acest lucru, a fost silit sa se refugieze în inactivitate totala. Daca vrei o exprimare mai colorata, i s-au ars conexiunile pozitronice. Creierul i-a fost iremediabil distrus. Legenda mai spune ca ultimul cuvânt al lui Susan Calvin catre robotul distrus a fost „Mincinosule!”.
Baley spuse:
- Înseamna ca asa ceva i s-a întâmplat lui Jander Panell. A avut de-a face cu o contradictie de termeni si i-a ars creierul?
- Asta pare sa se fi întâmplat, desi nu este atât de usor de provocat cum ar fi fost pe vremea lui Susan Calvin. Probabil din cauza legendei, roboticienii s-au straduit întotdeauna sa împiedice, pe cât posibil, aparitia contradictiilor. Pe masura ce teoria creierelor pozitronice a devenit mai subtila si practica proiectarii creierului pozitronic mai complicata, au fost realizate sisteme tot mai reusite, care sa poata readuce orice situatie creata la non-egalitate, astfel încât întotdeauna sa fie realizata o actiune, care va fi interpretata ca respecta Prima Lege.
- Deci, nu poti arde complet creierul unui robot. Asta vrei sa spui? Si daca da, ce i s-a întâmplat lui Jander?
- Nu asta vreau sa spun. Sistemele tot mai reusite despre care vorbesc nu sunt niciodata complet reusite. Nu pot fi. Indiferent cât de subtil si de complex poate fi un creier, totdeauna apare o contradictie. Acesta este un adevar fundamental al matematicii. Niciodata nu va fi posibil sa se realizeze un creier atât de subtil si de complex încât sa se reduca la zero sansa unei contradictii. Niciodata la zero. Oricum, sistemele au ajuns atât de aproape de zero, încât, pentru a crea o degajare mentala cu ajutorul unei contradictii potrivite, ar fi necesara o întelegere profunda a creierului pozitronic despre care este vorba ¬si asta ar cere un teoretician destept.
- De pilda, ca dumneata, dr. Fastolfe?
- Ca mine. În cazul robotilor cu aspect uman, doar ca mine.
- Sau nici unul, spuse Baley foarte ironic.
- Sau nici unul. Întocmai, zise Fastolfe, neluând în seama ironia. Robotii cu aspect uman au creier - si, as adauga, corpuri construite ca o imitatie perfecta a fiintei umane. Creierele pozitronice sunt nemaipomenit de delicate si preiau ceva din fragilitatea creierului uman, desigur. Asa cum o fiinta umana poate avea o defectiune, din cauza unui accident cerebral fara interventia unui factor extern, tot asa un creier de robot cu aspect uman poate intra în degajare mentala doar printr-un accident - deriva accidentala si fara scop a pozitronilor.
- Poti dovedi asta, dr. Fastolfe?
- Pot s-o demonstrez matematic, dar dintre aceia care ar întelege matematica nu toti ar fi de acord ca explicatia este valabila. Contine anumite presupuneri proprii, care nu se potrivesc cu 80 metodele de gândire acceptate în robotica.
- Si cât de posibila este degajarea mentala spontana?
- Daca se ia un numar mare de roboti cu aspect uman, sa zicem o suta de mii, exista sansa ca unul din ei sa sufere o degajare mentala spontana, în medie, pe o durata de viata de pe Aurora. Si totusi s-ar putea întâmpla mult mai curând, cum s-a întâmplat cu Jander, desi atunci diferenta ar fi foarte mare.
- Dar, dr. Fastolfe, chiar daca ar trebui sa dovedesti în mod clar ca s-ar putea produce o degajare mentala spontana la roboti, în general, n-ar fi totuna cu încercarea de a dovedi ca acest lucru s-a întâmplat anume cu Jander, chiar acum.
- Nu, recunoscu Fastolfe, ai perfecta dreptate.
- Dumneata, cel mai mare expert în robotica, nu poti dovedi asta în cazul concret al lui Jander.
- Din nou, ai perfecta dreptate.
- Atunci, ce vrei sa pot face eu, când nu stiu nimic despre robotica?
- Nu e nevoie sa dovedesti ceva. Ar fi suficient, fara îndoiala, sa prezinti o idee ingenioasa, care sa faca plauzibila pentru public degajarea mentala spontana.
- De pilda...
- Nu stiu.
Baley întreba cu asprime:
- Esti sigur ca nu stii, dr. Fastolfe?
- Cum adica? Tocmai am spus ca nu stiu.
- Sa-ti explic ceva. Presupun ca Aurorienii stiu, în general, ca am venit pe planeta cu scopul de a rezolva aceasta problema. Ar fi greu sa ma tii aici în secret, tinând seama de faptul ca sunt Pamântean si aceasta este Aurora.
- Da, bineînteles, si nici n-am încercat asta. M-am consultat cu Presedintele Adunarii Legislative si l-am convins sa-mi acorde permisiunea de a te aduce aici. Asa am reusit sa obtin o amânare a sentintei. Ti se va da o sansa sa rezolvi misterul înainte ca eu sa fiu judecat. Nu cred ca îmi vor acorda o amânare foarte lunga.
- Deci, repet - Aurorienii stiu, în general, ca sunt aici si îmi închipui ca stiu exact de ce sunt aici - ca trebuie sa rezolv misterul mortii lui Jander.
- Desigur. Ce alt motiv ar mai fi?
- Si de când am coborât din nava care m-a adus aici, ma tii sub paza stricta si constanta, din cauza ca dusmanii dumitale ar putea încerca sa ma elimine - crezându-ma un fel de om-minune, care ar putea dezlega misterul într-un fel care te-ar plasa pe locul câstigatorului, chiar daca toate împrejurarile îmi sunt potrivnice.
- Ma tem si de posibilitatea asta, da.
- Si sa presupunem ca un oarecare, care nu vrea sa vada misterul dezlegat si pe dumneata, dr. Fastolfe, achitat, ar reusi sa ma ucida. Asta n-ar putea întoarce opinia în favoarea dumitale? Lumea n-ar putea crede ca dusmanii dumitale au simtit ca esti, de fapt, nevinovat sau ca s-au temut atât de mult de ancheta, încât au vrut sa ma ucida?
- Cam complicat rationament, domnule Baley. Cred ca, exploatata cum se cuvine, moartea dumitale ar putea fi folosita în acest scop, dar nu se va întâmpla asa. Esti aparat si nu vei fi omorât.
- Dar de ce sa fiu aparat, dr. Fastolfe? De ce sa nu lasi sa fiu ucis si apoi sa folosesti moartea mea drept mijloc de a câstiga?
- Pentru ca as prefera sa ramâi în viata si sa reusesti sa-mi demonstrezi cu adevarat nevinovatia.
- Dar stii, cu siguranta, spuse Baley, ca nu pot demonstra nevinovatia dumitale.
- Poate ca poti. Ai toate motivele. De asta depinde bunastarea Pamântului si, dupa cum mi-ai spus, cariera dumitale.
- La ce bun motivul? Daca mi-ai ordona sa zbor dând din mâini si mi-ai mai spune ca, daca nu reusesc, voi fi omorât imediat prin tortura înceata si ca Pamântul va fi aruncat în aer si toata populatia lui distrusa, as avea o gramada de motive sa dau din aripi si sa zbor - si totusi sa n-o pot face.
- Stiu ca sansele sunt mici, zise Fastolfe jenat.
- Stii ca ele nu exista, spuse Baley cu violenta, si ca numai moartea mea te poate salva.
- Atunci, nu voi fi salvat, deoarece am grija ca dusmanii mei sa nu ajunga la dumneata.
- Dar dumneata poti ajunge la mine.
- Ce?
- M-am gândit, dr. Fastolfe, ca dumneata însuti ai putea sa ma ucizi în asa fel, încât sa para ca a fost fapta dusmanilor dumitale. Atunci ai folosi moartea mea împotriva lor - si ca de asta m-ai adus pe Aurora.
O clipa, Fastolfe privi la Baley usor surprins, iar apoi, într-un acces de furie brusc si puternic, fata i se înrosi si i se strâmba într-un rânjet. Însfacând de pe masa recipientul pentru mirodenii, îl ridica si îsi coborî bratul pentru a-l azvârli în Baley.
Iar Baley, din cale-afara de surprins, abia reusi sa se traga înapoi în scaun, ferindu-se.





5. DANEEL SI GISKARD


18

Daca Fastolfe actionase repede, Daneel actionase si mai repede.
Lui Baley, care uitase de tot de existenta lui Daneel, totul i se paru un salt confuz, un zgomot neclar, apoi Daneel statea lânga dr. Fastolfe, într-o parte, tinând în mâna recipientul si spunând:
- Sper, dr. Fastolfe, ca nu v-am facut vreun rau.
Baley observa uimit ca Giskard nu era departe de Fastolfe, de cealalta parte, si ca fiecare din cei patru roboti de lânga peretele din capatul salii înaintasera pâna aproape de masa.
Gâfâind usor, cu parul cam zbârlit, Fastolfe spuse:
- Nu, Daneel. Te-ai descurcat chiar foarte bine.
Ridica glasul:
- Toti v-ati descurcat foarte bine, dar tineti minte, nu trebuie sa permiteti nimanui sa va întârzie, chiar daca e vorba de mine.
Râse încet si se aseza din nou, îndreptându-si parul cu mâna.
- Îmi pare rau, zise, ca te-am speriat asa de tare, domnule Baley, dar am simtit ca o demonstratie ar fi mai convingatoare decât toate vorbele.
Baley, care se ferise doar din reflex, îsi descheie gulerul si spuse, putin ragusit:
- Ma tem ca ma asteptam la vorbe, dar sunt de acord ca demonstratia a fost convingatoare. Ma bucur ca Daneel a fost destul de aproape ca sa te dezarmeze.
- Oricare din ei era destul de aproape ca sa ma dezarmeze, dar Daneel era cel mai aproape si a ajuns primul la mine. A ajuns la mine destul de repede ca sa fie îngaduitor. Daca ar fi fost mai departe, poate ca ar fi trebuit sa-mi rasuceasca bratul sau chiar sa ma doboare.
- Ar fi mers pâna acolo?
- Domnule Baley, spuse Fastolfe, am dat indicatii pentru protectia dumitale si eu stiu cum sa dau indicatii. Ei n-ar fi ezitat sa te salveze, chiar daca varianta cealalta era sa-mi faca mie rau. Bineînteles ca s-ar fi straduit sa-mi provoace o vatamare minima, asa cum a facut Daneel. Tot ce mi-a vatamat a fost demnitatea mea si pieptanatura. Si îmi tremura putin degetele.
Fastolfe le îndoi cu mila.
Baley respira adânc, încercând sa-si revina din scurta perioada de confuzie. Spuse:
- Daneel nu m-ar fi protejat chiar si fara indicatiile dumitale speciale?
- Fara îndoiala. Ar fi trebuit s-o faca. Totusi, nu trebuie sa crezi ca reactia robotului este un simplu da sau nu, sus sau jos, înauntru sau afara. Este o greseala pe care un amator o face adesea. Este vorba despre viteza de reactie. Indicatiile mele cu privire la dumneata au fost exprimate în asa fel, încât potentialul înglobat în robotii de la sediul meu, inclusiv Daneel, este anormal de înalt, de fapt atât de înalt cât pot realiza. Deci, reactia la un pericol evident si imediat pentru dumneata este extraordinar de rapida. Stiam ca asa va fi si de aceea am încercat sa lovesc asa de repede - stiind ca ti-as putea oferi cea mai convingatoare demonstratie a incapacitatii mele de a-ti face vreun rau.
- Da, dar nu-ti sunt tocmai recunoscator pentru ea.
- Oh, am avut încredere deplina în robotii mei, mai ales în Daneel. Mi-a trecut totusi prin cap, chiar daca putin cam târziu, ca, daca n-as fi dat imediat drumul recipientului pentru mirodenii, mi-ar fi rupt încheietura, chiar împotriva vointei lui - sau a echivalentului pentru vointa la roboti.
Baley spuse:
- Mi se pare ca ti-ai asumat un risc prostesc.
- Si mie mi se pare, acum. Daca dumneata te-ai fi pregatit sa arunci cu recipientul în mine, Daneel ti-ar fi parat imediat lovitura, dar nu chiar cu aceeasi viteza, pentru ca nu a primit indicatii speciale referitoare la siguranta mea. Pot spera ca ar fi fost destul de rapid ca sa ma salveze, dar nu sunt sigur - si as prefera sa nu testez acest lucru, zâmbi Fastolfe bine dispus.
Baley întreba:
- Daca dintr-un vehicul aeropurtat s-ar arunca pe casa vreun dispozitiv cu explozibil?
- Sau daca de pe un vârf de deal din apropiere ar fi îndreptata spre noi o raza gama... Robotii mei nu înseamna protectie fara limite, dar asemenea tentative teroriste sunt extrem de improbabile aici, pe Aurora. Propun sa nu ne îngrijoram din cauza lor.
- Vreau sa nu ma îngrijorez din cauza lor. Într-adevar, n-am crezut serios ca ai reprezenta un pericol pentru mine, dr. Fastolfe, dar trebuia sa elimin aceasta posibilitate, daca e nevoie sa mergem mai departe. Acum putem continua.
- Da, putem, spuse Fastolfe. În ciuda acestui divertisment suplimentar si foarte dramatic, avem totusi de-a face o problema: sa dovedim ca degajarea mentala a lui Jander a fost un accident spontan.
Dar Baley devenise constient de prezenta lui Daneel, asa ca acum se întoarse spre el si îl întreba jenat:
- Daneel, te întristeaza daca discutam aceasta problema? Daneel, care pusese recipientul pentru mirodenii pe una din mesele goale mai îndepartate, spuse:
- Partenere Elijah, as prefera ca prietenul meu mort Jander sa mai functioneze, dar deoarece nu o face si deoarece nu poate fi repus în functiune, nu ne ramâne de facut decât sa ne purtam astfel încât sa prevenim asemenea incidente în viitor. Deoarece acum discutia are acest scop, mai degraba ma bucura, decât ma întristeaza.
- Pai, atunci, doar ca sa rezolvam alta problema, Daneel, crezi ca dr. Fastolfe este raspunzator pentru sfârsitul colegului tau robot Jander?... Îmi ierti întrebarea, dr. Fastolfe?
Fastolfe facu un gest de aprobare, iar Daneel spuse:
- Dr. Fastolfe a declarat ca nu e raspunzator, asa ca, desigur, nu este.
- N-ai nici o îndoiala în privinta asta, Daneel?
- Nici una, partenere Elijah.
Fastolfe parea putin amuzat:
- Supui un robot unui interogatoriu încrucisat, domnule Baley.
- Stiu, dar nu prea ma gândesc la Daneel ca la un robot, asa ca l-am întrebat.
- Raspunsurile lui n-ar sta în picioare în fata nici unui Consiliu de Ancheta. El este constrâns sa ma creada datorita potentialelor lui pozitronice.
- Eu nu sunt Consiliu de Ancheta, dr. Fastolfe, si clarific dedesubturile. Sa revin unde eram. Fie dumneata ai ars creierul lui Jander, fie s-a petrecut un accident. Ma asiguri ca nu pot dovedi accidentul si asta ma face sa ramân doar cu misiunea de a dezminti orice actiune din partea dumitale. Cu alte cuvinte, daca pot dovedi ca este imposibil ca dumneata sa-l fi ucis pe Jander, accidentul ramâne singura varianta.
- Si cum poti face asta?
- E vorba de mijloace, ocazie si motiv. Dumneata aveai mijloacele de a-l ucide pe Jander - capacitatea teoretica de a-l manevra astfel încât sa sfârseasca prin degajare mentala. Dar aveai ocazia? Era robotul dumitale, prin faptul ca îi proiectasesi conexiunile cerebrale si îi supraveghease-si construirea, dar se afla el, de fapt, în posesia dumitale la data degajarii mentale?
- De fapt, nu. Se afla în posesia altcuiva.
- De cât timp?
- De vreo opt luni... sau putin peste jumatate dintr-un an de-al vostru.
- Aha. E un aspect interesant. La data distrugerii lui, erai cu el sau lânga el? Ai fi putut ajunge la el? Pe scurt, putem demonstra faptul ca erai atât de departe de el - sau în afara zonei lui - încât nu se poate presupune ca ai fost în stare sa comiti fapta la ora la care se crede ca aceasta s-ar fi comis?
Fastolfe spuse:
- Ma tem ca acest lucru e imposibil. Este un interval de timp cam mare în care fapta ar fi putut fi comisa. Dupa distrugere, la roboti nu se petrec schimbari echivalente cu rigiditatea cadaverica sau cu descompunerea la o fiinta umana. Putem spune doar ca, la o anumita ora, se stia ca Jander functioneaza si ca, la o alta ora, se stia ca nu mai functioneaza. Între cele doua este o distanta de aproape opt ore. Pentru aceasta perioada, nu am alibi.
- Deloc? Ce faceai în acest timp, dr. Fastolfe?
- Ma aflam aici, în locuinta mea.
- Desigur ca robotii dumitale stiau ca esti aici si ar putea depune marturie.
- Sigur ca stiau, dar nu pot sa depuna marturie în nici un sens legal si în acea zi Fanya era plecata cu treburi de-ale ei.
- Apropo, Fanya îti împartaseste cunostintele despre robotica?
Fastolfe zâmbi strâmb:
- Stie mai putin decât dumneata... În afara de asta, nu cunoaste nici una dintre probleme noastre.
- De ce nu?
Era clar ca rabdarea lui Fastolfe se apropia de sfârsit:
- Dragul meu domn Baley, aici n-a fost vorba despre un atac fizic de aproape, cum a fost recentul meu atac simulat asupra dumitale. Ceea ce i s-a întâmplat lui Jander nu cerea prezenta mea fizica. Se întâmpla ca, desi nu se afla departe de locuinta mea din punct de vedere geografic, Jander nu era departe, dar n-ar fi contat daca se afla pe cealalta parte a Aurorei. Oricând as fi putut ajunge la el pe cale electronica si, prin ordinele pe care i le-as fi dat si reactiile pe care le-as fi obtinut, i-as fi putut provoca degajarea mentala. În ceea ce priveste timpul, pasul hotarâtor nici n-ar fi avut nevoie de prea mult...
Baley spuse brusc:
- Deci este un proces scurt, unul la care oricine ar putea ajunge din întâmplare, facând ceva perfect obisnuit?
- Nu! zise Fastolfe. Pentru numele Aurorei, Pamânteanule, lasa-ma sa vorbesc. Ti-am mai spus ca lucrurile nu stau asa. Inducerea degajarii mentale la Jander ar fi fost un proces îndelungat, complicat si întortocheat, care ar fi cerut cea mai mare întelegere si desteptaciune, si n-ar fi putut fi realizat de nimeni accidental, fara un lant de coincidente incredibile. Sunt mult mai putine sanse de accidente pe aceasta cale extraordinar de complicata, decât de degajare mentala spontana, daca explicatia mea matematica ar fi acceptata.
Totusi, daca eu as fi dorit sa induc degajarea mentala, as fi provocat modificari si reactii cu grija, putin câte putin, timp de saptamâni, luni, chiar ani, pâna ce l-as fi adus pe Jander în pragul distrugerii. Si nicicând, în acest timp, n-ar fi aratat ca e în pragul catastrofei, asa cum dumneata te poti apropia tot mai mult de prapastie, pe întuneric, si totusi sa nu simti ca-ti fuge pamântul de sub picioare, nici chiar pe buza ei. Odata adus pe marginea prapastiei, o singura observatie de-a mea l-ar arunca în gol. Acest ultim pas ar dura doar o clipa. Întelegi?
Baley îsi strânse buzele. N-avea rost sa încerce sa-si ascunda dezamagirea:
- Deci, pe scurt, aveai ocazia.
- Oricine ar fi avut ocazia. Oricine de pe Aurora, cu conditia ca el sau ea sa fi avut priceperea necesara.
- Si numai dumneata aveai priceperea necesara.
- Ma tem ca da.
- Ceea ce ne duce la motiv, dr. Fastolfe.
- Ah.
- Din asta am putea dovedi nevinovatia. Acesti robotii cu aspect uman sunt, toti, ai dumitale. Se bazeaza pe teoria dumitale si ai fost implicat în construirea lor în fiecare clipa, chiar daca dr. Sarton a supravegheat aceasta construire. Ei exista datorita dumitale si numai datorita dumitale. Ai vorbit despre Daneel ca despre „primul nascut” al dumitale. Ei sunt creatiile dumitale, copiii dumitale, dobândirea nemuririi dumitale.
(Baley simtea ca devine tot mai convingator si se imagina, pentru o clipa, adresându-se unui Consiliu de Ancheta.)
- Pentru numele Pamântului - sau al Aurorei, mai degraba - pentru numele Aurorei, de ce ti-ai distruge aceasta munca? De ce ai nimici o viata pe care ai faurit-o printr-un miracol al efortului intelectual?
Fastolfe paru amuzat si trist, în acelasi timp:
- Pai, domnule Baley, nu stii chiar nimic. De unde ai scos-o ca teoria mea a fost rezultatul unui miracol al efortului intelectual? Ar fi putut fi prelungirea plictisitoare a unei ecuatii, pe care oricine era în stare s-o faca, dar pe care nimeni nu s-a deranjat s-o termine pâna la mine.
- Nu cred, zise Baley, cautând sa se linisteasca. Daca nimeni în afara de dumneata nu poate întelege creierul unui robot cu aspect uman destul de bine ca sa-l distruga, cred ca e posibil ca nimeni în afara dumitale sa nu-l înteleaga destul de bine ca sa-l creeze. Poti nega asta?
- Nu, nu neg asta, dadu Fastolfe din cap. Si totusi, domnule Baley - chipul i se posomorî mai mult ca niciodata de când se întâlnisera - analiza dumitale minutioasa nu reuseste decât sa înrautateasca si mai mult lucrurile. Am hotarât deja ca numai eu am mijloacele si ocazia. Din întâmplare, am si un motiv - cel mai bun motiv din lume - si dusmanii mei stiu asta. Pentru numele Pamântului deci, ca sa te citez, sau al Aurorei sau al oricui, avem de gând sa dovedim ca n-am facut-o eu?


19

Baley se încrunta furios. Pasi grabit înspre coltul încaperii, de parca ar fi cautat adapost. Apoi se întoarse brusc si spuse taios:
- Dr. Fastolfe, mi se pare mie ca îti cam place sa ma încurci.
Fastolfe dadu din umeri:
- Nu-mi place. Îti prezint doar problema asa cum este. Bietul Jander a murit de moarte robotica din cauza unui simplu accident pozitronic. Deoarece stiu ca n-am avut nici un amestec, stiu ca asta trebuie sa fie. Totusi, nimeni altcineva nu poate fi sigur ca sunt nevinovat si toate dovezile indirecte duc la mine, asa ca trebuie sa înfruntam acest lucru direct atunci când vom hotarî, daca se poate spune asa ceva, ce putem face.
Baley zise:
- Pai, hai atunci sa cercetam motivul dumitale. Ceea ce dumitale ti se pare un motiv nemaipomenit s-ar putea sa nu fie deloc asa ceva.
- Ma îndoiesc. Nu sunt prost, domnule Baley.
- Poate ca nici nu esti în masura sa fii judecatorul dumitale si al motivelor dumitale. Uneori oamenii nu sunt. Poate ca o iei în tragic cine stie de ce.
- Nu cred.
- Atunci, spune-mi motivul dumitale. Care este? Spune-mi!
- Nu ma lua asa de repede, domnule Baley. Nu e deloc usor de explicat... Poti veni pâna afara cu mine?
Baley privi iute spre fereastra. Afara?
Soarele coborâse pe cer si, din cauza asta, camera era mai însorita. Ezita, apoi vorbi mai tare decât trebuia:
- Da, pot!
- Grozav, spuse Fastolfe, adaugând ceva mai prietenos: Dar poate ca mai întâi vrei sa treci pe la Personala.
Baley se gândi o clipa. Nu simtea nici o nevoie imediata, dar nu stia ce-l astepta în Exterior, cât de mult trebuia sa ramâna acolo, ce posibilitati avea sau nu acolo. Mai ales, nu stia obiceiurile de pe Aurora în aceasta privinta si nu-si amintea nimic din filmele-carti vizionate pe nava care sa-l lumineze în aceasta privinta. Poate ca era mai sigur sa aprobe orice sugestie din partea gazdei.
- Multumesc, spuse, îmi convine foarte mult.
Fastolfe încuviinta:
- Daneel, spuse, condu-l pe domnul Baley la Personala Musafirilor.
- Partenere Elijah, vrei sa vii cu mine? întreba Daneel.
Când intrara amândoi în încaperea alaturata, Baley spuse:
- Îmi pare rau, Daneel, ca n-ai luat parte la conversatia dintre mine si dr. Fastolfe.
- N-ar fi fost corect, partenere Elijah. Când mi-ai pus o întrebare directa, ti-am raspuns, dar n-am fost invitat sa particip la toata discutia.
- As fi formulat invitatia, Daneel, daca n-as fi fost constrâns de faptul ca sunt musafir. M-am gândit ca n-ar fi bine sa iau initiativa în aceasta privinta.
- Înteleg... Aceasta este Personala Musafirilor, partenere Elijah. Usa se va deschide la o atingere a mâinii tale pe orice punct al ei, daca încaperea nu este ocupata.
Baley nu intra. Se opri gânditor, apoi spuse:
- Daca ai fi fost invitat sa vorbesti, Daneel, ai fi avut ceva de spus? Vreun comentariu pe care ai fi vrut sa-l faci? Tin la parerea ta, prietene. Daneel spuse, cu seriozitatea lui obisnuita:
- Singura remarca pe care vreau s-o fac este ca declaratia doctorului Fastolfe, cum ca ar fi avut un motiv excelent sa-l scoata din functiune pe Jander, a fost neasteptata pentru mine. Nu stiu care ar putea fi motivul. Totusi, oricare ar declara el ca îi este motivul, ai putea sa-l întrebi de ce n-a avut acelasi motiv sa-mi provoace mie o degajare mentala. Daca se poate crede ca el a avut un motiv sa-l scoata din functiune pe Jander, de ce nu mi s-ar potrivi si mie acelasi motiv? As fi curios sa aflu.
Baley îl privi patrunzator, cautând automat o expresie pe un chip care nu era dotat pentru asa ceva. Întreba:
- Te simti în pericol, Daneel? Simti ca Fastolfe reprezinta un pericol pentru tine?
Daneel spuse:
- În conformitate cu A Treia Lege, trebuie sa-mi apar propria existenta, dar nu m-as opune doctorului Fastolfe sau oricarei fiinte umane, daca ar fi de parere ca existenta mea trebuie sa ia sfârsit. Aceasta este A Doua Lege. Stiu totusi ca valorez mult, atât ca investitie de materiale, munca si timp, cât si ca importanta stiintifica. Deci, ar trebui sa-mi explice amanuntit motivele pentru care este necesar ca existenta mea sa ia sfârsit. Dr. Fastolfe nu mi-a spus niciodata nimic - niciodata, partenere Elijah - din care sa reiasa ca ar avea un asemenea gând. Nu cred ca-i trece prin minte sa puna capat existentei mele sau ca a avut vreodata de gând sa puna capat existentei lui Jander. O deviatie pozitronica accidentala trebuie sa-l fi terminat pe Jander si ar putea, cândva, sa ma termine si pe mine. În Univers exista întotdeauna o particica de hazard.
Baley spuse:
- Tu spui asa, dr. Fastolfe spune asa si eu cred asa, dar greutatea este sa-i convingem pe oameni sa accepte acest punct de vedere.
Se întoarse posomorât înspre usa Personalei si întreba:
- Intri cu mine, Daneel?
Expresia de pe chipul lui Daneel reusi sa para amuzata:
- E magulitor, partenere Elijah, sa fii confundat cu un om în asemenea masura. Bineînteles ca n-am nevoie.
- Bineînteles. Dar poti intra, oricum.
- Nu s-ar cuveni sa intru. Robotii nu au obiceiul sa intre în Personala. Interiorul unei asemenea încaperi este absolut uman... Pe deasupra, aceasta este o Personala pentru o singura persoana.
- Pentru o singura persoana!
O clipa, Baley fu socat. Îsi reveni, totusi. Alte Lumi, alte obiceiuri! Acesta nu-si amintea sa fi fost descris în filmele-carti. Spuse:
- Deci la asta te-ai referit când ai spus ca usa se va deschide numai daca nu este ocupata. Si daca este ocupata, asa cum va fi imediat?
- Atunci nu se va deschide la o atingere din afara, desigur. Si ti se va respecta intimitatea. Fireste, se va deschide la o atingere din interior.
- Si daca vreun musafir lesina, are un atac de cord când e înauntru si nu poate atinge usa? Asta nu înseamna ca nimeni nu poate intra ca sa-l ajute?
- Exista moduri de a deschide usa în caz de pericol, partenere Elijah, daca este necesar.
Apoi, adauga, vadit îngrijorat:
- Crezi ca se va întâmpla ceva de felul asta?
- Nu, sigur ca nu... Sunt doar curios.
- Voi fi chiar lânga usa, zise Daneel nelinistit. Voi actiona imediat, partenere Elijah, daca aud ceva.
- Nu cred ca ar trebui s-o faci.
Baley atinse usa cu dosul mâinii si aceasta se deschise imediat. Astepta câteva clipe sa vada daca se închide. Nu se închise. Intra, apoi usa se închise imediat.
Cât timp usa fusese deschisa, Personala paruse o camera destinata categoric acestui scop. O chiuveta, o despartitura (probabil prevazuta cu un dus), o cada, un paravan transparent, dupa toate aparentele cu un closet în spatele lui. Mai erau câteva dispozitive pe care nu le recunoscu. Presupuse ca erau necesare pentru una dintre nevoile personale.
Avu putin timp sa observe toate astea, pentru ca într-o clipa disparura, iar el începu sa se întrebe daca, într-adevar, existase acolo tot ce vazuse, sau daca dispozitivele parusera sa existe doar pentru ca el se astepta sa le vada.
Când usa se închise, camera se întuneca, deoarece nu avea fereastra. Când usa se închise complet, camera se lumina din nou, dar nu reaparu nimic din ceea ce vazuse el. Era lumina zilei, iar el se afla în Exterior - sau, cel putin, asa parea. Deasupra era cerul liber, cu nori plutind pe el, prea ordonat ca sa para reali. Pretutindeni se vedea o întindere de verdeata, miscându-se în acelasi fel ordonat.
Simti nodul obisnuit din stomac, pe care-l avea ori de câte ori se pomenea în Exterior - dar nu era în Exterior. Intrase într-o camera fara fereastra. Trebuia sa fie o smecherie de la iluminat.
Privi drept în fata si pasi încet înainte. Ridica mâinile în fata. Încet. Privind fix.
Mâinile atinsera un perete neted. Pipai pe toate partile. Atinse ceea ce paruse chiuveta în clipa de vizibilitate de la început si, luându-se dupa mâini, o vazu - slab, slab, în pofida senzatiei coplesitoare de lumina.
Gasi robinetul, dar pe el nu curse apa. Pipai înapoi si nu gasi nimic sa semene cu un robinet obisnuit care ar fi dat drumul la suvoiul de apa. Gasi, în schimb, o fâsie lunga, cu un aspect ceva mai grosolan, care o detasa din perete. În timp ce pipaia cu degetele, împinse usor, pe dibuite, si imediat verdeata, care se întindea mult dincolo de perete, fu strabatuta de un suvoi de apa, cazându-i de sus înspre picioare cu un plescait puternic.
Sari speriat înapoi, dar apa se opri înainte de a-i ajunge la picioare. Nu înceta sa curga, dar nu ajunse pe podea. Întinse mâna. Nu era apa, ci o lumina ce dadea iluzia de apa. Nu-i uda mâna; nu simti nimic. Dar ochii se încapatânau sa vada. Ei vazura apa.
Se uita dupa suvoi în sus si, în cele din urma, dadu de ceva ce era apa - un fir subtire iesind din robinet. Era rece.
Degetele gasira din nou fâsia si împinsera pe ici, pe colo, pe pipaite. Temperatura se schimba imediat, iar el dadu de pata care facea sa curga apa calduta.
Nu gasi deloc sapun. Cam în sila, începu sa-si frece mâinile nesapunite una de alta, sub ceea ce parea sa fie un izvor natural, care ar fi trebuit sa-l ude din cap pâna-n picioare, dar nu-l uda. Si, ca si cum mecanismul asta îi putea citi gândurile sau, mai degraba, de parca s-ar fi luat dupa frecatul mâinilor lui, simti ca apa devine ca sapunul, în timp ce izvorul pe care-l vedea, dar nu-l vedea, facea balonase, transformându-se în spuma.
Tot în sila, se apleca deasupra chiuvetei si îsi freca fata cu apa ca sapunul. Îsi simti tepii din barba, dar stia ca, fara prospect, n-avea cum sa transforme dispozitivele din aceasta camera în aparat de barbierit.
Termina si-si tinu mâinile sub apa, neajutorat. Cum sa opreasca sapunul? Nu trebuia sa întrebe. Probabil ca mâinile lui, daca nu se mai frecau între ele sau pe fata, comandau asta. Apa înceta sa mai fie ca sapunul si mâinile îi fura clatite de sapun. Îsi dadu cu apa pe fata - fara sa frece - si se clati. Fara sa vada si cu neîndemânarea cuiva neobisnuit cu procedeul, reusi sa-si ude bine camasa.
Prosoape? Hârtie?
Pasi înapoi, cu ochii închisi, cu capul putin aplecat ca sa nu-si mai dea cu apa pe haine. Aparent, un pas înapoi era toata cheia, pentru ca simti un curent de aer cald. Statu cu fata în dreptul iui, apoi cu mâinile.
Deschise ochii si vazu ca izvorul nu mai curgea. Dadu cu mâinile si nu mai simti apa.
Nodul din stomac îi devenise de mult enervare. Admitea ca Personalele variau enorm de la o Lume la alta, dar simulacrul asta de Exterior mersese prea departe.
Pe Pamânt, o Personala era o camera pentru o obste uriasa cu compartimente separate, pentru care fiecare avea o cheie. Pe Solaria, intrai în Personala printr-un culoar îngust legat de o latura a casei, ca si cum Solarienii considerau ca nu face parte din casa lor. Oricum, în ambele Lumi, atât de diferite în alte privinte, Personalele aveau un scop clar si rolul fiecarui dispozitiv din ele nu putea fi înteles gresit. De ce pe Aurora acest simulacru de simplitate rustica, întocmit cu migala, care ascundea de tot fiecare accesoriu dintr-o Personala? De ce?
În orice caz, enervarea nu-i lasa loc si pentru alte emotii, ca sa se mai simta si jenat din cauza asa-zisului Exterior. Pasi în directia în care îsi amintea ca vazuse paravanul transparent. Nu era directia buna. Îi gasi doar pipaind peretele si dupa ce îsi izbi diferite parti ale corpului de niste protuberante. În cele din urma, se pomeni urinând într-un mic bazin, care parea ca nu colecteaza suvoiul cum se cuvine. Genunchii îi spuneau ca tinteste corect în ceea ce credea el ca este un pisoar si îsi spuse ca, daca folosea un alt recipient sau îi întelesese gresit destinatia, nu era vina lui.
Dupa ce termina, se gândi daca sa mai caute chiuveta, sa-si mai clateasca mâinile o data, dar renunta. Pur si simplu nu mai putea suporta cautarea si acea cadere de apa falsa.
În schimb, gasi, bâjbâind, usa pe care intrase, dar nu-si dadu seama ca a gasit-o pâna ce atingerea mâinii lui nu avu ca efect deschiderea acesteia. Lumina se stinse imediat si îl înconjura stralucirea fireasca, adevarata, a zilei.
Daneel îl astepta, împreuna cu Fastolfe si cu Giskard.
Fastolfe spuse:
- Ti-au trebuit aproape douazeci de minute. Începusem sa ne temem pentru dumneata.
Baley simti ca se aprinde de furie:
- Am avut probleme cu iluziile dumitale prostesti, spuse, foarte rezervat.
Fastolfe îsi strânse gura punga si-si înalta sprâncenele într-un „Oo!” mut. Spuse:
- Chiar lânga usa se afla un contact care comanda iluziile. Poate sa le estompeze si sa te lase sa vezi realitatea - sau poate sterge de tot iluziile, daca vrei.
- Nu mi s-a spus. Toate Personalele voastre sunt asa?
Fastolfe zise:
- Nu. Personalele de pe Aurora au, de obicei, proprietati iluzorii, dar felul iluziei difera de la individ la individ. Iluzia naturii înverzite îmi face placere si îi schimb, din când în când, detaliile. Stii, dupa un timp te plictisesti de orice. Unii se folosesc de iluzii erotice, dar astea nu sunt pe placul meu. Desigur, nu e nici o problema când esti obisnuit cu Personalele. Încaperile sunt standardizate si stii unde se afla totul. E ca si cum te-ai deplasa într-un loc cunoscut, pe întuneric... Dar spune-mi, domnule Baley, de ce n-ai iesit sa ceri lamuriri?
Baley spuse:
- Pentru ca n-am vrut. Recunosc, eram foarte nervos din cauza iluziilor, dar le-am acceptat. La urma urmei, Daneel a fost cel care m-a condus la Personala si nu mi-a dat nici o indicatie, nici o lamurire. Cu siguranta ca mi-ar fi explicat în cele mai mici amanunte, daca ar fi fost lasat sa se descurce singur, fiindca ar fi prevazut ca mi se face un rau. Deci, presupun ca dumneata l-ai instruit cu grija sa nu ma avertizeze si, pentru ca nu m-am asteptat sa-mi joci feste, trebuie sa presupun ca ai avut un scop anume procedând astfel.
- Oh?
- De fapt, dumneata m-ai întrebat daca vreau sa ies în Exterior. si, când am fost de acord, m-ai întrebat imediat daca nu vreau sa merg la Personala. Deci, scopul pentru care m-ai trimis într-o iluzie de Exterior a fost ca sa-ti dai seama daca pot sa-l suport - sau daca voi fugi, speriat. Daca l-am suportat, se poate avea încredere în mine în ceea ce priveste realitatea. Ei bine, l-am suportat. Sunt cam ud, multumesc, dar o sa ma usuc repede.
Fastolfe spuse:
- Esti un clarvazator; domnule Baley. Îmi cer scuze pentru natura testului si pentru neplacerea pe care ti-am provocat-o. Încercam doar sa previn posibilitatea unei neplaceri si mai mari. Mai vrei sa iesi afara cu mine?
- Nu numai ca vreau, dr. Fastolfe. Insist.

Iesira printr-un culoar, urmati îndeaproape de Daneel si de Giskard.
Fastolfe flecari:
- Sper ca nu te deranjeaza ca ne însotesc robotii. Aurorienii nu pleaca nicaieri fara sa aiba macar un robot ca însotitor si, mai ales în cazul dumitale, trebuie sa insist ca Daneel si Giskard sa fie întotdeauna lânga dumneata.
Deschise o usa si Baley încerca sa ramâna drept în bataia soarelui si a vântului, ca sa nu mai vorbim de mirosul ciudat si exotic al pamântului de pe Aurora, care-l învaluia.
Fastolfe pasi într-o parte si Giskard iesi primul afara. Robotul privi cu atentie în jur câteva clipe. Parca toate simturile i-ar fi fost ascutite la maximum. Privi înapoi, iar Daneel i se alatura si facu acelasi lucru.
- Lasa-i o clipa, domnule Baley, si ne vor spune când cred ei ca e sigur sa iesim. Profit de ocazie ca sa-ti cer din nou scuze pentru gluma proasta pe care ti-am facut-o în legatura cu Personala. Te asigur ca am fi stiut daca ai probleme, diversele semnale vitale ale dumitale erau înregistrate. Sunt foarte bucuros, desi nu foarte surprins, ca mi-ai înteles intentia.
Zâmbi si, cu o ezitare aproape neobservata, îsi puse mâna pe umarul stâng al lui Baley, batându-l cu prietenie.
Baley spuse, îndaratnic:
- Se pare ca ai uitat gluma proasta de dinainte - atacul dumitale prefacut, cu recipientul pentru mirodenii. Daca ma asiguri ca acum vom colabora sincer si cinstit, voi considera ca aceste probleme au avut un scop rezonabil.
- S-a facut!
- Acum putem iesi?
Baley privi înspre Daneel si Giskard, care se îndepartasera si se despartisera unul de celalalt, unul în dreapta, altul în stânga, în continuare atenti.
- Înca nu. Vor înconjura toata locuinta... Daneel mi-a spus ca l-ai invitat în Personala, cu dumneata. Ai vorbit serios?
- Da. Stiu ca n-are nevoie, dar m-am gândit ca ar fi lipsit de politete sa-l exclud. Nu eram sigur de obiceiul de pe Aurora în aceasta privinta, în ciuda a tot ce am citit despre planeta.
- Cred ca asta nu e unul dintre lucrurile pe care Aurorienii considera necesar sa le pomeneasca si, desigur, nu te poti astepta ca niste carti sa-i pregateasca pe Pamântenii care ne viziteaza în legatura cu aceste probleme...
- Pentru ca sunt atât de putini Pamânteni în vizita?
- Întocmai. Într-adevar, robotii nu frecventeaza Personalele niciodata. Este singurul loc unde fiintele umane merg fara ei. Cred ca din cauza sentimentului ca trebuie sa scapi de ei din când în când si în unele locuri. Baley spuse:
- Si totusi, când Daneel a fost pe Pamânt acum trei ani, cu ocazia mortii lui Sarton, am încercat sa nu-l las sa intre în Personala Obsteasca, spunându-i ca n-are nevoie. Dar el a insistat sa intre.
- Si bine a facut. Cu acel prilej, a fost instruit foarte strict sa nu arate deloc faptul ca nu e om, pentru motive pe care ti le amintesti bine. Aici, pe Aurora, totusi... A, au terminat.
Robotii se îndreptau spre usa, iar Daneel le facu semn sa iasa.
Fastolfe întinse o mâna ca sa-l opreasca pe Baley:
- Daca nu te superi, domnule Baley, voi iesi primul. Numara încet pâna la o suta, apoi vino dupa noi.


21

Dupa ce numara pâna la o suta, Baley iesi sigur pe el si se îndrepta spre Fastolfe. Chipul îi era încordat, falcile prea înclestate, spatele prea drept.
Privi în jur. Peisajul nu era prea diferit de ceea ce vazuse în Personala. Probabil ca Fastolfe îsi folosise drept model propriul fundal. Totul era verde si undeva un izvor se scurgea pe o panta. Poate era artificial, dar nu era o iluzie. Apa era adevarata. Când trecu pe lânga ea îi simti stropii.
Totul parea cumva domesticit. Exteriorul de pe Pamânt parea mai salbatic si de o frumusete mai impunatoare, atât cât vazuse Baley din el.
Fastolfe spuse, dând usor din mâna si atingându-l pe Baley pe brat:
- Vino în directia asta. Priveste!
Între doi copaci se zarea un luminis.
Pentru prima oara, se simtea departarea si la orizont se zarea o locuinta: cu acoperisul jos, întinsa si atât de verde, încât aproape ca se contopea cu peisajul.
- Aceasta e o zona rezidentiala, spuse Fastolfe. S-ar putea sa nu ti se para asa, pentru ca esti obisnuit cu furnicarele îngrozitoare de pe Pamânt, dar noi ne aflam în orasul Eos de pe Aurora, care este, de fapt, centrul administrativ al planetei. Aici locuiesc douazeci de mii de fiinte umane, ceea ce înseamna ca e cel mai mare oras, nu numai de pe Aurora, ci din toate Lumile din Spatiu. În Eos se afla oameni cât pe toata Solaria.
Fastolfe vorbise cu mândrie.
- Câti roboti, dr. Fastolfe?
- În zona asta? Poate o suta de mii. Pe toata planeta se afla, în total, cincizeci de roboti pentru fiecare fiinta umana, în medie, nu zece mii de om, ca pe Solaria. Majoritatea robotilor nostri se afla în ferme, în mine, în fabrici, în spatiu. Daca se poate spune asa, suferim de o insuficienta de roboti, mai ales de roboti casnici. Cei mai multi Aurorieni se descurca si cu doi sau trei roboti de acest fel, unii doar cu unul. Totusi, nu vrem sa ajungem ca pe Solaria.
- Câte fiinte umane nu au nici un robot casnic?
- Nici una. Asta nu ar folosi interesului public. Daca, dintr-un motiv oarecare, o fiinta umana nu-si poate permite un robot, lui sau ei i se va oferi unul care, daca trebuie, va fi întretinut pe cheltuiala publica.
- Ce se întâmpla daca populatia creste ca numar? Mai adaugati roboti?
Fastolfe scutura din cap:
- Populatia nu creste ca numar. Populatia Aurorei este de doua sute de milioane si asa a ramas de trei secole. Este numarul dorit. Cu siguranta ca ai citit asta în cartile pe care le-ai vizionat.
- Da, am citit, recunoscu Baley, dar mi se pare greu de crezut.
- Te asigur ca e adevarat. Asta ne da fiecaruia mult pamânt, mult spatiu, multa intimitate si o mare cota din resursele naturale. Nu sunt nici atât de multi oameni ca pe Pamânt, nici atât de putini ca pe Solaria.
Îi întinse un brat lui Baley si continuara sa mearga împreuna.
- Ceea ce vezi, spuse Fastolfe, este o Lume îmblânzita. Asta am vrut sa vezi, când te-am adus afara, domnule Baley.
- Nu e nici un pericol în ea?
- Întotdeauna e putin pericol. Avem furtuni, alunecari de teren, cutremure, viscole, avalanse, un vulcan sau doi... Niciodata nu putem elimina în totalitate moartea accidentala. Mai exista si pasiunile persoanelor furioase sau invidioase, nebuniile celor tineri si nebunia celor marginiti. Aceste lucruri sunt, totusi, foarte putin enervante si nu prea afecteaza linistea civilizata care domneste în lume.
Fastolfe paru sa chibzuiasca o clipa asupra propriilor cuvinte, apoi ofta si spuse:
- Nici n-as vrea sa fie altfel, dar am unele retineri de ordin intelectual. Noi am adus pe Aurora numai acele plante si animale pe care le-am considerat folositoare, ornamentale sau si una, si alta. Am facut tot ce ne-a stat în putinta ca sa eliminam ce am considerat buruieni, paraziti sau sub nivelul dorit. Am selectionat fiinte umane puternice, sanatoase si frumoase, în conformitate cu parerile noastre, desigur. Am încercat.... Dar zâmbesti, domnule Baley. Baley nu zâmbise. Gura de-abia i se miscase.
- Nu, nu, spuse. N-am de ce sa zâmbesc.
- Ai, pentru ca stiu tot atât de bine ca si dumneata ca eu însumi nu sunt frumos, dupa canoanele de pe Aurora. Necazul e ca nu putem controla combinatiile genelor si influentele intrauterine. În zilele noastre, sigur, când ectogeneza este din ce în ce mai raspândita - desi sper ca nu va fi niciodata la fel de raspândita ca pe Solaria - eu as fi fost eliminat în stadiul de fat.
- În acest caz, dr. Fastolfe, Lumile ar fi pierdut un mare teoretician al roboticii.
- Absolut corect, spuse Fastolfe, fara sa se fâstâceasca, dar Lumile nu vor sti niciodata, asa-i? În orice caz, am reusit sa stabilim un echilibru ecologic simplu, dar perfect realizabil, o clima temperata, un sol fertil si resurse distribuite cât mai uniform posibil. Rezultatul este o Lume care produce tot ce ne trebuie si noi consideram ca astea sunt - daca-mi dai voie sa spun - pretentiile noastre. Sa-ti spun pentru ce ideal am luptat?
- Te rog, zise Baley.
- Ne-am straduit sa obtinem o planeta care, luata în ansamblu, sa respecte cele Trei Legi ale Roboticii. Nu face nici un rau fiintelor umane, nici cu voie, nici fara voie. Se comporta cum vrem noi, atâta timp cât nu-i cerem sa faca rau fiintelor umane. Si se protejeaza pe sine, cu exceptia cazurilor când trebuie sa ne fie de folos ori sa ne salveze cu pretul vatamarii proprii. Nicaieri în alta parte, nici macar pe Pamânt sau în alta Lume din Spatiu, acest lucru nu este atât de real ca aici, pe Aurora.
Baley spuse cu tristete:
- Si Pamântenii au tânjit dupa asa ceva, dar ne-am înmultit prea mult între timp si am facut prea mult rau planetei noastre pe vremea când eram nestiutori, ca sa mai putem îndrepta ceva acum... Dar formele de viata originare de pe Aurora? Cu siguranta ca n-ati venit pe o planeta moarta.
- Stii ca n-am venit, zise Fastolfe, daca ai vizionat carti despre istoria noastra. Când am sosit noi, Aurora avea viata animala si vegetala si o atmosfera cu azot si oxigen. Acest lucru era valabil pentru toate cele cincizeci de Lumi din Spatiu. În fiecare caz, formele de viata caracteristice erau rare si nu foarte diverse. Nu erau nici deosebit de tenace ca sa reziste pe propria lor planeta. Am preluat totul, ca sa spun asa, fara lupta si ceea ce a ramas din formele indigene de viata se afla în acvariile noastre, în gradinile zoologice si în câteva zone virgine, întretinute cu grija. Nu întelegem prea bine de ce planetele cu forme de viata pe care le-au întâlnit fiintele umane aveau aceste forme de viata atât de slab dezvoltate, de ce numai Pamântul este inundat cu specii atât de rezistente, cu vietati care traiesc în fiecare cotlon din mediul înconjurator si de ce numai pe Pamânt s-au dezvoltat fiinte rationale.
Baley zise:
- Poate e o coincidenta, din cauza explorarii incomplete. Pâna acum cunoastem atât de putine planete.
- Recunosc, spuse Fastolfe, ca e explicatia cea mai plauzibila. Poate ca undeva se afla un echilibru ecologic la fel de complex ca si cel de pe Pamânt. Poate ca undeva exista fiinte rationale si o civilizatie tehnologica. Totusi, viata si ratiunea de pe Pamânt s-au raspândit în exterior pe distanta de parseci, în toate directiile. Daca exista viata si ratiune în alta parte, de ce nu s-au extins si în exterior... si de ce nu ne-am întâlnit cu ele?
- Din câte stim, asta s-ar putea întâmpla si mâine.
- S-ar putea. si daca o asemenea întâlnire este iminenta, avem cu atât mai multe motive sa nu asteptam cu mâinile în sân. Pentru ca începem sa fim pasivi, domnule Baley. Nici o Lume noua din Spatiu n-a fost colonizata în doua secole si jumatate. Lumile noastre sunt prea îmblânzite, prea încântatoare, nu vrem sa le parasim. Vezi, la început Lumea asta a fost colonizata pentru ca Pamântul devenise atât de neplacut încât, prin comparatie, pareau de preferat riscurile si pericolele unor Lumi noi si pustii. Când cele cincizeci de Lumi ale noastre din Spatiu s-au dezvoltat - ultima a fost Solaria - n-a mai existat nici o presiune, nici o nevoie de a pleca în alta parte. Iar Pamântul însusi se retrasese în cavernele lui subterane, din otel. Sfârsitul. Finalul.
- Nu cred ca vorbesti serios.
- Daca ramânem asa cum suntem? Daca stam linistiti, comozi si nepasatori? Ba da, vorbesc serios. Umanitatea trebuie sa se extinda cumva, daca vrea sa-si continue dezvoltarea. O metoda de extindere este în spatiu, prin explorarea constanta a Lumilor noi. Daca dam gres, o alta civilizatie, care tocmai se extinde, va ajunge la noi, iar noi nu vom putea sta în calea ei.
- Te astepti la un razboi spatial, ceva în genul „care pe care”.
- Nu. Nu cred ca va fi nevoie de asa ceva. Unei civilizatii care se extinde în spatiu nu-i vor trebui cele câteva Lumi ale noastre si probabil ca va fi prea avansata: din punct de vedere intelectual ca sa vrea sa-si croiasca drum în hegemonia de aici. Oricum, daca vom fi înconjurati de o civilizatie mai dinamica, mai plina de viata, ne vom ofili doar prin comparatie; vom pieri, dându-ne seama ce am devenit si ce potential am irosit. Desigur, am putea face schimb cu alte expansiuni - o expansiune a întelegerii stiintifice sau a energiei culturale, de exemplu. Ma tem, însa, ca toate aceste expansiuni sunt inseparabile. Daca dai gres în una, dai gres în toate. Noi dam gres în toate, cu siguranta. Traim prea mult. Suntem prea comozi.
Baley spuse:
- Noi, pe Pamânt, ne gândim la cei din Spatiu ca la niste atotputernici, absolut încrezatori în sine. Nu-mi vine sa cred ca aud asa ceva de la unul de-al vostru.
- Nu vei auzi asta de la alt locuitor din Spatiu. Parerile mele sunt demodate. Unii le-ar considera intolerabile, iar eu nu discut prea des astfel de lucruri cu Aurorienii. Vorbesc, în schimb, despre o noua calatorie pentru alte colonizari, fara sa-mi exprim temerile pentru catastrofa care ne asteapta daca abandonam colonizarea. Cel putin cu asta am câstigat. Aurora s-a gândit în mod serios - chiar cu entuziasm - la o noua era de explorari si colonizari.
- Spui toate astea, observa Baley, fara urma de entuziasm. Ce s-a întâmplat?
- Tocmai ne apropiem de motivul pe care l-am avut ca sa-l distrug pe Jander Panell.
Fastolfe se opri, dadu din cap si continua:
- As vrea, domnule Baley, sa înteleg mai bine fiintele umane. Mi-am petrecut sase decenii ca sa studiez complicatiile creierului pozitronic si cred ca voi mai petrece înca cincisprezece sau douazeci pentru aceasta problema. În acest timp, abia am atins problema creierului uman, care este mult mai complicat. Exista, oare, Legi ale Umanitatii, asa cum exista Legi ale Roboticii? Câte Legi ale Umanitatii pot exista si cum pot fi ele exprimate matematic? Nu stiu. Poate va veni, totusi, o zi când cineva va elabora Legile Umanitatii si va putea, apoi, sa prevada caracteristicile generale ale viitorului, sa stie ce e important pentru omenire, în loc sa presupuna, asa cum fac eu, sa stie cum sa îndrepte lucrurile, în loc sa emita doar ipoteze. Visez, uneori, sa pun bazele unei stiinte matematice, pe care ma gândesc s-o denumesc „psihoistorie”, dar stiu ca nu pot si ma tem ca nimeni nu va putea vreodata.
Se opri.
Baley astepta, apoi întreba cu blândete:
- Si ce motiv ai avut ca sa-l distrugi pe Jander Panell, dr. Fastolfe?
Fastolfe parea ca nu a auzit întrebarea. În orice caz, nu raspunse. În schimb, spuse:
- Daneel si Giskard ne fac din nou semn ca totul e în ordine. Spune-mi, domnule Baley, ai vrea sa mergem mai departe?
- Unde? întreba Baley prevazator.
- Înspre o locuinta din vecinatate. În partea aceea, dincolo de luminis. Spatiul deschis te supara?
Baley îsi strânse buzele si privi în acea directie, ca si cum ar fi vrut sa-i aprecieze influenta:
- Cred ca-l pot suporta. Nu prevad nici un necaz.
Giskard, care era destul de aproape ca sa auda, veni si mai aproape. În lumina zilei, ochii lui nu aveau nici o stralucire:
- Domnule, pot sa va reamintesc faptul ca în timpul calatoriei încoace ati avut o mare neplacere la aterizarea pe planeta?
Baley se întoarse spre el. Orice sentimente ar fi avut fata de Daneel, oricât i-ar fi putut schimba atitudinea fata de roboti caldura unei colaborari trecute, acum era altceva. Gasea ca mai primitivul Giskard e deosebit de respingator. Se cazni sa înlature grauntele de mânie pe care-l simtea si spuse:
- Pe nava am fost neprevazator, baiete, pentru ca eram peste masura de curios. Am luat contact cu o imagine pe care n-o mai vazusem si n-am avut timp de acomodare. Acum e altceva.
- Domnule, acum aveti vreo neplacere? Ma puteti asigura?
- Daca am sau nu, spuse Baley cu hotarâre (amintindu-si ca robotul era constrâns de Prima Lege si încercând sa fie politicos cu o bucata de metal a carei unica grija era, la urma urmei, bunastarea lui Baley), nu conteaza. Am o datorie de îndeplinit si asta nu se poate face daca ma ascund la adapost.
- Datoria dumneavoastra? întreba Giskard, de parca n-ar fi fost programat sa înteleaga cuvântul.
Baley privi iute înspre Fastolfe, dar acesta ramase pe loc si nu interveni. Parea sa asculte cufundat în gânduri, ca si cum ar fi apreciat reactia unui robot de un anumit tip într-o situatie noua, comparând-o cu relatii, variabile, constante si ecuatii diferentiale întelese doar de el.
Sau asa crezu Baley. Se simtea enervat ca este supus unei observatii de acest fel si zise (poate prea taios, îsi dadu seama):
- Stii ce înseamna „datorie”?
- Ceva care trebuie facut, domnule, spuse Giskard.
- Datoria ta este sa asculti de Legile Roboticii. Fiintele umane au si ele legile lor - asa cum tocmai spunea stapânul tau, dr. Fastolfe - si acestea trebuie respectate. Trebuie sa fac ceea ce mi s-a indicat sa fac. E important.
- Dar sa mergeti în câmp deschis, când nu sunteti...
- Oricum, trebuie s-o fac. Poate ca fiul meu va pleca într-o zi spre alta planeta, una mai putin confortabila decât asta, si s-ar putea sa stea în Exterior câte zile va avea de trait. Daca voi putea, voi merge cu el.
- Dar de ce sa faceti asta?
- Ti-am spus. Consider ca e datoria mea.
- Domnule, eu nu pot sa nu respect Legile. Dumneavoastra puteti sa nu le respectati pe ale dumneavoastra? Pentru ca trebuie sa insist sa nu...
- Pot sa aleg sa nu-mi fac datoria, dar nu aleg asta - iata constrângerea cea mai puternica, Giskard.
Se facu liniste o clipa, apoi Giskard spuse:
- V-ar dauna daca as reusi sa va conving sa nu iesiti în câmp deschis?
- În masura în care as simti ca nu-mi fac datoria, da.
- V-ar face mai rau decât orice neplacere pe care ati simti-o afara?
- Mult mai rau.
- Va multumesc pentru explicatie, domnule, spuse Giskard, iar Baley îsi închipui ca pe fata inexpresiva a robotului se citeste satisfactia. (Tendinta omeneasca de a personifica nu putea fi reprimata.)
Giskard se dadu înapoi si acum vorbi dr. Fastolfe:
- A fost interesant, domnule Baley. Giskard avea nevoie de lamuriri, înainte de a sti cum sa adapteze posibila reactie pozitronica la cele Trei Legi sau, mai bine zis, cum trebuie sa se adapteze singure aceste reactii la situatie. Acum stie cum sa se comporte.
- Am observat ca Daneel n-a pus nici o întrebare, spuse Baley.
Fastolfe zise:
- Daneel te cunoaste. A fost cu dumneata pe Pamânt si pe Solaria... Dar haide, mergem? Sa mergem încet. Priveste atent în jur si, daca vei voi sa te odihnesti, sa astepti sau, chiar, sa te întorci, te rog sa ma anunti.
- Asa voi face, dar care e scopul acestei plimbari? De vreme ce te astepti la unele neplaceri în ceea ce ma priveste, nu cred ca o sugerezi degeaba.
- Nu, spuse Fastolfe. Cred ca vrei sa vezi corpul neînsufletit al lui Jander.
- Ca o chestiune de forma, da, dar nu prea cred ca-mi va spune ceva.
- Sunt sigur, dar ai avea si ocazia sa pui întrebari persoanei care îl detinea pe Jander la data tragediei. Sunt convins ca ai vrea sa vorbesti si cu altcineva, în afara de mine, despre aceasta problema.





22

Fastolfe înainta încet, smulgând o frunza dintr-un arbust pe lânga care trecea, îndoind-o si muscând din ea. Baley îl privi curios, întrebându-se cum de puteau cei din Spatiu sa duca la gura ceva netratat, neîncalzit si chiar nespalat, daca le era asa frica de infectii. Îsi aminti ca pe Aurora nu se gasea nici un (chiar nici unul microorganism patogen, dar gasi ca e, oricum, un gest respingator. Repulsia, ca atitudine, nu are premise rationale, se gândi, gata sa le ierte celor din Spatiu comportarea fata de Pamânteni.
Nu! Dadea înapoi! Aici era altceva! Aici era vorba de fiinte umane!
Giskard înainta si o lua la dreapta. Daneel ramase în urma si o lua la stânga. Soarele portocaliu al Aurorei (Baley abia îi observa nuanta portocalie) era în spatele lui, caldut, fara arsita soarelui de pe Pamânt în timpul verii (dar ce clima si ce anotimp erau în aceasta parte a Aurorei acum?).
Iarba, sau orice ar fi fost (semana cu iarba), era mai înalta si mai elastica decât si-o amintea el de pe Pamânt, iar solul era tare, de parca n-ar fi plouat de mult.
Înaintau spre casa din fata lor, probabil casa proprietarului temporar al lui Jander.
Baley auzi fosnetul facut de un animal în iarba în dreapta, ciripitul unei pasari într-un copac, undeva în spatele lui, zumzaitul insectelor pretutindeni în jur. Aceste animale, îsi spuse, aveau stramosi ce traisera, cândva, pe Pamânt. N-aveau de unde sti ca bucata asta de pamânt pe care traiau nu era singura din lume ¬pentru totdeauna si dintotdeauna. Chiar pomii si iarba se trageau din alti pomi si din alta iarba, care crescusera, cândva, pe Pamânt.
Doar fiintele umane puteau trai în aceasta Lume, stiind ca nu erau autohtone, ci se trageau din Pamânteni - si totusi, cei din Spatiu stiau, într-adevar, acest lucru, sau pur si simplu îl ignorau? Va veni poate o vreme când nu vor mai sti deloc? Când nu-si vor mai aminti din ce Lume au venit sau daca a existat vreo Lume din care au venit?
- Dr. Fastolfe, zise el brusc, în parte pentru a întrerupe gândurile ce începusera sa-l apese, înca nu mi-ai spus ce motiv ai avut ca sa-l distrugi pe Jander.
- Adevarat! Nu ti-am spus! Acum, de ce crezi dumneata, domnule Baley, ca m-am straduit sa pun bazele teoretice ale creierelor pozitronice pentru robotii cu aspect uman?
- Nu stiu.
- Pai, gândeste-te. Sarcina este de a proiecta un creier de robot cât mai apropiat de cel uman si se pare ca asta cere o oarecare întelegere a poeziei...
Se opri, iar zâmbetul schitat i se întinse pe toata fata:
- Stii, pe unii dintre colegii mei îi deranjeaza întotdeauna când le spun ca, daca o concluzie nu este echilibrata din punct de vedere poetic, nu poate fi adevarata din punct de vedere stiintific. Îmi raspund ca nu stiu ce înseamna asta.
- Mi-e teama ca nici eu nu stiu, zise Baley.
- Dar eu stiu ce înseamna. Nu pot sa-ti explic, dar simt explicatia fara s-o pot exprima în cuvinte, si, poate, de aceea am obtinut eu rezultate pe care colegii mei nu le au. Oricum, devin bombastic, ceea ce înseamna ca ar trebui sa devin prozaic. Ca sa imit un creier uman, când nu stiu aproape nimic despre functionarea lui, mi-ar trebui foarte multa intuitie - ceva care mi se pare ca seamana cu poezia. Si aceeasi intuitie, care ar avea ca rezultat creierul pozitronic asemanator cu al omului, îmi va oferi, cu siguranta, o noua poarta spre cunoasterea creierului uman în sine. Asta a fost credinta mea - ca prin asemanarea cu omul as putea face macar un pas mic înspre psihoistoria de care ti-am vorbit.
- Înteleg.
- Si daca as reusi sa elaborez o structura teoretica, implicând un creier pozitronic asemanator cu al omului, as avea nevoie de un corp asemanator cu al omului, pentru creier. Creierul singur nu exista, întelegi. El interactioneaza cu corpul, asa ca un creier cu aspect uman într-un corp fara aspect uman ar deveni, într-o oarecare masura, el însusi neomenesc.
- Esti sigur de asta?
- Foarte. N-ai decât sa-l compari pe Daneel cu Giskard.
- Deci Daneel a fost construit ca model experimental, pentru a favoriza întelegerea creierului uman?
- Chiar asa. Doua decenii am lucrat la asta, cu Sarton. Au fost numeroase esecuri, pe care trebuia sa le înlaturam. Daneel a fost primul succes adevarat si, bineînteles, l-am pastrat pentru studii ulterioare si - zâmbi strâmb, de parca ar fi recunoscut o prostie - din simpatie. La urma urmei, Daneel poate întelege notiunea de datorie umana, în timp ce Giskard, cu toate virtutile lui, se descurca mai greu. Ai vazut.
- Si sederea lui Daneel pe Pamânt cu mine, acum trei ani, a fost prima lui misiunea oficiala?
- Prima mai importanta, da. Când Sarton a fost omorât, am avut nevoie de un robot care sa suporte bolile infectioase de pe Pamânt si care sa semene, totusi, cu un om, ca sa faca fata prejudecatilor Pamântenilor fata de roboti.
- Ce coincidenta uimitoare ca Daneel sa fie la îndemâna.
- Zau? Crezi în coincidente? Am senzatia ca, ori de câte ori a aparut o realizare revolutionara, ca robotul cu aspect uman, a aparut si o misiune care sa necesite aplicarea ei. Asemenea misiuni au aparut, probabil, periodic, în toti acei ani în care Daneel nu exista - si pentru ca nu exista Daneel, s-au folosit alte solutii si metode.
- Si lucrarile dumitale au izbutit, dr. Fastolfe? Acum întelegi mai bine creierul omenesc?
Fastolfe începuse sa mearga din ce în ce mai încet, iar Baley îsi potrivise pasii cu ai lui. Acum se oprisera, pe la jumatatea drumului dintre locuinta lui Fastolfe si cealalta. Pentru Baley era cel mai greu deoarece era la fel de departe de adapost în orice directie, dar îsi înabusi tulburarea, hotarât sa nu-l provoace pe Giskard. Nu voia ca printr-o miscare, un strigat, sau chiar prin mimica, sa stârneasca dorinta stânjenitoare a lui Giskard de a-l salva. Nu voia sa fie saltat si carat la adapost.
Fastolfe nu paru sa înteleaga problema lui Baley. Spuse:
- Nu se pune întrebarea daca s-au facut progrese în studiul mintii. Ramân dificultati enorme si poate ca acestea vor ramâne mereu, dar s-au facut progrese. Totusi...
- Totusi?
- Totusi, Aurora nu se multumeste doar cu un studiu pur teoretic al creierului uman. Folosirea robotilor cu aspect uman a avansat pâna la un punct cu care eu nu sunt de acord.
- Ca folosirea lor pe Pamânt.
- Nu, acela a fost un experiment scurt, cu care am fost de acord si de care am fost încântat, chiar. Putea Daneel sa-i pacaleasca pe Pamânteni? Pâna la urma s-a dovedit ca putea, desi, sigur, ochii Pamântenilor nu sunt prea patrunzatori când e vorba de roboti. Daneel nu-i poate pacali pe Aurorieni, desi îndraznesc sa spun ca viitorii roboti cu aspect uman ar putea fi îmbunatatiti într-atât, încât sa poata face si asta. Oricum, au fost propuse alte sarcini.
- Ca de pilda?
Fastolfe privi gânditor în departare:
- Ti-am spus ca Lumea asta a fost îmblânzita. Când mi-am început miscarea pentru încurajarea unei noi perioade de explorari si colonizari, nu am cautat conducatori la Aurorienii comozi peste masura, si nici la alti locuitori ai Spatiului. M-am gândit mai degraba ca ar trebui sa-i încurajam pe Pamânteni sa ia conducerea. Cu Lumea lor oribila - scuza-ma - si cu durata de viata scurta, au atât de putin de pierdut, m-am gândit, încât ar fi bucurosi de aceasta sansa, mai ales daca i-am ajuta din punct de vedere tehnologic. Ti-am vorbit despre ceva asemanator când te-am vazut pe Pamânt, acum trei ani. Tii minte?
Îl privi pe Baley dintr-o parte.
Baley spuse cu indiferenta:
- Îmi aduc aminte foarte bine. De fapt, mi-ai stârnit o înlantuire de gânduri, care a avut drept rezultat o mica miscare pe Pamânt chiar în sensul asta.
- Adevarat? Îmi închipui ca nu va fi usor. Exista claustrofobia voastra, a Pamântenilor, aversiunea voastra de a iesi dintre patru pereti.
- Luptam cu ea, dr. Fastolfe. Organizatia noastra are de gând sa plece în spatiu. Fiul meu este unul dintre conducatorii miscarii si sper ca va veni ziua când va parasi Pamântul în fruntea unei expeditii de colonizare a unei Lumi noi. Daca primim si ajutorul tehnologic de care vorbeai... arunca Baley momeala.
- Adica, daca va dam navele?
- Si alte utilaje. Da, dr. Fastolfe.
- Sunt probleme. Multi Aurorieni nu vor ca Pamântenii sa plece în spatiu si sa colonizeze Lumi noi. Se tem de raspândirea rapida a culturii de pe Pamânt, de Orasele ca niste stupi, de haos.
Se agita stânjenit si spuse:
- De ce ne-am oprit aici? Sa mergem mai departe.
Înainta încet si zise:
- Am sustinut ca nu asa trebuie sa fie. Am aratat ca Pamântenii colonizatori nu vor fi cei de tip clasic. Nu vor fi închisi în Orase. Venind într-o Lume noua, vor fi asemenea întemeietorilor Aurorei când au venit aici. Vor crea un echilibru ecologic flexibil si vor avea o atitudine mai apropiata de cea a Aurorienilor, decât de a Pamântenilor.
- Nu vor dezvolta toate punctele slabe care exista în cultura din Spatiu, dr. Fastolfe?
- Poate ca nu. Vor învata din greselile noastre... Dar asta e teorie, pentru ca a aparut ceva care face ca subiectul sa fie controversat.
- Ce anume?
- Pai, robotul cu aspect uman. Vezi, sunt unii care vad în robotul cu aspect uman un colonizator perfect. Acestia vor construi noi Lumi.
- Ati avut întotdeauna roboti, spuse Baley. Vrei sa spui ca ideea asta nu s-a mai discutat?
- O, ba da, numai ca a fost întotdeauna de nerealizat. De la robotii obisnuiti, fara aspect uman, fara controlul nemijlocit al omului, care construiesc o Lume ce s-ar potrivi numai personalitatilor lor neumane, nu te poti astepta sa supuna si sa creeze o Lume potrivita cu mintea si corpul fiintelor umane, mai delicate si mai flexibile.
- Cu siguranta ca Lumea pe care ar crea-o ar fi doar un prim model acceptabil.
- Cu siguranta ca asa ar fi, domnule Baley. Totusi, este un semn de declin pe Aurora, sentimentul coplesitor al locuitorilor ei ca un prim model acceptabil este inacceptabil de insuficient. Pe de alta parte, un grup de roboti cu aspect uman, cât mai asemanatori cu oamenii la trup si la minte, vor reusi sa construiasca o Lume care, potrivindu-li-se lor, s-ar potrivi inevitabil si Aurorienilor. Îmi urmaresti explicatia?
- În întregime.
- Întelegi, vor construi o Lume atât de bine, încât, atunci când vor termina si Aurorienii vor dori, în sfârsit, sa plece, fiintele noastre umane vor pasi de pe Aurora pe o alta Aurora. Nu vor pleca de acasa; pur si simplu vor avea o alta casa, mai noua, absolut ca si cealalta, în care îsi vor continua declinul. Îmi urmaresti si explicatia asta?
- Îti înteleg punctul de vedere, dar deduc de aici ca nu ti-l înteleg cei de pe Aurora.
- Nu li se permite sa-l înteleaga. Cred ca pot sa argumentez clar asta, daca opozitia nu ma distruge din punct de vedere politic prin aceasta problema a distrugerii lui Jander. Întelegi ce motiv mi se atribuie? Se presupune ca am început un program de distrugere a robotilor cu aspect uman, în loc sa aprob folosirea lor pentru colonizarea altor planete. Cel putin asa spun dusmanii mei.
Acum Baley se opri din mers. Îl privi gânditor pe Fastolfe si zise:
- Întelegi, dr. Fastolfe, ca Pamântul are interesul ca punctul dumitale de vedere sa câstige în totalitate.
- Este si în interesul dumitale propriu, domnule Baley.
- Si în al meu. Dar daca ma dau la o parte, deocamdata, tot e important pentru Lumea mea ca oamenii nostri sa aiba voie, sa fie încurajati sa exploreze Galaxia; sa pastram toate obiceiurile cu care suntem obisnuiti; sa nu fim condamnati la închisoare vesnica pe Pamânt, pentru ca acolo nu putem decât pieri.
- Unii dintre voi, spuse Fastolfe, cred ca vor insista sa ramâna la închisoare...
- Sigur. Poate aproape toti. Oricum, cel putin câtiva dintre noi - cât mai multi posibil - vor scapa, daca li se va permite. De aceea, este datoria mea, nu numai ca reprezentant al legii pentru o mare parte a omenirii, ci ca Pamântean, pur si simplu, sa te ajut la reabilitarea numelui, fie ca esti vinovat sau nevinovat. Cu toate acestea, pot sa ma apuc de treaba cu tragere de inima numai daca stiu ca, de fapt, acuzatiile împotriva dumitale sunt nefondate.
- Desigur! Înteleg.
- În conformitate cu cele ce mi-ai spus, despre motivul care ti se atribuie, asigura-ma din nou ca nu ai facut asta.
Fastolfe spuse:
- Domnule Baley, înteleg perfect ca nu ai de ales în aceasta privinta. Sunt constient ca-ti pot spune, fara sa fiu pedepsit, ca sunt vinovat si ca vei fi totusi silit de situatia dumitale si de cea din Lumea dumitale sa conlucrezi cu mine ca sa ascundem acest fapt. Într-adevar, chiar daca as fi vinovat, m-as simti obligat sa-ti spun asa, ca sa poti tine seama de acest lucru si, cunoscând adevarul, sa lucrezi mai eficient ca sa ma salvezi pe mine - si pe dumneata. Dar nu pot face asta, pentru ca, de fapt, sunt nevinovat. Oricât de mult ar fi aparentele împotriva mea, eu nu l-am distrus pe Jander. Niciodata nu mi-a trecut prin minte asa ceva.
- Niciodata?
Fastolfe zâmbi cu tristete:
- O, poate m-am gândit, o data sau de doua ori, ca ar fi fost mult mai bine pentru Aurora daca n-as fi lucrat niciodata la notiunile ingenioase care au dus la dezvoltarea creierului pozitronic asemanator cu al omului sau ca ar fi fost mult mai bine daca aceste creiere s-ar fi dovedit instabile si usor supuse degajarii mentale. Dar acestea au fost gânduri fugare. Nici o frântura de secunda nu m-am gândit sa-l distrug pe Jander din aceasta cauza.
- Atunci, trebuie sa distrugem motivul care ti se atribuie.
- Bun. Dar cum?
- Putem arata ca nu serveste nimanui. La ce bun sa-l distrugi pe Jander? Pot fi construiti mai multi roboti cu aspect uman. Mii. Milioane.
- Ma tem ca nu-i asa, domnule Baley. Nu poate fi construit nici unul. Doar eu stiu cum sa-i proiectez si, atâta timp cât colonizarea cu roboti este un destin posibil, refuz sa construiesc altii. Jander nu mai e si a ramas doar Daneel.
- Secretul va fi descoperit de altii.
Fastolfe îsi împinse barbia înainte:
- As vrea sa-l vad pe roboticianul în stare s-o faca. Dusmanii mei au înfiintat un Institut de Robotica, al carui unic scop este sa elaboreze metode de construire a unui robot cu aspect uman, dar n-o sa le mearga. Cu siguranta n-au reusit pâna acum si stiu ca nu vor reusi.
Baley se încrunta:
- Daca dumneata esti singurul om care cunoaste secretul robotilor cu aspect uman, si daca dusmanii dumitale umbla disperati dupa el, nu vor încerca sa-l obtina de la dumneata?
- Bineînteles. Amenintându-mi existenta politica, punând la cale vreo pedeapsa care-mi va interzice sa lucrez în acest domeniu si punând, astfel, capat si existentei mele profesionale, ei spera sa ma determine sa le împartasesc secretul. Pot impune chiar Adunarii Legislative sa ma determine sa dezvalui secretul, sub pedeapsa confiscarii averii, a amenintarii cu închisoarea - cine stie? Oricum, m-am hotarât sa nu cedez la nimic si sa nu ma las. Dar nu vreau sa fie asa, întelegi?
- Ei stiu ca esti hotarât sa rezisti?
- Asa sper. Le-am spus-o destul de clar. Cred ca îsi închipuie ca glumesc, ca nu vorbesc serios. Dar vorbesc foarte serios.
- Dar daca te vor crede, ar putea face pasi importanti.
- Ce vrei sa spui?
- Sa-ti fure hârtiile. Sa te rapeasca. Sa te tortureze.
Fastolfe izbucni în râs, iar Baley se înrosi. Spuse:
- Nu-mi place ca seamana cu o drama transmisa pe hiperunde, dar te-ai gândit la asta?
Fastolfe zise:
- Domnule Baley... Mai întâi, robotii mei ma pot apara. Ar trebui un razboi pe scara mare ca sa ma rapeasca sau sa-mi fure hârtiile. În al doilea rând, chiar daca ar reusi în vreun fel, nici unul dintre roboticienii care sunt împotriva mea n-ar putea recunoaste ca singurul mod în care a obtinut secretul creierului pozitronic asemanator cu al omului a fost furtul sau agresarea mea. Reputatia profesionala a lui sau a ei va fi complet distrusa. În al treilea rând, pe Aurora nu s-a auzit de asemenea lucruri. Cea mai mica aluzie la un atentat neprofesional asupra mea ar întoarce imediat Adunarea Legislativa - si opinia publica - în favoarea mea.
- Chiar asa? bombani Baley, înjurând în gând, pentru ca trebuia sa aiba de-a face cu o cultura ale carei dedesubturi pur si simplu nu le întelegea.
- Da. Crede-ma pe cuvânt. As vrea ca ei sa încerce asa ceva, melodramatic. As vrea sa fie atât de incredibil de prosti ca sa procedeze astfel. De fapt, domnule Baley, as vrea sa te pot convinge sa te duci la ei, sa le câstigi încrederea si sa-i lingusesti sa organizeze un atac asupra locuintei mele, sau sa ma pândeasca pe un drum pustiu sau altceva asemanator, lucruri obisnuite pe Pamânt, îmi închipui.
Baley spuse, încapatânat:
- Nu cred ca ar fi genul meu.
- Nici eu nu cred, asa ca nu intentionez deloc sa-mi impun vointa. Si, crede-ma, e foarte rau, pentru ca, daca nu-i putem convinge sa încerce metoda sinucigasa a folosirii fortei, vor continua sa faca un lucru mult mai bun, din punctul lor de vedere. Ma vor distruge cu minciuni.
- Ce minciuni?
- Nu mi se pune în cârca numai distrugerea robotului. Asta e destul de rau si ar fi suficient. Se zvoneste - deocamdata e doar un zvon - ca moartea e un experiment de-al meu, unul periculos, si reusit. Se zvoneste ca lucrez la un sistem de distrugere rapida si eficienta a creierelor asemanatoare cu creierul uman, astfel încât, când dusmanii mei vor crea într-adevar propriii lor roboti, eu, împreuna cu membrii partidului meu, sa-i putem distrugem pe toti, împiedicând astfel Aurora sa colonizeze noi Lumi si lasând Galaxia în mâinile Pamântenilor.
- Desigur ca nu e nimic adevarat în toate astea.
- Desigur ca nu. Ti-am spus ca sunt minciuni. Si înca unele ridicole. O asemenea metoda de distrugere nu este posibila nici macar teoretic, iar cei de la Institutul de Robotica nu sunt pe cale sa-si creeze propriii roboti cu aspect uman. Nu pot fi de acord cu nebunia distrugerii în masa, chiar daca as vrea. Nu pot.
- Atunci, nu se prabuseste tot complotul?
- Din pacate, în timp nu se va întâmpla asa. S-ar putea sa fie o prostie, dar cred ca va persista destul de mult, pâna ce opinia publica se va întoarce împotriva mea, schimbând destule voturi în Adunarea Legislativa, atâtea cât sa ma distruga. Pâna la urma, se va recunoaste ca totul e o prostie, dar atunci va fi prea târziu. Si te rog sa observi ca Pamântul e pe post de baiat care este biciuit în locul printului. Acuzatia ca lucrez în numele Pamântului este grava si vor fi multi cei care vor prefera sa creada întregul talmes-balmes, chiar împotriva bunului lor simt, din cauza repulsiei fata de Pamânt si Pamânteni.
Baley zise:
- Din câte-mi spui, reiese ca repulsia fata de Pamânt se consolideaza.
- Exact, domnule Baley, facu Fastolfe. Situatia se înrautateste pentru mine - si pentru Pamânt - zi de zi, si avem foarte putin timp. - Dar nu exista un mod mai usor de a zadarnici toate astea?
(Disperat, Baley se hotarî ca era timpul sa revina la ideea lui Daneel.) Daca ai dori cu adevarat sa testezi o metoda de distrugere a unui robot cu aspect uman, de ce ai cauta unul în alta parte, unul cu care ai putea avea necazuri? Îl aveai pe Daneel, în locuinta dumitale. Era la îndemâna, accesibil. Daca ar fi ceva adevarat în zvonuri, experimentul nu s-ar fi desfasurat pe el?
- Nu, nu, zise Fastolfe. N-as putea face pe nimeni sa creada asa ceva. Daneel a fost prima mea reusita, triumful meu. Nu l-as distruge, în nici un caz. Firesc, m-as îndrepta spre Jander. Oricine ar întelege asta si eu as fi un prost daca as încerca sa conving ca pentru mine ar avea mai mult sens distrugerea lui Daneel.
Pornira din nou, apropiindu-se de destinatie. Baley era tacut.
- Cum te simti, domnule Baley? întreba Fastolfe.
Baley raspunse încet:
- Daca te referi la Exterior, nici macar nu sunt constient de el. Daca te referi la dilema noastra, cred ca sunt pe cale sa renunt si fara sa intru singur într-o camera cu ultrasunete pentru spalarea creierului. Apoi întreba cu violenta:
- De ce ai trimis dupa mine, dr. Fastolfe? De ce mi-ai dat treaba asta? Ce ti-am facut, de te porti asa cu mine?
- De fapt, raspunse Fastolfe, mai întâi ca n-a fost ideea mea, iar eu nu pot decât sa-mi invoc disperarea.
- Ei bine, a cui a fost ideea?
- Proprietarul acestei locuinte la care am ajuns acum a fost cel care a sugerat-o la început... iar eu n-am avut alta ideea mai buna.
- Proprietarul acestei locuinte? El de ce ar fi...
- Ea.
- Ei bine, ea de ce ar fi sugerat asa ceva?
- Oh! Nu ti-am explicat ca ea te cunoaste, nu-i asa, domnule Baley? Iat-o, asteptându-ne.
Baley privi uimit:
- Pe Iehova, sopti.





6. GLADIA


23

Tânara femeie ce le statea în fata spuse, zâmbind sters:
- Stiam ca acesta va fi primul cuvânt pe care-l voi auzi, Elijah, când te voi reîntâlni.
Baley se holba la ea. Se schimbase. Parul îi era mai scurt si chipul chiar mai îngrijorat decât îi fusese cu doi ani în urma si, oricum, parea îmbatrânita cu mai mult de doi ani. Dar era, fara îndoiala, Gladia. Tot cu fata în forma de triunghi, cu pometii proeminenti si cu barbia mica. Tot scunda, subtire, amintind de un copil.
O visase des - desi nu chiar erotic - dupa ce revenise pe Pamânt. În visele lui nu era niciodata în stare sa ajunga la ea. Ea era întotdeauna acolo, dar prea departe ca sa-i poata vorbi. Nu-l auzea niciodata când o striga. Niciodata nu se apropia când el se îndrepta spre ea.
Nu era greu de înteles de ce visele fusesera astfel. Ea era o persoana nascuta pe Solaria si, prin urmare, nu te puteai astepta sa fie prea des în prezenta altor fiinte umane.
Elijah nu avusese acces la ea pentru ca era om si mai ales, desigur, pentru ca era de pe Pamânt. Desi investigarea crimei, pe care o efectua el, îi obliga sa se întâlneasca, pe tot timpul relatiei lor ea fusese complet acoperita când erau împreuna, ca sa previna orice contact. Si totusi, la ultima lor întâlnire, sfidând bunul-simt, ea îl atinsese pe obraz cu mâna goala. Precis stia ca se poate infecta din asta. Cu atât mai mult pastrase el în suflet mângâierea, cu cât educatia ei o facea de neimaginat.
Cu timpul, visele palisera.
Baley zise, destul de lipsit de sens:
- Tu erai cea care detinea...
Se opri, iar Gladia termina propozitia pentru el:
- Robotul. Si acum doi ani eu eram cea care aveam sotul. Tot ce ating este distrus.
Fara sa-si dea seama, Baley îi puse o mâna pe obraz. Gladia paru sa nu observe. Spuse:
- Ai venit sa ma salvezi prima oara. Iarta-ma, dar a trebuit sa te chem din nou... Intra, Elijah. Intra, dr. Fastolfe.
Fastolfe se dadu înapoi ca sa-i permita lui Baley sa intre primul. Apoi intra si el. În urma lui Fastolfe veneau Daneel si Giskard, care, cu obisnuita lor autoeclipsare de roboti, intrara în nisele libere din pereti, pe doua parti opuse, si ramasera tacuti în picioare, cu spatele la perete.
Paru, o clipa, ca Gladia îi va trata cu aceeasi indiferenta cu care fiintele umane îi tratau pe roboti. Totusi, dupa ce-i arunca o privire lui Daneel, se întoarse si-i spuse lui Fastolfe cu vocea putin înecata:
- Acesta. Te rog. Spune-i sa plece.
Fastolfe întreba surprins:
- Daneel?
- Seamana prea mult... seamana prea mult cu Jander!
Fastolfe se întoarse si-l privi pe Daneel, iar pe chip i se citi clar durerea:
- Desigur, draga mea. Trebuie sa ma ierti. Nu m-am gândit... Daneel, du-te în alta camera si stai acolo pâna plecam.
Fara sa spuna un cuvânt, Daneel iesi.
Gladia privi o clipa înspre Giskard, ca si cum ar fi apreciat daca nu seamana si el prea mult cu Jander, apoi se întoarse, dând din umeri. Spuse:
- Doriti ceva racoritor? Am o bautura din nuca de cocos, proaspata si rece.
- Nu, Gladia, zise Fastolfe. L-am adus doar pe domnul Baley aici, asa cum am promis. Nu stau mult.
- Daca-mi dai un pahar cu apa, spuse Baley, nu te mai deranjez cu altceva.
Gladia ridica o mâna. Fara îndoiala ca era observata, pentru ca imediat intra un robot, fara sa faca zgomot, cu un pahar cu apa pe o tava si cu un vas mic în care se aflau câteva lucruri asemanatoare unor biscuiti, fiecare cu câte o pata roz. Baley nu se putu abtine sa nu ia unul, chiar daca nu stia sigur ce este. Trebuie sa fi fost ceva originar de pe Pamânt, pentru ca nu credea ca pe Aurora, el - sau altcineva - ar mânca vreo bucatica din putina zestre biologica indigena si nici vreun produs sintetic. Oricum, descendentii felurilor de mâncare transmise de pe Pamânt s-ar fi putut schimba în timp, fie prin cultivarea intentionata; fie prin influenta unui mediu strain, iar Fastolfe spusese, la prânz, ca dieta de pe Aurora era un gust dobândit.
Fu surprins în mod placut. Gustul era iute, dar el îl gasi minunat si lua altul aproape imediat. Spuse „Multumesc” robotului (care n-ar fi avut nimic împotriva sa stea acolo la infinit) si lua tot vasul, împreuna cu paharul cu apa.
Robotul pleca.
Acum era dupa-amiaza târziu, iar lumina soarelui intra, stacojie, prin ferestrele din partea de vest. Baley avea impresia ca aceasta casa e mai mica decât a lui Fastolfe, dar ar fi fost mai placuta daca n-ar fi fost, în mijlocul ei, înfatisarea trista a Gladiei, având un efect descurajant.
Bineînteles ca asta putea fi doar în imaginatia lui Baley. În orice caz, voia-buna i se parea imposibila în orice constructie care avea scopul de a adaposti si apara fiintele umane, care ramâneau totusi expuse Exteriorului din spatele fiecarui perete. Nici un perete, se gândi, nu avea de partea cealalta caldura vietii. Nicaieri nu puteai cauta prietenie si comunitate. Prin fiecare perete exterior, în orice parte, în sus si în jos, era o lume fara viata. Rece! Rece!
Si raceala îl cuprinse si pe Baley, când se gândi iar la dilema în care se afla. (Pentru o clipa, socul reîntâlnirii cu Gladia i-o alungase din minte.)
Gladia spuse:
- Vino. Stai jos, Elijah. Te rog sa ma ierti ca nu prea sunt în apele mele. Sunt, pentru a doua oara, în centrul atentiei planetare - si prima oara mi-a ajuns.
- Înteleg, Gladia. Te rog sa nu te scuzi, zise Baley.
- În ceea ce te priveste, draga domnule doctor, te rog sa nu te simti obligat sa pleci.
- Ei bine - Fastolfe privi la ceasul în forma de banda de pe perete - voi sta putin, dar apoi, draga mea, trebuie sa lucrez, chiar de-ar cadea cerul. Cu atât mai mult, cu cât trebuie sa am în vedere un viitor apropiat, în care mi s-ar putea interzice sa mai lucrez.
Gladia clipi repede, de parca s-ar fi stapânit sa nu dea drumul lacrimilor:
- Stiu. dr. Fastolfe. Ai foarte mari necazuri din cauza... celor întâmplate aici, iar eu parca n-as avea timp sa ma gândesc decât la... neplacerea mea.
Fastolfe spuse:
- Voi face tot ce pot sa am grija de problema mea, Gladia, si nu trebuie sa te simti vinovata din cauza asta... Poate ca domnul Baley ne va putea ajuta pe amândoi.
Baley îsi strânse buzele auzind aceste vorbe, apoi zise anevoie:
- N-am stiut, Gladia, ca esti implicata în vreun fel în treaba asta.
- Cine ar fi stiut? ofta ea.
- Esti... erai... în posesia lui Jander Panell?
- Nu chiar în posesie. Îl împrumutasem de la dr. Fastolfe.
- Erai cu el când a...
Baley nu stiu cum sa se exprime.
- Murit? N-am putea spune „murit”? Nu, nu eram. Si, înainte de a întreba tu, nu mai era nimeni în casa la ora aceea. Eram singura. De obicei sunt singura. Aproape întotdeauna. Asta este educatia mea de pe Solaria, tii minte. Desigur, nu e obligatoriu. Voi doi sunteti aici si nu ma supar... foarte mult.
- Si erai absolut singura când Jander a murit? Nu te înseli?
- Asa am spus, facu Gladia, parând putin nervoasa. Nu, nu-i nimic, Elijah. Stiu ca trebuie sa ti se repete totul, iar si iar. Eram singura. Zau.
- Totusi, erau de fata roboti.
- Da, desigur. Când spun „singura”, înseamna ca nu erau de fata alte fiinte umane.
- Câti roboti ai, Gladia? Fara sa-l numaram pe Jander.
Gladia se opri, de parca ar fi numarat în gând. În cele din urma, spuse:
- Douazeci. Cinci în casa si cincisprezece în împrejurimi. Robotii circula liberi între casa mea si cea a dr. Fastolfe, asa ca nu e usor de apreciat, când vezi un robot la vreuna dintre locuinte, daca e unul de-al meu sau de-al lui.
- A, facu Baley, si pentru ca dr. Fastolfe are cincizeci si sapte de roboti în locuinta lui, asta înseamna, daca-i adunam, ca sunt disponibili saptezeci si sapte de roboti, la un loc. Mai sunt alte locuinte ai caror roboti s-ar putea amesteca asa cu ai tai, fara sa-i deosebesti?
Fastolfe spuse:
- Nu exista nici o locuinta destul de aproape ca asa ceva sa fie posibil. Si nici practica de a amesteca robotii nu este tocmai încurajata. Gladia si cu mine suntem un caz special, pentru ca ea nu este de pe Aurora, iar eu mi-am asumat o... raspundere pentru ea.
- Chiar si asa. Saptezeci si sapte de roboti, zise Baley. - Da, spuse Fastolfe, dar de ce insisti pe asta?
Baley zise:
- Pentru ca asta înseamna ca exista saptezeci si sapte de obiecte miscatoare, fiecare vag uman ca forma, pe care esti obisnuit sa le vezi cu coada ochiului si carora nu le-ai da prea mare atentie. Nu e posibil, Gladia, daca ti-ar intra în casa o fiinta umana adevarata, cine stie pentru ce, sa nu-ti dai seama de asta? Ar fi înca un obiect miscator, vag uman ca forma, si tu nu i-ai da nici o atentie.
Fastolfe chicoti încet, iar Gladia dadu din cap, fara sa zâmbeasca:
- Elijah, spuse ea, se vede ca esti Pamântean. Îti închipui ca orice fiinta umana, chiar dr. Fastolfe, aici de fata, s-ar putea apropia de casa mea, fara ca eu sa fiu informata de robotii mei? As putea ignora un obiect miscator, crezând ca e un robot, dar nici un robot n-ar face asta. Te asteptam chiar acum, când ai sosit, dar numai pentru ca robotii mei ma informasera ca te apropii. Nu, nu, când a murit Jander, nu mai era nici o alta fiinta umana în casa.
- Cu exceptia ta?
- Cu exceptia mea. Asa cum nu era nimeni în casa, cu exceptia mea, când a fost omorât sotul meu.
Fastolfe o întrerupse cu blândete:
- Este o deosebire, Gladia. Sotul tau a fost omorât cu un instrument bont. Prezenta fizica a ucigasului era necesara si, daca tu erai singura de fata, a fost grav. În cazul asta, Jander a fost scos din functiune printr-un program vorbit, subtil. Prezenta fizica nu era necesara. Prezenta ta aici, singura, nu înseamna nimic, mai ales pentru ca tu nu stii cum sa blochezi mintea unui robot cu aspect uman.
Se întoarsera amândoi si-l privira pe Baley, Fastolfe curios, Gladia trista. (Pe Baley îl enerva faptul ca Fastolfe, al carui viitor era la fel de nebulos ca al lui Baley însusi, parea sa înfrunte asta cu umor. Pentru Dumnezeu, ce avea situatia de fata de-l facea sa râda ca un prost? se gândi Baley morocanos.)
- Ignoranta, spuse Baley, poate ca nu înseamna nimic. O persoana poate sa nu stie cum sa ajunga într-un anumit loc si, totusi, poate sa ajunga acolo orbecaind. Oricine poate sa vorbeasca cu Jander si, fara sa vrea, sa apese pe butonul pentru degajarea mentala.
- Ce sanse sunt pentru asa ceva? întreba Fastolfe.
- Dumneata esti expertul, dr. Fastolfe, si presupun ca-mi vei spune ca sunt foarte mici.
- Incredibil de mici. O persoana poate sa nu stie cum sa ajunga într-un anumit loc, dar daca singurul drum consta dintr-o serie de frânghii legate strâns, cotind în unghiuri neasteptate, ce sanse are sa ajunga la el mergând la întâmplare, legata la ochi?
Gladia îsi framânta mâinile, foarte nervoasa. Îsi strânse pumnii, parca vrând sa le opreasca, si le aseza pe genunchi:
- Accident sau nu, n-am facut-o eu. Nu eram cu el când s-a întâmplat. Nu eram. Dimineata am vorbit cu el. Era bine, absolut normal. Când l-am chemat, dupa câteva ore, n-a venit. M-am dus dupa el, sa-l caut. Statea în locul lui obisnuit, parând foarte normal. Problema a fost ca nu mi-a raspuns. N-a raspuns deloc. De atunci, nu a mai raspuns.
Baley întreba:
- I-ar fi putut provoca degajarea mentala, la numai câteva ore dupa ce ai plecat, sa zicem o ora, ceva ce-i spusesesi tu, chiar si în treacat?
Fastolfe întrerupse brusc:
- Absolut imposibil, domnule Baley. Daca trebuie sa se produca o degajare mentala, aceasta se produce imediat. Te rog sa n-o sâcâi pe Gladia astfel. Este incapabila sa provoace degajarea mentala intentionat si este de neimaginat ca ea s-o provoace accidental.
- Nu este de neimaginat sa fie provocata de o deviatie pozitronica accidentala, asa cum ai spus ca trebuie sa se fi întâmplat?
- Nu chiar de neimaginat.
- Ambele variante sunt foarte improbabile. Ce e atât de neimaginabil?
- Este. Îmi închipui ca o degajare mentala din cauza unei deviatii pozitronice accidentale poate avea o probabilitate de 1 la 1012, iar cea din cauza unei indicatii accidentale, de 1 în 10100. Asta e doar o aproximatie, dar una admisibila. Diferenta este chiar mai mare decât aceea dintre un singur electron si întregul Univers - si este în favoarea deviatiei pozitronice.
Un timp se facu tacere.
Baley zise:
- Dr. Fastolfe, mai devreme ai spus ca nu poti sta mult.
- Am stat deja prea mult.
- Bun. Deci, acum pleci?
Fastolfe începu sa se ridice, apoi întreba:
- De ce?
- Pentru ca vreau sa vorbesc cu Gladia între patru ochi.
- Ca s-o sâcâi?
- Trebuie sa-i pun întrebari fara sa te amesteci dumneata. Situatia noastra este mult prea serioasa ca sa ne mai gândim la politete.
- Nu mi-e teama de domnul Baley, draga doctore, zise Gladia, adaugând cu tristete: Robotii mei ma vor apara daca nepolitetea lui întrece masura.
Fastolfe zâmbi si spuse:
- Foarte bine, Gladia.
Se ridica si-i întinse mâna. Ea i-o strânse scurt. El zise:
- As vrea ca Giskard sa ramâna aici pentru protectie în general, iar Daneel va sta în continuare în camera alaturata, daca nu te superi. Îmi poti împrumuta unul dintre robotii tai, sa ma însoteasca înapoi la locuinta mea?
- Sigur, spuse Gladia, ridicând mâinile. Cred ca-l cunosti pe Pandion.
- Bineînteles! Un însotitor zdravan si de încredere.
Iesi, urmat îndeaproape de robot.
Baley astepta, urmarind-o pe Gladia, studiind-o. Ea se aseza, privindu-si mâinile încrucisate în poala.
Baley era sigur ca ea mai avea multe de spus. Nu stia cum s-o convinga sa vorbeasca, dar de un lucru era sigur. Cât timp se aflase acolo Fastolfe, ea nu-i spusese tot adevarul.


24

Gladia îsi ridica, în sfârsit, privirea. Avea o înfatisare de fetita. Întreba cu un firicel de voce:
- Ce mai faci, Elijah? Cum o mai duci?
- Destul de bine, Gladia.
Ea zise:
- Dr. Fastolfe a spus ca te va aduce aici prin aer liber si ca va avea grija sa te puna sa astepti un timp în punctul cel mai critic.
- Zau? si de ce, ma rog? Asa, de distractie?
- Nu, Elijah. Îi spusesem eu cum ai reactionat la exterior. Tii minte cum ai lesinat si ai cazut în iaz?
Elijah dadu din cap repede. Nu putea nega întâmplarea sau faptul ca-si aducea aminte, dar nici nu putea fi de acord cu remarca. Spuse, morocanos:
- Nu mai sunt chiar asa. M-am perfectionat.
- Dar dr. Fastolfe a spus ca o sa te puna la încercare. A fost bine?
- A fost destul de bine. N-am lesinat.
Îsi aminti episodul de la bordul navei spatiale, când se apropiau de Aurora, si scrâsni din dinti. Asta era altceva si n-avea rost sa aduca problema în discutie.
Spuse, dorind sa schimbe subiectul:
- Cum sa-ti spun aici? Cum sa ma adresez tie?
- Mi-ai spus Gladia.
- Poate nu se cuvine. Ti-as putea spune doamna Delmarre, dar nu ti-ar...
Ea suspina si-l întrerupse brusc:
- De când am venit aici, n-am mai folosit acest nume. Te rog sa nu-l folosesti nici tu.
- Atunci, cum îti spun cei de pe Aurora?
- Îmi spun Gladia Solaria, dar asta numai ca sa arate ca sunt straina, si nici asa nu-mi place. Sunt Gladia, pur si simplu. Un nume. Nu este un nume de pe Aurora si nu cred ca mai exista altul pe planeta asta, asa ca ajunge. Eu voi continua sa-ti spun Elijah, daca nu te superi.
- Nu ma supar.
- As vrea sa servesc ceaiul, zise Gladia.
Era o afirmatie, iar Baley încuviinta. Spuse:
- Nu stiam ca locuitorii Spatiului beau ceai.
- Nu este ceai de pe Pamânt. Este un extract de plante, placut, care nu este considerat daunator în vreun fel. Noi îi spunem ceai.
Îsi ridica bratul iar Baley observa ca mâneca îi era strânsa pe încheietura si se continua cu manusi subtiri, de culoarea pielii. Tot îsi mai expunea minimum din suprafata corpului în prezenta lui, ca sa reduca, pe cât posibil, pericolul unei infectii.
Bratul îi ramase ridicat o clipa si, dupa alte câteva clipe, aparu un robot cu o tava. Era chiar mai primitiv decât Giskard, în mod evident, dar împarti cu usurinta cestile de ceai, sandvisuri mici si prajituri din aluat. Turna ceaiul aproape cu eleganta.
Baley întreba curios:
- Cum faci asta, Gladia?
- Ce anume, Elijah?
- Îti ridici bratul ori de câte ori vrei ceva, iar robotii stiu întotdeauna despre ce e vorba. Cum a stiut asta ca vrei sa fie servit ceaiul?
- Nu e greu. De câte ori ridic mâna, se întrerupe un câmp electromagnetic mic, mentinut permanent în încapere. Diferitele pozitii ale mâinii sau ale degetelor provoaca întreruperi diferite, iar robotii le pot interpreta ca pe niste comenzi. Întrebuintez acest sistem doar pentru comenzi simple: „Vino aici! Adu ceaiul!” si asa mai departe.
- N-am observat ca dr. Fastolfe sa foloseasca acest sistem în locuinta lui.
- Nu este Aurorian, de fapt. Este sistemul nostru de pe Solaria si eu sunt obisnuita cu el. În plus, întotdeauna beau ceai la ora sta. Borgraf stie.
- El este Borgraf?
Baley îl privi pe robot cu oarecare interes, constient ca mai înainte îi aruncase doar o privire scurta. Obisnuinta se transforma repede în indiferenta. Înca o zi, si nu-i va mai observa deloc pe roboti. Acestia se vor agita în jurul lui nevazuti si corvezile vor parea ca se fac singure.
Oricum, el nu voia sa nu-i observe. Voia ca ei sa nu fie acolo. Spuse:
- Gladia, vreau sa ramânem singuri. Nici macar cu robotii. Giskard, du-te la Daneel. Poti sa pazesti de acolo.
- Da, domnule, zise Giskard, capatând dintr-o data constiinta si raspunzând când îsi auzi numele.
Gladia parea usor amuzata:
- Voi, Pamântenii, sunteti asa de ciudati. Stiu ca aveti roboti pe Pamânt, dar parca nu stiti sa va purtati cu ei. Va latrati comenzile, de parca ar fi surzi.
Se întoarse catre Borgraf si spuse, cu o voce mai blânda:
- Borgraf, nici unul dintre voi nu trebuie sa intre în camera pâna ce nu e chemat. Sa nu ne întrerupeti, în afara cazurilor de pericol clar si imediat.
Borgraf zise:
- Da, doamna.
Se dadu înapoi, arunca o privire peste masa, parca sa vada daca nu a uitat ceva, se întoarse si iesi din camera.
Acum era rândul lui Baley sa fie amuzat. Glasul Gladiei fusese blând, dar tonul îi fusese aspru, ca al unui sergent-major ce se adreseaza unui recrut. Dar de ce-ar fi uimit? Stia de mult ca e mai usor sa vezi paiul din ochiul celuilalt, decât bârna din al tau.
- Acum suntem singuri, Elijah, zise Gladia. Au plecat pâna si robotii.
- Nu ti-e teama sa stai singura cu mine? întreba Elijah.
Ea dadu încet din cap:
- De ce mi-ar fi? Un brat ridicat, un gest, un tipat si imediat ar veni aici câtiva roboti. Nimeni, din nici o Lume din Spatiu, n-are de ce sa se teama de alta fiinta umana. Aici nu suntem pe Pamânt. Oricum, de ce întrebi?
- Pentru ca mai exista si alte temeri, în afara celor fizice. Nu voi fi violent cu tine si nici nu te voi maltrata fizic, absolut deloc. Dar nu ti-e teama de întrebarile mele si de ce-ar putea scoate la iveala în privinta ta? Tine minte ca aici nu suntem nici pe Solaria. Pe Solaria, eram de partea ta si doream sa-ti demonstrez nevinovatia.
- Nu mai esti de partea mea, acum? întreba ea, încet.
- De data asta nu mai avem un sot mort. Nu esti banuita de crima. A fost distrus un robot si, dupa câte stiu eu, nu esti banuita de nimic. În schimb, dr. Fastolfe este cel care îmi creeaza probleme. Pentru mine este foarte important - din motive pe care nu trebuie sa ti le explic - sa pot demonstra nevinovatia lui. Daca evenimentele îti vor pricinui daune, n-am ce face. N-am de gând sa ma abat din drum ca sa te scutesc de suferinta. E cinstit sa ti-o spun.
Ea îsi înalta capul si-l privi sfidator în ochi:
- De ce mi-ar pricinui daune ceva anume?
- Poate ca vom afla acum, spuse Baley cu raceala, fara dr. Fastolfe care sa ne întrerupa.
Lua de pe farfurie unul dintre sandvisurile mici, cu o furculita mica (n-avea rost sa se foloseasca de degete si s-o faca pe Gladia sa arunce, poate, farfuria), îl lasa sa cada pe farfurioara lui, îl arunca în gura si, apoi, sorbi ceaiul.
Ea îl urmari cum ia sandvis dupa sandvis, cum bea sorbitura dupa sorbitura. Daca el avea de gând sa fie indiferent, o sa faca si ea pe indiferenta.
- Gladia, zise Baley, pentru mine e foarte important sa stiu exact ce relatie este între tine si dr. Fastolfe. Locuiesti lânga el si formati, practic, o singura gospodarie de roboti. El este evident îngrijorat pentru tine. N-a facut nici un efort sa-si apere nevinovatia, în afara declaratiei ca e nevinovat, în schimb te apara cu strasnicie în clipa în care întrebarile mele devin mai dure.
Gladia zâmbi sters:
- Ce banuiesti, Elijah?
- Nu-mi raspunde cu alta întrebare. Vreau sa stiu, spuse Baley.
- Dr. Fastolfe a pomenit de Fanya?
- Da, a pomenit.
- L-ai întrebat daca Fanya e sotia lui sau numai concubina lui? Daca are copii?
Baley se foi jenat. Bineînteles ca ar fi putut pune asemenea întrebari. în locuintele mici de pe Pamântul aglomerat, intimitatea era, totusi, aparata, tocmai pentru ca disparuse. Pe Pamânt era, practic, imposibil sa nu cunosti toate amanuntele despre familia altora, asa ca nu întrebai niciodata si te prefaceai ca nu stii. Era o minciuna însusita de toata lumea.
Desigur, aici, pe Aurora, nu contau regulile de pe Pamânt, totusi Baley se luase automat dupa ele. Ce prostie!
Spuse:
- Înca nu l-am întrebat. Povesteste-mi.
- Fanya e sotia lui, zise Gladia. El a fost casatorit de câteva ori, consecutiv, se întelege, cu toate ca pe Aurora s-a mai auzit de casatorii simultane, si la barbati, si la femei.
Tonul usor dezgustat cu care spusese acestea fu urmat de unul de dezvinovatire:
- Pe Solaria nu s-a pomenit asa ceva. Oricum, casatoria actuala a dr. Fastolfe va fi desfacuta în curând. Amândoi vor fi atunci liberi pentru noi legaturi, desi, de multe ori, nici una dintre parti nu asteapta divortul pentru asta. Nu spun ca sunt de acord cu modul asta de tratare a problemei, Elijah, dar asa îsi întemeiaza relatiile cei de pe Aurora. Dupa câte stiu eu, dr. Fastolfe este cam rigid. El mentine întotdeauna o casnicie sau alta si nu cauta nimic în afara ei. Pe Aurora, asa ceva se considera demodat si cam prostesc.
Baley încuviinta:
- Am dat peste lucruri din astea în cartile mele. Am înteles ca are loc o casatorie când exista intentia de a avea copii.
- Teoretic, asa este, dar am auzit ca nu prea se mai ia în serios în zilele noastre. Dr. Fastolfe are, deja, doi copii si nu mai poate face altii, dar tot se casatoreste si face o cerere pentru al treilea. Este refuzat, desigur, si stie ca va fi. Unii nici nu se mai deranjeaza sa faca cerere.
- Atunci, de ce se mai ostenesc sa se casatoreasca?
- Exista unele avantaje sociale. E destul de complicat si, nefiind de pe Aurora, nu sunt sigura ca înteleg.
- Ei bine, nu conteaza. Vorbeste-mi despre copiii doctorului Fastolfe.
- Are doua fiice de la doua mame. Bineînteles ca nici una dintre ele nu e Fanya. Nu are fii. Fiecare fiica s-a zamislit în pântecele mamei, cum e obiceiul pe Aurora. Acum ambele fiice sunt mari si au propria lor locuinta.
- Este apropiat de fiicele lui?
- Nu stiu. Nu vorbeste niciodata despre ele. Una este robotician si presupun ca trebuie sa tina legatura cu ea prin munca ei. Cred ca cealalta candideaza pentru un post în consiliul unuia dintre orase sau a intrat, deja, în posesia postului. Nu stiu exact.
- Stii daca exista tensiuni în familie?
- Nici una de care sa stiu eu, dar asta s-ar putea sa nu însemne prea mult, Elijah. Dupa câte cunosc, este în relatii civilizate cu toate fostele lui sotii. Nici un divort nu s-a facut la suparare. Nu e dr. Fastolfe omul asta, sunt sigura. Nu mi-l pot imagina întâmpinând ceva în viata decât cu un suspin de resemnare. O sa glumeasca pâna si pe patul de moarte.
Asta, cel putin, parea adevarat, se gândi Baley. Spuse:
- Si relatia dintre dr. Fastolfe si tine. Adevarul, te rog. Nu ne putem permite sa ocolim adevarul pentru a evita încurcaturile.
Ea îsi ridica privirea si o întâlni pe a lui. Spuse:
- Nu avem ce încurcaturi sa evitam. Dr. Han Fastolfe este prietenul meu, prietenul meu foarte bun.
- Cât de bun. Gladia?
- Cum am spus - foarte bun.
- Astepti divortul ca sa fii urmatoarea lui sotie?
- Nu.
Vorbise cu foarte mult calm.
- Atunci, sunteti amanti?
- Nu.
- Ati fost?
- Nu. Te surprinde?
- Trebuie sa stiu, zise Baley.
- Atunci, sa-ti raspund la întrebari pe rând, Elijah, si nu te mai rasti la mine de parca ai vrea sa ma faci sa-ti spun un lucru pe care, altfel, l-as tine secret.
Spuse toate astea fara urma de mânie. Parea mai degraba amuzata. Baley, rosind usor, avea de gând sa spuna ca nu asta îi era intentia, dar ea avea dreptate, bineînteles, si n-ar fi câstigat nimic daca nega. Mârâi încet:
- Pai, da-i drumul.
Între ei, masa era plina cu resturile de la ceai. Baley se întreba daca, în conditii normale, ea nu si-ar fi ridicat un brat si daca robotul Borgraf n-ar fi intrat în liniste ca sa strânga tot.
Oare dezordinea o indispunea pe Gladia si o determina sa dea raspunsuri mai putin gândite? Daca era asa, atunci mai bine sa ramâna dezordine, dar Baley nu se astepta la prea mult, fiindca nu vedea nici un semn la Gladia ca ar fi deranjat-o sau ca ar fi observat, macar, deranjul.
Gladia privea din nou în jos, iar trasaturile fetei îi cazusera si i se înasprisera, de parca ar fi ajuns într-un trecut pe care l-ar fi vrut mai degraba anulat.
Spuse:
- Ai vazut câte ceva din viata mea de pe Solaria. N-a fost fericita, dar alta n-am cunoscut. Când am simtit o farâma de fericire, eu am stiut imediat si cu exactitate, cât de mult, si de intens, fusese nefericita viata mea de dinainte. Primul fior a venit din partea ta, Elijah.
- Din partea mea?
Baley era surprins.
- Da, Elijah. Ultima noastra întâlnire pe Solaria - sper ca îti amintesti de ea, Elijah - m-a învatat ceva. Te-am atins! Mi-am scos manusa, una asemanatoare cu cea pe care o port acum, si ti-am atins obrazul. Atingerea n-a durat mult. Nu stiu ce a însemnat pentru tine - nu, nu-mi spune, nu conteaza - dar pentru mine a însemnat mult.
Privi în sus, înfruntându-i privirea:
- Pentru mine a însemnat totul. Mi-a schimbat viata. Tine minte, Elijah, ca pâna atunci, dupa copilaria mea scurta, nu atinsesem un barbat - de fapt, nici o fiinta umana - cu exceptia sotului meu. Iar pe sotul meu puneam foarte rar mâna. Vazusem barbati în tridimensional, desigur, si asa ma obisnuisem pe de-a-ntregul cu aspectul fizic al barbatilor, cu orice amanunt. în privinta asta, nu aveam ce învata. Dar n-aveam nici un motiv sa cred ca un barbat ar fi diferit de altul. Stiam cum e pielea sotului meu, cum sunt mâinile lui când ma ating, cum... totul. N-aveam nici un motiv sa cred ca alt barbat ar fi altfel. Nu simteam nici o placere când ma atingeam de sotul meu, dar de ce-as fi simtit? Simt, oare, vreo placere deosebita când ating masa cu degetele, în afara de faptul ca îi apreciez netezimea? Contactul cu sotul meu facea parte dintr-un ritual ocazional, pe care îl îndeplinea pentru ca asta i se pretindea, si el, ca un bun Solarian, îl îndeplinea în ziua, la ora, pe durata de timp si în modul recomandat de o educatie aleasa. Numai ca, în alt sens, nu era o educatie aleasa, fiindca, desi acest contact periodic presupunea anume relatii sexuale, sotul meu nu facuse cerere pentru un copil si cred ca nici nu-l interesa sa faca. Iar eu îl respectam prea mult ca sa fac o cerere, asa cum as fi avut dreptul. Daca ma uit în urma, îmi dau seama ca experienta mea sexuala era superficiala si mecanica. N-am avut niciodata orgasm. Nici macar o data. Ca exista asa ceva, am citit în carti, dar descrierea mai mult m-a încurcat si - pentru ca exista numai în cartile importate, cele de pe Solaria neocupându-se de sex - n-am avut încredere în ele. M-am gândit ca e doar o metafora exotica.
Dupa o scurta pauza, Gladia continua:
- Nici cu autoerotismul n-am reusit. Mi se pare ca „masturbatie” e cuvântul obisnuit. Cel putin asa am auzit pe Aurora. Bineînteles ca pe Solaria nu se discuta niciodata vreun aspect legat de sex, nici nu se foloseste vreun cuvânt de acest fel în societatea civilizata. Pe Solaria nici nu exista alt fel de societate. Dintr-o lectura întâmplatoare, mi-am facut o idee despre cum te poti masturba si am încercat de câteva ori, fara tragere de inima, sa fac la fel. Nu m-am descurcat. Interdictia de a atinge corpul uman facea sa mi se para si al meu interzis si dezgustator. M-am mângâiat, mi-am încrucisat picioarele, am simtit apasarea unei coapse pe cealalta, dar acestea erau atingeri întâmplatoare, fara importanta. Era altceva sa transformi atingerea într-un instrument al placerii intentionate. Fiecare particica din mine stia ca nu trebuie sa fac asta si, pentru ca si eu stiam, nu simteam placere. Si nu m-am gândit nici macar o data ca ar putea exista placere în atingere, în alte împrejurari. De ce sa mi se întâmple? Cum sa mi se întâmple?...Pâna ce te-am atins pe tine, atunci. De ce am facut-o, nu stiu. Am simtit un suvoi de afectiune pentru tine fiindca, datorita tie, nu eram o criminala. Si, mai ales, nu-mi erai total interzis. Nu erai Solarian. Nu erai - iarta-ma - barbat. Erai o fiinta de pe Pamânt. Semanai cu oamenii, dar aveai viata scurta si erai predispus la infectii, ceva despre care puteai spune, cel mult, ca e semiuman. Asa ca, pentru ca ma salvasesi si nu erai tocmai barbat, te-am putut atinge. Si, ce e mai important, nu m-ai privit cu dusmania si dispretul sotului meu - sau cu indiferenta studiata a cuiva care ma vedea în tridimensional. Erai acolo, palpabil, iar ochii tai erau calzi si îngrijorati. De fapt, te-ai înfiorat când mi-am apropiat mâna de obrazul tau. Am vazut asta. De ce, nu stiu. Atingerea a fost atât de fugara si senzatia fizica nu era deloc diferita de ce-ar fi fost daca îl atingeam pe sotul meu sau pe oricare alt barbat - sau daca as fi atins chiar o femeie. Dar a fost ceva mai mult decât senzatia fizica. Erai acolo, te-ai bucurat, mi-ai dat unele semne despre ceea ce am crezut eu ca este afectiune. Si când mâna mea si obrazul tau s-au atins, a fost ca si cum as fi atins o flacara blânda, care mi-a trecut deodata prin mâna si prin brat si m-a aprins toata. Nu stiu cât a durat - nu se poate sa fi fost mai mult de o clipa, doua - dar pentru mine timpul s-a oprit în loc. Mi s-a întâmplat ceva ce nu mi se mai întâmplase vreodata si, privind în urma mult timp dupa aceea, când aflasem despre asta, mi-am dat seama ca traisem aproape un orgasm. Am încercat sa nu ma tradez...
(Baley dadu din cap, neîndraznind s-o priveasca.)
- Deci, nu m-am tradat. Am spus „Multumesc, Elijah.” Am spus-o pentru ceea ce facusesi pentru mine în legatura cu moartea sotului meu. Dar am spus-o mai mult pentru ca mi-ai luminat viata, fara ca macar sa stii, si mi-ai aratat ce e viata; pentru ca mi-ai deschis o usa; pentru ca mi-ai aratat o cale; pentru ca mi-ai deschis ochii. Gestul fizic n-a însemnat nimic. Doar o atingere. Dar a fost un început pentru tot.
Vocea îi slabise si tacu o clipa, amintindu-si.
Apoi ridica un deget:
- Nu. Nu spune nimic. Înca n-am terminat. Înainte îmi imaginam foarte vag anumite lucruri. Un barbat si cu mine, facând ceea ce faceam, sotul meu si cu mine, dar cumva altfel - nici macar nu stiam cum altfel - si simtind altceva - ce nici nu-mi puteam imagina, chiar daca îmi dadeam toata silinta. As fi putut trece prin viata încercând sa-mi imaginez inimaginabilul si as fi putut muri, asa cum presupun ca fac, adesea, femeile de pe Solaria - si barbatii fara sa stie vreodata, nici dupa trei sau patru secole. Fara sa stie vreodata. Având copii, dar fara sa stie. Dar ti-am atins obrazul, Elijah, si am stiut. Nu e ciudat? M-ai învatat ceea ce mi-as putea imagina. Nu mecanismul, nu apropierea plictisitoare si respingatoare a corpurilor, ci un lucru cu care n-as fi conceput ca am vreo legatura. O privire, stralucirea unor ochi, sentimentul de... blândete... bunatate... ceva ce nici macar nu pot sa descriu.., încuviintarea... coborârea cumplitelor obstacole dintre indivizi. Dragoste, cred - un cuvânt care le cuprinde pe toate si ceva în plus. Am simtit dragoste fata de tine, Elijah, pentru ca am crezut ca si tu m-ai putea iubi. Nu spun ca m-ai iubit, dar mie mi s-a parut ca puteai s-o faci. N-am întâlnit niciodata asa ceva si, chiar daca în literatura veche se vorbeste despre ea, nu stiam despre dragoste altceva decât ca barbatii din acele carti pomeneau de „onoare” si se omorau pentru ea. Am acceptat cuvântul, dar nu i-am înteles niciodata sensul. Nici acum nu i-l înteleg. si asa au stat lucrurile cu „dragostea” pâna ce te-am atins pe tine. Dupa aceea mi-am putut imagina si am venit pe Aurora amintindu-mi de tine, gândindu-ma la tine, vorbind neîncetat cu tine în sinea mea si crezând ca pe Aurora voi întâlni un milion de Elijah. Se opri, adâncita în gânduri o clipa, apoi continua brusc:
- N-am întâlnit. S-a dovedit ca pe Aurora era, oarecum, la fel de rau ca pe Solaria. Pe Solaria, sexul era gresit. Era urât si-noi toti ne îndepartasem de el. Nu puteam iubi, din cauza urii pe care o trezea sexul. Pe Aurora, sexul era plictisitor. Era acceptat în liniste, cu usurinta - cu usurinta cu care respiram. Daca simti nevoia, te îndrepti spre oricine care pare potrivit si, daca persoana respectiva nu este ocupata cu ceva urgent, urmeaza actul sexual, dupa voie. Ca respiratia. Dar ce extaz exista în respiratie? Daca te-ai sufoca, probabil ca prima reactie dupa retinerea aerului ar fi o încântare si o mângâiere coplesitoare. Dar daca nu te sufoci? Si daca n-ar mai fi vorba de act sexual în sila? Daca i-am învata asta pe tineri, o data cu cititul - si cu programarea? Daca i-am învata pe cei mici ca e ceva de la sine înteles, iar cei mari ne-ar ajuta? Actul sexual - permis la voia întâmplarii - nu are nimic în comun cu dragostea pe Aurora, la fel cum actul sexual - interzis si rusinos - nu are nici o legatura cu dragostea pe Solaria. În ambele cazuri sunt copii putini si rezulta, doar, dupa o cerere oficiala. Apoi, daca permisiunea este acordata, urmeaza un interludiu de act sexual destinat numai zamislirii, plictisitor si gretos. Daca, dupa timpul cuvenit, nu urmeaza fertilizarea, bunul-simt se revolta si se recurge la inseminarea artificiala. Cu timpul, la fel ca pe Solaria, ectogeneza va fi totul, astfel încât fertilizarea si dezvoltarea fatului vor avea loc în case de nasteri, iar actul sexual va deveni o forma de relatie sociala si de distractie, care n-au de-a face cu dragostea nici cât polo-ul spatial. Nu ma puteam adapta la mentalitatea de pe Aurora, Elijah. Nu fusesem educata asa. Îngrozita, am cautat actul sexual si nimeni nu m-a refuzat - si nimanui nu i-a pasat. Privirile barbatilor erau indiferente când ma ofeream si ramâneau inexpresive când acceptau. Înca una, spuneau, ce mai conteaza? Erau doritori, dar nu mai mult. Iar pentru ei, atingerea nu însemna nimic. Puteam sa-l ating pe sotul meu. Ma învatasem sa îndur, sa ma iau dupa ei, sa le accept principiile - si toate acestea nu însemnau nimic. N-am dobândit nici macar dorinta s-o fac pentru mine si prin mine. Sentimentul pe care mi-l daruisesi tu n-a mai revenit si, cu timpul, am renuntat.
- În toata perioada asta, continua Gladia, dr. Fastolfe mi-a fost prieten. El singur, de pe toata Aurora, stia tot ce se întâmpla pe Solaria. Cel putin, asa cred. Stii ca n-a fost publicata toata povestea si sigur n-a aparut în acel oribil program de pe hiperunde, despre care am auzit si pe care am refuzat sa-l privesc. Dr. Fastolfe m-a aparat împotriva lipsei de întelegere din partea Aurorienilor si împotriva dispretului lor general fata de Solarieni. M-a aparat si împotriva disperarii ce m-a cuprins dupa aceea. Nu, n-am fost amanti. M-as fi oferit, dar când m-am gândit ca as putea s-o fac, deja nu mai credeam ca va reveni sentimentul pe care mi-l inspirasesi tu, Elijah. M-am gândit ca memoria îmi joaca feste si am renuntat. Nu m-am oferit. Nici el nu s-a oferit. Nu stiu de ce n-a facut-o. Poate a înteles ca disperarea mea era mai mare decât esecul de a nu fi gasit nimic folositor în actul sexual si n-a vrut sa-mi accentueze disperarea prin repetarea esecului. Pentru el,. este caracteristic sa aiba grija de mine în felul asta - asa ca n-am fost amanti. A fost, doar, prietenul meu când aveam mai multa nevoie de asta. Asta e, Elijah. Ai vrut raspunsuri complete la întrebarile tale. Ai vrut sa afli despre relatia mea cu dr. Fastolfe si ai spus ca trebuie sa stii. Acum stii. Esti multumit?
Baley încerca sa nu-si tradeze nefericirea:
- Îmi pare rau, Gladia, ca viata a fost asa de cruda cu tine. Mi-ai dat toate informatiile de care aveam nevoie. Poate ca mi-ai dat mai multe informatii decât crezi.
Gladia se încrunta:
- În ce fel?
Baley nu raspunse imediat. Spuse:
- Ma bucur, Gladia, ca amintirea mea a însemnat atât de mult pentru tine. Nici o clipa nu m-am gândit, pe Solaria, ca îti produc o asemenea impresie si, chiar daca m-as fi gândit, n-as fi încercat... Stii tu.
- Stiu, Elijah, zise ea putin mai blând. Nici nu ti-ar fi ajutat, daca ai fi încercat. N-as fi putut.
- Stiu asta. Nici nu iau drept invitatie ceea ce mi-ai spus tu acum. O atingere, o clipa de delicatete sexuala, nu trebuie sa fie mai mult. E posibil sa nu se poata repeta vreodata si nu trebuie sa ne stricam viata cu încercari prostesti de reînviere. Iata motivul pentru care eu acum nu.... ma ofer. Faptul ca n-o fac nu trebuie interpretat ca un alt sfârsit indiferent pentru tine. În plus...
- Da?
- Cum ti-am mai spus, mi-ai povestit mai multe decât crezi. Mi-ai spus ca povestea nu se termina o data cu disperarea ta.
- De ce vorbesti asa?
- Când mi-ai vorbit despre sentimentul pe care ti l-a inspirat atingerea obrazului meu, ai spus ceva de genul: „când am privit în urma, mult timp dupa aceea, dupa ce aflasem, mi-am dat seama ca traisem un orgasm.” Dar pe urma ai continuat sa-mi explici ca actul sexual pe Aurora n-a fost niciodata reusit si presupun ca nici atunci nu simteai orgasmul. Totusi, trebuie sa-l fi simtit, Gladia, daca ai recunoscut senzatia pe care ai avut-o la acea data pe Solaria. Nu puteai privi în urma si s-o recunosti, daca nu învatasesi sa iubesti. Cu alte cuvinte, avusesesi un iubit si ai simtit dragostea. Daca vrei sa cred ca dr. Fastolfe nu este iubitul tau si n-a fost, atunci este - sau a fost - altcineva.
- Si daca e asa? De ce te preocupa asta, Elijah?
- Nu stiu daca ma preocupa sau nu, Gladia. Spune-mi cine este si, daca nu trebuie sa ma preocupe, nu mai discutam.
Gladia tacu.
Baley zise:
- Daca tu nu-mi spui, Gladia, îti voi spune eu. Ti-am pomenit mai devreme ca nu-mi pot permite sa-ti menajez sentimentele.
Gladia ramase tacuta, strângându-si colturile buzelor pâna ce albira.
- Trebuie sa fie cineva, Gladia, iar mâhnirea ta pentru pierderea lui Jander este neobisnuita. I-ai spus lui Daneel sa iasa pentru ca nu suportai sa-l privesti, fiindca îti amintea de Jander. Daca ma însel când spun ca era Jander Panell...
Se opri o clipa, apoi spuse taios:
- Daca robotul, Jander Panell, n-a fost iubitul tau, spune-o.
Iar Gladia sopti:
- Jander Panell, robotul, n-a fost iubitul meu.
Apoi, tare si cu semetie, spuse:
- A fost sotul meu!


25

Baley îsi misca buzele fara sa scoata vreun sunet, dar nu te puteai însela asupra exclamatiei din patru silabe.
- Da, zise Gladia. Pe Iehova! Esti uluit. De ce? Nu esti de acord?
Baley vorbi cu vocea voalata:
- Nu e treaba mea nici sa aprob, nici sa dezaprob.
- Adica nu esti de acord.
- Adica vreau numai informatii. Cum se face deosebirea între un iubit si un sot pe Aurora?
- Daca doi oameni traiesc împreuna în aceeasi locuinta un timp, se poate spune despre ei ca sunt „sot” si „sotie”, mai degraba decât „iubiti”.
- Cât timp?
- Asta difera de la regiune la regiune, am înteles, dupa conditiile locale. În orasul Eos, perioada de timp este de trei luni.
- E nevoie ca, în perioada asta de timp, sa te abtii de la relatii sexuale cu altii?
Gladia îsi înalta sprâncenele, uimita:
- De ce?
- Am întrebat doar.
- Exclusivitatea este de neimaginat pe Aurora. Sot sau iubit, n-are nici o importanta. Actul sexual se face dupa dorinta.
- Si tu ai avut aceasta dorinta, în timp ce erai cu Jander?
- Din întâmplare, nu, dar asa am vrut eu.
- Altii s-au oferit?
- Uneori.
- Si i-ai refuzat?
- Pot sa refuz când vreau. Asta face parte din neexclusivitate.
- Dar ai refuzat?
- Am refuzat.
- Iar cei pe care i-ai refuzat, stiau de ce o faci?
- Ce vrei sa spui?
- Stiau ca ai un sot robot?
- Aveam un sot. Nu-i spune sot robot. Nu exista asemenea expresie.
- Stiau?
Se opri:
- Nu stiu daca stiau.
- Le-ai spus?
- Ce motiv aveam sa le spun?
- Nu-mi raspunde la întrebari cu alte întrebari. Le-ai spus?
- Nu le-am spus.
- Cum ai putut sa eviti asta? Nu crezi ca ar fi fost fireasca o explicatie pentru refuzul tau?
- Nu se cere niciodata nici o explicatie. Un refuz este un refuz si este întotdeauna acceptat. Nu te înteleg.
Baley se opri ca sa-si adune gândurile. Gladia si cu el nu se întelegeau, mergeau pe cai paralele.
Începu din nou:
- Ar fi parut normal pe Solaria sa ai drept sot un robot?
- Pe Solaria, ar fi fost de neimaginat si eu nu m-as fi gândit niciodata la asa ceva. Pe Solaria, orice era de neimaginat. Si pe Pamânt, Elijah. Sotia ta ar fi luat vreodata de barbat un robot?
- Asta n-are nici o legatura, Gladia.
- Poate, dar expresia ta a fost destul de graitoare. Poate ca nu suntem Aurorieni, tu si cu mine, dar ne aflam pe Aurora. Locuiesc aici de doi ani si îi accept moravurile.
- Vrei sa spui ca legaturile sexuale dintre oameni si roboti sunt obisnuite aici, pe Aurora?
- Nu stiu. Stiu doar ca ele sunt acceptate fiindca orice este acceptat când e vorba de sex - orice este de bunavoie, produce placere reciproca si nu dauneaza fizic nimanui. De ce ar conta pentru cineva modul în care un individ sau mai multi îsi produc placere? Intereseaza pe cineva ce carti vizionez, ce manânc, la ce ora ma culc sau ma scol, daca îmi plac pisicile sau urasc trandafirii? Si actul sexual este o problema tratata cu indiferenta pe Aurora.
- Pe Aurora, o îngâna Baley. Dar tu nu te-ai nascut pe Aurora si n-ai fost educata astfel. Chiar tu mi-ai spus, cu putin timp în urma, ca nu te-ai putut obisnui cu aceasta indiferenta fata de sex, pe care acum o ridici în slavi. Mai devreme, ti-ai manifestat dispretul fata de casatoriile multiple si fata de promiscuitate. Daca nu le-ai spus celor pe care i-ai refuzat de ce i-ai refuzat, s-ar putea sa fi fost din cauza ca, undeva în sinea ta, îti era rusine ca sotul tau e Jander. Ar fi trebuit sa stii - sau sa banuiesti, macar - ca nu e ceva obisnuit - nici pe Aurora.
- Nu, Elijah, n-o sa ma convingi sa-mi fie rusine. Daca pâna si pe Aurora e neobisnuit sa ai drept sot un robot, asta e pentru ca robotii ca Jander sunt neobisnuiti. Robotii pe care-i avem pe Solaria, sau pe Pamânt sau pe Aurora - cu exceptia lui Jander si a lui Daneel - sunt proiectati ca sa ofere doar cea mai rudimentara satisfactie sexuala. Ei ar putea fi folositi ca dispozitive pentru masturbare, poate, asa ca un vibrator mecanic, dar nu mai mult. Când robotul cu aspect uman va fi larg raspândit, va fi larg raspândit si actul sexual dintre un om si un robot.
Baley spuse:
- Mai întâi si mai întâi, Gladia, cum ai ajuns în posesia lui Jander? Existau doar doi - ambii în locuinta dr. Fastolfe. Pur si simplu ti-a oferit unul din ei - jumatate din total?
- Da.
- De ce?
- Cred ca din bunatate. Eram singura, deziluzionata, nefericita, o straina pe pamânt strain. Mi l-a dat pe Jander ca însotitor si nu-i voi putea multumi destul niciodata. A durat numai o jumatate de an, dar a fost o jumatate de an cât o viata.
- Dr. Fastolfe stia ca Jander e sotul tau?
- Nu s-a referit niciodata la asta, asa ca nu stiu.
- Tu te-ai referit?
- Nu.
- De ce nu?
- N-am simtit nevoia... Si nu, nu pentru ca mi-ar fi fost rusine.
- Cum s-a întâmplat?
- Ca n-am simtit nevoia?
- Nu. Ca Jander a devenit sotul tau.
Gladia se încrunta. Întreba cu dusmanie:
- De ce trebuie sa explic asta?
- Se face târziu, Gladia, zise Baley. Nu mi te împotrivi la fiecare pas. Esti nefericita ca Jander a... murit?
- Mai e nevoie sa întrebi?
- Vrei sa afli ce s-a întâmplat?
- Înca o data, mai e nevoie sa întrebi?
- Atunci, ajuta-ma. Am nevoie de toate informatiile pe care le pot obtine daca trebuie sa încep - macar sa încep - sa progresez în rezolvarea unei probleme aparent de nerezolvat. Cum a devenit Jander sotul tau?
Gladia se lasa pe spate pe scaun si ochii i se umplura imediat de lacrimi. Dadu la o parte farfuria cu farâmiturile de la prajituri si spuse, cu o voce stinsa:
- Robotii obisnuiti nu poarta haine, dar sunt proiectati astfel încât sa dea impresia ca le poarta. Cunosc bine robotii, pentru ca am trait pe Solaria, si am un oarecare talent artistic...
- Îmi amintesc schitele tale, zise Baley încet.
Gladia încuviinta:
- Am creat câteva modele de haine care ar avea, dupa parerea mea, mai mult stil si ar fi mai interesante decât cele folosite pe Aurora. Unele dintre picturile mele, bazate pe aceste proiecte, sunt aici, pe pereti. Pe celelalte le am în alte locuri, în aceasta casa.
Baley privi picturile. Le vazuse. Reprezentau roboti, fara îndoiala. Nu erau naturaliste, ci pareau alungite si curbate nefiresc. Acum observa, privindu-le dintr-o alta perspectiva, ca distorsiunile voiau sa accentueze, destul de ingenios, acele parti care sugerau îmbracamintea. Exista oarecum o impresie de costume de servitori, asa cum vazuse el cândva într-o carte despre Anglia victoriana în Evul Mediu. Gladia stia lucrurile astea, sau fusese o întâmplare? Poate n-avea nici o importanta, dar era ceva ce nu trebuia uitat. Când le observase prima data, se gândise ca era felul în care Gladia se înconjura de roboti, imitând viata de pe Solaria. Ea spunea ca uraste acea viata, dar asta exista numai în mintea ei. Solaria era singurul camin pe care-l cunoscuse cu adevarat, si asta nu se uita prea curând - poate niciodata. Si poate ca în pictura ei se simtea o influenta, chiar daca noua ei ocupatie îi furniza un motiv mai bun.
Ea continua sa vorbeasca:
- Aveam succes. Unele concerne producatoare de roboti îmi plateau bine proiectele si au fost numeroase cazurile în care robotii existenti au fost îmbracati dupa sfaturile mele. Toate acestea îmi ofereau o anumita satisfactie care, în mica masura, compensa golul emotional din viata mea. Când dr. Fastolfe mi l-a dat Jander, acesta purta, bineînteles, îmbracamintea obisnuita. Dragul de doctor a fost, desigur, foarte bun si mi-a dat câteva rânduri de haine pentru Jander. Nici una dintre ele nu era deosebita si m-a distrat sa cumpar ce am considerat eu mai modern. Asta însemna sa-i iau masurile cât mai corect, pentru ca voiam ca modelele mele sa fie facute de comanda - si asta a însemnat sa-l pun sa-si dea hainele jos. Asa a facut - si de-abia când a fost complet gol mi-am dat seama cât de bine semana cu un om. Nu lipsea nimic si acele parti care trebuie sa fie erectile erau, într-adevar, erectile. Desigur, se aflau sub ceea ce, la un om, s-ar putea numi control constient. Jander putea sa fie în erectie si în repaus la comanda. Asa mi-a spus când l-am întrebat daca penisul lui era functional în privinta asta. Am fost curioasa, iar el mi-a aratat. Trebuie sa întelegi ca, desi semana foarte bine cu un om, stiam ca e robot. Am o anumita retinere când trebuie sa ating un om - întelegi - si n-am nici o îndoiala ca asta a avut un rol în incapacitatea mea de a avea relatii sexuale reusite cu Aurorienii. Dar el nu era om si statusem toata viata printre roboti. Îl puteam atinge pe Jander fara retineri. Nu mi-a trebuit mult ca sa-mi dau seama ca îmi place sa-l ating si nici lui nu i-a trebuit mult ca sa-si dea seama ca îmi placea. Era un robot bine reglat, care respecta cu grija cele Trei Legi. Sa nu ofere bucurie când ar fi putut s-o faca însemna sa dezamageasca. Dezamagirea putea fi considerata un rau si el nu putea face rau unei fiinte umane. A avut nespusa grija sa-mi ofere bucurie si, pentru ca am vazut la el dorinta de a oferi bucurie, ceva ce n-am vazut niciodata la barbatii de pe Aurora, am fost, într-adevar, bucuroasa si am aflat, în sfârsit, cred ca pe deplin, ce înseamna un orgasm.
Baley întreba:
- Deci ai fost pe deplin fericita?
- Cu Jander? Bineînteles. Absolut.
- Nu v-ati certat niciodata?
- Cu Jander? Cum as fi putut? Singurul lui scop, singura lui ratiune de a exista, era sa-mi faca mie placere.
- Asta nu te deranja? Îti facea placere doar pentru ca era obligat.
- Ce motiv ar avea cineva sa faca orice, în afara de ceea ce trebuie sa faca, dintr-o cauza sau alta?
- Si n-ai avut niciodata dorinta sa încerci realitatea... sa încerci cu Aurorienii, dupa ce ai învatat ce înseamna orgasm?
- Ar fi fost un surogat nemultumitor. Îl voiam numai pe Jander. Si, acum, întelegi ce am pierdut?
Expresia lui Baley, serioasa de la natura, deveni solemna. Spuse:
- Înteleg, Gladia. Daca mai devreme te-am facut sa suferi, iarta-ma, pentru ca atunci nu te-am înteles în întregime.
Dar ea plângea si el astepta, incapabil sa mai spuna ceva, incapabil sa gaseasca o cale de a o linisti. În cele din urma, ea dadu din cap si îsi sterse ochii cu dosul mâinii. Sopti:
- Mai e ceva?
Baley spuse, împaciuitor:
- Câteva întrebari despre un alt subiect, pe urma nu te mai necajesc. Deocamdata, adauga prevazator. Ce este?
Parea foarte obosita.
- Stii ca exista oameni care, se pare, cred ca dr. Fastolfe e raspunzator de uciderea lui Jander?
- Da.
- Stii ca dr. Fastolfe însusi recunoaste ca numai el poseda capacitatea tehnica de a-l ucide pe Jander asa cum a fost el ucis?
- Da. Dragul de doctor mi-a spus-o chiar el.
- Ei bine, Gladia, atunci, tu crezi ca dr. Fastolfe l-a omorât pe Jander?
Ea îl privi brusc, taios, apoi spuse, mânioasa:
- Bineînteles ca nu. De ce ar fi facut-o? Întâi si-ntâi, Jander era robotul lui, de care avea foarte mare grija. Tu nu-l cunosti pe dragul de doctor asa cum îl cunosc eu, Elijah. E o persoana blânda, care n-ar face rau nimanui si care n-ar face niciodata rau unui robot. Sa banuiesti ca el ar omorî vreunul ar însemna sa banuiesti ca o stânca s-ar prabusi în sus.
- Nu mai am întrebari, Gladia, si singura treaba pe care o mai am aici este sa-l vad pe Jander - ce-a mai ramas din Jander - daca-mi dai voie.
Ea era din nou banuitoare, dusmanoasa:
- De ce? De ce?
- Gladia! Te rog! Nu ma astept sa-mi fie de vreun folos, dar trebuie sa-l vad pe Jander si sa stiu ca n-are nici un rost sa-l vad. Voi încerca sa nu fac nimic din ce ti-ar putea rani sensibilitatea.
Gladia se ridica. Rochia ei simpla, strânsa pe corp, nu era neagra (cum ar fi fost pe Pamânt), ci de o culoare ciudata, fara nici o lucire. Baley, desi necunoscator în materie de îmbracaminte, îsi dadu seama cât de bine simboliza doliul.
- Vino cu mine, sopti ea.


26

Baley o urma pe Gladia prin câteva încaperi, ale caror pereti straluceau ciudat. De câteva ori observa o miscare usoara si se gândi ca e un robot care se da repede la o parte din drum, de vreme ce li se spusese sa nu deranjeze. Mersera printr-un coridor, apoi pe un sir de trepte, pâna într-o camaruta în care o parte dintr-un perete sclipea ca un reflector. În camera se aflau un pat si un scaun - nici o alta mobila.
- Aceasta era camera lui, zise Gladia.
Apoi, parca raspunzând gândului lui Baley, continua:
- Era tot ce-i trebuia. Îl lasam singur cât puteam de mult - si toata ziua. Nu voiam sa ma plictisesc de el vreodata.
Dadu din cap:
- Acum as vrea sa fi stat cu el în fiecare clipa. Nu stiam ca vom fi atât de putin împreuna. Iata-l.
Jander zacea pe pat, iar Baley îl privi cu seriozitate. Robotul era acoperit cu un material moale si stralucitor. Peretele sclipitor îsi reflecta stralucirea pe capul lui Jander, care era neted si aproape inuman în seninatatea lui. Ochii erau larg deschisi, dar opaci si lipsiti de stralucire. Semana mult cu Daneel, destul ca sa justifice stânjeneala Gladiei în prezenta lui. Gâtul si umerii goi îi ieseau de sub cuvertura.
- Dr. Fastolfe l-a controlat? întreba Baley.
- Da, în întregime. M-am dus la el, disperata, si, daca l-ai fi vazut alergând încoace, îngrijorarea pe care o simtea, durerea... teama, nu te-ai gândi o clipa ca el ar putea fi raspunzator. N-a mai putut face nimic.
- E dezbracat?
- Da. Dr. Fastolfe a trebuit sa-i dea jos hainele pentru un control amanuntit. N-avea rost sa i le pun la loc.
- Îmi dai voie sa dau cuvertura la o parte, Gladia?
- Trebuie?
- Nu vreau sa fiu învinuit ca am sarit peste un lucru esential.
- Ca-ai putea afla, în afara de ceea ce a aflat dr. Fastolfe?
- Nimic, Gladia, dar trebuie sa Stiu ca n-am ce afla. Te rog sa ma ajuti.
- Bine, atunci, da-i drumul, dar te rog sa pui cuvertura la loc exact asa cum e acum, când termini.
Se întoarse cu spatele la el si la Jander, se sprijini cu bratul stâng de perete si-si rezema fruntea de el. Nu scotea nici un sunet, nu facea nici o miscare, dar Baley stia ca ea plânge din nou.
Corpul nu era tocmai omenesc. Conturul muschilor era cumva simplificat si cam schematic, dar nu lipsea nimic: mameloanele, buricul, penisul, testiculele. parul pubian si asa mai departe. Pâna si parul fin, subtire, de pe piept.
De câte zile fusese omorât Jander? Baley îsi dadu seama ca nu stie, dar fusese cu câtva timp înainte sa-si înceapa calatoria spre Aurora. Trecuse peste o saptamâna si nu era nici un semn de descompunere, nici vizual, nici olfactiv. Evident, o caracteristica a robotilor. Baley ezita, apoi îsi petrecu un brat pe sub umerii lui Jander si altul pe sub soldurile lui, întorcându-l pe o parte. Nu se gândi sa-i ceara ajutor Gladiei - asta era imposibil. Îl ridica si, cu oarecare efort, îl întoarse pe Jander cu fata în jos, fara sa-l dea jos din pat. Patul scârtâi. Gladia stia, desigur, ce face el, dar nu se întoarse. Nici nu se oferise sa-l ajute, dar nici nu protesta în vreun fel.
Baley îsi retrase bratele. Jander era cald la pipait. Probabil ca sursa de energie continua sa realizeze un lucru atât de simplu ca mentinerea temperaturii, chiar si fara functionarea creierului. Corpul era viguros si elastic. Probabil ca nu trecuse deloc printr-o etapa asemanatoare cu rigiditatea cadaverica.
Un brat îi atârna, acum, din pat, într-un mod aproape uman. Baley îl misca usor si-i dadu drumul. Acesta se legana încoace si încolo, apoi se opri. Îndoi un picior din genunchi si studie o laba, apoi pe cealalta. Sezutul era modelat perfect si exista chiar si un anus.
Baley nu putea scapa de un sentiment de jena. Ideea ca viola intimitatea unei fiinte umane nu-i dadea pace. Daca ar fi fost un cadavru de om, raceala si rigiditatea lui l-ar fi privat de caracterul omenesc.
Se gândi tulburat: „Un cadavru de robot este mult mai uman decât un cadavru de om.”
Se apleca din nou deasupra lui Jander, îl ridica si-i întoarse. Netezi cearsaful cât putu de bine, apoi puse cuvertura la loc asa cum fusese si o îndrepta. Se dadu înapoi si hotarî ca e ca la început- sau aproape ca la început.
- Am terminat, Gladia, spuse.
Ea se întoarse, îl privi pe Jander cu ochii umezi si întreba:
- Atunci, putem pleca?
- Da, desigur, dar, Gladia...
- Ei bine?
- Îl vei tine în continuare asa? Îmi închipui ca n-o sa se descompuna.
- Are vreo importanta daca-l tin?
- Într-un fel, da. Trebuie sa-ti oferi o sansa ca sa-ti revii. Nu poti petrece trei secole jelind. Ce s-a terminat e bun terminat. (Expresia suna fals pâna si în urechile lui. Cum trebuia sa fi sunat în ale ei?)
Ea spuse:
- Stiu ca ai intentii bune, Elijah. Mi s-a cerut sa-l tin pe Jander pâna ce se termina cercetarea. Apoi va fi ars, la cererea mea.
- Ars?
- Pus sub o flacara de plasma si redus la elementele de baza, ca si cadavrele umane. Am holograme de-ale lui... si amintiri. Asta te multumeste?
- Desigur. Acum trebuie sa ma întorc la casa doctorului Fastolfe.
- Da. Ai aflat ceva de la corpul lui Jander?
- Nu ma asteptam sa aflu, Gladia.
Ea îl privi în fata:
- Si, Elijah, vreau sa afli cine a facut asta si de ce. Trebuie sa stiu.
- Dar, Gladia...
Ea dadu din cap cu violenta, ca si cum ar fi vrut sa evite ceva ce nu era pregatita sa auda:
- Stiu ca tu poti face asta.







7. DIN NOU FASTOLFE


27

Baley iesi din casa Gladiei când soarele apunea. Se întoarse catre ceea ce credea el ca este vestul si gasi soarele Aurorei, de culoare stacojiu închis, strajuit de fâsii înguste de nori roscati, pe un cer verde deschis.
- Pe Iehova, murmura.
Era clar ca soarele Aurorei, mai rece si mai portocaliu decât cel al Pamântului, era si mai deosebit la apus, când lumina lui trecea prin atmosfera mai groasa a planetei.
Daneel era în spatele lui; Giskard, ca si mai înainte, mult în fata.
Vocea lui Daneel îi rasuna în urechi:
- Te simti bine, partenere Elijah?
- Foarte bine, raspunse Baley, multumit de el însusi. Ma descurc bine cu Exteriorul, Daneel. Pot chiar sa admir apusul soarelui. Întotdeauna e asa?
Daneel privi fara interes la soarele care apunea si zise:
- Da. Dar hai sa mergem repede înapoi înspre casa doctorului Fastolfe. În aceasta perioada a anului, partenere Elijah, amurgul nu dureaza mult si as vrea sa ajungem cât mai poti vedea cu usurinta.
- Sunt gata. Sa mergem.
Baley se întreba daca n-ar fi mai bine sa astepte întunericul. Nu va fi placut sa nu vada, dar va da iluzia ca e ocrotit - si în sinea lui nu era sigur cât va dura aceasta euforie provocata de admirarea unui apus de soare (un apus de soare, baga de seama, Exteriorule). Dar asta însemna sa fie slab de înger, si el nu voia sa recunoasca asa ceva.
Giskard veni spre el fara sa faca vreun zgomot si spuse:
- Ati dori sa asteptati, domnule? Întunericul v-ar conveni mai mult? Pe noi nu ne-ar incomoda.
Baley observa si alti roboti, mai la distanta, de o parte si de alta. Îsi trimisese Gladia robotii pe teren sa-l pazeasca, sau si-i trimisese Fastolfe pe ai lui? Asta sublinia modul în care toata lumea avea grija de el, dar el se încapatâna sa nu-si recunoasca slabiciunea. Spuse:
- Nu, sa mergem.
Si porni în pas vioi spre locuinta lui Fastolfe, pe care o zarea printre copacii din departare.
„Robotii n-au decât sa vina sau nu, daca vor”, se gândi cu curaj. Stia ca, daca îsi îngaduia sa se gândeasca la asta, o particica din el se va agita la ideea ca se afla pe scoarta altei planete, fara alta protectie decât aerul dintre ei si marele vid, dar nu se va gândi la asta.
Bucuria ca a scapat de teama facu sa-i tremure falcile si sa-i clantane dintii. Sau era de vina vântul rece al serii ca i se facuse pielea de gaina pe brate.
Nu era Exteriorul de vina.
Nu era.
Spuse, încercând sa-si desclesteze falcile:
- Cât de bine l-ai cunoscut pe Jander, Daneel? Daneel raspunse:
- Am fost împreuna un timp. De când a fost construit prietenul Jander, pâna ce a trecut în locuinta domnisoarei Gladia, am fost împreuna în mod continuu.
- Te supara ca Jander îti seamana atât de bine, Daneel?
- Nu, domnule. Noi doi ne cunosteam între noi si nici dr. Fastolfe nu ne încurca. Deci, eram doi indivizi, partenere Elijah.
- Si tu puteai sa-i deosebesti, Giskard?
Acum se apropiasera de el, poate si pentru ca alti roboti preluasera sarcina de a pazi de la distanta.
Giskard raspunse:
- Din câte îmi amintesc, nu a existat nici o împrejurare în care sa trebuiasca s-o fac.
- Si daca ar fi existat, Giskard?
- Atunci as fi putut s-o fac.
- Care este parerea ta despre Jander, Daneel?
- Parerea mea, partenere Elijah? raspunse Daneel. În legatura cu ce caracteristica a lui Jander doresti parerea mea?
- De exemplu, îsi îndeplinea sarcinile bine?
- Desigur.
- Era multumitor în orice privinta?
- Dupa câte stiu eu, în orice privinta.
- Dar tu, Giskard? Care e parerea ta? Giskard spuse:
- N-am fost niciodata atât de aproape de prietenul Jander, cum a fost prietenul Daneel, si nu s-ar cuveni sa formulez o parere. Pot spune ca, dupa câte stiu, dr. Fastolfe era foarte multumit de prietenul Jander. Parea la fel de multumit de prietenul Jander si de prietenul Daneel. Totusi, nu cred ca programarea mea îmi permite sa fiu sigur în aceasta privinta.
Baley întreba:
- Dar perioada în care Jander a intrat în gospodaria domnisoarei Gladia? Atunci l-ai mai vazut, Daneel?
- Nu, partenere Elijah. Domnisoara Gladia îl tinea la ea acasa. Când îl vizita pe dr. Fastolfe, el nu era niciodata cu ea, dupa cum mi-am dat seama. Când îl însoteam pe dr. Fastolfe în vizita la locuinta domnisoarei Gladia, nu-l vedeam pe prietenul Jander.
Baley fu usor surprins auzind asta. Se rasuci înspre Giskard ca sa-i puna aceeasi întrebare, se opri, apoi dadu din umeri. De fapt, nu ajungea nicaieri si, asa cum îi spusese dr. Fastolfe mai devreme, nu prea are rost sa supui un robot interogatoriului încrucisat. El n-o sa spuna niciodata, cu buna stiinta, ceva care ar face rau unei fiinte umane, nici nu poate fi santajat, mituit sau lingusit s-o faca. Nu va minti pe fata, ci va continua cu încapatânare - chiar politicos - sa dea raspunsuri inutile.
Si, poate, nu mai avea importanta.
Ajunsera în pragul casei lui Fastolfe si Baley simti cum respiratia i se accelereaza. Era sigur ca tremurul bratelor si al buzei inferioare se datora numai vântului rece.
Soarele disparuse, se vedeau câteva stele, cerul devenea ciudat, verde-purpuriu, parca era vânat, iar el intra pe usa, în atmosfera calda cu pereti stralucitori.
Era în siguranta.
Fastolfe îl întâmpina:
- Te-ai întors la timp, domnule Baley. Întâlnirea dumitale cu Gladia a fost rodnica?
- Foarte rodnica, dr. Fastolfe, raspunse Baley. S-ar putea, chiar, sa am cheia problemei în mâna mea.


28

Fastolfe zâmbi politicos, într-un mod care nu însemna nici surprindere, nici buna dispozitie, nici neîncredere. Îl conduse în ceea ce era, evident, o sufragerie, mai mica si mai placuta decât cea în care luasera masa de prânz.
- Dumneata si cu mine, draga domnule Baley, spuse Fastolfe cu amabilitate, vom servi o cina neoficiala, singuri. Doar noi doi. Vor lipsi pâna si robotii, daca vrei. Si nici nu vom discuta afaceri, în afara de cazul în care doresti la nebunie acest lucru.
Baley nu spuse nimic, ci se opri sa priveasca uimit peretii. Erau de un verde luminos, cu ape, cu diferente de stralucire si nuanta care înaintau de jos în sus. Din loc în loc apareau frunze de un verde mai închis si sclipiri umbroase. Peretii faceau ca încaperea sa semene cu o pestera bine luminata, la partea de jos, de apa marii. Efectul era ametitor-cel putin asa îl gasi Baley.
Lui Fastolfe nu-i fu greu sa interpreteze expresia lui Baley. Zise:
- E un gust dobândit, domnule Baley, recunosc... Giskard, stinge lumina de pe pereti... Multumesc.
Baley rasufla usurat:
- Multumesc si dumitale, dr. Fastolfe. Pot sa merg la Personala, domnule?
- Desigur.
Baley ezita:
- N-ai putea...
Fastolfe chicoti:
- Totul va fi absolut normal, domnule Baley. Nu vei avea de ce sa te plângi.
Baley înclina capul:
- Multumesc foarte mult.
Fara aspectul înselator intolerabil, Personala - se gândi ca e aceeasi pe care o mai folosise o data - era doar ceea ce trebuia sa fie, doar mult mai somptuoasa si mai placuta decât vazuse el vreodata. Cele de pe Pamânt erau siruri de cabine identice, întinzându-se la infinit, fiecare însemnata pentru a fi folosita de o persoana - doar una singura - odata.
Stralucea de curatenie. Probabil ca stratul molecular extern era curatat dupa fiecare folosire si se depunea un nou strat. Baley avu sentimentul ca, daca ar fi stat destul de mult pe Aurora, i-ar fi venit greu sa se obisnuiasca apoi cu aglomerarile de pe Pamânt, care lasau deoparte igiena si curatenia - lucruri în fata carora sa te pleci de la distanta, idealuri de neatins.
Înconjurat de confortul de fildes si aur (fara îndoiala ca nici fildesul, nici aurul nu erau veritabile), stralucitor si neted, Baley se trezi, deodata, înfiorându-se de bacteriile de pe Pamânt si crispându-se din cauza pericolului de contaminare. Nu asa simteau si cei din Spatiu? Putea sa-i învinuiasca?
Îsi spala mâinile gânditor, atingând în joaca, ici si colo, fâsia care schimba temperatura. Si totusi, acesti aurorieni erau atât de inutil de împodobiti în pavoazarile lor interioare, se prefaceau atât de mult ca traiesc într-o stare naturala, când îmblânzisera si distrusesera natura. Sau numai Fastolfe era asa?
De fapt, locuinta Gladiei era mult mai austera. Poate doar pentru ca fusese crescuta pe Solaria?
Cina care a urmat a fost o adevarata placere. Ca si la prânz, a existat din nou sentimentul apropierii de natura. Felurile erau numeroase - toate diferite, toate în portii mici - si, la unele dintre ele, se dovedea ca fusesera facute din plante sau animale. Începu sa caute nod în papura - un oscior, un zgârci, o pielita sau o ata, care mai devreme l-ar fi putut scârbi - la întâmplare.
Felul întâi era un peste mic - un peste mic servit întreg, cu toate organele lui interne. La început, asta l-a socat - un alt mod de a-ti baga nasul în Natura cu „N” mare. Dar a înghitit, totusi, pestele, asa cum a facut si Fastolfe, si gustul l-a facut sa-si schimbe, imediat, parerea. Nu mai gustase ceva asemanator. Parca atunci s-ar fi inventat papilele gustative si i-ar fi fost puse pe limba.
Gusturile variau de la un fel de mâncare la altul. Unele erau ciudate Si nu tocmai placute, dar gasi ca n-avea importanta. Senzatia unui gust diferit, a mai multor gusturi diferite (la indicatia lui Fastolfe, sorbi o înghititura de apa usor aromata între feluri) era cea mai importanta - nu gustul în sine.
Încerca sa nu se îndoape, sa nu se concentreze numai asupra mâncarii si sa nu-si linga farfuria. Cu disperare, îl observa si-l imita în continuare pe Fastolfe, nebagând în seama privirile blânde, dar categoric amuzate, ale acestuia.
- Sper, zise Fastolfe, ca e pe gustul dumitale.
- Foarte bun, reusi Baley sa deschida gura.
- Te rog, nu te chinui sa fii politicos inutil. Nu mânca un lucru care ti se pare ciudat sau necomestibil. Voi cere portii suplimentare pentru tot ceea ce-ti place.
- Nu e nevoie, dr. Fastolfe. Totul e suficient.
- Bun.
În ciuda propunerii lui Fastolfe de a mânca fara sa fie prezenti robotii, era un robot care servea. (Fastolfe, obisnuit cu asta, probabil ca nici nu observa, se gândi Baley - si nu discuta problema.)
Asa cum trebuia, robotul era tacut si se descurca impecabil. Livreaua lui frumoasa parea sa fie luata din dramele istorice pe care Baley le vazuse pe hiperunde. Doar de foarte aproape se vedea ca acest costum este o iluzie optica datorita luminii si ca învelisul robotului era un metal neted finisat - si atât.
- Exteriorul chelnerului a fost proiectat de Gladia? întreba Baley.
- Da, spuse Fastolfe, evident încântat. Ce magulita se va simti ca stie ca i-ai recunoscut stilul. E buna, nu-i asa? Lucrarile ei încep sa fie tot mai cunoscute si ea ocupa un loc util în societatea de pe Aurora.
Conversatia din timpul mesei fusese placuta, dar lipsita de importanta. Baley nu simtise nevoia sa „discute afaceri” si preferase, de fapt, sa taca si sa savureze mâncarea, lasând subconstientul - sau oricare alta facultate preia controlul în absenta ratiunii - sa decida cum sa abordeze subiectul, care i se parea acum ca este aspectul principal al problemei lui Jander.
Fastolfe îi usura sarcina, spunând:
- Si acum, ca ai pomenit de Gladia, domnule Baley, pot sa te întreb ce s-a întâmplat, de ai plecat spre casa ei destul de disperat si te-ai întors aproape optimist si spunând ca, poate, ai cheia întregii probleme în mâinile dumitale? Ai aflat ceva nou - si poate neasteptat - la Gladia acasa?
- Chiar asa, spuse Baley absent.
Dar era absorbit de desert, pe care nu putea deloc sa-l recunoasca si din care (dupa ce dorinta ce i se citea în priviri îl facuse pe chelner sa priceapa) i se pusese în fata o a doua portie mica. Se simtea plin. În viata lui nu-l bucurase atât de mult mâncatul în sine si pentru prima oara dispretuia limitele fiziologice care nu-i permiteau sa manânce vesnic. Se simti cam rusinat ca poate gândi asa.
- Si ce ai aflat, nou si neasteptat? întreba Fastolfe cu multa rabdare. Probabil ceva ce eu nu stiu?
- Poate. Gladia mi-a spus ca i l-ai dat pe Jander acum vreo sase luni.
Fastolfe încuviinta.
- Stiam asta. Asa am facut.
Baley întreba taios:
- De ce?
Expresia prietenoasa de pe chipul lui Fastolfe disparu încet. Apoi întreba:
- De ce nu?
Baley zise:
- Nu stiu de ce nu, dr. Fastolfe. Nu-mi pasa. Întrebarea mea este: De ce?
Fastolfe dadu usor din cap si nu spuse nimic.
Baley zise:
- Dr. Fastolfe, ma aflu aici ca sa descurc o aparenta încurcatura nenorocita. Nimic din ceea ce faci dumneata – nimic - nu usureaza lucrurile. Mai mult, parca ti-ar face placere sa-mi demonstrezi cât de mare e încurcatura si sa distrugi orice speculatie propun ca o posibila rezolvare. Deci, nu ma astept ca altii sa-mi raspunda la întrebari. Nu am nici un statut oficial în Lumea asta si n-am nici un drept sa pun întrebari care sa smulga raspunsuri. Totusi, cu dumneata e altceva. Ma aflu aici la cererea dumitale si încerc sa salvez cariera dumitale si pe-a mea si, dupa cum singur ai spus, încerc sa salvez si Aurora, si Pamântul. Deci, ma astept sa raspunzi la întrebarile mele în întregime si cu sinceritate. Te rog sa nu te complaci în tactici de pat, întrebându-ma de ce nu, când eu te întreb de ce. Înca o data, asadar, si pentru ultima oara: De ce?
Fastolfe îsi strânse buzele si se posomorî:
- Scuzele mele, domnule Baley. Daca am ezitat, a fost pentru ca, privind în urma, mi s-a parut ca nu e un motiv prea impresionant. Gladia Delmarre - nu, nu vrea sa i se foloseasca numele de familie ¬Gladia e straina pe aceasta planeta. Ea a trecut prin experiente traumatizante în Lumea ei, dupa cum stii, si prin experiente traumatizante în aceasta, dupa cum, probabil, nu stii...
- Stiu. Te rog sa fii mai concis.
- Ei bine, deci, îmi parea rau de ea. Era singura si m-am gândit ca Jander o va face sa se simta mai putin singura.
- Îti parea rau pentru ea? Doar atât. Sunteti amanti? Ati fost?
- Nu, nici vorba. Eu nu m-am oferit. Nici ea. De ce? Ti-a spus ea ca suntem amanti?
- Nu, nu mi-a spus, dar îmi trebuia oricum confirmarea separata. Te anunt eu când apare o nepotrivire; nu trebuie sa te preocupe asta. Cum s-a întâmplat, cu toata parerea dumitale de rau fata de ea si, dupa câte mi-a spus Gladia, cu recunostinta ei fata de dumneata, ca nici unul dintre voi nu s-a oferit? Am aflat ca pe Aurora a te oferi pentru actul sexual e totuna cu a discuta despre vreme. Fastolfe se încrunta:
- Nu stii nimic despre asta, domnule Baley. Nu ne judeca dupa normele Lumii dumitale. Actul sexual nu are prea mare importanta pentru noi, dar avem grija cum îl folosim. Poate ca nu ti se pare asa, dar nu ne oferim cu superficialitate. Gladia, neobisnuita cu principiile noastre si frustrata din punct de vedere sexual pe Solaria, poate s-a oferit cu superficialitate - sau cu disperare, ar putea fi cuvântul cel mai bun - si nu e de mirare, asadar, ca nu i-au placut rezultatele.
- N-ai încercat sa ameliorezi situatia?
- Oferindu-ma eu? Eu nu sunt ceea ce-i trebuie ei si, în aceasta privinta, ea nu e ce-mi trebuie mie. Mi-a parut rau pentru ea. Îmi place de ea. Îi admir talentul artistic. Si vreau sa fie fericita... De fapt, domnule Baley, sunt sigur ca esti de acord ca simpatia dintre doua fiinte umane nu trebuie sa se bazeze pe dorinta sexuala sau pe altceva în afara de sentimente omenesti decente. N-ai simtit niciodata simpatie pentru cineva? N-ai dorit niciodata sa ajuti pe cineva, pentru simplul motiv ca te simteai bine sa înlaturi nefericirea celuilalt? De pe ce fel de planeta vii?
Baley zise:
- Ceea ce spui este explicabil, dr. Fastolfe. Nu pun la îndoiala faptul ca esti o fiinta umana cumsecade. Totusi, suporta-ma. Când te-am întrebat prima oara de ce i l-ai dat pe Jander Gladiei, nu mi-ai spus atunci ce mi-ai spus acum - si înca foarte emotionat, as adauga. Primul dumitale impuls a fost sa te eschivezi, sa eziti, sa tragi de timp întrebând de ce nu. Daca e adevarat ce mi-ai spus acum, ce te-a deranjat la început? Ce motiv - pe care n-ai vrut sa-l recunosti - ti-a venit în minte, înainte de a te opri la motivul pe care ai vrut sa-l recunosti? Iarta-ma ca insist, dar trebuie sa stiu - si nu din curiozitate personala, te asigur. Daca ceea ce-mi vei spune nu va fi de nici un folos în povestea asta nenorocita, poti considera ca ai vorbit cu o gaura neagra.
Fastolfe vorbi cu glas mic:
- Pe cinstea mea, nu stiu de ce am ocolit întrebarile dumitale. M-ai surprins cu un lucru pe care, probabil, nu vreau sa-l recunosc. Sa ma gândesc, domnule Baley.
Tacura amândoi. Chelnerul strânse masa si iesi din camera. Daneel si Giskard erau în alta parte (probabil pazeau casa). Baley si Fastolfe erau, în sfârsit, singuri, într-o camera fara roboti.
În cele din urma, Fastolfe vorbi:
- Nu stiu ce-ar trebui sa-ti spun, dar sa ma întorc cu niste decenii în urma. Am doua fiice. Poate stii. Sunt de la mame diferite...
- Ai fi dorit sa ai fii, dr. Fastolfe?
Fastolfe paru sincer surprins:
- Nu. Deloc. Mama celei de-a doua fiice dorea un fiu, cred, dar n-am fost de acord cu inseminarea artificiala cu sperma selectionata - nici macar cu sperma mea -, ci am insistat pe rezultatul firesc al geneticii. Înainte de a ma întreba de ce, îti voi spune ca prefer o anumita cota de hazard în viata si cred ca, de fapt, doream ca hazardul sa-mi dea o fiica. Întelegi ca as fi acceptat si un fiu, dar nu voiam sa pierd sansa unei fiice. Într-un fel, sunt împacat ca am fete. Ei bine, al doilea copil a fost tot fata si asta poate fi unul dintre motivele pentru care mama a divortat imediat dupa nastere. Pe de alta parte, multe casatorii sunt desfacute, oricum, imediat dupa o nastere, asa ca, poate, nu e nevoie sa caut motive speciale.
- Înteleg ca a luat copilul cu ea.
Fastolfe îi arunca lui Baley o privire mirata:
- De ce-ar fi facut-o? Dar am uitat. Esti de pe Pamânt. Nu, sigur ca nu. Copilul ar fi fost crescut într-o cresa, unde i s-ar fi purtat bine de grija, desigur. De fapt - îsi încreti nasul, parca jenat dintr-o data de o anumita amintire - n-a crescut acolo. M-am hotarât s-o cresc eu însumi. Era legal, dar foarte neobisnuit. Eram foarte tânar, bineînteles, înca nu aveam un secol, dar aveam, deja, un nume în robotica.
- Te-ai descurcat?
- Vrei sa spui, s-o cresc? O, da. M-am atasat mult de ea. I-am pus numele Vasilia. Întelegi, era numele mamei mele.
Chicoti, amintindu-si:
- Am aceasta înclinatie sentimentala - ca si afectiunea pentru robotii mei. Bineînteles ca nu mi-am cunoscut niciodata mama, dar pe diagramele mele era numele ei. Si, dupa câte stiu, traieste asa ca as putea s-o vad - dar cred ca e destul de dificil sa te întâlnesti cu o persoana în al carei pântec te-ai aflat cândva... Unde ramasesem?
- Ai pus fiicei dumitale numele Vasilia.
- Da... si am crescut-o si m-am atasat de ea. Foarte mult. Eu întelegeam ce era atragator în asta, dar, desigur, începusem sa-i stingheresc pe prietenii mei si trebuia s-o tin departe de ei când era vorba de o întâlnire, sociala sau profesionala. Mi-aduc aminte, odata...
Se opri.
- Da?
- E un lucru la care nu m-am gândit de decenii. Ea a alergat afara, plângând dintr-un motiv oarecare, si s-a aruncat în bratele mele când dr. Sarton era la mine, sa discutam unul dintre cele mai noi programe de proiectare a robotilor cu aspect uman. Avea numai sapte ani, cred, si am îmbratisat-o, desigur, am sarutat-o si am lasat imediat balta discutia, lucru de neiertat din partea mea. Sarton a plecat, tusind si sufocându-se - foarte indignat. A durat o saptamâna întreaga pâna ce am luat din nou legatura cu el si am reluat discutia. Copiii n-ar trebui sa aiba acest efect asupra oamenilor, cred, dar exista atât de putini copii si te întâlnesti atât de rar cu ei.
- Si fiica dumitale - Vasilia - tinea la dumneata?
- O, da - cel putin pâna... Tinea foarte mult la mine. Am avut grija de instruirea ei si am luat toate masurile sa învete cât mai multe lucruri.
- Ai spus ca a tinut la dumneata pâna... nu stiu ce. Nu ti-ai terminat fraza. Deci, a venit o vreme când n-a mai tinut la dumneata. Când a fost asta?
- Când s-a facut mare a vrut sa aiba casa ei. Era foarte firesc.
- Si dumneata n-ai vrut?
- Cum adica, n-am vrut? Bineînteles ca am vrut. Domnule Baley, continui sa crezi ca sunt un monstru.
- Si vrei sa cred, în schimb, ca, dupa ce a ajuns la vârsta când trebuie sa aiba casa ei, n-a mai avut fata de dumneata aceeasi afectiune din copilarie, când locuia în casa dumitale si o întretineai?
- Nu e chiar asa de simplu. De fapt, a fost mai complicat. Vezi...
Fastolfe paru jenat:
- Am refuzat-o când mi s-a oferit.
- Ti s-a oferit, dumitale? întreba Baley îngrozit.
- Era cât se poate de firesc, raspunse Fastolfe cu indiferenta. Ma cunostea foarte bine. Eu o educasem cu privire la sex, îi încurajasem experientele, am dus-o la Jocurile lui Eros, mi-am dat toata silinta. Era ceva la care ma puteam astepta si am fost un prost ca n-am prevazut asta si m-am lasat prins.
- Dar incestul?
- Incestul? facu Fastolfe. A, da, un cuvânt de pe Pamânt. Pe Aurora nu exista asa ceva, domnule Baley. Foarte putini Aurorieni îsi cunosc rudele apropiate. Desigur, daca e vorba de casatorie si se face cerere pentru copii, are loc o cercetare genealogica, dar ce legatura are asta cu sexul social? Nu, nu, lucrul anormal este ca mi-am refuzat propria fiica.
Se înrosi - mai ales pe urechile lui mari.
- Sper, murmura Baley.
- Totusi, n-aveam nici un motiv ca lumea - cel putin nici unul pe care sa i-l explic Vasiliei. A fost de neiertat pentru mine ca n-am prevazut totul si ca n-am pregatit o argumentare pentru a respinge, daca era necesar, pe cineva atât de tânar si de neexperimentat, fara a o rani sau a o supune unei umilinte îngrozitoare. Sunt, într-adevar, peste masura de rusinat ca mi-am asumat neobisnuita raspundere de a creste un copil, doar pentru a-l supune unei astfel de experiente neplacute. Eu am crezut ca puteam continua relatia tata-fiica - prieteneste -, dar ea n-a renuntat. De câte ori o respingeam, indiferent cât de dragastos încercam s-o fac, lucrurile se înrautateau între noi.
- Pâna când, în cele din urma...
- În cele din urma, ea a dorit propria ei locuinta. La început m-am opus, nu fiindca n-as fi dorit ca ea sa aiba una, ci pentru ca doream sa restabilesc relatia noastra înainte de plecarea ei. N-a ajutat nimic. A fost, poate, cea mai grea perioada din viata mea. Pâna la urma, pur si simplu - si foarte violent - a insistat sa plece si eu n-am mai rezistat. Pe atunci era, deja, robotician - sunt multumit ca nu si-a abandonat meseria din dispret fata de mine - si si-a gasit o locuinta fara nici un ajutor din partea mea. Într-adevar, asa a facut, si de atunci am luat legatura de foarte putine ori.
Baley zise:
- S-ar putea, dr. Fastolfe, ca, de vreme ce nu a abandonat robotica, sa nu se simta total înstrainata.
- Este lucrul pe care-l face ea cel mai bine si de care e cel mai interesata. N-are nici o legatura cu mine. Stiu ca, la început, m-am gândit ca dumneata si am facut câteva propuneri prietenesti, dar n-au fost acceptate.
- Ti-e dor de ea, dr. Fastolfe?
- Sigur ca mi-e dor de ea, domnule Baley. Iata un exemplu de greseala pe care-l faci când cresti un copil. Cedezi unui impuls irational - o dorinta atavica -, el îi inspira copilului cel mai puternic sentiment de dragoste si te confrunta cu posibilitatea de a refuza prima oferta de dragoste a acestui copil, ranindu-l pentru toata viata din punct de vedere emotional. Si, în plus, te supui chiar si pe tine acestui sentiment, absolut irational, de regret din pricina absentei. Este ceva ce n-am mai simtit vreodata, pâna atunci, si nici dupa aceea. Si ea, si eu am suferit inutil, iar vina este numai a mea.
Fastolfe cazu pe gânduri, iar Baley spuse cu blândete:
- Si ce legatura au toate astea cu Gladia?
Fastolfe tresari:
- O, uitasem! Ei bine, este destul de simplu. Tot ce-am spus despre Gladia e adevarat. Mi-a placut de ea. Mi-a parut rau de ea. I-am admirat talentul. Dar, în plus, seamana cu Vasilia. Am observat asemanarea când am vazut prima relatare pe hiperunde despre sosirea ei de pe Solaria. A fost foarte surprinzator si m-a facut sa ma intereseze.
Ofta.
- Când mi-am dat seama ca ea, ca si Vasilia, fusese ranita din punct de vedere sexual, a fost mai mult decât puteam suporta. Am aranjat sa locuiasca lânga mine, dupa cum vezi. Am fost prietenul ei si am facut tot ce mi-a stat în putinta sa atenuez dificultatile de adaptare la o Lume noua.
- Deci, ea este un surogat de fiica.
- Într-un fel, da. Cred ca poti sa-i spui asa, domnule Baley. Si nici nu stii cât de bucuros sunt ca nu i-a venit niciodata ideea sa mi se ofere. Daca o respingeam, ar fi însemnat sa retraiesc respingerea Vasiliei. Daca primeam, din incapacitate de a repeta refuzul, mi-as fi amarât viata, pentru ca as fi simtit ca fac pentru aceasta Straina ¬aceasta palida imagine a fiicei mele - ceea ce n-am vrut sa fac pentru însasi fiica mea. Oricum... Dar n-are importanta, acum întelegi de ce am ezitat la început sa-ti raspund. Gândul acesta ma facea, într-un fel, sa retraiesc aceasta tragedie a vietii mele.
- Si cealalta fiica a dumitale?
- Lumen? zise Fastolfe cu raceala. N-am avut niciodata vreo legatura cu ea, desi am vesti de la ea din când în când.
- Candideaza pentru un post politic, am înteles.
- Unul local. Pe lista Globalistilor.
- Ce-i asta?
- Globalistii? Ei sustin doar Aurora - doar globul nostru, întelegi. Aurorienii trebuie sa ia conducerea în colonizarea Galaxiei. Ceilalti trebuie sa fie opriti, pe cât posibil, mai ales Pamântenii. Ei numesc asta ,”interes personal iluminist”.
- Aceasta nu e parerea dumitale, desigur.
- Sigur ca nu. Eu conduc Partidul Umanist, care crede ca toate fiintele umane au aceleasi drepturi în Galaxie. Când vorbesc despre „dusmanii mei”, ma refer la Globalisti.
- Atunci, Lumen este unul dintre dusmanii dumitale.
- Si Vasilia e unul dintre ei. Ea este membra a Institutului de Robotica de pe Aurora - IRA - înfiintat acum câtiva ani si condus de roboticieni care ma considera un demon ce trebuie înfrânt cu orice chip. Totusi, dupa câte stiu, cele câteva foste sotii ale mele sunt apolitice, poate chiar Umaniste.
Zâmbi trist si spuse:
- Ei bine, domnule Baley, ai pus toate întrebarile pe care voiai sa le pui?
Baley cauta degeaba buzunare în pantalonii bufanti, model Aurorian - facuse periodic asta de când începuse sa-i poarte pe nava - si nu gasi nici unul. Recurse la un compromis, asa cum facea uneori, încrucisându-si bratele la piept. Spuse:
- De fapt, dr. Fastolfe, nu sunt deloc sigur ca mi-ai raspuns la prima întrebare. Mi se pare ca nu obosesti deloc sa te eschivezi. De ce i l-ai dat pe Jander Gladiei? Hai sa dam totul pe fata, ca sa vedem lumina în ceea ce acum pare întuneric.


29

Fastolfe se înrosi din nou. De data asta s-ar fi putut sa fie mânie, dar continua sa vorbeasca încet. Spuse:
- Nu ma intimida, domnule Baley. Ti-am raspuns. Mi-a parut rau de Gladia si m-am gândit ca Jander ar putea sa-i tina de urât. Ti-am vorbit mai sincer decât oricui, în parte din cauza situatiei în care ma aflu si în parte pentru ca nu esti de pe Aurora. În schimb, pretind un oarecare respect.
Baley îsi musca buza inferioara. Nu se afla pe Pamânt. Nu era sustinut de nici o autoritate oficiala, iar în joc se afla mai mult decât prestigiul lui profesional. Spuse:
- Îmi cer scuze, dr. Fastolfe, daca ti-am ranit sentimentele. N-am vrut sa insinuez ca nu esti sincer sau ca nu vrei sa ma ajuti. Cu toate astea, nu pot lucra daca nu cunosc întregul adevar. Sa-ti sugerez raspunsul posibil pe care-l caut si dumneata sa-mi spui daca am nimerit-o, daca sunt pe aproape sau daca ma însel. Se poate sa i-l fi dat pe Jander Gladiei, ca ea sa-si îndrepte asupra lui energia sexuala si sa nu aiba astfel ocazia sa ti se ofere dumitale? Poate ca n-a fost asta motivul dumitale constient, dar gândeste-te acum la el. E posibil ca un asemenea sentiment sa fi contribuit când ai facut cadoul?
Fastolfe ridica un bibelou usor si transparent de pe masa din sufragerie. Îl întoarse pe toate partile, iar si iar. Cu exceptia acestei miscari, dr. Fastolfe parea încremenit. În sfârsit, spuse:
- S-ar putea, domnule Baley. Sigur, dupa ce i l-am împrumutat pe Jander - apropo, n-a fost chiar un cadou - m-a preocupat mai putin ideea ca ea mi s-ar putea oferi.
- Stii daca Gladia s-a folosit de Jander în scopuri sexuale?
- Ai întrebat-o pe Gladia daca l-a folosit, domnule Baley?
- Asta n-are nici o legatura cu întrebarea mea. Stii? Ai fost martor la vreun act sexual între ei? Te-a informat vreunul dintre robotii dumitale despre asa ceva? Ti-a spus ea însasi?
- Raspunsul la toate întrebarile astea, domnule Baley, este nu. Daca ma gândesc, nu e nimic neobisnuit în folosirea robotilor în scopuri sexuale, fie de catre barbati, fie de catre femei. Robotii obisnuiti nu sunt tocmai adaptati pentru asta, dar fiintele umane au multa imaginatie în aceasta privinta. Cât despre Jander, el este adaptat pentru ca are aspect uman atât cât am putut sa-l facem...
- Ca sa poata lua parte la un act sexual.
- Nu, nu ne-am gândit niciodata la asa ceva. Era vorba de problema abstracta de a construi un robot cu aspect absolut uman, pe care am pus-o în aplicare raposatul dr. Sarton si cu mine.
- Dar acesti roboti cu aspect uman sunt ideal proiectati pentru actul sexual, nu-i asa?
- Cred ca sunt si, daca stau sa ma gândesc - si, recunosc, m-am gândit chiar de la început - Gladia l-ar fi putut folosi pe Jander asa. Daca a facut-o, sper ca operatia sa-i fi oferit placere. Daca da, voi considera împrumutul facut ei o fapta buna.
- Ar fi putut fi mai mult decât o fapta buna?
- În ce fel?
- Ce-ai zice daca ti-as spune ca Jander si Gladia erau sot si sotie?
Mâna lui Fastolfe, care mai tinea înca bibeloul, se înclesta, îl tinu strâns o clipa, apoi îi dadu drumul.
- Cum? E ridicol. E imposibil din punct de vedere legal. Nu se pune problema copiilor, asa ca e de neconceput o cerere pentru ei. Fara intentia unei astfel de cereri, nu poate fi vorba de casatorie.
- Aici nu se pune problema legalitatii, dr. Fastolfe. Adu-ti aminte ca Gladia e Solariana si nu are conceptia de pe Aurora. E vorba de sentiment. Chiar Gladia mi-a spus ca l-a considerat pe Jander ca fiind sotul ei. Cred ca acum se considera vaduva lui si ca a suferit alta trauma sexuala - si înca una grava. Daca ai contribuit în vreun fel, cu buna stiinta, la aceasta întâmplare...
- Pe toate stelele, izbucni Fastolfe cu neobisnuita emotie, n-am facut-o. Orice ar fi fost în mintea mea, nu mi-am închipuit niciodata ca Gladia si- ar putea imagina casatoria cu un robot, oricât de asemanator cu omul ar fi fost acesta. Nici un Aurorian nu si-ar fi putut închipui asa ceva.
Baley încuviinta si ridica o mâna:
- Te cred. Nu cred ca poti juca atât de bine teatru ca sa mimezi sinceritatea. Dar trebuia sa stiu. La urma urmei, era cât se poate de posibil...
- Nu, nu era. Posibil sa previn situatia? Sa creez intentionat aceasta stare de vaduvie, dintr-un motiv oarecare? Niciodata. Era de neconceput, asa ca n-am conceput-o. Domnule Baley, orice as fi avu în minte când l-am plasat pe Jander în locuinta ei, am avut intentii bune. Nu m-am gândit la asta. Intentia buna e o aparare slaba, stiu, dar e tot ce pot oferi.
- Dr. Fastolfe, sa nu mai vorbim despre asta, zise Baley. Ceea ce ofer eu acum, este o posibila rezolvare a misterului.
Fastolfe respira adânc si se rezema de scaun:
- Ai lasat sa se înteleaga asta de când te-ai întors de la Gladia. Îl privi pe Baley cu o usoara ferocitate în ochi:
- Nu puteai sa-mi vorbesti de la început despre „cheia” misterului? Era nevoie sa trecem prin toate... astea?
- Îmi pare rau, dr. Fastolfe. Cheia nu face nici doi bani fara toate... astea.
- Bine, atunci. Da-i drumul.
- În regula. Jander era într-o situatie pe care dumneata, cel mai mare teoretician în robotica din toate Lumile, n-ai prevazut-o, cum ai si recunoscut. El îi placea atât de mult Gladiei, încât ea îl iubea nespus si îl considera sotul ei. Si daca reiese ca, placându-i, îi si displacea?
- Nu sunt sigur ca te-am înteles.
- Pai, uite, dr. Fastolfe. Ea e cam secretoasa în privinta asta. Am aflat ca pe Aurora problemele sexuale nu sunt ceva de ascuns cu orice pret.
- Nu le difuzam pe hiperunde, zise Fastolfe sec, dar nu facem din ele un secret mai mare decât oricare alta problema strict personala. În general, stim cine a fost ultimul partener al cuiva si, daca suntem între prieteni, ajungem la ideea de cât de bun, sau cât de înflacarat, sau cât de mult în sens invers a fost un partener - sau amândoi. E un subiect de flecareala, uneori.
- Da, dar dumneata nu stiai nimic despre legatura Gladiei cu Jander.
- Banuiam...
- Nu-i acelasi lucru. Ea nu ti-a spus nimic. Dumneata n-ai vazut nimic. Si nici vreun robot n-a putut relata ceva. Ea tinea asta secret pâna si fata de dumneata, cel mai bun prieten al ei pe Aurora. E clar ca robotii ei primisera indicatii atente sa nu discute niciodata despre Jander si Jander însusi trebuie sa fi fost perfect instruit sa nu divulge nimic.
- Cred ca asta e concluzia logica.
- De ce-ar face ea asta, dr. Fastolfe?
- Un punct de vedere Solarian despre intimitatea sexului?
- Nu e ca si cum ai spune ca-i era rusine?
- N-avea de ce sa-i fie, desi faptul ca-l considera pe Jander sot ar fi facut-o de râs.
- Ar fi putut ascunde partea asta foarte usor, fara sa ascunda tot. Sa presupunem ca, în felul ei solarian, îi era rusine.
- Ei, si?
- Nimanui nu-i place sa-i fie rusine - si ea ar fi putut sa-l învinuiasca pe Jander pentru asta, dupa obiceiul destul de lipsit de sens pe care-l au oamenii de a cauta sa-i invinuiasca pe ceilalti pentru neplaceri care sunt, evident, din propria lor vina.
- Da?
- Poate au fost ocazii când Gladia, care are un temperament iute, a izbucnit în lacrimi, sa zicem, si l-a dojenit pe Jander ca este cauza rusinii si nenorocirii ei. Poate ca n-a durat mult si a trecut repede la scuze si mângâieri, dar Jander n-ar fi prins ideea ca, de fapt, el era cauza rusinii si nefericirii ei?
- Poate.
- Si nu s-ar fi putut sa însemne pentru Jander ca, daca ar continua relatia, ar face-o nefericita, si daca ar pune capat relatiei, ar face-o nefericita? Orice ar fi facut, ar fi încalcat Prima Lege si, incapabil sa mai actioneze fara aceasta încalcare, nu s-a putut refugia decât în inactivitate - si asa a intrat în degajare mentala. Îti amintesti povestea pe care mi-ai spus-o mai devreme, despre robotul legendar care citea gândurile si care a fost oprit de acea înaintasa a roboticii?
- De Susan Calvin, da. Înteleg! Îti construiesti scenariul dupa acea legenda veche. Foarte ingenios, domnule Baley, dar nu merge.
- De ce nu? Când ai zis ca numai dumneata poti sa-i provoci lui Jander degajarea mentala, habar n-aveai ca el e implicat atât de mult într-o situatie atât de incredibila. Este exact ca în povestea cu Susan Calvin.
- Sa presupunem ca povestea despre Susan Calvin si robotul care citea gândurile nu este numai fictiune. Sa o consideram adevarata. Tot n-ar exista nici o asemanare între acea poveste si situatia lui Jander. În cazul lui Susan Calvin, am avea de-a face cu un robot surprinzator de primitiv, unul care astazi n-ar mai dobândi nici macar statutul de jucarie. Ar fi vorba numai calitativ de subiecte ca: situatia „A produce nefericire”; negarea situatiei ,”A produce nefericire”; de aici, degajare mentala.
- Si Jander? întreba Baley.
- Orice robot modern - orice robot din ultimul secol - ar aprecia aceste probleme cantitativ. Care dintre cele doua situatii, A sau non-A, ar produce mai multa nefericire? Robotul ar lua o hotarâre rapida si ar opta pentru nefericirea minima. Sansa ca el sa aprecieze ca aceste doua variante, care se exclud reciproc, produc exact aceeasi cantitate de nefericire este mica si, chiar daca s-ar dovedi ca asa stau lucrurile, robotul modern este prevazut cu un element de semnal aleator. Daca A si non-A produc nefericire în cantitate egala, dupa aprecierea lui, el alege o cale sau alta într-un mod total imprevizibil si fara sa stea pe gânduri. El nu trece în degajare mentala.
- Vrei sa spui ca e imposibil ca Jander sa intre în degajare mentala? Ai spus ca dumneata puteai sa i-o provoci.
- În cazul creierului pozitronic al robotului cu aspect uman, exista o cale de abatere a elementului de semnal aleator, ce depinde în totalitate de modul în care e construit acel creier. Chiar daca ai cunoaste teoria fundamentala, sa conduci un robot pe aratura, ca sa spun asa, printr-o serie ingenioasa de întrebari si comenzi, ca sa-i provoci pâna la urma degajarea mentala, este un proces greu si de durata. Nici nu poate fi vorba sa se produca prin accident si simpla existenta a unei contradictii aparente, precum cea provocata de dragoste si ura simultane, nu e în stare de smecheria asta fara o reglare cantitativa extrem de atenta, în cele mai neobisnuite conditii. Ceea ce ne aduce, asa cum spun întruna, la o sansa nedeterminata, drept singurul mod posibil în care s-a produs.
- Dar dusmanii dumitale vor sustine ca vina dumitale este cea mai probabila. N-am putea, la rândul nostru, sa sustinem ca Jander a fost adus în stare de degajare mentala din cauza conflictului creat de dragostea si rusinea Gladiei? Asta n-ar suna plauzibil? Si n-ar atrage opinia publica de partea dumitale?
Fastolfe se încrunta:
- Domnule Baley, esti destul de destept. Gândeste-te bine. Daca am încerca sa iesim din dilema noastra în acest mod cam necinstit, care ar fi urmarile? Nu mai vorbesc despre rusinea si nefericirea pe care i le-ar aduce Gladiei, care n-ar îndura numai pierderea lui Jander, ci si sentimentul ca ea singura a provocat aceasta pierdere, daca i-a fost într-adevar rusine si daca si-a destainuit aceasta rusine. N-as vrea sa fac asta, dar sa lasam totul deoparte, daca se poate. Sa consideram, în schimb, ca dusmanii mei ar spune ca i l-am împrumutat pe Jander anume ca sa provoc cele întâmplate. Am facut-o, ar spune ei, ca sa realizez o metoda de degajare mentala la robotii cu aspect uman si sa scap de orice raspundere aparenta. Ne-ar fi mai rau decât acum, fiindca n-as fi acuzat numai ca sunt un intrigant nedescoperit, ca acum, ci si ca m-am purtat ca un monstru cu o femeie încrezatoare careia m-am prefacut ca-i sunt prieten, lucru de care am fost crutat pâna acum.
Baley era descumpanit. Simti cum îi cade falca si glasul i se auzi bâlbâit:
- Cu siguranta ca n-ar...
- Ba ar face-o. Chiar dumneata erai înclinat, cel putin pe jumatate, sa gândesti asa, acum câteva minute.
- Doar ca o abstractie...
- Dusmanii mei n-ar considera-o abstractie si n-ar da-o publicitatii ca pe o abstractie.
Baley îsi dadu seama ca se înrosise. Simti valul de caldura si se pomeni ca nu-l poate privi pe Fastolfe în fata. Îsi drese glasul si spuse:
- Ai dreptate. M-am pripit fara sa vreau si nu pot decât sa-ti cer iertare. Ma simt foarte jenat... Presupun ca nu e alta cale decât adevarul - daca-l putem afla.
Fastolfe zise:
- Nu dispera. Ai descoperit deja fapte în legatura cu Jander la care nici nu visam. Poti sa mai descoperi si altele si, pâna la urma, ceea ce acum ni se pare un mister se poate dezvalui si clarifica. Ce te gândesti sa faci în continuare?
Dar Baley nu se putea gândi la nimic din cauza esecului avut. Spuse:
- Nu prea stiu.
- Ei bine, atunci n-a fost cinstit din partea mea sa întreb. Ai avut o zi lunga si nu tocmai usoara. Nu ma mira ca acum gândesti mai lent. De ce nu te odihnesti, sau sa te uiti la un film, ori sa te culci? Mâine dimineata te vei simti mult mai bine.
Baley încuviinta si murmura:
- Poate ca ai dreptate.
Dar, în acea clipa, nu credea ca în dimineata urmatoare se va simti mai bine.


30

Dormitorul era rece, atât ca temperatura, cât si ca ambianta. Baley se înfiora usor. O temperatura atât de scazuta într-o încapere îi dadea senzatia neplacuta ca se afla în Exterior. Peretii erau aproape albi si (neobisnuit pentru locuinta lui Fastolfe) nu erau împodobiti. Podeaua parea sa fie din fildes neted, dar sub talpa goala se simtea ca un covor. Patul era alb si patura moale era rece. Se aseza pe marginea saltelei si vazu ca cedeaza foarte usor sub greutatea lui.
Îl întreba pe Daneel, care intrase cu el:
- Daneel, te supara când o fiinta umana spune o minciuna?
- Stiu ca fiintele umane mint uneori, partenere Elijah. Câteodata, o minciuna poate fi folositoare sau, chiar, obligatorie. Sentimentul meu fata de minciuna depinde de mincinos, de ocazie si de motiv.
- Îti dai întotdeauna seama când o fiinta umana minte?
- Nu, partenere Elijah.
- Ti se pare ca dr. Fastolfe minte des?
- Nu mi s-a parut niciodata ca dr. Fastolfe minte.
- Nici în legatura cu moartea lui Jander?
- Dupa câte îmi dau seama, el spune adevarul în orice privinta.
- Poate ca te-a învatat sa spui asa daca te întreb eu?
- Nu m-a învatat, partenere Elijah.
- Dar poate ca te-a învatat sa spui si asta...
Se opri. Din nou... ce rost avea sa supuna un robot interogatoriului încrucisat? Si mai ales în cazul asta, dadea întruna înapoi.
Dintr-o data îsi dadu seama ca salteaua se lasase usor sub el si acum îi acoperea pe jumatate soldurile. Se ridica brusc si zise:
- Exista vreun mod de a încalzi camera, Daneel?
- Va fi cald când vei fi sub patura cu lumina stinsa, partenere Elijah.
- Aha.
Privi în jur banuitor:
- Vrei sa stingi lumina, Daneel, si sa ramâi în camera dupa aceea?
Lumina se stinse aproape imediat, iar Baley observa ca banuiala lui, ca macar aceasta camera nu era împodobita, era total eronata. De îndata ce se întuneca, simti ca se afla în Exterior. Se auzea zgomotul facut de vânt prin crengi si murmurul somnoros al vietuitoarelor îndepartate. Mai era iluzia stelelor deasupra capului, cu câte un nor plutind întâmplator, abia vizibil.
- Aprinde din nou lumina, Daneel!
Camera fu inundata de lumina.
- Daneel, zise Baley, nu vreau nimic din toate astea. Nu vreau stele, nori, zgomote, copaci, vânt - nici macar miresme. Vreau întuneric - întuneric inexpresiv. Poti aranja asta?
- Sigur, partenere Elijah.
- Atunci, fa-o. Si arata-mi cum sa sting singur lumina când sunt gata sa ma culc.
- Sunt aici ca sa te apar, partenere Elijah.
Baley spuse, morocanos:
- Sunt sigur ca poti s-o faci de pe cealalta parte a usii. Cred ca Giskard o sa fie afara, la fereastra, daca sunt, într-adevar, ferestre în spatele draperiilor.
- Sunt. Daca treci acest prag, partenere Elijah, vei gasi o Personala rezervata pentru tine. Aceasta parte a peretelui nu este materiala si vei trece usor prin ea. Lumina se va aprinde imediat ce vei intra si se va stinge cum vei iesi - si nu exista decoratiuni. Vei putea face dus, daca vrei, sau orice altceva înainte de culcare sau dupa o plimbare.
Baley se uita în directia aratata. Nu vazu nici o spartura în perete, dar felul în care era modelata podeaua în acel punct arata o îngrosare, ca si cum ar fi fost un prag.
- Cum vad în întuneric, Daneel? întreba el.
- Acea parte a peretelui - care nu este de fapt perete - se va lumina usor. Cât despre lumina din camera, iata aceasta adâncitura în capatâiul patului tau în care, daca pui degetul, camera se întuneca daca e luminata si invers.
- Multumesc. Acum poti pleca.
Dupa o jumatate de ora, terminase cu Personala si se ghemui sub patura, cu lumina stinsa, învaluit într-un întuneric linistitor.
Asa cum spusese Fastolfe, fusese o zi lunga. Era aproape de necrezut ca sosise pe Aurora doar în dimineata aceea. Aflase o multime de lucruri si, totusi, nici unul nu-i fusese de folos. Stând în întuneric, trecu în revista întâmplarile zilei, sperând sa-i vina vreo idee care-i scapase pâna atunci, dar nu se petrecu nimic de felul asta. lata cine era cugetatorul, perspicacele, subtilul Elijah Baley din dramatizarea de pe hiperunde.
Salteaua îl cuprinse din nou pe jumatate si se simtea ca într-un adapost cald. Se rasuci putin si se întinse, apoi îsi schimba pozitia. N-avea nici un rost sa recapituleze evenimentele zilei cu mintea obosita si adormita, dar tot încerca s-o faca, revazând pas cu pas cu mintea prima lui zi pe Aurora - de la cosmodrom pâna la locuinta lui Fastolfe, apoi la Gladia, apoi iar la Fastolfe.
Gladia - mai frumoasa decât si-o amintea, dar dura... avea ceva dur... sau era numai o aparenta, ca sa se apere... biata femeie. Se gândi cu caldura la reactia ei când i-a atins lui obrazul... daca ar fi putut ramâne cu ea, ar fi învatat-o... Aurorieni prosti... atitudine dezgustator de indiferenta fata de sex... merge orice... de fapt, nu merge nimic... nu merita... prosti... la Fastolfe, la Gladia, înapoi la Fastolfe.
Se misca putin si simti cum salteaua ia alta forma. Înapoi la Fastolfe. Ce s-a întâmplat pe drumul de întoarcere la Fastolfe? Ceva ce s-a spus? Ceva ce nu s-a spus? Si pe nava, înainte sa ajunga pe Aurora - ceva care se potrivea cu...
Baley se afla pe tarâmul viselor, pe jumatate adormit, când gândul e liber si se conduce dupa alte legi. Corpul parca ar zbura, înaltându-se în aer, scapat de gravitatie. Lua întâmplarile cum voia el, aspecte nesemnificative pe care Baley nu le observase, le aduna... una dupa alta... zornaind... formând o tesatura... o alcatuire...
Apoi lui Baley i se paru ca aude un sunet si reveni la starea de veghe. Asculta, nu auzi nimic si se lasa iar în voia somnului, ca sa-si reia gândul, dar îl pierduse. Era ca si cum o capodopera s-ar fi scufundat într-o mlastina. Îi vedea contururile. Amestecul de culori. Acestea deveneau tot mai întunecate, dar e! stia ca sunt acolo. Si chiar daca o cauta cu disperare, disparuse de tot si el nu-si mai amintea nimic de ea. Absolut nimic. Chiar se gândise la ceva, sau amintirea ca ar fi facut-o era o iluzie nascuta din tulburarea unei minti adormite? Iar el era, într-adevar, adormit.
Când se trezi o clipa în timpul noptii, îsi spuse: „Am avut o idee. O idee importanta.” Dar nu-si amintea nimic, în afara de faptul ca fusese ceva.
Ramase treaz o vreme, privind în întuneric. Daca fusese ceva - cu siguranta ca va reveni, în timp. Sau s-ar putea sa nu revina! (Pe Iehova!)
... Si adormi din nou.









8. FASTOLFE SI VASILIA


31

Baley se trezi brusc si adulmeca banuitor aerul. Se simtea un miros slab si necunoscut, care disparu dupa câteva respiratii.
Daneel statea serios lânga pat. Spuse:
- Sper, partenere Elijah, ca ai dormit bine.
Baley privi în jur. Draperiile erau tot trase peste ferestre, dar era clar ca în Exterior era zi. Giskard aranja niste haine, de la pantofi pâna la sacou, total diferite de cele pe care le purtase cu o zi înainte. Raspunse:
- Foarte bine, Daneel. M-a trezit ceva?
- S-a facut o injectie cu antisomnina în aerul din încapere, partenere Elijah. Activeaza sistemul de trezire. Am folosit o cantitate mai mica decât cea normala, pentru ca nu stiam cum vei reactiona. Poate ca ar fi trebuit sa folosim o cantitate si mai mica.
- Mie mi s-a parut ca o izbitura în spate. Cât e ora?
- E 07.05, dupa unitatea de masura de pe Aurora. Fiziologic. Micul dejun va fi gata peste o jumatate de ora.
Spusese toate astea fara urma de buna dispozitie, desi o fiinta umana ar fi considerat potrivit un zâmbet.
Giskard zise, cu o voce mai inflexibila si mai putin nuantata decât a lui Daneel:
- Domnule, prietenul Daneel si cu mine nu putem intra în Personala. Daca dumneavoastra veti intra si ne veti anunta daca va trebuie ceva, noi va vom servi imediat.
- Da, bineînteles.
Baley se ridica, se rasuci si se dadu jos din pat.
Giskard începu deîndata sa strânga patul:
- Va rog sa-mi dati pijamaua dumneavoastra, domnule.
Baley ezita doar o clipa. Un robot îi cerea asta, nu altceva. Se dezbraca si-i întinse pijamaua lui Giskard, care o lua cu o înclinare usoara si demna a capului.
Baley se privi cu dispret. Observa dintr-o data un corp de vârsta mijlocie, foarte probabil în stare mai proasta decât al lui Fastolfe, care era de aproape trei ori mai batrân.
Îsi cauta din obisnuinta papucii si descoperi ca nu existau. Pesemne ca nici nu-i trebuia. Podeaua se simtea calda si moale la mers. Intra în Personala si ceru indicatii. De pe cealalta parte a peretelui amagitor, Giskard îi explica, serios, cum functioneaza aparatul de ras, pasta de dinti, îi spuse cum sa treaca dispozitivul de spalat pe comanda automata, cum sa regleze temperatura dusului.
Totul era mai mare si mai minutios decât pe Pamânt si nu existau despartituri pe partea cealalta prin care sa auda agitatia si zgomotele involuntare ale altcuiva, pe care el trebuia sa le ignore cu încapatânare ca sa întretina iluzia intimitatii.
Era inutil, se gândi Baley posac în timp ce îndeplinea ritualul somptuos, dar era o inutilitate cu care (stia deja) s-ar fi putut obisnui. Daca ar sta aici, pe Aurora, o perioada oarecare, socul întoarcerii pe Pamânt ar fi dureros de puternic, mai ales în privinta Personalei. Spera ca readaptarea sa nu dureze mult, dar mai spera ca pamântenii care vor coloniza Lumi noi sa nu se simta obligati sa se agate de ideea Personalelor Comune.
Poate ca, se gândi Baley, asa ar trebui definit inutilul: ceva cu care te poti obisnui repede.
Baley iesi din Personala dupa ce-si satisfacu anumite functii, cu barbia proaspat rasa, cu dintii stralucitori, corpul spalat si uscat. Întreba:
- Giskard, unde e deodorantul?
- Nu înteleg, domnule, raspunse Giskard.
Daneel zise repede:
- Când ai actionat comanda pentru spuma, partenere Elijah, s-a introdus un efect deodorant. Îmi cer iertare pentru neputinta prietenului Giskard de a întelege. El nu are experienta mea pe Pamânt.
Baley îsi înalta sprâncenele banuitor si începu sa se îmbrace cu ajutorul lui Giskard. Spuse:
- Vad ca tu si Giskard tot ma mai urmati pas cu pas. A existat vreo încercare de înlaturare asupra mea?
- Pâna acum, nu, partenere Elijah, raspunse Daneel. Cu toate acestea, ar fi întelept ca prietenul Giskard si cu mine sa te însotim permanent, daca se poate.
- De ce, Daneel?
- Din doua motive, partenere Elijah. Mai întâi, îti putem explica orice aspect din cultura sau folclorul de pe Aurora, cu care nu esti obisnuit. Pe urma, prietenul Giskard, în special, poate înregistra si reproduce fiecare cuvânt din orice discutie pe care o poti avea. Asta s-ar putea sa-ti foloseasca. Îti amintesti ca au fost momente din discutiile tale cu dr. Fastolfe si cu domnisoara Gladia când prietenul Giskard si cu mine eram mai departe sau în alta camera...
- Asa ca discutiile n-au fost înregistrate de Giskard?
- De fapt, au fost, partenere Elijah, dar cu mai putina precizie... si ar putea exista portiuni care sa nu fie asa de clare cum am dori. Ar fi bine daca am sta aproape de tine, atât cât se cuvine.
Baley zise:
- Daneel, crezi ca ma voi simti mai bine daca ma voi gândi la voi ca la niste ghizi sau dispozitive de înregistrare, si nu ca la niste paznici? De ce sa nu recunoastem ca sunteti absolut inutili ca paznici? De vreme ce nu au fost atentate împotriva mea pâna acum, de ce sa nu tragem concluzia ca nu vor fi nici în viitor?
- Nu, partenere Elijah, ar fi imprudent. Dr. Fastolfe simte ca esti privit cu mare neîncredere de dusmanii lui. Ei au încercat sa-l convinga pe Presedinte sa nu-i dea aprobarea doctorului Fastolfe sa te cheme si cu siguranta ca vor încerca, în continuare, sa-l convinga sa fii trimis înapoi pe Pamânt, cât mai curând posibil.
- Aceasta opozitie pasnica nu are nevoie de paznici.
- Nu, domnule, dar daca opozitia are motive sa se teama ca-l vei disculpa pe dr. Fastolfe, e posibil sa se dedea la acte extreme. La urma urmei, nu esti de pe Aurora, iar interdictiile împotriva violentei vor fi mai putin stricte în cazul tau.
Baley se încapatâna:
- Faptul ca sunt aici de o zi întreaga si ca nu s-a întâmplat nimic ar trebui sa le racoreasca mintile si sa reduca mult amenintarea cu violenta.
- Asa s-ar parea, zise Daneel, fara sa dea semne ca a simtit ironia din glasul lui Baley.
- Pe de alta parte, zise Baley, daca dau impresia ca fac vreun progres, atunci pericolul asupra mea creste imediat.
Daneel facu o pauza, reflectând, apoi spuse:
- S-ar parea ca e o consecinta logica.
- Si deci, tu si Giskard veti veni cu mine oriunde, nu cumva sa reusesc sa-mi fac treaba prea bine.
Daneel facu din nou o pauza, apoi spuse:
- Modul în care pui problema, partenere Elijah, ma descumpaneste, dar se pare ca ai dreptate.
- În acest caz, facu Baley, sunt gata pentru micul dejun, desi îmi piere pofta de mâncare când mi se spune ca varianta esecului este asasinarea mea.


32

Fastolfe îi zâmbi lui Baley peste masa:
- Ai dormit bine, domnule Baley?
Baley analiza fascinat felia de sunca. Trebuie sa fi fost taiata cu un cutit. Era roscata. Avea o fâsie subtire de grasime pe o parte. Pe scurt, nu fusese fabricata. Rezultatul era ca avea gust mai de sunca, daca se poate spune asa.
Mai erau oua la capac, cu galbenusul ca o emisfera turtita în mijloc, înconjurat de albus, ca niste margarete pe care Ben i le aratase pe Pamânt, în câmp. Teoretic, el stia cum arata un ou înainte de a fi gatit si stia ca are un galbenus si un albus, dar nu le vazuse niciodata separate, gata de mâncat. Chiar si pe nava cu care venise aici, si chiar si pe Solaria, când erau servite la masa, ouale erau facute jumari.
Îl privi taios pe Fastolfe:
- Poftim?
Fastolfe spuse cu rabdare:
- Ai dormit bine?
- Da. Foarte bine. Cred ca mai dormeam, daca n-ar fi fost antisomnina.
- A, da. Nu e chiar ospitalitatea la care are dreptul sa se astepte un musafir, dar m-am gândit ca vrei sa te scoli devreme.
- Ai perfecta dreptate. Si nici nu sunt chiar musafir.
Fastolfe mânca în tacere câteva clipe. Sorbi din bautura lui fierbinte si întreba:
- A venit vreo iluminare peste noapte? Te-ai trezit cumva cu o perspectiva noua, cu un nou gând?
Baley îl privi banuitor pe Fastolfe, dar chipul acestuia nu vadea nici o urma de sarcasm. Ducându-si cana la buze, spuse:
- Ma tem ca nu. Sunt la fel de ineficient acum, ca si aseara.
Sorbi si se strâmba fara sa vrea. Fastolfe zise:
- Îmi pare rau. Bautura ti se pare nesuferita?
Baley mârâi si gusta iar, plin de grija.
- E doar cafea, spuse Fastolfe, sa stii. Decofeinizata.
Baley se încrunta:
- Nu are gust de cafea si... iarta-ma, dr. Fastolfe. Nu vreau sa par nebun, dar Daneel si cu mine tocmai am avut o discutie scurta, mai în gluma, mai în serios, despre posibilitatea unor violente împotriva mea - mai în gluma din partea mea, desigur, nu din a lui Daneel - si îmi închipui ca una dintre caile prin care s-ar putea ajunge la mine este...
Vocea i se stinse.
Fastolfe înalta din sprâncene. Se întinse dupa cafeaua lui Baley cu un murmur de scuza si o mirosi. Apoi lua cu lingura o cantitate mica si o gusta. Spuse:
- Absolut normala, domnule Baley. Asta nu e o încercare de otravire.
Baley zise:
- Regret ca ma port asa de prosteste, doar stiu ca a fost pregatita de robotii dumitale... dar esti sigur?
Fastolfe zâmbi:
- La roboti s-a umblat mai demult. Oricum, de data asta n-a umblat nimeni. Cafeaua, desi foarte cunoscuta în diverse Lumi, este de mai multe feluri. Se stie ca fiecare fiinta umana prefera cafeaua din Lumea lui. Îmi pare rau, domnule Baley, nu am sortimentul de pe Pamânt ca sa te servesc. Vrei lapte? Acesta e relativ la fel în toate Lumile. Suc de fructe? Sucul de struguri de pe Aurora este considerat superior în toate Lumile. Se zvoneste ca noi l-am lasa la fermentat, dar bineînteles ca nu e adevarat. Apa?
- O sa încerc sucul de struguri.
Baley îsi privi cafeaua sovaielnic:
- Cred ca ar trebui sa încerc sa ma obisnuiesc si cu asta.
- Deloc, spuse Fastolfe. De ce sa cauti neplacutul, daca nu e nevoie? Si deci - zâmbetul îi paru cam fortat când reveni la prima remarca - noaptea si somnul nu ti-au adus nici un gând bun?
- Îmi pare rau, zise Baley.
Apoi, încruntându-se la o amintire vaga:
- Desi...
- Da?
- Am impresia ca exact înainte de a adormi, între somn si starea de veghe, mi s-a parut ca am ceva.
- Zau? Ce?
- Nu stiu. Gândul m-a facut sa ma trezesc, dar l-am pierdut. Sau m-a trezit vreun zgomot imaginar. Nu-mi aduc aminte. M-am agatat de gând, dar nu l-am prins. S-a dus. Cred ca asa ceva nu e neobisnuit.
Fastolfe paru gânditor:
- Esti sigur?
- Nu tocmai. Gândul s-a pierdut atât de repede, încât nici nu sunt prea sigur ca l-am avut. Si chiar daca l-am avut, poate mi s-a parut ca are un rost numai fiindca eram pe jumatate adormit. Daca mi l-ar spune cineva acum, în plina zi, poate ca n-ar mai avea nici un sens.
- Dar orice ar fi fost si oricât de fugar, sigur a lasat o urma.
- Asa cred, dr. Fastolfe. În cazul asta, va reveni. Sunt sigur.
- Ar trebui sa asteptam?
- Ce altceva putem face?
- Exista Sondajul Psihic.
Baley se rezema de scaun si-l privi fix pe Fastolfe, o clipa. Zise:
- Am auzit de el, dar politia de pe Pamânt nu-l foloseste.
- Nu suntem pe Pamânt, domnule Baley, spuse Fastolfe încet.
- Poate dauna creierului. N-am dreptate?
- Nu prea, în mâinile cui trebuie.
- Dar nu e imposibil, nici macar în mâinile cui trebuie, zise Baley. Înteleg ca pe Aurora nu poate fi folosit decât în conditii foarte stricte. Cei asupra carora se exercita trebuie sa fie vinovati de crima sau...
- Da, domnule Baley, dar asta se refera la Aurorieni. Dumneata nu esti Aurorian.
- Adica, pentru ca sunt Pamântean trebuie sa fiu tratat ca un neom?
Fastolfe zâmbi si-si desfacu bratele:
- Haide, domnule Baley. A fost doar o idee. Aseara erai destul de disperat ca sa sugerezi rezolvarea dilemei noastre prin punerea Gladiei într-o situatie îngrozitoare si tragica. Ma întrebam daca esti destul de disperat ca sa risti chiar dumneata.
Baley se freca la ochi si ramase tacut câteva clipe. Apoi spuse, cu vocea schimbata:
- Aseara greseam. Am recunoscut. Cât despre ce discutam acum, nu sunt deloc sigur ca lucrul la care m-am gândit, când eram pe jumatate adormit, ar avea vreo importanta. Se poate sa fi fost o amagire - o prostie fara sens. Poate ca n-a fost nimic. Nimic. Consideri ca ar fi întelept ca, pentru o posibilitate atât de mica de reusita, sa risc sa-mi distrug creierul, fiindca îti închipui ca asa vei gasi solutia problemei?
Fastolfe încuviinta:
- Îti aperi cauza cu elocinta... iar eu n-am vorbit prea serios.
- Multumesc, dr. Fastolfe.
- Dar acum ce vom face?
- Deocamdata, vreau sa vorbesc din nou cu Gladia. Sunt anumite lucruri pe care vreau sa le clarific.
- Ar fi trebuit sa le discuti aseara.
- Asa ar fi trebuit, dar aseara am înghitit mai mult decât puteam sa asimilez si anumite idei mi-au scapat. Sunt detectiv, nu computer infailibil. Fastolfe zise:
- Nu te condamn. Doar ca nu vreau ca Gladia sa fie deranjata degeaba. Dupa câte mi-ai spus aseara, presupun ca e într-o stare de nefericire profunda.
- Fara îndoiala. Dar este si foarte dornica sa afle ce s-a întâmplat - cine, daca a existat cineva, l-a omorât pe cel pe care ea îl considera sotul ei. Si asta e de înteles. Sunt sigur ca ma va ajuta. Si vreau sa mai vorbesc cu o persoana.
- Cu cine?
- Cu fiica dumitale, Vasilia.
- Cu Vasilia? De ce? La ce bun?
- E robotician. As vrea sa vorbesc si cu alti roboticieni, în afara de dumneata.
- Eu nu vreau acest lucru, domnule Baley.
Terminasera de mâncat. Baley se ridica:
- Dr. Fastolfe, din nou trebuie sa-ti aduc aminte ca ma aflu aici la solicitarea dumitale, nu am nici o însarcinare oficiala sa desfasor munca de politist. Nu am nici o legatura cu autoritatile de pe Aurora. Singura sansa pe care o am ca sa ajung la capatul acestei încurcaturi nefericite este sa sper ca anumiti oameni ma vor ajuta de bunavoie si-mi vor raspunde la întrebari. Daca ma opresti, atunci e clar ca nu pot merge mai departe decât sunt acum, adica nicaieri. Si va fi destul de rau pentru dumneata - si, deci, pentru Pamânt - asa ca te rog sa nu-mi stai în cale. Daca îmi înlesnesti întâlnirea cu cine doresc eu - sau daca macar încerci s-o înlesnesti, intervenind în numele meu - atunci locuitorii de pe Aurora vor considera acest fapt ca pe un semn de constiinta a nevinovatiei din partea dumitale. Pe de alta parte, daca îmi stingheresti cercetarile, la ce concluzie pot ei ajunge, decât ca esti vinovat si te temi sa nu se afle?
Fastolfe zise, mascându-si cu greu enervarea:
- Înteleg asta, domnule Baley. Dar de ce Vasilia? Mai sunt si alti roboticieni.
- Vasilia este fiica dumitale. Ea te cunoaste. Ar putea avea pareri autorizate privind posibilitatea ca dumneata sa distrugi un robot. Pentru ca e membra a Institutului de Robotica si se afla de partea dusmanilor dumitale politici, orice marturie favorabila pe care ar putea-o depune ar fi convingatoare.
- Si daca depune marturie împotriva mea?
- Vom vedea atunci. Vrei sa iei legatura cu ea si s-o rogi sa ma primeasca?
Fastolfe vorbi cu resemnare:
- O sa-ti fac placerea, dar te înseli daca îti închipui ca o pot convinge usor sa te primeasca. S-ar putea sa fie prea ocupata - sau sa creada ca este. Poate fi plecata de pe Aurora. S-ar putea ca, pur si simplu, sa nu doreasca sa fie amestecata. Am încercat aseara sa-ti explic ce motive are - crede ca are - ca sa ma dusmaneasca. Daca o rog sa te primeasca, s-ar putea sa fie silita sa refuze, doar pentru ca nu ma înghite.
- Vrei sa încerci, dr. Fastolfe?
Fastolfe ofta:
- O sa încerc, dupa ce te duci la Gladia. Presupun ca vrei s-o vezi direct? Ti-as sugera ca ar fi suficienta o vedere tridimensionala. Imaginea este de calitate destul de buna, asa ca nu trebuie sa vorbesti cu ea în persoana.
- Îmi dau seama, dr. Fastolfe, dar Gladia este Solariana si are amintiri neplacute despre vizionarea în tridimensional. Si, oricum, eu sunt de parere ca eficienta este mult mai mare daca esti la fata locului. Situatia actuala este prea delicata si problemele sunt prea mari pentru mine ca sa renunt la aceasta eficienta.
- Ei bine, o voi anunta pe Gladia.
Pleca, ezita si se întoarse din nou.
- Dar, domnule Baley...
- Da, dr. Fastolfe?
- Aseara mi-ai spus ca situatia este destul de grava pentru dumneata ca sa nesocotesti orice neplacere pe care i-ai putea-o provoca Gladiei. Ai explicat ca sunt lucruri mai importante în joc.
- Asa este, dar poti fi sigur ca n-o deranjez, daca ma descurc.
- Nu vorbesc de Gladia acum. Te previn, doar, ca aceasta parere strict a dumitale ar trebui extinsa si asupra mea. Nu ma astept sa te îngrijoreze bunastarea sau mândria mea, daca ai posibilitatea sa vorbesti cu Vasilia. Nu astept cu nerabdare rezultatele, dar daca vorbesti, într-adevar, cu ea, voi suporta orice neplacere care va decurge de aici si nu esti obligat sa încerci sa ma cruti. Întelegi?
- Ca sa fiu cinstit, dr. Fastolfe, n-am avut nici o intentie sa te crut. Daca pun neplacerea sau rusinea dumitale fata în fata cu politica voastra si cu bunastarea Lumii mele, n-as ezita nici o clipa sa te fac de rusine.
- Bun! Si, domnule Baley, trebuie sa extindem aceasta atitudine si asupra dumitale. Bunastarea dumitale nu are voie sa ne stea în drum.
- N-a fost vorba de bunastarea mea, când te-ai hotarât sa ma chemi aici fara sa ma întrebi.
- Ma refer la altceva. Daca dupa un timp - nu mult, dar un timp oarecare - nu progresezi deloc în aflarea unei solutii, va trebui sa ne gândim la Sondajul Psihic, la urma urmei. Ultima noastra sansa ar fi sa aflam ce cunoaste mintea dumitale si dumneata nu stii ca ea stie.
- Poate nu stie nimic, dr. Fastolfe.
Fastolfe îl privi pe Baley cu tristete:
- De acord. Dar, asa cum ai spus referitor la posibilitatea ca Vasilia sa depuna marturie împotriva mea - vom vedea atunci.
Se întoarse iar si iesi din încapere.
Baley se uita dupa el, gânditor. Acum i se parea ca, daca ar face vreun progres, ar înfrunta represalii fizice necunoscute - dar, poate, periculoase. Si daca n-ar progresa, ar înfrunta Sondajul Psihic, si asta nu putea fi mai bun.
- Pe Iehova! murmura pentru el.


33

Drumul spre casa Gladiei paru mai scurt decât cu o zi înainte. Afara era însorit si frumos din nou, dar privelistea parea alta. Soarele arunca raze piezise din partea opusa, desigur, iar culoarea era putin diferita. Poate ca plantele pareau altele dimineata fata de seara - sau miroseau altfel. Baley îsi amintea ca se gândise uneori la asta, pe Pamânt.
Daneel si Giskard îl însoteau si de data asta, dar mergeau mai aproape de el si pareau mai putin îngrijorati.
Baley întreba alene:
- Aici soarele straluceste tot timpul?
- Nu, partenere Elijah, raspunse Daneel. Daca s-ar întâmpla asa, ar fi un dezastru pentru lumea plantelor si, prin urmare, pentru umanitate. Prognoza este, de fapt, ca soarele va fi acoperit de nori în timpul zilei.
- Ce-a fost asta? întreba Baley uimit.
Un animal mic, cafeniu deschis, se ghemuise în iarba. Vazându-i pe ei, fugise cam fara graba.
- Un iepure, domnule, zise Giskard.
Baley se linisti. Îi vazuse si pe câmpurile de pe Pamânt.
De data asta, Gladia nu-i astepta la usa, dar era clar ca îi astepta. Când un robot îi pofti înauntru, ea nu se ridica, ci spuse, cam iritata si obosita:
- Dr. Fastolfe mi-a zis ca trebuie sa ma vezi din nou. Ce mai e?
Purta o rochie strânsa pe corp si se vedea ca nu mai are nimic pe dedesubt: Parul îi era dat pe spate, lins, iar chipul îi era palid. Arata mai obosita decât cu o zi înainte si era evident ca dormise putin. Daneel, amintindu-si ce se întâmplase în prima zi, nu intra în camera. Totusi, Giskard intra, privi atent în jur, apoi se retrase într-o nisa din perete. Un robot al Gladiei statea în alta nisa.
Baley zise:
- Îmi pare nespus de rau, Gladia, ca trebuie sa te deranjez înca o data.
- Aseara am uitat sa-ti spun, vorbi Gladia, ca, dupa ce Jander va fi ars, va fi, bineînteles, reciclat pentru refolosire în fabricile de roboti. Cred ca va fi amuzant sa stiu ca, de fiecare data când voi vedea un robot nou construit, ma voi putea gândi ca e alcatuit din multi atomi ai lui Jander.
- Si noi suntem reciclati când murim, zise Baley, si cine stie ce atomi si ai cui sunt în tine sau în mine în clipa asta, ori în ai cui vor fi ai nostri cândva.
- Ai foarte multa dreptate, Elijah. Si îmi aduci aminte cât de usor este sa filozofezi asupra necazurilor altora.
- Asa e, Gladia, dar n-am venit sa filozofez.
- Atunci, fa lucrul pentru care ai venit.
- Trebuie sa pun întrebari.
- N-au fost destule ieri? De atunci ti-ai petrecut timpul gândindu-te la altele noi?
- În parte, da, Gladia. Ieri ai spus ca si dupa ce erai cu Jander - ca sot si sotie - au existat barbati care ti s-au oferit si ca tu i-ai refuzat. Despre asta trebuie sa te întreb.
- De ce?
Baley ignora întrebarea.
- Povesteste-mi, zise, câti barbati ti s-au oferit în timpul cât erai maritata cu Jander?
- Nu mi-am notat, Elijah. Trei sau patru.
- A fost vreunul dintre ei insistent? S-a oferit cineva mai mult decât o data?
Gladia, care îi evitase privirea, i se uita drept în fata si întreba:
- Ai vorbit cu altii despre asta?
Baley dadu din cap:
- N-am vorbit decât cu tine despre acest lucru. Oricum, din întrebarea ta îmi dau seama ca a existat cel putin unul care a fost insistent.
- Unul. Santirix Gremionis, ofta ea. Aurorienii au nume atât de neobisnuite si el era neobisnuit - pentru un Aurorian. N-am mai întâlnit niciodata unul asa de staruitor ca el. Întotdeauna era politicos, întotdeauna îmi întâmpina refuzul cu un zâmbet si cu o plecaciune demna, si apoi, ca si cum n-ar fi fost nimic, încerca din nou în saptamâna urmatoare sau chiar în urmatoarele zile. Simpla repetare era o mica lipsa de respect. Un Aurorian cuviincios accepta un refuz permanent în afara de cazul în care posibila partenera îi da de înteles, destul de clar, ca s-a razgândit.
- Mai spune-mi... Cei care ti se ofereau stiau de relatia ta cu Jander?
- Asta nu era un lucru pe care sa-l pomenesc în conversatiile ocazionale.
- Bine, atunci sa-l luam anume pe acest Gremionis. El stia ca Jander e sotul tau?
- Nu i-am spus-o niciodata.
- Nu îndeparta subiectul de discutie, Gladia. Nu e vorba daca i-ai spus-o. Spre deosebire de altii, el s-a oferit în mod repetat. Apropo, de câte ori ai spune? De trei ori? De patru? De câte ori?
- N-am numarat, zise Gladia obosita. Se poate sa fi fost de vreo douasprezece ori sau mai mult. Daca n-ar fi fost o persoana placuta în alte privinte, ar fi trebuit sa-mi pun robotii sa-i împiedice intrarea în locuinta mea.
- A, dar n-ai facut-o. Si cere timp sa faci multiple oferte. El a venit sa te vada. Te-a întâlnit. A avut timp sa observe prezenta lui Jander si cum te purtai cu acesta. Nu putea sa-si dea seama de relatie?
Gladia nega din cap:
- Nu cred. Jander nu se amesteca niciodata când eu eram cu o fiinta umana.
- Asa erau indicatiile tale? Cred ca asa trebuie sa fi fost.
- Erau. Si, înainte ca tu sa sugerezi ca îmi era rusine din cauza relatiei, era doar o încercare de a evita complicatiile suparatoare. Am un oarecare instinct al intimitatii când e vorba de sex, pe care Aurorienii nu-l au.
- Mai gândeste-te. Putea sa-si dea seama? Iata-l, un barbat îndragostit...
- Îndragostit!
Sunetul pe care-l scosese ea semana cu un sforait:
- Ce stiu Aurorienii despre dragoste?
- Un barbat care se considera îndragostit. Tu nu esti impresionata. Nu e posibil ca el, cu sensibilitatea si suspiciunea unui îndragostit dezamagit, sa fi ghicit? Gândeste-te! A facut vreodata o aluzie indirecta la Jander? Ceva care sa-ti provoace o banuiala cât de mica...
- Nu! Nu! Nu s-a mai auzit ca un Aurorian sa vorbeasca de rau preferintele sexuale sau obiceiurile altuia.
- Nu neaparat de rau. Un comentariu ironic, poate. Orice semn ca banuia relatia.
- Nu! Daca tânarul Gremionis ar fi rostit vreodata un asemenea cuvânt, n-ar mai fi intrat în casa mea si eu as fi avut grija sa nu se mai apropie niciodata de mine. Dar el n-ar fi facut asa ceva. Era de o politete plina de zel fata de mine.
- Ai spus „tânarul”. Câti ani are acest Gremionis?
- E cam de vârsta mea. Treizeci si cinci. Poate chiar un an sau doi mai putin.
- Un copil, zise Baley cu tristete. Chiar mai tânar decât mine. Dar la vârsta asta... Sa presupunem ca a banuit relatia ta cu Jander si n-a spus nimic - absolut nimic. N-ar fi putut, cu toate acestea, sa fie gelos?
- Gelos?
Lui Baley îi trecu prin minte ca pe Aurora sau pe Solaria cuvântul poate sa nu însemne mare lucru:
- Mânios ca ai putea sa preferi pe altul în locul lui.
Gladia zise taios:
- Stiu ce înseamna cuvântul „gelos”. L-am repetat doar din surprindere ca esti în stare sa-ti imaginezi un Aurorian gelos. Pe Aurora, oamenii nu sunt gelosi din cauza sexului. Cu siguranta ca pentru alte lucruri, dar nu din cauza sexului.
Pe fata i se citi clar un rânjet:
- Chiar daca era gelos, ce importanta ar avea? Ce putea sa faca?
- Nu e posibil sa-i fi spus lui Jander ca relatia cu un robot ti-ar periclita situatia pe Aurora...
- Asta n-ar fi fost adevarat!
- Jander putea sa creada, daca i se spunea asa - sa creada ca-ti dauneaza, ca-ti face rau. Ar fi imposibil sa fie asta motivul pentru degajarea mentala?
- Jander n-ar fi crezut niciodata asa ceva. Ma facea fericita în fiecare zi în care era sotul meu si eu i-am spus asta.
Baley ramase linistit. Ea nu întelegea, asa ca trebuia sa-i explice, pur si simplu:
- Sunt sigur ca te credea, dar se putea simti silit sa creada pe altcineva, care-i spunea invers. Daca ar fi fost prins într-o dilema insuportabila cu privire la Prima Lege...
Chipul Gladiei se schimonosi, iar ea tipa:
- Esti nebun! Îmi spui povestea veche cu Susan Calvin si robotul care citea gândurile. Nici un copil mai mare de zece ani n-ar putea crede asa ceva.
- Nu e posibil ca...
- Nu, nu este. Sunt de pe Solaria si stiu destul despre roboti ca sa-mi dau seama ca nu e posibil. Ar fi nevoie de un expert nemaipomenit, ca sa taie legaturile pentru Prima Lege într-un robot. Dr. Fastolfe ar fi în stare s-o faca, dar cu siguranta nu Santirix Gremionis. Gremionis e un stilist. Lucreaza pe fiinte umane. Taie parul, deseneaza îmbracaminte. Si eu fac la fel, dar cel putin lucrez cu roboti. Gremionis n-a pus niciodata mâna pe un robot. Nu stie nimic despre ei, decât sa comande unuia sa închida fereastra sau asa ceva. Vrei sa insinuezi ca relatia dintre Jander si mine... si mine... - îsi freca osul pieptului cu un deget teapan, sfârcurile mici ale sânilor ghicindu-i-se sub rochie - a dus la moartea lui Jander?
- N-ai facut-o cu buna stiinta, zise Baley, dorind sa se opreasca, dar incapabil sa lase balta interogatoriul. Si daca Gremionis a aflat de la dr. Fastolfe cum sa...
- Gremionis nu-l cunostea pe dr. Fastolfe si, oricum, n-ar fi putut întelege nimic din ce i-ar fi spus dr. Fastolfe.
- Nu poti sti sigur ce-ar fi înteles ori ce n-ar fi înteles Gremionis, cât despre faptul ca nu-l cunostea pe dr. Fastolfe.... Gremionis trebuie sa fi fost des la tine acasa, daca te urmarea asa, si...
- Si dr. Fastolfe n-a fost aproape niciodata la mine acasa. Aseara, când a venit cu tine, a fost de-abia a doua oara când mi-a trecut pragul. Îi era teama ca as pleca daca ar fi prea apropiat de mine. Odata a recunoscut asta. În acest fel si-a pierdut fiica, zicea el... ceva ridicol. Întelegi, Elijah, când traiesti câteva secole, ai destul timp sa pierzi mii de lucruri. Fii re... recunoscator ca traiesti putin, Elijah.
Plângea nestapânit.
Baley o privi si se simti neajutorat:
- Îmi pare rau, Gladia. Nu mai am întrebari. Sa chem un robot? Ai nevoie de ajutor?
Ea dadu din cap si-i facu un semn cu mâna:
- Pleaca... pleaca, zise, cu glas sugrumat. Pleaca.
Baley ezita, apoi strabatu camera, aruncându-i Gladiei o ultima privire nesigura, în timp ce iesea pe usa. Giskard îl ajunse din urma si Daneel i se alatura când iesi din casa. El abia daca observa. Se gândi ca începea sa fie de acord cu prezenta lor, asa cum îsi accepta umbra sau îmbracamintea, ca începea sa se simta gol fara ei.
Se întoarse repede la locuinta doctorului Fastolfe, în timp ce gândurile nu-i dadeau pace. Dorinta de a o întâlni pe Vasilia fusese la început provocata de disperare, de lipsa altui subiect de cercetat, dar acum lucrurile se schimbasera. Probabil ca daduse peste ceva foarte important.


34

Când Baley se întoarse, figura lipsita de eleganta a lui Fastolfe era înversunata:
- Vreun progres? întreba.
- Am eliminat o parte dintr-o posibilitate... Poate.
- O parte dintr-o posibilitate? Cum elimini cealalta parte? Sau, mai bine, cum stabilesti o posibilitate?
Baley zise:
- Prima etapa a stabilirii unei posibilitati este atunci când îmi dau seama ca e imposibil sa o elimin.
- Si daca îti dai seama ca e imposibil de eliminat cealalta parte a posibilitatii pe care ai mentionat-o atât de misterios?
Baley dadu din umeri:
- Înainte de a pierde timp gândindu-ne la asta, trebuie s-o vad pe fiica dumitale.
Fastolfe paru mâhnit:
- Ei bine, domnule Baley, am facut asa cum m-ai rugat si am încercat sa iau legatura cu ea. A fost nevoie s-o trezesc.
- Vrei sa spui ca se afla pe acea parte a planetei unde e noapte? Nu m-am gândit la asta.
Baley era necajit:
- Mi-e teama sa sunt destul de neghiob ca sa-mi închipui ca ma aflu tot pe Pamânt. În Orasele subpamântene, ziua si noaptea îsi pierd întelesul si timpul tinde sa fie uniform.
- Nu e chiar atât de rau. Eos este centrul roboticii de pe Aurora si vei gasi putini roboticieni care locuiesc în el. Ea dormea, pur si simplu, si daca a fost trezita nu si-a schimbat caracterul. N-a vrut sa-mi vorbeasca.
- Cheam-o din nou, insista Baley.
- Am vorbit cu robotul ei secretar si a avut loc un schimb neplacut de mesaje. Mi-a dat de înteles ca nu va vorbi cu mine cu nici un chip. În privinta dumitale a fost ceva mai îngaduitoare. Robotul a anuntat ca ea îti va acorda cinci minute pe canalul ei particular de vizionare, daca o chemi... - Fastolfe îsi privi ceasul în forma de banda de pe perete - peste o jumatate de ora. Nu vrea sa te vada în persoana absolut deloc.
- Conditiile sunt insuficiente, ca si timpul. Trebuie s-o vad în persoana atât cât va trebui. I-ai explicat ce important e acest lucru, dr. Fastolfe?
- Am încercat. N-o intereseaza.
- Esti tatal ei. Cu siguranta...
- Ar lua mai repede o hotarâre pentru un strain ales la întâmplare, decât de dragul meu. Stiu asta, asa ca m-am folosit de Giskard.
- Giskard?
- O, da. Giskard este unul dintre favoritii ei. Când învata robotica la universitate, si-a luat libertatea de a regla unele aspecte minore ale programarii lui - si nimic nu creeaza o relatie mai apropiata cu un robot decât asta - cu exceptia metodei Gladiei, desigur. Giskard era aproape ca si Andrew Martin...
- Cine este Andrew Martin?
- Era, nu este, zise Fastolfe. N-ai auzit niciodata de el?
- Niciodata!
- Ciudat! Aceste legende vechi ale noastre se petrec, toate, pe Pamânt, totusi nu sunt cunoscute pe Pamânt. Andrew Martin a fost un robot care, treptat, pas cu pas, se presupune ca a capatat aspect uman. Au existat roboti cu aspect uman înainte de Daneel, dar toti erau simple jucarii, ceva mai mult decât automatele. Oricum, despre capacitatile lui Andrew Martin circula povesti uimitoare - semn sigur ca e o legenda. A existat o femeie, care facea parte din legende si care e cunoscuta, de obicei, sub numele de Mica Domnisoara. Relatia e prea greu de descris acum, dar cred ca fiecare fetita de pe Aurora a visat sa fie Mica Domnisoara si sa-l aiba ca robot pe Andrew Martin. Vasilia a fost - iar Giskard a fost Andrew Martin al ei.
- Ei bine, deci?
- L-am rugat pe robotul ei sa-i spuna ca vei fi însotit de Giskard. Nu l-a vazut de multi ani si m-am gândit ca asta ar putea-o ademeni sa fie de acord sa te vada.
- Dar n-a ademenit-o.
- N-a ademenit-o.
- Atunci, trebuie sa ne gândim la altceva. Trebuie sa existe o cale de a o convinge sa ma primeasca.
Fastolfe zise:
- Poate te gândesti dumneata la una. Peste câteva minute o vei vedea tridimensional si vei avea cinci minute sa o convingi ca ar trebui sa te primeasca în persoana.
- Cinci minute! Ce pot face în cinci minute?
- Nu stiu. Oricum, e mai bine decât nimic.


35

Cinci minute mai târziu; Baley statea în fata ecranului de vizionare în tridimensional, gata s-o cunoasca pe Vasilia Fastolfe.
Dr. Fastolfe iesise, spunând, cu un zâmbet ciudat, ca prezenta sa ar face-o, cu siguranta, pe fiica lui mai putin întelegatoare. Nici Daneel nu era de fata. Doar Giskard ramase în spatele lui Baley. Giskard spuse:
- Canalul tridimensional al doctorului Vasilia este deschis pentru receptie. Sunteti pregatit, domnule?
- Mai pregatit de-atât nici ca se poate, zise Baley posac. Refuzase sa se aseze, gândindu-se ca în picioare ar putea fi mai impozant. (Cât de impozant putea fi un Pamântean?)
Ecranul începu sa straluceasca, pe când restul încaperii se întuneca, si aparu o femeie - mai întâi cu un contur imprecis. Îl privea în fata, cu mâna dreapta odihnindu-se pe o masa de laborator încarcata cu seturi de diagrame. (Fara îndoiala ca si ea planuise sa fie impozanta.) Pe masura ce imaginea se accentua în centru, marginile ecranului pareau sa se topeasca si figura Vasiliei (daca ea era) se contura mai bine si deveni tridimensionala. Se afla în camera, absolut reala, doar ca decorul camerei în care se afla nu se potrivea cu încaperea în care statea Baley si diferenta era mare.
Era îmbracata într-o fusta-pantalon de culoare maro închis, larga, semitransparenta, astfel încât picioarele i se zareau de la jumatate în jos. Bluza era strâmta si fara mâneci, iar bratele îi erau goale pâna la umar. Decolteul era adânc iar parul, foarte blond, era cret. N-avea nimic din urâtenia tatalui ei si cu siguranta ca n-avea urechile lui mari. Baley ar fi putut, doar, sa presupuna ca avusese o mama frumoasa si ca fusese norocoasa cu distribuirea genelor. Era scunda, iar Baley observa o asemanare uimitoare cu Gladia la trasaturile fetei, desi expresia ei era cu mult mai rece si parea sa aiba caracteristicile unei personalitati dominante.
Vorbi taios:
- Dumneata esti Pamânteanul venit sa rezolve problema tatalui meu?
- Da, dr. Fastolfe, raspunse Baley la fel de taios.
- Poti sa-mi spui dr. Vasilia. Nu vreau sa fiu confundata cu tatal meu.
- Dr. Vasilia, trebuie sa am ocazia de a vorbi cu dumneata fata în fata, o perioada de timp acceptabila.
- Sigur ca ai vrea. Dar esti Pamântean si reprezinti o oarecare sursa de infectii.
- Am fost tratat medical si nu prezint nici un pericol. Tatal dumitale sta cu mine de mai bine de o zi.
- Tatal meu sustine ca e un idealist si trebuie sa faca, din când în când, anumite lucruri care sa întretina amagirea. Eu nu-l voi imita.
- Înteleg ca nu-i doresti raul. Îi vei face rau daca refuzi sa ma primesti.
- Pierzi timp. Nu vreau sa te primesc decât astfel, si a trecut o jumatate din timpul acordat. Daca doresti, ne putem opri acum, în cazul în care nu esti multumit.
- Giskard e aici, dr. Vasilia, si ar vrea sa te roage sa ma primesti.
Giskard pasi în câmpul vizual:
- Buna dimineata, Mica Domnisoara, zise el încet.
O clipa, Vasilia paru încurcata si, când vorbi, o facu pe un ton ceva mai blând:
- Ma bucur sa te vizionez, Giskard, si te primesc oricând vrei, dar nu vreau sa-l vad pe acest Pamântean, nici macar la rugamintea ta.
- În acest caz, zise Baley, folosindu-si cu disperare toate rezervele, trebuie sa aduc în fata publicului cazul lui Santirix Gremionis, fara sa te mai întreb.
Vasilia facu ochii mari si îsi strânse în pumn mâna de pe masa:
- Cine mai e si Gremionis asta?
- Un tânar chipes care te cunoaste bine. Trebuie sa ma ocup de treburile astea fara sa aud ce ai de spus?
- Îti spun chiar acum ca...
- Nu, zise Baley tare. Nu-mi vei spune nimic, daca nu te vad personal.
Ea îsi strâmba gura:
- Atunci, te voi primi, dar nu voi sta cu dumneata nici o clipa în plus. Te previn. Si adu-l pe Giskard.
Legatura tridimensionala se întrerupse cu un pocnet si Baley se simti ametit la schimbarea brusca de fundal. Cauta un scaun si se aseza.
Giskard era cu o mâna pe umarul lui, asigurându-se ca a ajuns cu bine la scaun:
- Pot sa va ajut cu ceva, domnule? întreba.
- N-am nimic, spuse Baley. Trebuie doar sa-mi trag sufletul.
Dr. Fastolfe statea în fata lui:
- Înca o data, scuzele mele pentru ca nu-mi fac datoria de gazda cum se cuvine. Am ascultat pe o derivatie prevazuta pentru receptie si nu pentru transmitere. Voiam sa-mi vad fiica, fie si fara ca ea sa ma vada...
- Înteleg, zise Baley, gâfâind usor. Daca manierele pretind ca e nevoie de scuze pentru ceea ce ai facut, atunci te iert.
- Dar ce e cu Santirix Gremionis asta? Numele nu-mi este cunoscut.
Baley îsi ridica ochii înspre Fastolfe si spuse:
- Dr. Fastolfe, am auzit acest nume la Gladia, în dimineata asta. Stiu foarte putin despre el, dar am riscat când i-am spus fiicei dumitale. Conditiile îmi sunt nefavorabile, dar rezultatele sunt asa cum le doresc. Dupa cum vezi, pot face deductii utile, chiar daca am informatii putine, asa ca mai bine m-ai lasa în pace sa continui tot asa. Te rog ca pe viitor sa ma ajuti în totalitate si sa nu mai pomenesti de un Sondaj Psihic.
Fastolfe tacea, iar Baley simti o satisfactie crunta pentru ca-si impusese vointa - mai întâi asupra fiicei si, apoi, asupra tatalui.
Nu stia cât va putea continua sa faca asa.





9. VASILIA


36

Baley se opri la intrarea în vehiculul portant si spuse cu hotarâre:
- Giskard, nu vreau ca ferestrele sa fie acoperite. Nu vreau sa stau în spate. Vreau sa stau pe locul din fata si sa vad Exteriorul. De vreme ce voi sta între tine si Daneel, voi fi destul de pazit, doar daca nu e distrusa chiar masina. Iar în cazul asta, vom pieri cu totii si nu mai conteaza daca stau în fata sau în spate.
Giskard raspunse acestei declaratii violente cu un respect si mai mare:
- Domnule, daca va veti simti rau...
- Atunci veti opri masina, ma voi duce pe locul din spate si vei putea sa acoperi ferestrele. Nici nu va fi nevoie sa opresti masina. Pot sa sar peste locul din fata în mers. De fapt, Giskard, e foarte important sa ma acomodez cu Aurora cât se poate de bine si, în orice caz, e important sa ma acomodez cu Exteriorul. O spun ca pe un ordin, Giskard.
Daneel zise încet:
- Partenerul Elijah are foarte mare dreptate, prietene Giskard. Va fi în deplina siguranta.
Giskard, poate fara tragere de inima (Baley nu putea descifra expresia de pe chipul lui nu tocmai uman), ceda si se aseza la comenzi. Baley urca dupa el si privi prin parbriz mai putin stapân pe el decât îi sunase glasul. Totusi, faptul ca simtea câte un robot pe fiecare parte îl linistea.
Masina se ridica pe jeturile ei de aer si se legana putin, de parca si-ar fi pierdut echilibrul. Baley simti o greata usoara în capul pieptului si încerca sa nu regrete demonstratia de curaj facuta. N-avea nici un rost sa-si spuna ca Daneel si Giskard nu dadeau nici un semn de teama si ca ar trebui sa-i imite. Ei erau roboti si nu simteau frica. Apoi masina înainta brusc, iar Baley se simti împins cu putere spre spate. Într-o clipa capata o viteza mai mare decât avusese vreodata Expresul de pe Pamânt, din Oras. În fata se întindea un drum larg, plin de iarba. Viteza parea sa fie si mai mare, pentru ca nu se zareau, pe nici o parte, luminile cunoscute sau constructiile Orasului - erau numai suprafete mari de verdeata si contururi neregulate.
Baley încerca sa respire normal si sa discute cât mai firesc despre tot felul de lucruri. Zise:
- S-ar parea ca nu trecem pe lânga nici o ferma, Daneel. Cred ca e pamânt nefolosit.
Daneel spuse:
- Acesta e teritoriul orasului, partenere Elijah. Sunt gradini publice si terenuri particulare.
- Ale orasului?
Lui Baley nu-i venea sa creada. Stia si el ce înseamna un Oras.
- Eos este cel mai mare si mai important oras de pe Aurora. Primul care a fost întemeiat. Adunarea Legislativa de pe Aurora îsi are sediul aici. Presedintele Adunarii Legislative îsi are proprietatea aici si vom trece pe lânga ea.
Nu numai ca era oras, dar era si cel mai mare. Baley privi în partea cealalta.
- Aveam impresia ca resedintele lui Fastolfe si a Gladiei se afla în suburbia orasului Eos. Cred ca de acum am depasit marginea orasului.
- Deloc, partenere Elijah. Trecem prin centrul lui. Marginea este la sapte kilometri de aici si destinatia noastra se afla la aproape patruzeci de kilometri dupa aceea.
- Centrul orasului? Nu vad nici o constructie.
- Nu trebuie sa se vada de pe sosea, dar uite una pe care o poti zari printre copaci. Aceasta e locuinta lui Fuad Labord, un binecunoscut scriitor.
- Cunosti toate locuintele din vedere?
- Ele se afla în banca mea de memorii, zise Daneel cu demnitate.
- Pe sosea nu e deloc circulatie. De ce?
- Distantele mari se strabat cu masini aeriene sau cu masini magnetice subterane. Legaturile tridimensionale...
- Pe Solaria sunt numite vizionari, zise Baley.
- Si aici, în discutiile neoficiale, dar mai exact T.V.C. Aceasta formula înglobeaza multe comunicatii. În fond, Aurorienilor le place sa mearga pe jos si nu e neobisnuit sa strabata câtiva kilometri pentru vizite sociale sau, chiar, pentru întâlniri de afaceri, când timpul nu conteaza.
- Iar noi trebuie sa ajungem undeva unde e prea departe de mers pe jos, prea aproape pentru masini aeriene si unde vizionarea tridimensionala nu este dorita - asa ca folosim o masina de teren.
- Mai precis un vehicul portant, partenere Elijah, dar presupun ca poate fi numit masina de teren.
- Cât timp facem pâna la casa Vasiliei?
- Nu mult, partenere Elijah. Ea este la Institutul de Robotica, asa cum poate stii.
Urmara câteva clipe de tacere, apoi Baley zise:
- Acolo, la orizont, parca ar fi înnorat.
Giskard lua o curba cu viteza mare, masina înclinându-se la aproape treizeci de grade. Baley îsi înabusi un geamat si se agata de Daneel, care îsi arunca bratul stâng pe dupa umerii lui Baley si-i strânse ca într-o menghina, cu câte o mâna pe fiecare umar. Baley începu sa respire încet, pe masura ce masina se îndrepta.
Daneel spuse:
- Da, norii aceia vor aduce precipitatii mai târziu, în timpul zilei, asa cum era prognoza.
Baley se încrunta. ÎI prinsese ploaia o data - o data - în timpul experimentului pe câmp, în Exterior, pe Pamânt. O clipa fusese în panica totala, când îsi dadu seama ca nu are pe ce buton sa apese ca s-o opreasca. De sus curgea apa într-una! Apoi toata lumea a fugit si a fugit si el, îndreptându-se catre Orasul uscat si usor de controlat. Dar aici era pe Aurora si n-avea idee ce-ar trebui sa faca daca ploua si nu era nici un Oras în care sa se adaposteasca. Sa alerge la cea mai apropiata locuinta? Refugiatilor li se ureaza automat bun venit? Apoi urma o alta întoarcere scurta si Giskard spuse:
- Domnule, suntem în parcarea Institutului de Robotica. Acum putem intra si vizita locuinta pe care dr. Vasilia o are în curtea Institutului.
Baley dadu din cap a încuviintare. Calatoria durase vreo cincisprezece-douazeci de minute (dupa cum apreciase el, timp Pamântean) si era bucuros ca se terminase. Zise, gâfâind putin:
- Vreau sa stiu ceva despre fiica lui Fastolfe înainte de a o întâlni. Tu n-ai cunoscut-o, nu-i asa, Daneel?.
Daneel raspunse:
- Pe vremea când am luat eu nastere, dr. Fastolfe si fiica lui se despartisera de multa vreme. N-am întâlnit-o niciodata.
- Cât despre tine, Giskard, tu si cu ea va cunoasteti bine. Asa-i?
- Asa e, domnule, zise Giskard netulburat.
- Si tineti unul la altul? ¬
- Cred, domnule, ca fiica doctorului Fastolfe se simtea bine cu mine.
- Tu te simteai bine cu ea? Giskard paru ca-si alege cuvintele:
- Îmi da senzatia pe care cred ca fiintele umane o denumesc „placerea de a fi cu alta fiinta umana”.
- Dar mai mult cu Vasilia, cred. Am dreptate?
- Faptul ca ea se simtea bine cu mine, domnule, zise Giskard, parea, într-adevar, sa stimuleze acele potentiale pozitronice care mie îmi produc reactii asemanatoare cu cele pe care le produce placerea în fiintele umane. Cel putin asa mi-a explicat dr. Fastolfe odata.
- De ce si-a parasit Vasilia tatal? întreba brusc Baley.
. Giskard nu raspunse.
- Ti-am pus o întrebare, baiete, zise Baley, pe tonul dintr-o data categoric al Pamânteanului ce se adreseaza unui robot.
Giskard întoarse capul si-l fixa pe Baley, care se gândi o clipa ca stralucirea din ochii robotului era o izbucnire de indignare la auzul cuvântului jignitor.
Giskard vorbi, totusi, calm si în ochi nu i se citea nimic:
- As vrea sa raspund, domnule, dar domnisoara Vasilia mi-a dat ordin, atunci, sa nu spun nimic referitor la aceasta separare.
- Dar eu îti dau ordin sa-mi raspunzi si pot s-o fac foarte sever... daca vreau.
- Îmi pare rau, zise Giskard. Domnisoara Vasilia, chiar de atunci, era talentata în robotica, iar ordinele pe care mi le-a dat au fost suficient de puternice ca sa reziste, orice ati spune dumneavoastra, domnule.
Baley spuse:
- Trebuie sa fi fost foarte talentata în robotica, fiindca dr. Fastolfe mi-a spus ca ea te reprograma uneori.
- Nu era periculos, domnule. Dr. Fastolfe în persoana putea corecta, oricând, orice greseala.
- A trebuit s-o faca?
- N-a trebuit, domnule.
- Care era specificul reprogramarii?
- Probleme minore, domnule.
- Poate, dar fa-mi pe voie. Ce anume facea ea?
Giskard ezita, iar Baley stiu imediat ce înseamna asta. Robotul spuse:
- Ma tem ca nu pot raspunde la nici o întrebare referitoare la reprogramare.
- Ti s-a interzis?
- Nu, domnule, dar reprogramarea sterge automat ce a fost înainte. Daca mi se schimba ceva anume, mi se pare ca am fost întotdeauna schimbat si nu mai am amintirea a ceea ce a fost înainte de a fi schimbat.
- Atunci de unde stii ca reprogramarea a fost minora?
- De vreme ce dr. Fastolfe n-a simtit niciodata nevoia sa corecteze ce facea domnisoara Vasilia - cel putin asa mi-a spus odata - pot presupune, doar, ca schimbarile au fost minore. Puteti s-o întrebati pe domnisoara Vasilia, domnule.
- O voi întreba, zise Baley.
- Mi-e teama, totusi, ca nu va raspunde, domnule.
Lui Baley i se strânse inima. Pâna acum pusese întrebari doar doctorului Fastolfe, Gladiei si celor doi roboti, toti având motive întemeiate sa-l ajute. Acum, pentru prima oara, va înfrunta o problema neplacuta.


37

Baley iesi din vehiculul portant, care se odihnea pe un petic de iarba si simti o placere deosebita sa aiba pamântul sub picioare. Privi surprins în jur, deoarece cladirile erau destul de înghesuite, iar în dreapta lui se afla una foarte mare, simpla, mai degraba un bloc dreptunghiular din metal si sticla.
- Asta e Institutul de Robotica? întreba.
Daneel spuse:
- Acest întreg complex este Institutul, partenere Elijah. Acum vezi doar o parte din el, construita mai înghesuit decât se obisnuieste pe Aurora, pentru ca este o entitate politica de sine statatoare. Contine locuinte, laboratoare, biblioteci, scoli publice si asa mai departe. Constructia cea mare este centrul administrativ.
- Este atât de neobisnuit pentru Aurora, cu toate aceste cladiri la vedere - cel putin judecând dupa ce am vazut în Eos - încât cred ca este foarte dezaprobat.
- Cred ca a fost, partenere Elijah, dar conducatorul Institutului este prieten cu Presedintele, care are multa influenta, si am înteles ca a fost o dispensa speciala, din cauza cerintelor cercetarii.
Daneel privi gânditor în jur:
- Este într-adevar mult mai înghesuit decât am crezut.
- Decât ai crezut? N-ai fost niciodata aici, Daneel?
- Nu, partenere Elijah.
- Dar tu, Giskard?
- Nu, domnule, zise Giskard.
- Te descurci fara probleme, spuse Baley, de parca ai cunoaste locul.
- Am fost corect informati, partenere Elijah, zise Daneel, pentru ca trebuia sa venim cu tine.
Baley dadu gânditor din cap, apoi întreba:
- De ce n-a venit dr. Fastolfe cu noi?
Si se convinse din nou ca n-avea nici un rost sa încerci sa prinzi un robot pe picior gresit. Daca pui o întrebare repede - sau pe neasteptate - ei pur si simplu vor astepta pâna ce întrebarea este asimilata, apoi vor raspunde. Niciodata nu erau prinsi pe picior gresit.
Daneel vorbi:
- Dupa cum a spus dr. Fastolfe, el nu e membru al Institutului si crede ca nu s-ar cuveni sa-l viziteze neinvitat.
- Dar de ce nu e membru?
- Motivul nu mi s-a spus niciodata, partenere Elijah.
Baley îsi îndrepta privirea spre Giskard, care spuse imediat:
- Nici mie, domnule. .
Nu stiau? Li s-a spus sa nu stie? Baley dadu din umeri. N-avea importanta. Fiintele umane pot minti si robotii pot fi instruiti. Desigur, fiintele umane pot fi terorizate sau manevrate printr-o minciuna-daca cel ce pune întrebarile este destul de îndemânatic sau de brutal - iar robotii pot fi manevrati prin instruire - daca cel care întreaba este destul de îndemânatic sau de lipsit de scrupule -, dar abilitatile necesare erau diferite, iar Baley n-avea nici una referitoare la roboti. Zise:
- Unde am putea-o gasi pe dr. Vasilia Fastolfe?
- Aceasta e locuinta ei, chiar în fata noastra, raspunse Daneel.
- Deci ai fost instruit cu privire la localizarea ei?
- Asta a fost înregistrat în banca noastra de memorii, partenere Elijah.
- Bine, atunci, arata-mi drumul.
Soarele portocaliu era acum în înaltul cerului si era clar ca se apropia miezul zilei. Venind înspre casa Vasiliei, pasira în umbra cladirii si Baley se înfiora putin, simtind cum coboara temperatura.
Îsi strânse buzele la gândul de a ocupa si coloniza Lumi fara Orase, unde temperatura nu era controlata, ci supusa modificarilor neprevazute si prostesti. Si observa cu neliniste ca linia de nori dinspre orizont înaintase putin. Putea sa si ploua oricând, cu cascade de apa venind de sus.
Pamântul! Îi era dor de Orase.
Giskard intrase primul în casa si Daneel întinse un brat ca sa-l împiedice pe Baley sa-l urmeze. Desigur! Giskard facea o recunoastere. La fel si Daneel, de altfel. Ochii lui strabatura peisajul cu o atentie de care nici o fiinta umana n-ar fi fost capabila. Baley era sigur ca acelor ochi de robot nu le scapa nimic. (Se întreba de ce robotii nu erau prevazuti cu patru ochi, distribuiti în mod egal în jurul capului - sau cu o banda optica de jur împrejur. Daneel n-ar fi fost obligat, normal, pentru ca trebuia sa semene cu un om, dar Giskard de ce nu? Sau asta ar fi creat complicatii ale vederii pe care conexiunile pozitronice nu le-ar fi putut descurca? Baley avu, o clipa, o viziune palida a problemelor care îngreunau viata unui robotician.)
Giskard iesi în prag si facu semn cu capul. Bratul lui Daneel îl împinse usor, iar Baley înainta. Usa era întredeschisa.
Nu exista încuietoare la casa Vasiliei, dar nu fusese vreuna (Baley îsi aminti brusc) nici la Gladia si nici la dr. Fastolfe. O populatie rara si izolarea ajutau la asigurarea intimitatii si ajuta, fara îndoiala, si obiceiul neamestecului. Daca stai sa te gândesti, paznicii roboti omniprezenti erau mai eficienti decât orice încuietoare.
Apasarea mâinii lui Daneel pe bratul lui Baley îl facu pe acesta sa se opreasca. În fata lor, Giskard vorbea încet cu doi roboti, care semanau cu el. Un val de raceala îl izbi pe Baley în cosul pieptului. Ce-ar fi daca; printr-o manevra rapida, Giskard ar fi înlocuit cu un alt robot? Ar fi el în stare sa observe înlocuirea? Sa deosebeasca doi roboti de acest tip? Daca ar fi lasat cu un robot fara indicatii speciale, care sa-l pazeasca, unul care l-ar putea atrage cu inocenta în pericol si care ar reactiona cu insuficienta iuteala când ar fi nevoie de protectie?
Stapânindu-si glasul, îi zise calm lui Daneel:
- E remarcabila asemanarea dintre acesti roboti, Daneel. Tu îi poti deosebi?
- Sigur, partenere Elijah. Desenul hainelor lor e diferit si sunt diferite si numerele lor de cod.
- Mie nu mi se par diferite.
- Nu esti obisnuit sa observi asemenea amanunte.
Baley facu ochii mari:
- Ce numere de cod?
- Sunt usor de vazut, partenere Elijah, când stii unde sa privesti si când ai ochii mai sensibili la infrarosu decât oamenii.
- Pai, atunci, as avea probleme daca ar trebui sa-i identific, nu-i asa?
- Deloc, partenere Elijah. Nu trebuie decât sa-l întrebi pe robot care îi este numele întreg si numarul de serie. El îti va spune.
- Chiar daca a fost instruit sa-mi dea un raspuns fals?
- De ce ar fi un robot instruit astfel?
Baley se hotarî sa nu explice.
Oricum, Giskard se întorcea. Îi spuse lui Baley:
- Domnule, veti fi primit. Pe aici, va rog.
Cei doi roboti ai casei aratau drumul. În urma lor veneau Baley si Daneel, acesta din urma mentinându-si, protector, apasarea mâinii pe bratul celuilalt. La urma venea Giskard.
Cei doi roboti se oprira în fata unei usi duble care se deschise, evident automat, în ambele parti. Încaperea din spatele lor era inundata de o lumina slaba, cenusie, lumina zilei patrunzând prin draperii groase. Baley distinse vag o silueta omeneasca mica, asezata pe jumatate pe un scaun înalt, cu un cot sprijinit pe o masa ce se întindea pe toata lungimea peretelui.
Baley si Daneel intrara, Giskard veni în spatele lor. Usa se închise, lasând camera si mai întunecata.
O voce de femeie spuse taios:
- Nu veni mai aproape! Ramâi unde esti!
Si în camera exploda lumina zilei.


38

Baley clipi si privi în sus. Tavanul era de sticla si, prin el, se vedea soarele. Acesta parea, totusi, ciudat de întunecat si putea fi privit, chiar daca faptul nu influenta calitatea luminii dinauntru. Probabil ca sticla (sau orice alt material transparent ar fi fost) difuza lumina fara s-o absoarba.
Coborî privirea asupra femeii, care ramasese în continuare pe scaun, si spuse:
- Dr. Vasilia Fastolfe?
- Dr. Vasilia Aliena, daca vrei tot numele. Nu împrumut numele altora. Îmi poti spune dr. Vasilia. Este numele cu care ma stiu toti în Institut.
Glasul, care îi fusese destul de aspru, se înmuie:
- Si ce mai faci, vechiul meu prieten Giskard?
Giskard raspunse cu o intonatie ciudat de diferita de cea obisnuita:
- Te salut...
Se opri, apoi zise:
- Te salut, Mica Domnisoara.
Vasilia zâmbi:
- Si acesta, presupun ca este robotul cu aspect uman de care am auzit - Daneel Olivaw?
- Da, dr. Vasilia, zise Daneel vioi.
- Si în sfârsit, îl avem pe... Pamântean.
- Elijah Baley, dr. Vasilia, spuse Baley cu raceala.
- Da, stiu ca Pamântenii au nume si ca al dumitale este Elijah Baley, zise ea cu indiferenta. Nu semeni nici un pic cu actorul care a interpretat rolul dumitale în spectacolul de pe hiperunde.
- Sunt constient de asta, dr. Vasilia.
- Cel care a jucat în rolul lui Daneel semana mai bine, dar cred ca nu ne aflam aici ca sa discutam despre spectacol.
- Nu.
- Cred ca ne aflam aici, Pamânteanule, ca sa vorbim despre ce anume vrei sa spui în legatura cu Santirix Gremionis si sa terminam cu asta. Bine?
- Nu tocmai, zise Baley. Nu acesta e motivul principal al venirii mele, desi cred ca o sa ajungem la el.
- Zau? Traiesti cu impresia ca suntem aici ca sa ne întindem la o discutie lunga si complicata despre orice subiect vrei dumneata sa alegi?
- Cred, dr. Vasilia, ca ai face bine sa ma lasi pe mine sa pun întrebarile cum vreau eu.
- Asta e o amenintare?
- Nu.
- Ei bine, n-am întâlnit niciodata un Pamântean si ar putea fi interesant de vazut cât de mult semeni cu actorul care a jucat în rolul dumitale - adica, nu numai ca înfatisare. Esti, într-adevar, persoana sigura de sine care parea sa fie în spectacol?
- Spectacolul, zise Baley vadit dezgustat, era ultradramatic si mi-a exagerat trasaturile de caracter în toate privintele. As vrea, mai degraba, sa ma accepti si sa ma judeci numai dupa modul în care ma vezi acum.
Vasilia râse:
- Cel putin nu pari prea impresionat de mine. Asta-i un punct în favoarea dumitale. Sau crezi ca Gremionis asta, pe care-l ai în minte, îti da dreptul sa-mi comanzi?
- Nu sunt aici pentru altceva decât pentru a descoperi adevarul în cazul robotului cu aspect uman care a murit, Jander Panell.
- A murit? Deci, a trait cândva?
- Prefer sa folosesc acest cuvânt în locul expresiilor de genul „a fost facut inoperant”. Cuvântul „mort” te încurca?
Vasilia zise:
- Te aperi bine. Debrett, adu-i Pamânteanului un scaun. Va obosi în picioare daca va fi o conversatie lunga. Apoi intra în nisa ta. Si tu poti sa-ti alegi una, Daneel... Giskard, vino lânga mine.
Baley se aseza:
- Multumesc, Debrett. Dr. Vasilia, nu am nici o autoritate sa-ti pun întrebari; nu am nici un mijloc legal sa te constrâng sa-mi raspunzi la întrebari. Totusi, moartea lui Jander Panell l-a pus pe tatal dumitale într-o situatie cam..
- Pe cine l-a pus într-o situatie?
- Pe tatal dumitale.
- Pamânteanule, eu ma refer uneori la un anumit individ ca la tatal meu, dar altcineva n-o face. Te rog sa folosesti un nume propriu.
- Dr. Han Fastolfe. E tatal dumitale, nu-i asa? Ca fapt înregistrat?
Vasilia spuse:
- Folosesti un termen biologic. Împart genele cu el într-un anume fel, care pe Pamânt ar fi considerat o relatie tata-fiica. Pe Aurora acest lucru este privit cu indiferenta, cu exceptia cazurilor medicale si genetice. Pot spune ca sufar din cauza anumitor stari metabolice în care s-ar cuveni sa tin seama de fiziologia si biochimia celor cu care împart genele - parinti, frati sau surori de la acelasi tata, copii si asa mai departe. Altminteri, aceste relatii nu se discuta, în general, în societatea civilizata de pe Aurora. Îti explic asta, pentru ca esti Pamântean.
- Daca am încalcat un obicei, zise Baley, a fost din cauza ignorantei si îmi cer scuze. Pot sa-i spun pe nume domnului cu pricina?
- Desigur.
- În acest caz, moartea lui Jander Panell l-a pus pe dr. Han Fastolfe într-o situatie cam dificila si presupun ca dumneata vei fi destul de îngrijorata ca sa vrei sa-l ajuti.
- Dumneata presupui asta, dumneata? De ce?
- Este... Te-a crescut. A avut grija de dumneata. Ati nutrit o puternica afectiune unul fata de celalalt. El simte, înca, o puternica afectiune pentru dumneata.
- Ti-a spus el asta?
- A reiesit din amanuntele conversatiei noastre... chiar si din faptul ca a manifestat interes fata de femeia de pe Solaria, Gladia Delmarre, din cauza asemanarii ei cu dumneata.
- Ti-a spus el asta?
- Mi-a spus, dar chiar daca n-ar fi facut-o, asemanarea e evidenta.
- Cu toate acestea, Pamânteanule, nu-i datorez nimic doctorului Fastolfe. Presupunerile dumitale pot fi scoase din discutie. Baley îsi drese glasul:
- Pe lânga sentimentele personale pe care ai putea sau n-ai putea sa le ai, este problema viitorului Galaxiei. Dr. Fastolfe doreste ca Lumi noi sa fie si colonizate de fiinte umane. Daca urmarile politice ale mortii lui Jander vor duce la explorarea si colonizarea Lumilor noi de catre roboti, dr. Fastolfe crede ca aceasta va fi o catastrofa pentru Aurora si pentru umanitate. Cu siguranta ca nu vrei sa joci un rol în aceasta catastrofa.
Vasilia vorbi cu indiferenta, urmarindu-l atenta:
- Sigur ca nu, daca as fi de acord cu dr. Fastolfe. Nu sunt. Nu vad nici un rau în faptul ca robotii cu aspect uman fac asta. De fapt, ma aflu aici, la Institut, ca sa fac posibil acest lucru. Sunt Globalista. Întrucât dr. Fastolfe este Umanist, este dusmanul meu politic.
Raspunsurile ei erau repezite si directe, nu mai lungi decât trebuia. Dupa fiecare urma o tacere anume, de parca ea ar fi asteptat cu interes cealalta întrebare. Baley avea impresia ca o intereseaza, o amuza, ca face singura prinsoare ce întrebare mai vine, hotarâta sa-i ofere doar acele informatii care îl sileau s-o mai întrebe ceva.
El zise:
- Esti de mult timp membra a acestui Institut?
- De la formarea lui.
- Sunt multi membri?
- Dupa aprecierea mea cam o treime din roboticienii de pe Aurora, desi numai jumatate din acestia locuiesc si lucreaza, propriu-zis în Institut.
- Alti membri ai Institutului îti împartasesc parerile despre explorarea altor Lumi cu ajutorul robotilor? Se opun, fara exceptie parerilor doctorului Fastolfe?
- Banuiesc ca majoritatea sunt Globalisti, dar nu stiu sa fi supus problema la vot sau macar s-o fi discutat oficial. Mai bine ai vorbi cu fiecare, separat.
- Dr. Fastolfe este membru al Institutului?
- Nu.
Baley astepta putin, dar ea nu mai spuse nimic.
- Nu e ciudat? As zice ca el, dintre toti, ar trebui sa fie membru.
- Din întâmplare, nu-l vrem. Si ce e mai putin important, poate, el nu ne vrea.
- Nu e si mai ciudat?
- Nu cred.
Apoi, parca simtind nevoia sa mai spuna ceva, adauga:
- Locuieste în orasul Eos. Cred ca stii ce înseamna numele asta, Pamânteanule.
Baley încuviinta si spuse:
- Eos este vechea zeita greaca a zorilor, asa cum Aurora este vechea zeita romana a zorilor.
- Exact. Dr. Han Fastolfe locuieste în Orasul Zorilor, în Lumea Zorilor, dar el nu crede în Zori. Nu întelege metoda necesara de expansiune în Galaxie, de transformare a Zorilor prin Spatiu într-o mare Zi Galactica. Explorarea Galaxiei cu ajutorul robotilor este singurul mod practic de îndeplinire a acestei misiuni si el nu e de acord cu ea - sau cu noi.
Baley zise încet:
- De ce este singura metoda existenta? Aurora si celelalte Lumi din Spatiu nu au fost explorate si colonizate de roboti, ci de fiinte umane.
- Mai exact de Pamânteni. A fost un procedeu risipitor si ineficace si acum nu vom îngadui altor Pamânteni s-o faca pe colonizatorii. Am devenit locuitori ai Spatiului, cu durata mare de viata si sanatosi, si avem roboti care sunt infinit mai priceputi si mai flexibili decât cei pe care si-i pot permite fiintele umane care au colonizat Lumile noastre la început. Timpurile si problemele s-au schimbat în totalitate si astazi este posibila numai explorarea cu roboti.
- Sa zicem ca ai dreptate si ca dr. Fastolfe se însala. Chiar si asa, are un punct de vedere logic. De ce el si Institutul nu se accepta reciproc? Numai pentru ca nu se înteleg în aceasta privinta?
- Nu, aceasta neîntelegere este relativ minora. Exista un conflict mult mai important.
Din nou Baley se opri si din nou ea nu adauga nimic la ce spusese. El simtea ca nu e bine sa arate ca e nervos, asa ca zise linistit, aproape într-o doara:
- Care este conflictul mult mai important?
În glasul Vasiliei se simti amuzamentul. Chipul i se îmblânzi si, o clipa, semana si mai mult cu Gladia:
- Cred ca n-ai ghici, daca nu ti s-ar explica.
- Tocmai de aceea întreb, dr. Vasilia.
- Ei bine atunci, Pamânteanule, mi s-a spus ca Pamântenii au viata scurta. N-am fost indusa în eroare, nu-i asa?
Baley dadu din umeri:
- Unii dintre noi ajung la o suta de ani, dupa timpul de pe Pamânt.
Se gândi putin:
- Cam o suta treizeci de ani metrici.
- Dumneata câti ani ai?
- Patruzeci si cinci dupa sistemul standard, saizeci dupa cel metric.
- Eu am saizeci si sase în sistem metric. Ma astept sa traiesc macar înca trei secole metrice - daca am grija.
Baley îsi desfacu larg bratele:
- Te felicit.
- Exista dezavantaje.
- În dimineata asta mi s-a spus ca în trei sau patru secole se pot acumula multe pierderi.
- Ma tem ca da, zise Vasilia. Se pot acumula si multe, multe câstiguri. Pe total, se compenseaza.
- Atunci, care sunt dezavantajele?
- Bineînteles ca nu esti om de stiinta.
- Sunt detectiv sau politist, daca vrei.
- Dar, poate, cunosti oameni de stiinta în Lumea ta.
- Am cunoscut câtiva, zise Baley prevazator.
- Stii cum lucreaza ei? Am auzit ca pe Pamânt coopereaza de nevoie. Au, cel mult, o jumatate de secol de munca activa în timpul scurtei lor vieti. Mai putin decât sapte decenii metrice. Nu se pot face multe în acest timp.
- Unii dintre oamenii nostri de stiinta au realizat multe într-un timp mult mai scurt.
- Pentru ca au profitat de descoperirile pe care le-au facut altii înaintea lor si au câstigat din descoperirile contemporane ale altora. E adevarat? .
- Desigur. Avem o comunitate de oameni de stiinta la care contribuie toti, în spatiu si în timp.
- Exact. Altfel nu merge. Fiecare om de stiinta, constient ca e improbabila realizarea prin el însusi, este silit sa intre în comunitate. N-are încotro si devine o parte a Oficiului de cliring. În acest fel, progresul este mult mai mare decât ar fi daca n-ar exista toate acestea.
- Pe Aurora si în alte Lumi din Spatiu nu e la fel? întreba Baley.
- Teoretic, da; practic, nu prea. Constrângerile sunt mai mici într-o societate cu durata de viata lunga. Aici, savantii au trei sau trei secole si jumatate pentru a se dedica unei probleme, astfel încât apare ideea ca un lucrator solitar poate face progrese importante în acest timp. Se poate simti un fel de lacomie intelectuala - sa vrei sa realizezi ceva al tau, sa-ti asumi proprietatea unui aspect al progresului, sa doresti sa vezi progresul general mai degraba încetinit, decât sa renunti la ceea ce consideri ca este numai al tau. Si progresul general este încetinit în Lumile din Spatiu; pâna la un punct în care este greu sa apreciezi activitatea de pe Pamânt, în ciuda avantajelor noastre enorme.
- Cred ca n-ai vorbi asa, daca n-ai vrea sa înteleg ca dr. Han Fastolfe se comporta în acest mod.
- Într-adevar, asa se comporta. Analiza teoretica a creierului pozitronic pe care a efectuat-o el a fost cea care a facut posibil robotul cu chip uman. A folosit-o pentru a-l construi - cu ajutorul raposatului dr. Sarton - pe prietenul dumitale robot Daneel, dar nu si-a publicat detaliile importante ale teoriei si nici nu le pune la dispozitia altcuiva. În acest fel, el - si numai el - detine proprietatea asupra productiei de roboti cu aspect uman.
Baley se încrunta:
- Si Institutul de Robotica este destinat colaborarii între oamenii de stiinta?
- Întocmai. Acest Institut este format din peste o suta de roboticieni de vârf, de diferite vârste, grade si calificari, si speram sa înfiintam sucursale în alte Lumi si sa alcatuim o asociatie interstelara. Noi toti ne dedicam descoperirile sau teoriile unui fond comun - facând de bunavoie, pentru binele general, ceea ce voi, Pamântenii, faceti siliti, pentru ca traiti atât de putin. Totusi, dr. Han Fastolfe nu face asta. Sunt sigura ca te gândesti la dr. Han Fastolfe ca la un patriot Aurorian cu idealuri nobile, dar al nu-si va pune proprietatea intelectuala - asa o considera el - în fondul comun si, deci, nu ne vrea. Si pentru ca el pretinde dreptul de proprietate personala asupra descoperirilor stiintifice, noi nu-l vrem. Cred ca nu mai consideri un mister dispretul reciproc.
Baley dadu din cap, apoi zise:
- Crezi ca o sa mearga... renuntarea asta voluntara la gloria personala?
- Trebuie, spuse Vasilia înversunata.
- Iar Institutul, prin efortul comunitatii, a repetat munca individuala a dr. Fastolfe si a redescoperit teoria creierului pozitronic cu aspect uman?
- În timp, o vom face. E inevitabil.
- Si nu încerci deloc sa scurtezi timpul, convingându-l pe dr. Fastolfe sa dezvaluie secretul?
- Cred ca suntem pe cale sa-l convingem:
- Cu ajutorul scandalului cu Jander?
- Nu cred ca trebuia, într-adevar, sa pui aceasta întrebare... Ei, ti-am spus tot ce voiai sa stii, Pamânteanule?
- Mi-ai spus unele lucruri pe care nu le stiam, raspunse Baley.
- Atunci, e timpul sa-mi vorbesti despre Gremionis. De ce ai pomenit numele acestui barbier în legatura cu mine?
- Barbier?
- El se considera coafor, printre altele, dar e barbier, pur si simplu. Vorbeste-mi despre el - sau sa consideram întrevederea terminata.
Baley se simti dezgustat. Era clar ca Vasiliei îi facuse placere sa raspunda în doi peri. Îi oferise destule ca aperitiv, dar acum el trebuia sa obtina ceva în plus pe banii lui. Numai ca n-avea nimic. Sau avea numai presupuneri. Si daca vreuna dintre e!e era gresita, absolut gresita, era terminat.
Asa ca o lua pe cont propriu:
- Întelegi, dr. Vasilia, ca nu poti scapa pretinzând ca e caraghios daca îsi închipuie cineva ca exista o legatura între Gremionis si dumneata.
- De ce nu, daca este caraghios?
- O, nu. Daca ar fi fost caraghios, mi-ai fi râs în fata si ai fi întrerupt legatura tridimensionala. Simplul fapt ca ai fost de acord sa renunti la atitudinea dumitale anterioara si sa ma primesti... simplul fapt ca ai stat mult de vorba cu mine si mi-ai spus o gramada de lucruri... înseamna ca recunosti ca as putea taia în carne vie.
Vasilia îsi înclesta falcile si vorbi încet si cu furie:
- Uite ce e, Pamântean minuscul, sunt într-o situatie vulnerabila si probabil ca stii asta. Sunt fiica doctorului Fastolfe si sunt câtiva aici, la Institut, destul de nebuni - sau de ticalosi - care sa nu aiba încredere în mine din aceasta cauza. Nu stiu ce poveste ai auzit - sau ticluit - dar e sigur ca Este caraghioasa, într-un fel sau altul. Oricum, indiferent cât de caraghioasa ar fi, poate fi folosita împotriva mea. Asa ca sunt gata sa fac schimb. Ti-am spus unele lucruri si ti-as mai putea spune, dar numai daca dai la iveala tot ce stii si daca ma convingi ca spui adevarul. Asa ca vorbeste. Daca încerci sa ma pacalesti, situatia mea nu se va înrautati mai mult daca-ti dau un picior undeva - cel putin asta o sa-mi faca placere. Si-mi voi folosi influenta pe care o am pe lânga Presedinte pentru a-l convinge sa anuleze imediat hotarârea prin care ti s-a permis sa vii aici si sa te trimita imediat înapoi pe Pamânt. Se fac si asa destule presiuni asupra lui pentru asta, asa ca nu-i mai trebuie si din partea mea. Asa ca vorbeste! Acum!


39

Baley se simti îndemnat sa treaca la partea cea mai importanta, ca sa vada daca are dreptate. Dar simti ca n-ar merge. Ea i-ar întelege jocul - nu era proasta - si l-ar opri. Stia ca e pe o cale buna si nu voia sa strice totul. Ceea ce spusese despre situatia ei vulnerabila, din cauza legaturii cu tatal ei, putea fi adevarat, dar Vasiliei nu i-ar fi fost frica sa-l întâlneasca pe Baley, daca n-ar fi banuit ca el stia unele lucruri care nu erau caraghioase în totalitate.
Trebuia sa spuna ceva, prin urmare, ceva important care ar stabili imediat un soi de dominatie a lui asupra ei. Deci - la noroc. Spuse:
- Santirix Gremionis ti s-a oferit.
Si, pâna sa poata Vasilia spune ceva, adauga cu asprime:
- Si nu o data, de mai multe ori.
Vasilia îsi puse mâinile pe genunchi, apoi se ridica si se aseza pe scaun, de parca ar fi vrut sa stea mai comod. Privi la Giskard, care statea lânga ea nemiscat si inexpresiv. Apoi privi la Baley si zise:
- Pai, cretinul se ofera oricui, indiferent de vârsta si sex. As fi neobisnuita daca nu mi-ar da atentie.
Baley facu un gest de nerabdare. (Ea nu râsese. Nu pusese capat întrevederii. Nici macar nu se enervase. Astepta sa vada cu ce mai venea el, deci era ceva cu povestea asta.) Spuse:
- Exagerezi, dr. Vasilia. Oricine alege, indiferent cât de lipsit de discernamânt este, iar în cazul acestui Gremionis dumneata ai fost aleasa si, în ciuda refuzului dumitale, a continuat sa se ofere, încalcând chiar si obiceiurile de pe Aurora.
Vasilia spuse:
- Îmi pare bine ca întelegi ca l-am refuzat. Unii considera ca e o problema de politete sa accepti orice oferta - sau aproape orice oferta - dar eu sunt de alta parere. Nu vad de ce trebuie sa iau parte la un eveniment lipsit de interes care ma va face, doar, sa pierd timpul. Ai ceva de obiectat la asta, Pamânteanule?
- N-am nici o parere - nici favorabila, nici defavorabila - în legatura cu obiceiurile de pe Aurora.
(Ea astepta în continuare, ascultând-l. Ce astepta oare? Ceea ce el intentionase sa spuna, dar nu îndraznise, înca?)
Ea vorbi, facând eforturi sa para voioasa:
- Mai ai ceva de oferit:.. sau am terminat?
- N-am terminat, zise Baley, obligat, acum, sa riste din nou. Ti-ai dat seama de aceasta insistenta a lui Gremionis, neobisnuita pe Aurora, si te-ai gândit ca te-ai putea folosi de ea.
- Zau? Ce prostie! Cum as fi putut sa ma folosesc de ea?
- Deoarece el era foarte atras de dumneata, n-a fost prea greu sa aranjezi sa fie atras de altcineva care îti semana foarte mult. L-ai îndemnat la asta, promitându-i ca-l accepti daca nu-l accepta cealalta persoana.
- Cine e aceasta biata femeie care îmi seamana foarte bine?
- Nu stii? Hai, e simplu, dr. Vasilia. Vorbesc despre femeia de pe Solaria, Gladia, despre care am spus, deja, ca se afla sub protectia doctorului Fastolfe tocmai pentru ca seamana cu dumneata. N-ai fost deloc surprinsa când m-am referit la asta la începutul discutiei. Acum e prea târziu sa te prefaci ca nu stii.
Vasilia îl privi taios:
- Si din interesul lui fata de ea, ai dedus ca el trebuie sa fi fost interesat mai întâi de mine? Cu banuiala asta prosteasca ai venit la mine?
- Nu tocmai o banuiala prosteasca. Mai sunt si alti factori importanti. Negi toate astea?
Ea mângâie usor, gânditoare, masa lunga de lânga ea, iar Baley se întreba ce cuprindeau colile mari de hârtie aflate pe aceasta. De la distanta distingea scheme complicate, absolut fara nici un înteles pentru el, oricât de atent si de grijuliu le-ar fi studiat.
Vasilia spuse:
- Încep sa ma plictisesc. Mi-ai spus ca Gremionis a fost mai întâi interesat de mine, apoi de sosia mea, Solariana. Si acum vrei sa neg asta. De ce m-as osteni sa neg? Ce importanta are? Chiar daca ar fi adevarat, cum mi-ar putea dauna asta în vreun fel? Spui ca am fost enervata de o atentie pe care nu o doream si ca am îndreptat-o înspre altcineva cu dibacie. Si?
- Nu conteaza asa de mult ce ai facut, zise Baley, cât de ce. Stiai ca Gremionis era genul de persoana care va insista. Ti s-a oferit întruna si i se va oferi Gladiei întruna.
- Daca ea îl va refuza.
- Ea e Solariana, are probleme cu sexul si refuza pe oricine, lucru pe care îndraznesc sa spun ca-l stii, deoarece îmi imaginez ca, în ciuda înstrainarii de ta... de dr. Fastolfe, te intereseaza destul de mult înlocuitoarea dumitale.
- Pai, atunci, bravo ei. Daca l-a refuzat pe Gremionis, înseamna ca are gust.
- Stiai ca nu e nici o îndoiala despre asta. Stiai ca o va face.
- Si totusi - ce-i cu asta?
- Ofertele repetate adresate ei ar fi însemnat ca Gremionis s-ar fi aflat des în casa Gladiei, ca se va agata de ea.
- Pentru ultima oara - si?
- Iar în locuinta Gladiei se afla un obiect foarte neobisnuit, unul dintre cei doi roboti cu aspect uman existenti, Jander Panell.
Vasilia ezita. Apoi:
- Unde vrei sa ajungi?
- Cred ca te-ai gândit ca, daca robotul cu aspect uman ar fi ucis în circumstante care l-ar implica pe dr. Fastolfe, acest fapt ar putea fi folosit ca o arma pentru a scoate de la el secretul creierului pozitronic asemanator cu al omului. Gremionis, plictisit de refuzul constant al Gladiei si având ocazia sa se afle permanent în locuinta ei, a fost îndemnat sa se razbune crunt omorând robotul.
Vasilia clipi nervos:
- Acel biet barbier ar fi putut avea douazeci de motive si douazeci de ocazii si n-ar fi contat. N-ar fi stiut cum sa-i ordone unui robot sa dea mâna. Cum poate parcurge un an-lumina si sa impuna unui robot degajarea mentala?
- Asta, zise Baley încet, ne aduce în sfârsit la problema pe care cred ca ai anticipat-o, pentru ca te-ai abtinut sa ma dai afara, vrând sa te asiguri daca ma gândeam sau nu la ea. Vreau sa spun ca Gremionis a facut treaba, cu ajutorul acestui Institut de Robotica, lucrând cu ajutorul dumitale.





10. DIN NOU VASILIA


40

Parea ca o drama pe hiperunde s-a întrerupt cu un instantaneu holografic.
Nici unul dintre roboti nu se misca, bineînteles, dar nu se miscau nici Baley si nici dr. Vasilia Aliena. Trecura clipe lungi, anormal de lungi, pâna ce Vasilia îsi reveni în fire si, foarte încet, se ridica în picioare.
Chipul îi era crispat de un zâmbet lipsit de umor, iar glasul scazut:
- Zici, Pamânteanule, ca am ajutat la distrugerea robotului cu aspect uman?
- La asa ceva m-am gândit, dr. Vasilia, raspunse Baley.
- Multumesc pentru gând. Întrevederea s-a terminat si dumneata vei pleca.
Arata spre usa.
- Ma tem ca nu vreau, zise Baley.
- Nu te întreb ce vrei, Pamânteanule.
- Trebuie, altfel cum ma vei face sa plec împotriva dorintei mele?
- Am roboti care, la cererea mea, te vor da afara politicos dar hotarât si fara sa-ti vatame ceva, în afara de respectul de sine - daca ai asa ceva.
- Ai un singur robot aici. Eu am doi care nu vor permite asta.
- Am douazeci pe care-i chem imediat.
Baley spuse:
- Dr. Vasilia, te rog sa întelegi! Ai fost surprinsa când l-ai vazut pe Daneel. Cred ca, desi lucrezi la Institutul de Robotica, unde robotii cu aspect uman sunt la ordinea zilei, de fapt n-ai vazut niciodata unul terminat si functionând. Deci nici robotii dumitale n-au vazut vreunul. Acum uita-te la Daneel. Pare a fi om: Seamana cu un om mai mult decât toti robotii care au existat vreodata, cu exceptia raposatului.
- Geloasa? Asta e un sentiment Pamântesc. Daca nu-l vreau pe Gremionis pentru mine, cum ar putea sa-mi pese daca el se ofera altei femei si ea îl accepta sau daca alta femeie i se ofera si el o accepta?
- Mi s-a spus ca gelozia sexuala este necunoscuta pe Aurora si sunt gata sa admit ca e adevarat teoretic, dar asemenea teorii rezista rar în practica. Trebuie sa fie si unele exceptii. În plus, gelozia este, adesea, o emotie lipsita de ratiune si nu poate fi înlaturata doar prin logica. Totusi, sa presupunem o clipa ca asa este. Ca o a treia posibilitate, ai putea fi geloasa pe Gladia si ai dori sa-i faci rau, chiar daca nu-ti pasa nici un pic de Gremionis.
- Geloasa pe Gladia? N-am vazut-o decât o data, pe hiperunde, când a sosit pe Aurora. Faptul ca lumea a comentat, din când în când, ca seamana cu mine, nu m-a deranjat.
- Poate ca te deranjeaza ca se afla sub tutela doctorului Fastolfe, ca e preferata lui, aproape fiica, asa cum ai fost dumneata cândva? Ti-a luat locul.
- E binevenita s-o faca. Nici ca-mi pasa.
- Chiar daca ar fi amanti?
Vasilia îl fixa pe Baley cu o furie crescânda, iar pe firele de par îi aparura picaturi de sudoare. Spuse:
- N-are rost sa discutam asta. M-ai întrebat daca resping acuzatia ca am ajutat la ceea ce dumneata numesti crima si am respins-o. Am aratat ca nu am capacitatea si nu am motivul. Esti liber sa-ti prezinti cazul pe toata Aurora. Prezinta-ti încercarile prostesti de a-mi fabrica un motiv. Sustine, daca vrei, ca am capacitatea s-o fac. Nu vei ajunge nicaieri. Absolut nicaieri.
Si chiar daca tremura de mânie, lui Baley i se paru ca în vocea ei se simte convingerea. Ea nu se temea de acuzatie.
Fusese de acord sa-l primeasca, deci el era pe urma unui lucru de care ea se temea - poate îi era o teama nebuna. Dar nu de asta se temea.
Atunci, unde gresise el?


41

Baley spuse (tulburat, cautând o cale de iesire):
- Sa presupunem ca îti accept declaratia, dr. Vasilia. Sa presupunem ca m-am înselat când am banuit ca ai fi putut fi de ajutor în acest... roboticid. Chiar si asa, nu înseamna ca nu ma poti ajuta.
- De ce te-as ajuta?
- Din amabilitate omeneasca, raspunse Baley. Dr. Fastolfe ne asigura ca n-a facut-o el, ca nu este un ucigas de roboti, ca nu l-a scos din functiune pe acest robot special, Jander. Îl cunosti pe dr. Fastolfe mai bine decât oricine, îmi închipui. Ai petrecut niste ani într-o relatie intima cu el, ca fiica iubita si în crestere. L-ai vazut în ocazii si împrejurari în care nu l-a vazut nimeni. Oricare ar fi sentimentele dumitale actuale fata de el, acestea nu schimba trecutul. Cunoscându-l asa cum îl cunosti, poti depune marturie ca firea lui nu-i permite sa faca rau unui robot, cu siguranta nu unui robot care reprezinta una dintre cele mai valoroase realizari ale lui. Ai fi de acord sa depui în public o asemenea marturie? Pentru toate Lumile? Ar ajuta foarte mult.
Chipul Vasiliei se înaspri:
- Fii atent la mine, zise ea raspicat, nu vreau sa fiu implicata.
- Trebuie sa fii implicata.
- De ce?
- Nu-i datorezi nimic tatalui dumitale? Este tatal dumitale. Fie ca acest cuvânt înseamna sau nu ceva pentru dumneata, exista o legatura biologica. Si în afara de asta - tata sau nu - a avut grija de dumneata, te-a crescut si te-a educat multi ani. Pentru asta îi datorezi ceva.
Vasilia tremura. Era un tremur vizibil, iar dintii îi clantaneau. Încerca sa vorbeasca, nu reusi, inspira adânc, înca o data, apoi încerca din nou. Zise:
- Giskard, auzi tot ce se întâmpla?
Giskard înclina din cap:
- Da, Mica Domnisoara.
- Si tu, cel cu aspect uman
- Daneel?
- Da, dr. Vasilia.
- Auzi si tu toate astea?
- Da, dr. Vasilia.
- Întelegeti amândoi ca Pamânteanul insista ca eu sa depun marturie despre caracterul dr. Fastolfe?
Amândoi încuviintara din cap.
- Atunci voi vorbi - împotriva vointei mele si la mânie. Asta pentru ca simt ca îi datorez acestui tata al meu un minim de consideratie în calitate de purtator de gene si, într-un anumit sens, în calitate de educator al meu, pentru care nu depun marturie. Dar acum voi vorbi. Pamânteanule, asculta-ma. Dr. Han Fastolfe, cu care împart unele gene, n-a avut grija de mine - de mine, de mine, ca fiinta umana aparte. Pentru el n-am fost mai mult decât un experiment, un fenomen bun de observat. Baley dadu din cap:
- Nu asta am întrebat. Ea se rasti furioasa la el:
- Ai insistat sa vorbesc si voi vorbi - si-ti voi raspunde. Un lucru îl intereseaza pe dr. Fastolfe. Un lucru. Un singur lucru. Si acesta este functionarea creierului. uman. El vrea sa-l reduca la ecuatii, la un labirint descurcat, la o diagrama, si astfel sa întemeieze o stiinta matematica a comportamentului uman care-i va permite sa prevada viitorul omului. El numeste aceasta stiinta „psihoistorie”. Nu cred ca ai stat de vorba cu el mai mult de o ora fara sa-ti pomeneasca de ea. E stapânit de monomanie.
Vasilia îl privi pe Baley în fata si tipa cu o bucurie rautacioasa:
- Îmi dau seama! Ti-a vorbit de ea. Apoi trebuie sa-ti fi spus ca este interesat de roboti doar în masura în care acestia îl pot apropia de creierul uman. Este interesat de robotii cu aspect uman doar în masura în care acestia îl pot aduce si mai aproape de creierul uman. Da, si pe asta ti-a spus-o. Teoria fundamentala care a facut posibila crearea robotilor cu aspect uman a izvorât, sunt sigura, din încercarea lui de a întelege creierul uman si el se tine cu dintii de aceasta teorie si nu va lasa pe nimeni s-o înteleaga, pentru ca vrea sa rezolve singur problema creierului uman în totalitate, în cele doua secole si ceva care i-au mai ramas. Totul se subordoneaza acestui fapt. Si asta ma includea si pe mine, mai mult ca sigur.
Baley, încercând sa-si stapâneasca furia, zise cu glas scazut:
- În ce fel te includea pe dumneata, dr. Vasilia?
- Când m-am nascut, ar fi trebuit sa fiu încredintata, cu altii asemenea mie, unor profesionisti, care stiu cum sa aiba grija de copii. N-ar fi trebuit sa fiu lasata singura în grija unui amator - tata sau nu, savant sau nu. Doctorului Fastolfe n-ar fi trebuit sa i se îngaduie sa supuna un copil unui asemenea mediu si nu i s-ar fi permis, daca n-ar fi fost dr. Fastolfe. Si-a folosit tot prestigiul pentru a realiza asta, si-a achitat toate datoriile pe care le avea, a convins toate persoanele importante pâna ce m-a luat în stapânire.
- Te iubea, murmura Baley.
- Ma iubea? Orice alt copil i-ar fi fost totuna, dar nu era disponibil nici un alt copil. Ceea ce dorea el era un copil în crestere în prezenta lui, un creier în dezvoltare. Voia sa faca un studiu aprofundat al metodei de dezvoltare, al modului de crestere. Voia un creier uman simplu, care devine complex, ca sa-l poata studia în amanunt. În acest scop, m-a supus pe mine unui mediu anormal si unei experimentari subtile, fara nici un fel de respect fata de mine ca fiinta umana.
- Nu pot crede. Chiar daca l-ai fi interesat ca obiect de experiment, totusi putea sa tina la dumneata ca la o fiinta umana.
- Nu. Vorbesti ca un Pamântean. Poate pe Pamânt exista o oarecare consideratie fata de legaturile biologice. Aici nu exista. Pentru el am fost un obiect de experiment. Punct.
- Chiar daca ar fi fost asa la început, dr. Fastolfe nu putea sa nu te iubeasca - un obiect neajutorat încredintat lui. Chiar daca n-ar fi existat nici o legatura biologica, chiar daca ai fi fost animal, sa zicem, ar fi învatat sa te iubeasca.
- Nu mai spune! zise ea cu amaraciune. Nu cunosti puterea indiferentei la un om ca dr. Fastolfe. Daca distrugerea vietii mele l-ar fi ajutat sa avanseze în cunostintele lui, n-ar mai fi stat pe gânduri.
- E ridicol, dr. Vasilia. Purtarea lui fata de dumneata a fost atât de blânda si de respectuoasa încât ti-a trezit dragostea. Stiu asta. Te-ai... te-ai oferit lui.
- Ti-a spus si asta, nu-i asa? Da, ti-a spus-o. Nici o clipa, nici pâna astazi, nu s-ar întreba daca o astfel de dezvaluire nu m-ar deranja. Da, m-am oferit lui si de ce nu? Era singura fiinta umana pe care o cunosteam, de fapt. Fata de mine avea o blândete prefacuta si nu i-am înteles adevaratele scopuri. Pentru mine a fost firesc. Apoi, a avut grija sa fiu stimulata sexual în anumite conditii - conditii puse de el. Era inevitabil sa ma îndrept spre el. A trebuit s-o fac, pentru ca altcineva nu mai era - si a refuzat.
- Si pentru asta l-ai urât?
- Nu. Nu la început. Nu, timp de multi ani. Chiar daca dezvoltarea mea sexuala era slaba si deformata, cu efecte pe care le simt pâna în ziua de azi, nu l-am condamnat. Nu stiam tot. Gaseam scuze pentru el. Era ocupat. Îi avea pe ceilalti. Îi trebuiau femei mai în vârsta. Ai fi mirat de naivitatea cu care gaseam motive pentru refuzul lui. Doar câtiva ani mai târziu mi-am dat seama ca era ceva ce nu mergea si am reusit sa aduc vorba despre asta pe fata. „De ce m-ai refuzat?” am întrebat. „Daca mi-ai fi facut placerea, m-ai fi pus pe calea cea buna si as fi rezolvat totul.”
Se opri, înabusindu-se, si îsi acoperi ochii o clipa. Baley astepta, încremenit de jena. Robotii nu pareau deloc impresionati (incapabili sa simta, dupa câte stia Baley, orice echilibru sau dezechilibru al conexiunilor pozitronice care ar fi putut produce o senzatie asemanatoare întrucâtva cu jena omeneasca).
Ea vorbi, mai calma:
- A evitat întrebarea cât de mult a putut, dar i-am pus-o întruna, iar si iar: „De ce m-ai refuzat?” „De ce m-ai refuzat?” Nu ezita deloc daca era vorba de sex. Stiu ca de câteva ori m-am întrebat daca nu cumva prefera barbatii. Când nu e vorba de copii, preferintele personale în acest domeniu nu conteaza prea mult si unii barbati pot considera femeile dezgustatoare sau invers. Oricum, nu asa stateau lucrurile cu acest barbat caruia dumneata îi spui tatal meu. Îl placeau femeile - uneori femei tinere - la fel de tinere cum eram eu când m-am oferit prima oara. „De ce m-ai refuzat? În cele din urma mi-a raspuns - si te poftesc sa ghicesti care a fost raspunsul lui.
Se opri si astepta, batjocoritoare. Baley se agita stingherit si mormai:
- Nu voia sa faca dragoste cu fiica lui?
- O, nu fi prost. Ce importanta are? Daca tinem seama de faptul ca abia daca exista vreun barbat pe Aurora care sa stie cine e fiica lui, orice barbat facând dragoste cu orice femeie mai tânara decât el cu câteva decenii ar putea fi... Dar nu conteaza, e clar ca buna ziua. Ceea ce a raspuns el - ah, cum îmi amintesc cuvintele! - a fost: „Tu, proasto! Daca m-as încurca astfel cu tine, cum mi-as mai mentine obiectivitatea - si la ce mi-ar folosi sa te studiez în continuare?” Vezi, pe atunci stiam de interesul lui pentru creierul uman. Ba chiar îi calcam pe urme si eram pe cale sa devin robotician pe cont propriu. Am lucrat cu Giskard în acest sens si am facut experiente cu programarea lui. Si m-am descurcat foarte bine, nu-i asa, Giskard?
Giskard spuse:
- Într-adevar, Mica Domnisoara.
- Dar întelegeam ca acest barbat, caruia îi spui tatal meu, nu ma considera fiinta umana. Dorea sa ma vada distrusa pe viata, mai degraba decât sa-si riste obiectivitatea. Observatiile lui însemnau mai mult pentru el decât normalitatea mea. De atunci, am stiut ce eram eu si ce era el - si l-am parasit.
Linistea plutea greu în aer.
Lui Baley îi vâjâia usor capul. Voia sa întrebe: „Nu puteai sa nu tii seama de egocentrismul unui mare savant? De importanta unei probleme mari? Nu puteai sa fii îngaduitoare cu ceva spus, poate, la suparare de cineva fortat sa discute despre un lucru pe care nu voia sa-l discute? Oare mânia de acum a Vasiliei nu era cam acelasi lucru?” Oare preocuparea pentru propria ei „normalitate” (orice ar fi vrut sa spuna cu asta), excluzând, poate, doua dintre cele mai importante probleme cu care se confrunta omenirea - natura creierului uman si colonizarea Galaxiei - nu reprezenta un egocentrism asemanator, mai putin scuzabil?
Dar nu putea întreba nimic din toate astea. Nu stia cum s-o faca astfel încât femeia sa înteleaga ceva, si nici nu era sigur ca ar fi înteles-o, daca ea ar fi raspuns. Ce cauta el în Lumea asta? Nu le întelegea metodele, oricât i-ar fi explicat. Nici ei nu puteau sa înteleaga asta.
Zise, obosit:
- Îmi pare rau, dr. Vasilia. Îmi dau seama ca esti suparata, dar daca ai lasa o clipa supararea si te-ai gândi, în schimb, la problema doctorului Fastolfe si la robotul ucis, ai vedea ca ne ocupam de doua lucruri diferite. E posibil ca dr. Fastolfe sa fi dorit sa te observe într-un mod detasat si obiectiv, chiar si cu pretul nefericirii dumitale, si totusi sa se afle la o distanta de ani-lumina de dorinta de a distruge un robot cu aspect uman.
Vasilia se înrosi. Tipa:
- Nu întelegi ce-ti spun, Pamânteanule? Crezi ca ti-am povestit toate astea pentru ca îmi închipui ca dumneata - sau oricine altcineva - ai fi interesat de trista poveste a vietii mele? În plus, crezi ca-mi place sa-mi deschid inima în felul asta? Îti povestesc totul doar ca sa-ti arat ca dr. Han Fastolfe - tatal meu biologic, cum scoti mereu în evidenta - l-a distrus, într-adevar, pe Jander. Sigur ca a facut-o. M-am abtinut s-o spun pentru ca nimeni - pâna la dumneata - n-a fost atât de nebun sa ma întrebe si din cauza unor ramasite prostesti de respect pe care le am fata de acel om. Dar acum, ca m-ai întrebat, o spun si, pe Aurora, voi continua s-o spun oricui. Daca trebuie, în public. Dr. Han Fastolfe l-a distrus, într-adevar, pe Jander Panell. Sunt sigura de asta. Esti multumit?


42

Baley o privi îngrozit pe femeia isterizata.
Se bâlbâi si începu din nou:
- Nu înteleg deloc, dr. Vasilia. Te rog sa te linistesti si sa te gândesti. De ce l-ar distruge dr. Fastolfe pe robot? Ce are asta a face cu purtarea lui fata de dumneata? Crezi ca e vorba de niste represalii împotriva dumitale?
Vasilia respira iute (Baley observa fara intentie ca, desi Vasilia era la fel de fragila ca si Gladia, avea sânii mai mari) si paru ca se sileste sa-si stapâneasca vocea. Spuse:
- Nu ti-am spus, Pamânteanule, ca pe Han Fastolfe îl interesa observarea creierului uman? N-a ezitat sa-l puna în conditii de stres ca sa observe rezultatele. Si prefera creierele neobisnuite - cel al unui copil, de exemplu - ca sa le poata urmari dezvoltarea. Orice creier, numai sa nu fie unul obisnuit.
- Dar ce legatura are asta cu...
- Întreaba-te, atunci, de unde interesul asta fata de femeia cea straina?
- Gladia? L-am întrebat si el mi-a spus. I-a amintit de dumneata, iar asemanarea este, într-adevar, remarcabila.
- Si când mi-ai vorbit mai devreme despre asta, m-am amuzat si te-am întrebat daca îl crezi. Te întreb din nou. Îl crezi?
- De ce nu l-as crede?
- Pentru ca nu e adevarat. Poate ca asemanarea i-a atras atentia, dar principala cauza a interesului lui este ca femeia cea straina e... diferita de cele de pe Aurora. A fost crescuta pe Solaria. Deci ar putea studia un creier modelat altfel decât ale noastre si ar putea obtine o perspectiva interesanta. Nu întelegi? Atunci, de ce este interesat de dumneata, Pamânteanule? E atât de prost sa creada ca poti rezolva o problema Auroriana când nu stii nimic despre Aurora?
Daneel interveni brusc, din nou, iar Baley tresari când îi auzi vocea. Daneel zise:
- Dr. Vasilia, partenerul Elijah a rezolvat o problema pe Solaria, desi nu stia nimic despre Solaria.
- Da, spuse Vasilia iritata, asa au vazut toate Lumile în programul de pe hiperunde. Si fulgerul poate sa loveasca, dar nu cred ca Han Fastolfe îsi închipuie ca va lovi de doua ori în acelasi loc, una dupa alta. Nu, Pamânteanule, a fost atras de dumneata, în primul rând, pentru ca esti Pamântean. Ai un alt creier strain, pe care îl poate studia si manipula.
- Cu siguranta nu crezi, dr. Vasilia, ca el ar risca probleme vitale pentru Aurora si ar chema pe cineva pe care-l stia ca nu-i e de folos doar ca sa studieze un creier neobisnuit.
- Bineînteles ca ar face-o. Tocmai asta vreau sa-ti spun. Nu exista criza cu care s-ar putea confrunta Aurora pe care el s-o creada, macar o clipa, la fel de importanta ca problema creierului. Îti pot spune exact ce ti-ar raspunde, daca l-ai întreba. Aurora poate sa se înalte sau sa se prabuseasca, sa înfloreasca sau sa decada, si asta ar fi o preocupare neînsemnata pe lânga problema creierului, pentru ca daca fiintele umane ar întelege cu adevarat creierul, tot ce s-ar pierde într-un mileniu de nepasare sau decizii gresite s-ar recâstiga într-un deceniu de dezvoltare umana dirijata cu întelepciune de visul lui de „psihoistorie”. Ar folosi acelasi argument pentru a justifica orice - minciuni, cruzime, orice - spunând ca totul este menit sa serveasca avansarii în cunoasterea creierului.
- Nu pot sa cred ca dr. Fastolfe ar fi crud. Este cel mai bun om.
- Zau? De când stai cu el?
Baley zise:
- Câteva ore pe Pamânt acum trei ani. De o zi, acum, aici, pe Aurora.
- O zi întreaga. O zi întreaga. Eu am stat cu el treizeci de ani aproape continuu si de atunci îi urmaresc cariera de la distanta, cu oarecare atentie. Si dumneata ai stat cu el o zi întreaga, Pamânteanule? Ei bine, în aceasta singura zi, n-a facut nimic sa te înspaimânte sau sa te umileasca?
Baley tacu. Se gândi la atacul brusc, cu recipientul pentru mirodenii, când îl salvase Daneel; la Personala atât de dificila din cauza camuflajului ei; la plimbarea prelungita în Exterior, care trebuia sa-i testeze capacitatea de a se adapta în aer liber.
Vasilia zise:
- Vad ca a facut-o. Chipul dumitale, Pamânteanule, nu e asa de impenetrabil cum îti închipui. Te-a amenintat cu Sondajul Psihic?
- A fost pomenit, raspunse Baley.
- O zi - si a fost deja pomenit. Presupun ca te-a facut sa nu te simti bine?
- Da.
- Si ca n-avea nici un rost sa fie pomenit?
- O, ba a fost, zise Baley repede. Îi spusesem ca, o clipa, m-am gândit la ceva ce apoi mi-a scapat si a fost firesc sa sugereze ca un Sondaj Psihic m-ar putea ajuta sa regasesc acel gând.
- Nu, n-a fost, spuse Vasilia. Sondajul Psihic nu poate fi folosit cu destula finete pentru asta si, daca s-ar încerca, sunt sanse considerabile sa se produca o vatamare permanenta a creierului.
- Cu siguranta ca nu daca este condus de un expert... de dr. Fastolfe, de exemplu.
- De el? Nu cunoaste Sondajul de la început pâna la sfârsit. Este teoretician, nu tehnician.
- De altcineva, atunci. De fapt, el nu s-a numit.
- Nu, Pamânteanule. De nimeni. Gândeste-te! Gândeste-te! Daca Sondajul Psihic ar putea fi folosit în siguranta asupra fiintelor umane, de catre oricine, si daca Han Fastolfe ar fi atât de preocupat de scoaterea robotului din functiune, atunci de ce n-a sugerat ca Sondajul Psihic sa se efectueze asupra lui?
- Asupra lui?
- Sa nu-mi spui ca nu te-ai gândit la asta. Orice persoana cu judecata ar ajunge la concluzia ca Fastolfe e vinovat. Singurul aspect in favoarea nevinovatiei lui este ca el însusi insista ca e nevinovat. Pai, atunci, de ce nu se ofera sa-si dovedeasca nevinovatia cu ajutorul probei psihice, ca sa arate ca nu poate fi gasita nici o urma de vina în scobiturile creierului lui? A sugerat el asa ceva, Pamânteanule?
- Nu, n-a sugerat. Cel putin, nu mie.
- Pentru ca stie foarte bine ca este un pericol mortal. Totusi, nu ezita sa sugereze asta în cazul dumitale, doar ca sa observe cum îti functioneaza creierul la stres, cum reactionezi la spaima. Sau, poate, îi trece prin cap ca, oricât de periculos ar fi Sondajul pentru dumneata, ar putea rezulta niste date interesante pentru el, în privinta creierului dumitale modelat ca pe Pamânt. Spune-mi, atunci, asta nu-i cruzime?
Baley facu un gest cu mâna dreapta, ca si cum ar fi dat toate astea deoparte:
- În ce fel se potrivesc lucrurile astea cu cazul de fata, cu roboticidul?
- Femeia de pe Solaria, Gladia, a fost remarcata de tatal meu cel de odinioara. Ea avea un creier interesant - din punctul lui de vedere. Asa ca i-a dat robotul, pe Jander, ca sa vada ce se întâmpla când o femeie care n-a fost crescuta pe Aurora este pusa fata în fata cu un robot asemanator cu omul în cele mai mici amanunte. El stia ca o femeie de pe Aurora l-ar folosi imediat pe robot pentru relatii sexuale si nu s-ar jena s-o faca. Eu as fi avut unele probleme, recunosc, pentru ca n-am fost crescuta normal, dar nici o Auroriana obisnuita n-ar fi avut. Pe de alta parte, femeia de pe Solaria ar fi avut o gramada de probleme, pentru ca a fost crescuta într-o Lume plina la maximum de roboti si are conceptii neobisnuit de rigide în legatura cu robotii. Întelegi, diferenta ar fi fost foarte interesanta pentru tatal meu, care încerca, din aceste variatii, sa-si construiasca teoria functionarii creierului. Han Fastolfe a asteptat o jumatate de an ca femeia de pe Solaria sa fie pe punctul de a face primele abordari experimentale...
Baley o întrerupse:
- Tatal dumitale nu stia absolut nimic despre relatia dintre Gladia si Jander.
- Cine ti-a spus asta, Pamânteanule? Tatal meu? Gladia? Daca a fost primul, mintea, bineînteles; daca a fost cea de-a doua, pur si simplu nu stia. Poti fi sigur ca Fastolfe stia ce se petrece; trebuia sa stie, pentru ca facea parte din studiul lui referitor la adaptarea unui creier în conditiile de pe Solaria. Si pe urma el s-a gândit - si sunt sigura ca asa a fost, de parca i-as citi gândurile - ce s-ar întâmpla acum, când femeia a început sa se bizuie pe Jander, daca dintr-o data, fara motiv, l-ar pierde. Stia ce-ar face o femeie de pe Aurora. Ar fi putin dezamagita si apoi ar cauta un înlocuitor, dar ce-ar face o femeie de pe Solaria? Asa ca a aranjat sa-l scoata pe Jander din functiune...
- Sa distruga un robot de o valoare inestimabila numai pentru a-si satisface o curiozitate desantata?
- E monstruos, nu-i asa? Dar asa ar face Han Fastolfe. Asa ca întoarce-te la el, Pamânteanule, si spune-i ca jocul lui s-a terminat. Daca planeta, în general, nu-l crede vinovat acum, cu siguranta ca-l va crede dupa ce voi spune ce am spus.


43

Baley ramase ametit multa vreme, în timp ce Vasilia îl privea cu un fel de încântare nemiloasa, cu chipul aspru, total diferit de al Gladiei. Parea ca nu mai e nimic de facut...
Baley se ridica, simtindu-se batrân - mult mai batrân decât cei patruzeci si cinci de ani standard ai lui (vârsta unui copil pentru acesti Aurorieni). Pâna acum, tot ce facuse nu dusese la nimic. La mai rau decât nimic, pentru ca, la fiecare miscare de-a lui, frânghiile pareau ca se strâng în jurul lui Fastolfe.
Privi în sus spre tavanul transparent. Soarele era pe cer, dar probabil ca se îndrepta spre apus, pentru ca era mai întunecat. Siruri de nori subtiri îl acopereau din când în când. Vasilia paru sa-si dea seama si ea de asta. Îsi misca un brat pe masa lunga lânga care statea si transparenta tavanului disparu. În acelasi timp camera fu inundata de o lumina stralucitoare, de aceeasi nuanta portocalie cu a soarelui. Spuse:
- Cred ca întrevederea s-a terminat. Nu mai am de ce sa te vad, Pamânteanule - nici dumneata pe mine. Poate ar fi mai bine sa pleci de pe Aurora. I-ai facut - zâmbi cu tristete si pronunta urmatoarele cuvinte aproape cu salbaticie - tatalui meu destul rau, cu toate ca nici pe departe atâta cât merita.
Baley facu un pas înspre usa, iar cei doi roboti se apropiara de el. Giskard întreba încet:
- Va simtiti bine, domnule?
Baley dadu din umeri. Ce sa raspunda?
Vasilia striga:
- Giskard! Când dr. Fastolfe va considera ca nu-i mai esti de trebuinta, vii în echipa mea?
Giskard o privi linistit:
- Daca dr. Fastolfe îmi va permite, asa voi face, Mica Domnisoara.
Zâmbetul ei se încalzi:
- Te rog, Giskard. Mi-a fost întruna dor de tine.
- Eu ma gândesc adesea la dumneata, Mica Domnisoara.
Baley se întoarse de la usa:
- Dr. Vasilia, aveti o Personala pe care as putea-o folosi?
Ochii Vasiliei se marira:
- Bineînteles ca nu, Pamânteanule. Ici si colo, la Institut, exista Personale Comune. Robotii dumitale vor sti sa te conduca.
El o privi si dadu din cap. Nu era de mirare ca nu voia ca un Pamântean sa-i infecteze încaperile, si totusi asta îl enerva.
Spuse, mai mult cu mânie, decât cu judecata:
- Dr. Vasilia, în locul dumitale n-as vorbi despre vina doctorului Fastolfe.
- Ce ma poate opri?
- Pericolul ca pot descoperi afacerile dumitale cu Gremionis. Dumneata ai fi în pericol.
- Nu fi ridicol. Ai recunoscut ca n-a existat nici o conspiratie între mine si Gremionis.
- Nu tocmai. Am admis ca exista motive pentru a trage concluzia ca n-a existat o conspiratie directa între dumneata si Gremionis ca sa-l distrugeti pe Jander. Ramâne posibilitatea unei conspiratii indirecte.
- Esti nebun. Ce este o conspiratie indirecta?
- Nu sunt pregatit sa discut asta în fata robotilor doctorului Fastolfe - doar daca insisti. Si de ce ai face-o? Stii foarte bine ce vreau sa spun.
Nu exista nici un motiv ca Baley sa-si închipuie ca ea ar accepta aceasta cacealma. Putea, doar, sa înrautateasca si mai mult situatia. Dar n-a înrautatit-o! Vasilia paru ca vrea sa se închida în ea, încruntându-se.
Baley se gândi: „Deci exista o conspiratie indirecta, oricare ar fi ea, si asta ar putea s-o retina pâna ce-mi descopera cacealmaua.
Baley zise putin mai înviorat:
- Repet, nu spune nimic despre dr. Fastolfe.
Dar, desigur, el nu stia cât timp a obtinut, poate ca foarte putin.





11. GREMIONIS


44

Se aflau din nou în vehiculul aeropurtat - toti trei în fata, cu Baley din nou la mijloc si simtind apasarea din doua parti. Baley le era recunoscator pentru grija constanta pe care o aveau fata de el, chiar daca erau doar masini, incapabile sa nu respecte indicatiile. Apoi se gândi: „De ce sa-i cataloghez printr-un cuvânt - «masini»? Ei sunt masini bune într-un Univers al oamenilor uneori rai. N-am nici un drept sa favorizez împartirea masini-oameni fata de împartirea oamenilor în buni si rai. Cel putin la Daneel nu pot sa ma gândesc ca la o masina.”
Giskard spuse:
- Trebuie sa va întreb din nou, domnule. Va simtiti bine?
Baley încuviinta:
- Foarte bine, Giskard. Sunt bucuros ca ma aflu aici cu voi doi. Cea mai mare parte a cerului era alba - un alb deschis, de fapt. Se simtea un vânt usor si deosebit de rece, pâna ce se urcara în masina. Daneel zise:
- Partenere Elijah, am ascultat cu grija conversatia dintre tine si dr. Vasilia. Nu vreau sa comentez nefavorabil ceea ce a spus dr. Vasilia, dar trebuie sa-ti spun ca, dupa câte am observat, dr. Fastolfe este o fiinta umana blânda si politicoasa. Dupa câte stiu, n-a fost niciodata crud în mod intentionat, si nici n-a sacrificat, dupa câte mi-am dat seama, bunastarea unei fiinte umane numai pentru a-si satisface curiozitatea.
Baley privi chipul lui Daneel, care dadea, cumva, impresia de sinceritate intentionata. Zise:
- Ai putea spune ceva împotriva doctorului Fastolfe, chiar daca, în realitate, ar fi crud si nechibzuit?
- As putea tacea.
- Dar ai spune?
- Daca, spunând o minciuna, as face rau doctorului Vasilia, aruncând o banuiala nedreapta asupra bunei ei credinte, si daca tacând i-as face rau doctorului Fastolfe dând mai multa culoare acuzatiilor reale împotriva lui, si daca cele doua rele ar fi, dupa mine, la fel ca intensitate, atunci ar trebui sa tac. Raul savârsit printr-o actiune cântareste, în general, mai mult decât raul pasiv - toate lucrurile fiind aproximativ egale.
Baley spuse:
- Atunci, chiar daca Prima Lege declara: „Un robot nu trebuie sa faca rau unei fiinte umane sau, prin inactivitate, sa permita ca unei fiinte umane sa i se faca rau”, cele doua jumatati ale legii nu sunt egale? O greseala înfaptuita, zici tu, e mai mare decât una omisa?
- Cuvintele legii sunt doar o descriere aproximativa a variatiilor continue ale fortei pozitronomotrice din conexiunile creierului de robot, partenere Elijah. Eu nu cunosc suficient pentru a descrie problema din punct de vedere matematic, dar stiu care sunt aspiratiile mele.
- Si ele constau întotdeauna în a alege sa nu te întreci cu masura, daca raul este la fel de grosolan în ambele directii?
- În general, da. Si întotdeauna aleg adevarul în locul neadevarului, daca raul este aproximativ la fel în ambele directii. În general, asa stau lucrurile.
- Si, în acest caz, pentru ca ai vorbit ca s-o combati pe dr. Vasilia si, astfel, sa-i faci rau, poti face asta numai pentru ca Prima Lege este îmblânzita prin faptul ca spui adevarul?
- Asa este, partenere Elijah.
- Totusi, e vorba ca ai spune ce ai de spus, chiar daca ar fi o minciuna - cu conditia ca dr. Fastolfe sa-ti fi dat indicatii suficient de clare de a spune o minciuna când trebuie si de a refuza sa recunosti ca asa ai fost instruit.
Urma o pauza, apoi Daneel zise:
- Asa e, partenere Elijah.
- E o încurcatura afurisita, Daneel, dar tu tot crezi ca dr. Fastolfe nu l-a omorât pe Jander Panell?
- Eu am experienta ca el este de buna credinta, partenere Elijah, si ca nu i-ar face rau prietenului Jander.
- Si totusi dr. Fastolfe a descris singur un motiv puternic pentru a fi comis fapta, în timp ce dr. Vasilia a descris un motiv total diferit, la fel de puternic si chiar mai dezgustator decât primul.
Baley cugeta putin:
- Daca publicul ar cunoaste ambele motive, credinta în vinovatia dr. Fastolfe ar fi universala. .
Baley se întoarse brusc înspre Giskard:
- Dar tu, Giskard? Îl cunosti pe dr. Fastolfe dinaintea lui Daneel. Esti de acord ca dr. Fastolfe n-ar fi putut comite fapta si nu l-ar fi putut distruge pe Jander, având în vedere ca tu cunosti caracterul doctorului Fastolfe?
- Da domnule.
Baley îl privi nesigur pe robot. Era mai putin avansat decât Daneel. Cât putea sa se încreada în el, ca martor ajutator? N-ar fi putut fi construit sa-l imite pe Daneel, orice ar face acesta?
Zise:
- O cunosteai si pe dr. Vasilia, nu-i asa?
- O cunosteam foarte bine, zise Giskard.
- Si-ti placea de ea, înteleg?
- A fost în grija mea multi ani si îndatorirea asta nu m-a deranjat în nici un fel.
- Chiar daca s-a jucat cu programarea ta?
- Era foarte talentata.
- Ar minti în privinta tatalui ei - a doctorului Fastolfe, adica?
Giskard ezita:
- Nu, domnule. N-ar face-o.
- Deci, e adevarat ce spune ea.
- Nu tocmai, domnule. Vreau sa spun ca ea însasi crede ca spune adevarul.
- Dar de ce-ar crede ea ca asemenea lucruri urâte în legatura cu tatal ei ar fi adevarate daca, de fapt si de drept, el este o persoana atât de buna cum tocmai mi-a spus Daneel ca este?
Giskard raspunse încet:
- Au amarât-o câteva întâmplari în tinerete, întâmplari pentru care ea îl considera raspunzator pe dr. Fastolfe si pentru care el ar putea, într-adevar, sa fie raspunzator, fara voie - într-o anumita masura. Mie mi se pare ca intentia lui nu a fost ca întâmplarile respective sa aiba urmarile pe care le-au avut. Oricum, fiintele umane nu sunt conduse de legile clare si directe ale roboticii. De aceea este greu, în cele mai multe cazuri, sa apreciezi complexitatea argumentelor lor.
- Destul de adevarat, murmura Baley.
Giskard întreba:
- Credeti ca misiunea de a demonstra nevinovatia doctorului Fastolfe este fara speranta?
Baley se încrunta, unindu-si sprâncenele:
- S-ar putea. Din întâmplare, nu vad nici o iesire si daca dr. Vasilia vorbeste, asa cum a amenintat ca o va face...
- Dar i-ati ordonat sa nu vorbeasca. I-ati explicat ca ar fi periculos pentru ea daca ar face-o.
Baley dadu din cap:
- Era o cacealma. Nu stiam ce sa spun.
- Deci, aveti de gând sa renuntati?
Baley zise cu putere:
- Nu! Daca ar fi numai Fastolfe, poate. La urma urmei, ce rau fizic i s-ar putea întâmpla? E clar ca roboticidul nici macar nu e o crima, doar un delict civil. În cel mai rau caz, va pierde influenta politica si poate ca va fi incapabil sa-si continue, un timp, lucrarile stiintifice. Mi-ar parea rau sa se întâmple asa, dar daca nu mai pot face nimic, nu mai pot si gata. Si as renunta si daca ar fi vorba numai despre mine. Esecul ar dauna reputatiei mele, dar cine poate sa construiasca o casa de caramida fara caramizi? M-as întoarce pe Pamânt putin defaimat, dar cu asta se confrunta orice pamântean sau pamânteana. Oameni mai buni decât mine au fost nevoiti sa treaca prin asa ceva pe nedrept. Dar mai este o problema a Pamântului. Daca nu reusesc, asta ar însemna, o data cu pierderea regretabila pentru dr. Fastolfe si pentru mine, si sfârsitul oricarei sperante pentru Pamânteni de a pleca de pe Pamânt, în Galaxie în general. Din aceasta cauza, nu trebuie sa dau gres si trebuie sa continui cumva, atâta timp cât n-am disparut fizic de pe lumea asta.
Terminând aproape în soapta, privi deodata în sus si spuse pe un ton artagos:
- De ce stam parcati aici, Giskard? Ai lasat motorul sa mearga doar asa, ca sa te distrezi?
- Cu respect, domnule, spuse Giskard, nu mi-ati spus unde sa va duc.
- Adevarat! Îti cer iertare, Giskard. Mai întâi, du-ma la cea mai apropiata Personala Comuna de care a pomenit dr. Vasilia. Voi doi poate ca sunteti imuni la astfel de lucruri, dar eu am o vezica si ea trebuie golita. Dupa aceea, gaseste ceva în apropiere unde as putea mânca. Am un stomac si trebuie umplut. Si dupa aceea...
- Da, partenere Elijah? întreba Daneel.
- Drept sa-ti spun, Daneel, nu stiu. Oricum, dupa ce ma îngrijesc de aceste nevoi fizice, ma voi gândi la ceva.
Cum si-ar fi dorit Baley sa creada si el asta!


45

Vehiculul aeropurtat nu pluti mult deasupra solului. Se opri, leganându-se putin, iar Baley simti jena caracteristica strângându-i stomacul. Acea mica nesiguranta îi spuse ca se afla într-un vehicul si alunga senzatia provizorie de bine pe care o avea înconjurat de pereti si asezat între roboti. Prin parbriz, în fata si în ambele parti (si în spate, daca si-ar fi lungit gâtul), se vedea albeata cerului si verdele frunzisului, toate însemnând Exteriorul - adica, nimic. Înghiti nelinistit. Se oprisera lânga o cladire mica.
- Asta e Personala Comuna? întreba Baley.
Daneel spuse:
- Este cea mai apropiata din cele câteva de pe teritoriul Institutului, partenere Elijah.
- Ai gasit-o repede. Structurile astea au fost si ele incluse în harta care ti-a fost introdusa în memorie?
- Exact, partenere Elijah.
- Aceasta este ocupata acum?
- Ar putea fi, partenere Elijah, dar poate fi folosita simultan de trei sau patru.
- Pentru mine e loc?
- Foarte posibil, partenere Elijah.
- Ei bine, atunci, da-mi drumul. Ma duc sa vad...
Robotii nu se miscara. Giskard spuse:
- Domnule, noi nu putem intra cu dumneavoastra.
- Da, stiu asta, Giskard.
- Nu va putem pazi cum se cuvine, domnule.
Baley se încrunta. Îsi dadu seama, dintr-o data, de pericolul de a nu i se permite, pur si simplu, sa iasa din raza lor vizuala si, prin urmare, de a nu avea voie sa intre în Personala. Îsi confectiona o nota de urgenta în glas si i se adresa lui Daneel, care ar fi trebuit sa înteleaga mai bine nevoile umane:
- Nu mai pot, Giskard. Daneel, n-am încotro. Lasati-ma sa ies din masina.
Giskard îl privi pe Baley fara sa se clinteasca si, timp de câteva clipe îngrozitoare, Baley se gândi ca robotul îi va sugera sa se usureze pe cel mai apropiat câmp - în aer liber, ca un animal.
Clipele trecura. Daneel zise:
- Sunt de parere ca trebuie sa-i îngaduim partenerului Elijah sa procedeze cum crede de cuviinta în aceasta privinta.
La care Giskard îi spuse lui Baley:
- Daca puteti astepta putin, domnule, mai întâi ma voi apropia de cladire.
Baley se strâmba. Giskard merse încet spre cladire, apoi. prudent, o înconjura. Baley ar fi putut jura ca, odata disparut Giskard, nevoia lui va deveni si mai urgenta.
Încerca sa-si calmeze terminatiile nervoase privind peisajul. Dupa un timp, observa fire subtiri de sârma în aer, din loc în loc - fire fine si negre pe cerul alb. Mai întâi nu le vazuse. Primul lucru observat a fost un obiect oval alunecând pe sub nori. Îsi dadu seama ca e un vehicul si ca nu pluteste, ci e suspendat de o sârma lunga, orizontala. Urmari cu privirea acea sârma lunga, observând si altele la fel. Apoi, vazu un alt vehicul mai departe si înca unul si mai departe. Cel mai îndepartat dintre cele trei era o pata informa, pe care o deslusi numai pentru ca le zarise pe cele mai apropiate. Fara îndoiala, acestea erau cabine de funicular pentru transportul intern dintr-o parte în alta a Institutului de Robotica.
„Ce întins era totul”, se gândi Baley. „Cât de inutil consuma spatiu Institutul”.
Si totusi, nu consuma suprafata. Cladirile erau destul de neînghesuite, astfel ca spatiul verde parea neatins, iar viata plantelor si a animalelor continua, îsi închipuia Baley, în spatiul neocupat. Solaria, îsi amintea el, fusese pustie. Fara îndoiala ca Lumile din Spatiu erau pustii, de vreme ce Aurora, cea mai populata, era atât de pustie, chiar si aici, în cea mai construita regiune a planetei. În aceasta privinta, chiar Pamântul - în afara Oraselor - era pustiu. Dar existau Orasele, iar Baley simti un dor chinuitor de casa, pe care trebui sa-l reprime.
Daneel zise:
- A, prietenul Giskard si-a terminat examinarea.
Giskard se întorsese, iar Baley întreba cu asprime:
- Ei? Esti atât de bun sa-mi dai voie...
Se opri. De ce sa consume ironie pe învelisul impenetrabil al unui robot?
Giskard spuse:
- Pare foarte sigur ca Personala nu e ocupata.
- Bun! Atunci da-te la o parte.
Baley împinse usa de la vehiculul portant si pasi pe nisipul unei alei înguste. Merse cu pasi mari, urmat de Daneel. Când ajunse la usa cladirii, Daneel îi arata contactul care o deschidea. Daneel nu se aventura sa atinga el însusi contactul. Probabil, se gândi Baley, daca ar fi facut asa fara indicatii anume, ar fi însemnat intentia de a intra - si nici macar intentia nu era permisa.
Baley apasa pe contact si intra, lasându-i pe cei doi roboti afara. De-abia când ajunse înauntru îi dadu prin cap ca Giskard n-ar fi putut intra în Personala sa vada daca e libera si ca trebuie sa se fi luat dupa aparente exterioare - un procedeu destul de îndoielnic.
Acum Baley îsi dadu seama, cu oarecare neplacere, ca, pentru prima oara, era izolat si despartit de toti aparatorii si ca aparatorii de pe partea cealalta a usii n-ar fi putut intra cu usurinta daca el ar avea, dintr-o data, probleme. Ce-ar fi daca, în clipa asta, n-ar fi singur? Ce-ar fi daca vreun dusman ar fi fost alertat de Vasilia, care stia ca el cauta o Personala, si daca acest dusman se ascundea, chiar acum, în cladire?
Baley deveni, dintr-o data si în mod neplacut, constient ca - asa cum nu s-ar fi întâmplat pe Pamânt - era total neînarmat.

La drept vorbind, cladirea nu era mare. Erau acolo vreo sase pisoare mici, unul lânga altul; chiuvete mici, una lânga alta, tot vreo sase. Nu erau dusuri, nici dispozitive de aerisit îmbracamintea, nici aparate de ras. Existau sase compartimente, separate prin pereti despartitori, fiecare compartiment având câte o usa mica. Daca cineva astepta într-una dintre ele... ?
Usile nu ajungeau pâna la pamânt. Mergând încet, el se apleca si privi pe sub fiecare usa, cautând ceva picioare. Apoi se apropie de fiecare din ele, încercându-le, deschizându-le plin de încordare, gata sa le trânteasca la cel mai mic semn nefavorabil si sa se repeada pe usa care ducea în Exterior.
Toate compartimentele erau goale.
Privi în jur, ca sa se asigure ca nu exista nici o ascunzatoare. Nu gasi nici una.
Merse înspre usa care dadea în Exterior si nu gasi nici o indicatie despre felul in care ar fi trebuit închisa. Se gândi ca e firesc sa nu se închida. Era clar ca Personala putea fi folosita de câtiva barbati în acelasi timp. Era necesar ca altii sa poata intra. în caz de nevoie. Totusi, el nu putea sa iasa si sa încerce alta, pentru ca pericolul exista oriunde si, în afara de asta, nu mai putea întârzia.
O clipa îi fu imposibil sa hotarasca ce pisoar din sir sa utilizeze. Putea sa se apropie de oricare si sa-l foloseasca. Asa ar fi putut oricine. Alese unul la nimereala si, constient ca se afla într-o pozitie expusa, se lasa chinuit de vezica gata sa-i pocneasca. Simtea presiunea, dar trebui sa astepte, ca pe ghimpi, sa i se risipeasca teama ca ar putea intra cineva. Nu se temea de intrarea vreunul dusman, se temea de intrarea oricui.
Si pe urma se gândi: „Robotii, cel putin, vor retine pe oricine s-ar fi apropiat”. Cu asta, reusi sa se relaxeze...
Aproape terminase, foarte usurat, si tocmai voia sa se întoarca înspre o chiuveta, când auzi o voce usor stridenta:
- Esti Elijah Baley?
Baley încremeni. Dupa toata teama si toate masurile de precautie, nu-si daduse seama ca a intrat cineva. Pâna la urma, fusese absorbit în întregime de actul simplu de golire a vezicii, un lucru care n-ar fi trebuit sa-i ocupe nici o farâma din mintea lui treaza. (Îmbatrânea?)
De fapt, nu se simtea nici o amenintare de nici un fel in vocea pe care o auzise. Parea lipsita de rautate. Se prea poate ca Baley sa fi fost sigur - si absolut încrezator - ca Daneel, cel putin, daca nu Giskard, n-ar fi lasat sa intre cineva care sa fie o amenintare pentru el.
Ce-l deranja pe Baley era doar faptul ca intrase cineva. În viata lui nu se apropiase cineva de el - daramite sa i se mai adreseze - într-o Personala. Pe Pamânt asta era cel mai înversunat tabu, iar pe Solaria (si pe Aurora, pâna acum) folosise doar Personala pentru o singura persoana.
Vocea se auzi din nou. Nerabdatoare:
- Haide! Trebuie sa fii Elijah Baley.
Încetisor, Baley se întoarse. Era un barbat de înaltime medie, îmbracat cu gust în haine asortate, în diverse nuante de albastru. Avea pielea alba, parul blond si o mustata mica de o nuanta putin mai închisa decât parul de pe cap. Baley se pomeni privind fascinat la fâsia mica de par de pe buza superioara. Pentru prima oara vedea un locuitor al Spatiului cu mustata.
Baley zise (plin de rusine pentru ca vorbea într-o Personala):
- Sunt Elijah Baley. .
Chiar si în urechile lui, vocea îi paru o soapta scârtâita si neconvingatoare.
Locuitorul Spatiului o gasi, cu siguranta, neconvingatoare. Spuse, mijindu-si ochii:
- Robotii de afara au zis ca Elijah Baley e înauntru, dar nu prea arati ca pe hiperunde. Nici un pic.
„Dramatizarea aia stupida!” se gândi Baley mânios. În veci nu se va mai întâlni cineva cu el fara sa nu fi fost intoxicat dinainte de acel spectacol imposibil. Nimeni nu-l va mai accepta de la bun început ca pe o fiinta umana - ca pe o fiinta umana supusa greselilor -, iar când vor descoperi ca si el poate gresi, dezamagiti; îl vor considera nebun. Se întoarse cu ciuda înspre chiuveta si împrosca apa, apoi îsi scutura dezordonat mâinile în aer, întrebându-se unde o fi jetul de aer cald. Locuitorul Spatiului atinse un contact si paru sa culeaga un fel de puf absorbant din aer.
- Multumesc, spuse Baley, luându-l. N-am fost eu în spectacolul de pe hiperunde. A fost un actor.
- Stiu, dar ar fi putut alege unul care sa semene mai mult cu dumneata, nu-i asa?
Parea sa aiba un necaz:
- Vreau sa vorbesc cu dumneata.
- Cum ai trecut de robotii mei?
Asta parea a fi alt necaz:
- Cât pe ce sa nu trec. Au încercat sa ma opreasca si n-aveam decât un robot cu mine. A trebuit sa ma prefac ca trebuie sa intru pentru o nevoie urgenta si m-au perchezitionat. Pur si simplu si-au pus mâinile pe mine sa vada daca nu am ceva periculos. Te-as trage la raspundere - daca n-ai fi Pamântean. Nu poti da unor roboti ordine care sa stânjeneasca fiintele umane.
- Îmi pare rau, zise Baley batos, dar nu eu le-am dat ordinele. Cu ce-ti pot fi de folos?
- Vreau sa-ti vorbesc:
- Vorbesti cu mine. Cine esti?
Celalalt paru sa ezite, apoi spuse:
- Gremionis.
- Santirix Gremionis?
- Întocmai.
- De ce vrei sa-mi vorbesti?
Gremionis îl privi fix pe Baley o clipa, vadit jenat. Apoi murmura:
- Pai, daca tot sunt aici... daca nu te superi... as putea sa si... si pasi înspre sirul de pisoare.
Baley îsi dadu seama, cu o senzatie de greata desavârsita, ce avea Gremionis de gând sa faca. Se întoarse grabit si spuse:
- Te astept afara.
- Nu, nu, nu pleca, zise Gremionis, disperat, cu un fel de chitait. Nu dureaza decât o secunda. Te rog!
Numai ca Baley voia acum, la fel de disperat, sa stea de vorba cu Gremionis si nu voia sa faca vreun lucru care l-ar fi putut supara pe celalalt si l-ar fi determinat sa nu vorbeasca; altfel n-ar fi fost de acord cu cererea. Se întoarse cu spatele si-si închise ochii, scandalizat. Doar dupa ce Gremionis veni dupa el, stergându-si mâinile cu un prosop pufos ca al lui, Baley se relaxa, cât de cât.
- De ce vrei sa-mi vorbesti? întreba din nou.
- Gladia... femeia de pe Solaria... Gremionis îl privi banuitor si se opri.
- O cunosc pe Gladia, zise Baley cu raceala.
- Gladia a luat legatura cu mine - stii, pe tridimensional - si mi-a spus ca ai întrebat de mine. Si ea m-a întrebat daca am maltratat, cumva, un robot pe care-l avea ea - un robot cu aspect uman, ca unul din cei de afara.
- Si l-ai maltratat, domnule Gremionis?
- Nu! Nici macar n-am stiut ca are un robot din asta, pâna ce... I-ai spus ca eu am facut-o?
- Era doar o întrebare, domnule Gremionis.
Gremionis îsi strânse mâna dreapta în pumn, frecându-si-o nervos de stânga. Spuse agitat:
- Nu vreau sa fiu acuzat pe nedrept de nimic - si mai ales ca o asemenea acuzatie falsa mi-ar afecta relatia cu Gladia.
- Cum ai dat de mine? întreba Baley. Gremionis zise:
- Ea m-a întrebat de robotul ala si mi-a spus ca ai întrebat de mine. Auzisem ca ai fost chemat pe Aurora de dr. Fastolfe ca sa rezolvi... misterul asta... în legatura cu robotul. S-a spus la stirile de pe hiperunde. Si...
Cuvintele scrâsnira, de parca le-ar fi rostit cu foarte mare greutate.
- Continua, zise Baley.
- Trebuie sa stau de vorba cu dumneata si sa-ti explic ca n-am avut nici o legatura cu robotul ala. Nici una! Gladia nu stia unde esti, dar m-am gândit ca dr. Fastolfe stie.
- Asa ca l-ai cautat?
- O, nu - nu cred ca as avea tupeul s-o fac. Este un savant atât de mare. Dar l-a cautat Gladia pentru mine. Ea este... asa. El i-a spus ca te-ai dus la fiica lui, dr. Vasilia Aliena. Asta era bine, pentru ca eu o cunosc.
- Da, stiu, spuse Baley.
Gremionis paru jenat:
- Cum ai... Ai întrebat-o si despre mine?
Jena lui paru sa se transforme în nefericire.
- Pâna la urma am cautat-o pe dr. Vasilia, ea mi-a spus ca tocmai ai plecat si ca probabil te voi gasi în vreo Personala Comuna, iar asta e cea mai apropiata de locuinta ei. Am fost sigur ca n-o sa ai nici un motiv de amânare ca sa cauti una mai îndepartata. Adica, de ce-ai face-o?
- Gândesti foarte corect, dar cum se face ca ai ajuns aici atât de repede?
- Lucrez la Institutul de Robotica si locuinta mea se afla pe terenul Institutului. Scuterul meu m-a adus aici în câteva minute.
- Ai venit singur?
- Da! Cu un singur robot. Întelegi, scuterul are doua locuri.
- Si robotul dumitale asteapta afara?
- Da.
- Mai spune-mi o data de ce vrei sa ma vezi.
- Trebuie sa ma asigur ca nu-ti închipui ca am ceva de-a face cu acel robot. Nici n-am auzit de el pâna ce n-a rabufnit toata afacerea la stiri. Deci, acum pot sa-ti vorbesc?
- Da, dar nu aici, zise Baley serios. Sa iesim.
Ce ciudat, gândi Baley, ca era atât de fericit sa iasa dintre cei patru pereti în Exterior. Aceasta Personala avea ceva si mai diferit fata de cele pe care le vazuse pe Aurora sau pe Solaria. Chiar mai tulburator decât faptul ca o putea folosi oricine, i se parea grozavia ca în ea erau permise comportari care nu faceau nici o deosebire între acest loc si scopul lui si oricare alt loc sau scop. Filmele-carti pe care le vazuse nu spuneau nimic despre asta. Desigur, asa cum aratase Fastolfe, acestea nu erau scrise pentru Pamânteni, ci pentru Aurorieni si, într-o mai mica masura, pentru potentialii turisti din celelalte patruzeci si noua de Lumi din Spatiu. La urma urmei, cei de pe Pamânt nu plecau niciodata spre Lumile din Spatiu sau spre Aurora. Nu erau bineveniti aici. Atunci, de ce li s-ar fi adresat lor? Si de ce-ar fi prezentat filmele-carti ceea ce stia toata lumea? Trebuia sa faca mare tevatura ca Aurora avea forma sferica, sau ca apa era uda, sau ca un barbat putea discuta, liber, cu altul într-o Personala? Si totusi, lucrul asta nu-si batea joc de chiar numele cladirii? Baley nu putu sa nu se gândeasca la Personalele pentru Femei de pe Pamânt unde, asa cum spusese de mai multe ori Jessie, femeile palavrageau neobosite si asta nu le deranja deloc. De ce numai femeile, iar barbatii nu? Baley nu se gândise la asta, serios, înainte, ci acceptase totul ca pe un obicei, dar daca femeile da, barbatii de ce nu? N-avea importanta.
Gândul îi afecta ratiunea si îl facea sa simta un dezgust, covârsitor si imposibil de înlaturat, fata de toata treaba asta. Repeta:
- Sa iesim.
Gremionis protesta:
- Dar acolo se afla robotii dumitale.
- Asa e. Si ce daca?
- Dar e vorba de un lucru pe care vreau sa-l discut între patru ochi, de la barbat la ba...barbat. (Se bâlbâi când ajunse aici.)
- Presupun ca vrei sa spui de la locuitor al Spatiului la Pamântean.
- Daca vrei.
- Robotii mei sunt necesari. Îmi sunt parteneri în investigatie.
- Dar asta n-are nici o legatura cu investigatia. Tocmai asta încerc sa-ti spun.
- Eu apreciez lucrul acesta, zise Baley cu severitate, iesind din Personala.
Gremionis ezita.


47

Daneel si Giskard asteptau - nemiscati, indiferenti, rabdatori. Baley crezu ca distinge pe chipul lui Daneel o urma de îngrijorare, dar, pe de alta parte, abia daca putea citi o asemenea expresie pe acele trasaturi umane nefiresti. Giskard, care semana cel mai putin cu un om, nu arata nimic, bineînteles, nici macar cuiva care ar fi avut mai multa bunavointa. Mai astepta si un al treilea robot - probabil cel al lui Gremionis. Ca aspect era mai simplu si decât Giskard si avea un aer de timiditate. Era clar ca Gremionis nu prea avea dare de mâna.
Daneel spuse, cu un ton pe care Baley îl banui ca este plin de usurare:
- Sunt bucuros ca te simti bine, partenere Elijah.
- Foarte bine. Totusi, sunt curios sa aflu ceva. Daca m-ati fi auzit strigând speriat dinauntru, ati fi intrat?
- Imediat, domnule, zise Giskard.
- Chiar daca sunteti programati sa nu intrati în Personale?
- Nevoia de a apara o fiinta umana - pe dumneavoastra, mai precis - ar domina, domnule.
- Asa este, partenere Elijah, zise Daneel.
- Ma bucur sa aud asta, spuse Baley. Aceasta persoana este Santirix Gremionis. Domnule Gremionis, acesta este Daneel si acesta este Giskard.
Fiecare robot îsi înclina grav capul. Gremionis abia daca le arunca o privire si ridica o mâna, cu indiferenta. Nu se osteni deloc sa-si prezinte propriul robot.
Baley privi în jur. Lumina era mult mai slaba, vântul batea mai tare, aerul era mai rece, soarele era complet acoperit de nori. În împrejurimi era o bezna care nu parea sa-l afecteze pe Baley, ce continua sa fie încântat ca scapase din Personala. Faptul ca se bucura, într-adevar, ca se afla în Exterior îi ridica moralul în chip uimitor. Stia ca e vorba de un caz special, dar era un început si nu putea sa-l considere altfel decât un triumf.
Baley tocmai voia sa se întoarca înspre Gremionis ca sa termine discutia, când observa o miscare. Peste gazon pasea o femeie, însotita de un robot. Venea spre ei, dar nu-i baga în seama. Era clar ca venea spre Personala. Baley îsi îndrepta un brat înspre femeie, ca si cum ar fi vrut s-o opreasca, desi ea se afla la vreo treizeci de metri distanta, si murmura:
- Nu stie ca e o Personala pentru Barbati?
- Cum? facu Gremionis.
Femeia continua sa se apropie, în timp ce Baley o urmarea absolut zapacit. În sfârsit, robotul femeii se opri într-o parte sa astepte, iar femeia intra în cladire.
Baley zise, neajutorat:
- Dar nu poate intra.
- De ce nu? întreba Gremionis. E comuna.
- Dar e pentru barbati.
- E pentru oameni, zise Gremionis, parând peste masura de încurcat.
- Indiferent de sex? Doar nu vorbesti serios.
- Orice fiinta umana. Bineînteles ca vorbesc serios! Cum ai vrea sa fie? Nu înteleg.
Baley se întoarse. Nu trecusera multe clipe de când se gândise ca o conversatie libera într-o Personala era culmea prostului gust, a Lucrurilor Care Nu Se Fac. Daca ar fi încercat sa se gândeasca la ceva si mai rau, nici prin cap nu i-ar fi trecut posibilitatea de a întâlni o femeie în Personala. Pe Pamânt, buna cuviinta îi cerea sa-i ignore pe ceilalti în Personalele Comune din acea Lume, dar nici o buna cuviinta nu l-ar fi împiedicat sa-si dea seama daca o persoana care trece pe lânga el e barbat sau femeie. Ce-ar fi daca, în timp ce el se afla în Personala, ar fi intrat o femeie - degajata, indiferenta - ca si cea care tocmai venise? Sau, mai rau, ce-ar fi fost ca el sa intre în Personala si sa gaseasca o femeie acolo? Nu-si putea aprecia reactia. Niciodata nu se gândise la posibilitatea de a se afla într-o asemenea situatie, dar gasi gândul absolut de nesuportat. Iar filmele-carti nu-i spusesera nimic despre asta. Vazuse acele filme ca sa nu se apuce de cercetare ignorând total modul de viata de pe Aurora - si ele îl lasasera într-o ignoranta totala fata de ce era mai important.
Atunci cum sa descurce aceasta încurcatura cu trei noduri a mortii lui Jander, când la fiecare pas se trezea în nestiinta?
Cu o clipa înainte se simtise triumfator pentru mica victorie asupra terorii Exteriorului, dar acum se confrunta cu sentimentul ca nu cunoaste nimic, nici macar felul ignorantei lui. Abia acum, când se straduia sa nu si-o închipuie pe femeie trecând prin spatiul ocupat înainte de el, simti cum îl cuprinde o disperare absoluta.


48

Giskard vorbi din nou (într-un fel în care i se simtea îngrijorarea din cuvinte - daca nu din intonatie):
- Nu va simtiti bine, domnule? Aveti nevoie de ajutor?
Baley murmura:
- Nu, nu. N-am nimic. Dar sa plecam de aici. Stam în calea oamenilor care doresc sa se foloseasca de aceasta cladire.
Pasi repede spre vehiculul portant care se odihnea pe locul descoperit de dincolo de aleea cu nisip. Pe partea cealalta se afla un vehicul mic, cu doua roti si cu doua locuri, unul în spatele celuilalt. Baley se gândi ca e scuterul lui Gremionis.
Baley îsi dadu seama ca sentimentul de descurajare si nefericire era accentuat de faptul ca îi era foame. Trecuse mult de prânz si el nu mâncase.
Se întoarse catre Gremionis:
- Sa vorbim - dar, daca nu te superi, s-o facem la masa. Adica, daca n-ai mâncat deja... si daca nu te deranjeaza sa manânci cu mine.
- Unde vrei sa manânci?
- Nu stiu. Unde se poate mânca la Institut?
Gremionis spuse:
- Nu la Cantina Comuna. Acolo nu putem sta de vorba.
- Exista alta varianta?
- Vino la mine acasa, zise Gremionis imediat. Nu este cea mai frumoasa locuinta de aici. Eu nu fac parte dintre notabilitati. Am totusi, câtiva roboti utilitari si putem aranja o masa cum se cuvine. Uite cum facem. Eu ma sui în scuter cu Brundij – stii, robotul meu - si voi ma urmati. Va trebui sa mergeti încet, dar e numai la un kilometru distanta. Dureaza doar doua sau trei minute.
Se îndeparta în pas vioi. Baley îl urmari cu privirea si se gândi ca are un fel de tinerete de gasca. Nu era usor sa-i apreciezi vârsta; bineînteles ca locuitorii Spatiului nu-si aratau vârsta si Gremionis putea fi si de cincizeci de ani. Dar se purta ca un tânar, aproape ca un adolescent, cum ar fi zis Pamântenii. Baley nu era sigur ce anume la Gremionis îi dadea aceasta impresie.
Baley se întoarse brusc spre Daneel:
- Îl cunosti pe Gremionis, Daneel?
- Nu l-am vazut niciodata, partenere Elijah.
- Tu, Giskard?
- Eu l-am vazut o data, domnule, dar numai în treacat.
- Stii ceva despre el, Giskard?
- Nimic în afara de ce se vede, domnule.
- Vârsta? Personalitatea?
- Nu, domnule.
Gremionis striga:
- Gata?
Scuterul bâzâia destul de grosolan. Se vedea ca nu functioneaza cu jet de aer. Rotile nu se desprindeau de pamânt. Brundij statea în spatele lui Gremionis.
Giskard, Daneel si Baley intrara din nou, repede, în vehiculul lor aeropurtat.
Gremionis se roti într-un cerc larg. Parul îi flutura în vânt, iar Baley avu dintr-o data senzatia pe care ti-o da vântul când mergi într-un vehicul descoperit, cum e un scuter. Era recunoscator ca se afla adapostit în întregime de un vehicul aeropurtat, care i se paru un mijloc de transport mult mai civilizat. Scuterul se îndrepta si, apoi, se repezi cu un efort înabusit. Gremionis flutura o mâna, facându-le semn sa-l urmeze. Robotul din spatele lui mentinea echilibrul aproape cu indiferenta si nu-l tinea pe Gremionis de mijloc, asa cum Baley era sigur ca ar fi facut o fiinta umana. Vehiculul aeropurtat îl urma. Desi scuterul parea sa înainteze cu viteza, asta era o iluzie provocata de dimensiunile lui mici. Vehiculul aeropurtat îsi mentinu cu greu o viteza destul de scazuta, ca sa nu-l calce.
- Totusi, zise Baley gânditor, un lucru ma încurca.
- Ce anume, partenere Elijah?
- Vasilia s-a referit la acest Gremionis cu dispret, spunând ca e „barbier”. Se pare ca el se ocupa de par, haine si alte probleme de înfrumusetare a omului. Cum se face, atunci, ca are o locuinta pe terenul Institutului de Robotica?





12. DIN NOU GREMIONIS


49

Dura doar câteva minute pâna ce Baley se pomeni în cea de-a patra locuinta pe care o vazuse de când sosise pe planeta, cu o zi si jumatate în urma: a lui Fastolfe, a Gladiei, a Vasiliei si, acum, a lui Gremionis.
Casa lui Gremionis parea mai mica si mai neîngrijita decât celelalte, desi Baley, neobisnuit cu problemele de pe Aurora, înregistra semne de constructie recenta. Existau, oricum, nisele robotilor, trasatura caracteristica a locuintelor Aurorienilor. Dupa ce intrara, Giskard si Daneel se vârâra repede în doua locuri libere, cu fata spre încapere, ramânând nemiscati si tacuti. Robotul lui Gremionis, Brundij, trecu la fel de repede într-o nisa. Parea ca îsi aleg locul fara nici o greutate, neîncercând nici macar o data sa intre doi în una si aceeasi nisa. Baley se întreba cum de reuseau robotii sa evite un conflict si ajunse la concluzia ca între ei exista un sistem de comunicatie inaccesibil fiintelor umane. Era un lucru despre care putea sa-l întrebe pe Daneel (cu conditia sa nu uite).
Baley observa ca si Gremionis analiza nisele. Îsi duse mâna la gura si-si mângâie o clipa mustata cu degetul aratator. Spuse, cam nesigur:
- Robotul dumitale, cel cu aspect uman, parca nu ar sta bine în nisa. E Daneel Olivaw, nu-i asa? Robotul de la dr. Fastolfe?
- Da, zise Baley. Si el a fost în drama de pe hiperunde. Adica a fost un actor- unul care era mai potrivit pentru rol.
- Da, îmi amintesc.
Baley baga de seama ca Gremionis, ca si Vasilia, si chiar ca Gladia si Fastolfe, pastra o anumita distanta. Parca exista în jurul lui un câmp de respingere - invizibil, neperceput în vreun fel - care îi împiedica pe acesti locuitori ai Spatiului sa se apropie prea mult, îi facea sa-l ocoleasca. Baley se întreba daca Gremionis era constient de asta sau actiona, pur si simplu, automat. Si ce faceau ei cu scaunele pe care se aseza el în casele lor, cu farfuriile din care mânca sau cu prosoapele pe care le folosea? Spalatul obisnuit era de-ajuns? Foloseau procedee speciale de sterilizare? Aruncau si înlocuiau totul? Locuinta era dezinfectata dupa plecarea lui de pe planeta sau în fiecare noapte? Dar Personala Comuna pe care o folosise? O vor darâma si vor construi alta? Dar femeia care, nestiutoare, intrase dupa ce iesise el? Sau poate ca ea era chiar cea cu dezinfectarea.
Îsi dadu seama ca o ia razna. La naiba cu toate. Ce faceau Aurorienii si cum îsi rezolvau problemele era treaba lor Si el n-o sa-si mai bata capul cu asta. Pe Iehova! Avea el grijile lui, iar Gremionis facea parte din ele - va aborda chestiunea dupa masa.
Prânzul a fost foarte simplu, în mare masura vegetarian, dar, pentru prima oara, se ivi o mica problema. Fiecare produs luat în parte avea un gust prea specific. Morcovii prea aveau gust de morcovi si mazarea de mazare, daca se poate spune asa. Poate cam prea mult.
Mânca fara tragere de inima si încerca sa-si ascunda greata care-l cuprindea. Facând astfel, îsi dadu seama ca începea sa se obisnuiasca si, parca, papilele lui gustative puteau sa se descurce mai usor cu diversitatea gusturilor. Lui Baley îi trecu prin minte, cu oarecare tristete, ca daca mânca multa vreme mâncare Auroriana, la întoarcerea pe Pamânt va duce dorul acestei separari a gusturilor si va fi revoltat de gusturile amestecate de acolo. Chiar si faptul ca unele produse erau crocante - ceea ce la început îl speriase, pentru ca fiecare muscatura parea sa produca un zgomot care (credea el) deranjeaza conversatia - începuse sa fie o dovada emotionanta ca el, într-adevar, mânca. În timpul unei mese pe Pamânt ar fi o liniste care i-ar da impresia ca lipseste ceva.
Începuse sa manânce cu atentie, studiind gusturile. Când Pamântenii se vor stabili în alte Lumi, poate ca aceasta hrana din Spatiu va însemna un nou regim, mai ales daca nu vor exista roboti care sa pregateasca si sa serveasca mâncarea. Apoi se gândi cu neplacere, nu când, ci daca Pamântenii se vor stabili în alte Lumi - si probabilitatea asta depindea de el, de detectivul Elijah Baley. Greutatea asta îl strivea.
Masa se terminase. O pereche de roboti adusera servetele încalzite si umezite pentru stersul mâinilor. Numai ca nu erau servetele obisnuite. Când Baley îl puse pe al lui pe farfurie, acesta se misca usor, se subtie si deveni ca pânza de paianjen. Apoi, dintr-o data si incredibil, sari în sus si ajunse într-o gaura de scurgere din tavan. Baley tresari si privi în sus, urmarind servetelul disparut cu gura cascata.
Gremionis spuse:
- E ceva nou, luat de curând. De vânzare, întelegi, dar deocamdata nu stiu daca-mi place. Unii spun ca vânzarea va fi oprita dupa un timp si altii se tem de poluare, afirmând ca sigur o sa ne intre în plamâni. Fabricantul zice ca nu, dar...
Dintr-o data, Baley îsi dadu seama ca nu scosese un cuvânt în timpul mesei si ca era prima oara când unul dintre ei vorbea, de la scurtul schimb de replici despre Daneel, înainte de servirea mâncarii. Si discutia despre servetele n-avea nici un rost.
Baley zise, cam morocanos:
- Esti barbier, domnule Gremionis?
Gremionis se înrosi pâna la radacina parului. Vorbi, sufocându-se:
- Cine ti-a spus asta?
Baley spuse:
- Daca am spus ceva nepoliticos despre profesia dumitale, îmi cer scuze. Pe Pamânt e un mod obisnuit de a vorbi si nu înseamna nici o insulta.
- Sunt coafor si creator vestimentar, zise Gremionis. Este o ramura artistica recunoscuta. De fapt, sunt artist al personalului.
Îsi duse din nou degetul la mustata.
Baley spuse cu seriozitate:
- Am observat mustata dumitale. E un lucru obisnuit pe Aurora?
- Nu, nu este. Sper ca va deveni asa. Masculinizeaza figura. Multe chipuri pot fi îndreptate si îmbunatatite prin aranjamentul artistic al parului de pe fata. Importanta este creatia - asta face parte din profesia mea. Desigur, poti depasi masura. Pe Palas, parul de pe fata este ceva normal, dar acolo e obiceiul sa si-l vopseasca în suvite. Fiecare suvita este vopsita separat si iese un amestec. Pai, asta-i o prostie. Nu tine mult, culorile se schimba cu timpul si se vede urât. Dar chiar si asa, e mai bine decât sa fii spân. Nimic nu e mai putin atragator decât o fata fara par. Asta e expresia mea. O folosesc în discutiile personale cu posibilii mei clienti si e foarte eficienta. Femeile se pot descurca fara par pe fata, pentru ca îl compenseaza altfel. Pe Smitheus...
Cuvintele pe care le rostea cu glas scazut, dar repede, expresia lui serioasa, felul în care îsi fixa asupra lui Baley ochii mari, plini de sinceritate, toate astea parca hipnotizau. Baley trebui sa faca un efort fizic pentru a se desprinde.
Zise:
- Esti robotician, domnule Gremionis?
Gremionis paru speriat si cam încurcat pentru ca era întrerupt în mijlocul peroratiei:
- Robotician?
- Da. Robotician.
- Nu, deloc. Folosesc roboti, la fel ca toata lumea, dar nu stiu ce se afla în ei. Nici nu-mi pasa.
- Dar locuiesti pe teritoriul Institutului de Robotica. De unde si pâna unde?
- De ce n-as locui?
Vocea lui Gremionis era mult mai dusmanoasa.
- Daca nu esti robotician...
Gremionis se strâmba:
- Asta-i o prostie! Institutul, când a fost proiectat acum câtiva ani, trebuia sa fie o comunitate autonoma. Avem propriile noastre ateliere de reparatii pentru vehicule de transport, ateliere pentru întretinerea robotilor personali, medicii nostri, constructorii nostri. Personalul nostru locuieste aici si, daca le trebuie un artist pentru personal, asta e Santirix Gremionis si eu locuiesc tot aici. E ceva în neregula cu meseria mea, ca sa n-am voie?
- N-am spus asta.
Gremionis îsi întoarse privirea destul de banuitor, tagada grabita a lui Baley nereusind sa-l linisteasca. Apasa pe un buton, apoi, dupa ce examina o fâsie dreptunghiulara multicolora, facu un lucru care semana uimitor cu batutul darabanei cu degetele.
Din tavan se lasa în jos, usor, o sfera, care ramase suspendata la vreun metru deasupra capetelor lor. Se deschise ca o portocala care se desface în felii si în ea începu sa se desfasoare un joc de culori, însotit de un sunet slab. Culorile si sunetul se contopeau atât de maiestrit încât Baley, plin de uimire, descoperi ca, dupa un timp, sunt greu de deosebit unele de altele. Ferestrele se întunecara si feliile devenira mai luminoase.
- E prea stralucitor? întreba Gremionis.
- Nu, raspunse Baley, dupa o scurta ezitare.
- E pentru fundal si am ales o combinatie linistitoare, care ne va permite sa discutam într-un mod civilizat, întelegi?
Apoi zise brusc:
- Nu trecem la subiect?
Baley îsi îndeparta destul de greu atentia de la... orice ar fi fost (Gremionis nu îi daduse vreun nume) si spuse:
- Daca vrei. Eu as vrea.
- Ma acuzi ca am vreo legatura cu imobilizarea acelui robot, Jander?
- Am investigat împrejurarile sfârsitului robotului.
- Dar ai pomenit de mine în legatura cu acest sfârsit. De fapt, acum doua secunde m-ai întrebat daca sunt robotician. Stiu la ce te gândesti. Încerci sa ma faci sa recunosc faptul ca ma pricep la robotica, sa ma poti învinui ca sunt... terminatorul robotului.
- Ai putea spune ucigas.
- Ucigas? Nu poti ucide un robot... Oricum, eu nu l-am terminat, sau ucis, sau cum vrei sa-i spui. Ti-am spus, nu sunt robotician. Nu stiu nimic despre robotica. Cum poti sa-ti închipui macar ca...
- Eu trebuie sa analizez toate legaturile, domnule Gremionis. Jander îi apartinuse Gladiei - femeia de pe Solaria - si dumneata erai prietenos cu ea. Asta e o legatura.
- O gramada de oameni ar putea fi prietenosi cu ea. Asta nu-i o legatura.
- Esti gata sa declari ca nu l-ai vazut niciodata pe Jander, de câte ori ai fost în locuinta Gladiei?
- Niciodata! Nici macar o data!
- N-ai stiut niciodata ca are un robot cu înfatisare umana?
- Nu!
- Ea n-a pomenit niciodata de el?
- Avea roboti peste tot. Toti roboti obisnuiti. N-a spus nici o vorba ca ar avea altceva.
Baley dadu din umeri:
- Foarte bine. N-am nici un motiv - pâna acum - sa cred ca nu-i adevarat.
- Atunci spune-i-o Gladiei. De asta am vrut sa vorbesc cu dumneata. Sa-ti cer s-o faci. Sa insist.
- Gladia are vreun motiv sa creada altceva?
- Sigur ca da. I-ai împuiat capul. Ai întrebat-o despre mine în legatura cu asta si ea a banuit... a devenit nesigura. Vorba e ca m-a sunat azi dimineata si m-a întrebat daca am ceva de-a face cu toata treaba.
- Si ai negat?
- Bineînteles ca am negat, si înca foarte înversunat, pentru ca n-aveam nimic de-a face cu asta. Dar nu e convingator daca neg eu. Vreau s-o faci dumneata. Vreau sa-i spui ca, dupa parerea dumitale, n-am nici o legatura cu întreaga afacere. Ai spus si ca n-am si ca nu-mi poti distruge reputatia fara nici o dovada. Te pot reclama.
- Cui?
- Comitetului de Aparare Personala. Adunarii Legislative. Conducatorul acestui institut este un prieten apropiat al Presedintelui si i-am trimis, deja, un raport complet despre aceasta problema. Întelegi, eu nu astept. Actionez rapid.
Gremionis dadu din cap într-un mod care ar fi putut fi luat drept furie, dar nu era prea convingator, daca judecai dupa blândetea fetei lui.
- Uite ce e, zise, aici nu esti pe Pamânt. Aici suntem aparati.
Planeta dumitale, cu suprapopulatia ei, face ca oamenii sa traiasca în nenumarate stupuri, în furnicare. Va împiedicati unul de celalalt, va sufocati reciproc - si nu conteaza. O viata sau un milion de vieti - nu conteaza.
Baley, ferindu-se ca în voce sa i se simta dispretul, spuse:
- Citesti romane istorice.
- Sigur ca citesc - si ele spun adevarul. Într-o singura Lume nu poti avea miliarde de oameni, fara ca lucrurile sa se petreaca astfel. Pe Aurora, fiecare dintre noi înseamna o viata pretioasa. Din punct de vedere fizic; suntem protejati de robotii nostri, astfel încât pe Aurora nu are loc nici un atac, daramite o crima.
- Cu exceptia lui Jander.
- Asta nu e crima; el e doar un robot. Si suntem protejati de rele mai mari decât un atac de catre Adunarea Legislativa. Comitetul de Aparare Personala are o parere proasta - foarte proasta - despre orice actiune care aduce, pe nedrept, daune reputatiei sau statutului social al oricarui cetatean. Un Aurorian, daca s-ar purta asa cum te porti dumneata, ar avea multe de tras. În ceea ce priveste un Pamântean... pai...
Baley zise:
- Efectuez o investigatie, presupun ca la invitatia Adunarii Legislative. Nu cred ca dr. Fastolfe m-ar fi putut aduce aici fara aprobarea Adunarii Legislative.
- Poate, dar asta nu-ti da dreptul sa depasesti limitele unei investigatii cinstite.
- Deci, ai de gând sa aduci asta în fata Adunarii Legislative?
- Am de gând sa-l pun pe conducatorul Institutului...
- Apropo, cum îl cheama?
- Kelden Amadiro. Am de gând sa-l rog s-o prezinte în fata Adunarii Legislative - si sa stii ca el face parte din Adunarea Legislativa, este unul dintre conducatorii partidului Globalistilor. Asa ca sunt de parere ca ar fi mai bine sa-i explici Gladiei ca sunt absolut nevinovat.
- As vrea s-o fac, domnule Gremionis, deoarece banuiesc ca esti nevinovat, dar cum sa-mi transform banuiala în certitudine, daca nu-mi dai voie sa-ti pun niste întrebari?
Gremionis ezita. Apoi, cu un aer sfidator, se rezema de scaun si-si împreuna mâinile la ceafa, imaginea unui om care nu reuseste absolut deloc sa para în largul lui. Zise:
- Da-i drumul cu întrebarile. N-am nimic de ascuns. Si, dupa ce termini, va trebui s-o chemi pe Gladia, chiar la transmitatorul tridimensional din spatele dumitale, sau vei da de bucluc mai rau decât îti închipui.
- Înteleg. Dar mai întâi... De când o cunosti pe dr. Vasilia Fastolfe, domnule Gremionis? Sau dr. Vasilia Aliena, daca o cunosti sub acest nume.
Gremionis sovai, apoi vorbi, iritat:
- De ce ma întrebi? Ce legatura are cu asta?
Baley ofta si chipul lui sever paru sa se întristeze:
- Îti amintesc, domnule Gremionis, ca nu ai nimic de ascuns si ca vrei sa ma convingi de nevinovatia dumitale, ca eu s-o pot convinge pe Gladia de acelasi lucru. Asa ca spune-mi de când o cunosti. Daca nu o cunosti, spune asa - dar înainte de a o face, e corect sa-ti spun ca dr. Vasilia a declarat ca o cunosti bine... cel putin destul de bine ca sa i te oferi.
Gremionis paru întristat. Spuse cu o voce tremurata:
- Nu stiu de ce unii fac atâta caz. O oferta este o comunicare sociala normala, care nu intereseaza pe altcineva. Sigur, dumneata esti Pamântean, asa ca dumneata ai face mofturi.
- Înteleg ca nu ti-a primit oferta.
Gremionis îsi coborî mâinile în poala, cu degetele strânse în pumni:
- Primirea sau refuzul depind în totalitate de ea. Au existat femei care mi s-au oferit mie si pe care eu le-am refuzat. Nu-i mare lucru.
- Bine, atunci. De când o cunosti?
- De câtiva ani. Vreo cincisprezece.
- O cunosti de când locuia înca la dr. Fastolfe?
- Eram doar un pusti pe atunci, zise el, rosind.
- Cum ai ajuns s-o cunosti?
- Când mi-am terminat pregatirea ca artist pentru personal, am fost solicitat sa-i creez garderoba. Ei i-a facut placere si dupa aceea s-a folosit de serviciile mele - în aceasta privinta - în exclusivitate.
- Deci, la recomandarea ei te afli în situatia actuala, în calitate de, putem spune, artist oficial pentru personalul Institutului de Robotica?
- Ea si-a dat seama de calificarea mea. Am fost supus la proba, împreuna cu altii, si mi-am câstigat pozitia pe merit.
- Dar ea te-a recomandat?
Scurt si enervat, Gremionis raspunse:
- Da.
- Si dumneata ai considerat ca singura rasplata cuviincioasa pe care o puteai gasi era sa i te oferi.
Gremionis se strâmba si îsi trecu limba peste buze, ca si cum ar fi gustat ceva neplacut:
- E... dezgustator! Doar un Pamântean ar putea gândi astfel. Faptul ca m-am oferit însemna doar ca mie mi-a placut sa fac asa.
- Pentru ca e frumoasa si are o personalitate cuceritoare?
Gremionis se codi:
- Pai, eu n-as spune ca are o personalitate cuceritoare, zise el cu prudenta, dar este cu siguranta frumoasa.
- Mi s-a spus ca te oferi oricui - fara deosebire.
- Asta e o minciuna.
- Ce e o minciuna? Ca te oferi oricui sau ca mi s-a spus asa?
- Ca ma ofer oricui. Cine a spus asta?
- Nu stiu la ce-ar servi sa-ti raspund la întrebare. Ti-ar placea sa te citez ca pe o sursa de informatii stânjenitoare? Ai mai vorbi liber cu mine daca ai crede ca as face asta?
- Ei bine, oricine ar fi spus-o, e un mincinos.
- Poate ca era numai o exagerare ca sa ma impresioneze. Te-ai oferit altora înainte de a te oferi dr. Vasilia?
Gremionis îsi feri privirea:
- O data sau de doua ori. Nimic serios.
- Dar cu dr. Vasilia ai fost serios?
- Pai...
- Înteleg ca i te-ai oferit în mod repetat, ceea ce e cam împotriva obiceiului de pe Aurora.
- O, obiceiul de pe Aurora..., începu Gremionis cu furie.
Apoi îsi strânse buzele si se încrunta:
- Uite ce e, domnule Baley, pot vorbi cu dumneata confidential?
- Da. Toate întrebarile mele sunt menite sa ma convinga ca n-ai nici o legatura cu moartea lui Jander. O data ce m-am convins de asta, poti fi sigur ca parerile dumitale ramân confidentiale.
- Foarte bine, atunci. Nu e nimic rau... n-are de ce sa-mi fie rusine, întelegi. Doar ca am un puternic simt al intimitatii si am dreptul la asta, daca vreau, nu-i asa?
- Absolut, zise Baley încurajator.
- Întelegi, cred, ca actul sexual este minunat când între parteneri exista o dragoste profunda si afectiune.
- Cred ca e foarte adevarat.
- Si apoi, ce nevoie ai de ceilalti, nu crezi?
- Pare... verosimil.
- Întotdeauna am visat sa întâlnesc partenera perfecta si sa nu mai caut pe altcineva. Asta se numeste monogamie. Nu exista pe Aurora, dar în câteva Lumi exista... si exista si pe Pamânt, nu-i asa, domnule Baley?
- Teoretic, domnule Gremionis.
- Asta vreau eu. Am cautat-o ani întregi. Uneori, când încercam actul sexual, îmi dadeam seama ca lipseste ceva. Apoi am întâlnit-o pe dr. Vasilia si ea mi-a povestit... stii, oamenii fac confidente artistilor personalului, pentru ca este o munca foarte confidentiala... si asta este, într-adevar, partea care trebuie sa ramâna confidentiala...
- Bine, continua.
Gremionis îsi linse buzele:
- Daca se afla ce spun eu acum, sunt distrus. Ea îsi va da toata silinta ca eu sa nu mai primesc comenzi. Esti sigur ca are legatura cu cazul?
- Te asigur cât pot de mult, domnule Gremionis, ca poate fi extrem de important.
- Ei, atunci... - Gremionis nu parea prea convins - ... vorba e ca mi-am dat seama din ce mi-a povestit dr. Vasilia, din frânturi, ca este... - vocea îi coborî pâna la soapta - ... virgina.
- Înteleg, spuse Baley linistit (amintindu-si de convingerea Vasiliei ca refuzul tatalui ei îi distrusese viata si întelegându-i mai bine ura fata de tatal ei).
- Asta m-a întarâtat. Mi se parea ca puteam sa o am numai pentru mine si ca eu voi fi singurul pe care-l va avea ea vreodata. Nu pot spune ce a însemnat asta pentru mine. A facut ca ea sa para extraordinar de frumoasa în ochii mei si eu o iubeam foarte mult.
- Asa ca i te-ai oferit?
- Da.
- În mod repetat. Nu te-au descurajat refuzurile ei?
- Asta îi consolida si mai mult virginitatea, ca sa spun asa, si ma facea mai nerabdator. Era mai captivant pentru ca nu era usor. Nu pot explica si nu ma astept sa întelegi.
- De fapt; domnule Gremionis, înteleg. Dar a venit o vreme când ai încetat sa te oferi dr. Vasilia?
- Ei bine, da.
- Si ai început sa te oferi Gladiei?
- Ei bine, da.
- În mod repetat?
- Ei bine, da.
- De ce? De ce schimbarea asta? Gremionis zise:
- În cele din urma, dr. Vasilia mi-a dat de înteles în mod clar ca nu exista nici o sansa si apoi a aparut Gladia, si ea semana cu dr. Vasilia si... si... asta a fost.
Baley spuse:
- Dar Gladia nu e virgina. Pe Solaria a fost casatorita, iar pe Aurora am auzit ca a cam umblat...
- Stiam asta, dar s-a... oprit. Întelegi, este Solariana din nastere, nu Auroriana, si nu prea întelege obiceiurile de pe Aurora. Dar s-a oprit pentru ca nu e de acord cu ceea ce ea numeste „promiscuitate”.
- Ti-a spus ea asta?
- Da. Pe Solaria este obisnuita monogamia. N-a avut o casnicie fericita. Dar e obiceiul pe care-l cunoaste, asa ca nu i-a placut niciodata cum stau lucrurile pe Aurora, când a încercat... si ea vrea tot monogamie. Întelegi?
- Înteleg. Dar cum te-ai întâlnit cu ea prima oara?
- Am întâlnit-o pur si simplu. Am vazut-o pe hiperunde când a sosit pe Aurora, o refugiata romantica de pe Solaria. Si a jucat un rol în drama aceea de pe hiperunde...
- Da, numai ca e vorba de altceva, nu-i asa?
- Nu stiu ce altceva vrei.
- Ei bine, stai sa ghicesc. N-a sosit o clipa în care dr. Vasilia ti-a spus ca te respinge pentru totdeauna... si nu ti-a sugerat ea o varianta?
Gremionis, cuprins de o furie brusca, tipa:
- Ti-a spus dr. Vasilia asa ceva?
- Nu cu atâtea cuvinte, dar cred ca stiu ce s-a întâmplat, chiar si asa. Nu ti-a spus ea ca ar fi mai bine daca ti-ai pune ochii pe o nou-venita pe planeta, o tânara doamna de pe Solaria, care era în grija sau sub protectia doctorului Fastolfe... care stii ca e tatal Vasiliei? Nu ti-a spus dr. Vasilia ca lumea vorbeste despre aceasta tânara doamna, Gladia, ca seamana foarte bine cu ea, doar ca e mai tânara si are o personalitate mai cuceritoare? Pe scurt, nu te-a încurajat dr. Vasilia sa-ti îndrepti atentia de la ea înspre Gladia?
Gremionis suferea în mod evident. Privirea i se opri o clipa asupra lui Baley, apoi fugi într-o parte. Era pentru prima oara când Baley vedea în ochii unui locuitor al Spatiului teama - sau era groaza? (Baley dadu usor din cap. Nu trebuie sa fie prea multumit ca a îngrozit un locuitor al Spatiului. Putea fi daunator pentru obiectivitatea lui.)
Spuse:
- Deci? Am dreptate sau gresesc?
lar Gremionis raspunse cu voce mica:
- Atunci, spectacolul de pe hiperunde n-a fost o exagerare... Citesti gândurile?


50

- Pun numai întrebari, zise Baley calm. Iar dumneata n-ai raspuns direct. Am dreptate sau gresesc?
Gremionis zise:
- Nu s-a întâmplat chiar asa. Nu chiar asa. Ea a vorbit, într-adevar, despre Gladia, dar...
Îsi musca buza de sus, apoi continua:
- Ei bine, s-a ajuns la ce ai spus dumneata. A fost aproape asa cum ai povestit dumneata.
- Si n-ai fost dezamagit? Ai gasit ca Gladia semana cu dr. Vasilia?
- Într-un fel, semana, îi stralucira ochii lui Gremionis. Dar nu tocmai. Daca le pui una lânga alta, vezi diferenta. Gladia este mult mai delicata si mai fina. Are un simt al... umorului, mult mai dezvoltat.
- Te-ai mai oferit Vasiliei de când ai întâlnit-o pe Gladia?
- Esti nebun? Sigur ca nu.
- Dar te-ai oferit Gladiei?
- Da.
- Si ea te-a respins?
- Pai, da, dar trebuie sa întelegi ca trebuia sa fie sigura, asa cum ar trebui sa fiu si eu. Gândeste-te ce greseala as fi facut daca as fi convins-o pe dr. Vasilia sa ma accepte. Gladia nu vrea sa faca aceasta greseala, iar eu nu o condamn.
- Dar dumneata nu crezi ca ea ar gresi daca te-ar accepta. asa ca te-ai oferit iar... si iar... si iar.
Gremionis privi în gol o clipa, apoi paru ca se înfioara. Îsi împinse înainte buza de jos, ca un copil neascultator.
- O spui într-un mod insultator...
- Îmi pare rau, nu vreau sa insult. Raspunde, te rog, la întrebare.
- Ei da, m-am oferit.
- De câte ori te-ai oferit?
- N-am numarat. De patru ori. Ei bine, cinci. Sau poate mai mult.
- Iar ea te-a respins întruna.
- Da. Sau n-ar fi trebuit sa ma mai ofer, ce zici?
- Te-a respins cu mânie?
- O, nu. Nu e felul ei. Foarte blând.
- Asta te-a determinat sa te oferi altcuiva?
- Cum?
- Pai, Gladia te-a respins. Un mod de a raspunde ar fi sa te oferi altcuiva. De ce nu? Gladia nu te vrea...
- Nu. Nu vreau pe nimeni altcineva.
- De ce oare, ce crezi?
Iar Gremionis raspunse încordat:
- De unde sa stiu de ce? O vreau pe Gladia. E un... e... un fel de nebunie, doar ca eu cred ca e cea mai frumoasa forma de nebunie. As fi nebun daca nu as avea nebunia asta. Nu ma astept sa întelegi.
- Ai încercat sa-i explici Gladiei? Ea ar putea întelege.
- Niciodata. As stingheri-o. As deranja-o. Despre lucrurile astea nu se vorbeste. Ar trebui sa ma duc la un mentolog.
- Te-ai dus?
- Nu.
- De ce nu?
Gremionis se încrunta:
- Ai un talent de a pune cele mai grosolane întrebari, Pamânteanule.
- Poate pentru ca sunt Pamântean. Nu ma pricep la altceva. Dar sunt si anchetator si trebuie sa stiu lucrurile astea. De ce nu te-ai dus la mentolog?
În mod surprinzator, Gremionis râse:
- Ti-am spus. Tratamentul ar fi o nebunie mai mare decât boala. Mai bine sa fiu cu Gladia si respins, decât cu oricine altcineva si acceptat. Închipuie-ti ca ai mintea deranjata si ca vrei sa ramâna deranjata. Orice mentolog mi-ar prescrie un tratament radical.
Baley se gândi o clipa, apoi spuse:
- Stii cumva daca dr. Vasilia este mentolog?
- E robotician. Se spune ca e meseria cea mai apropiata de asta. Daca stii cum functioneaza un robot, stii si cum functioneaza creierul uman. Cel putin asa se spune.
- Crezi ca Vasilia cunoaste aceste sentimente ciudate pe care le ai fata de Gladia?
Gremionis zise cu raceala:
- Nu i-am spus niciodata. Adica, nu cu atâtea cuvinte.
- Nu e posibil ca ea sa-ti înteleaga sentimentele fara sa trebuiasca sa întrebe? Stie ca te-ai oferit Gladiei în mod repetat?
- Pai... M-a întrebat cum ma descurc. Ca o cunostinta mai veche, întelegi. I-am spus unele lucruri. Nimic personal.
- Esti sigur ca n-a fost niciodata ceva cu caracter intim? Sunt sigur ca te-a încurajat sa continui sa te oferi.
- Stii, acum ca ai pomenit de asta, mi se pare ca vad totul în alt fel. Nu prea înteleg cum ai reusit sa ma aduci la asta. Cred ca întrebarea e de vina, dar, acum, mi se pare ca ea m-a încurajat, într-adevar, sa continui prietenia cu Gladia. A sprijinit-o întruna.
Paru foarte deprimat:
- Asta nu mi s-a mai întâmplat vreodata. Nici nu m-am gândit la asa ceva.
- De ce crezi ca te-a încurajat sa-i faci oferte repetate Gladiei? Gremionis îsi încreti sprâncenele în chip jalnic si îsi duse degetul la mustata:
- Ar parea ca încerca sa scape de mine. Încerca sa se asigure ca n-o s-o deranjez pe ea.
Scoase un sunet care semana cu un râs scurt:
- Nu e prea magulitor pentru mine, nu-i asa?
- Dr. Vasilia a încetat sa mai fie prietenoasa cu dumneata?
- Deloc. Era mai prietenoasa ca oricând.
- A încercat sa-ti spuna cum sa reusesti mai bine cu Gladia?
- Nu trebuia sa faca asta. Munca Gladiei este foarte asemanatoare cu a mea. Eu lucrez cu fiinte umane, iar ea cu roboti, dar amândoi suntem creatori - artisti... Asta apropie, stii. Ne ajutam unul pe celalalt, uneori. Când nu ma ofer si nu sunt respins, suntem prieteni buni. Înseamna ceva, daca te gândesti.
- Dr. Vasilia ti-a sugerat sa arati un interes mai mare fata de munca doctorului Fastolfe?
- De ce mi-ar sugera una ca asta? Nu stiu nimic despre munca doctorului Fastolfe.
- Gladia ar fi putut fi interesata de munca binefacatorului ei si ar fi fost un mod sa te faci placut în ochii ei.
Gremionis îsi miji ochii. Se ridica aproape ca un uragan, merse în celalalt capat al încaperii, se înapoie, se opri în fata lui Baley si zise:
- Acum.., tu... asculta la mine! Nu sunt eu primul mare destept de pe planeta, nici macar al doilea mare destept, dar nu sunt un tâmpit fara pereche. Sa stii ca înteleg unde vrei sa ajungi.
- Zau?
- Toate întrebarile dumitale au vrut sa ma faca sa spun ca dr. Vasilia m-a determinat sa ma îndragostesc... Asta e... - se opri, dintr-o data surprins - ... sunt îndragostit, ca în romanele istorice.
Se gândi la asta, în timp ce în privire i se zarea lumina revelatiei. Apoi îi reveni furia:
- Ca m-a determinat sa ma îndragostesc si sa ramân îndragostit, ca sa pot afla lucrurile de la dr. Fastolfe si sa învat cum sa-l imobilizez pe robotul ala, Jander.
- Dumneata nu crezi ca e asa?
- Nu, nu este! tipa Gremionis. Nu stiu nimic despre robotica. Nimic. Oricât de grijuliu mi s-ar explica orice despre robotica, n-as întelege. Si cred ca nici Gladia n-ar întelege. În afara de asta, niciodata n-am întrebat pe nimeni despre robotica. Nu mi s-a spus niciodata - de catre dr. Fastolfe sau de catre altcineva - nimic despre robotica. Nimeni nu mi-a sugerat vreodata sa ma amestec în robotica. Dr. Vasilia nu mi-a sugerat-o niciodata. Toata teoria dumitale împutita nu tine.
Îsi desfacu bratele:
- Nu tine. Las-o balta.
Se aseza din nou, îsi încrucisa bratele pe piept, teapan, si îsi strânse buzele pâna ce formara o linie subtire, zbârlindu-si mustata. Baley privi înspre portocala desfacuta în felii, care îsi fredona în continuare melodia placuta în surdina si etala niste variatii line de culori, în timp ce se legana într-un cerc mic, încet.
Daca izbucnirea lui Gremionis îi rasturnase planurile, nu lasa sa se vada nimic. Spuse:
- Înteleg ce spui, dar e adevarat ca o vezi mereu pe Gladia, nu-i asa?
- Da, o vad.
- Ofertele dumitale repetate nu o supara... si refuzurile ei repetate nu te supara?
Gremionis ridica din umeri:
- Ofertele mele sunt politicoase. Refuzurile ei sunt blânde. De ce-am fi suparati?
- Dar cum petreceti timpul împreuna? E clar ca sexul nu intra în discutie si nu vorbiti despre robotica. Ce faceti?
- Asta-i tot ce poate exista într-o prietenie - sex si robotica? Facem multe împreuna. Vorbim, de exemplu. Ea e foarte curioasa în legatura cu Aurora, iar eu petrec ore în sir descriindu-i planeta. Stii, a vazut foarte putine lucruri, iar ea petrece ore în sir povestindu-mi despre Solaria si ce iad e acolo. Mai degraba as trai pe Pamânt - nu vreau sa te jignesc. Si mai e si sotul ei mort. Ce personaj infect era! Gladia a avut o viata grea, saracuta. Mergem la concerte, am dus-o de câteva ori la Institutul de Arta si muncim împreuna. Ti-am povestit asta. Verificam creatiile mele - sau pe ale ei - împreuna. Ca sa fiu sincer, nu prea vad ce multumire ai când lucrezi cu roboti, dar fiecare are ideile lui, stii. De aceea, ea a parut foarte amuzata când i-am explicat de ce este important sa tunzi parul cum trebuie - parul ei nu e prea aranjat, întelegi. Dar cel mai mult ne plimbam.
- Va plimbati? Unde?
- Nicaieri în mod deosebit. Doar ne plimbam. Asta e obiceiul ei - din cauza felului în care a fost educata pe Solaria. Ai fost vreodata pe Solaria? Da, sigur ca ai fost. larta-ma. Pe Solaria, exista acele mosii enorme cu numai una sau doua fiinte umane pe ele, în rest numai roboti. Te poti plimba mile întregi si sa fii complet singur, iar Gladia spune ca asta te face sa te simti stapânul planetei. Robotii sunt întotdeauna acolo, desigur, cu un ochi pe tine si purtându-ti de grija, dar, fireste, nu se arata. Aici, pe Aurora, Gladia duce dorul acestui sentiment de stapân al lumii.
- Vrei sa spui ca ea vrea sa stapâneasca lumea?
- Adica, un fel de sete de putere? Gladia? Esti nebun. Vrea numai sa spuna ca duce dorul sentimentului de a fi singura cu natura. Nici eu nu înteleg, îti dai seama, dar îmi place s-o binedispun. Desigur, pe Aurora nu poti avea sentimentele de pe Solaria. Trebuie sa fie oameni în jur, mai ales în zona orasului Eos, iar robotii n-au fost programati sa se ascunda. De fapt, Aurorienii se plimba în general cu robotii. Totusi, cunosc unele trasee placute si nu foarte aglomerate, iar Gladiei îi plac.
- Si dumitale îti plac? .
- Ei bine, doar pentru ca sunt cu Gladia. În general, si Aurorienii sunt plimbareti, dar trebuie sa recunosc ca eu nu sunt. La început am facut febra musculara, iar Vasilia a râs de mine.
- Stia ca mergeti la plimbare, nu-i asa?
- Pai, într-o zi am intrat schiopatând si izbindu-ma de lucruri, asa ca a trebuit sa-i explic. Ea a râs si a spus ca e o idee buna si ca cel mai bun lucru ca sa-l determini pe un plimbaret sa accepte o oferta este sa te plimbi cu el. „Tine-o tot asa”, a zis ea, „si o sa anuleze toate refuzurile pâna sa apuci sa te oferi din nou. O sa se ofere chiar ea.” Numai ca Gladia nu s-a oferit; dar mie au început sa-mi placa foarte mult plimbarile pâna la urma, oricum.
Parea ca a trecut peste criza de furie si acum se simtea foarte în largul sau. „Probabil ca se gândeste la plimbari”, îsi închipui Baley, pentru ca pe fata îi plutea un zâmbet. Parea foarte atragator - si vulnerabil - cu mintea dusa la cine stie ce fragment dintr-o discutie, într-o plimbare care îi dusese cine stie unde. Drept raspuns, lui Baley îi veni sa surâda.
- Deci, Vasilia stia ca voi continuati plimbarile.
- Cred ca da. Începusem sa-mi iau liber în zilele de miercuri si de sâmbata, pentru ca se potriveau cu programul Gladiei, iar Vasilia glumea uneori pe seama „plimbarilor mele de miercurea si sâmbata”, când veneam cu câte o schita.
- Dr. Vasilia s-a plimbat vreodata cu voi?
- Sigur ca nu.
Baley se rasuci pe scaun si îsi privi atent vârfurile degetelor, spunând:
- Banuiesc ca în plimbarile voastre erati însotiti de roboti.
- Cu siguranta. Unul de-al meu, unul de-al ei. Totusi, se tineau deoparte. Nu ne însoteau în felul pe care Gladia îl numea moda de pe Aurora. Ea spunea ca doreste singuratatea de pe Solaria. Asa ca i-am facut placerea, desi la început mi-am sucit gâtul uitându-ma în jur, sa vad daca Brundij e cu mine.
- Si ce robot o însotea pe Gladia?
- Nu era întotdeauna acelasi. Oricare ar fi fost, se tinea deoparte. N-am reusit niciodata sa-i vorbesc.
- Dar Jander?
Chipul lui Gremionis îsi pierdu imediat din seninatate:
- Ce-i cu el? întreba.
- A venit vreodata si el? Daca ar fi venit, ai fi stiut, nu-i asa?
- Un robot cu aspect uman? Cu siguranta ca as fi stiut. Si nu ne-a însotit niciodata.
- Esti sigur?
- Absolut sigur.
Gremionis privi amenintator:
- Îmi închipui ca îl considera mult prea pretios ca sa-l oboseasca facând lucruri pe care le-ar fi putut îndeplini orice robot.
- Pari nervos. Si dumneata credeai la fel?
- Era robotul ei. N-aveam grija lui.
- Si nu l-ai vazut niciodata când ai fost acasa la Gladia?
- Niciodata.
- Ea a spus vreodata ceva despre el? A discutat despre el?
- Dupa câte îmi amintesc eu, nu.
- N-ai considerat ca e ciudat?
Gremionis dadu din cap:
- Nu. De ce sa discutam despre roboti?
Privirea serioasa a lui Baley îl fixa pe celalalt:
- Aveai idee despre relatia dintre Gladia si Jander?
- Vrei sa spui ca între ei erau relatii sexuale? întreba Gremionis.
- Te-ar mira daca ti-as spune-o? întreba Baley.
Gremionis raspunse indiferent:
- Se întâmpla. Nu e ceva neobisnuit. Te poti folosi de un robot uneori, daca ai chef. Iar un robot cu aspect uman... cu aspect absolut uman, cred...
- Absolut, zise Baley, facând un gest specific.
Colturile gurii lui Gremionis se curbara în jos:
- Pai, atunci ar fi greu ca o femeie sa reziste.
- Dumitale ti-a rezistat. Nu te deranjeaza ca Gladia a preferat un robot în locul dumitale?
- Ei bine, daca e vorba de asta, nu sunt sigur ca te cred ca e adevarat - dar daca este, n-am de ce sa ma îngrijorez. Un robot e doar un robot. O femeie si un robot - sau un barbat si un robot - e numai masturbare.
- Sincer, n-ai stiut niciodata despre relatia lor, domnule Gremionis? N-ai banuit niciodata?
- Nici nu m-am gândit, insista Gremionis.
- N-ai stiut? Sau ai stiut, dar nu i-ai dat atentie?
- Iar ma presezi, se încrunta Gremionis. Ce vrei sa-ti spun? Acum, ca mi-ai dat ideea si ma presezi, daca ma uit în urma, mi se pare ca, poate, m-am gândit la asa ceva. Dar, la fel de bine mi se pare ca n-am simtit niciodata ca' se întâmpla ceva, pâna când ai început sa-mi pui întrebari.
- Esti sigur?
- Da, sunt sigur. Nu ma bate la cap.
- Nu te bat la cap. Ma întreb daca se putea sa nu stii ca Gladia întretinea relatii sexuale regulate cu Jander, daca stiai ca nu vei fi niciodata acceptat ca iubit al ei cât timp dura situatia asta, daca o doreai asa de mult încât sa nu te dai în laturi de la nimic pentru a-l elimina pe Jander, pe scurt, daca erai atât de gelos încât...
Si în acea clipa, Gremionis, ca si cum s-ar fi rupt dintr-o data un arc rasucit, tinut strâns câteva minute, se repezi la Baley cu un strigat nedeslusit. Baley, luat absolut prin surprindere; se trase instinctiv înapoi si se rasturna cu scaunul.


51

Imediat îl apucara brate puternice. Baley se simti ridicat, scaunul fu îndreptat, si îsi dadu seama ca este tinut de un robot. Ce usor se uita ca robotii sunt în camera, daca stateau linistiti si nemiscati în nisele lor.
Totusi, cel care venise sa-l salveze nu era nici Daneel, nici Giskard. Era robotul lui Gremionis, Brundij.
- Domnule, spuse Brundij, cu o voce putin cam nefireasca, sper ca nu v-ati lovit.
Unde erau Daneel si Giskard?
Raspunsul veni imediat. Robotii divizasera munca elegant si repede. Daneel si Giskard, intuind într-o clipa ca un scaun rasturnat prezenta mai putine sanse de ranire pentru Baley decât un Gremionis înnebunit, se aruncasera asupra gazdei. Brundij, întelegând imediat ca nu era nevoie de el în partea aceea, avusese grija de bunastarea musafirului.
Gremionis, înca în picioare, gâfâind, era complet imobilizat în dubla strânsoare grijulie a robotilor lui Baley. Vorbi, putin mai tare decât o soapta:
- Dati-mi drumul. Ma stapânesc.
- Da, domnule, zise Giskard.
- Desigur, domnule Gremionis, spuse Daneel aproape cu amabilitate.
Dar, desi îl eliberasera, nici unul dintre ei nu se îndeparta un timp. Gremionis privi în dreapta si în stânga, îsi aranja hainele si apoi, cu sânge rece, se aseza. Respiratia îi era tot accelerata, iar parul putin în dezordine.
Baley statea în picioare, cu o mâna pe spatarul scaunului pe care sezuse.
Gremionis zise:
- Îmi cer iertare, domnule Baley, pentru ca mi-am pierdut cumpatul. E un lucru pe care nu l-am facut în viata mea de adult. M-ai acuzat ca sunt g...gelos. Este un cuvânt pe care nici un Aurorian respectabil nu l-ar folosi în legatura cu altcineva, dar ar fi trebuit sa-mi aduc aminte ca esti Pamântean. Este un cuvânt pe care noi îl întâlnim numai în romanele istorice si care, chiar si atunci, este scris, de obicei, cu un „g” urmat de o linioara. Sigur ca nu asa stau lucrurile în Lumea dumitale, îmi dau seama.
- Si eu îmi cer scuze, domnule Gremionis, spuse Baley cu seriozitate, pentru ca necunoasterea obiceiurilor de pe Aurora m-a facut s-o iau razna în clipa asta. Te asigur ca nu voi mai face o asemenea greseala.
Se aseza si continua:
- Nu cred ca mai avem multe de discutat...
Gremionis parea ca nu asculta:
- Când eram copil, spuse, mai împingeam pe câte unul câteodata, si el ma împingea, si lua ceva timp pâna ce ne desparteau robotii, desigur...
Daneel zise:
- Daca-mi dai voie sa-ti explic, partenere Elijah. S-a stabilit ca surprimarea totala a agresivitatii la cei foarte tineri are urmari nedorite. Este permis, într-o oarecare masura, jocul care se bazeaza pe întrecerea fizica - este încurajat chiar - cu conditia sa nu provoace nici un rau. Robotii care au grija de cel tânar sunt programati atent sa poata face deosebirea între sansele si nivelul raului posibil a se produce. Eu, de exemplu, nu sunt programat cum se cuvine în aceasta privinta si nu am caderea sa ma ocup de cei tineri, cu exceptia cazurilor urgente, pe perioade scurte. Nici Giskard n-o are. Baley zise:
- Presupun ca o asemenea comportare agresiva este interzisa din adolescenta.
- Treptat, spuse Daneel, pe masura ce nivelul raului care ar putea fi provocat creste, este de dorit un autocontrol mai pronuntat. Gremionis vorbi:
- Când eram la liceu, stiam foarte bine, ca toti Aurorienii, ca orice întrecere se bazeaza pe compararea capacitatii mentale si a talentului...
- Fara întrecere fizica? întreba Baley.
- Ba da, dar numai într-un mod care sa nu implice un contact fizic direct, cu intentie de vatamare.
- Dar din adolescenta...
- N-am atacat pe nimeni. Sigur ca n-am atacat. Am simtit îndemnul s-o fac de mai multe ori, ca sa fiu cinstit. Cred ca n-as fi fost pe de-a-ntregul normal daca nu l-as fi simtit, dar pâna acum am reusit sa ma controlez. Dar vezi, nimeni nu mi-a spus vreodata... asa.
Baley zise:
- În orice caz, n-ar avea nici un rost sa ataci, daca tot esti oprit de roboti, nu-i asa? Cred ca întotdeauna se afla un robot, atât lânga atacator, cât si lânga cel atacat.
- Sigur. Un motiv în plus ca sa-mi fie rusine ca mi-am pierdut stapânirea de sine. Cred ca asta nu trebuie sa apara în raportul dumitale.
- Te asigur ca nu voi povesti nimanui. N-are nici o legatura cu cazul.
- Multumesc. Ai spus ca întrevederea a luat sfârsit?
- Cred ca da.
- În acest caz, vrei sa faci asa cum te-am rugat?
- Ce anume?
- Sa-i spui Gladiei ca n-am nimic de-a face cu imobilizarea lui Jander.
Baley sovai:
- Îi voi spune ca asta e parerea mea.
Gremionis spuse:
- Te rog sa fii mai concret. Vreau ca ea sa fie absolut sigura ca n-am nici o legatura cu asta. Cu atât mai mult, cu cât tinea la robot din punct de vedere sexual. N-as putea suporta sa-si închipuie ca sunt g-g... Fiind Solariana, ar putea crede asa ceva.
- Da, ar putea, spuse Baley, gânditor.
- Dar uite, zise Gremionis, vorbind repede si pe un ton serios. Nu stiu nimic despre roboti si nimeni - dr. Vasilia sau altcineva - nu mi-a spus nimic despre ei... cum functioneaza. vreau sa spun. Pur si simplu n-as fi putut sa-l distrug pe Jander.
O clipa, Baley paru cufundat în gânduri. Apoi vorbi, cu evidenta repulsie:
- Nu pot decât sa te cred. Ca sa fiu sincer, nu stiu tot. Si este posibil - o spun fara intentia de a te jigni - ca si dumneata, si dr. Vasilia, sa mintiti. Cunosc surprinzator de putine lucruri despre viata intima a societatii de pe Aurora si poate ca sunt usor de pacalit. Si totusi, nu pot decât sa te cred. Cu toate acestea, nu pot face mai mult decât sa-i spun Gladiei ca, dupa parerea mea, esti absolut nevinovat. Trebuie sa spun, totusi, „dupa parerea mea”. Sunt sigur ca va considera asta destul de concret.
Gremionis zise, posomorât:
- Atunci, va trebui sa ma multumesc cu atât. Totusi, daca îti e de vreun folos, te asigur, pe cuvântul meu de cetatean Aurorian, ca sunt nevinovat.
Baley zâmbi usor:
- Nici nu ma gândesc sa ma îndoiesc de cuvântul dumitale, dar pregatirea mea ma obliga sa ma bazez numai pe dovezi obiective.
Se ridica, îl privi o clipa cu seriozitate pe Gremionis, apoi spuse:
- Ceea ce vreau sa spun nu trebuie luat în nume de rau, domnule Gremionis. Înteleg ca vrei sa-i dau aceasta asigurare Gladiei pentru ca vrei sa-i pastrezi prietenia.
- Vreau foarte mult acest lucru, domnule Baley.
- Si ai de gând sa te oferi din nou, când se va ivi vreo ocazie potrivita?
Gremionis rosi, înghiti cu greu si zise:
- Da.
- Pot sa-ti dau un sfat, domnule? N-o face.
- Poti sa-ti pastrezi sfaturile, daca asta e ce vrei sa-mi spui. N-am de gând sa renunt vreodata.
- Adica, nu urma calea oficiala, obisnuita. Te-ai putea gândi, pur si simplu - Baley îsi întoarse privirea, simtindu-se jenat în mod inexplicabil - s-o îmbratisezi si s-o saruti.
- Nu, zise Gremionis cu seriozitate. Te rog. O femeie de pe Aurora n-ar suporta asta. Nici un barbat de pe Aurora.
- Domnule Gremionis, nu tii minte ca Gladia nu este de pe Aurora? Ea e Solariana si are alte obiceiuri, alte traditii. Eu as încerca, în locul dumitale.
Privirea stapânita a lui Baley ascundea o furie brusca. Ce era Gremionis pentru el, ca sa-i dea asemenea sfaturi? De ce sa spuna altuia sa faca un lucru pe care l-ar fi facut chiar el?





13. AMADIRO


52

Baley reveni la afaceri cu o voce putin mai groasa decât de obicei. Zise:
- Domnule Gremionis, ai pomenit numele conducatorului Institutului de Robotica mai devreme. Îmi poti spune din nou acest nume?
- Kelden Amadiro.
- Si pot lua legatura cu el de aici, în vreun fel?
- Ei bine, si da, si nu, spuse Gremionis. Poti lua legatura cu secretarul sau adjunctul lui. Nu cred ca vei ajunge la el. Este o persoana destul de rezervata, am auzit. Nu-l cunosc personal, desigur. L-am vazut de câteva ori, dar n-am vorbit niciodata cu el.
- Înteleg, deci, ca nu se foloseste de dumneata în calitate de creator vestimentar sau pentru tunsoarea personala?
- Nu stiu daca se foloseste de cineva pentru asta si mi-am dat seama ca nu în cele câteva ocazii în care I-am vazut, desi as prefera sa nu repeti aceasta observatie.
- Sunt sigur ca ai dreptate, dar ramâne între noi, zise Baley grav. As vrea sa încerc sa ajung, la el, în ciuda reputatiei lui de om rezervat. Daca ai un emitator tridimensional, te-ar supara daca m-as folosi de el în acest scop?
- Brundij poate obtine legatura pentru dumneata.
- Nu, cred ca partenerul meu, Daneel, ar trebui... adica, daca nu te superi.
- Nu ma supar deloc, spuse Gremionis. Emitatorul este acolo, asa ca vino dupa mine, Daneel. Numarul pe care trebuie sa-l folosesti este 75-30-sus-20.
Daneel înclina capul:
- Multumesc, domnule.
Camera cu emitatorul era aproape goala, cu exceptia unui stâlp subtire aflat pe o latura a ei. Acesta se termina la înaltimea taliei cu o suprafata plana, pe care se afla un suport destul de complicat. Stâlpul se afla pe podeaua verde deschis, în centrul unui cerc vopsit în gri. Lânga el se afla un cerc identic din punct de vedere al marimii si al culorii, dar pe care nu se afla nici un stâlp. Daneel pasi înspre stâlp si, când facu asta, cercul pe care statea straluci cu o radiatie slaba, alba. Îsi misca o mâna pe suport, fluturându-si degetele prea repede ca Baley sa-si dea seama ce face. Dura numai o secunda, apoi celalalt cerc se lumina exact în acelasi fel. Pe el aparu un robot, tridimensional în aparenta, dar tremurând foarte slab, dându-se de gol ca e o imagine holografica. Lânga el se afla un suport asemanator cu cel lânga care statea Daneel, dar suportul robotului tremura si el, fiind tot o imagine.
Daneel spuse:
- Sunt R. Daneel Olivaw - îl accentua usor pe „R”, ca robotul sa nu-l ia drept fiinta umana, si-l reprezint pe partenerul meu, detectivul de pe Pamânt, Elijah Baley. Partenerul meu ar dori sa vorbeasca cu Presedintele Robotician Kelden Amadiro.
Robotul zise:
- Presedintele Robotician Amadiro este într-o sedinta. Este suficient daca vorbeste cu Roboticianul Cicis?
Daneel privi iute înspre Baley. Acesta încuviinta, iar Daneel spuse:
- Va fi suficient.
Robotul zise:
- Daca îl vei ruga pe detectiv sa-ti ia locul, voi încerca sa dau de Roboticianul Cicis.
Daneel spuse cu blândete:
- Poate ar fi mai bine daca mai întâi ai...
Dar Baley striga:
- E-n ordine, Daneel. Nu ma deranjeaza sa astept.
- Partenere Elijah, zise Daneel, ca reprezentant personal al Profesorului Robotician Han Fastolfe, ai preluat statutul lui social, cel putin pentru o vreme. Nu se cuvine sa astepti pentru...
- Este în ordine, Daneel, zise Baley, destul de taios ca sa încheie discutia. Nu vreau sa întârzii din cauza unor dispute pe teme de eticheta.
Daneel iesi din cerc, iar Baley intra în el. Simti un bâzâit usor (poate ca era unul imaginar), dar trecu repede.
Imaginea robotului din celalalt cerc pali si disparu. Baley astepta rabdator si, în sfârsit, aparu alta imagine, aparent tridimensionala.
- Sunt roboticianul Maloon Cicis, zise imaginea, cu o voce ascutita si clara.
Avea parul negru tuns scurt, suficient cât sa-i dea ceea ce Baley numea un aspect tipic de locuitor al Spatiului, desi linia nasului avea o anumita asimetrie, nepotrivita pentru un locuitor al Spatiului.
Baley vorbi cu calm:
- Sunt detectivul Elijah Baley, de pe Pamânt. As vrea sa stau de vorba cu Presedintele Robotician Kelden Amadiro.
- Ai programare, detectiv Baley?
- Nu, domnule.
- Va trebui sa-ti faci daca vrei sa-l vezi... si pentru saptamâna asta sau cealalta nu exista nici o „fereastra”.
- Sunt detectivul în haine civile Elijah Baley de pe Pamânt...
- Asta am înteles. Dar nu schimba faptele.
Baley zise:
- La cererea doctorului Han Fastolfe si cu permisiunea Adunarii Legislative de pe Aurora, cercetez omorârea robotului Jander Panell...
- Omorârea robotului Jander Panell? întreba Cicis, atât de politicos, încât se simti dispretul.
- Roboticid, daca va convine, atunci. Pe Pamânt, distrugerea unui robot n-ar conta prea mult, dar pe Aurora, unde robotii sunt tratati, mai mult sau mai putin, ca niste fiinte umane, mi se pare ca ar putea fi folosit cuvântul „omorâre”.
Cicis raspunse:
- Oricum, fie crima, roboticid sau nimic, tot nu-l poti vedea pe Presedintele Robotician Amadiro.
- Îi pot lasa un mesaj?
- Poti.
- Îi va fi transmis imediat? Acum?
- Pot încerca, dar, evident, nu pot garanta nimic.
- Îmi ajunge si atât. Voi prezenta câteva aspecte si le voi enumera. Poate doriti sa notati.
Cicis zâmbi slab:
- Cred ca voi tine minte.
- Mai întâi, unde este o crima, este un criminal, si as vrea sa-i dau doctorului Amadiro o sansa ca sa vorbeasca în apararea lui...
- Nu se poate! facu Cicis.
(Iar Gremionis, urmarind din cealalta parte a încaperii, lasa sa-i cada falca.)
Baley reusi sa imite zâmbetul slab care disparuse, dintr-o data, de pe buzele celuilalt:
- Vorbesc prea repede pentru dumneavoastra, domnule? Vreti, totusi, sa va notati?
- Îl acuzi pe Presedintele Robotician ca are vreo legatura cu acest Jander Panell?
- Dimpotriva, domnule robotician. Tocmai pentru ca nu vreau sa-l acuz, trebuie sa-l vad. N-as vrea sa sugerez vreo legatura între Presedintele Robotician si robotul scos din functiune din cauza informatiilor incomplete, când un cuvânt din partea lui poate clarifica totul.
- Esti nebun!
- Foarte bine. Spuneti-i atunci Presedintelui Robotician ca un nebun vrea sa stea de vorba cu el ca sa evite acuzatia de crima împotriva lui. Asta e primul punct. Am si un al doilea. Îi puteti spune ca acelasi nebun tocmai a încheiat interogarea amanuntita a artistului pentru personal Santirix Gremionis si suna de la locuinta acestuia. Si cel de-al treilea punct... vorbesc prea repede pentru dumneavoastra?
- Nu! Termina!
- Al treilea punct este acesta. S-ar putea ca Presedintele Robotician, care sigur are pe cap multe lucruri foarte importante, sa nu-si aminteasca cine este artistul pentru personal Santirix Gremionis. În acest caz, va rog sa observati ca este cineva care locuieste pe terenul Institutului, care a facut multe plimbari, în ultimul an, cu Gladia, o femeie de pe Solaria care traieste pe Aurora.
- Nu pot înmâna un mesaj atât de ridicol si insultator, Pamânteanule.
- În acest caz, vreti sa-i spuneti ca voi merge direct la Adunarea Legislativa si voi anunta ca nu-mi pot continua investigatiile, deoarece un anume Maloon Cicis îsi ia libertatea sa ma asigure ca Presedintele Robotician Kelden Amadiro nu vrea sa ma ajute la ancheta referitoare la distrugerea robotului Jander Panell si nu vrea sa se apere împotriva acuzatiei ca este raspunzator pentru aceasta distrugere?
Cicis se înrosi:
- N-ai sa îndraznesti sa spui asa ceva!
- Nu? Ce-as avea de pierdut? Pe de alta parte, ce va crede lumea? De fapt, Aurorienii îsi dau perfect de bine seama ca dr. Amadiro este al doilea, imediat dupa dr. Fastolfe, expert în robotica si ca, daca Fastolfe nu este raspunzator pentru roboticid.... Trebuie sa continui?
- Vei afla, Pamânteanule, ca pe Aurora exista legi aspre cu privire la calomnie.
- Nu ma îndoiesc, dar daca dr. Amadiro este într-adevar calomniat, pedeapsa lui s-ar putea sa fie mai mare decât a mea. Dar de ce nu-i transmiteti, pur si simplu, mesajul meu acum? Apoi, daca el poate explica unele aspecte minore, putem evita orice calomnie, acuzatie sau ceva de genul asta.
Cicis se încrunta si spuse cu încapatânare:
- Îi voi spune doctorului Amadiro despre toate astea si-l voi sfatui din rasputeri sa refuze sa te vada.
Disparu.
Baley astepta din nou, rabdator, în timp ce Gremionis gesticula furios si sopti:
- Nu poti face asta, Baley. N-o poti face.
Baley îi facu semn sa taca.
Dupa vreo cinci minute (lui Baley i se parura mult mai multe), Cicis reaparu, parând grozav de nervos. Spuse:
- Dr. Amadiro îmi va lua locul în câteva minute si-ti va vorbi. Asteapta!
Iar Baley zise imediat:
- N-are rost sa astept. Voi veni direct la biroul doctorului Amadiro si voi vorbi cu el acolo.
Iesi din cercul gri si-i facu un semn cu mâna lui Daneel, care întrerupse imediat legatura.
Gremionis vorbi, sufocându-se:
- Nu poti vorbi astfel cu oamenii doctorului Amadiro, Pamânteanule.
- Tocmai am vorbit, zise Baley.
- Te va alunga de pe planeta în douasprezece ore.
- Daca nu progresez în clarificarea acestei încurcaturi, oricum pot fi alungat de pe planeta în douasprezece ore.
Daneel spuse:
- Partenere Elijah, ma tem ca îngrijorarea domnului Gremionis este îndreptatita. Adunarea Legislativa de pe Aurora nu poate face mai mult decât sa te evacueze, pentru ca nu esti cetatean Aurorian. Cu toate acestea, pot insista ca autoritatile de pe Pamânt sa te pedepseasca foarte sever, iar Pamântul asa va face. Cei de acolo nu rezista la o cerere a Aurorienilor, în acest caz. N-as vrea sa fii pedepsit astfel, partenere Elijah.
- Nici eu nu doresc pedeapsa, Daneel, zise Baley cu amaraciune, dar trebuie sa risc. Domnule Gremionis, îmi pare rau ca a trebuit sa-i spun ca vorbesc din locuinta dumitale. Trebuia sa fac ceva ca sa-l conving sa ma primeasca si am crezut ca va acorda importanta acestui lucru. Ceea ce am spus era, de fapt, adevarat. Gremionis dadu din cap:
- Daca as fi stiut ce ai de gând sa faci, domnule Baley, nu ti-as fi permis sa-l chemi din locuinta mea. Sunt sigur ca-mi voi pierde slujba aici si... - adauga abatut - ce-ai sa faci pentru mine ca sa compensezi asta?
- Îmi voi da toata silinta, domnule Gremionis, ca sa nu-ti pierzi slujba. Sunt încredintat ca nu vei avea necazuri. Oricum, daca dau gres, esti liber sa ma descrii ca pe un nebun care ti-a aruncat acuzatii grave si te-a înspaimântat cu amenintari si calomnii, asa ca ai fost nevoit sa ma lasi sa-ti folosesc emitatorul. Sunt sigur ca dr. Amadiro te va crede. La urma urmei, i-ai trimis, deja, un memoriu, în care te plângi ca te-am calomniat, nu-i asa?
Îsi ridica o mâna în semn de ramas bun:
- La revedere, domnule Gremionis. Îti multumesc înca o data. Nu fi îngrijorat si... aminteste-ti ce ti-am spus despre Gladia.
Cu Daneel si Giskard înghesuindu-l de o parte si de alta, Baley iesi din locuinta lui Gremionis, aproape fara sa-si dea seama ca iesea, din nou, în Exterior.


53

Afara totul se schimbase. Baley se opri si-si ridica privirea.
- Ciudat, spuse. N-as fi zis ca a trecut asa de mult timp, chiar presupunând ca ziua Auroriana este ceva mai scurta decât cea standard.
- Ce s-a întâmplat, partenere Elijah? întreba Daneel cu grija.
- A apus soarele. N-as fi crezut.
- Soarele înca n-a apus, domnule, interveni Giskard. Mai sunt vreo doua ore pâna la apus.
Daneel zise;
- Se apropie furtuna, partenere Elijah. Norii s-au adunat, dar furtuna n-o sa înceapa decât mai târziu.
Baley se înfiora. Întunericul în sine nu-l deranja. De fapt, când era în Exterior, noaptea era mult mai linistitoare, sugerându-i niste ziduri împrejmuitoare, decât ziua, care îndeparta orizontul în toate directiile. Necazul era ca acum nu era nici zi, nici noapte. Încerca, din nou, sa-si aduca aminte cum fusese ploaia când se gasea în Exterior. Se gândi, dintr-o data, ca nu fusese niciodata afara când ningea si ca nici macar nu stia bine cum era ploaia cu apa solida. Descrierile în cuvinte erau, desigur, insuficiente. Cei mai tineri ieseau, uneori, sa patineze sau sa se dea cu sania - sau sa faca orice - si se întorceau strigând de emotie, dar întotdeauna bucurosi sa ajunga între zidurile Orasului. Ben încercase odata sa-si faca o pereche de schiuri, dupa indicatiile dintr-o carte veche, si se trezise pe jumatate îngropat într-o gramada de substanta alba. Si pâna si descrierea lui Ben, despre cum se vedea si se simtea zapada, era chinuitor de neclara si nesatisfacatoare. Si pe urma, nimeni nu iesea afara când ningea de fapt, ci doar când substanta era deja pe jos, pe pamânt. Ajuns aici, Baley îsi spuse ca singurul lucru asupra caruia toata lumea era de acord era ca ningea numai când era foarte frig. Acum nu era foarte frig, era doar racoare. Acei nori nu însemnau ca avea de gând sa ninga. Se simti doar putin mai linistit. Nu semana cu zilele înnorate de pe Pamânt, pe care el le vazuse. Pe Pamânt, norii erau mai usori, era sigur de asta. Erau de un alb-cenusiu, chiar si când acopereau cerul de tot. Aici, lumina - ce ramânea din ea - era cam galbejita, o culoare cadaverica. Oare pentru ca soarele Aurorei era mai portocaliu decât cel al Pamântului?
Spuse:
- Culoarea cerului este... neobisnuita?
Daneel privi în sus, pe cer:
- Nu, partenere Elijah. E o furtuna.
- Aveti des furtuni din astea?
- În aceasta perioada a anului, da. Uneori cu fulgere. Nu e o surpriza. A fost prevazuta în buletinul meteorologic de ieri si, din nou, în cel din dimineata asta. Se va termina înainte de a se crapa de ziua, iar câmpiile au nevoie de apa. Am fost cam deficitari la ploi în ultima vreme. .
- Si se face asa de frig? E normal?
- O, da. Dar sa intram în vehiculul aeropurtat, partenere Elijah. Poate fi încalzit.
Baley încuviinta si mersera împreuna înspre vehicul, care statea pe un petic de iarba unde fusese adus înainte de amiaza. Se oprira.
- Stai, zise Baley. Nu l-am întrebat pe Gremionis unde se afla locuinta lui Amadiro... sau biroul...
- Nu e nevoie, partenere Elijah, spuse Daneel imediat, tinându-l pe Baley cu o mâna de cot, împingându-l usor, dar neîndoios, înainte. Prietenul Giskard are harta Institutului în banca lui de memorii si ne va conduce înspre Cladirea Administratiei. Se prea poate ca dr. Amadiro sa-si aiba biroul acolo.
Giskard spuse:
- Informatiile mele arata ca biroul dr. Amadiro se afla în Cladirea Administratiei. Daca, din întâmplare, el nu este la birou, ci în locuinta lui, aceasta este aproape.
Baley se pomeni din nou înghesuit pe locul din fata, între cei doi roboti. Îi multumi în gând lui Daneel pentru caldura, aproape umana, pe care o emana corpul lui. Desi învelisul de tip textil al lui Giskard era izolator si nu era atât de rece cum ar fi fost metalul gol, pentru cât de înghetat era Baley acesta era mai putin atragator. Baley era cât pe ce sa-si treaca un brat în jurul umerilor lui Daneel, cu intentia de a-l trage mai aproape, ca sa se încalzeasca. Fâstâcit, îsi coborî bratul în poala. Zise:
- Nu-mi place cum e afara.
Daneel, dorind poate sa distraga atentia lui Baley de la aspectul Exteriorului, spuse:
- Partenere Elijah, cum de ai stiut ca dr. Vasilia a încurajat interesul domnului Gremionis fata de domnisoara Gladia? N-am observat ca dumneata sa fi avut vreo dovada în acest sens.
- N-am avut, raspunse Baley. Eram destul de disperat ca sa trag la nimereala, adica sa risc cu întâmplari putin probabile. Gladia mi-a spus ca Gremionis e singura persoana suficient de atrasa de ea ca sa i se ofere întruna. M-am gândit ca el l-ar fi putut ucide pe Jander din gelozie. N-am crezut ca ar cunoaste, într-adevar, destula robotica pentru a o face, dar, pe urma, am aflat ca fiica lui Fastolfe, Vasilia, e robotician si seamana cu Gladia din punct de vedere fizic. M-am întrebat daca Gremionis, fiind fascinat de Gladia, n-ar fi putut fi fascinat înainte de Vasilia - si daca nu cumva crima nu a fost rezultatul unei conspiratii între cei doi. Facând aluzii vagi la existenta unei asemenea conspiratii, am reusit s-o conving pe Vasilia sa ma primeasca.
- Dar n-a fost nici o conspiratie, partenere Elijah, spuse Daneel, cel putin în ceea ce priveste distrugerea lui Jander. Vasilia si Gremionis n-ar fi putut concepe aceasta distrugere, nici macar daca ar fi lucrat împreuna.
- De acord, si totusi Vasilia a fost enervata de sugestia ca ar fi avut o legatura cu Gremionis. De ce? Când Gremionis ne-a spus ca la început a fost atras de Vasilia, apoi de Gladia, m-am gândit daca nu cumva legatura dintre primii doi a fost mai indirecta, daca Vasilia ar fi putut încuraja transferul dintr-un motiv asociat mai de departe - dar totusi asociat - cu moartea lui Jander. De fapt, trebuia sa existe vreo legatura între cei doi; reactia Vasiliei la aluzia mea a dovedit-o. Banuiala mea a fost corecta. Vasilia planuia trecerea lui Gremionis de la o femeie la alta. Gremionis a fost uimit sa vada ca stiu asta, ceea ce mi-a fost de folos, pentru ca, daca problema ar fi fost complet nevinovata, n-ar fi avut nici un motiv sa faca un secret din ea - si era clar secreta. Tii minte ca Vasilia n-a pomenit nimic în legatura cu faptul ca l-a îndemnat pe Gremionis sa se îndrepte spre Gladia. Când i-am spus ca Gremionis s-a oferit Gladiei, a reactionat de parca ar fi auzit prima oara lucrul asta.
- Dar, partenere Elijah, cât de importante sunt toate acestea?
- Putem afla. Mie mi s-a parut ca nu e deloc important, nici pentru Gremionis, nici pentru Vasilia. Totusi, daca ar fi avut vreo importanta, s-ar putea sa fi fost implicata o a treia persoana. Daca are vreo legatura cu moartea lui Jander, atunci trebuie sa fie o persoana chiar mai talentata decât Vasilia - si aceasta ar putea fi Amadiro. Asa ca am facut aluzie la existenta unei conspiratii, aratându-i intentionat ca îl interogasem pe Gremionis si ca vorbeam din locuinta lui - si asta a mers.
- Totusi, nu stiu ce înseamna toate astea; partenere Elijah.
- Nici eu, cu exceptia unor speculatii. Dar poate vom afla de la Amadiro. Întelegi, situatia noastra este atât de proasta, încât n-avem nimic de pierdut daca întrebam si riscam.
În timpul acestui schimb de replici, vehiculul se înaltase pe jeturile de aer si ajunsese la o înaltime moderata. Trecu peste un sir de tufe si pluti, din nou, pe deasupra gazonului si a aleilor cu nisip. Baley observa ca, în locurile unde iarba era mai înalta, era culcata pe o parte de vânt, de parca ar fi trecut pe deasupra ei un vehicul aeropurtat invizibil si mult mai mare.
Baley zise:
- Giskard, tu înregistrezi conversatiile care au loc în prezenta ta, nu-i asa?
- Da, domnule.
- Si le poti reproduce la nevoie.
- Da, domnule.
- Si poti localiza cu usurinta - si reproduce - o anumita declaratie, facuta de o anumita persoana?
- Da, domnule. Nu trebuie sa ascultati toata înregistrarea.
- Si ai putea, daca e nevoie, sa depui marturie în fata unui tribunal?
- Eu, domnule? Nu, domnule, zise Giskard, privind fix înspre sosea. Deoarece un robot poate fi facut sa minta printr-o comanda destul de mestesugita, iar toate îndemnurile sau amenintarile vreunui judecator nu ar folosi la nimic, legea considera, cu întelepciune, ca un robot este un martor incompetent.
- Dar, în acest caz, ce rost mai au înregistrarile tale?
- Asta, domnule, este altceva. O înregistrare, odata facuta, nu poate fi denaturata la o simpla comanda, desi ar putea fi stearsa. Deci, o asemenea înregistrare ar putea fi admisa drept dovada. Nu exista precedente categorice, totusi, daca este sau nu admisa, depinde, de la caz la caz, de judecator.
Baley nu putea spune daca aceasta declaratie era descurajanta sau daca era el influentat de urâta lumina plumburie care scalda peisajul. Spuse:
- Vezi bine ca sa conduci, Giskard?
- Sigur, domnule, dar n-am nevoie. Vehiculul este prevazut cu un radar computerizat care îi da posibilitatea sa evite obstacolele singur, chiar daca eu, pe neasteptate, nu mi-as face datoria. Aceasta a functionat ieri dimineata, când am calatorit în conditii bune, desi toate ferestrele erau acoperite.
- Partenere Elijah, zise Daneel, schimbând din nou subiectul ca sa-i abata atentia lui Baley de la furtuna ce statea sa vina, speri ca dr. Amadiro va fi, într-adevar, de folos?
Giskard parca vehiculul pe o pajiste întinsa, în fata unei cladiri încapatoare dar nu foarte înalte, cu o fatada sculptata încâlcit, care era evident noua, desi dadea impresia ca imita ceva foarte vechi.
Baley stiu ca era Cladirea Administratiei, fara sa i se spuna. Zise:
- Nu, Daneel, ma astept ca Amadiro sa fie mult prea inteligent ca sa ne ajute cât de cât.
- Si daca e asa, ce gânduri ai pe urma?
- Nu stiu, raspunse Baley, cu un sentiment de déjá vu, dar voi încerca sa ma gândesc la ceva.


54

Când Baley intra în Cladirea Administratiei, primul lui gând a fost de usurare ca a scapat de lumina nefireasca din Exterior. Al doilea a fost unul de recunoastere. Aici, pe Aurora, casele - locuintele particulare - erau absolut Auroriene. Nici o clipa n-ar fi putut, stând în camera de zi a Gladiei, sau luând micul dejun cu Fastolfe în sufrageria acestuia, sau vorbind cu Vasilia în biroul ei, sau folosindu-se de emitatorul tridimensional al lui Gremionis, sa se creada pe Pamânt. Toate patru se deosebeau între ele, dar toate erau de un anumit tip, mult diferit de cel al apartamentelor subterane de pe Pamânt. Totusi, Cladirea Administratiei respira un aer oficial, care depasea evident diversitatea umana obisnuita. Nu apartineau tipului de locuinte de pe Aurora mai mult decât semana oricare cladire oficiala din Orasul natal al lui Baley cu un apartament din Sectoarele locuibile, dar cele doua cladiri oficiale, din cele doua Lumi atât de diferite, semanau, în chip ciudat, una cu cealalta. Acesta era primul loc de pe Aurora unde Baley se crezu, pentru o clipa, pe Pamânt. Erau aceleasi coridoare lungi, reci si pustii, acelasi stil al decoratiunilor interioare, cu fiecare sursa de lumina proiectata astfel încât sa enerveze pe cât mai putini si sa placa la tot atât de putini. Existau unele elemente care ar fi lipsit pe Pamânt - ghivecele suspendate, cu plante, de exemplu, înflorind la lumina si prevazute cu dispozitive (ghici Baley) pentru udarea controlata si automata. Aceasta influenta naturala lipsea pe Pamânt si prezenta ei nu-l încânta. Ghivecele astea nu puteau cadea uneori? Nu puteau atrage insecte? Apa nu putea sa picure?
Erau si unele lucruri care lipseau. Pe Pamânt, când te aflai într-un Oras, se auzea permanent vuietul facut de oameni si de masini, chiar si în cea mai indiferenta cladire administrativa. „Bâzâitul Insistent al Fraternitatii”, era expresia folosita de politicienii si ziaristii de pe Pamânt. Aici, în schimb, era liniste. Baley nu observase linistea din locuintele pe care le vizitase în ziua aceea si cu o zi înainte, pentru ca totul parea atât de nefiresc, încât o ciudatenie în plus nu mai conta. Într-adevar, fusese mai constient de bâzâitul insectelor de afara sau de fosnetul vântului prin vegetatie decât de absenta permanentului „Freamat al Umanitatii” (o alta expresie populara). Oricum, aici, unde se simtea o influenta de pe Pamânt, absenta „Freamatului” era la fel de suparatoare ca si nuanta portocalie a luminii artificiale, mai perceptibila pe albul foarte deschis al peretilor decât pe ornamentele încarcate ale locuintelor de pe Aurora.
Reveria lui Baley nu dura mult. Se aflau chiar la intrarea principala si Daneel îsi întinse un brat ca sa-i opreasca pe ceilalti doi. Trecura vreo treizeci de secunde, dupa care Baley, vorbind automat în soapta din cauza linistei ce domnea pretutindeni, întreba:
- De ce asteptam?
- Pentru ca e bine sa facem asa, partenere Elijah, raspunse Daneel. În fata noastra este un câmp usturator.
- Un ce?
- Un câmp usturator, partenere Elijah. De fapt, numele e un eufemism. Stimuleaza terminatiile nervoase si produce o durere ascutita. Robotii pot trece, dar fiintele umane, nu. Desigur, orice încalcare, fie de câtre un robot, fie de câtre o fiinta umana, actioneaza o alarma.
- De unde stii ca un e câmp usturator? întreba Baley.
- Poate fi vazut, partenere Elijah, daca stii la ce sa te uiti. Aerul pare sa licareasca putin, iar peretele din spatele acestei zone are o nuanta slab verzuie, fata de peretele din fata.
- Nu sunt deloc sigur ca-l vad, spuse Baley indignat. Ce ma poate împiedica - pe mine sau pe oricare alt strain nevinovat - sa intru si sa simt durerea? Daneel zise:
- Cei care sunt membri ai Institutului au un dispozitiv neutralizant; cei care sunt vizitatori sunt, aproape întotdeauna, însotiti de unul sau mai multi roboti, care vor detecta, cu siguranta, câmpul usturator.
Pe coridorul de dincolo de câmp se apropia un robot. (Licarul câmpului se observa mai usor pe suprafata lui metalica, neteda.) Paru sa-l ignore pe Giskard, dar sovai o clipa când privi de la Baley la Daneel si înapoi. Si apoi, dupa ce lua o hotarâre, i se adresa lui Baley. („Poate ca Daneel pare prea uman, gândi Baley, ca sa fie om.”)
Robotul întreba:
- Numele dumneavoastra, domnule? Baley raspunse:
- Sunt detectivul Elijah Baley de pe Pamânt. Sunt însotit de doi roboti de la locuinta doctorului Han Fastolfe - Daneel Olivaw si Giskard Reventlov. .
- Numarul de legitimatie, domnule?
Numarul de serie al lui Giskard aparu, fosforescent, pe partea stânga a pieptului:
- Garantez pentru ceilalti doi, prietene, spuse el.
Robotul studie numarul o clipa, de parca I-ar fi comparat cu un dosar din banca lui de memorii. Apoi încuviinta si zise:
- Numar de serie acceptat. Puteti trece.
Daneel si Giskard intrara imediat, dar Baley începu sa bâjbâie încet. Întinse mâna, ca si cum ar fi vrut sa simta daca-l doare.
- Câmpul a fost întrerupt, partenere Elijah, spuse Daneel. Va fi restabilit dupa ce trecem noi.
„Mai bine încet, decât sa ma doara”, se gândi Baley, si-si continua mersul târsâit pâna ce trecu mult dincolo de bariera de câmp.
Robotii, fara sa dea semne de nerabdare sau de dezaprobare, asteptara pâna ce pasii sovaitori ai lui Baley îi ajunsera din urma. Apoi se urcara pe o rampa în spirala, care era numai pentru doua persoane. Robotul era primul, singur; Baley si Daneel stateau unul lânga celalalt, în spatele lui (mâna lui Daneel statea usoara, dar aproape posesiva, pe umarul lui Baley); iar Giskard încheia sirul.
Baley îsi dadu seama ca pantofii lui cu vârful în sus erau cam incomozi si presimti ca-i va fi greu sa urce rampa, prea abrupta si sa se aplece în fata, ca sa evite o alunecare neîndemânatica. Fie talpile pantofilor lui, fie suprafata rampei - sau si una, si alta - ar fi trebuit sa aiba striatii. De fapt, nici una dintre ele n-avea. Robotul din fata spuse:
- Domnule Baley - ca si cum ar fi vrut sa-l avertizeze de ceva, si mâna robotului se înclesta de grilajul de care se tinea.
Imediat rampa se desfacu în mai multe parti, care alunecara una pe lânga cealalta, formând trepte. Apoi întreaga rampa începu sa urce. Efectua o rotatie completa, trecând prin tavanul din care se retrasese o parte, apoi, când se opri, se aflau la ceea ce se putea banui ca este etajul întâi. Treptele disparura si cei patru pornira.
Baley privi curios în urma:
- Cred ca e bun pentru cei care vor sa coboare, dar ce te faci daca, la un moment dat, sunt mai multi cei ce vor sa urce, decât cei ce vor sa coboare? Pâna la urma se va înfige o jumatate de kilometru în cer sau în pamânt.
- Asta e o spirala pentru urcat, spuse Daneel cu voce joasa. Exista spirale pentru coborât, separate.
- Dar trebuie sa coboare din nou, nu?
- Se opreste în vârf - sau la baza - depinde de care e vorba, partenere Elijah, si, în perioadele în care nu e folosita, se desfasoara, ca sa spun asa. Aceasta spirala de urcare coboara acum.
Baley privi în urma. Poate ca suprafata aceea plana aluneca în jos, dar nu se vedea nici o neregularitate sau vreun semn ca se misca.
- Si daca vrea cineva sa se foloseasca de ea când a ajuns sus de tot?
- Atunci va trebui sa astepte desfasurarea, care dureaza mai putin de un minut. Mai sunt si treptele obisnuite, partenere Elijah, si majoritatea Aurorienilor nu se dau în laturi sa le foloseasca. Robotii folosesc scarile aproape întotdeauna. Deoarece esti vizitator, ti se ofera, din politete, spirala.
Mergeau din nou pe un culoar, înspre o usa mai împodobita decât celelalte. „O purtare curtenitoare”, se gândi Baley. „Un semn datator de speranta.” Poate ca era alt semn datator de speranta faptul ca în pragul usii împodobite aparu un Aurorian. Era înalt, cu cel putin opt centimetri mai înalt decât Daneel, care era cu vreo cinci centimetri mai înalt decât Baley. Omul din prag era si lat, masiv, cu o fata rotunda, un nas cam borcanat, par negru cret, era oaches si zâmbea. Cel mai demn de luat în seama era zâmbetul. Larg si aparent nefortat, dezvelea dintii proeminenti, albi si puternici.
Zise:
- A, iata-l pe domnul Baley, vestitul anchetator de pe Pamânt, care a venit pe mica noastra planeta ca sa arate ca eu sunt un ticalos înspaimântator. Intra, intra. Esti binevenit. Îmi pare rau daca ajutorul meu, roboticianul Maloon Cicis, ti-a dat impresia ca nu sunt disponibil, dar el este un individ precaut si mult mai grijuliu cu timpul meu decât mine.
Se dadu la o parte când intra Baley si-l batu usor, cu mâna lui grasa, pe omoplat. Parea sa fie un gest de prietenie cum Baley nu mai întâlnise pe Aurora.
Baley zise, prevazator (îndraznea prea mult?):
- Înteleg ca sunteti Presedintele Robotician Kelden Amadiro?
- Întocmai. Întocmai. Omul care are de gând sa-l distruga pe dr. Han Fastolfe ca forta politica pe planeta asta - dar sper sa te conving ca asta nu ma face chiar atât de ticalos. La urma urmei, eu nu încerc sa dovedesc faptul ca Fastolfe e cel ticalos, pur si simplu din cauza actului prostesc de vandalism pe care l-a comis asupra propriei creatii - sarmanul Jander. Sa spunem ca voi demonstra doar ca Fastolfe... se însala.
Facu un gest usor, iar robotul care îi condusese intra într-o nisa. Când usa se închise, Amadiro îi facu semn lui Baley sa se aseze pe un scaun tapitat si, cu o economie de gesturi admirabila, cu cealalta mâna indica nise în perete pentru Daneel si Giskard. Baley observa privirea hulpava pe care Amadiro i-o arunca lui Daneel, zâmbetul fiind înlocuit de expresia unui animal de prada. Într-o clipa zâmbetul îi reaparu. Baley se întreba daca, nu cumva, schimbarea rapida a expresiei fusese numai în imaginatia lui.
Amadiro spuse:
- Deoarece se pare ca ne asteapta o vreme posomorâta, hai sa ne descurcam fara lumina ineficienta a zilei, cu care suntem binecuvântati acum în mod îndoielnic.
Cumva (Baley nu vazu exact ce facea Amadiro la panoul de comanda de pe biroul lui) ferestrele devenira opace, iar peretii începura sa raspândeasca o lumina blânda, ca si cea naturala.
Zâmbetul lui Amadiro paru sa devina si mai larg:
- De fapt, nu prea avem despre ce vorbi, dumneata si cu mine, domnule Baley. Am avut grija sa stau de vorba cu domnul Gremionis, în timp ce dumneata erai pe drum încoace. Cele spuse de el m-au hotarât sa vorbesc si cu dr. Vasilia. Se pare, domnule Baley, ca îi acuzi pe amândoi, mai mult sau mai putin, de complicitate la distrugerea lui Jander si, daca înteleg bine, ma acuzi si pe mine.
- Am pus doar întrebari, dr. Amadiro, asa cum vreau sa fac si acum.
- Fara îndoiala, dar dumneata esti Pamântean, asa ca nu-ti dai seama de monstruozitatea actiunilor dumitale si îmi pare foarte rau ca va trebui, totusi, sa suporti consecintele lor. Probabil stii ca Gremionis mi-a trimis un memoriu referitor la calomnierea lui de câtre dumneata.
- Mi-a spus ca asa a facut, dar nu m-a înteles. Nu era calomnie.
Amadiro îsi tuguie buzele, cugetând, parca, la cele auzite:
- Îndraznesc sa spun ca ai dreptate din punctul dumitale de vedere, domnule Baley, dar dumneata nu întelegi definitia Auroriana a cuvântului. Am fost silit sa trimit memoriul lui Gremionis Presedintelui si, drept urmare, e foarte posibil sa se dea ordin sa fii expulzat de pe planeta pâna mâine dimineata. Bineînteles ca regret acest lucru, dar ma tem ca investigatia dumitale se apropie de sfârsit.





14. DIN NOU AMADIRO


55

Baley fusese luat prin surprindere. Nu stia ce sa creada despre Amadiro si nu se asteptase la aceasta încurcatura. Gremionis îl descrisese ca pe o persoana „rezervata”. Din cele spuse de Cicis, se asteptase ca Amadiro sa fie un despot. Totusi, ca persoana, Amadiro parea jovial, chiar prietenos. Însa, daca era sa se ia dupa cuvintele lui, Amadiro actiona cu calm ca sa puna capat investigatiei. O facea fara mila - ba chiar cu un zâmbet de compatimire.
Ce fel de individ era el?
În mod automat, Baley privi înspre nisele în care stateau Giskard si Daneel, primitivul Giskard bineînteles inexpresiv, emancipatul Daneel calm si tacut. Ca Daneel sa-l fi întâlnit vreodata pe Amadiro în scurta lui existenta era, la prima vedere, putin probabil. În schimb Giskard, în deceniile lui - câte?,- l-ar fi putut foarte bine întâlni. Baley îsi strânse buzele, gândindu-se ca l-ar fi putut întreba pe Giskard mai înainte ce fel de persoana era Amadiro. Si-ar fi dat seama mai bine cât din ceea ce arata era adevarat si cât era calculat cu istetime. De ce naiba, se întreba Baley, nu folosea el mai inteligent posibilitatile acestor roboti? Sau de ce nu s-a oferit Giskard sa-l informeze - dar nu, asta nu era cinstit. Era clar ca lui Giskard îi lipsea capacitatea de a actiona independent în asemenea situatii. EI ofera informatii la cerere, se gândi Baley, dar nu emite nici una din proprie initiativa.
Amadiro urmari privirea lui Baley si zise:
- Cred ca sunt unul contra trei. Dupa cum vezi, nici unul dintre robotii mei nu se afla aici, în birou - desi, daca îi chem, vin în orice numar, recunosc - în timp ce dumneata ai doi dintre robotii lui Fastolfe: prietenul de nadejde Giskard si aceasta minune a proiectarii, Daneel.
- Vad ca îi cunoasteti pe amândoi, spuse Baley.
- Doar din auzite. De fapt îi vad - eu, robotician, era sa spun „în carne si oase” - de fapt îi vad acum pentru prima oara, din punct de vedere fizic, desi l-am vazut pe Daneel interpretat de un actor în acel spectacol de pe hiperunde.
- Se pare ca toata lumea din toate Lumile a vazut acel spectacol de pe hiperunde, zise Baley posomorât. Mie, ca individ real si marginit, lucrul asta îmi face viata grea.
- Nu în ceea ce ma priveste, spuse Amadiro, iar zâmbetul i se largi. Te asigur ca n-am luat deloc în serios imaginea dumitale fictiva. Am banuit eu ca în viata reala esti marginit. Si asa si esti, altfel nu te-ai fi dedat atât de nestingherit la acuzatii inadmisibile pe Aurora.
- Dr. Amadiro, zise Baley, va asigur ca nu faceam acuzatii oficiale. Efectuam doar o investigatie si analizam posibilitatile.
- Sa nu ma întelegi gresit, facu Amadiro cu o ardoare brusca. Nu te condamn. Sunt sigur ca te comportai perfect dupa regulile de pe Pamânt. Numai ca acum încalci regulile de pe Aurora. Noi ne aparam reputatia cu o putere incredibila.
- Daca e asa, dr. Amadiro, atunci dumneavoastra si alti Globalisti nu l-ati calomniat pe dr. Fastolfe, mult mai mult decât mine?
- Perfect adevarat, încuviinta Amadiro, dar eu sunt un Aurorian eminent si am o anumita influenta, în timp ce dumneata esti Pamântean si n-ai nici un fel de influenta. Recunosc, asta e foarte incorect, si îmi pare rau, dar asa sunt Lumile. Ce putem face? În plus, acuzatia împotriva lui Fastolfe poate fi sustinuta - si va fi sustinuta ¬iar calomnia nu este calomnie când reprezinta adevarul. Greseala dumitale a fost sa faci acuzatii care, pur si simplu, nu pot fi sutinute. Sunt sigur ca vei fi de acord ca nici domnul Gremionis, nici dr. Vasilia Aliena - separat sau împreuna - nu l-ar fi putut scoate din functiune pe bietul Jander.
- Oficial, n-am acuzat pe nici unul dintre ei.
- Poate ca nu, dar pe Aurora nu te poti ascunde în spatele cuvântului „oficial”. Pacat ca Fastolfe nu te-a prevenit asupra acestui lucru când te-a adus aici sa preiei aceasta investigatie, aceasta... asa cum e acum, ma tem ca e o investigatie nefericita.
Baley simti cum îi tresare coltul gurii, la gândul ca Fastolfe l-ar fi putut, într-adevar, preveni. Întreba:
- Voi obtine o audiere în aceasta privinta, sau e totul aranjat?
- Bineînteles ca vei obtine o audiere, înainte de a fi condamnat. Aici, pe Aurora, nu suntem salbatici. Presedintele va lua în seama memoriul pe care i l-am trimis, împreuna cu toate sugestiile mele pe marginea lui. Probabil ca îl va audia pe Fastolfe, în calitate de parte adversa strâns implicata si, apoi, va aranja o întâlnire cu noi trei, poate mâine. Va trebui luata o hotarâre - atunci sau mai târziu - care va fi ratificata de întreaga Adunare Legislativa. Te asigur ca va fi respectat procedeul legal.
- Fara îndoiala ca va fi respectata litera legii, dar daca Presedintele s-a hotarât deja, daca nimic din ce spun nu va fi acceptat si daca Adunarea Legislativa îsi va pune stampila pe o hotarâre luata dinainte? Asa ceva e posibil?
Auzind acestea, Amadiro nu zâmbi, desi paru amuzat:
- Esti un realist, domnule Baley. Ma bucura asta. Oamenii care viseaza la dreptate pot fi atât de usor dezamagiti... si, de obicei, sunt niste persoane atât de minunate, încât nu-ti place sa vezi ce se întâmpla.
Amadiro îsi fixa din nou privirea asupra lui Daneel:
- O lucrare remarcabila, acest robot cu aspect uman, zise el. E uimitor cât de bine îsi ascunde dr. Fastolfe unele lucruri. Si e pacat ca Jander nu mai e. Aici Fastolfe e de neiertat.
- Dr. Fastolfe, domnule, neaga orice implicare.
- Da, domnule Baley, bineînteles ca neaga. El spune ca eu sunt implicat? Sau implicarea mea este numai ideea dumitale?
Baley spuse cu prudenta:
- Eu nu am o asemenea idee. Eu vreau numai sa va pun întrebari pe aceasta tema. În ceea ce-l priveste pe dr. Fastolfe, el nu sustine o acuzatie împotriva dumneavoastra. EI e sigur ca n-aveti nici o legatura cu ceea ce i s-a întâmplat lui Jander, fiindca e absolut sigur ca va lipsesc cunostintele si capacitatea de a imobiliza un robot cu aspect uman.
Daca Baley sperase ca astfel sa agite spiritele, dadu gres. Amadiro accepta terfelirea fara sa-si piarda buna dispozitie si spuse:
- Aici are dreptate, domnule Baley. Nici un robotician - viu sau mort - nu are capacitatea necesara, cu exceptia lui Fastolfe însusi. Nu asa spune el, modestul nostru profesor al profesorilor?
- Da, asa spune.
- Atunci, oare ce spune el ca i s-a întâmplat lui Jander?
- Ceva întâmplator. Un accident.
Amadiro râse:
- A calculat probabilitatea unui asemenea accident?
- Da, domnule Presedinte Robotician. Totusi, poate avea loc si o întâmplare neprevazuta, mai ales daca apar conditii nefavorabile.
- Ca de pilda?
- Asta sper sa aflu de la dumneavoastra. Deoarece ati aranjat, deja, sa fiu evacuat de pe planeta, aveti acum de gând sa împiedicati anchetarea dumneavoastra, sau îmi pot continua investigatia pâna ce activitatea mea în acest domeniu ia sfârsit în mod legal? Înainte de a raspunde, dr. Amadiro, va rog sa tineti seama de faptul ca investigatia înca nu a luat sfârsit din punct de vedere legal si, în orice audiere, care poate veni mâine sau mai târziu, va pot acuza ca ati refuzat sa raspundeti la întrebarile mele, daca veti insista sa punem capat acum acestei întrevederi. Asta l-ar putea influenta pe Presedinte în luarea hotarârii sale.
- Nu-l va influenta, draga domnule Baley. Sa nu-ti închipui ca poti sa ma încurci în vreun fel. Oricum, îmi poti pune câte întrebari vrei. Voi colabora deschis cu dumneata, de-ar fi numai bucuria spectacolului de a-l vedea pe bunul Fastolfe încercând inutil sa se descurce în aceasta afacere nenorocita. Nu sunt foarte razbunator, domnule Baley, dar faptul ca Jander era propria creatie a lui Fastolfe nu-i da dreptul sa-l distruga.
Baley spuse:
- Nu s-a stabilit legal ca el a facut asta, asa ca, cel putin virtual, este o calomnie ceea ce, tocmai, ati spus. Deci, sa lasam asta deoparte si sa ne continuam discutia. Am nevoie de informatii. Eu voi pune întrebarile pe scurt si direct si, daca dumneavoastra raspundeti la fel, aceasta întrevedere va lua repede sfârsit.
- Nu, domnule Baley. Nu dumneata stabilesti conditiile acestei întrevederi, spuse Amadiro. Presupun ca unul sau ambii dumitale roboti sunt utilati pentru înregistrarea întregii noastre conversatii.
- Asa cred.
- Eu stiu. Am si eu un dispozitiv de înregistrare. Sa nu crezi, bunul meu domn Baley, ca ma vei conduce printr-o jungla de raspunsuri scurte spre ceva ce-i va fi de folos lui Fastolfe. Voi raspunde cum voi crede eu de cuviinta si voi avea grija sa nu fiu înteles gresit. Si propria mea înregistrare ma va ajuta sa ma asigur ca nu sunt înteles gresit.
Acum, pentru prima oara, în spatele atitudinii prietenesti a lui Amadiro se ghicea lupul.
- Foarte bine, atunci, dar daca raspunsurile dumneavoastra vor fi dinadins lungi si evazive, si asta va aparea în înregistrare.
- Evident.
- Dupa ce ne-am înteles, pentru început, as dori un pahar cu apa.
- Desigur. Giskard, vrei sa-l servesti pe domnul Baley? Giskard iesi imediat din nisa. Se auzi inevitabilul zornait al cuburilor de gheata la barul dintr-un capat al încaperii si imediat în fata lui Baley, pe birou, aparu un pahar cu apa.
- Multumesc, Giskard, zise Baley, asteptând ca acesta sa intre înapoi în nisa.
Apoi vorbi:
- Dr. Amadiro, am dreptate sa cred ca sunteti conducatorul Institutului de Robotica?
- Da, ai.
- Si fondatorul lui?
- Corect. Vezi, raspund pe scurt.
- De cât timp exista acesta?
- În conceptie - de decenii. De cel putin cincisprezece ani adun oameni însufletiti de aceeasi idee. Acum doisprezece ani am obtinut aprobarea Adunarii Legislative. Constructia a început acum noua ani si munca propriu-zisa acum sase ani. În forma lui actuala, Institutul functioneaza de doi ani si avem planuri de dezvoltare pe termen lung. lata un raspuns lung, domnule, dar prezentat foarte pe scurt.
- De ce ati considerat. necesar sa întemeiati Institutul?
- A, domnule Baley. Aici cred ca nu astepti decât un raspuns lung.
- Cum doriti, domnule.
În acel moment, un robot aduse o tava cu sandvisuri mici si prajituri si mai mici, toate necunoscute lui Baley. Încerca un sandvis si îl gasi uscat si nu tocmai neplacut la gust, dar destul de ciudat ca sa-l înghita cu greu. ÎI facu sa alunece pe gât bând restul de apa.
Amadiro îl urmari cu un fel de placere si spuse:
- Trebuie sa întelegi, domnule Baley, ca noi, Aurorienii, suntem oameni neobisnuiti. Asa sunt în general cei din Spatiu, dar acum eu vorbesc despre Aurorieni în special. Suntem urmasii Pamântenilor - un lucru la care majoritatea dintre noi nu se gândeste cu placere - dar suntem autoalesi.
- Ce înseamna asta, domnule?
- Pamântenii traiesc de mult timp pe o planeta supraaglomerata si s-au organizat în orase si mai aglomerate, care, în final, au devenit stupuri si furnicare pe care le numiti Orase, cu „O” mare. Ce fel de Pamânteni, deci, ar pleca de pe Pamânt si ar merge înspre alte Lumi pustii si dusmanoase si ar construi societati noi din nimic, societati pe care nu le-ar vedea terminate într-o viata de om - copaci care ar fi lastari când ar muri ei, ca sa spun asa.
- Oameni foarte neobisnuiti, cred.
- Foarte neobisnuiti. Mai precis, oameni care nu depind atât de mult de aglomerarile de indivizi încât sa nu poata face fata pustietatii. Oameni care ar prefera, chiar, pustietatea, carora le-ar placea sa munceasca pe cont propriu si sa-si rezolve singuri problemele, mai degraba decât sa se ascunda în gloata si sa împarta greutatea cu altii, astfel încât sarcina lor sa fie egala cu zero. Individualisti, domnule Baley. Individualisti!
- Înteleg.
- Si societatea noastra se bazeaza pe asta. Toate directiile în care s-au dezvoltat Lumile din Spatiu scot si mai mult în evidenta individualitatea noastra. Suntem mândri ca suntem oameni pe Aurora, decât sa fim o turma de oi pe Pamânt. Baga de seama, domnule Baley, nu folosesc aceasta metafora ca sa ridiculizez Pamântul. Pur si simplu e vorba de o societate diferita pe care eu o consider de neadmirat, dar pe care cred ca dumneata o gasesti placuta si ideala.
- Ce legatura are asta cu întemeierea Institutului, dr. Amadiro?
- Pâna si mândrul si sanatosul individualism îsi are dezavantajele lui. Mintile cele mai înaintate - muncind separat, timp de secole - nu pot progresa daca refuza sa-si comunice descoperirile. O problema încurcata îl poate întârzia pe un savant un secol, când e posibil ca un coleg sa aiba deja solutia si nici macar sa nu-si de seama ce problema rezolva. Institutul este o încercare, cel putin în domeniul strict al roboticii, de a introduce o anumita comunitate de gândire.
- E posibil ca problema încurcata la care va referiti sa fie constructia unui robot cu aspect uman?
Ochii lui Amadiro clipira:
- Da, e clar, nu-i asa? Acum douazeci si sase de ani, noul sistem matematic al lui Fastolfe, pe care el îl denumeste „analiza intersectionala”, a facut posibila proiectarea robotilor cu aspect uman, dar el a pastrat sistemul pentru sine. Dupa multi ani, când au fost elaborate toate detaliile tehnice dificile, el si dr. Sarton au aplicat teoria la proiectul lui Daneel. Apoi Fastolfe singur l-a terminat pe Jander. Dar si toate aceste detalii au fost tinute secrete. Cei mai multi roboticieni au ridicat din umeri si s-au gândit ca e ceva firesc. Puteau încerca doar, individual, sa elaboreze detaliile singuri. Mie, în schimb, mi-a venit ideea unui Institut în care eforturile sa fie unite. N-a fost usor sa-i conving pe ceilalti roboticieni despre utilitatea planului sau sa conving Adunarea Legislativa sa-l fondeze, în ciuda opozitiei înversunate a lui Fastolfe, sau sa perseverez în efort ani multi, dar am ajuns aici.
- De ce s-a opus dr. Fastolfe? întreba Baley.
- Din amor-propriu obisnuit, mai întâi, si sa stii ca nu-i fac o vina din asta. Fiecare avem un egoism foarte normal. Este legat de individualism. Este vorba ca Fastolfe se considera cel mai mare robotician din istorie si mai considera si ca robotul cu aspect uman este propria lui realizare. Nu vrea ca realizarea sa-i fie copiata de un grup de roboticieni, de necomparat cu el însusi. Îmi închipui ca a considerat asta o conspiratie a inferiorilor pentru a-i micsora si deteriora propria victorie mareata.
- Ati spus ca acesta a fost motivul lui sa se opuna „mai întâi”. Asta înseamna ca au mai existat si alte motive. Care au fost acelea?
- El se opune si întrebuintarii pe care o planificam noi pentru robotii cu aspect uman.
- Ce întrebuintare, dr. Amadiro?
- Ei, nu. Sa nu facem pe naivii. Cu siguranta ca dr. Fastolfe ti-a vorbit despre planul Globalistilor de a coloniza Galaxia.
- Mi-a vorbit si, în legatura cu aceasta, dr. Vasilia mi-a povestit despre dificultatile înaintarii în stiinta printre individualisti. Oricum, asta nu ma împiedica sa ascult parerile dumneavoastra despre aceste probleme. Nici pe dumneavoastra n-ar trebui sa va împiedice sa mi le spuneti. De exemplu, vreti ca eu sa accept interpretarea pe care dr. Fastolfe o da planurilor Globalistilor, considerând-o nepartinitoare - si ati înregistra asta? Sau preferati sa va descrieti planurile cu cuvintele dumneavoastra?
- Daca ma iei asa, domnule Baley, nu-mi lasi nici o posibilitate de alegere.
- Nici una, dr. Amadiro.
- Foarte bine. Eu... noi, ar trebui sa spun, pentru ca oamenii de la Institut sunt mânati de aceleasi idealuri în aceasta privinta, privim în viitor si dorim ca umanitatea sa gaseasca noi si noi planete pentru colonizare. Totusi, nu dorim ca procesul de autoselectie sa distruga planetele mai vechi sau sa le reduca la agonie, ca - iarta-ma - în cazul Pamântului. Nu dorim ca noile planete sa-i ia pe cei mai buni dintre noi si sa lase în urma scursurile. Întelegi, nu-i asa?
- Va rog sa continuati.
- În orice societate orientata spre roboti, ca si în cazul propriei noastre societati, solutia la îndemâna este sa trimitem roboti colonizatori. Robotii vor construi societatea si Lumea, iar noi îi vom urma mai târziu fara sa fim nevoiti sa alegem, pentru ca noile Lumi vor fi la fel de confortabile si de adaptate noua ca si vechile Lumi, asa ca vom putea pleca înspre ele fara sa plecam de-acasa, ca sa spun asa.
- Robotii nu vor crea Lumi pentru roboti, mai degraba decât Lumi pentru oameni?
- Exact, daca îi trimitem pe robotii nostri, care nu sunt decât roboti. Avem, totusi, ocazia sa trimitem roboti cu aspect uman, ca Daneel, aici de fata, care, creând Lumi pentru ei, vor crea, automat, Lumi pentru noi. Cu toate acestea, dr. Fastolfe se opune. Considera nu stiu ce virtute faptul ca fiintele umane îsi croiesc o noua Lume pe o planeta straina si ostila, dar nu întelege ca efortul nu numai ca ar costa multe vieti omenesti, dar ar si crea o Lume transformata de catastrofe în ceva total diferit de Lumile pe care le cunoastem.
- Asa cum Lumile din Spatiu, de astazi, sunt diferite de Pamânt si ele între ele?
Amadiro îsi pierdu jovialitatea o clipa si ramase gânditor:
- De fapt, domnule Baley, ai atins un aspect foarte important. Eu vorbesc despre Aurora. Lumile din Spatiu difera, într-adevar, între ele si eu nu îndragesc în mod deosebit pe nici una dintre ele. Pentru mine e clar - cu toate ca s-ar putea sa ma însel - ca Aurora, cea mai veche dintre ele, e si cea mai buna si cea mai reusita. Nu doresc o diversitate de Lumi noi, dintre care doar câteva ar putea fi, într-adevar, valoroase. Doresc multe Aurore - multe milioane de Aurore - si din aceasta cauza vreau ca noile Lumi sa fie transformate în Aurore înainte ca fiintele umane sa ajunga acolo. Apropo, de aceea noi ne spunem „Globalisti”. Ne intereseaza acest glob al nostru - Aurora - si nu altul.
- Nu vedeti nici o valoare în diversitate, dr. Amadiro?
- Daca diversitatile ar fi la fel de bune, poate ar exista valoare, dar daca unele - sau majoritatea - sunt inferioare, ce beneficiu ar fi pentru umanitate?
- Când începeti aceasta lucrare?
- Când vom avea robotii cu aspect uman cu care s-o facem. Pâna acum existau cei doi ai lui Fastolfe, dintre care el a distrus unul, lasându-l pe Daneel singurul exemplar.
În timp ce vorbea, privirea îi cazu pe Daneel.
- Când veti avea robotul cu aspect uman?
- E greu de spus. Înca nu l-am ajuns din urma pe dr. Fastolfe.
- Chiar daca el e unul singur si dumneavoastra sunteti multi, dr. Amadiro?
Amadiro dadu usor din umeri:
- Îti irosesti ironia, domnule Baley. Fastolfe era mult înaintea noastra de la început si, desi Institutul se afla de mult timp în faza embrionara, lucram concret doar de doi ani. În plus, va trebui nu numai sa-l ajungem din urma pe Fastolfe, ci si sa i-o luam înainte. Daneel este un produs bun, dar este un prototip si nu este destul de bun.
- În ce fel va trebui sa fie îmbunatatiti robotii cu aspect uman, în plus fata de Daneel?
- Evident, trebuie sa semene si mai mult cu oamenii. Trebuie sa existe de ambele sexe si trebuie sa aiba si un echivalent pentru copii. Trebuie sa dezvoltam generatiile, daca pe planete trebuie construita o societate suficient de umana.
- Cred ca vor fi dificultati, dr. Amadiro.
- Fara îndoiala: Sunt multe. Ce greutati întrevezi, domnule Baley?
- Daca veti produce roboti cu aspect uman care seamana atât de bine cu omul, încât pot crea o societate umana, si daca ei vor fi produsi în mai multe generatii, de ambele sexe, cum îi veti deosebi de fiintele umane?
- Va avea vreo importanta?
- S-ar putea. Daca acesti roboti vor semana prea mult cu omul, se vor putea amesteca în societatea Auroriana si vor putea deveni membri ai familiei - si asta n-ar fi potrivit pentru colonizatori.
Amadiro râse:
- E clar ca ideea asta ti-a intrat în cap din cauza atasamentului Gladiei Delmarre pentru Jander. Vezi, din discutia. cu Gremionis si cu dr. Vasilia, stiu câte ceva din întrevederea dumitale cu femeia aceea. Îti aduc aminte ca Gladia e de pe Solaria si ca notiunea ei despre ce înseamna un sot nu este tocmai Auroriana.
- Nu ma gândeam anume la ea. Ma gândeam ca actul sexual este foarte tolerat pe Aurora, iar robotii ca parteneri sunt îngaduiti acum, roboti care sunt doar aproximativ asemanatori cu omul. Daca nu veti deosebi deloc un robot de o fiinta umana....
- Exista problema copiilor. Robotii nu pot zamisli.
- Dar asta ridica alta problema. Robotii vor avea o viata lunga, deoarece construirea unei societati perfecte poate dura secole întregi.
- Oricum, va trebui ca ei sa traiasca mult, daca vrem sa semene cu Aurorienii.
- Si copiii... tot cu viata lunga?
Amadiro nu raspunse.
Baley zise:
- Acestia vor fi copii artificiali, de robot, si nu vor creste niciodata, nu vor îmbatrâni. Cu siguranta ca asta va crea un element suficient de inuman pentru a pune sub semnul întrebarii felul societatii.
Amadiro ofta:
- Esti patrunzator, domnule Baley. Într-adevar, ne gândim sa elaboram o schema prin care robotii sa poata face copii care sa creasca si sa se maturizeze cumva.... cel putin pâna vor construi societatea pe care dorim.
- Si apoi, când vor sosi fiintele umane, robotii vor putea fi redusi la scheme de comportament mai robotice.
- Poate - daca asa vom considera.
- Si aceasta productie de copii? Cel mai bine ar fi daca sistemul folosit ar fi cât mai aproape de cel uman, nu-i asa?
- Posibil.
- Sex, fertilitate, nastere?
- Posibil.
- Si daca acesti roboti întemeiaza o societate atât de umana încât nu vor mai putea fi deosebiti de oameni, când vor sosi adevaratele fiinte umane nu s-ar putea ca robotii sa-i dispretuiasca pe imigranti si sa încerce sa-i tina la distanta? Nu s-ar putea ca robotii sa reactioneze fata de Aurorieni asa cum reactionati dumneavoastra fata de Pamânteni?
- Domnule Baley, robotii ar mai asculta, înca, de cele Trei Legi.
- Cele Trei Legi vorbesc despre abtinerea de a face rau fiintelor umane si de ascultarea fata de fiintele umane.
- Întocmai.
- Si daca robotii vor fi atât de asemanatori cu fiintele umane încât se vor considera pe ei drept fiintele umane pe care trebuie sa le protejeze si sa le asculte? S-ar putea considera, foarte bine, mai importanti decât imigrantii.
- Bunul meu domn Baley, de ce te intereseaza atât de mult lucrurile astea? Ele sunt pentru viitorul îndepartat. Se vor gasi solutii, pe masura ce vom înainta în timp si vom întelege, observând, care sunt într-adevar problemele.
- Dr. Amadiro, s-ar putea ca Aurorienii sa nu va aprobe planurile, de îndata ce vor sti despre ce-i vorba. S-ar putea sa prefere parerile dr. Fastolfe.
- Zau? Fastolfe crede ca, daca Aurorienii nu pot coloniza noi planete direct si fara ajutorul robotilor, atunci trebuie încurajati Pamântenii s-o faca.
- Mie mi se pare un lucru de la sine înteles, zise Baley.
- Pentru ca esti Pamântean, bunul meu domn Baley. Te asigur ca Aurorienii nu-i vor vedea cu ochi buni pe Pamântenii care se vor înghesui în noile lor Lumi, construind noi stupuri si formând un soi de Imperiu Galactic din trilioanele si cvadrilioanele lor si reducând Lumile Spatiului - la ce? La lipsa de importanta, în cel mai bun caz, si la pieire, în cel mai rau.
- Dar cealalta varianta o reprezinta Lumile robotilor asemanatori cu omul, care vor construi societati aproape umane si nu vor îngadui nici o fiinta umana reala printre ei. Asa se va dezvolta treptat un Imperiu Galactic robotic, reducând Lumile Spatiului la lipsa de importanta, în cel mai bun caz, si la pieire, în cel mai rau. Sunt sigur ca Aurorienii vor prefera un Imperiu Galactic uman în locul unuia robotic.
- De ce esti atât de sigur, domnule Baley?
- Forma pe care o are acum societatea dumneavoastra ma face sigur. În drum spre Aurora, mi s-a spus ca aici nu se face nici o deosebire între roboti si fiintele umane, dar e clar ca nu e asa. Poate ca e un ideal dorit, despre care Aurorienii se amagesc ca exista, dar el nu exista.
- Esti aici - de când? - de mai putin de doua zile si-ti dai, deja, seama?
- Da, dr. Amadiro. Poate tocmai pentru ca sunt strain vad atât de bine. Nu sunt orbit de obiceiuri si idealuri. Robotii nu au voie sa intre în Personale, si asta e o deosebire care e clar ca se face. Le permite fiintelor umane sa gaseasca un loc unde sa fie singure. Dumneavoastra si cu mine stam comod, în timp ce robotii ramân în picioare în nisele lor, dupa cum vedeti - Baley arata cu mâna înspre Daneel - ceea ce este o alta deosebire. Cred ca fiintele umane, chiar si Aurorienii, vor dori întotdeauna sa faca deosebiri si sa-si pastreze propria umanitate.
- Uimitor, domnule Baley.
- Nu e deloc uimitor, dr. Amadiro. Ati pierdut. Chiar daca veti reusi sa va impuneti credinta ca dr. Fastolfe l-a distrus pe Jander fata de toti Aurorienii, chiar daca îl reduceti pe dr. Fastolfe la neputinta politica, chiar daca veti convinge Adunarea Legislativa si pe Aurorieni sa aprobe planul dumneavoastra de colonizare cu ajutorul robotilor, veti câstiga doar timp. De îndata ce Aurorienii vor întelege implicatiile planului dumneavoastra, se vor întoarce împotriva dumneavoastra. Atunci, ar fi mai bine daca ati pune capat campaniei împotriva doctorului Fastolfe si v-ati întâlni cu el ca sa stabiliti un compromis prin care se poate aranja colonizarea noilor Lumi de câtre Pamânteni, astfel încât sa nu reprezinte o amenintare pentru Aurora sau pentru Lumile din Spatiu în general.
- Uimitor, domnule Baley, spuse Amadiro a doua oara.
- Nu aveti alta solutie, zise Baley categoric.
Dar Amadiro raspunse alene si amuzat:
- Când spun ca remarcile dumitale sunt uimitoare, nu ma refer la continutul declaratiilor dumitale, ci doar la faptul ca le faci... si ca îti închipui ca au vreo valoare.





56

Baley îl urmari pe Amadiro luând ultima prajitura si muscând jumatate din ea, cu evidenta placere.
- Foarte buna, spuse Amadiro, dar îmi place prea mult sa manânc. Ce spuneam? A, da. Domnule Baley, îti închipui ca ai descoperit un secret? Ca ti-am spus un lucru pe care Lumea noastra nu-l stie, deja? Ca planurile mele sunt periculoase, dar ca le flecaresc cu primul venit? Cred ca-ti închipui ca, daca voi vorbi cu dumneata, voi scapa vreo nerozie de care sa te poti folosi. Fii sigur ca n-am de gând s-o fac. Planurile mele pentru mai multi roboti cu aspect uman, pentru familiile de roboti si pentru o cultura cât mai umana posibil sunt toate la dosar. Sunt la dispozitia Adunarii Legislative si a oricui este interesat.
- Publicul stie? întreba Baley.
- Probabil ca nu. Publicul are prioritatile lui si e mai interesat de mâncare, de spectacolele de pe hiperunde, de meciurile de fotbal decât de secolul urmator si de mileniul urmator. Totusi, publicul va fi la fel de încântat sa-mi aprobe planurile, asa cum sunt intelectualii care stiu deja. Cei care vor obiecta nu vor fi destul de numerosi ca sa conteze.
- Sunteti sigur de asta?
- Ciudat, dar sunt. Dumneata nu întelegi, ma tem, intensitatea sentimentelor pe care Aurorienii - si locuitorii Spatiului în general - le au fata de Pamânteni. Baga de seama, eu nu împartasesc aceste sentimente si, de exemplu, ma simt foarte în largul meu cu dumneata. Nu am acea teama primitiva de infectii, nu-mi închipui ca mirosi urât, nu-ti atribui toate trasaturile de caracter care sunt jignitoare, nu cred ca dumneata si ai dumitale complotati ca sa ne luati viata sau ca sa ne furati proprietatile, dar majoritatea Aurorienilor au toate aceste atitudini. Poate ca nu se vad prea bine, si Aurorienii sunt în stare sa fie foarte politicosi cu anumiti Pamânteni care par inofensivi, dar pune-i la încercare si toata ura si suspiciunile lor vor izbucni. Spune-le ca Pamântenii vin gramada peste Lumile lor si ca vor ocupa galaxia înaintea altora si vor cere urlând distrugerea Pamântului, înainte ca asa ceva sa se întâmple.
- Chiar daca varianta cealalta ar fi o societate a robotilor?
- Desigur. Dumneata nu întelegi nici ce simtim noi in legatura cu robotii. Suntem obisnuiti cu ei. Ne simtim bine cu ei.
- Nu. Ei sunt slugile dumneavoastra. Va simtiti superiori fata de ei Si va simtiti bine cu ei doar pentru ca este întretinuta aceasta superioritate. Daca veti fi amenintati de o rasturnare a situatiei, ca ei sa devina superiori dumneavoastra, veti reactiona cu groaza.
- Spui asta doar pentru ca Pamântenii ar reactiona asa.
- Nu. Îi tineti departe de Personale. E un simptom.
- Nu au nevoie de aceste încaperi. Pentru spalat au propriile lor instalatii si nu excreteaza. Desigur, nu sunt în întregime asemanatori oamenilor. Daca ar fi, n-am face aceasta deosebire.
- V-ati teme si mai mult de ei.
- Zau? facu Amadiro. Asta-i o prostie. Dumneata te temi de Daneel? Daca m-as lua dupa acel spectacol de pe hiperunde - si, recunosc, nu cred ca pot - ai o deosebita afectiune pentru Daneel. O simti, nu-i asa?
Tacerea lui Baley era graitoare, asa ca Amadiro puncta în continuare:
- Chiar acum, zise el, nu te înduioseaza faptul ca Giskard sta în picioare, linistit si fara sa vorbeasca, într-o nisa, în schimb îmi pot da seama, dupa unele gesturi, ca esti jenat ca Daneel este în aceeasi situatie. Simti ca este prea uman ca înfatisare ca sa fie tratat ca un robot. Nu te temi mai mult de el din cauza ca seamana cu un om.
- Sunt Pamântean. Avem roboti, spuse Baley, dar nu avem o cultura a robotilor. Nu puteti aprecia dupa mine.
- Si Gladia, care l-a preferat pe Jander fiintelor umane...
- Ea e Solariana. Nici dupa ea nu puteti aprecia.
- Atunci, dupa ce poti aprecia? Dumneata presupui, doar. Pentru mine e destul de clar ca, daca un robot e destul de uman, va fi acceptat ca fiind uman. Ceri o dovada ca eu nu sunt robot? Faptul ca par uman e suficient. În concluzie, nu ne îngrijoreaza daca o Lume noua e colonizata de Aurorieni care sunt oameni în realitate sau în aparenta, daca nimeni nu poate face deosebirea. Dar - oameni sau roboti - colonizatorii vor fi Aurorieni oricum, nu Pamânteni.
Siguranta de sine a lui Baley slabi. Spuse, neconvingator:
- Si daca nu veti învata niciodata cum sa construiti un robot cu aspect uman?
- De ce te astepti sa n-o facem? Observa ca am spus „noi”. Suntem multi implicati în asta.
- S-ar putea ca o gramada de mediocritati sa nu faca un geniu.
Amadiro zise scurt:
- Nu suntem mediocritati. Lui Fastolfe i-ar conveni sa ni se alature.
- Nu cred.
- Eu cred. Nu-i va placea sa nu aiba putere în Adunarea Legislativa si, când va vedea ca planurile noastre pentru colonizarea Galaxiei avanseaza si ca opozitia lui nu ne împiedica, ni se va alatura. E firesc sa faca asa.
- Nu cred ca veti câstiga, zise Baley.
- Pentru ca îti închipui ca aceasta investigatie a dumitale îl va disculpa în vreun fel pe Fastolfe si ma va implica pe mine, poate, sau pe altcineva.
- Poate, spuse Baley deznadajduit.
Amadiro dadu din cap:
- Prietene, daca as crede ca poti face ceva care sa-mi strice planurile, as mai fi linistit, asteptând sa fiu distrus?
- Nu sunteti. Faceti tot ce va sta în putinta ca sa opriti aceasta investigatie. De ce, daca sunteti convins ca nimic din ce-as face eu nu v-ar sta în cale?
- Ei bine, poti sa-mi stai în cale demoralizând-i pe unii din membrii Institutului. Nu poti fi periculos, dar poti fi enervant, iar eu nu vreau nici asta. Deci, daca voi putea, voi pune capat enervarii, dar voi face asta cum se cuvine, chiar politicos. Daca ai fi într-adevar periculos...
- Ce-ati face, dr. Amadiro, în acest caz?
- As putea da ordin sa te prinda si sa te închida pâna ce vei fi condamnat. Nu cred ca Aurorienilor le-ar pasa prea mult de ce-as putea face eu unui Pamântean.
Baley spuse:
- Încercati sa ma înspaimântati, si asta n-o sa va mearga. Stiti foarte bine ca nu ma puteti atinge nici cu un deget cu robotii mei de fata.
Amadiro zise:
- Îti dai seama ca la chemarea mea vin o suta de roboti? Ce vor face ai dumitale împotriva lor?
- Toti o suta nu-mi pot face rau. Ei nu pot face deosebirea între Aurorieni si Pamânteni. Eu sunt om, conform celor Trei Legi.
- Te pot imobiliza - fara sa-ti faca rau - în timp ce robotii dumitale sunt distrusi.
- Nu chiar, spuse Baley. Giskard va putea auzi si, daca faceti vreo miscare ca sa va chemati robotii, Giskard va va imobiliza pe dumneavoastra. Se deplaseaza foarte repede si robotii dumneavoastra vor fi neajutorati, chiar daca reusiti sa-i strigati. Ei vor întelege ca orice gest împotriva mea va avea drept rezultat vatamarea dumneavoastra.
- Vrei sa spui ca Giskard ma va lovi?
- Ca sa ma apere pe mine de rau? Cu siguranta. Va va ucide, daca trebuie.
- Desigur ca nu vorbesti serios.
- Ba da, zise Baley. Daneel si Giskard au ordin sa ma apere. Prima Lege, în aceasta privinta, a fost întarita cu toata îndemânarea de care e în stare dr. Fastolfe - si mai ales în ceea ce ma priveste. Asta nu mi s-a spus chiar cu atâtea cuvinte, dar sunt foarte sigur ca e adevarat. Daca robotii mei trebuie sa aleaga între raul facut dumneavoastra si raul facut mie, asa Pamântean cum sunt, pentru ei va fi usor sa aleaga raul facut dumneavoastra. Îmi închipui ca va dati seama ca dr. Fastolfe nu doreste foarte mult sa asigure bunastarea dumneavoastra.
Amadiro chicoti si un zâmbet îi lumina fata:
- Sunt sigur ca ai dreptate în toate privintele, domnule Baley, dar este bine ca te-am facut s-o spui. Stii, bunul meu domn, ca înregistrez si aceasta conversatie - ti-am spus de la început - si ma bucur. E posibil ca dr. Fastolfe sa stearga ultima parte, dar te asigur ca eu n-o voi face. Din ceea ce ai spus reiese clar ca el este foarte pregatit sa inventeze un robot care sa-mi faca rau, chiar sa ma ucida, daca reuseste, având în vedere ca din aceasta conversatie - sau din alta - nu reiese ca eu planuiesc sa-i produc un rau fizic lui sau, chiar, dumitale. Care dintre noi este ticalosul, domnule Baley? Cred ca ai dedus asta si mai cred ca este un moment bun pentru a pune capat întrevederii.
Se ridica, înca zâmbind, iar Baley, înghitind greu, se ridica si el, aproape automat.
Amadiro zise:
- Mai am totusi un lucru de spus. N-are nici o legatura cu micile noastre necazuri de aici, de pe Aurora - ale lui Fastolfe si ale mele. Mai degraba cu problema dumitale, domnule Baley.
- Problema mea?
- Poate ar trebui sa spun problema Pamântului. Îmi închipui ca esti foarte nerabdator sa-l salvezi pe bietul Fastolfe din propria lui neghiobie deoarece crezi ca asta va da planetei dumitale o sansa de expansiune. Sa nu crezi asta, domnule Baley. Te înseli amarnic, este exact vitavercea, ca sa folosesc o expresie populara. Am dat peste ea în câteva romane istorice de pe planeta dumitale.
- Nu cunosc aceasta expresie, raspunse Baley batos.
- Vreau sa spun ca situatia este exact pe dos. Când parerea mea va câstiga în Adunarea Legislativa - si observa ca am spus „când” si nu „daca” - Pamântul va fi obligat sa ramâna în propriul lui sistem planetar, recunosc; dar asta va fi, de fapt, în folosul lui. Aurora va avea perspectiva expansiunii si întemeierii unui imperiu nemarginit. Daca vom sti ca Pamântul nu va fi decât Pamânt, nimic altceva, ce treaba vom avea cu el? Având Galaxia la dispozitia noastra, nu-i vom pizmui pe pamânteni cu singura lor Lume. Am fi chiar dispusi sa facem din Pamânt o Lume confortabila pentru oamenii lui, atât cât se poate. În schimb, domnule Baley, daca Aurorienii fac asa cum cere Fastolfe si permit Pamântului sa-si trimita grupuri colonizatoare în Spatiu, nu va dura mult pâna ce un numar tot mai mare dintre ai nostri se va gândi ca Pamântul vrea sa stapâneasca Galaxia si ca noi vom fi încercuiti si îngraditi, ca vom fi sortiti decaderii si mortii. Atunci, nu voi mai putea face nimic. Propriile mele sentimente prietenesti fata de Pamânteni nu se vor putea opune suspiciunii si prejudecatilor crescânde ale Aurorienilor si atunci va fi foarte rau pentru Pamânt. Asa ca, domnule Baley, daca esti cu adevarat îngrijorat pentru semenii dumitale, ar trebui sa fii foarte nerabdator ca Fastolfe sa nu reuseasca sa impuna acestei planete planul lui foarte gresit. Ar trebui sa fii un aliat puternic al meu. Gândeste-te. Îti spun asta, te asigur, din prietenie sincera si simpatie fata de dumneata si de planeta dumitale.
Amadiro zâmbea la fel de larg ca si pâna atunci, numai ca acum era lup întreg.


57

Baley si robotii lui îl urmara pe Amadiro afara din încapere si pe coridor.
Amadiro se opri în dreptul unei usi discrete si întreba:
- N-ai vrea sa folosesti instalatiile înainte de plecare?
Baley se încrunta o clipa, fiindca nu întelegea. Apoi îsi aminti expresia veche pe care o folosise Amadiro, pentru ca citise romane istorice. Spuse:
- A fost odata un general, al carui nume nu mi-l amintesc si care, constient de exigentele serviciului militar, a spus cândva: „Nu pierde niciodata sansa de a face pipi.”
Amadiro zâmbi larg si zise:
- Excelent sfat. Aproape la fel de bun ca sfatul meu de a te gândi serios la cele discutate. Crede-ma, nu sunt un salbatic. Esti oaspetele meu în aceasta cladire si, din acest motiv, esti în perfecta siguranta.
Baley spuse prevazator:
- Daca ezit, e pentru ca ma gândesc la oportunitatea de a folosi... hm... instalatiile dumneavoastra, tinând seama de faptul ca nu sunt Aurorian.
- Prostii, dragul meu Baley. Ce alta varianta ai? Nevoia nu cunoaste lege. Te rog sa te folosesti de ele. Sa fie asta un simbol ca eu nu sunt influentat de prejudecatile generale de pe Aurora si ca va doresc, dumitale si Pamântului, bine.
- Puteti face un pas în plus?
- În ce directie, domnule Baley?
- Îmi puteti dovedi ca sunteti si deasupra prejudecatilor de pe planeta asta fata de roboti...
- Nu exista prejudecati fata de roboti, spuse Amadiro iute.
Baley dadu solemn din cap, ca si cum ar fi fost de acord cu observatia, si îsi termina fraza:
- ... îngaduindu-le sa intre în Personala cu mine. Am început sa nu ma simt bine fara ei.
Amadiro paru socat o clipa. Îsi reveni imediat si spuse, aproape amenintator:
- Bineînteles, domnule Baley.
- Dar cine e acum înauntru s-ar putea opune cu strasnicie. Nu vreau sa provoc scandal.
- Nu e nimeni înauntru. Este o Personala pentru o singura persoana si, daca ar fi folosit-o cineva, semnalul de ocupat ar fi aratat asta.
- Multumesc, domnule Amadiro, zise Baley.
Deschise usa si spuse:
- Te rog sa intri, Giskard.
Giskard sovai evident, dar nu se opuse si intra. La un gest al lui Baley, îl urma Daneel care, când intra pe usa, îl apuca pe Baley de cot si-l împinse si pe el înauntru.
Închizând usa, Baley zise:
- Ies imediat. Multumesc pentru permisiune.
Intra în încapere cât putu de degajat, dar cu un junghi în capul pieptului. Ar fi putut contine vreo surpriza neplacuta?


58

Baley gasi Personala libera, totusi. Nici nu era mult de cautat în ea. Era mai mica decât cea din locuinta lui Fastolfe.
În cele din urma, observa ca Daneel si Giskard stateau linistiti unul lânga celalalt, cu spatele lipit de usa, straduindu-se, parca, sa ocupe cât mai putin loc.
Baley încerca sa vorbeasca normal, dar ceea ce iesi fu o bolboroseala neclara. Îsi drese vocea facând mai mult zgomot decât trebuia si zise:
- Poti veni mai aproape... si nu-i nevoie sa taci, Daneel.
(Daneel fusese pe Pamânt. Cunostea interdictia de a vorbi în Personala.) Si dovedi imediat ca stie. Îsi duse un deget la buze.
Baley spuse:
- Stiu, stiu, dar las-o balta. Daca Amadiro poate încalca interdictia ca robotii sa intre în Personala, uit si eu de interdictia Pamântenilor de a vorbi aici.
- N-o sa te simti stânjenit din cauza asta, partenere Elijah? întreba Daneel încet.
- Nici un pic, raspunse Baley cu glas normal.
De fapt, era altceva sa stea de vorba cu Daneel - un robot. Cuvintele lui nu sunau chiar atât de îngrozitor într-o camera din asta când, de fapt, nu era de fata nici o fiinta umana. Si nu sunau deloc îngrozitor când erau de fata numai roboti, oricât de asemanator cu omul ar fi fost unul dintre ei. Sigur ca Baley nu putea spune asta. Desi Daneel nu avea sentimente, pe care i le-ar fi putut rani o fiinta umana, Baley avea sentimente fata de el.
Apoi, Baley se gândi la altceva si simti foarte clar ca este un prost cât toate zilele.
- Sau, îi zise lui Daneel aproape soptind, sugerezi aceasta tacere pentru ca exista microfoane în încapere?
Ultimul cuvânt fu mai degraba o miscare a buzelor.
- Daca te gândesti, partenere Elijah, ca oamenii din afara acestei camere ar putea detecta ce se vorbeste înauntru cu ajutorul vreunui dispozitiv de tras cu urechea, asta este absolut imposibil.
- De ce imposibil?
Apa de la toaleta începu sa curga repede si fara zgomot, iar Baley se îndrepta spre chiuveta.
Daneel spuse:
- Pe Pamânt, aglomerarea Oraselor a facut imposibila intimitatea. Trasul cu urechea a devenit permis si ar parea fireasca folosirea unui dispozitiv de auzit mai bine. Daca un Pamântean nu doreste sa fie auzit, pur si simplu nu vorbeste, poate de aceea este obligatorie tacerea în locuri în care intimitatea este o amagire, ca în încaperile pe care le numiti Personale. În schimb, pe Aurora, ca si în toate Lumile din Spatiu, intimitatea este reala si este foarte apreciata. Îti amintesti de Solaria si de exagerarile bolnavicioase la care s-a ajuns acolo. Dar chiar si pe Aurora, care nu seamana cu Solaria. orice fiinta umana este izolata de oricare alta fiinta umana printr-un spatiu de neimaginat pe Pamânt si printr-un paravan format din roboti, în plus. Ar fi ceva de neimaginat distrugerea acestei intimitati.
Baley întreba:
- Adica ar fi o crima sa pui microfoane în aceasta camera?
- Mult mai rau, partenere Elijah. N-ar fi un gest demn de un gentleman Aurorian.
Baley privi în jur. Daneel, întelegând gresit gestul, scoase un prosop dintr-un suport pe care cei neobisnuiti nu-l zareau imediat si i-l întinse lui Baley. Baley primi prosopul, dar nu dupa asta se uitase el.
Ochii lui cautau un microfon, pentru ca îi venea greu sa creada ca ar renunta cineva la un asemenea avantaj doar pentru ca ar fi considerat ca este necivilizat. Fu în zadar, iar Baley, cam descurajat, Stia ca asa va fi. N-ar putea detecta un microfon Aurorian, chiar daca ar exista vreunul aici. Nici n-ar sti ce sa caute.
Apoi îsi urma alt gând plin de suspiciune:
- Spune-mi, Daneel, pentru ca îi cunosti pe Aurorieni mai bine decât mine, de ce crezi ca Amadiro îsi da atâta osteneala cu mine? Discuta cu mine pe îndelete. Ma conduce. Îmi da voie sa folosesc aceasta camera - lucru pe care Vasilia nu l-ar fi facut. Parca ar avea o gramada de timp de pierdut cu mine. Politete?
- Multi Aurorieni se mândresc cu politetea lor. S-ar putea ca si Amadiro sa faca la fel. A accentuat de câteva ori ca nu e un salbatic.
- Alta întrebare. De ce crezi ca mi-a dat voie sa va iau, pe tine si pe Giskard, în aceasta încapere?
- Mie mi s-a parut ca vrea sa-ti înlature banuiala ca ar putea exista vreo capcana în aceasta încapere.
- De ce i-ar pasa? Pentru ca era îngrijorat de faptul ca as putea simti o teama nejustificata?
- Alt gest de gentleman Aurorian civilizat, cred.
Baley dadu din cap:
- Ei bine, daca în aceasta camera sunt microfoane si Amadiro ma aude, n-are decât. Eu nu-l consider un gentleman Aurorian civilizat. Mi-a dat clar de înteles ca, daca nu-mi las balta investigatia, va avea grija ca întregul Pamânt sa sufere. Asta e o atitudine de gentleman civilizat? Sau de santajist incredibil de violent?
Daneel spuse:
- Un gentleman Aurorian civilizat poate considera ca e nevoie sa profereze amenintari, dar atunci trebuie s-o faca asa ca un gentleman.
- Cum a facut si Amadiro. Deci, felul în care spune un lucru si nu ceea ce spune conteaza pentru un gentleman. Dar tu esti robot, Daneel, si, deci, nu poti critica o fiinta umana, nu-i asa?
Daneel raspunse:
- Mi-ar fi greu s-o fac. Dar pot sa te întreb ceva, partenere Elijah? De ce ai cerut voie sa ne aduci, pe prietenul Giskard si pe mine, în aceasta încapere? Mai devreme am avut impresia ca nu crezi ca esti în pericol. Acum te-ai convins ca nu esti în siguranta decât în prezenta noastra?
- Nu, Daneel, nici vorba. Acum sunt foarte convins ca nu sunt în pericol si ca n-am fost.
- Totusi, gesturile tale când ai intrat în aceasta camera au tradat o suspiciune deosebita. Ai perchezitionat-o.
- Bineînteles! Am spus ca nu sunt în pericol, dar asta nu înseamna ca nu exista pericol, zise Baley.
- Nu cred ca înteleg deosebirea, partenere Elijah, spuse Daneel.
- Vorbim mai târziu despre asta, Daneel. Înca nu sunt sigur daca în aceasta camera sunt sau nu microfoane.
Baley aproape terminase. Zise:
- Ei bine, Daneel, am stat pe îndelete, nu m-am grabit deloc. Acum sunt gata sa ies si ma întreb daca Amadiro ne mai asteapta dupa atâta vreme sau daca a trimis vreun subaltern sa ne conduca afara. La urma urmei, Amadiro este o persoana ocupata si nu poate petrece toata ziua cu mine. Ce crezi, Daneel?
- Ar fi mai logic daca dr. Amadiro ar trimite pe cineva.
- Si tu, Giskard? Ce parere ai?
- Sunt de acord cu prietenul Daneel, desi din experienta mea am vazut ca fiintele umane nu fac întotdeauna ceea ce ar fi logic.
Baley spuse:
- În ce ma priveste, eu cred ca Amadiro ne asteapta rabdator. Daca l-a facut ceva sa piarda atâta timp cu noi, cred ca forta motrice - oricare ar fi ea - înca n-a slabit.
- Nu stiu care ar putea fi forta motrice despre care vorbesti, partenere Elijah, zise Daneel.
- Nici eu, Daneel, raspunse Baley, si asta ma deranjeaza foarte mult. Dar acum sa deschidem usa si sa vedem.


59

Amadiro îi astepta la usa, exact în locul în care îl lasase Baley. Le zâmbi, fara sa dea vreun semn de nerabdare. Baley nu se putut stapâni sa nu-i arunce lui Daneel o privire care însemna „ti-am spus eu”, iar acesta raspunse cu indiferenta.
Amadiro spuse:
- Mi-a parut cam rau ca nu l-ai lasat pe Giskard afara când ai intrat, domnule Baley. L-as fi putut cunoaste în trecut, când Fastolfe si cu mine ne întelegeam mai bine, dar nu stiu cum s-a facut ca nu l-am cunoscut vreodata. Stii, Fastolfe mi-a fost profesor.
- Da? facu Baley. De fapt; n-am stiut asta.
- N-aveai cum s-o stii, daca nu ti s-a spus... si în scurtul timp de când te afli pe planeta, oricum, n-ai fi avut timp sa afli banalitati din astea, cred. Hai acum, m-am gândit ca nu prea ma poti considera primitor daca nu profit sa te duc la Institut, ca sa-ti arat ce-i acolo.
- Zau, zise Baley, putin îndaratnic, trebuie...
- Insist, zise Amadiro pe un ton autoritar. Ai sosit pe Aurora ieri dimineata si nu cred ca vei mai ramâne pe planeta multa vreme. Asta e singura sansa pe care o ai sa arunci o privire într-un laborator modern care efectueaza lucrari de cercetare în domeniul roboticii.
ÎI lua pe Baley de brat si continua sa flecareasca. („Limba-lunga”, îi trecu prin cap lui Baley, care era foarte uimit.)
- Te-ai spalat, zise Amadiro. Ti-ai facut nevoile. Poate mai sunt si alti roboticieni carora ai vrea sa le pui întrebari si eu as fi de acord cu asta, pentru ca vreau sa-ti arat ca nu-ti pun piedici în scurtul timp în care ti se va mai permite sa-ti faci investigatia. De fapt, n-ai nici un motiv sa nu cinezi cu noi.
Giskard spuse:
- Daca-mi dati voie sa va întrerup, domnule...
- Nu-ti dau! i-o taie Amadiro si robotul tacu.
Amadiro zise:
- Dragul meu domn Baley, îi înteleg pe acesti roboti. Cine sa-i cunoasca mai bine? Cu exceptia nefericitului de Fastolfe, bineînteles. Sunt sigur ca Giskard voia sa-ti aminteasca de vreo întâlnire, vreo promisiune, vreo afacere, si toate astea n-au nici un rost. Deoarece investigatia este aproape terminata, îti promit, nimic din ceea ce avea el de gând sa-ti aminteasca nu mai poate avea importanta. Sa uitam de fleacurile astea si sa fim prieteni pentru scurt timp. Trebuie sa întelegi, bunul meu domn Baley, continua el, ca sunt un fel de fan al Pamântului si al culturii lui. Pe Aurora nu e chiar cel mai raspândit subiect, dar eu îl consider fascinant. Ma intereseaza mai ales istoria veche a Pamântului, zilele când pe el se vorbeau o suta de limbi si Standardul Interstelar înca nu aparuse. Îmi dai voie sa te felicit, apropo, pentru felul în care te-ai descurcat cu Interstelara? Pe aici, zise el în continuare, dam coltul. Vom ajunge în camera pentru simulari la conexiuni pozitronice, care are o frumusete a ei, stranie, si poate ca dam de o simulare în functiune. E ca o simfonie. Dar vorbeam despre felul în care te-ai descurcat cu Interstelara. Una dintre multele credinte de pe Aurora în legatura cu Pamântul este ca Pamântenii vorbesc o Interstelara de neînteles. Când s-a transmis spectacolul despre dumneata, multi au spus ca actorii nu puteau fi Pamânteni, pentru ca puteau fi întelesi, dar eu te pot întelege.
Când spuse acest lucru, zâmbi. Apoi continua, cu un aer confidential:
- Am încercat sa-l citesc pe Shakespeare, dar nu-l pot citi în original, desigur, iar traducerea este ciudat de banala. Nu cred altceva decât ca vina e a traducerii si nu a lui Shakespeare. Ma descurc mai bine cu Dickens si Tolstoi,poate pentru ca e proza, desi numele personajelor sunt, în ambele cazuri, imposibil de pronuntat pentru mine. Ceea ce vreau sa spun, domnule Baley, este ca sunt un prieten al Pamântului. Zau ca sunt. Vreau numai binele lui. Întelegi?
ÎI privi pe Baley si din nou se zari lupul în ochii lui stralucitori. Baley ridica glasul, straduindu-se sa-si faca loc printre frazele curgatoare ale celuilalt:
- Mi-e teama ca nu pot sa va fac pe plac, dr. Amadiro. Trebuie sa-mi vad de treburi si nu mai am alte întrebari pentru dumneavoastra sau pentru oricine-de aici. Daca dumneavoastra...
Baley se opri. În aer se auzi un zgomot slab si ciudat, ca un hodorogit. Privi în sus, uimit:
- Ce-i asta?
- Ce anume? întreba Amadiro. Nu simt nimic.
Privi la cei doi roboti, care urmasera tacuti pe cele doua fiinte umane.
- Nimic! zise cu putere. Nimic.
Baley îsi dadu seama ca asta e un ordin. Nici unul dintre roboti nu putea pretinde ca a auzit zgomotul, contrazicând direct o fiinta umana, daca Baley nu aplica o contrapresiune, si era sigur ca nu va reusi prea bine, fata de profesionalismul lui Amadiro.
Oricum, nu conta. EI auzise ceva si nu era robot; nu putea fi contrazis. Spuse:
- Dupa cum ati spus chiar dumneavoastra, dr. Amadiro, mi-a ramas putin timp. Asta e un motiv în plus pentru care trebuie....
Din nou zgomotul hodorogit. Mai tare.
Baley spuse, foarte taios:
- Cred ca asta e exact ceea ce n-ati auzit înainte si nu auziti nici acum. Lasati-ma sa plec, domnule, sau voi cere ajutorul robotilor mei.
Amadiro dadu imediat drumul bratului lui Baley:
- Prietene, nu trebuie decât s-o spui. Hai! Te voi conduce la cea mai apropiata iesire si, daca mai vii vreodata pe Aurora, ceea ce pare extrem de improbabil, te rog sa vii sa faci vizita pe care ti-am promis-o.
Acum mergeau mai repede. Coborâra cu rampa în spirala, iesira pe un culoar înspre anticamera spatioasa, acum libera, si pe culoarul prin care intrasera.
Ferestrele din anticamera erau foarte întunecate. Se putea sa fie deja noapte?
Nu era. Amadiro murmura pentru el:
- Ce vreme împutita! Au întunecat ferestrele.
Se întoarse înspre Baley:
- Cred ca ploua. Au prevazut-o si, de obicei, te poti încrede în buletinul meteorologic, când e vreme urâta.
Usa se deschise si Baley facu un salt înapoi. Un vânt rece rabufni înauntru si pe cerul nu negru, ci de un cenusiu închis, ciudat, vârfurile copacilor se leganau încoace si încolo. Din cer se scurgea apa, coborând în suvoaie. Si în timp ce Baley privea îngrozit, o dunga luminoasa traversa cerul cu o stralucire orbitoare si apoi se auzi, din nou, hodorogeala, de data asta cu o trosnitura de parca dunga de lumina ar fi rupt cerul si hodorogeala ar fi fost zgomotul produs de ruptura.
Baley se întoarse si zbura înapoi pe drumul pe care venise, scâncind.





15. DIN NOU DANEEL SI GISKARD


60

Baley simti strânsoarea puternica a lui Daneel pe brate, mai jos de umeri. Se opri si se chinui sa nu mai scoata sunetul asta copilaresc. Simtea cum tremura.
Daneel spuse cu nemarginit respect:
- Partenere Elijah. e o furtuna - asteptata, prevazuta, normala.
- Stiu asta, sopti Baley.
Într-adevar, stia. Furtunile fusesera descrise de nenumarate ori în cartile pe care le citise, de fictiune sau nu. Le vazuse în imagini holografice si în spectacole de pe hiperunde - sunet, aspect, tot. Partea adevarata, totusi, sunetul si aspectul normal, nu patrunsese niciodata în maruntaiele Orasului si, de fapt, nu încercase niciodata în viata asa ceva.
Cu tot ce stia - teoretic - nu putea înfrunta - visceral - realitatea. În ciuda descrierilor, a culegerilor de texte, a fotografiilor mici si a imaginilor vazute pe ecrane mici, a sunetelor înregistrate; în ciuda acestor lucruri, habar n-avea ca fulgerele sunt atât de luminoase si ca strabat cerul în felul asta; ca sunetul este un bas care vibreaza asa de tare deasupra unei Lumi pustii; ca si una, si alta, sunt asa de imprevizibile; si ca ploaia poate sa semene cu o galeata de apa rasturnata, care curge întruna.
Murmura disperat:
- Nu pot iesi acolo.
- Nu va trebui s-o faci, zise Daneel imediat. Giskard aduce vehiculul. Ti-l va trage chiar în fata usii. Nici o picatura de ploaie n-o sa cada pe tine.
- De ce nu asteptam pâna se termina?
- Nu te sfatuiesc deloc sa faci asta, partenere Elijah. Ploaia va mai continua cel putin pâna dupa miezul noptii si, daca Presedintele soseste mâine dimineata, asa cum a dat de înteles dr. Amadiro, ar fi bine sa petreci seara consultându-te cu dr. Fastolfe.
Baley se sforta sa se întoarca în partea de unde venise si-l privi pe Daneel în ochi. Acestia pareau foarte îngrijorati, dar Baley se gândi, cu tristete, ca asta era numai interpretarea lui despre aspectul acelor ochi. Robotul nu avea sentimente, ci doar derivatii pozitronice, care imitau sentimentele. (Si poate ca nici oamenii nu aveau sentimente, ci doar derivatii pozitronice interpretate ca sentimente.)
Era constient ca Amadiro plecase. Spuse:
- Amadiro m-a întârziat intentionat, insistând sa intru în Personala, vorbind fara rost, împiedicându-va, pe tine si pe Giskard, sa-l întrerupeti si sa ma preveniti despre furtuna. A insistat chiar sa ma convinga sa fac turul cladirii cu el sau sa cinez cu el. S-a oprit numai la zgomotul furtunii. Asta astepta el.
- S-ar putea. Daca furtuna te retine aici acum, asta poate fi ceea ce asteapta el.
Baley ofta:
- Ai dreptate. Trebuie sa plec... cumva.
Sovaind, facu un pas înspre usa, care era tot deschisa, înca acoperita de cenusiul închis al ploii care cadea. Un al doilea pas. Si înca unul... sprijinindu-se greu pe Daneel. Giskard astepta linistit la usa. Baley se opri si închise ochii o clipa. Apoi vorbi cu glas scazut, mai mult pentru el, decât pentru Daneel:
- Trebuie s-o fac.
Si înainta din nou.


61

- Va simtiti bine, domnule? întreba Giskard.
Era o întrebare prosteasca, impusa de programarea robotului, se gândi Baley, desi nu era mai rea decât întrebarile groaznic de nepotrivite pe care le puneau, uneori, fiintele umane, în afara programarii sau a etichetei.
- Da, raspunse Baley, cu o voce pe care încerca - si nu reusi - sa o faca mai puternica decât o soapta ragusita.
Era un raspuns fara rost la o întrebare prosteasca, pentru ca Giskard, asa robot cum era, îsi dadea, desigur, seama ca Baley nu se simtea bine si ca raspunsul lui era o minciuna sfruntata. Oricum, raspunsul fu dat si primit si îl scuti pe Giskard de urmatorul pas.
Spuse:
- Acum ma duc sa iau vehiculul aeropurtat si sa-l aduc în fata usii.
- Va functiona... cu toata aceasta... aceasta apa, Giskard?
- Da, domnule. E o ploaie obisnuita.
Iesi, mergând drept prin ploaie. Fulgerele luminau aproape întruna si tunetele erau un mârâit surd care ajungea la intensitatea maxima în câteva minute.
Pentru prima oara în viata lui, Baley se pomeni ca invidiaza un robot. Închipuie-ti, sa poata merge prin asta; sa nu-i pese de apa, de vreme, de sunete; sa poata ignora peisajul si sa aiba o asa-zisa viata plina de curaj; sa nu cunoasca teama sau durerea sau moartea, pentru ca nu exista durere sau moarte. Si totusi, sa nu poata gândi cu capul lui, sa nu aiba farâme de intuitie... Aceste însusiri meritau pretul platit de oameni pentru ele? Deocamdata, Baley nu putea spune. Stia ca, de îndata ce va învinge teama, nici un pret nu va fi prea mare pentru om. Dar acum, când nu simtea decât cum îi bate inima si îl lasa nervii, nu putea sa nu se întrebe la ce-i folosea sa fie om, daca nu era în stare sa depaseasca aceasta spaima cuibarita adânc în suflet, aceasta agorafobie puternica.
Si totusi, statuse aproape doua zile în aer liber si reusise sa se simta bine. Dar teama nu fusese învinsa. Acum stia. O înabusise gândindu-se intens la alte lucruri, dar furtuna nesocotise toata intensitatea gândului. Nu putea îngadui asa ceva. Daca toate astea piereau - gândire, mândrie, vointa - va trebui sa se întoarca la rusine. Nu se putea pierde cu firea sub privirea impersonala, superioara a robotilor. Rusinea trebuia sa fie mai puternica decât teama. Simti bratul puternic al lui Daneel în jurul taliei si rusinea îl împiedica sa faca lucrul dupa care tânjea - sa se întoarca si sa-si ascunda fata la pieptul robotului. Poate ca n-ar fi rezistat, daca Daneel ar fi fost om...
Pierduse legatura cu realitatea, pentru ca auzise vocea lui Daneel ca de la mare distanta. Suna de parca Daneel simtea ceva asemanator cu panica:
- Partenere Elijah, ma auzi?
Vocea lui Giskard, de la aceeasi distanta, zise:
- Va trebui sa-l caram.
- Nu, murmura Baley, lasati-ma sa merg.
Poate ca ei nu-l auzeau. Poate ca el nici nu vorbea, ci numai credea ca vorbeste. Se simti ridicat de la pamânt. Bratul stâng îi atârna moale si el se cazni sa-l ridice, sa-l puna pe umarul cuiva, sa se înalte de la mijloc în sus, sa bâjbâie pe podea cu picioarele si sa stea drept. Dar bratul stâng continua sa-i atârne moale si toata truda lui fu în zadar.
Era constient ca se deplasa prin aer si simti o rafala de stropi pe fata. Nu apa propriu-zisa, ci stropi de aer umed. Apoi urma apasarea unei suprafete solide pe partea lui stânga, alta mai moale pe partea lui dreapta. Se afla în vehiculul aeropurtat, facut din nou sandvis între Giskard si Daneel. Lucrul de care îsi dadea cel mai bine seama era ca Giskard era ud. Simti cum îl inunda un jet de aer cald. Afara era un întuneric aproape total, iar pe geam se scurgea o pelicula de apa. Apoi se lasa o bezna totala. Zgomotul facut de jet, în timp ce vehiculul se ridica deasupra gazonului si se legana, acoperi tunetul si paru sa-i smulga dintii.
Giskard spuse:
- Îmi pare rau ca va produc neplacere cu suprafata mea uda, domnule. Ma voi usca repede. Vom astepta putin aici, pâna ce va reveniti.
Baley respira mai usor. Se simtea protejat de minune si confortabil. Se gândi: „Vreau înapoi în Orasul meu. N-au decât sa colonizeze cei din Spatiu tot Universul. Pamântul e tot ce ne trebuie.” Si chiar în timp ce gândea asa, stia ca nu el, ci nebunia lui credea asta.
Simti nevoia sa-si ocupe mintea cu ceva. Vorbi pierit:
- Daneel?
- Da, partenere Elijah?
- În legatura cu Presedintele, crezi ca Amadiro aprecia corect situatia când presupunea ca Presedintele va pune capat investigatiei, sau spunea doar ce dorea el sa fie?
- Poate ca Presedintele, partenere Elijah, îi va primi într-adevar pe dr. Fastolfe si pe Amadiro în legatura cu aceasta problema. Ar fi o procedura obisnuita pentru a reglementa o disputa de felul asta. Exista multe precedente.
- Dar de ce? întreba Baley slab. Daca Amadiro a fost atât de convingator, de ce Presedintele n-ar ordona pur si simplu oprirea investigatiei?
- Presedintele, spuse Daneel, este într-o situatie politica dificila. La început a fost de acord sa fii adus pe Aurora, la rugamintea doctorului Fastolfe, si nu poate da înapoi atât de brusc, fara sa para slab si nehotarât si fara sa-l supere pe dr. Fastolfe, care este o persoana foarte influenta în Adunarea Legislativa.
- Atunci de ce nu a refuzat cererea lui Amadiro?
- Si dr. Amadiro are influenta, partenere Elijah, si ar putea deveni si mai influent. Presedintele trebuie sa câstige timp ascultând ambele parti si lasând macar impresia de deliberare; pâna ajunge la o concluzie.
- Bazata pe ce?
- Pe fondul chestiunii, trebuie sa presupunem.
- Atunci, pâna mâine dimineata, trebuie sa vin cu ceva care sa-l convinga pe Presedinte sa fie de partea lui Fastolfe, si nu împotriva lui. Daca fac asta, va însemna victorie?
Daneel spuse:
- Presedintele nu este autotputernic, dar influenta lui e mare. Daca îl va sprijini puternic pe dr. Fastolfe, atunci, în conditiile politice actuale, dr. Fastolfe va câstiga probabil sprijinul Adunarii Legislative. Baley simti ca începe sa gândeasca din nou clar:
- Asta ar fi o buna explicatie pentru încercarea lui Amadiro de a ne întârzia. Poate a crezut ca n-am ce-i oferi Presedintelui si avea nevoie doar de o întârziere, ca sa ma împiedice sa aflu ceva în timpul care mi-a ramas.
- Asa s-ar parea, partenere Elijah.
- Si m-a lasat sa plec doar când a crezut ca furtuna ma va retine în continuare.
- Poate ca da, partenere Elijah.
- În acest caz, nu-i putem permite furtunii sa ne opreasca.
Giskard spuse calm:
- Unde vreti sa va ducem, domnule?
- Înapoi la locuinta doctorului Fastolfe. Daneel zise:
- Mai putem sta o clipa, partenere Elijah? Ai de gând sa-i spui dr. Fastolfe ca nu poti continua investigatia?
Baley întreba taios:
- De ce vorbesti asa? Faptul ca vocea îi rasuna tare si mânioasa era un semn ca îsi revenise.
Daneel raspunse:
- Mi-era, doar, teama sa nu fi uitat, o clipa, ca dr. Amadiro te-a îndemnat sa faci asa de dragul bunastarii Pamântului.
- N-am uitat, spuse Baley morocanos, si ma mira, Daneel, ca tu îti închipui ca asta m-ar putea influenta. Fastolfe trebuie scos din cauza si Pamântul trebuie sa-si trimita colonizatorii în Galaxie. Daca exista vreun pericol din partea Globalistilor, va trebui sa riscam.
- Dar, în acest caz, partenere Elijah, de ce sa te întorci la dr. Fastolfe? Mie mi se pare ca n-avem nimic de adus la cunostinta lui deocamdata. Nu ne putem continua investigatia în alta directie, înainte de a ne prezenta la dr. Fastolfe?
Baley se salta pe locul lui si-si puse o mâna pe Giskard, care acum era complet uscat. Spuse cu o voce aproape normala:
- Sunt multumit de progresul pe care l-am facut deja, Daneel. Sa pornim, Giskard. Mergi înspre locuinta dr. Fastolfe.
Si apoi, strângându-si pumnii si îndreptându-si corpul, Baley adauga:
- Si în plus, Giskard, sa faci ferestrele transparente. Vreau sa privesc furtuna în fata.


62

Baley îsi tinu respiratia, asteptând transparenta. Cabina mica a vehiculului nu va mai fi complet acoperita, nu va mai avea peretii opaci. Când ferestrele se luminara, aparu un fulger de lumina, care veni si se duse prea repede ca sa faca altceva decât sa întunece lumea, prin contrast. Baley nu se putu stapâni sa nu se chirceasca, vrând sa se caleasca pentru tunetul care se rostogoli si hurui dupa câteva clipe.
Daneel zise împaciuitor:
- Furtuna se va potoli si, în curând, se va opri.
- Nu-mi pasa daca se opreste sau nu, zise Baley cu buzele tremurându-i. Haide. Sa mergem.
Pentru sine însusi, încerca sa întretina iluzia unei fiinte umane care avea în grija roboti. Vehiculul aeropurtat se ridica usor în aer si, imediat, interveni o miscare laterala, care îl legana atât de tare, încât Baley simti cum îl împinge cu putere pe Giskard.
Baley striga (mai degraba gâfâit):
- Îndreapta vehiculul, Giskard!
Daneel îsi trecu un brat în jurul umerilor lui Baley si îl trase înapoi cu blândete. Celalalt brat îi era trecut printr-o brida prinsa de cadrul vehiculului.
- Asta nu se poate, partenere Elijah, zise Daneel. Este un vânt foarte puternic.
Baley simti cum i se ridica parul:
- Adica... o sa ne ia vântul?
- Nu, sigur ca nu, zise Daneel. Daca masina ar fi antigravitationala - forma de tehnologie ce nu exista, bineînteles - si daca masa si inertia i-ar fi eliminate, atunci ar fi aruncata ca un fulg in aer. Oricum, noi ne pastram întreaga masa chiar si daca jeturile ne ridica si ne mentin în aer, asa ca inertia noastra se opune vântului. Cu toate acestea, vântul ne face sa ne leganam, desi masina este complet sub controlul lui Giskard.
- Nu s-ar zice.
Baley era constient de un scâncet subtire, probabil vântul, care: se strecura pe lânga corpul vehiculului si îsi croia drum prin atmosfera ostila. Apoi vehiculul se clatina si Baley, care oricum nu s-ar fi putut stapâni, îl strânse cu disperare pe Daneel de gât.
Daneel astepta o clipa. Dupa ce Baley îsi veni în fire si strânsoarea îi slabi putin, Daneel se elibera usor din îmbratisarea lui, dar tinându-l bine pe acesta din urma pe dupa umeri. Spuse:
- Ca sa mentina directia, partenere Elijah, Giskard trebuie sa pareze vântul printr-o amplasare asimetrica a jeturilor vehiculului. Acestea sunt transmise pe o parte, ca sa faca masina sa se aplece în bataia vântului, iar forta si directia acestor jeturi trebuie reglate în functie de schimbarile de forta si directie ale vântului. Nimeni nu se pricepe mai bine la asta decât Giskard, chiar daca asa se produc leganari si clatinari. Deci trebuie sa-l ierti pe Giskard daca, uneori, nu ia parte la discutia noastra. Atentia ii este îndreptata în întregime asupra vehiculului.
- Este... este în ordine?
Baley simti cum i se strânge stomacul la gândul de a se juca astfel cu vântul. Era sincer bucuros ca nu mâncase de multe ore. N-ar fi putut - n-ar fi îndraznit - sa-i fie rau în spatiul restrâns al vehiculului. Gândul îl indispuse si mai tare, asa ca încerca sa se concentreze la altceva. Se gândi la benzile rulante de pe Pamânt, la felul în care trecea de pe o banda pe alta cu viteza mai mare si pe urma înapoi în zonele cu viteze mai mici, aplecându-se cu pricepere în bataia vântului, în doua directii: una când se grabea mai repede (expresie ciudata, folosita numai de alergatorii pe benzi) si alta când încetinea. În tinerete, Baley se descurcase fara sa se opreasca si fara sa greseasca. Daneel se adaptase fara probleme si, singura data când parcursesera benzile împreuna, fusese perfect. Pai, acuma era la fel! Vehiculul aeropurtat schimba benzile rulante. Desigur! Era la fel! Nu chiar la fel, ca sa fim sinceri. În Oras, viteza benzilor era stabilita. Curentul de aer era absolut previzibil, pentru ca era rezultatul miscarii benzilor. Aici, în furtuna, vântul avea toanele lui sau, mai degraba, de¬pindea de atâtea variabile (Baley se straduia sa fie cât mai rational) încât parea sa aiba legile lui - iar Giskard nu avea ce sa-i faca. Asta era tot. Era doar putin mai complicat decât la schimbarea benzilor. Acestea se deplasau cu viteze variabile si trebuiau schimbate brusc.
Baley murmura:
- Daca intram într-un copac?
- Foarte improbabil, partenere Elijah. Giskard este mult prea îndemânatic pentru asa ceva. Si ne aflam la înaltime foarte mica deasupra pamântului, asa ca jeturile sunt destul de puternice.
- Atunci o sa ne lovim de stânca. O sa se prabuseasca peste noi.
- N-o sa ne lovim de stânca, partenere Elijah.
- De ce nu? Cum naiba vede Giskard pe unde mergem?
Baley se holba la întunericul din fata.
- Soarele e pe cale sa apuna, spuse Daneel, si se mai zareste ceva lumina printre nori. Pentru noi e destul ca sa vedem cu ajutorul farurilor. Si pe masura ce se întuneca mai tare, Giskard va mai aprinde faruri.
- Ce faruri? întreba Baley revoltat.
- Tu nu le vezi foarte bine, pentru ca au o componenta cu infrarosu la care ochii lui Giskard sunt sensibili, dar ai tai nu. În plus, razele infrarosii sunt mai penetrante decât lumina cu lungime de unda mai mica si, din aceasta cauza, sunt mai eficiente pe ploaie, burnita si ceata.
Baley reusi sa fie curios, chiar daca îi era greata:
- Si ochii tai, Daneel?
- Ochii mei, partenere Elijah, sunt proiectati sa fie cât mai asemanatori posibil cu ai omului. Poate ca, în aceasta clipa, este un fapt regretabil.
Vehiculul aeropurtat se scutura si Baley se pomeni ca-si tine, din nou, respiratia. Vorbi în soapta:
- Ochii celor din Spatiu sunt adaptati tot la soarele Pamântului, chiar daca ochii robotilor nu sunt. Asta-i un lucru bun, daca le aduce aminte ca se trag din Pamânteni.
Vocea i se stinse. Se întuneca tot mai mult. Acum nu mai vedea nimic si nici fulgerele nu mai luminau nimic, doar luau vederea. Îsi închise ochii, dar asta nu-l ajuta. Era tot mai constient de tunetul mânios si amenintator. N-ar trebui sa se opreasca? N-ar trebui sa astepte sa treaca partea cea mai rea a furtunii?
Giskard spuse dintr-o data:
- Vehiculul nu se comporta cum trebuie.
Baley simti cum plutirea devine inegala, ca si cum masina era pe roti si trecea peste culmi si creste.
- Poate fi o avarie din cauza furtunii, prietene Giskard? întreba Daneel.
- Nu pare, prietene Daneel. Nici nu pare probabil ca aceasta masina sa sufere o asemenea avarie în aceasta furtuna sau în oricare alta.
Baley pricepu greu schimbul de replici:
- Avarie? murmura. Ce fel de avarie?
Giskard spuse:
- Cred ca se scurge compresorul, domnule, dar încet. Nu e din cauza unei întepaturi obisnuite.
- Atunci cum s-a întâmplat? întreba Baley.
- Avarie intentionata, probabil, cât a stat în fata Cladirii Administratiei. Am observat de putin timp ca suntem urmariti.
- De ce, Giskard?
- O posibilitate ar fi, domnule, sa astepte ca sa ne prabusim complet.
Miscarea vehiculului era tot mai dezordonata.
- Poti ajunge la dr. Fastolfe?
- Se pare ca nu, domnule.
Baley încerca sa-si puna mintea amortita în actiune:
- În acest caz, am interpretat total gresit motivul pentru care Amadiro voia sa ne întârzie. Ne tinea acolo ca unul sau mai multi roboti de-ai lui sa ne strice masina, astfel încât sa ne prabusim în pustiu si în furtuna.
- Dar de ce-ar face asa ceva? întreba Daneel, parând socat. Ca sa puna mâna pe tine? Într-un fel, te-a avut deja sub nas.
- Nu ma vrea pe mine. Nimeni nu ma vrea pe mine, spuse Baley ceva mai putin mânios. Pericolul este pentru tine, Daneel.
- Pentru mine, partenere Elijah?
- Da, pentru tine! Giskard, alege un loc sigur pentru coborâre si, imediat dupa aceea, Daneel trebuie sa coboare din masina si sa ajunga într-un loc sigur.
- Asta nu se poate, partenere Elijah, zise Daneel. Nu te pot parasi daca nu te simti bine si, mai ales, daca exista urmaritori care ti-ar putea face rau.
Baley spuse:
- Daneel, ei te urmaresc pe tine. Trebuie sa pleci. Cât despre mine, eu pot sta în masina. Eu nu sunt în pericol.
- Cum pot sa cred asa ceva?
- Te rog! Te rog! Cum sa-ti explic, daca totul se învârteste... Daneel - vocea lui Baley era disperat de calma - tu esti cel mai important individ de aici, mult mai important decât Giskard si cu mine la un loc. Nu numai ca tin la tine si nu vreau sa ti se întâmple ceva rau. Toata umanitatea depinde de tine. N-avea grija mea, eu sunt un om; ai grija de miliarde de oameni. Daneel... te rog...

63

Baley simtea ca se clatina încoace si încolo. Sau vehiculul se clatina? Se prabusea? Sau Giskard nu-l mai stapânea? Sau încerca o actiune de ocolire? Lui Baley nu-i pasa. Nu-i pasa! Sa se prabuseasca masina. Sa se faca farâme. I-ar placea sa uite. Orice, numai sa scape de spaima asta îngrozitoare, de incapacitatea asta absoluta de a se întelege cu Universul.
Numai ca trebuia sa se asigure ca Daneel a fugit - a fugit la adapost. Dar cum? Totul era ireal si el nu putea explica nimic acestor roboti. Pentru el situatia era clara; dar cum sa transfere întelegerea acestor roboti, acestor neoameni care nu întelegeau decât cele Trei Legi ale lor si care ar fi lasat tot Pamântul, si pâna la urma toata umanitatea, sa se duca dracului, pentru ca ei nu puteau fi îngrijorati decât de singurul om de sub nasul lor? De ce-or fi fost inventati robotii?
Si apoi, destul de ciudat, Giskard, cel mai putin evoluat dintre ei, îi veni în ajutor. Vorbi cu vocea lui seaca:
- Prietene Daneel, nu mai pot tine acest vehicul în functiune mult timp. Poate ca ar fi mai bine sa faci asa cum sugereaza domnul Baley. Ti-a dat un ordin foarte puternic.
- Sa-l parasesc, prietene Giskard, când nu se simte bine? întreba Daneel uimit.
- Nu-l poti cara în furtuna cu tine, prietene Daneel. Mai mult, el pare atât de nerabdator sa pleci, încât i-ai putea face rau daca ramâi.
Baley simti cum îsi vine în fire:
- Da-da, reusi sa bolboroseasca. E asa cum spune Giskard. Giskard, du-te cu el, ascunde-l, asigura-te ca nu se întoarce... apoi vino dupa mine.
Daneel zise cu hotarâre:
- Asta nu se poate, partenere Elijah. Nu te putem lasa singur, nesupravegheat, nepazit.
- Nici un pericol... nu sunt în pericol. Fa cum îti spun...
Giskard zise:
- Urmaritorii sunt, probabil, roboti. Fiintele umane ar ezita sa iasa în furtuna. Iar robotii nu-i vor face rau domnului Baley.
- L-ar putea lua cu ei, spuse Daneel.
- Nu în furtuna, prietene Daneel, deoarece asta i-ar face evident rau. Acum voi opri vehiculul aeropurtat, prietene Daneel. Trebuie sa fii pregatit sa faci asa cum ordona domnul Baley. Si eu la fel.
- Bun! sopti Baley. Bun!
Era recunoscator creierului mai simplu al lui Giskard, care putea fi mai usor impresionat si caruia îi lipsea abilitatea de a se rataci în subtilitati fara sfârsit. Se gândi confuz la Daneel, care era prins între faptul ca el, Baley, nu se simtea bine si insistenta ordinului, la creierul lui care plesnea din cauza conflictului.„Nu, nu, Daneel. Fa asa cum îti spun si nu mai întreba”, se gândi. Îi lipsea puterea, chiar vointa sa vorbeasca, asa ca ordinul ramase în gând.
Vehiculul coborî cu o izbitura si cu un zgomot scurt de hârsâiala si zgârietura. Usile se deschisera, câte una pe fiecare parte, si apoi se închisera cu un suierat încet. Robotii plecara imediat. Dupa ce se hotarâra, nu mai sovaira, fugind cu o viteza pe care fiintele umane nu o puteau egala.
Baley suspina si se înfiora. Vehiculul era acum stabil. Statea pe pamânt. Dintr-o data îsi dadu seama cât de mult din starea lui proasta se datora leganarilor si sariturilor pe care le facuse masina, sentimentului de irealitate, de a nu avea legatura cu Universul si de a fi la cheremul fortelor nepasatoare. Acum era, macar, liniste, iar el deschise ochii. Nu-si daduse seama ca îi avusese închisi.
În zare tot mai fulgera, iar tunetul era un murmur stins, în timp ce vântul, întâlnind un obiect ce opunea rezistenta mai înversunata decât pâna atunci, bocea pe un ton mai înalt. Era întuneric. Ochii lui Baley nu erau decât ochi omenesti, iar el nu vazu nici o lumina, de nici un fel, în afara de fulgerele întâmplatoare. Cu siguranta ca soarele trebuie sa fi apus, iar norii erau grosi.
Si pentru prima oara de când plecase de pe Pamânt, Baley era singur!

Singur!
Se simtise prea rau, prea scos din minti ca sa-si dea seama.
Chiar si acum, se pomeni ca se sforteaza sa se gândeasca ce-ar fi trebuit sa faca si ce a facut - daca în mintea lui ametita ar mai fi încaput si alt gând, în afara de cel ca Daneel trebuie sa plece. De exemplu, nu întrebase unde se afla acum, în apropiere de ce, unde aveau de gând sa se duca Daneel si Giskard. Nu stia cum functioneaza nici o particica din vehiculul aeropurtat. Sigur ca nu-l putea pune în functiune, dar l-ar fi putut face sa dea caldura daca i-ar fi fost frig sau sa întrerupa caldura, daca ar fi fost prea multa - numai ca nu stia cum sa faca nici una, nici alta. Nu stia cum sa acopere ferestrele daca ar fi vrut sa fie acoperite sau cum sa deschida o usa, daca ar fi vrut sa plece.
Singurul lucru pe care putea. sa-l faca acum era sa astepte ca Giskard sa se întoarca dupa el. Cu siguranta ca asta ar astepta Giskard din partea lui. Ordinul fusese pur si simplu: „Întoarce-te dupa mine”. Nu existase nici o indicatie ca Baley si-ar schimba în vreun fel pozitia, iar mintea limpede si neravasita a lui Giskard va interpreta „Întoarce-te” ca pe o presupunere ca trebuia sa revina la masina.
Baley încerca sa se obisnuiasca. Într-un fel, era o usurare faptul ca astepta, ca nu trebuia sa ia hotarâri un timp, pentru ca nu exista nici o hotarâre pe care s-o poata lua el. Era o usurare faptul ca nu se mai misca, se simtea la adapost ca scapase de fulgerele îngrozitoare si de zgomotele tulburatoare. Poate ar fi bine sa doarma.
Dintr-o data întepeni. Cum sa faca asa ceva? Au fost urmariti. Erau, poate, sub observatie. Se umblase la masina în timp ce era parcata si-i astepta în fata Cladirii Administratiei de la Institutul de Robotica, si fara îndoiala ca, în curând, îl vor ajunge cei care îi urmarisera.
Îi astepta si pe ei, nu numai pe Giskard.
Se gândise bine, în nefericirea lui? Se umblase la masina în fata Cladirii Administratiei. Ar fi putut face asta oricine, dar mai ales cineva care stia ca el se afla acolo si cine stia asta mai bine decât Amadiro? Amadiro intentionase sa-l întârzie pâna la începerea furtunii. Asta era clar. EI trebuia sa calatoreasca în furtuna si sa se prabuseasca în furtuna. Amadiro studiase Pamântul si populatia lui - se lauda cu asta. Stia foarte bine cât de greu se descurcau Pamântenii în Exterior în general, si mai ales pe timp de furtuna. Era absolut convins ca Baley va fi complet neajutorat.
Dar de ce ar fi facut-o? Ca sa-l aduca pe Baley înapoi la Institut? ÎI avusese deja acolo, dar avusese un Baley în deplinatatea facultatilor lui mintale si, împreuna cu el, doi roboti capabili sa-l apere pe Baley fizic. Acum ar fi altceva! Daca masina ar fi distrusa în furtuna, Baley ar fi distrus din punct de vedere emotional. Poate ca ar fi, chiar, inconstient si nu s-ar opune sa fie adus înapoi. Nici cei doi roboti n-ar obiecta. Daca Baley s-ar simti rau, singura lor reactie normala ar fi sa-i ajute pe robotii lui Amadiro sa-l salveze. De fapt, cei doi roboti ar veni cu Baley, inevitabil. Si daca l-ar întreba cineva pe Amadiro, el ar spune ca s-a temut pentru viata lui Baley în furtuna; ca a încercat sa-l tina la Institut si nu a reusit; ca si-a trimis robotii sa-l urmareasca si sa se asigure ca e bine; si ca robotii l-au scos pe Baley la liman, dupa ce masina a avut un accident în timpul furtunii. Daca lumea nu va întelege ca Amadiro a fost cel care a dat ordinul sa se umble la masina (si cine ar crede asa ceva? si cum sa dovedesti?), singura reactie a publicului va fi sa-l laude pe Amadiro pentru umanitarismul lui, cu atât mai uimitor, cu cât a fost exprimat fata de un Pamântean subuman.
Si ce va face, apoi, Amadiro cu Baley? Nimic, doar ca l-ar face sa taca si sa fie neajutorat un timp. Nu Baley era prada. Tocmai asta era. Si Amadiro ar mai avea doi roboti, care ar fi neajutorati. Indicatiile primite i-ar sili, cât mai strict, sa-l pazeasca pe Baley si, daca lui Baley îi era rau si i se purta de grija, ei trebuiau sa respecte ordinele lui Amadiro, daca aceste ordine erau clar si evident în folosul lui Baley. Si poate ca nici Baley nu si-ar veni în fire suficient ca sa-i protejeze de alte ordine - sigur ca nu, daca i se vor da sedative.
Era clar! Era clar! Amadiro îi pacalise pe Baley, Daneel si Giskard, dar într-un fel neobisnuit. Îi trimisese în furtuna ca sa-i aduca înapoi si sa-i pacaleasca din nou - într-un fel obisnuit. Mai ales pe Daneel! Daneel era cheia. Mai mult ca sigur ca Fastolfe îi va cauta si-i va gasi în cele din urma, si-i va recupera, dar atunci va fi prea târziu, nu-i asa?
Si ce voia Amadiro de la Daneel? Baley, pe care îl durea capul, era sigur ca stie, dar cum s-o dovedeasca? Nu mai putea gândi. Daca ar întuneca ferestrele, ar crea din nou o mica lume interioara, îngradita si nemiscata, atunci poate ca ar fi în stare sa-si reia gândurile. Dar nu stia cum sa acopere ferestrele. Putea numai sa stea acolo si sa priveasca la furtuna care se potolea în spatele acelor ferestre, sa asculte cum bate ploaia în ele, sa urmareasca fulgerele slabe si sa asculte bombanitul tunetului. Îsi închise ochii, strângând din pleoape, care alcatuira un zid, dar el nu îndraznea sa doarma.
Usa din dreapta a masinii se deschise. Îi auzi fluieratul. Simti cum intra aerul rece si umed, cum scade temperatura, cum mirosul tare de verdeata si de umezeala îl alunga pe cel slab, obisnuit, de ulei si tapiterie, care îi amintea, într-un fel, de Orasul pe care se întreba daca-l va mai vedea vreodata. Deschise ochii si avu senzatia ciudata a unei fete de robot, tragându-se într-o parte fara sa se miste de fapt. Ameti. Robotul, care se vedea ca o umbra întunecata pe un fond întunecat, parea sa fie unul mare. Dadea impresia ca e foarte capabil. Spuse:
- Va cer iertare, domnule. Nu erati însotit de doi roboti?
- Au plecat, murmura Baley, prefacându-se ca îi este foarte rau si constient ca nici nu trebuia sa se prefaca.
Un fulger îsi croi drum printre pleoapele lui pe jumatate deschise.
- Au plecat! Unde au plecat, domnule?
Apoi, în timp ce astepta raspunsul, întreba:
- Va e rau, domnule?
Baley simti o tresarire de multumire. Daca robotul nu ar fi avut indicatii speciale, ar fi reactionat înainte de orice la semnele clare de rau ale lui Baley. Daca a întrebat mai întâi de roboti, însemna ca avea indicatii severe si precise, în ordinea importantei lor. Se potrivea.
Încerca sa raspunda cu putere si normal, asa cum nu se simtea în stare, spunând:
- Sunt bine. Nu fi îngrijorat pentru mine.
Pe un robot obisnuit nu l-ar fi putut convinge, dar acesta era atât de montat în legatura cu Daneel (evident), încât asculta. Întreba:
- Unde s-au dus robotii, domnule?
- Înapoi la Institutul de Robotica.
- La Institut? De ce, domnule?
- Au fost chemati de Presedintele Robotician Amadiro si el le-a ordonat sa se întoarca. Eu îi astept:
- Dar de ce n-ati plecat cu ei, domnule?
- Presedintele Robotician Amadiro n-a dorit ca eu sa fiu expus furtunii. Mi-a ordonat sa astept aici. Ascult de ordinele Presedintelui Robotician Amadiro.
Spera ca repetarea numelui plin de renume, cu alipirea titlurilor onorifice, împreuna cu cuvântul „ordin”, sa aiba efect asupra robotului si sa-l convinga sa-l lase pe Baley acolo. Pe de alta parte, daca fusesera instruiti anume sa-l aduca înapoi pe Daneel, si daca erau convinsi ca Daneel e în drum spre Institut, intensitatea cu care l-ar fi cautat ar fi slabit. Ar fi avut timp sa se gândeasca din nou la Baley. Ar spune...
Robotul spuse:
- Dar se vede ca nu va simtiti bine, domnule.
Baley simti o alta tresarire de multumire. Zise:
- Ma simt bine.
În spatele robotului, zari o aglomerare de alti câtiva roboti - nu-i putu numara - cu fetele stralucind în lumina fulgerelor. Când ochii lui Baley se obisnuira cu întunericul, observa stralucirea întunecata a ochilor lor. Îsi întoarse capul. Si la usa din partea stânga erau roboti, desi aceasta era închisa. Câti trimisese Amadiro? Voia sa-i forteze sa se întoarca?
Spuse:
- Ordinele Presedintelui Robotician Amadiro au fost ca robotii mei sa se întoarca la Institut, iar eu sa astept. Vedeti ca ei se întorc, iar eu astept. Daca ati fost trimisi sa ajutati, daca aveti un vehicul, gasiti robotii, care sunt pe drumul de întoarcere, si transportati-i. Acest vehicul nu mai functioneaza.
Încerca sa vorbeasca fara sa sovaie si cu multa putere, cum ar fi vorbit un om care s-ar fi simtit bine. Nu reusi prea mult.
- S-au întors pe jos, domnule?
- Gasiti-i, zise Baley. Ordinele voastre sunt clare.
Exista o ezitare. O ezitare clara. În cele din urma, Baley se gândi sa-si miste piciorul drept - spera s-o faca normal. Ar fi trebuit s-o faca mai înainte, dar corpul lui nu mai reactiona cum se cuvine. Robotii tot mai ezitau, iar Baley se întrista. El nu era un locuitor al Spatiului. Nu cunostea cuvintele potrivite, intonatia potrivita, atitudinea potrivita cu care sa-i mânuiasca pe roboti cu eficienta cuvenita. Un robotician talentat putea, cu un gest, o sprânceana înaltata, sa dirijeze un robot ca pe o papusa trasa pe sfori... Mai ales daca robotii erau proiectati chiar de el.
Dar Baley era doar un Pamântean. Se încrunta - asta era usor de facut, la cât era de nefericit - si sopti un „Plecati!” obosit, facând semn cu mâna. Poate ca asta a însemnat picatura de care mai era nevoie pentru a întari ordinele lui sau poate ca, pur si simplu, se sfârsise timpul necesar pentru conexiunile pozitronice ale robotilor ca sa stabileasca, prin voltaj si contravoltaj, cum sa-si puna de acord instructiunile primite în conformitate cu cele Trei Legi. Odata hotarârea luata, nu mai sovaira. Se urcara înapoi în vehiculul lor, oricare si oriunde ar fi fost acela, cu asemenea viteza, încât lasara impresia ca pur si simplu au disparut.
Usa pe care o lasase deschisa robotul se închise, acum, singura. Baley pusese piciorul pe santul ei. Se întreba nepasator daca piciorul îi va fi taiat cu oase cu tot sau daca oasele îi vor fi zdrobite, dar nu se misca. Cu siguranta ca nici un vehicul nu era proiectat ca sa provoace o asemenea tragedie.
Iar era singur. Îi fortase pe roboti sa paraseasca o fiinta umana care, evident, nu se simtea bine, jucându-se cu intensitatea ordinelor date lor de un profesor robotician competent, care avusese intentia sa accentueze a Doua Lege în interesul lui, si reusise într-atât, încât propriile minciuni ale lui Baley subordonasera Prima Lege acestui scop. Ce bine se descurcase, se gândi Baley cu multumire aproape indiferenta, dându-si seama ca usa care se închisese era, totusi, întredeschisa, tinuta asa de piciorul lui, si ca acest picior nu fusese vatamat câtusi de putin.


65

Baley simti cum aerul rece i se strecoara pe lânga picior împreuna cu stropi de apa rece. Era un lucru înspaimântator de anormal, totusi nu putea lasa usa sa se închida, pentru ca n-ar fi stiut cum s-o deschida. (Cum deschideau robotii usile astea? Fara îndoiala ca pentru Aurorieni nu era un mister, dar în cartile pe care le citise despre viata de pe Aurora nu scria nimic despre cum se deschide usa unui vehicul aeropurtat obisnuit. Orice lucru important este considerat stiut. Se presupune ca stii, chiar daca, teoretic, te informezi.) În timp ce se gândea la asta, îsi cauta, pipaind, buzunarele, dar nici macar buzunarele nu erau usor de gasit. Nu erau la locul lor si erau lipite, asa ca bâjbâi pâna ce reusi o miscare ce le dezlipi. Scoase o batista, o facu ghem si o puse între usa si santul acesteia, ca usa sa nu se închida de tot. Apoi îsi scoase piciorul de acolo.
Acum sa se gândeasca putin - daca poate. N-avea nici un rost sa tina usa deschisa, daca nu voia sa iasa. Si avea vreun rost sa iasa? Daca astepta aici, Giskard va veni pâna la urma dupa el si, probabil, îl va duce într-un loc sigur. Avea curaj sa astepte? Nu stia cât timp îi trebuia lui Giskard sa-l duca pe Daneel la adapost si apoi sa se întoarca. Dar nu stia nici cât le-ar fi trebuit robotilor urmaritori sa-si dea seama ca nu-i vor gasi pe Daneel si Giskard pe nici un drum care ducea înspre Institut. (Desigur ca era imposibil ca Daneel si Giskard sa se fi întors la Institut în cautare de adapost. De fapt, Baley nu le ordonase sa n-o faca, dar daca asta ar fi fost singura cale posibila? Nu! Imposibil!) Baley dadu din cap ca o negare muta a acestei posibilitati, si simti, imediat, ca îl doare. Îsi duse mâinile la cap si scrâsni din dinti.
Cât timp vor cauta robotii urmaritori, pâna ce îsi vor da seama ca Baley i-a indus în eroare... sau ca a fost, chiar el, indus în eroare? Se vor întoarce atunci si îl vor lua prizonier, cu multa politete si cu infinita grija sa nu-i faca rau? Putea sa-i alunge daca le spunea ca moare, daca iese în furtuna? Vor crede ei asa ceva? Vor chema la Institut ca sa dea raportul? Bineînteles ca vor face asta. Si vor sosi fiinte umane? Ele nu vor fi peste masura de îngrijorate cu privire ia bunastarea lui.
Daca Baley s-ar da jos din masina si ar gasi o ascunzatoare printre copacii din jur, va fi mult mai greu pentru robotii urmaritori sa-l localizeze, si l-ar face sa câstige timp. Ar fi mai greu si pentru Giskard sa-l localizeze, dar ordinul primit de Giskard sa-l pazeasca pe Baley ar fi mai puternic decât cel primit de robotii urmaritori sa-l gaseasca. Sarcina primordiala a celui dintâi ar fi sa-l gaseasca pe Baley... iar a acestora din urma, sa-l gaseasca pe Daneel. În plus, Giskard era programat chiar de Fastolfe, iar Amadiro, oricât de îndemânatic ar fi fost, nu se compara cu Fastolfe. Astfel fiind, în conditii normale, Giskard se va întoarce înaintea celorlalti roboti. Dar erau în conditii normale? Cu o încercare slaba de cinism, Baley se gândi: „Sunt istovit si nu prea pot sa gândesc. Ma apuc doar cu disperare de ceva care m-ar putea consola.” Totusi, ce putea face, decât sa profite de avantaj, asa cum vedea el avantajul?
Se apleca înspre usa si iesi în exterior. Batista cazu în iarba uda si bogata si el se apleca automat si o lua de jos, tinând-o în mâna în timp ce se îndeparta de masina si mergea în zig-zag. Era coplesit de rafalele de ploaie care îi udau fata si mâinile. Dupa un timp, hainele ude i se lipira de corp, iar el începu sa tremure de frig. Urma un fulger patrunzator - prea iute ca sa-si închida ochii - si, apoi, un bubuit puternic, care îl îngrozi si-l facu sa-si acopere urechile cu mâinile. Reîncepuse furtuna? Sau rasuna mai tare numai pentru ca era el afara?
Trebuia sa mearga. Trebuia sa se îndeparteze de masina, ca urmaritorii sa nu-l gaseasca prea usor. Nu trebuia sa sovaie si sa ramâna lânga ea, astfel putea sa fi ramas în ea - uscat. Încerca sa-si stearga fata cu batista, dar aceasta era la fel de uda ca si fata, asa ca o arunca. Era inutila. Continua sa mearga, cu mâinile întinse în fata. Exista vreo Luna care înconjura Aurora? Paru sa-si aduca aminte ca întâlnise o mentiune despre asa ceva; lumina ei i-ar fi facut placere. Dar ce mai conta? Chiar daca ar fi existat si s-ar fi aflat pe cer, norii ar fi întunecat-o.
Simti ceva. Nu vedea ce este, dar stia ca trebuie sa fie scoarta aspra a unui copac. Fara îndoiala ca e un copac. Pâna si un Orasean si-ar da seama. Apoi, îsi aminti ca fulgerul putea lovi copacii si putea ucide oamenii. Nu-si putea aminti daca citise vreodata o descriere despre felul în care te simti când esti lovit de fulger sau daca existau masuri de prevedere. Nu cunostea pe nimeni de pe Pamânt care sa fi fost lovit de fulger. Bâjbâi pâna la copac, plin de groaza: Încotro sa o ia ca sa nu revina de unde a plecat?
Înainte!
Lastarisul era acum des si greu de strabatut. Parca erau niste degete osoase care se înclestau pe el. Trase plin de nerabdare si auzi cum i se rup hainele.
Înainte!
Dintii îi clantaneau, iar el tremura. Alt fulger. Nu era rau. O clipa zari împrejurimile. Copaci! Multi. Era într-o padurice. Mai multi copaci erau mai periculosi decât unul singur când era vorba de fulger? Nu stia. Oare avea importanta daca nu punea mâna pe un copac? Nici asta nu stia. Moartea prin fulgerare nu era cunoscuta in Orase, iar romanele istorice (si uneori povestile) care pomeneau de asta nu intrau niciodata în amanunte.
Privi în sus la ceru! întunecat si simti cum curge apa. Îsi sterse ochii uzi cu mâinile ude. Se împiedica, încercând sa faca un pas mare. La un moment dat intra într-un pârâu, alunecând pe prundis. Ce ciudat! Asta nu-l uda mai mult decât era deja. Continua sa mearga. Robotii nu-l vor gasi. Dar Giskard? Nu stia unde se afla. Sau încotro merge. Sau cât de departe se afla de ceva. Daca voia sa se întoarca la masina, nu putea. Daca încerca sa fie constient de sine, nu putea.
Si furtuna va continua vesnic, si el se va topi pâna la urma, si va curge în pârâiasul Baley, si nimeni nu-l va mai gasi vreodata. Iar moleculele lui dizolvate vor pluti pâna la ocean. Exista vreun ocean pe Aurora? Sigur ca exista! Era mai mare decât cel al Pamântului, iar la polii Aurorei era mai multa gheata. A, va pluti pâna la gheata si va îngheta acolo, stralucind în soarele rece si portocaliu.
Mâinile îi atinsera alt copac... mâinile ude... copacul ud... bubuitul tunetului... ciudat ca nu vedea lumina fulgerului... fulgerul venea mai întâi... era lovit? Nu simti nimic... cu exceptia pamântului. Pamântul era sub el, pentru ca degetele lui scormoneau în noroi. Îsi întoarse capul ca sa poata respira. Era destul de placut. Nu mai trebuia sa mearga. Putea astepta. Giskard îl va gasi.
Dintr-o data fu foarte sigur de asta. Giskard trebuia sa-l gaseasca, pentru ca... Nu, uitase pentru ce. Era a doua oara când uita ceva. Înainte de a adormi... Era acelasi lucru pe care îl uita de fiecare data?... Acelasi lucru?...
Nu conta.
Va fi în ordine... în...
Si zacea acolo, singur si fara cunostinta, în ploaie, la radacina unui copac, în timp ce furtuna continua.





16. DIN NOU GLADIA


66

Privind în urma dupa aceea si calculând, reiesea ca Baley fusese inconstient cel putin zece minute si cel mult douazeci. Ar fi putut fi, totusi, oricât între zero si infinit.
Era constient de o voce. Nu auzea cuvintele pe care le rostea aceasta, doar vocea. Era uimit ca suna ciudat si fu foarte satisfacut sa recunoasca o voce de femeie. Îl îmbratisau niste brate, ridicându-l, ducându-l. Un brat - al lui - atârna. Capul îi era greu. Încerca usor sa se îndrepte, dar nu se întâmpla nimic. Din nou vocea de femeie. Îsi deschise ochii obosit. Îsi dadea seama ca e rece si ud si, dintr-o data, observa ca apa nu-l mai loveste. Si nu era întuneric, nu de tot. Era o revarsare de lumina si în ea zari chipul unui robot. Îl recunoscu.
- Giskard, sopti el, amintindu-si acum si de furtuna, si de fulger.
Giskard ajunsese primul la el; îl gasise înaintea celorlalti roboti. Baley se gândi cu multumire: „Stiam eu ca o va face.”
Îsi închise din nou ochii si simti ca se misca repede, dar cu acea oscilatie usoara - totusi clara - care îi spunea ca e carat de cineva care merge. Apoi o oprire si o usoara îndreptare, pâna ce simti ca sta pe ceva cald si placut. Stia ca e un loc într-o masina acoperita, poate, cu prelata, dar nu se întreba de unde stie. Apoi urma o senzatie de plutire lina prin aer si un material absorbant pe fata si pe mâini, sfâsierea bluzei lui, aer rece pe piept, apoi iar uscatul si stersul.
Dupa aceea, senzatiile navalira asupra lui. Se afla într-o locuinta. Zarea, când si când, daca deschidea ochii, frânturi de pereti, de lumini, de obiecte (forme amestecate de mobilier). Simti cum i se scot hainele tacticos si facu o încercare slaba si inutila de colaborare, apoi simti apa calda si cum e frecat cu putere. Iar el ar fi vrut sa nu se mai opreasca.
La un moment dat, îi veni un gând si strânse bratul care îl tinea:
- Giskard! Giskard!
Auzi vocea lui Giskard:
- Sunt aici, domnule.
- Giskard, Daneel e la adapost?
- Este în siguranta, domnule.
- Bun.
Baley închise din nou ochii si nu mai facu nici un efort în legatura cu uscatul. Simtea cum e întors pe toate partile în curentul de aer uscat si, apoi, era iar îmbracat în ceva care semana cu un capot cald.
Placere! Din copilarie nu i se mai întâmplase asa ceva si îi paru, dintr-o data, rau de copiii pentru care se facea tot si care nu erau destul de constienti ca sa aprecieze asta. Sau se bucurau? Amintirea acelei placeri din copilarie determina comportarea adultului? Senzatia lui de acum era doar expresia placerii de a fi din nou copil?
Si auzi o voce de femeie. Mama? Nu, asta nu se putea.
- Mamico?
Acum statea pe un scaun. Simtea, într-un fel; ca perioada scurta si fericita de revenire a copilariei se apropia de sfârsit. Trebuia sa revina în lumea trista a constiintei de sine si a statului pe picioarele proprii.
Dar fusese o voce de femeie. Ce femeie? Baley deschise ochii:
- Gladia?

Era o întrebare, o întrebare a cuiva uimit, dar, în sinea lui, nu era chiar atât de uimit. Gândindu-se iar, îsi dadu seama ca recunoscuse vocea. Privi în jur. Giskard statea în nisa lui, dar Baley nu-l baga în seama. Toate la rândul lor. Spuse:
- Unde e Daneel?
Gladia zise:
- A fost curatat si uscat si el în camera robotilor si a fost îmbracat în haine uscate. Este înconjurat de personalul casei mele si acesta are indicatiile lui. Pot sa-ti spun ca nici un strain nu se va apropia la mai mult de cincizeci de metri de locuinta mea, din orice parte, fara sa stim imediat. Giskard a fost, de asemenea, curatat si uscat.
- Da, vad.
Nu-i pasa de Giskard, ci numai de Daneel. Era linistit pentru ca Gladia parea sa fi înteles faptul ca trebuia sa-l pazeasca pe Daneel si ca el nu trebuia sa se complice sa-i mai si explice.
Exista, totusi, o bresa în zidul de aparare si exista un ton de nemultumire în glas când spuse:
- De ce l-ai parasit, Gladia? Daca tu ai plecat, în casa nu mai era nici o fiinta umana care sa opreasca atacul unei bande de roboti din afara. Daneel ar fi putut fi luat cu forta.
- Prostii, raspunse Gladia cu vioiciune. N-am fost mult timp plecati, iar dr. Fastolfe fusese informat. Multi dintre robotii lui s-au alaturat a lor mei, iar el ar fi venit în câteva minute, daca ar fi trebuit, si as vrea sa vad orice banda de roboti straini care sa-l înfrunte pe el.
- L-ai vazut pe Daneel de când te-ai întors, Gladia?
- Desigur! E la adapost, ti-o spun eu.
- Multumesc!
Baley se relaxa si închise ochii. Se gândi: „Nu e chiar atât de rau.” Sigur ca nu era. Supravietuise, nu-i asa? Gândindu-se la asta, ceva în sinea lui zâmbi si el se simti fericit. Supravietuise, nu-i asa? Deschise ochii si întreba:
- Cum m-ati gasit, Gladia?
- Giskard te-a gasit. Ei venisera aici - amândoi - iar Giskard mi-a explicat repede situatia. Am aranjat cu siguranta lui Daneel, dar el n-a vrut sa se clinteasca pâna ce nu i-am promis ca-l trimit pe Giskard dupa tine. A fost foarte convingator. Reactiile lui cu privire la tine sunt foarte intense, Elijah. Daneel a ramas aici, bineînteles. Din cauza asta a fost foarte nefericit, dar Giskard a insistat sa-i dau ordin sa ramâna, cât de taios puteam. Probabil ca i-ai dat lui Giskard niste ordine foarte stricte. Apoi am luat legatura cu dr. Fastolfe si, dupa aceea, am luat vehiculul meu aeropurtat.
Baley dadu din cap obosit:
- N-ar fi trebuit sa vii, Gladia. Locul tau era aici, sa te asiguri ca Daneel e aparat.
Chipul Gladiei se schimonosi dispretuitor:
- Si sa te las sa mori în furtuna, din câte am vazut? Sau sa fii luat de dusmanii doctorului Fastolfe? Pot sa jur ca asa s-ar fi întâmplat. Nu, Elijah, poate ca ar fi trebuit sa-i îndepartez pe ceilalti roboti, daca ar fi ajuns la tine primii. N-oi fi eu prea buna în multe privinte, dar orice Solarian se poate descurca cu o gloata de roboti, asculta-ma pe mine. Suntem obisnuiti cu asta.
- Dar cum m-ati gasit?
- N-a fost prea greu. De fapt, masina ta nu era prea departe, asa ca am fi putut merge pe jos pâna la ea, daca n-ar fi fost furtuna. Noi...
Baley întreba:
- Vrei sa spui ca ajunsesem aproape de locuinta doctorului Fastolfe?
- Da, zise Gladia. Fie vehiculul tau nu a fost avariat destul, ca sa te oblige sa te opresti mai repede, fie îndemânarea lui Giskard l-a facut sa mearga mai mult timp decât s-au asteptat vandalii. Si asta e bine. Daca ati fi fost mai aproape de Institut, v-ar fi putut lua pe toti. Oricum, am luat masina mea pâna la locul unde se prabusise a voastra. Giskard stia unde ma gaseste, desigur, si am plecat...
- Si te-ai udat de tot, nu-i asa, Gladia?
- Nici un pic. Am o pelerina de ploaie si o lanterna. Pantofii mi s-au umplut de noroi si m-am udat putin la picioare, pentru ca n-am avut timp sa-mi dau cu Latex, dar nu-i nimic. Oricum, am ajuns la masina ta în mai putin de o jumatate de ora dupa ce te parasisera Daneel si Giskard si, bineînteles, nu erai acolo.
- Am încercat... - începu Baley.
- Da, stim. Am crezut ca ei... ceilalti... te-au luat pentru ca Giskard spunea ca ati fost urmariti. Dar Giskard ti-a gasit batista la vreo cincizeci de metri de masina si a spus ca tu trebuie sa o fi luat în partea aceea... Giskard a spus ca era un lucru lipsit de logica, dar ca fiintele umane sunt adesea lipsite de logica, asa ca te-am cautat. Deci am cautat - amândoi - folosindu-ne de lanterna, dar el a fost cel care te-a gasit. A spus ca a zarit stralucirea de infrarosu a caldurii emanate de corpul tau la radacina unui copac si te-am adus înapoi. Baley întreba putin iritat:
- De ce a fost lipsita de logica plecarea mea?
- Nu mi-a spus, Elijah. Vrei sa-l întrebi?
Gladia facu un semn înspre Giskard.
- Giskard, ce înseamna asta? întreba Baley.
Impasibilitatea lui Giskard disparu imediat si ochii i se îndreptara spre Baley. Zise:
- M-am gândit ca v-ati expus furtunii fara sa fie nevoie. Daca ati fi asteptat, v-am fi adus mai repede aici.
- Ceilalti roboti puteau ajunge la mine primii.
- Au ajuns, dar i-ati îndepartat, domnule.
- De unde stii?
- În jurul usilor, pe ambele parti, erau o multime de urme de talpi, dar nu era nici o urma de umezeala în masina, cum ar fi fost daca niste brate ude s-ar fi întins dupa dumneavoastra sa va traga afara. M-am gândit ca n-ati fi iesit singur din masina ca sa mergeti cu ei, domnule, de bunavoie. Si, daca i-ati îndepartat, nu trebuia sa va temeti ca s-ar întoarce prea curând, de vreme ce ei îl voiau pe Daneel - dupa cum ati apreciat chiar dumneavoastra situatia - si nu pe dumneavoastra. În plus, trebuia sa fiti sigur ca eu m-as fi întors repede.
Baley murmura:
- Exact asa m-am gândit, dar am crezut ca ar ajuta daca as complica treaba. Am facut ce mi s-a parut mie mai bine si m-ai gasit chiar si asa.
- Da, domnule.
- Dar de ce sa ma aduci aici? întreba Baley. Daca eram aproape de locuinta Gladiei, poate ca eram la fel de aproape de cea a doctorului Fastolfe.
- Nu tocmai, domnule. Aceasta resedinta era cea mai aproape si eu mi-am dat seama, din insistenta ordinului dumneavoastra, ca pentru asigurarea adapostului lui Daneel orice minut era important. Daneel a fost de acord, chiar daca s-a opus foarte mult sa va paraseasca. De îndata ce el a ajuns aici, m-am gândit ca si dumneavoastra ati vrea sa ajungeti aici, ca sa va asigurati, din sursa directa, daca ati fi dorit, de faptul ca e la adapost.
Baley încuviinta si spuse îmbufnat (înca suparat din cauza observatiei lui Giskard referitoare la lipsa lui de logica):
- Te-ai descurcat bine, Giskard.
Gladia întreba:
- Este important pentru tine sa-l vezi pe dr. Fastolfe, Elijah? Îl pot chema aici. Sau îl poti vedea pe tridimensional.
Baley se lasa pe spate. Îi lua ceva timp ca sa-si dea seama ca gândirea îi era încetinita si ca era foarte obosit. N-ar avea nici un rost sa dea ochii cu Fastolfe acum. Raspunse:
- Nu. O sa-l vad mâine, dupa micul dejun. E timp destul. Si pe urma cred ca o sa-l vad pe Kelden Amadiro asta, seful Institutului de Robotica. Si o persoana oficiala... cum îi zice... Presedintele. Cred ca si el va fi acolo.
- Pari groaznic de obosit, Elijah, spuse Gladia. Sigur ca noi n-avem microorganismele - germenii si virusii - pe care le aveti pe Pamânt, si tu ai fost curatat, asa ca n-o sa faci nici o boala din cele care sunt peste tot pe planeta ta, dar esti, evident, obosit.
Baley se gândi: „Dupa toate astea, nici o raceala? Nici o gripa? Nici o pneumonie?” Era ceva sa fii într-o Lume din Spatiu ca asta. Zise:
- Recunosc ca sunt obosit, dar asta se poate vindeca prin putina odihna.
- Ti-e foame? E ora de cina.
Baley se strâmba:
- N-am pofta de mâncare.
- Nu sunt sigura ca e bine. Poate ca nu vrei o masa copioasa, dar ce-ai zice de niste supa fierbinte? O sa-ti faca bine.
Baley simti nevoia sa zâmbeasca. O fi ea Solariana, dar în anumite împrejurari vorbea exact ca o Pamânteana. Se gândi ca asta putea fi valabil si pentru Auroriene. Exista anumite lucruri pe care diferentele de cultura nu le influenteaza. Întreba:
- Ai supa gata facuta? N-as vrea sa-ti fac probleme.
- Cum sa-mi faci probleme? Nu am un personal prea mare, ca pe Solaria, dar destul ca sa pregateasca orice fel de mâncare la comanda. Asa ca stai acolo si spune-mi doar ce fel de supa ai vrea. Totul va fi bine facut.
Baley nu rezista:
- Supa de pui?
- Desigur.
Apoi, cu nevinovatie:
- Exact asta as fi sugerat si eu, si cu galuste, ca sa fie consistenta.
Castronul îi fu pus în fata cu o viteza uimitoare. Zise:
- Tu nu manânci, Gladia?
- Am mâncat deja, în timp ce tu erai îmbaiat si tratat.
- Tratat?
- Tratament biochimic obisnuit, Elijah. Ai suferit o trauma psihica si nu voiam sa aiba urmari. Manânca!
Baley duse la buze o lingura, de încercare. Nu era rea supa, desi se simtea tendinta pe care o aveau cei de pe Aurora sa condimenteze mâncarea mai mult decât i-ar fi placut lui Baley. Sau poate ca era preparata cu alte condimente în afara celor cu care era el obisnuit. Dintr-o data îsi aminti de mama lui - un joc al memoriei care o facea pe ea mai tânara decât era el acum. Îsi aminti cum: statea pe capul lui când el se încapatâna sa nu manânce „supa buna”.
Ea îi spunea:
- Hai, Lije. E pui adevarat, foarte scump. Nici macar cei din; Spatiu nu au ceva asa de bun.
N-aveau. O striga în gând, peste ani: „N-au, mamico!”
Într-adevar! Daca putea sa aiba încredere în memorie si sa tina seama de papilele gustative din tinerete, supa de pui facuta de mama lui, când nu devenea plictisitoare din cauza repetitiei, era mult mai buna.
Sorbi iar si iar si când termina, murmura rusinat:
- Ar mai fi o portie?
- Cât vrei, Elijah.
- Înca putin.
Gladia îi spuse, în timp ce el termina:
- Elijah, întâlnirea asta de mâine dimineata...
- Da, Gladia?
- Înseamna ca investigatia ta a luat sfârsit? Stii ce i s-a întâmplat lui Jander?
Baley vorbi cu prudenta:
- Am idee despre ce i s-ar fi putut întâmpla lui Jander, dar nu cred sa pot convinge pe cineva ca am dreptate.
- Atunci de ce se tine sedinta?
- Nu e ideea mea, Gladia. Este a Presedintelui Robotician Amadiro. El se opune investigatiei si va încerca sa ma trimita înapoi pe Pamânt.
- El e cel care a umblat la masina ta si a încercat sa-i faca pe robotii lui sa-l ia pe Daneel?
- Cred ca da.
- Pai, pentru asta nu poate fi judecat, condamnat si pedepsit?
- Ar putea, zise Baley cu blândete, numai ca exista o mica problema: n-am cum dovedi.
- Si el, dupa toate astea, poate sa scape si sa mai si opreasca investigatia?
- Ma tem ca are toate sansele sa poata face asta. Dupa cum spune si el, oamenii care nu se asteapta la dreptate nu vor suferi dezamagiri.
- Dar nu trebuie. Nu trebuie sa-l lasi. Trebuie sa-ti termini investigatia si sa afli adevarul.
Baley ofta:
- Si daca nu pot afla adevarul? Sau daca pot sa-l aflu, dar nu sa-i fac pe altii sa ma asculte?
- Poti afla adevarul. Si-i poti face pe altii sa te asculte.
- Ai o încredere emotionanta în mine, Gladia. Totusi, daca Adunarea Legislativa de pe Aurora vrea sa ma trimita înapoi si ordona terminarea investigatiei, nu voi mai putea face nimic.
- Nu cred ca vei dori sa te întorci fara sa fi realizat nimic.
- Sigur ca nu. E mai rau de-atât, Gladia. Daca nu realizez nimic, ma voi întoarce cu o cariera ruinata si cu viitorul Pamântului distrus.
- Atunci nu-i lasa sa-ti faca asta, Elijah.
Iar el zise:
- Pe Iehova, Gladia, voi încerca sa nu-i las, dar nu pot ridica o planeta cu mâinile goale. Nu-mi poti cere sa fac minuni.
Gladia încuviinta din cap si, privind în jos, îsi duse pumnul la gura, stând nemiscata, parca ar fi chibzuit la ceva. Lui Baley îi trebui un timp ca sa-si dea seama ca ea plângea înfundat.


68

Baley se ridica iute si înconjura masa pâna la ea. Observa în treacat - si putin enervat - ca îi tremurau picioarele si ca i se zbatea un muschi în coapsa stânga.
- Gladia, zise el insistent, nu plânge.
- Nu te îngrijora, Elijah, sopti ea. O sa-mi treaca.
Ramase neajutorat lânga ea, încercând s-o atinga, oarecum sovaielnic.
- Nu te ating, spuse. Nu cred ca ar fi bine s-o fac, dar...
- O, atinge-ma. Atinge-ma. Nu tin chiar atât de mult la corpul meu si nu ma voi molipsi de nimic de la tine. Nu mai sunt... cum eram.
Asa ca Baley se apropie si-i atinse obrazul, mângâindu-l usor si stângaci cu vârful degetelor.
- Mâine voi face tot ce pot, Gladia, zise. Îmi voi da toata silinta.
Auzind asta, ea se ridica, se întoarse catre el si spuse:
- O, Elijah.
Automat, aproape fara sa-si dea seama ce face, Baley îsi întinse bratele. Si, la fel de automat, ea se lasa cuprinsa de ele, rezemându-si capul de pieptul lui. El o tinu cât putu de usor, asteptând ca ea sa-si dea seama ca îmbratiseaza un Pamântean. (Fara îndoiala ca îmbratisase un robot cu aspect uman, dar acela nu fusese Pamântean.) Ea pufni cu putere si vorbi cu gura pe jumatate ascunsa în camasa lui Baley. Spuse:
- Nu e drept. E din cauza ca sunt Solariana. Nimanui nu-i pasa ce i s-a întâmplat lui Jander, dar le-ar pasa daca as fi Auroriana. E vorba de prejudecati si de politica.
Baley se gândi: „Cei din Spatiu sunt oameni. Exact la fel ar fi vorbit si Jessie într-o situatie asemanatoare. Si daca ar fi fost Gremionis cel care ar fi îmbratisat-o pe Gladia, el ar fi zis exact ceea ce voi spune eu, daca as sti ce sa spun.”
Apoi vorbi:
- Nu e chiar asa. Sunt sigur ca doctorului Fastolfe îi pasa ce i s-a întâmplat lui Jander.
- Nu. Nu prea. Vrea numai sa iasa cum zice el în Adunarea Legislativa, iar acel Amadiro vrea sa iasa cum zice el, si oricare din ei l-ar vinde pe Jander pentru asta.
- Îti promit, Gladia, ca eu nu-l voi vinde pe Jander pentru nimic în lume.
- Nu? Daca îti vor spune ca poti pleca înapoi pe Pamânt cu cariera salvata si fara nici o pedeapsa pentru Lumea ta, cu conditia sa-l lasi balta pe Jander, ce vei face?
- N-are nici un rost sa ne gândim la situatii ipotetice care nu se pot ivi. Nu-mi vor da nimic în schimbul lui Jander. Ei vor încerca, doar, sa ma trimita înapoi cu nimic altceva decât ruina pentru mine si pentru Lumea mea. Dar daca m-ar lasa, l-as afla pe omul care l-a distrus pe Jander si as avea grija sa fie pedepsit cum trebuie.
- Cum adica, daca te-ar lasa? Fa-i sa te lase!
Baley zâmbi cu amaraciune:
- Daca îti închipui ca Aurorienii nu-ti dau nici o atentie pentru ca esti Solariana, imagineaza-ti cât de putin ai obtine daca ai fi de pe Pamânt, ca mine.
O strânse mai aproape, uitând ca e de pe Pamânt, chiar daca rostise cuvântul.
- Dar voi încerca, Gladia. N-are nici un rost sa ne facem sperante, dar nu ma duc cu mâna tocmai goala. Voi încerca...
Vocea i se frânse.
- Spui întruna ca vei încerca. Dar cum?
Se trase putin înapoi, ca sa-l priveasca în ochi.
Baley zise, buimacit:
- Pai, as putea...
- Sa gasesti ucigasul?
- Orice. Gladia, te rog, trebuie sa ma asez.
Se întinse spre masa, sprijinindu-se de ea.
- Ce s-a întâmplat, Elijah? întreba ea.
- Am avut o zi grea, evident, si cred ca nu m-am refacut prea bine.
- Atunci, mai bine te-ai duce la culcare.
- Drept sa-ti spun, Gladia, as vrea.
Ea îi dadu drumul, cu chipul îngrijorat si cu ochii plini de lacrimi. Ridica un brat si facu un semn rapid, iar el fu înconjurat (asa i se paru) imediat de roboti.
Când se afla, în sfârsit, în pat si dupa ce pleca ultimul robot, se trezi stând cu ochii deschisi în întuneric. Nu-si dadea seama daca mai ploua sau nu în Exterior, ori daca fulgerele slabe îsi arunca ultimele sageti palide, dar nu auzi nici un tunet. Respira adânc si se gândi: “Ce i-am promis Gladiei? Ce se va întâmpla mâine? Ultimul act: esec?”
Si, în timp ce Baley aluneca pe tarâmul somnului, se gândi la acea incredibila strafulgerare care îi venise înainte de a adormi.


69

De doua ori se întâmplase. O data cu o noapte în urma când, ca si acum, tocmai adormea, si o data în seara asta, când îsi pierduse cunostinta sub copac, în furtuna. De fiecare data îi venise un gând, o idee care clarificase problema asa cum fulgerul luminase noaptea. Si durase tot atât de putin ca si fulgerul.
Ce era?
Se va repeta?
De data asta încerca sa profite, sa prinda sensul ideii care îi scapa. Sau era o iluzie care îi scapa? Însemna, oare, adormirea ratiunii si navalirea absurditatilor de tot felul, pe care nu le poti ordona daca nu ai o minte care sa lucreze cum trebuie? Oricum, ceea ce cauta el, indiferent ce-ar fi fost, se pierduse încetisor. Nu va veni înapoi la comanda, asa cum n-ar fi venit un inorog într-o lume în care nu exista inorogi.
Mai usor îi era sa se gândeasca la Gladia si la felul în care o simtise. Îi atinsese direct bluza matasoasa, sub care simtise bratele mici si delicate, spatele neted. Daca lui n-ar fi început sa-i tremure picioarele, ar fi îndraznit s-o sarute? Sau asta ar fi însemnat ca merge prea departe?
Îsi auzi respiratia ca un sforait usor si, ca întotdeauna, asta îl deranja. Îsi învinse somnul si se gândi iar la Gladia. Înainte de a pleca, desigur, dar nu si daca n-ar câstiga nimic pentru ea... Asta ar însemna sa-i plateasca si chiar... Îsi auzi din nou sforaitul moale si, de data asta, îl deranja mai putin.
Gladia... Nu crezuse ca o va mai vedea vreodata... daramite s-o atinga... sa o îmbratiseze. Si nu-si dadu seama când trecuse de la gând la vis. O îmbratisa din nou, ca mai înainte. Dar nu exista bluza... si pielea ei era calda si catifelata... si mâinile lui o mângâiau încet pe omoplati, pe coaste... Toate astea aveau ceva adevarat. Toate simturile îi erau treze. Îi adulmeca parfumul parului, iar buzele lui simtira gustul usor sarat al pielii ei... si parca nu mai stateau în picioare. Se culcasera, sau fusesera culcati de la început? Si ce se întâmplase cu lumina? Simti salteaua de sub el si cuvertura de deasupra... întuneric... iar ea era tot în bratele lui, goala.
Se trezi brusc:
- Gladia?
Cu voce mirata, neîncrezatoare.
- Sst, Elijah, facu ea, punându-i degetele pe buze cu blândete. Nu spune nimic.
Putea sa-i fi cerut sa-si opreasca pâna si circulatia sângelui.
- Ce faci? întreba el.
- Nu stii ce fac? raspunse ea. Sunt în pat cu tine.
- Dar de ce?
- Pentru ca asa vreau.
Corpul i se lipi de al lui. Ea trase de un capat al pijamalei lui si patura se desfacu.
- Nu te misca, Elijah. Esti obosit si nu vreau sa te obosesti mai tare.
Elijah simti cum îl cuprinde un val de caldura. Se hotarî sa n-o menajeze pe Gladia:
- Nu sunt chiar asa de obosit, Gladia.
- Nu, zise ea taios. Odihneste-te. Vreau sa te odihnesti. Nu te misca.
Gura i se lipi de a lui, parca ar fi vrut sa-l oblige sa taca. El se lasa moale si îi trecu prin cap ca executa niste ordine, ca era obosit si ca ar fi vrut mai degraba sa i se faca, decât sa faca. Si, rosind de rusine, se gândi ca asta îi micsora vina. („N-am avut încotro, se auzi spunând. Ea m-a obligat.”) Pe Iehova, câta lasitate! Câta înjosire de neîndurat! Dar îi fugira si gândurile astea. Se auzea o muzica în surdina si temperatura crescuse putin. Cuvertura disparuse, ca si pijamaua lui. Îsi simti capul leganat de bratele ei si apasat de ceva moale. Fara prea mare surprindere îsi dadu seama, dupa pozitia ei, ca moliciunea era sânul ei stâng, cu sfârcul lipi de buzele lui.
Încetisor, ea cânta dupa muzica, o melodie vesela, leganata, pe care el n-o recunoscu. Ea se legana usor înainte si înapoi, atingându-i barbia si gâtul cu vârful degetelor. El se relaxa, multumit ca nu trebuie sa faca nimic, lasând-o pe ea sa aiba initiativa si sa conduca. Când ea îi misca bratele, el nu se împotrivi si le lasa sa se odihneasca acolo unde i le pusese ea. N-o ajuta deloc si, când raspunse cu o excitatie intensa si cu un spasm, o facu numai pentru ca nu avu încotro.
Ea parea neobosita, iar el nu voia ca ea sa se opreasca. Pe lânga placerea reactiei sexuale, el avu, din nou, senzatia pe care o încercase mai devreme, bucuria absoluta a pasivitatii din copilarie. În cele din urma, el nu mai putu raspunde si parca nici ea nu mai putea, pentru ca îsi puse capul la subsuoara lui si mâna stânga pe pieptul lui, în timp ce cu degetele îi mângâia duios parul scurt si cret.
I se paru ca o aude murmurând:
- Multumesc... Multumesc...
„Pentru ce?” se întreba.
Abia daca îsi mai dadea seama ca ea e acolo, pentru ca sfârsitul dulce al unei zile grele era tot atât de adormitor ca un elixir magic si simtea ca îl cuprinde somnul, ca si cum i-ar fi alunecat degetele de pe o realitate dura si el ar fi cazut... cazut... prin nori moi de somn în oceanul usor leganat al viselor.
Si în timp ce se întâmpla asta, ceea ce nu venea la comanda veni de la sine. Pentru a treia oara se ridica o cortina si toate întâmplarile de când plecase de pe Pamânt se concentrara si se amestecara. Din nou era totul clar. Se cazni sa vorbeasca, sa auda cuvintele pe care avea nevoie sa le auda, sa le lege ca sa devina o parte a gândirii lui, dar chiar daca se crampona de ele cu toata puterea, acestea trecura pe lânga el si disparura.
Asa ca, din acest punct de vedere, a doua zi a lui Baley pe Aurora se sfârsi într-un mod foarte asemanator cu prima.





17. PRESEDINTELE


70

Când Baley deschise ochii, vazu ca soarele intra pe fereastra si îi paru bine. Spre surprinderea lui, desi era înca somnoros, îi paru bine. Însemna ca furtuna se terminase si parca nici n-ar fi fost. Lumina soarelui - când era doar o alternativa pentru lumina egala, blânda si calda a Oraselor - putea fi considerata violenta si nesigura. Dar daca o comparai cu furtuna, însemna însasi pacea. Totul e relativ, se gândi Baley, si stiu ca niciodata nu va mai considera soarele absolut daunator.
- Partenere Elijah?
Daneel statea la capatul patului. Ceva mai în spate era Giskard. Chipul prelung al lui Baley se lati într-un zâmbet de placere. Îsi întinse mâinile înspre ei:
- Pe Iehova, baieti - si, pe moment, nu-si dadu seama cât de nepotrivit e cuvântul - când v-am vazut ultima oara împreuna, n-am fost deloc sigur ca o sa va mai vad vreodata.
- Cu siguranta, zise Daneel încet, ca nici unul dintre noi n-ar fi patit nimic.
- Acum, când e soare, vad, spuse Baley. Dar noaptea trecuta am crezut ca furtuna o sa ma omoare si am fost sigur ca esti în pericol de moarte, Daneel. Mi se parea ca pâna si lui Giskard i s-ar putea face vreun rau, daca ar fi încercat sa ma apere. Recunosc, suna melodramatic, dar, stiti, ma cam pierdusem cu firea.
- Ne dam seama, domnule, zise Giskard. Tocmai din cauza asta ne-a fost greu sa va parasim, în ciuda ordinului dumneavoastra strict. Speram ca nu sunteti nemultumit din pricina asta acum.
- Deloc, Giskard.
- Si, spuse Daneel, stim ca ati fost bine îngrijit de când v-am parasit.
De-abia acum îsi aminti Baley întâmplarile din seara trecuta.
Gladia!
Privi în jur, brusc uluit. Nu era nicaieri în încapere. Visase... Nu, sigur ca nu. Asta era imposibil.
Apoi îl privi pe Daneel, încruntat, de parca ar fi banuit ca remarca lui fusese desfrânata. Dar nu, nici asta n-ar fi fost posibil. Un robot, oricât de asemanator cu omul ar fi fost, nu putea fi proiectat sa se desfete cu aluzii obscene.
Spuse:
- Foarte bine îngrijit. Dar acum trebuie sa mi se arate unde e Personala.
- Suntem aici, domnule, zise Giskard, ca sa va îndrumam si sa va servim toata dimineata. Domnisoara Gladia s-a gândit ca o sa va simtiti mai bine cu noi decât cu altcineva din personalul ei si a insistat sa nu precupetim nici un efort pentru confortul dumneavoastra.
Baley îl privi banuitor:
- Pâna unde v-a instruit sa mergeti? Ma simt foarte bine acum, asa ca n-am nevoie sa ma spele si sa ma usuce altcineva. Îmi port singur de grija. Sper ca ea întelege asta.
- Nu trebuie sa te jenezi, partenere Elijah, spuse Daneel cu zâmbetul care (i se paru lui Baley) apare la o fiinta umana când exprima un sentiment de afectiune. Suntem aici doar ca sa avem grija de tot ce-ti trebuie. Daca te simti mai bine singur, vom astepta mai la distanta.
- În acest caz, Daneel, ne-am înteles.
Baley se dadu jos din pat. Îi facu placere sa vada ca sta drept în picioare. Odihna de peste noapte si tratamentul de când fusese adus înapoi (oricare ar fi fost acela) facusera minuni... Si Gladia.


71

Înca dezbracat si destul de ud de la dus ca sa se simta curat; dupa ce-si perie parul, analiza rezultatele cu un ochi critic. I se parea normal sa ia micul dejun cu Gladia, dar nu stia cum va fi primit. Poate ar fi mai bine sa se poarte ca si cum nu s-ar fi întâmplat nimic si sa vada cum se poarta ea. Si se gândi ca ar ajuta daca ar arata bine - cu conditia sa poata. Se privi în oglinda nemultumit.
- Daneel! striga.
- Da, partenere Elijah.
Vorbind cu gura plina de pasta de dinti, Baley zise:
- Hainele tale sunt noi, mi se pare.
- Nu sunt ale mele, partenere Elijah. Au fost ale prietenului Jander.
Baley îsi înalta sprâncenele.
- Ti le-a dat ea pe ale lui Jander?
- Domnisoara Gladia n-a vrut sa stau dezbracat pâna ce mi se spala si mi se usuca hainele udate de furtuna. Acum acelea sunt gata, dar domnisoara Gladia spune ca pot sa le pastrez pe astea.
- Când a spus asta?
- Azi-dimineata, partenere Elijah.
- Deci s-a sculat?
- Da. Si vei lua micul dejun cu ea, când vei fi gata.
Baley îsi strânse buzele. Era ciudat ca în clipa aceea îl preocupa mai mult faptul ca trebuie sa dea ochii cu Gladia, si nu cu Presedintele, ceva mai târziu. La urma urmei, problema cu Presedintele era în mâna sortii. Îsi stabilise o strategie care va merge sau nu va merge. În privinta Gladiei pur si simplu n-avea nici o strategie. Ei bine, trebuia sa dea ochii cu ea.
Întreba cât putu de indiferent:
- Si ce mai face domnisoara Gladia în dimineata asta?
- Pare ca bine, zise Daneel.
- Vesela? Trista?
Daneel ezita:
- Este greu sa-ti dai seama de starea de spirit a unei fiinte umane. Nimic din comportarea ei nu arata vreo tulburare interioara. Baley îi arunca o privire lui Daneel si, iarasi, se întreba daca nu cumva el se referea la întâmplarile din seara trecuta. Si iarasi înlatura aceasta posibilitate. Nici n-ar fi avut vreun rost sa studieze chipul lui Daneel. Nu puteai citi gândurile unui robot din expresia fetei, pentru ca nu erau gânduri în sens omenesc.
Intra în dormitor si privi hainele care fusesera pregatite pentru el, studiindu-le atent si întrebându-se daca le-ar fi putut îmbraca fara sa greseasca si fara sa ceara ajutorul robotilor. Furtuna si noaptea se terminasera, iar el voia sa-si puna, din nou, haina maturitatii si a independentei.
Spuse:
- Ce-i asta?
Ridica o esarfa lunga, acoperita cu un desen complicat si colorat.
- Este o esarfa pentru pijama, zise Daneel. Este doar de podoaba. Se trece peste umarul stâng si se leaga în partea dreapta a pieptului. Se poarta de obicei la micul dejun în unele Lumi din Spatiu, dar pe Aurora nu este foarte populara.
- Atunci de ce s-o pun?
- Domnisoara Gladia s-a gândit c-o sa-ti vina bine, partenere Elijah. Legatura e destul de complicata si voi fi bucuros sa te ajut.
„Pe lehova”, se gândi Baley cu tristete. „Vrea sa fiu frumos. Ce are de gând? Nu-ti bate capul!”
Baley zise:
- Nu te deranja. Îmi ajunge un nod simplu. Dar asculta, Daneel, dupa micul dejun voi merge la locuinta lui Fastolfe, unde ma voi întâlni cu el, cu Amadiro si cu Presedintele Adunarii Legislative. Nu stiu daca va mai fi si altcineva.
- Da, partenere Elijah, cunosc. Nu cred ca vor mai fi si altii.
- Pai, atunci, zise Baley, începând sa-si îmbrace încet rufaria de corp, ca sa nu greseasca si sa nu fie nevoit sa-i ceara ajutorul lui Daneel, vorbeste-mi despre Presedinte. Din ce-am citit, stiu ca este un fel de functionar superior pe Aurora, dar, din aceleasi lecturi, am înteles ca functia este numai onorifica. El nu are nici o putere.
Daneel spuse:
- Ma tem, partenere Elijah...
Giskard îl întrerupse:
- Domnule, eu cunosc mai bine situatia politica de pe Aurora decât prietenul Daneel. Sunt în functiune de mult mai multa vreme. Ati dori sa va raspund eu la întrebare?
- Pai, sigur, Giskard. Da-i drumul.
- Când a fost alcatuit primul guvern de pe Aurora, domnule, începu Giskard pe un ton scolaresc, de parca în interiorul lui s-ar fi desfasurat treptat o banda cu informatii, intentia a fost ca acest functionar superior sa îndeplineasca numai sarcini formale. El trebuia sa-i întâmpine pe demnitarii din alte Lumi, sa deschida toate sedintele Adunarii Legislative, sa prezideze deliberarile acesteia si sa voteze doar ca sa nu existe un numar egal de voturi. Totusi, dupa Disputa Râului...
- Da, am citit despre asta, spuse Baley.
Fusese un episod destul de întunecat în istoria Aurorei, în care dispute de nelamurit asupra repartizarii rationale a energiei hidroelectrice erau cât pe ce sa provoace un razboi civil nemaivazut pe planeta.
- Nu trebuie sa intri în amanunte, continua el.
- Nu, domnule, spuse Giskard. Totusi, dupa Disputa Râului s-a luat hotarârea generala de a nu se mai îngadui vreodata ca o controversa sa puna, din nou, în pericol societatea de pe Aurora. Deci, a devenit un obicei ca toate disputele sa fie rezolvate în particular si într-un mod pasnic, în afara Adunarii Legislative. Când legiuitorii voteaza la sfârsit, o fac într-un mod convenit, asa ca exista întotdeauna o majoritate, de o parte sau de alta. Persoana cea mai importanta în rezolvarea disputelor este Presedintele Adunarii Legislative. Se considera ca el este mai presus de competitie, iar puterea lui - care, desi nula în teorie, este destul de mare în realitate - dureaza doar atâta timp cât el este considerat astfel. De aceea, Presedintele îsi pazeste cu grija obiectivitatea si, atâta timp cât reuseste, el este acela care ia, de obicei, hotarârea ce reglementeaza orice disputa, într-un fel sau altul.
Baley zise:
- Adica Presedintele o sa ne asculte pe mine, pe Fastolfe si pe Amadiro si apoi va lua o hotarâre?
- Se poate. Pe de alta parte, domnule, el poate sa ramâna neconvins si va cere alte marturii, timp de gândire... sau amândoua.
- Si daca Presedintele ajunge la o hotarâre, Amadiro se va pleca în fata ei daca e împotriva lui, sau Fastolfe se va pleca în fata ei, daca este împotriva lui?
- Asta nu e obligatoriu. Întotdeauna exista cineva care nu e de acord cu hotarârea Presedintelui, iar dr. Amadiro si dr. Fastolfe sunt amândoi îndaratnici si încapatânati, dupa cum reiese din comportarea lor. Totusi, majoritatea legislatorilor vor vota hotarârea Presedintelui, oricare ar fi aceasta. Dr. Fastolfe sau dr. Amadiro, daca Presedintele se va hotarî împotriva vreunuia din ei, se va afla, sigur, în minoritate când se va vota.
- Cât de sigur, Giskard?
- Aproape sigur. Perioada pentru care este ales Presedintele e, în general, de treizeci de ani, cu posibilitatea de realegere de catre Adunarea Legislativa pentru înca treizeci de ani. Daca se va vota împotriva recomandarii Presedintelui, acesta va fi obligat sa demisioneze imediat si va urma o criza guvernamentala pâna ce Adunarea Legislativa va încerca sa gaseasca un alt Presedinte, în conditii de disputa înversunata. Putini legislatori sunt dispusi sa riste, asa ca posibilitatea ca majoritatea sa voteze împotriva Presedintelui este, prin urmare, aproape nula.
- Atunci, zise Baley cu tristete, totul depinde de sedinta din dimineata asta.
- E foarte posibil.
- Multumesc, Giskard.
Posomorât, se gândi în fel si chip. Parea sa aiba sanse, dar nu stia ce-ar putea spune Amadiro sau cum ar putea fi Presedintele. Amadiro era cel care initiase sedinta, si el trebuie sa se simta încrezator si sigur de el.
Baley îsi aminti ca, în timp ce adormea cu Gladia în brate, vazuse sau a crezut ca vede sau si-a imaginat ca vede sensul tuturor acestor întâmplari petrecute pe Aurora, pentru a treia oara. Totul paruse clar, evident, sigur. Dar gândul îi fugise, de parca nici n-ar fi fost. Si o data cu gândul acesta, pareau sa fuga si sperantele lui.

Daneel îl conduse pe Baley în camera în care se servea micul dejun. Parea mai intima decât o sufragerie obisnuita. Era mica si simpla, singurul mobilier fiind alcatuit dintr-o masa si doua scaune, iar Daneel iesi, pur si simplu, nu intra într-o nisa, ca de obicei. De fapt, nici nu existau nise, iar Baley se trezi, pentru o clipa, singur - absolut singur - în încapere. Era sigur ca, la drept vorbind, nu e singur. La prima chemare ar fi venit robotii. Totusi, era o camera pentru doua persoane, fara roboti, o camera (Baley sovai) pentru iubiti.
Pe masa erau doua garnituri de obiecte asemanatoare cu clatitele, care nu miroseau a clatite, dar miroseau frumos. Lânga ele se aflau doua vase cu ceva care parea unt topit (dar putea sa nu fie). Se afla si un ibric cu o bautura fierbinte (pe care Baley o gustase si nu-i placuse prea mult) care înlocuia cafeaua.
Intra Gladia, îmbracata foarte elegant, cu parul stralucind de parca ar fi fost proaspat coafat. Se opri o clipa, schitând un zâmbet:
- Elijah?
Baley, putin surprins de aparitia ei, sari în picioare:
- Ce mai faci, Gladia?
Se bâlbâi putin.
Ea nu observa. Parea vesela, fara grija. Spuse:
- Daca esti îngrijorat ca nu-l vezi pe Daneel, te rog linisteste-te. Este foarte bine si nu va pati nimic. În ceea ce ne priveste...
Se apropie de el si-i puse încet o mâna pe obraz, asa cum facuse cândva, demult, pe Solaria.
Râse:
- Asta-i tot ce-am facut atunci, Elijah. Tii minte?
Elijah dadu din cap în tacere.
- Ai dormit bine, Elijah? Stai jos, draga.
El se aseza:
- Foarte bine. Multumesc, Gladia.
Sovai o clipa si se hotarî sa nu întoarca mângâierea.
- Nu-mi multumi mie. De saptamâni n-am dormit asa de bine si n-as fi dormit, daca nu m-as fi dat jos din pat dupa ce m-am convins ca dormi bustean. Daca as fi ramas - asa cum am vrut - te-as fi plictisit toata noaptea si nu te-ai fi odihnit, spuse ea.
El îsi dadu seama ca trebuie sa fie politicos:
- Sunt unele lucruri mai importante decât odihna, Gladia, zise, dar pe un ton atât de oficial, încât ea râse din nou:
- Bietul Elijah, spuse. Te jenezi.
Faptul ca ea îsi dadea seama îl deranja si mai mult. Baley se asteptase la remuscari, dispret, rusine, indiferenta prefacuta, lacrimi - orice, în afara atitudinii ei sincer erotice.
Ea vorbi din nou:
- Ei bine, nu mai suferi atâta. Ti-e foame. Abia daca ai mâncat seara trecuta. la niste calorii si o sa te simti mai în putere:
Baley privi neîncrezator înspre clatitele de pe masa. Gladia zise:
- O! Probabil ca n-ai vazut asa ceva. Sunt delicatese de pe Solaria. Pachinka! A trebuit sa-mi reprogramez bucatarul sef ca sa le faca asa cum se cuvine. În primul rând, trebuie sa folosesti grâu importat de pe Solaria. Speciile de pe Aurora nu sunt bune. Si sunt umplute. De fapt, exista o mie de umpluturi, dar asta e preferata mea si stiu ca si tie o sa-ti placa. Nu-ti spun ce mai are în ea, în afara de piure de castane si de putina miere, dar gusta si spune-mi ce crezi. Poti s-o iei cu mâna, dar fii atent cum musti din ea.
Ea lua una, tinând-o delicat între degetul mare si cel mijlociu de la fiecare mâna, apoi musca o bucatica, încet, si linse umplutura aurie, semilichida, care se scurse. Baley îi imita gestul. Pachinka era dura la pipait si nu prea fierbinte. Îsi vârî un capat al ei în gura si vazu ca e tare. Musca mai cu putere, iar pachinka se rupse si umplutura i se scurse pe mâini.
- Ai muscat prea mult si prea tare, zise Gladia, întinzându-i repede un servetel. Acum, linge. Nimeni nu manânca o pachinka în întregime. Nu exista asa ceva. Trebuie sa te desfeti cu ea. Ideal ar fi s-o manânci dezbracat, apoi sa faci un dus.
Baley linse putin, nehotarât, iar expresia fetei fu destul de graitoare.
- Îti place, nu-i asa? întreba Gladia.
- E delicioasa, zise Baley, si mânca încet si cu grija. Nu era prea dulce si parea sa se înmoaie si sa se topeasca în gura. Aluneca singura pe gât.
Mânca trei pachinka si doar rusinea îl împiedica sa mai ceara. Îsi linse degetele fara sa se grabeasca si se feri sa foloseasca servetele, pentru ca nu voia sa risipeasca nimic pe un obiect fara viata.
- Scufunda-ti degetele si mâinile în curatator, Elijah, spuse ea, aratându-i unde.
Ceea ce lui i s-a parut a fi unt topit era, de fapt, un castron pentru spalat degetele.
Baley facu asa cum i se spuse si, apoi, îsi usca mâinile. Le mirosi, dar nu simti nimic.
- Esti într-adevar jenat pentru noaptea trecuta, Elijah? întreba ea. Asta-i tot ce simti?
„Am spus eu asa ceva?” se întreba Baley. În cele din urma, încuviinta:
- Mi-e teama ca da, Gladia. Nu e asta tot ce simt, nici vorba, dar sunt stânjenit. Stai si gândeste-te. Sunt Pamântean si tu o stii, dar deocamdata nu recunosti, si „Pamântean” nu e pentru tine decât un cuvânt fara sens, din trei silabe. Noaptea trecuta ti-a fost mila de mine, erai îngrijorata pentru necazul meu cu furtuna, simteai pentru mine ce simti pentru un copil si, compatimindu-ma, probabil pentru ca erai vulnerabila din cauza pierderii pe care ai avut-o - ai venit la mine. Dar sentimentul acesta va trece - ma mir ca n-a trecut înca - si atunci îti vei aduce aminte ca sunt Pamântean si te vei simti rusinata, înjosita si murdarita. Ma vei urî pentru ce ti-am facut, iar eu nu vreau sa fiu urât. Nu vreau sa ma urasti, Gladia.
(Daca arata dupa cum se simtea, atunci chiar ca arata nefericit.) Probabil ca ea gândi astfel, pentru ca se întinse si-l mângâie pe mâna:
- Nu te urasc, Elijah. De ce-as face-o? Nu mi-ai facut nimic pentru care sa ma supar. Eu ti-am facut si voi fi fericita toata viata pentru asta. Acum doi ani m-ai eliberat cu o atingere, Elijah, iar noaptea trecuta m-ai eliberat din nou. Acum doi ani trebuia sa stiu ca pot simti dorinta, iar noaptea trecuta a trebuit sa stiu ca pot simti dorinta din nou, dupa Jander. Elijah, ramâi cu mine. Ar fi...
El o întrerupse cu seriozitate:
- Cum s-ar putea, Gladia? Trebuie sa ma întorc în Lumea mea. Am îndatoriri acolo si tu nu poti veni cu mine. N-ai putea trai asa cum se traieste pe Pamânt. Ai muri din cauza bolilor de pe Pamânt - daca nu te omoara mai întâi aglomeratia si claustrarea. Sunt sigur ca întelegi.
- Înteleg cum e pe Pamânt, zise Gladia suspinând, dar nu trebuie sa pleci imediat.
- În dimineata asta as putea fi evacuat de pe planeta de catre Presedinte.
- Nu vei fi, zise Gladia cu ardoare. N-o sa te lasi. Si daca te alunga, putem merge într-o alta Lume din Spatiu. Exista zeci din care sa putem alege. Pamântul înseamna atât de mult pentru tine, încât nu poti trai într-o Lume din Spatiu?
Baley spuse:
- Ti-as putea da un raspuns evaziv, Gladia, sa-ti spun ca nici o Lume din Spatiu nu m-ar lasa sa-mi întemeiez un camin acolo - si stii ca am dreptate. Adevarul este ca Pamântul înseamna atât de mult pentru mine, încât ar trebui sa ma întorc, totusi, chiar daca m-ar accepta vreo Lume din Spatiu. Chiar daca asta ar însemna sa te parasesc.
- Si sa nu mai vizitezi niciodata Aurora? Sa nu ma mai vezi niciodata?
- Daca te-as putea vedea iar, as face-o, zise Baley cu pasiune. Iar si iar, crede-ma. Dar la ce bun sa vorbesc asa? Stii ca nu voi mai fi invitat. Si stii ca nu pot reveni fara invitatie.
Gladia vorbi încet:
- Nu vreau sa cred asta, Elijah.
- Gladia, nu te amagi singura, zise Baley. Între noi s-a întâmplat ceva minunat, dar ti se vor mai întâmpla si alte lucruri minunate, multe, de tot felul, dar nu acelasi lucru minunat. Asteapta-le.
Ea tacea.
- Gladia, zise el brusc, trebuie sa stie cineva ce s-a întâmplat între noi?
Ea îl privi cu o expresie îndurerata pe chip:
- Chiar atât de rusine îti este?
- De ceea ce s-a întâmplat, sigur ca nu. Dar chiar daca nu mi-e rusine, ar putea sa apara urmari neplacute. Se va vorbi despre asta. Din cauza acelei oribile drame de pe hiperunde, care a prezentat o viziune deformata a relatiei noastre, suntem cunoscuti. Pamânteanul si Solariana. Daca exista cea mai mica banuiala ca între noi este... dragoste, va ajunge pe Pamânt cu viteza transmisiei hiperspatiale.
Gladia îsi înalta sprâncenele jignita:
- Iar Pamântul te va considera înjosit? Te-ai încurcat cu cineva mai prejos decât tine?
- Nu, sigur ca nu, spuse Baley jenat, pentru ca stia ca asa ar considera miliarde de pamânteni. Te-ai gândit ce-ar spune sotia mea daca ar auzi? Sunt însurat.
- Si ce daca aude? Ce-i cu asta? Baley respira adânc:
- Nu întelegi. Pe Pamânt nu e ca în Spatiu. Au fost timpuri în istoria noastra, când moravurile sexuale erau mai destrabalate, cel putin în unele locuri si pentru unele clase. Acum nu e ca pe timpuri. Pamântenii traiesc aglomerati, la un loc, si trebuie o morala puritana ca sa mentii stabil sistemul de familie în asemenea conditii.
- Vrei sa spui ca toata lumea are un partener, atât?
- Nu, zise Baley. Ca sa fiu cinstit, nu e asa. Dar exista grija ca abaterile sa nu se afle, astfel încât toata lumea sa poata... sa poata...
- Pretinde ca nu stie?
- Ei bine, da, dar în cazul asta...
- Totul va fi atât de public, încât nimeni nu se va putea preface ca nu stie... iar sotia ta se va mânia si te va lovi.
- Nu, n-o sa ma loveasca, dar o sa-i fie rusine, ceea ce e mai rau. Si mie îmi va fi rusine, si fiului meu. Situatia mea sociala va suferi si... Gladia, daca nu întelegi, nu întelegi, dar spune-mi ca nu vei vorbi despre lucrurile astea, asa cum fac Aurorienii.
Îsi dadea seama ca se facea de râs. Gladia spuse, gânditoare:
- Nu vreau sa te necajesc, Elijah. Ai fost bun cu mine si nu vreau sa fiu rea cu tine, dar - îsi ridica bratele, deznadajduita - manierele Pamântene sunt asa de lipsite de sens.
- Fara îndoiala. Totusi, eu trebuie sa traiesc cu ele... asa cum ai trait tu cu cele Solariene.
- Da.
Chipul i se întuneca, amintindu-si. Apoi spuse:
- Iarta-ma, Elijah. Sincer, îmi cer scuze. Vreau ce nu pot avea si ma razbun pe tine.
- E în ordine.
- Nu, nu e în ordine. Te rog, Elijah, trebuie sa-ti explic ceva. Nu cred ca întelegi ce s-a întâmplat noaptea trecuta. Ai sa fii cu atât mai jenat daca eu înteleg?
Baley se întreba ce-ar zice si ce-ar face Jessie daca ar auzi discutia asta. Îsi dadea seama ca mintea lui ar trebui sa fie la confruntarea cu Presedintele, care era iminenta, si nu la propria lui dilema conjugala. Ar trebui sa se gândeasca la pericolul pentru Pamânt si nu la cel pentru nevasta lui, dar, în realitate, el se gândea la Jessie.
Spuse:
- Probabil ca ma voi jena, dar, oricum, explica-mi.
Gladia îsi muta singura scaunul, fara sa cheme un robot pentru asta. El astepta, nervos, neoferindu-se sa i-l mute chiar el. Ea îsi puse scaunul chiar lânga al lui, dar îndreptat invers, astfel încât, când se aseza, îl privi pe Baley în fata. În acelasi timp, îsi puse mâna mica într-a lui, iar el îsi simti propria mâna apasând-o pe a ei.
- Vezi, spuse ea, nu ma tem de atingere. Am depasit etapa în care tot ce puteam face era sa-ti ating usor obrazul, pentru o clipa.
- Asa o fi, dar asta nu te mai afecteaza asa de mult ca atunci, Gladia, nu-i asa?
Ea încuviinta:
- Nu, nu ma mai afecteaza la fel, dar îmi place oricum. Cred ca asta înseamna, de fapt, un progres. Faptul ca am fost rascolita de o atingere de o clipa arata cât de anormal am trait si cât de mult timp. Acum e mai bine. Pot sa-ti spun cum? Ceea ce am spus pâna acum e numai prologul.
- Spune-mi.
- As vrea sa fim în pat si sa fie întuneric. As putea vorbi mai liber.
- Stam pe scaune si e lumina, Gladia, dar te ascult.
- Da... Pe Solaria, Elijah, nu se vorbea despre sex. Stii asta.
- Da, stiu.
- N-am simtit nimic, în adevaratul sens al cuvântului. De câteva ori - numai de câteva - sotul meu s-a apropiat de mine, din datorie. N-o sa-ti povestesc cum a fost, dar crede-ma daca îti spun, acum când privesc înapoi, ca a fost mai rau decât nimic.
- Te cred.
- Dar stiam despre sex. Citisem despre el. Discutam cu alte femei, uneori, si toate spuneau ca asta era o obligatie înfioratoare pe care trebuia s-o suporte Solarienele. Daca aveau copii, atâtia cât le permitea cota lor, spuneau întotdeauna ca sunt încântate ca nu mai trebuie sa aiba de-a face cu sexul.
- Le-ai crezut?
- Sigur ca da. N-auzisem niciodata altceva si putinele informatii non-Solariene pe care le citisem erau considerate denaturari. Am crezut si asta. Sotul meu a gasit niste carti pe care le aveam, le-a numit pornografie si a pus sa fie distruse. Si pe urma, stii, oamenii pot fi facuti sa creada orice. Cred ca femeile Solariene credeau ce spun si ca, într-adevar, dispretuiau sexul. Pareau foarte sincere si m-au facut sa cred ca era ceva în neregula cu mine, pentru ca eu aveam un soi de curiozitate si sentimente ciudate pe care nu le puteam întelege.
- Pe atunci, nu foloseai robotii?
- Nu, nu mi-a dat în gând. Nici alt obiect fara viata. Se zvonea despre lucruri din astea, dar cu asemenea groaza - sau groaza prefacuta - încât nici n-as fi visat sa fac asa ceva. Bineînteles, aveam vise si, uneori, ma trezea ceva despre care îmi dau seama ca trebuie sa fi fost orgasme incipiente. Niciodata nu le-am înteles, nici n-am îndraznit sa vorbesc despre ele. De fapt, îmi era foarte rusine. Mai rau, eram înspaimântata de placerea pe care mi-o produceau. Si pe urma am venit, desigur, pe Aurora.
- Mi-ai povestit despre asta. Actul sexual cu Aurorienii nu a fost satisfacator.
- Da. Asta m-a facut sa cred ca, de fapt, Solarienii aveau dreptate. Actul sexual nu semana deloc cu visele mele. De-abia la Jander mi-am dat seama. Pe Aurora nu se face sex, ci... coregrafie. Fiecare pas este dictat de moda, de la metoda de apropiere pâna la momentul despartirii. Nimic nu este neasteptat, spontan. Pe Solaria, pentru ca exista atât de putin sex, nu se daruia si nu se primea nimic. Iar pe Aurora, actul sexual era atât de stilizat încât, în final, nici aici nu se daruia si nu se primea nimic. Întelegi?
- Nu sunt sigur, Gladia, pentru ca n-am încercat niciodata actul sexual cu o femeie de pe Aurora, sau, mai bine zis, pentru ca nu sunt un barbat de pe Aurora. Dar nu trebuie sa-mi explici. Am o idee vaga despre ceea ce vrei sa spui.
- Esti grozav de stânjenit, nu-i asa?
- Nu într-atât, încât sa nu pot asculta.
- Dar apoi l-am întâlnit pe Jander si am învatat sa ma folosesc de el. El nu era un barbat de pe Aurora. Singurul lui scop, singurul lui scop posibil, era sa-mi faca placere. El daruia iar eu primeam si, pentru prima oara, am simtit actul sexual asa cum ar trebui simtit. Asta întelegi? Îti poti da seama ce înseamna sa întelegi, dintr-o data, ca nu esti nebuna, depravata sau perversa, ca nici macar nu te înseli - ci sa stii ca esti femeie si ai un partener care te satisface?
- Cred ca-mi pot da seama.
- Si apoi, dupa un timp scurt, sa mi se ia totul. Am crezut... Am crezut... ca asta e sfârsitul. Eram condamnata. Niciodata, în secole de viata, nu voi mai avea o relatie sexuala buna. Ca nu avusesem pâna atunci era destul de rau. Dar sa o primesc pe neasteptate si sa o am, apoi, dintr-o data, sa o pierd si sa ma întorc la nimic - asta era de nesuportat... Întelegi, acum, cât de importanta a fost noaptea trecuta?
- Dar de ce eu, Gladia? De ce nu altcineva?
- Nu, Elijah, trebuia sa fii tu. Am venit si te-am gasit, Giskard si cu mine, si erai neajutorat. Într-adevar neajutorat. Nu erai inconstient, dar nu-ti stapâneai corpul. A trebuit sa fii ridicat, dus si pus în masina. Eram acolo când tu erai încalzit si tratat, îmbaiat si uscat, neajutorat tot timpul. Robotii s-au descurcat de minune, cu intentia de a avea grija de tine si de a te feri de rau, dar fara nici un sentiment. În schimb, eu am urmarit totul si am simtit.
Baley îsi înclina capul, scrâsnind din dinti la gândul ca toata lumea îl vazuse neajutorat. Se simtise bine când se întâmplase, dar acum nu simtea decât nemultumirea pentru ca fusese vazut în asemenea stare.
Ea continua:
- Am vrut sa fac totul pentru tine. I-am invidiat pe roboti pentru ca aveau dreptul sa fie buni cu tine - si sa daruiasca. Si când m-am închipuit pe mine facând asta, am simtit o excitatie sexuala puternica, asa cum nu mai simtisem de la moartea lui Jander. Si mi-am dat seama ca singura data când avusesem o relatie sexuala reusita n-am facut decât sa iau. Jander îmi daruia tot ce doream, dar nu primea niciodata. Era incapabil sa primeasca, pentru ca singura lui placere era sa-mi faca mie pe plac. Si nu ma gândisem niciodata sa daruiesc, pentru ca fusesem crescuta de roboti si stiam ca ei nu pot primi. Si, în timp ce priveam, mi-am dat seama ca nu cunosc decât jumatate din actul sexual, si am vrut cu disperare sa cunosc si cealalta jumatate. Dar apoi, la cina, când îti mâncai supa, pareai refacut, pareai puternic. Erai destul de puternic sa ma consolezi pe mine si, pentru ca avusesem acel sentiment pentru tine, în timp ce ti se purta de grija, nu m-am mai temut ca esti de pe Pamânt si am vrut sa ma îmbratisezi. Am vrut. Dar chiar în timp ce ma tineai în brate am avut o senzatie de pierdere, pentru ca primeam din nou si nu dadeam. Iar tu mi-ai spus „Gladia, te rog, trebuie sa stau jos.” O, Elijah, a fost cel mai frumos lucru pe care mi-l puteai spune.
Baley simti ca se înroseste:
- Atunci m-a jenat îngrozitor. Marturisirea slabiciunii.
- Tocmai asta doream. Dorinta m-a înnebunit. Te-am obligat sa te culci si am venit la tine si, pentru prima oara în viata, am daruit. N-am primit nimic. lar blestemul lui Jander s-a dus, pentru ca stiam ca nici el nu fusese destul. Trebuie sa fie posibil sa primesti si sa daruiesti. Si una, si alta... Elijah, ramâi cu mine.
Baley dadu din cap:
- Gladia, daca mi-as rupe inima în doua, n-as putea schimba ceva. Nu pot ramâne pe Aurora. Trebuie sa ma întorc pe Pamânt. Tu nu poti veni pe Pamânt.
- Elijah, si daca pot veni pe Pamânt?
- De ce spui asemenea absurditati? Chiar daca ai putea, eu voi îmbatrâni repede si în curând nu-ti voi mai fi de folos. În douazeci de ani, cel mult treizeci, eu voi fi batrân, probabil mort, în timp ce tu vei ramâne asa cum esti secole întregi.
- Dar tocmai asta e, Elijah. Pe Pamânt ma voi molipsi de bolile voastre si voi îmbatrâni si eu repede.
- Nu cred ca vrei asa ceva. În afara de asta, batrânetea nu e o boala. Numai ca te vei îmbolnavi foarte repede si vei muri. Gladia, poti gasi alt barbat.
- Un Aurorian? Vorbise cu dispret.
- Îi poti învata. Acum, când stii cum sa primesti si sa daruiesti, învata-i cum sa faca si una, si alta.
- Daca îi învat, ei vor învata?
- Unii, da. Cu siguranta ca da. Ai asa de mult timp sa gasesti pe cineva care sa învete. Este... („Nu”, se gândi, „nu e bine sa vorbesc de Gremionis acum, dar poate daca va veni la ea - mai putin politicos si cu mai multa hotarâre...” )
Ea paru ca se gândeste:
- E posibil?
Apoi, privindu-l pe Baley cu ochii ei albastru-cenusii umezi:
- O, Elijah, nu-ti amintesti de nimic din ce s-a întâmplat noaptea trecuta?
- Trebuie sa recunosc, spuse Baley putin cam trist, ca unele lucruri sunt suparator de neclare.
- Daca ti-ai aminti, n-ai dori sa ma parasesti.
- Nu vreau sa te parasesc, Gladia. Numai ca asa trebuie.
- Si pe urma, zise ea, pareai atât de fericit, de împacat. M-am cuibarit pe umarul tau si am simtit cum îti bate inima, la început repede, apoi din ce în ce mai încet, numai ca te-ai sculat imediat. Tii minte asta?
Baley tresari si se trase putin înapoi, privind-o înnebunit în ochi:
- Nu, nu-mi amintesc asta. Ce vrei sa spui? Ce am facut?
- Ti-am spus. Te-ai sculat dintr-o data.
- Da, si pe urma?
Inima îi batea repede, probabil la fel de repede ca în noaptea trecuta. De trei ori, ceva care semana cu adevarul venise la el, dar prima si a doua oara fusese absolut singur. A treia oara, noaptea trecuta, fusese Gladia cu el. Avusese un martor.
Gladia raspunse:
- Nimic altceva, zau. Eu am spus: „Ce este, Elijah?” dar nu mi-ai dat atentie. Ai spus: „Stiu. Stiu.” Nu vorbeai clar si priveai în toate partile. Era putin înspaimântator.
- Asta-i tot ce-am spus? Pe lehova, Gladia! Altceva n-am spus?
Gladia se încrunta:
- Nu-mi amintesc. Dar pe urma te-ai întins la loc, iar eu am spus: „Nu te teme, Elijah. Nu te teme. Acum esti în siguranta.” Si te-am mângâiat, iar tu te-ai culcat la loc si ai adormit... si ai sforait... N-am auzit pe nimeni sforaind vreodata, dar asta trebuie sa fi fost... Gândul o distra vizibil.
Baley zise:
- Asculta-ma, Gladia. Ce am spus? „Stiu. Stiu.” N-am spus si ce stiu?
Ea se încrunta din nou:
- Nu. Nu-mi amintesc. Stai, ai spus ceva foarte încet. Ai spus: „El a fost acolo mai întâi.”
- „El a fost acolo mai întâi.” Asta am spus?
- Da. Am crezut ca vrei sa spui ca Giskard a fost acolo înaintea celorlalti roboti, ca încercai sa-ti învingi temerile ca vei fi rapit, ca retraiai amintirea furtunii. Da! De asta te-am mângâiat si am spus: „Nu te teme, Elijah. Esti în siguranta acum.”, pâna ce te-ai linistit.
- „El a fost acolo mai întâi.” „El a fost acolo mai întâi.” Acum nu mai uit. Gladia, multumesc pentru noaptea trecuta. Multumesc ca îmi vorbesti acum.
Gladia zise:
- E curios când spui ca Giskard te-a gasit primul. Te-a gasit. Stii doar.
- Nu poate fi asta, Gladia. Trebuie sa fie ceva ce nu stiu, dar reusesc sa descopar doar când mintea îmi este absolut relaxata.
- Dar ce înseamna, atunci?
- Nu sunt sigur, dar daca asta am spus, trebuie sa însemne ceva. Si am o ora si ceva sa descopar.
Se ridica:
- Acum trebuie sa plec.
Facuse câtiva pasi spre usa, dar Gladia alerga la el si-l îmbratisa cu bratele:
- Asteapta, Elijah.
Baley sovai, apoi se apleca sa o sarute. Ramasera îmbratisati multa vreme.
- Te voi mai vedea, Elijah?
Baley raspunse cu tristete:
- Nu stiu. Asa sper.
Si pleca sa-i caute pe Daneel si pe Giskard, ca sa se pregateasca pentru confruntarea ce urma.


73

Baley strabatu tot trist pajistea lunga pâna la locuinta lui Fastolfe. Robotii mergeau de o parte si de cealalta. Daneel parea în largul lui, dar Giskard, credincios programarii lui si evident incapabil sa se relaxeze, supraveghea în continuare împrejurimile.
- Cum îl cheama pe Presedintele Adunarii Legislative, Daneel? întreba Baley.
- Nu stiu, partenere Elijah. De câte ori am auzit vorbindu-se de el, nu i se spunea decât „Presedintele”. I se spune „Domnule Presedinte”.
Giskard spuse:
- Îl cheama Rutilan Horder, domnule, dar numele nu îi este niciodata pomenit oficial. Se foloseste numai titulatura. Asta da aparenta de continuitate pentru guvern. Cei care detin postul au, fiecare în parte, durate ale mandatului fixe, dar „Presedintele” exista întotdeauna.
- Si actualul Presedinte câti ani are?
- E foarte batrân, domnule. Trei sute treizeci si unu, zise Giskard, care avea statisticile pregatite.
- E sanatos?
- N-am informatii despre vreo boala, domnule.
- Are vreo trasatura de caracter deosebita, pentru care ar fi bine sa fiu pregatit?
Asta paru sa-l blocheze pe Giskard. Dupa o pauza, spuse:
- E greu sa va spun, domnule. Este la al doilea mandat. Este considerat un Presedinte eficient, care munceste din greu si obtine rezultate.
- Este iute la mânie? Rabdator? Dominator? Întelegator?
- Trebuie sa va dati singur seama de asta, domnule, raspunse Giskard.
Daneel zise:
- Partenere Elijah, Presedintele este mai presus de atasamentul fata de o cauza. Este drept si nepartinitor, prin definitie.
- Sunt sigur de asta, bombani Baley, dar definitiile sunt abstracte, ca si „Presedintele”, în timp ce Presedintii individuali - cu nume - sunt concreti si pot avea minti pe masura.
Dadu din cap. Ar fi jurat ca si mintea lui era concreta, în mare masura. Dupa ce se gândise de trei ori la ceva si de trei ori pierduse acel „ceva”, acum era confruntat cu propriul comentariu facut când avusese gândul si tot nu îl ajuta la nimic. „El a fost acolo mai întâi.” Cine fusese acolo mai întâi? Când? Nu avea nici un raspuns.

Baley îl gasi pe Fastolfe asteptându-l la usa locuintei lui, cu un robot lânga el, ce parea cuprins de o agitatie nerobotica, de parca n-ar fi fost în stare sa-si îndeplineasca rolul de a întâmpina un musafir si asta l-ar fi necajit.
Dar întotdeauna exista o explicatie pentru motivatiile oamenilor si reactiile robotilor. Era clar ca nu e vorba de suparare - de nici un fel de sentiment - Ci numai de o usoara oscilatie a potentialelor pozitronice, rezultata din faptul ca avea ordin sa-i întâmpine si sa-i controleze pe toti musafirii, iar el nu-si putea îndeplini sarcina fara sa-l împinga pe Fastolfe, dar nici asta n-avea voie sa faca, daca nu era absoluta nevoie. Asa ca avea porniri false, una dupa alta, si asta îl facea sa para fara astâmpar.
Baley se pomeni ca-l priveste pe robot, absent, si reusi cu greu sa-s, i îndrepte ochii înspre Fastolfe. (Se gândea la roboti, dar nu stia de ce.)
- Ma bucur sa te vad din nou, dr. Fastolfe, spuse, si-i întinse mâna.
Dupa întâlnirea cu Gladia, îi era foarte greu sa tina minte ca locuitorii Spatiului nu doreau sa aiba contacte fizice cu un Pamântean. Fastolfe ezita o clipa, apoi, pentru ca educatia triumfa asupra prudentei, lua mâna ce i se întinsese, o tinu usor si putin, apoi îi dadu drumul. Spuse:
- Eu sunt chiar mai încântat sa te vad, domnule Baley. Am fost foarte îngrijorat din cauza experientei prin care ai trecut aseara. Nu a fost o furtuna deosebit de puternica, dar unui Pamântean trebuie sa i se fi parut coplesitoare.
- Deci stii ce s-a întâmplat?
- Daneel si Giskard m-au adus la zi în aceasta privinta. M-as fi simtit mai bine daca ei ar fi venit direct aici si daca te-ar fi adus, eventual, cu ei, dar hotarârea lor s-a bazat pe faptul ca locuinta Gladiei e mai aproape de locul unde s-a prabusit vehiculul aeropurtat si ca ordinele dumitale au fost extrem de puternice, punând siguranta lui Daneel mai presus de a dumitale. Nu te-au înteles gresit?
- Nu. Eu i-am obligat sa ma paraseasca.
- Oare a fost întelept?
Fastolfe îl conduse înauntru si-i arata un scaun. Baley se aseza:
- Parea lucrul cel mai bun. Eram urmariti.
- Asa mi-a spus Giskard. Mi-a mai spus si ca...
Baley îl întrerupse:
- Dr. Fastolfe, te rog. Am foarte putin timp si trebuie sa-ti pun niste întrebari.
- Da-i drumul, te rog, facu Fastolfe imediat, cu aerul lui obisnuit de politete inepuizabila.
- Se zvoneste ca pui mai presus de orice lucrurile referitoare la functionarea creierului, ca dumneata...
- Sa termin eu, domnule Baley. Ca nu voi permite sa-mi stea ceva în cale, ca sunt absolut fara mila, nu iau în seama imoralitatea sau raul, nu m-as da în laturi de la nimic, nu as ierta nimic, totul în numele importantei pe care o au lucrarile mele.
- Da.
- Cine ti-a spus asta, domnule Baley? întreba Fastolfe.
- Are vreo importanta?
- Poate ca nu. În plus, nu-i greu de ghicit. E vorba de fiica mea, Vasilia. Sunt sigur de asta.
Baley zise:
- Poate. Ceea ce vreau sa stiu este daca e corecta aceasta apreciere a caracterului dumitale.
Fastolfe zâmbi cu tristete:
- Astepti un raspuns corect de la mine, despre propriul meu caracter? Într-un fel, acuzatiile care mi se aduc sunt adevarate. Într-adevar, îmi consider lucrarile cea mai importanta problema care exista si am, într-adevar, tendinta sa sacrific, pentru ele, orice mi-ar sta în cale. Totusi, n-o fac. Nu sunt în stare. Si neg mai ales acuzatia ca l-am ucis pe Jander pentru ca asta m-ar ajuta sa progresez în studiul meu asupra creierului uman. Nu e adevarat. Nu l-am ucis pe Jander.
Baley zise:
- Ai sugerat sa fiu supus unui Test Psihic, pentru a obtine informatii din creierul meu, pe care, altfel, nu le pot da. Te-ai gândit cumva ca, daca te-ai supune dumneata unui Test Psihic, ti-ai putea demonstra nevinovatia?
Fastolfe dadu din cap gânditor:
- Îmi închipui ca Vasilia ti-a sugerat ca e o dovada a vinovatiei mele faptul ca nu m-am oferit sa fiu supus unui Test Psihic. Nu este asa. Un Test Psihic e periculos si sunt la fel de temator sa ma supun lui, cum esti si dumneata. Si totusi, as fi facut-o, în ciuda temerilor mele, daca asta n-ar fi fost ceea ce adversarii mei abia asteapta de la mine. Ei sunt împotriva oricarei dovezi a nevinovatiei mele, iar Testul Psihic nu este un instrument suficient de fin pentru a o demonstra convingator. Dar ceea ce ar obtine prin folosirea Testului, ar fi informatii despre teoria si proiectarea robotilor cu aspect uman. Asta vor ei si asta n-o sa le dau eu.
Baley zise:
- Foarte bine. Multumesc, dr. Fastolfe.
- N-ai pentru ce, spuse Fastolfe. Si acum, daca-mi dai voie sa revin la ce spuneam, Giskard a povestit ca, dupa ce ai fost lasat singur în vehiculul aeropurtat, ai fost acostat de niste roboti ciudati. Cel putin, ai vorbit de niste roboti ciudati, destul de incoerent, dupa ce ai fost gasit inconstient si expus furtunii.
- Robotii cei ciudati m-au acostat, într-adevar, dr. Fastolfe. Am reusit sa-i deviez si sa-i alung, dar m-am gândit ca e mai bine sa parasesc vehiculul, decât sa astept întoarcerea lor. Poate ca nu m-am gândit bine când am luat aceasta hotarâre. Giskard spune ca nu.
Fastolfe zâmbi:
- Giskard are un mod simplist de a vedea Universul. Ai idee câti roboti erau?
Baley se agita si paru ca nu-si gaseste locul pe scaun. Întreba:
- Înca n-a sosit Presedintele?
- Nu, dar va veni dintr-o clipa în alta. La fel si Amadiro, conducatorul Institutului, pe care, mi-au povestit robotii, l-ai întâlnit ieri. Nu sunt sigur ca a fost bine. L-ai enervat.
- Trebuia sa-l vad, dr. Fastolfe, iar el n-a parut nervos.
- Asta nu e un indiciu pentru Amadiro. Ca urmare a ceea ce el numeste calomnii si întinarea insuportabila a reputatiei profesionale, a fortat mâna Presedintelui.
- În ce fel?
- Treaba Presedintelui este sa încurajeze întâlnirea partilor în litigiu si ajungerea la un compromis. Daca Amadiro vrea sa ma întâlneasca, Presedintele nu poate împiedica asta prin definitie, cu atât mai mult s-o interzica. Trebuie sa tina sedinta si, daca Amadiro are destule dovezi împotriva dumitale - si e usor sa gasesti dovezi împotriva unui Pamântean - asta va pune capat investigatiei.
- Dr. Fastolfe, poate ca nu trebuia sa chemi un Pamântean în ajutor, stiind cât suntem noi de vulnerabili.
- Poate ca nu, domnule Baley, dar nu m-am putut gândi la altcineva. Nici acum nu pot, asa ca trebuie sa las pe seama dumitale sa-l convingi pe Presedinte referitor la punctul nostru de vedere... daca poti.
- Raspunderea este a mea? întreba Baley posomorât.
- În întregime a dumitale, spuse Fastolfe calm.
Baley întreba:
- Doar noi patru vom fi prezenti?
Fastolfe raspunse:
- De fapt, noi trei: Presedintele, Amadiro si cu mine. Noi suntem personajele principale si factorii care provoaca neîntelegeri, ca sa spun asa. Dumneata te vei afla acolo ca o a patra parte, domnule Baley, doar tolerata. Presedintele îti poate ordona sa pleci dupa plac, asa ca sper ca nu vei face nimic pentru a-l supara.
- Voi încerca sa nu fac, dr. Fastolfe.
- De exemplu, domnule Baley, nu-i întinde mâna... daca îmi ierti grosolania.
Baley simti cum se aprinde, amintindu-si de gestul facut cu putin timp în urma:
- N-o sa i-o întind.
- Si fii extraordinar de politicos. Nu face acuzatii la mânie. Nu insista asupra declaratiilor pentru care nu exista dovezi...
- Adica sa nu fortez pe nimeni sa se tradeze. Pe Amadiro, de exemplu.
- Da, sa nu faci asta. Ar însemna o calomnie si ne-ar trage înapoi. Deci, fii politicos! Daca politetea ascunde un atac, n-o sa ne certam din pricina asta. Si încearca sa nu vorbesti daca nu ti se vorbeste.
Baley zise:
- Cum se face, dr. Fastolfe, ca acum îmi dai atâtea sfaturi pline de grija si nu m-ai prevenit mai demult despre pericolul calomniei.
- Vina este, într-adevar, a mea, spuse dr. Fastolfe. Pentru mine însemna ceva atât de elementar, încât nici nu m-am gândit ca trebuie explicat.
Baley mârâi:
- Da, mi-am închipuit eu.
Fastolfe îsi înalta capul brusc:
- Aud un vehicul aeropurtat afara. Mai mult, aud pasii unui robot din personalul meu, îndreptându-se catre intrare. Presupun ca Presedintele si Amadiro sunt foarte aproape.
- Împreuna? întreba Baley.
- Fara îndoiala. Întelegi, Amadiro a sugerat ca locuinta mea sa fie locul de întâlnire, acordându-mi astfel avantajul terenului propriu. Deci, el va avea ocazia de a se oferi, din asa-zisa politete, sa-l invite pe Presedinte sa-l aduca aici. La urma urmei, ei trebuie sa vina aici amândoi. Asta îi va da lui câteva minute de discutie cu Presedintele între patru ochi, în care sa-si impuna punctul de vedere.
- Nu prea e cinstit, zise Baley. Nu puteai împiedica asta?
- N-am vrut s-o fac. Amadiro îsi asuma un risc calculat. El ar putea spune ceva care sa-l enerveze pe Presedinte.
- Presedintele este deosebit de nervos, de felul lui?
- Nu. Nu mai mult decât oricare alt Presedinte aflat în cel de-al cincelea deceniu al mandatului sau executiv. Totusi, obligatia de a respecta cu strictete protocolul, de a nu fi partinitor si faptul ca dispune de puteri absolute, toate acestea duc inevitabil la o anumita nervozitate. Iar Amadiro nu este întotdeauna întelept. Zâmbetul lui jovial, dintii albi, bonomia care se revarsa pot fi extrem de iritante când cei asupra carora le risipeste nu sunt bine dispusi, dintr-un motiv oarecare... Dar trebuie sa ma duc sa-i întâmpin, domnule Baley, si sa ofer ceea ce sper sa fie o versiune mai substantiala a farmecului. Te rog sa ramâi aici si sa nu te misti de pe acel scaun.
Baley n-avea, acum, altceva de facut decât sa astepte. Se gândi, fara nici o legatura, ca se afla pe Aurora doar de cincizeci de ore standard.





18. DIN NOU PRESEDINTELE


75

Presedintele era scund, surprinzator de scund. Amadiro era mai înalt decât el cu aproape treizeci de centimetri. Totusi, când toata lumea se aseza, Presedintele nu era mult mai scund decât ceilalti. Într-adevar, era îndesat, cu pieptul si umerii largi, în aceste conditii parând ca-i domina pe toti. Si capul îi era mare, dar chipul îi era încretit si ravasit de vârsta. Ridurile nu erau de felul celor provocate de râs. Simteai ca îi sunt imprimate pe obraji si pe frunte de exercitarea puterii. Parul îi era alb si rar, si era chel în punctul în care ar fi avut un vârtej. Vocea se potrivea înfatisarii - grava si hotarâta. Poate ca vârsta îi mai furase putin din timbru si îi împrumutase putina asprime, dar la un Presedinte (se gândi Baley) asta mai degraba ajuta, decât deranja.
Fastolfe trecu prin întregul ritual de întâmpinare, facu schimb de replici banale si oferi mâncare si bautura. În tot acest timp, intrusul nu a fost pomenit si nimeni nu l-a observat. De-abia dupa ce preliminariile au luat sfârsit si când toata lumea s-a asezat, a fost prezentat Baley (aflat ceva mai departe de centru decât ceilalti).
El spuse:
- Domnule Presedinte, fara sa întinda mâna.
Apoi, cu un gest al mâinii care voia sa însemne încuviintare, zise:
- Si, desigur, l-am cunoscut pe dr. Amadiro.
Zâmbetul lui Amadiro nu disparu la tonul putin insolent al lui Baley.
Presedintele, care nu baga în seama salutul lui Baley, îsi puse câte o mâna pe fiecare genunchi, cu degetele rasfirate, si zise:
- Sa începem si sa vedem daca nu putem face aceasta întâlnire cât mai scurta si cât mai productiva cu putinta. Mai întâi o sa accentuez ca vreau sa trec peste aceasta problema a comportarii necorespunzatoare - sau a posibilei comportari necorespunzatoare - a unui Pamântean si sa ajung direct în miezul lucrurilor. Iar când spun miezul lucrurilor, nu ma refer la arhicunoscuta poveste a robotului. Întreruperea activitatii unui robot este o chestiune de competenta tribunalele civile; poate fi considerata o încalcare a drepturilor de proprietate si urmata de o amenda, dar nu mai mult. În plus, daca se va dovedi ca dr. Fastolfe l-a facut inoperant pe robotul Jander Panell, la urma urmei e vorba de un robot proiectat, construit si verificat chiar de el, al carui proprietar era la data imobilizarii lui. S-ar putea sa nu se aplice nici o amenda, deoarece o persoana e libera sa faca orice vrea cu bunul propriu. Ceea ce este, într-adevar, în litigiu e problema explorarii si colonizarii Galaxiei: fie noi, cei de pe Aurora, le înfaptuim singuri, fie în colaborare cu alte Lumi din Spatiu, fie le lasam pe seama Pamântului. Dr. Amadiro si Globalistii sunt de parere ca Aurora trebuie sa poarte singura aceasta sarcina; dr. Fastolfe doreste s-o lase Pamântului. Daca putem reglementa aceasta problema, atunci afacerea cu robotul poate fi lasata pe seama tribunalelor civile, iar chestiunea comportarii Pamânteanului va fi, probabil, în litigiu, si noi vom putea scapa de el, pur si simplu. Deci, voi începe prin a întreba daca dr. Amadiro este pregatit sa accepte punctul de vedere al doctorului Fastolfe, pentru a înlatura neîntelegerea sau daca dr. Fastolfe este pregatit sa accepte punctul de vedere al doctorului Amadiro, având în vedere acelasi scop.
Se opri si astepta.
Amadiro spuse:
- Îmi pare rau, domnule Presedinte, dar trebuie sa insist ca Pamântenii sa se limiteze la planeta lor, iar Galaxia sa fie colonizata numai de Aurorieni. Totusi, as putea face un compromis, îngaduind altor Lumi din Spatiu sa împarta colonizarea cu noi, daca asta ar înlatura conflictul inutil dintre noi.
- Înteleg, spuse Presedintele. Având în vedere aceasta declaratie, dr. Fastolfe, renunti la punctul dumitale de vedere?
Fastolfe zise:
- Compromisul doctorului Amadiro nu prea are fundament, domnule Presedinte. Sunt gata sa ofer un compromis mai important. De ce n-ar fi deschise Lumile Galaxiei celor din Spatiu si Pamântenilor, deopotriva? Galaxia este mare si ar fi loc pentru toti. Sunt gata sa accept o asemenea solutie.
- Fara îndoiala, vorbi Amadiro repede, pentru ca nu e nici un compromis. Populatia de peste opt miliarde de locuitori a Pamântului este cu mai mult de jumatate mai mare decât populatia tuturor Lumilor din Spatiu la un loc. Pamântenii traiesc putin si sunt obisnuiti sa-si înlocuiasca repede pierderile. Nu au respectul nostru pentru viata individului. Se vor înghesui în noile Lumi cu orice chip, înmultindu-se ca insectele, si vor ocupa Galaxia înainte ca noi sa începem ceva. A oferi Pamântenilor o sansa presupus egala în fata Galaxiei înseamna sa le dam Galaxia - si asta nu înseamna echitate. Pamântenii trebuie sa se limiteze la Pamânt.
- Si dumneata ce ai de spus in legatura cu asta, dr. Fastolfe? întreba Presedintele.
Fastolfe ofta:
- Parerile mele sunt la dosar. Sunt sigur ca nu trebuie sa le repet. Dr. Amadiro se gândeste sa foloseasca roboti cu aspect uman pentru a construi Lumile colonizate în care vor patrunde, apoi, oamenii de pe Aurora, la cheie, dar nici macar nu are robotii cu aspect uman. Nu-i poate construi, si proiectul n-ar merge, chiar daca i-ar avea. Nu este posibil nici un compromis, daca dr. Amadiro nu este de acord cu principiul ca Pamântenilor trebuie sa li se permita cel putin sa ia parte la colonizarea Lumilor noi.
- Atunci, nu este posibil nici un compromis, zise Amadiro.
Presedintele paru nemultumit:
- Ma tem ca unul dintre voi trebuie sa cedeze. Nu vreau ca Aurora sa fie sfâsiata de pasiuni din cauza unei probleme atât de importante.
Îl privi indiferent pe Amadiro, cu o expresie care nu însemna nici aprobare, nici dezaprobare:
- Intentionezi sa folosesti imobilizarea robotului Jander ca argument împotriva parerii lui Fastolfe, nu-i asa?
- Da, zise Amadiro.
- Un argument pur si simplu emotional. Ai de gând sa declari ca Fastolfe încearca sa-ti desfiinteze parerea, facându-i pe robotii cu aspect uman sa para mai putin folositori decât sunt în realitate.
- Asta este exact ceea ce el încearca sa faca...
- Calomnie! arunca Fastolfe, încet.
- Nu si daca o dovedesc, si pot s-o dovedesc, spuse Amadiro. Poate ca argumentul este emotional, dar va fi eficient. Întelegeti asta, nu-i asa, domnule Presedinte? Parerea mea va câstiga, fara îndoiala, dar lupta va crea neplaceri. V-as sugera sa-l convingeti pe dr. Fastolfe sa accepte o înfrângere inevitabila si sa scuteasca Aurora de enorma tristete a unui spectacol care va slabi pozitia noastra printre Lumile din Spatiu si ne va clatina încrederea în noi însine.
- Cum poti dovedi ca dr. Fastolfe a scos robotul din functiune?
- Chiar el recunoaste ca este singura fiinta umana care ar fi putut s-o faca. Stiti asta.
- Stiu, spuse Presedintele, dar voiam sa te aud pe dumneata spunând-o, nu în circumscriptia dumitale electorala, nu în mass-media, ci mie personal. Si ai facut-o.
Se întoarse catre Fastolfe:
- Si dumneata ce spui, dr. Fastolfe? Esti singurul om care ar fi putut distruge robotul?
- Fara sa las urme fizice? Dupa câte stiu, da. Nu cred ca dr. Amadiro este atât de talentat în robotica pentru a face asta si sunt uluit ca, dupa ce si-a întemeiat Institutul de Robotica, este asa de nerabdator sa-si declare propria incapacitate, a sa si a angajatilor sai - si înca în public.
Presedintele ofta:
- Nu, dr. Fastolfe. Fara trucuri retorice acum. Sa ne dezbaram de ironie si de subtilitati. Care este apararea dumitale?
- Pai atât, ca nu i-am facut rau lui Jander. Nu spun ca i-a facut cineva. A fost o întâmplare - a functionat principiul nesigurantei asupra conexiunilor pozitronice. Se poate întâmpla des. Dr. Amadiro sa admita ca a fost o întâmplare, nimeni sa nu fie acuzat fara dovezi, si atunci vom putea discuta fondul propunerile divergente referitoare la colonizare.
- Nu, spuse Amadiro. Sansa unei distrugeri accidentale este prea mica pentru a fi luata în seama, mult mai mica decât sansa ca dr. Fastolfe sa fie raspunzator - cu atât mai mica, cu cât ignorarea faptului ca dr. Fastolfe e vinovat ar însemna iresponsabilitate. Nu voi renunta si voi câstiga. Domnule Presedinte, dumneavoastra stiti ca eu voi câstiga si cred ca singura masura rationala care se poate lua este sa-l obligati pe dr. Fastolfe sa-si recunoasca înfrângerea în interesul unitatii globale.
Fastolfe zise repede:
- Si asta ma aduce la problema investigatiei pe care i-am cerut domnului Baley, de pe Pamânt, sa o întreprinda.
Iar Amadiro spuse la fel de repede:
- O actiune la care m-am opus când a fost sugerata prima oara. Poate ca Pamânteanul este un investigator bun, dar nu este obisnuit cu Aurora si nu poate realiza nimic aici. Nimic, în afara de a împrastia calomnii si de a pune Aurora într-o lumina nedemna si ridicola fata de Lumile din Spatiu. Fragmente satirice referitoare la aceasta problema au fost transmise pe vreo sase programe de actualitati importante din Spatiu, pe hiperunde, în tot atâtea Lumi. Înregistrari ale acestora au fost trimise la biroul dumneavoastra.
- Si mi-au fost aduse la cunostinta, spuse Presedintele.
- Si s-a bârfit si aici, pe Aurora, continua Amadiro. Daca ati lasa investigatia sa continue, asta ar servi numai interesului meu egoist. Pe Fastolfe îl costa sprijinul maselor si voturile legislatorilor. Cu cât va continua mai mult, cu atât mai sigur voi fi eu de victorie, dar face rau Aurorei si nu vreau sa ma gândesc la siguranta mea cu pretul raului facut Lumii mele. Va sugerez - cu respect - sa puneti capat investigatiei, domnule Presedinte, si sa-l convingeti pe dr. Fastolfe sa fie de acord acum, în mod elegant, cu ceea ce va trebui sa accepte pâna la urma - cu un pret mult mai mare.
Presedintele spuse:
- Sunt de acord ca s-ar putea sa fi fost o imprudenta faptul ca i s-a permis doctorului Fastolfe sa declanseze aceasta investigatie. Spun s-ar putea. Recunosc si ca sunt tentat sa-i pun capat. Si totusi, Pamânteanul - nu dadu nici un semn ca ar fi stiut ca Baley se afla în încapere - se afla deja aici de mai mult timp...
Se opri, ca si cum i-ar fi dat lui Fastolfe o sansa de a confirma, iar Fastolfe o prinse, spunând:
- Aceasta e a treia zi a investigatiei lui, domnule Presedinte.
- În acest caz, facu Presedintele, înainte de a pune capat acestei investigatii, cred ca ar fi cinstit sa întreb daca pâna acum exista descoperiri importante.
Se opri din nou. Fastolfe îi arunca o privire iute lui Baley si îi facu un semn usor din cap.
Baley vorbi încet:
- Nu doresc, domnule Presedinte, sa ma amestec neîntrebat. Mi s-a pus o întrebare?
Presedintele se încrunta. Fara sa priveasca înspre Baley, spuse:
- Îi cer domnului Baley de pe Pamânt sa ne spuna daca a facut vreo descoperire importanta.
Baley inspira adânc. Acum e acum.

- Domnule Presedinte, începu el. Ieri dupa-masa îl interogam pe dr. Amadiro, care a fost foarte amabil si eficient cu mine. Când personalul meu si cu mine am plecat...
- Personalul dumitale? întreba Presedintele.
- Am fost însotit de doi roboti în toate etapele investigatiei mele, domnule Presedinte, zise Baley.
- Roboti care apartin doctorului Fastolfe? întreba Amadiro. Pun întrebarea pentru dosar.
- Pentru dosar, apartin. Unul este Daneel Olivaw, robot cu aspect uman, iar celalalt, Giskard Reventlov, un robot mai vechi, fara aspect uman.
- Multumesc, spuse Presedintele. Continua.
- Când am parasit terenul Institutului, am descoperit ca se umblase la vehiculul aeropurtat pe care-l folosisem.
- Se umblase? întreba Presedintele uimit. De catre cine?
- Nu stiu, dar s-a întâmplat pe terenul Institutului. Venisem în urma unei invitatii, asa ca personalul Institutului stia ca suntem acolo. Mai mult, nimeni nu poate veni fara o invitatie si fara cunostinta personalului de la Institut. Daca ar fi de imaginat asa ceva, ar trebui sa tragem concluzia ca la masina ar fi putut umbla numai cineva din personalul Institutului, iar asta ar fi, în orice caz, imposibil - doar daca n-ar fi dat dispozitie însusi dr. Amadiro, ceea ce, iarasi, e de neimaginat.
Amadiro zise:
- Se pare ca îti imaginezi cam multe pe seama inimaginabilului. Vehiculul aeropurtat a fost controlat de un tehnician calificat, care sa-si dea seama daca, într-adevar, s-a umblat la el? N-ar fi putut fi o defectiune? întreba Amadiro.
- Nu, domnule, dar Giskard, care este capabil sa conduca un vehicul aeropurtat si care l-a condus de multe ori chiar pe acesta, sustine ca s-a umblat la el.
- Si el face parte din personalul doctorului Fastolfe, e programat de el si-si primeste ordinele zilnice de la el, spuse Amadiro.
- Vrei sa insinuezi..., începu Fastolfe.
- Nu insinuez nimic, îsi ridica Amadiro o mâna, cu un gest blând. Fac doar o declaratie... pentru dosar.
Presedintele se agita:
- Îl rog pe domnul Baley de pe Pamânt sa continue.
Baley zise:
- Când vehiculul aeropurtat s-a prabusit, era urmarit de altii.
- Altii? întreba Presedintele.
- Alti roboti. Acestia au sosit, dar robotii mei deja plecasera.
- O clipa, zise Amadiro. În ce stare te aflai dumneata atunci, domnule Baley?
- Nu-mi era prea bine.
- Nu-ti era prea bine? Esti Pamântean si esti obisnuit doar cu viata artificiala din Orasele voastre. Nu te simti bine în aer liber. Nu-i asa, domnule Baley? întreba Amadiro.
- Da, domnule.
- Iar în seara trecuta se desfasura o furtuna puternica, dupa cum sunt sigur ca îsi aminteste domnul Presedinte. N-ar fi mai nimerit sa spui ca îti era foarte rau? Ca erai aproape inconstient, daca nu mai rau?
- Îmi era foarte rau, zise Baley în sila.
- Atunci, cum de au plecat robotii dumitale? întreba Presedintele taios. N-ar fi trebuit sa stea cu dumneata, daca îti era rau?
- Le-am ordonat sa plece, domnule Presedinte.
- De ce?
- M-am gândit ca e mai bine, zise Baley, si voi explica... daca mi se îngaduie sa continui.
- Continua.
- Eram, într-adevar, urmariti, pentru ca robotii urmaritori au sosit la scurt timp dupa ce plecasera ai mei. Urmaritorii m-au întrebat unde sunt robotii mei, iar eu le-am spus ca i-am trimis de acolo. De abia dupa aceea m-au întrebat daca nu mi-e rau. Am spus ca nu mi-e rau, iar ei au plecat, continuând sa-i caute pe robotii mei.
- Sa-i caute pe Daneel si Giskard? întreba Presedintele.
- Da, domnule Presedinte. Pentru mine era clar ca aveau ordine precise sa-i gaseasca pe roboti.
- În ce fel era clar?
- Desi îmi era evident rau, m-au întrebat de roboti, înainte de a ma întreba cum ma simt. Apoi, mai târziu, m-au abandonat în starea mea proasta ca sa-mi caute robotii. Trebuie sa fi primit ordine extrem de precise sa-i gaseasca pe acei roboti, altfel n-ar fi fost posibil sa neglijeze o fiinta umana evident bolnava. De fapt, eu am prevazut acest lucru si de aceea mi-am trimis robotii de acolo. Am considerat ca e foarte important sa-i tin departe de persoane neautorizate.
Amadiro zise:
- Domnule Presedinte, pot continua sa-i pun întrebari domnului Baley, pentru a demonstra netemeinicia declaratiei lui?
- Poti.
Amadiro spuse:
- Domnule Baley. Erai singur dupa plecarea robotilor dumitale, nu-i asa?
- Da, domnule.
- Deci nu exista o înregistrare a întâmplarilor? Dumneata nu esti echipat pentru a le înregistra? Nu ai un dispozitiv de înregistrare?
- Nu, de trei ori, domnule.
- Si-ti era rau?
- Da, domnule.
- Erai buimac? Poate-ti era prea rau ca sa-ti amintesti cu precizia?
- Nu, domnule. Îmi aduc foarte bine aminte.
- Asa îti imaginezi, cred, dar se prea poate sa fi delirat si sa fi avut halucinatii. În aceste conditii, e clar ca e foarte discutabil ce au spus robotii sau daca, într-adevar, a aparut vreun robot.
Presedintele spuse, gânditor:
- Sunt de acord. Domnule Baley de pe Pamânt, presupunând ca este exact ceea ce-ti amintesti - sau pretinzi ca-ti amintesti - ce interpretare dai evenimentelor pe care le descrii?
- Evit sa va prezint parerea mea în aceasta problema, domnule Presedinte, ca sa nu-l calomniez pe onorabilul dr. Amadiro.
- Deoarece vorbesti la cererea mea si deoarece observatiile dumitale se limiteaza la aceasta încapere - Presedintele privi în jur: nisele din pereti nu erau ocupate de roboti - nu se pune problema calomnierii, doar daca nu o sa vorbesti cu rautate.
- În acest caz, domnule Presedinte, spuse Baley, m-am gândit ca ar fi posibil ca dr. Amadiro sa ma retina în biroul lui, discutând probleme cu mine chiar mai mult timp decât era necesar, ca sa aiba ragazul sa-mi strice masina, apoi m-a retinut în continuare, ca sa plec dupa ce s-a stârnit furtuna, asigurându-se, astfel, ca în timpul transportului îmi va fi rau. Studiase conditiile sociale ale Pamântului, dupa cum mi-a spus de câteva ori, asa ca stia care ar putea fi reactia mea la furtuna. Mie mi s-a parut ca planul lui a fost sa-i trimita pe roboti dupa noi ca sa ne ia pe toti, înapoi, la Institut, aparent ca eu sa fiu îngrijit pentru starea de rau, dar de fapt ca sa puna mâna pe robotii doctorului Fastolfe.
Amadiro râse încet:
- Ce motiv as avea pentru toate astea? Vedeti, domnule Presedinte, ca e vorba de presupuneri peste presupuneri, care ar fi calomnii în orice tribunal de pe Aurora.
Presedintele întreba cu severitate:
- Domnul Baley de pe Pamânt are ceva în sprijinul acestor ipoteze?
- O linie de gândire, domnule Presedinte.
Presedintele se ridica imediat în picioare, pierzându-si ceva din prestanta, de vreme ce avea, de-abia, înaltimea unui scaun:
- Fac o scurta plimbare, ca sa ma gândesc la ceea ce am auzit pâna acum. Ma întorc imediat.
Iesi ca sa mearga la Personala.
Fastolfe se apleca înspre Baley, iar Baley îi veni în întâmpinare. (Amadiro îi privi cu nepasare, ca si cum pentru el nu conta ce aveau ei sa-si spuna unul altuia.)
Fastolfe sopti:
- N-ai ceva mai bun de spus?
Baley raspunse:
- Cred ca da, daca o sa am ocazia, dar Presedintele nu pare sa fie întelegator.
- Nu este. Pâna acum doar ai înrautatit situatia si nu m-ar mira sa puna capat acestei discutii când se va întoarce.
Baley dadu din cap si-si privi lung pantofii.


77

Baley înca îsi mai fixa pantofii când se întoarse Presedintele, se aseza din nou si-i arunca Pamânteanului o privire aspra si posomorâta.
Zise:
- Domnule Baley de pe Pamânt.
- Da, domnule Presedinte.
- Cred ca-mi pierd timpul cu dumneata, dar nu vreau sa se spuna ca n-am ascultat ambele parti, chiar daca asta ma facea sa pierd timpul. Îmi poti da un motiv care ar dovedi ca dr. Amadiro s-a purtat în felul nebunesc în care îl acuzi ca s-a purtat?
- Domnule Presedinte, zise Baley, pe un ton aproape disperat, exista, într-adevar, un motiv - unul foarte bun. Se bazeaza pe faptul ca de planul doctorului Amadiro referitor la colonizarea Galaxiei nu se va alege nimic, daca el si Institutul lui nu pot fabrica roboti cu aspect uman. Pâna acum nu a fabricat nici unul si nu poate fabrica vreunul. Întrebati-l daca este de acord ca un comitet legislativ sa-i examineze Institutul, cautând indicii ca se fabrica sau se proiecteaza roboti cu aspect uman reusiti. Daca el sustine ca roboti asemanatori cu omul se afla pe liniile de montaj sau, chiar, pe mesele proiectantilor - sau macar în faza teoretica - si daca este pregatit sa demonstreze acest lucru unui comitet autorizat, eu nu voi mai spune nimic si voi recunoaste ca investigatia mea nu a realizat nimic.
Îsi tinu respiratia. Presedintele îl privi pe Amadiro, al carui zâmbet palise.
Amadiro spuse:
- Voi recunoaste ca, deocamdata, nu avem nici un robot cu aspect uman în pregatire.
- Atunci voi continua, zise Baley, reluându-si respiratia întrerupta cu un gâfâit. Bineînteles ca dr. Amadiro poate gasi toate informatiile de care are nevoie pentru proiectul lui daca se adreseaza doctorului Fastolfe, care are informatiile în cap, dar nu va coopera în aceasta privinta.
- Nu, nu voi coopera, cu nici un pret, murmura Fastolfe.
- Dar, domnule Presedinte, continua Baley, dr. Fastolfe nu este singura persoana care detine secretul proiectarii si construirii robotilor cu aspect uman.
- Nu? facu Presedintele. Cine altcineva mai stie?
Însusi dr. Fastolfe pare uimit de observatia dumitale, domnule Baley.
(Pentru prima oara nu adauga „de pe Pamânt”.)
- Sunt, într-adevar, uimit, zise Fastolfe. Dupa câte stiu eu, sunt. cu siguranta, singurul. Nu stiu ce vrea sa spuna domnul Baley.
Amadiro vorbi, facând o strâmbatura usoara:
- Cred ca nici domnul Baley nu stie.
Baley se simti încoltit. Privi de la unul la altul si simti ca nici unul din ei - nici unul - nu era de partea lui. Spuse:
- Nu e asa ca orice robot cu aspect uman ar sti? Poate ca nu constient, nu astfel încât sa dea informatii în aceasta privinta, dar cu siguranta ca informatiile ar exista în el, nu-i asa? Daca unui robot cu aspect uman i s-ar pune întrebarile potrivite, raspunsurile si reactiile lui i-ar trada proiectarea si constructia. De fapt, daca i s-ar da suficient timp si i s-ar pune întrebari formulate corespunzator, un robot cu aspect uman ar oferi informatii care ar face posibila proiectarea altor roboti cu aspect uman. Ca s-o spun pe sleau, nici o masinarie nu poate avea un proiect secret, daca masinaria însasi este disponibila pentru a fi studiata intens.
Fastolfe parea uimit:
- Înteleg ce vrei sa spui, domnule Baley, si ai dreptate. Niciodata nu m-am gândit la asta.
- Cu tot respectul, dr. Fastolfe, zise Baley, trebuie sa-ti spun ca, asemenea tuturor Aurorienilor, ai o mândrie personala deosebita. Esti mult prea satisfacut ca esti cel mai bun robotician, singurul robotician care poate construi roboti asemanatori cu omul - asa ca nu vezi lucruri evidente.
Presedintele se relaxa cu un zâmbet:
- Te-a prins, dr. Fastolfe. Ma întrebam de ce erai atât de doritor sa sustii ca esti singurul care stie cum sa-l distruga pe Jander, când asta îti slabea pozitia politica. Acum vad bine ca ai renunta mai repede la pozitia politica, decât la unicitatea dumitale.
Fastolfe era vizibil mânios. Cât despre Amadiro, acesta se încrunta si zise:
- Are vreo legatura cu problema pe care o discutam?
- Da, are, spuse Baley, cu încredere sporita. Nu poti scoate nici o informatie direct de la dr. Fastolfe. Robotilor dumitale nu li se poate ordona sa-i faca vreun rau, de exemplu sa-l tortureze ca sa-si dezvaluie secretele. Nici dumneata nu-i poti face rau direct, din cauza personalului doctorului Fastolfe, care îl protejeaza. Poti, totusi, izola un robot si sa pui alti roboti sa-l rapeasca, daca fiinta umana aflata de fata este prea bolnava ca sa te poata împiedica. Toate întâmplarile de ieri dupa-amiaza faceau parte dintr-un plan înjghebat la repezeala ca sa pui mâna pe Daneel. Ti-ai dat seama de ocazie de îndata ce am insistat sa vin la Institut. Daca nu mi-as fi trimis robotii de acolo, daca nu m-as fi simtit destul de bine ca sa insist ca mi-e bine si sa-ti trimit robotii în directie gresita, l-ai fi prins. Si, în cele din urma, ai fi putut descoperi secretul robotilor asemanatori cu omul printr-o analiza îndelung pregatita a comportarii si reactiilor lui Daneel.
Amadiro zise:
- Domnule Presedinte, protestez. În viata mea n-am mai auzit o calomnie atât de rautacios formulata. Nu stiu - si probabil ca nu vom sti niciodata - daca vehiculul aeropurtat a fost, într-adevar, avariat; si daca a fost, de cine; daca robotii au urmarit, într-adevar, vehiculul si au vorbit sau nu cu domnul Baley. El nu face altceva decât sa traga o concluzie dupa alta, toate bazate pe marturia îndoielnica referitoare la evenimente al caror unic martor a fost - si înca într-o perioada în care era pe jumatate înnebunit de teama si se poate sa fi avut halucinatii. Nimic din toate astea nu sta în picioare în nici un tribunal, nici o secunda.
- Acesta nu este un tribunal, dr. Amadiro, spuse Presedintele, si este de datoria mea sa ascult orice poate tine de problema în discutie.
- Aceasta nu tine de problema, domnule Presedinte. Este o încâlceala.
- Si, totusi, se leaga într-un fel. Se pare ca nu-l pot prinde pe domnul Baley cu ceva ilogic. Daca admitem ceea ce sustine el ca a trait, concluziile lui au un sens. Negi toate astea, dr. Amadiro? Avarierea vehiculului aeropurtat, urmarirea, intentia de a pune mâna pe robotul cu aspect uman?
- Neg! Absolut! Nimic nu e adevarat! zise Amadiro, care nu mai zâmbise de mult. Pamânteanul poate prezenta o înregistrare a întregii noastre conversatii care va arata, cu siguranta, cum l-am întârziat vorbindu-i mult, invitându-l sa viziteze Institutul, invitându-l la cina, dar toate astea pot fi interpretate si ca o accentuare a faptului ca sunt politicos si ospitalier. Poate ca am fost indus în eroare de o anumita simpatie pe care o am fata de Pamânteni si asta a fost tot. Neg insinuarile lui si nimic din cele spuse de el nu e valabil fata de negarea mea. Reputatia mea nu permite ca o simpla speculatie sa convinga pe oricine ca sunt intrigantul nemernic descris de Pamântean.
Presedintele se scarpina gânditor în barbie si spuse:
- Desigur, nu am de gând sa te acuz pe baza celor spuse de Pamântean pâna acum. Domnule Baley, daca asta e tot ce ai, este interesant, dar insuficient. Ai ceva mai important de spus? Te previn ca daca nu ai, am consumat pentru treaba asta tot timpul pe care mi-l pot permite.



78

Baley zise:
- Mai este un singur subiect pe care vreau sa-l aduc în discutie, domnule Presedinte. Poate ati auzit de Gladia Delmarre - sau Gladia Solariana. Ea îsi spune, simplu, Gladia.
- Da, domnule Baley, raspunse Presedintele cu iritare în glas. Am auzit de ea. Am vazut spectacolul de pe hiperunde în care dumneata si ea interpretati roluri atât de remarcabile.
- Ea a locuit împreuna cu robotul Jander timp de mai multe luni. De fapt, spre sfârsit el devenise sotul ei.
Privirea nefavorabila pe care i-o arunca Presedintele lui Baley deveni dura:
- Ce devenise?
- Sot, domnule Presedinte.
Fastolfe, care se ridicase pe jumatate, se aseza la loc, parând tulburat.
Presedintele spuse cu raceala:
- Asta e ilegal. Mai rau, e caraghios. Un robot n-o poate fecunda. Nu pot exista copii. Statutul de sot - sau de sotie - nu se acorda fara o declaratie, din care sa reiasa dorinta lor de a avea copii, daca li se permite. Cred ca si un Pamântean stie asta.
Baley zise:
- Îmi dau seama de asta, domnule Presedinte. Sunt sigur ca si Gladia si-a dat seama. Ea n-a folosit cuvântul „sot” în sensul lui legal, ci într-un sens emotional. Îl considera pe Jander echivalentul unui sot. Avea fata de el sentimente pe care le-ar fi avut fata de un sot.
Presedintele se întoarse catre Fastolfe:
- Stiai toate astea, dr. Fastolfe? Era un robot din personalul dumitale.
Fastolfe, evident stânjenit, spuse:
- Stiam ca tine la el. Am banuit ca se foloseste de el din punct de vedere sexual. Totusi, n-am stiut nimic despre secretul asta ilegal, pâna ce nu mi-a povestit domnul Baley.
Baley zise:
- Este o Solariana. Conceptia ei despre „sot” nu este Auroriana.
- Evident, nu, spuse Presedintele.
- Dar are suficient simt al masurii ca sa tina asta secret, domnule Presedinte. N-a povestit niciodata nimic despre acest secret, cum îi spune dr. Fastolfe, nici unui Aurorian. Mi-a povestit mie alaltaieri, pentru ca voia sa ma îndemne sa cercetez lucrul care pentru ea însemna atât de mult. Chiar si asa, cred ca n-ar fi folosit cuvântul daca n-ar fi stiut ca sunt Pamântean si ca-l înteleg în sensul folosit de ea, si nu de un Aurorian.
- Foarte bine, vorbi Presedintele. Îi acord minimum de bun simt - pentru o Solariana. Acesta e subiectul în plus pe care doreai sa-l aduci în discutie?
- Da, domnule Presedinte.
- În acest caz, n-are absolut nici o legatura si nu joaca nici un rol în discutia noastra.
- Domnule Presedinte, totusi, exista o întrebare pe care trebuie s-o pun. O întrebare. Zece cuvinte, domnule, si termin.
Vorbise cât putuse de serios, pentru ca de asta depindea totul.
Presedintele sovai:
- De acord. O ultima întrebare.
- Da, domnule Presedinte.
Lui Baley i-ar fi placut sa strige cuvintele, dar se abtinu. Nu ridica nici vocea. Nu arata nici cu degetul. Totul depindea de asta. Totul condusese la asta, dar îsi aminti avertismentul dat de dr. Fastolfe si vorbi aproape indiferent:
- Cum de stia dr. Amadiro ca Jander era sotul Gladiei?
- Ce?
Sprâncenele albe si stufoase ale Presedintelui se înaltara în semn de surpriza:
- Cine a spus ca el stia ceva despre asta?
Pentru ca i se pusese o întrebare directa, Baley putu continua:
- Întrebati-l pe el, domnule Presedinte.
Si de-abia înclina capul în directia lui Amadiro, care se ridicase de pe scaun si se holba la Baley, vadit îngrozit.


79

Baley vorbi din nou, foarte încet, nedorind sa îndeparteze atentia de la Amadiro:
- Întrebati-l, domnule Presedinte. Pare tulburat.
- Ce înseamna asta. dr. Amadiro? întreba Presedintele. Stiai ceva despre robot, cum ca ar fi sotul acestei femei de pe Solaria?
Amadiro se bâlbâi, apoi îsi lipi buzele o clipa, pe urma încerca iar. Paloarea care îl cuprinsese disparuse si fusese înlocuita de un rosu aprins. Spuse:
- Sunt surprins de aceasta acuzatie fara sens, domnule Presedinte. Nu stiu despre ce e vorba.
- Îmi dati voie sa explic, domnule Presedinte? Foarte pe scurt? întreba Baley. (Va fi întrerupt?)
- Cred si eu, zise Presedintele morocanos. Daca ai o explicatie, sigur ca as vrea s-o aud.
- Domnule Presedinte, spuse Baley. Dupa-amiaza am avut o discutie cu dr. Amadiro. Pentru ca avea de gând sa ma retina pâna la începerea furtunii, a vorbit mai pe larg decât a avut intentia si, evident, mai neatent. Când s-a referit la Gladia, a pomenit ca robotul Jander este sotul ei. Sunt curios de unde stia acest lucru.
- E adevarat, dr. Amadiro? întreba Presedintele.
Amadiro era tot în picioare, semanând cu un prizonier în fata judecatorului. Spuse:
- Daca e adevarat sau nu, nu influenteaza cu nimic problema în discutie.
- Poate ca nu, zise Presedintele, dar m-a mirat reactia dumitale când s-a pus întrebarea. Am impresia ca atât dumneata, cât si domnul Baley stiti despre ce e vorba, iar eu nu stiu. De aceea, vreau sa înteleg si eu. Stiai sau nu stiai despre aceasta relatie imposibila dintre Jander si femeia Solariana?
Amadiro vorbi, sufocându-se:
- N-aveam de unde sti.
- Asta nu e un raspuns, zise Presedintele. Asta e o eschivare. Emiti o judecata, când eu îti cer sa-ti aduci aminte. Ai facut sau nu declaratia care ti se pune în seama?
- Înainte ca el sa raspunda, spuse Baley, simtindu-se mai sigur pe el acum, când Presedintele era ofensat moral, este corect ca eu sa-i amintesc doctorului Amadiro ca Giskard, robotul care a fost si el prezent la întâlnire, poate repeta întreaga discutie, daca i se cere, cuvânt cu cuvânt, folosind vocea si intonatia ambelor parti. Pe scurt, conversatia este înregistrata.
Amadiro izbucni furios:
- Domnule Presedinte, robotul Giskard a fost proiectat, construit si programat de dr. Fastolfe, care se proclama singur cel mai mare robotician în viata si care mi se opune din rasputeri. Putem avea încredere într-un asemenea robot?
Baley zise:
- Poate ca ar trebui sa ascultati înregistrarea si sa luati singur o hotarâre, domnule Presedinte.
- Poate ca ar trebui, spuse Presedintele. Nu ma aflu aici, dr. Amadiro, ca sa ia altii hotarâri pentru mine. Dar sa lasam asta deoparte, o clipa. Indiferent de ce spune înregistrarea, dr. Amadiro, doresti sa declari pentru dosar ca nu stiai ca femeia Solariana considera pe robot sotul ei si ca nu te-ai referit niciodata la el ca la sotul ei? Te rog sa-ti aduci aminte (asa cum ar trebui sa faceti amândoi, fiind legislatori) ca, desi nu este nici un robot de fata, toata aceasta conversatie este înregistrata de propriul meu dispozitiv.
Batu cu palma o mica umflatura la buzunarul de la piept.
- Deci, clar, dr. Amadiro. Da sau nu.
Amadiro vorbi cu un glas în care se simtea disperarea:
- Domnule Presedinte, sincer nu-mi aduc aminte ce-am spus întâmplator. Daca am mentionat cuvântul - si nu recunosc s-o fi facut - poate a fost în urma altei conversatii întâmplatoare în care cineva a amintit faptul ca Gladia se purta de parca ar fi fost îndragostita de robot, de parca acesta ar fi fost sotul ei.
Presedintele spuse:
- Si cu cine ai avut aceasta alta conversatie întâmplatoare? Cine ti-a facut aceasta declaratie?
- Pe moment, nu pot spune.
Baley zise:
- Domnule Presedinte, daca dr. Amadiro va fi atât de amabil încât sa faca o lista cu toti cei care ar fi putut folosi cuvântul de fata cu el, îi putem întreba pe fiecare ca sa descoperim cine îsi aminteste ca ar fi facut o asemenea declaratie.
Amadiro spuse:
- Sper, domnule Presedinte, ca va dati seama de efectul asupra moralei Institutului daca se face asa ceva.
- Sper ca si dumneata îti dai seama, dr. Amadiro, vorbi Presedintele, si ca vei veni cu un raspuns mai bun la întrebarea noastra, ca sa nu fim siliti sa luam masuri extreme.
- O clipa, domnule Presedinte, zise Baley cât putu de slugarnic, mai ramâne o întrebare.
- Iar? Alta?
Presedintele îl privi pe Baley fara placere:
- Care este?
- De ce se straduieste dr. Amadiro sa evite recunoasterea faptului ca stia despre relatia lui Jander cu Gladia? Spune ca n-are nici o legatura cu cazul. Atunci, de ce nu spune ca stia de relatie si sa terminam cu asta? Eu spun ca are legatura cu cazul si ca dr. Amadiro stie ca marturisirea lui ar putea fi folosita pentru a demonstra actiuni criminale din partea lui.
Amadiro tuna:
- Resping formularea si cer sa mi se prezinte scuze!
Fastolfe zâmbi abia schitat, iar Baley îsi lipi buzele cu severitate. Îl scosese pe Amadiro din fire.
Presedintele se înrosi aproape îngrijorator si spuse cu furie:
- Dumneata ceri? Dumneata ceri? Cui ceri? Eu sunt Presedintele. Eu ascult toate parerile înainte de a hotarî ce sa sugerez ca e mai bine de facut. Sa aud ce are Pamânteanul de spus referitor la interpretarea pe care o da actiunii dumitale. Daca te calomniaza, va fi pedepsit, poti fi sigur, si mai poti fi sigur ca voi aplica cea mai mare pedeapsa pentru calomnie. Dar dumneata, Amadiro, n-ai voie sa-mi ceri nimic. Continua, Pamânteanule. Spune ce ai de spus, dar fii extrem de atent.
- Multumesc, domnule Presedinte, zise Baley. De fapt, exista un Aurorian caruia Gladia i-a spus, într-adevar, secretul relatiei ei cu Jander.
Presedintele îl întrerupse:
- Ei bine, cine e acesta? Nu face bancuri de hiperunde cu mine.
Baley zise:
- Nu am alta intentie, decât sa dau un raspuns direct, domnule Presedinte. Singurul Aurorian este, bineînteles, Jander însusi. O fi fost el robot, dar este un locuitor al Aurorei si poate fi considerat Aurorian. Gladia trebuie sa-i fi spus, în pasiunea ei, „sotul meu”. De vreme ce dr. Amadiro a recunoscut ca ar fi putut auzi de la altcineva o declaratie referitoare la relatia conjugala a lui Jander cu Gladia, nu e logic sa presupunem ca a auzit de la Jander? Ar dori dr. Amadiro sa declare chiar acum, pentru dosar, ca n-a vorbit niciodata cu Jander în perioada în care Jander a facut parte din personalul Gladiei?
Amadiro deschise de doua ori gura, ca si cum ar fi dorit sa vorbeasca. De doua ori nu putu scoate nici un sunet.
- Ei bine, zise Presedintele, ai vorbit cu Jander în acea perioada, dr. Amadiro?
Tot nici un raspuns.
Baley vorbi încet:
- Daca a facut-o, asta are legatura cu problema discutata.
- Încep sa-mi dau seama ca asa e, domnule Baley. Ei bine, dr. Amadiro, înca o data: da sau nu?
Iar Amadiro izbucni:
- Ce dovada are Pamânteanul asta împotriva mea? Are vreo înregistrare a unei conversatii pe care am avut-o cu Jander? Are martori care sunt gata sa spuna ca m-au vazut cu Jander? Ce altceva are, în afara de declaratii care-i servesc numai lui? .
Presedintele se întoarse si-l privi pe Baley, iar acesta zise:
- Domnule Presedinte, daca nu am nimic, atunci dr. Amadiro n-ar trebui sa ezite sa nege, pentru dosar, orice contact cu Jander - dar n-o face. În timpul investigatiei mele am vorbit cu dr. Vasilia Aliena, fiica doctorului Fastolfe. Am vorbit si cu un tânar Aurorian, pe nume Santirix Gremionis. Din înregistrarile ambelor convorbiri reiese clar ca dr. Vasilia l-a încurajat pe Gremionis sa-i faca curte Gladiei. O puteti întreba pe dr. Vasilia ce scop a avut si daca actiunea i-a fost sugerata de dr. Amadiro. De asemenea, reiese ca Gremionis avea obiceiul sa faca plimbari lungi cu Gladia, de care se bucurau amândoi si în care nu erau însotiti de robotul Jander. Puteti verifica toate astea, daca doriti, domnule.
Presedintele spuse, sec:
- As putea s-o fac, dar daca totul este asa cum spui, ce demonstreaza asta?
Baley zise:
- Am aratat ca, în afara de dr. Fastolfe, secretul robotilor cu aspect uman ar putea fi obtinut numai de la Daneel. Înainte de moartea lui Jander, putea fi obtinut, la fel de usor, de la Jander. Daca Daneel facea parte din personalul doctorului Fastolfe si nu se ajungea usor la el, Jander facea parte din personalul Gladiei, iar ea nu se complica prea mult când era vorba de protectia unui robot, ca dr. Fastolfe. Nu e posibil ca dr. Amadiro sa fi profitat de absentele periodice ale Gladiei de acasa, când se plimba cu Gremionis, si sa discute cu Jander, poate prin vizionare tridimensionala, sa-i studieze reactiile, sa-l supuna la diferite teste si, apoi, sa stearga orice urma a vizitei lui, astfel încât Jander sa n-o poata, niciodata, informa pe Gladia? Poate ca asa s-a apropiat de ceea ce voia sa stie, înainte ca tentativa sa se termine cu scoaterea din functiune a lui Jander. Atunci si-a îndreptat atentia asupra lui Daneel. Poate simtea ca i-au mai ramas putine teste si observatii de facut, asa ca a înscenat capcana din seara trecuta, cum am spus mai devreme în... marturia mea.
Presedintele vorbi aproape în soapta:
- Acum toate se leaga. Sunt aproape silit sa cred.
- Plus un punct final, si atunci cu adevarat nu voi mai avea nimic de spus, zise Baley. În timpul examinarii si testarii lui Jander, este foarte posibil ca dr. Amadiro, întâmplator - si fara nici o intentie - sa-l fi imobilizat pe Jander si astfel sa fi comis roboticidul.
Iar Amadiro tipa înnebunit:
- Nu! Niciodata! Nimic din ce-am facut nu l-ar fi putut imobiliza pe acel robot!
Fastolfe interveni:
- Sunt de acord. Domnule Presedinte, si eu cred ca dr. Amadiro nu l-a imobilizat pe Jander. Totusi, domnule Presedinte, declaratia abia facuta de dr. Amadiro ar parea o recunoastere implicita a faptului ca lucra cu Jander... si ca analiza situatiei, facuta de domnul Baley, este foarte corecta.
Presedintele încuviinta:
- Sunt nevoit sa-ti dau dreptate, dr. Fastolfe... Dr. Amadiro, poti continua sa negi toate acestea si sa ma obligi la o investigatie completa, care ti-ar putea face mult rau, orice rezultat ar avea. Si, oricum, cred ca e posibil sa se termine net în defavoarea dumitale. Parerea mea este sa nu ne obligi la asa ceva... sa nu-ti periclitezi propria pozitie în Adunarea Legislativa si, poate, sa stânjenesti capacitatea Aurorei de a continua o cale politica neta. Dupa cum înteleg, înainte de a interveni imobilizarea lui Jander, în problema colonizarii Galaxiei, dr. Fastolfe avea de partea sa majoritatea legislatorilor - recunosc, nu o majoritate larga. I-ai fi facut pe multi legislatori sa treaca de partea dumitale accentuând presupusa responsabilitate a doctorului Fastolfe pentru imobilizarea lui Jander si ai fi câstigat, astfel, majoritatea. Dar acum dr. Fastolfe, daca doreste, poate schimba rolurile acuzându-te pe dumneata de imobilizarea robotului si, în plus, de a fi încercat sa arunci asupra adversarului dumitale o acuzatie falsa. Daca nu intervin, atunci s-ar putea ca dumneata, dr. Amadiro, si dumneata, dr. Fastolfe, actionând din încapatânare sau razbunare, sa va dati toata silinta în a va acuza unul pe celalalt de tot felul de lucruri. Fortele noastre politice si opinia publica vor fi si ele divizate - chiar farâmitate - producându-ne un rau imens. Cred ca, în acest caz, victoria doctorului Fastolfe, desi inevitabila, ar fi una foarte costisitoare, asa ca ar fi de datoria mea ca Presedinte sa atrag voturile de partea lui mai întâi, apoi sa va silesc, pe dumneata si fractiunea dumitale, dr. Amadiro, sa acceptati victoria lui Fastolfe, cu toata bunavointa de care sunteti în stare, si s-o faceti chiar acum, spre binele Aurorei.
- Nu ma intereseaza o victorie zdrobitoare, domnule Presedinte, zise Fastolfe. Propun, din nou, un compromis prin care Aurora, celelalte Lumi din Spatiu si Pamântul sa aiba toate libertatea de a coloniza Galaxia. În schimb, voi fi bucuros sa ma alatur Institutului de Robotica, sa-i pun la dispozitie cunostintele mele referitoare la robotii cu aspect uman si, astfel, sa încurajez planul doctorului Amadiro, daca el se angajeaza solemn sa renunte la orice gând de represalii împotriva Pamântului oricând în viitor si sa treaca toate astea într-un tratat, pe care sa-l semnam noi si Pamântul.
Presedintele încuviinta:
- O pozitie înteleapta si demna de un om politic. Pot avea acordul dumitale, dr. Amadiro?
Amadiro se aseza. Chipul lui era o reprezentare a înfrângerii. Spuse:
- Nu am dorit puterea personala sau satisfactia victoriei. Am vrut ceea ce cred eu ca e mai bine pentru Aurora si sunt convins ca acest plan al doctorului Fastolfe va însemna, cândva, sfârsitul Aurorei. Totusi, recunosc ca sunt neajutorat, acum, în fata realizarii acestui Pamântean - îi arunca o privire iute si veninoasa lui Baley - si sunt silit sa accept parerea doctorului Fastolfe, desi voi cere permisiunea de a ma adresa Adunarii Legislative în legatura cu acest subiect si de a declara, pentru dosar, temerile mele referitoare la consecinte.
- Bineînteles ca vom permite asta, zise Presedintele. Si daca vrei sa ma asculti, dr. Fastolfe, trimite-l pe Pamânteanul acesta afara din Lumea noastra cât poti de repede. A impus punctul dumitale de vedere, care nu va fi unul foarte popular daca Aurorienii au prea mult timp de gândire asupra lui, considerându-l o victorie Pamânteana asupra Aurorei.
- Aveti foarte multa dreptate, domnule Presedinte, iar domnul Baley va pleca repede - cu multumirile mele si, sper, si cu ale dumneavoastra.
- Ei bine, spuse Presedintele, nu cu cea mai mare politete, de vreme ce inteligenta lui ne-a salvat de la o lupta politica atroce, are multumirile mele... Multumesc, domnule Baley.



19. DIN NOU BALEY


80

Baley le urmari plecarea de la distanta. Desi Amadiro si Presedintele venisera împreuna, acum plecau separat.
Fastolfe se întoarse dupa ce-i condusese, fara sa faca vreo încercare de a-si ascunde usurarea imensa.
- Vino, domnule Baley, zise el, vei lua masa de prânz cu mine si, apoi, cât de curând posibil, vei pleca înapoi spre Pamânt. Personalul lui de roboti actiona, evident, cu gândul asta în minte. Baley încuviinta si zise batjocoritor:
- Presedintele a reusit sa-mi multumeasca, dar parca îi statea în gât.
Fastolfe spuse:
- N-ai idee ce onoare ti s-a facut. Presedintele multumeste rar cuiva, în schimb Presedintelui nu-i multumeste nimeni. Întotdeauna ramâne pe seama istoriei sa-i laude pe Presedinti si acesta este în functie de peste patruzeci de ani. A devenit capricios si irascibil, asa cum devin toti Presedintii în deceniile lor finale. Totusi, domnule Baley, eu îti multumesc din nou si, prin mine, Aurora îti va multumi. Vei trai sa-i vezi pe Pamânteni deplasându-se în spatiu, chiar si în decursul scurtei dumitale vieti, iar noi va vom ajuta cu tehnologia noastra. Cum ai reusit sa descurci acest nod al nostru în doua zile si jumatate - mai putin - nu-mi pot imagina. Esti o minune.... Dar vino, poate vrei sa te speli si sa te înviorezi. Eu stiu ca vreau.
Pentru prima oara de la sosirea Presedintelui, Baley avea timp sa se gândeasca si la altceva, nu numai la fraza pe care urma s-o spuna în clipa urmatoare.
Totusi, nu stia ce era lucrul care îi venise de trei ori în minte, mai întâi când era pe punctul de a adormi, apoi când era aproape inconstient si în sfârsit în perioada de relaxare de dupa actul sexual.
„El a fost acolo mai întâi!”
Era tot fara înteles, si, totusi, îsi sustinuse ideea în fata Presedintelui si se descurcase fara acest lucru. Avea, oare, vreun înteles, daca facea parte dintr-un mecanism de care, aparent, nu era nevoie? Era o prostie? Îi zvâcnea în gând, iar el sarbatorea o reusita fara senzatia de victorie. Într-un fel, se simtea de parca n-ar fi sesizat ceva important. Se întreba - îsi va mentine Presedintele hotarârea? Amadiro pierduse lupta, dar nu parea genul de persoana care sa cedeze în vreo împrejurare. Daca îl credeai si presupuneai ca a vorbit serios, nu se lasa condus de vanitatea personala, ci de conceptia lui de patriotism Aurorian. Daca asa stateau lucrurile, atunci el nu putea sa cedeze. Baley simti ca e nevoie sa-l previna pe Fastolfe:
- Dr. Fastolfe, zise, nu cred ca s-a terminat. Dr. Amadiro va continua sa lupte pentru a exclude Pamântul.
Fastolfe încuviinta, în timp ce se aducea mâncarea:
- Stiu ca va continua. Ma astept s-o faca. Oricum, nu ma tem, atâta timp cât problema imobilizarii lui Jander este lasata deoparte. Fara asta, sunt sigur ca-l voi putea manevra cu mai multa usurinta în Adunarea Legislativa. Nu te teme, domnule Baley, Pamântenii se vor putea deplasa. Nici nu trebuie sa te temi de vreun pericol personal din partea unui Amadiro razbunator. Vei pleca de pe aceasta planeta si vei fi pe drumul de întoarcere spre Pamânt înainte de apusul soarelui - iar Daneel te va însoti, desigur. Mai mult, raportul pe care-l vom trimite cu dumneata îti va asigura, înca o data, o avansare frumoasa.
- Sunt nerabdator sa plec, spuse Baley, dar sper ca voi avea timp sa-mi iau ramas bun. As vrea sa... s-o mai vad pe Gladia o data, si as vrea sa-mi iau ramas bun de la Giskard, care mi-a salvat viata aseara.
- Fara îndoiala, domnule Baley. Dar, te rog, manânca, vrei?
Baley mânca fara nici o placere. Ca si în cazul confruntarii cu Presedintele si a victoriei care urmase, si mâncarea era ciudat de insipida. N-ar fi trebuit sa câstige. Presedintele ar fi trebuit sa-l întrerupa. Daca era nevoie, Amadiro ar fi trebuit sa nege raspicat. Ar fi fost acceptat cuvântul lui împotriva cuvântului - sau rationamentului - unui Pamântean.
Dar Fastolfe jubila. Spuse:
- M-am temut de ce e mai rau, domnule Baley. M-am temut ca întâlnirea cu Presedintele e prematura si ca nimic din ce vei spune n-ar salva situatia. Totusi, ai reusit atât de bine. Eram cuprins de admiratie, ascultându-te. Ma asteptam în orice clipa ca Amadiro sa ceara sa fie crezut cuvântul lui în locul aceluia al unui Pamântean care, la urma urmei, s-a aflat într-o permanenta stare de seminebunie, pentru ca se gasea pe o planeta straina, în aer liber...
Baley spuse cu raceala:
- Cu tot respectul, dr. Fastolfe, nu m-am aflat într-o permanenta stare de seminebunie. Aseara a fost ceva neobisnuit, dar a fost singura data când mi-am pierdut stapânirea de sine. În ceea ce priveste restul sederii mele pe Aurora, poate ca nu m-am simtit bine din când în când, dar am fost întotdeauna în deplinatatea facultatilor mele mintale. O parte din furia pe care si-o oprimase cu un efort considerabil în timpul confruntarii cu Presedintele rabufnea acum:
- Numai în timpul furtunii, domnule... desigur, cu exceptia - îsi aminti - câtorva clipe pe nava care se pregatea de aterizare...
Nu-si dadea seama de felul în care îi venise gândul, nici cu ce viteza. Îi explodase deodata în minte, ca si cum ar fi fost tot timpul acolo si n-ar fi fost nevoie decât de spargerea unui balon de sapun ca sa iasa la iveala.
- Pe Iehova! sopti înspaimântat.
Apoi, lovind cu pumnul în masa si facând farfuriile sa zdrangane:
- Pe Iehova!
- Ce s-a întâmplat, domnule Baley? întreba Fastolfe uimit.
Baley se holba la el si auzi întrebarea cu întârziere:
- Nimic, dr. Fastolfe. Tocmai ma gândeam la violenta infernala cu care dr. Amadiro i-a facut rau lui Jander si cum s-a straduit, apoi, sa arunce vina asupra dumitale, cum a aranjat ca eu sa înnebunesc pe jumatate în furtuna din seara trecuta si cum s-a folosit de asta ca sa arunce îndoiala asupra declaratiilor mele. Eram numai... momentan... furios.
- Ei bine, nu e nevoie sa fii, domnule Baley. Si de fapt, este aproape imposibil ca Amadiro sa-l fi imobilizat pe Jander. Ramâne doar un accident. Ca sa fiu cinstit, s-ar putea ca investigatia lui Amadiro sa fi crescut sansele ca un asemenea accident sa aiba loc, dar n-as sustine asta.
Baley auzi declaratia cu jumatate de ureche. Ceea ce tocmai îi spusese lui Fastolfe erau pure inventii, iar ce spunea Fastolfe n-avea importanta. Nu avea (asa cum ar fi spus Presedintele) nici o legatura cu cazul. De fapt, tot ce se întâmplase - tot ce explicase Baley - nu avea nici o legatura cu cazul. Dar nimic nu trebuia schimbat din cauza asta.
Cu exceptia unui lucru - dupa un timp.
„Pe lehova!” sopti el în linistea din mintea lui, si îsi îndrepta brusc atentia la masa, mâncând cu placere si bucurie.


81

Baley mai strabatu o data pajistea dintre locuinta lui Fastolfe si cea a Gladiei. O va vedea pe Gladia a patra oara în trei zile, iar acum era pentru ultima oara (inima paru sa i se strânga dureros în piept).
Giskard era cu el, dar la distanta, mai atent ca oricând la împrejurimi. Desigur, o data ce Presedintele se afla în posesia completa a dovezilor, ar fi trebuit sa existe mai putina îngrijorare pentru siguranta lui Baley - când, de fapt, Daneel fusese cel asupra caruia planase pericolul. Probabil ca Giskard nu fusese reinstruit în aceasta privinta. O singura data se apropie de Baley, si anume când acesta din urma întrebase:
- Giskard, unde e Daneel?
Giskard acoperi iute distanta dintre ei, ca si cum n-ar fi vrut sa vorbeasca decât încet:
- Daneel e în drum spre cosmodrom, domnule, însotit de câtiva membri ai personalului, pentru a aranja cu transportul dumneavoastra spre Pamânt. Când veti fi dus la cosmodrom, va va astepta acolo si se va afla pe nava cu dumneavoastra, despartindu-se de dumneavoastra pe Pamânt.
- Asta-i o veste buna. Pretuiesc orice zi petrecuta împreuna cu Daneel. Si tu, Giskard? Ne vei însoti?
- Nu, domnule. Eu am fost instruit sa ramân pe Aurora. Totusi, Daneel va va fi de folos, chiar si în lipsa mea.
- Sunt sigur, Giskard, dar îmi va fi dor de tine.
- Multumesc, domnule, zise Giskard, si se retrase la fel de repede cum venise.
Baley privi în urma lui câteva clipe, gânditor... Nu, fiecare lucru la timpul lui. Trebuia s-o vada pe Gladia.


82

Ea înainta sa-l întâmpine... si ce mult se schimbase doar în doua zile. Nu era vesela, nu dansa, nu era plina de haz; avea privirea serioasa a cuiva care a suferit un soc si o pierdere, dar îi disparuse aura supararii. Acum se observa un fel de seninatate, ca si cum ar fi devenit constienta de faptul ca viata merge înainte, la urma urmei, si ca, uneori, poate, chiar, sa fie frumoasa.
Reusi un zâmbet, cald si prietenos, în timp ce înainta spre el întinzându-i mâna.
- O, ia-o, ia-o, Elijah, zise ea, când vazu ca el sovaie. E ridicol sa dai înapoi si sa te prefaci ca nu vrei sa ma atingi, dupa noaptea trecuta. Vezi, tot îmi amintesc de ea si n-am început sa regret. Dimpotriva.
Baley reusi un lucru neobisnuit (pentru el), sa zâmbeasca la rândul lui:
- Si eu îmi amintesc de ea, Gladia, si nici eu nu regret. Ba chiar mi-ar placea s-o repet, dar am venit sa-mi iau ramas bun.
Pe chipul ei trecu o umbra:
- Deci te întorci pe Pamânt. Totusi, raportul pe care l-am obtinut prin reteaua de roboti care functioneaza întotdeauna între locuinta lui Fastolfe si a mea arata ca totul a mers bine. Nu se poate sa fi dat gres.
- N-am dat gres. De fapt, dr. Fastolfe a câstigat în totalitate. Nu cred ca mai exista vreun zvon ca el a fost implicat în moartea lui Jander.
- Din cauza celor spuse de tine, Elijah?
- Asa cred.
- Stiam eu.
În glas i se simtea o nuanta de automultumire.
- Stiam eu ca vei reusi, când le-am spus sa te cheme pe tine pentru acest caz. Dar atunci de ce esti trimis acasa?
- Tocmai pentru ca a fost rezolvat cazul. Daca mai stau aici mult, voi fi doar un strain enervant.
Ea îl privi o clipa, neîncrezatoare, apoi spuse:
- Nu-mi dau seama ce vrei sa spui. Pentru mine suna ca o expresie de pe Pamânt. Dar nu conteaza. Ai reusit sa afli cine l-a ucis pe Jander? Asta e lucrul important.
Baley privi în jur. Giskard statea într-o nisa, unul dintre robotii Gladiei, în alta.
Gladia întelese privirea imediat. Zise:
- Haide, Elijah, trebuie sa înveti sa nu te temi de roboti. Nu te temi de scaun, nu-i asa, sau de perdelele astea?
Baley dadu din cap:
- Ei bine, Gladia, îmi pare rau... îmi pare foarte rau... dar a trebuit sa le spun ca Jander a fost sotul tau.
Ea facu ochii mari, iar el spuse repede:
- A trebuit s-o fac. Era important pentru caz, dar îti promit ca nu-ti va afecta situatia pe Aurora.
Cât putu de scurt, îi povesti despre confruntare si încheie:
- Asa ca, vezi, nimeni nu l-a omorât pe Jander. Imobilizarea a fost rezultatul unei modificari întâmplatoare în conexiunile lui pozitronice, desi se poate ca probabilitatea acestei modificari sa fi fost sporita de ceea ce se întâmpla.
- Iar eu n-am stiut nimic, se jelui ea. N-am stiut niciodata. Am încurajat planul nebunesc al lui Amadiro. Si el este raspunzator ca si cum l-ar fi lovit intentionat cu un baros.
- Gladia, spuse Baley cu seriozitate, nu e drept. N-a avut nici o intentie de a-i face rau lui Jander. În ochii lui, ceea ce facea era pentru binele Aurorei. Pentru asta, e pedepsit. Este înfrânt, planurile lui sunt desfiintate, iar Institutul de Robotica va fi condus de dr. Fastolfe. Tu însati n-ai fi putut gasi o pedeapsa mai potrivita, oricât ai fi încercat.
- Ma voi gândi la asta, zise ea. Dar ce fac cu Santirix Gremionis, acest lacheu tânar si chipes, a carui sarcina a fost sa ma ademeneasca? Nu-i de mirare ca parea plin de speranta, în ciuda refuzurilor mele repetate. Ei bine, el va mai veni aici iar eu voi avea placerea sa...
Baley dadu din cap cu violenta:
- Gladia, nu. Am vorbit cu el si te asigur ca habar n-avea despre ce se petrecea. Era la fel de înselat ca si tine. De fapt, ai înteles pe dos. Nu era insistent pentru ca era important sa te ademeneasca. Îi era folositor lui Amadiro pentru ca era insistent - si acea insistenta era din consideratie pentru tine. Din dragoste, daca aici, pe Aurora, acest cuvânt are acelasi înteles ca pe Pamânt.
- Pe Aurora înseamna balet. Jander era robot, iar tu esti Pamântean. Cu Aurorienii este altfel.
- Mi-ai explicat. Dar, Gladia, tu ai învatat de la Jander sa primesti; de la mine ai învatat - fara sa vreau - sa daruiesti. Daca te bucuri sa înveti, n-ar fi corect si cinstit ca si tu sa-i înveti pe altii, la rândul tau? Gremionis este suficient de atras de tine ca sa vrea sa învete. El sfideaza, deja, regulile de pe Aurora insistând, în ciuda refuzului tau. Va sfida si mai mult. Îl poti învata sa daruiasca si sa primeasca, si tu vei învata acelasi lucru împreuna cu el:
Gladia îl privi iscoditor:
- Elijah, încerci sa scapi de mine?
Baley dadu din cap, încuviintând:
- Da, Gladia, încerc. În clipa asta vreau fericirea ta, mai mult decât am dorit vreodata ceva, pentru mine sau pentru Pamânt. Nu-ti pot oferi fericirea, dar Gremionis poate. Voi fi la fel de fericit, aproape la fel de fericit, de parca as fi eu cel care face darul. Gladia, o sa te surprinda cât de repede va renunta la balet, când îi vei arata cum sa faca. Si se va duce vestea cumva, astfel încât îti vor cadea altii la picioare... lar Gremionis poate sa învete si alte femei. Gladia, poate ca tu vei revolutiona actul sexual de pe Aurora, pâna la urma. Ai trei secole la dispozitie.
Gladia îl privi fix, apoi izbucni în râs:
- Glumesti. Faci înadins pe prostul. Nu m-as fi asteptat din partea ta, Elijah. Ai întotdeauna o fata atât de lunga si de serioasa. Pe Iehova!
(Si, o data cu ultimul cuvânt, încerca sa-i imite glasul baritonal si serios.)
Baley zise:
- Poate ca glumesc putin, dar, în esenta, vorbesc serios. Promite-mi ca-i vei acorda o sansa lui Gremionis.
Ea veni mai aproape de el si, fara sa ezite, el o îmbratisa. Ea îi puse un deget pe buze, iar el i-l saruta.
- N-ai vrea mai degraba sa ma pastrezi pentru tine, Elijah? întreba ea încet.
El raspunse la fel de încet (neputând sa nu tina seama de robotii din încapere):
- Ba da, as vrea, Gladia. Mi-e rusine sa spun ca, în clipa asta, as fi multumit daca Pamântul s-ar rupe în bucati si te-as avea pe tine - dar nu te pot avea. Peste câteva ore voi pleca de pe Aurora si nu ti se va permite sa vii cu mine. Si nici nu cred ca mi se va mai permite, vreodata, sa ma întorc pe Aurora, nici nu e posibil ca tu sa vizitezi, vreodata, Pamântul. Nu te voi mai vedea niciodata, Gladia, dar nici nu te voi uita vreodata. În câteva decenii voi muri si, când se va întâmpla, tu ai sa fii la fel de tânara ca acum, asa ca trebuie sa ne despartim curând, orice ne-am imagina ca se întâmpla.
Ea îsi rezema capul de pieptul lui:
- O, Elijah, de doua ori ai venit în viata mea, de fiecare data numai pentru câteva ore. De doua ori ai facut atâtea pentru mine si apoi ti-ai luat ramas bun. Prima oara n-am putut decât sa-ti ating chipul, dar ce mult a contat. A doua oara, am facut ceva mai mult si ce mult a contat din nou. Nu te voi uita niciodata, Elijah, chiar daca voi trai mai multe secole decât voi putea numara.
- Atunci sa nu fie genul de amintire care nu te lasa sa fii fericita, zise Baley. Accepta-l pe Gremionis si fa-l pe el fericit... si lasa-l si pe el sa te faca fericita. Si, tine minte, nimic nu te poate împiedica sa-mi trimiti scrisori. Hiperposta dintre Aurora si Pamânt functioneaza.
- Îti voi scrie, Elijah. Îmi vei scrie si tu?
- Da, Gladia.
Apoi se lasa tacerea si, cu tristete, se despartira. Ea ramase în mijlocul camerei, iar când el merse catre usa si se întoarse, ea era tot acolo, zâmbind sters. Buzele lui mimara: La revedere. Si pentru ca nu se auzea nimic - n-ar fi putut scoate vreun sunet - adauga: dragostea mea.
Si buzele ei se miscara: La revedere, dragostea mea cea mare. Iar el se întoarse si iesi, stiind ca n-o va mai vedea niciodata, ca n-o va mai atinge niciodata.


83

Trecu o vreme pâna ce Baley fu în stare sa se gândeasca la datoria pe care, înca, o mai avea. Strabatuse în tacere aproape jumatate din drumul de întoarcere catre locuinta lui Fastolfe, când se opri si ridica un brat. Giskard cel atent veni imediat lânga el.
Baley zise:
- Cu cât timp înainte trebuie sa plec la cosmodrom, Giskard?
- Cu trei ore si zece minute, domnule.
Baley se gândi o clipa:
- As vrea sa merg pâna la copacul acela si sa ma asez cu spatele rezemat de trunchi, sa stau un timp singur. Cu tine, desigur, dar departe de alte fiinte umane.
- În aer liber, domnule?
Vocea robotului era incapabila sa exprime surprinderea sau socul, dar Baley avu impresia ca, daca Giskard ar fi fost om, aceste cuvinte ar fi exprimat aceste sentimente.
- Da, spuse Baley. Trebuie sa ma gândesc si, dupa noaptea trecuta, o zi linistita ca asta - însorita, fara nori, blânda - nu prea pare periculoasa. Voi merge înauntru daca devin agorafobic. Îti promit. Deci, vii cu mine?
- Da, domnule.
- Bun.
Baley merse în fata. Ajunsera la copac si Baley îi atinse trunchiul cu atentie, apoi îsi privi degetul, care ramasese perfect curat. Dându-si seama ca nu se murdareste daca se reazema de trunchi, inspecta solul si se aseza cu grija, lipindu-si spatele de copac. Nu era la fel de confortabil ca spatarul unui scaun, dar exista un sentiment de liniste (destul de ciudat), pe care poate ca nu l-ar fi avut într-o camera. Giskard ramase în picioare, iar Baley spuse:
- Nu te asezi si tu?
- Stau la fel de bine în picioare, domnule.
- Stiu asta, Giskard, dar pot gândi mai bine daca nu trebuie sa ma uit în sus, la tine.
- Nu v-as putea pazi cu aceeasi eficienta de o posibila vatamare daca m-as aseza, domnule.
- Stiu asta, Giskard, dar în clipa de fata nu exista nici un pericol demn de luat în seama. Misiunea mea s-a încheiat, cazul e rezolvat, situatia doctorului Fastolfe este sigura. Poti risca sa te asezi, iar eu îti ordon sa te asezi.
Giskard se aseza imediat, cu fata la Baley, dar privirea continua sa-i rataceasca în toate partile, atenta.
Baley privi cerul printre frunzele copacului, verde si albastru, asculta murmurul insectelor si chemarea unei pasari, observa iarba culcata în apropiere, ceea ce ar fi putut însemna ca pe acolo trecuse un animal mic, si din nou se gândi cât de ciudat de linistit era totul si ce diferita era aceasta liniste de galagia din Oras. Era o liniste lina, lenta, îndepartata. Pentru prima oara Baley avu idee ce înseamna sa preferi Exteriorul Orasului. Îsi dadu seama ca e recunoscator experientei de pe Aurora, mai ales furtunii - pentru ca acum stia ca va fi în stare sa plece de pe Pamânt si sa faca fata conditiilor din oricare Lume noua colonizata, el si Ben... si poate Jessie.
Spuse:
- Aseara, în întunericul furtunii, m-am gândit ca as putea vedea satelitul Aurorei, daca n-ar fi fost înnorat. Are un satelit, daca mi-aduc bine aminte din ce am citit.
- De fapt, doi, domnule. Cel mai mare e Tithonus, dar e atât de mic, încât se vede ca o stea moderat stralucitoare. Cel mai mic nu se vede deloc cu ochiul liber si este numit pur si simplu Tithonus II când se vorbeste despre el.
- Multumesc. Si-ti multumesc, Giskard, pentru ca m-ai salvat ieri seara.
Privi la robot:
- Nu stiu cum sa-ti multumesc.
- Nu e nevoie sa-mi multumiti. Respectam, doar, preceptele Primei Legi. N-aveam de ales.
- Oricum, poate îti datorez chiar viata si e important sa stii ca înteleg asta... Si acum, Giskard, ce va trebui sa fac?
- În ce problema, domnule?
- Misiunea mea s-a încheiat. Punctul de vedere al doctorului Fastolfe nu mai este în pericol. Viitorul Pamântului pare a fi asigurat. S-ar parea ca nu mai am nimic de facut si, totusi, mai e problema cu Jander.
- Nu înteleg, domnule.
- Ei bine, s-ar parea ca a murit din cauza unei deviatii accidentale a potentialului pozitronic din creierul lui, dar Fastolfe recunoaste ca sansa unui astfel de accident este infinit de mica. Chiar si cu actiunea lui Amadiro, sansele, desi ceva mai mari, tot infinit de mici ramân. Cel putin asa crede Fastolfe. Desi mie mi se pare ca Jander a murit din cauza unui roboticid intentionat. Si totusi, nu îndraznesc sa ridic problema asta acum. Nu vreau sa tulbur lucrurile dupa ce s-a ajuns la o concluzie atât de multumitoare. Nu vreau sa-l pun, din nou, pe Fastolfe în pericol. Nu vreau s-o fac nefericita pe Gladia. Nu stiu ce sa fac. Nu pot vorbi cu o fiinta umana despre asta, asa ca vorbesc cu tine, Giskard.
- Da, domnule.
- Pot oricând sa-ti ordon sa stergi ce-am spus si sa nu-ti mai amintesti.
- Da, domnule.
- Dupa parerea ta, ce ar trebui sa fac?
Giskard spuse:
- Daca exista un roboticid, domnule, trebuie sa fie cineva în stare sa-l înfaptuiasca. Numai dr. Fastolfe e în stare, si el spune ca n-a facut-o.
- Da, cred ca de aici am început. Dr. Fastolfe si cu mine suntem foarte siguri ca n-a facut-o el.
- Atunci cum ar fi putut avea loc un roboticid, domnule?
- Sa presupunem ca altcineva stia tot atâtea lucruri despre roboti ca si dr. Fastolfe.
Baley îsi îndoi genunchii si-i înlantui cu bratele. Nu-l privea pe Giskard si parea dus pe gânduri.
- Cine ar putea fi, domnule? întreba Giskard.
Si, în sfârsit, Baley ajunse la punctul hotarâtor. Spuse:
- Tu, Giskard.

Daca Giskard ar fi fost om, s-ar fi holbat, pur si simplu, tacut si uluit, ori s-ar fi înfuriat, ori s-ar fi tras înapoi, îngrozit, ori ar fi avut vreo alte zece reactii. Pentru ca era robot, nu arata nici un semn de emotie, ci, pur si simplu, întreba:
- De ce spuneti asta, domnule?
Baley zise:
- Sunt foarte sigur, Giskard, ca tu stii exact cum am ajuns la aceasta concluzie, dar fa-mi placerea ca, în acest loc linistit si în putinul timp dinaintea plecarii, sa explic totul pentru mine. As vrea sa ma aud vorbind despre asta. Si as vrea sa ma corectezi unde n-am dreptate.
- Neaparat, domnule.
- Cred ca greseala mea de la început a fost sa-mi închipui ca esti un robot mai putin complicat si mai primitiv decât Daneel, pentru ca semeni mai putin cu un om. O fiinta umana va presupune întotdeauna ca un robot, cu cât seamana mai mult cu un om, cu atât este mai avansat, complicat si inteligent. La drept vorbind, un robot ca tine se proiecteaza usor, iar unul ca Daneel este o problema grea pentru oameni ca Amadiro si poate fi rezolvata numai de un geniu al roboticii, precum Fastolfe. Totusi, dificultatea de a-l proiecta pe Daneel sta, banuiesc, în reproducerea tuturor trasaturilor umane, ca expresia fetei, intonatia glasului, gesturi si miscari extraordinar de complicate, dar care n-au, de fapt, nici o legatura cu complexitatea mintii. Am dreptate?
- Absolut, domnule.
- Asa ca automat te-am subestimat, ca toata lumea. Totusi, te-ai tradat chiar înainte de a ateriza pe Aurora. Poate ti-aduci aminte ca în timpul aterizarii am fost coplesit de un acces de agorafobie si, o clipa, am fost chiar mai neajutorat decât aseara în furtuna.
- Stiu, domnule.
- Atunci Daneel era în cabina cu mine, în timp ce tu erai afara, lânga usa. Eu cadeam într-un fel de stare catatonica, în tacere, iar el probabil ca nu se uita la mine si nu stia nimic. Desi erai afara, totusi, tu ai navalit în cabina si ai oprit vizorul pe care-l tineam în mâna. Tu ai ajuns la mine primul, înaintea lui Daneel, desi reflexele lui sunt la fel de rapide ca ale tale, sunt sigur - cum a demonstrat când l-a împiedicat pe dr. Fastolfe sa ma loveasca.
- Desigur ca dr. Fastolfe nu va lovea.
- Nu ma lovea. Demonstra, doar, reflexele lui Daneel. Si totusi, cum am spus, în cabina tu ai ajuns primul la mine. Nu eram în situatia sa pot observa asta, dar am fost antrenat sa observ, iar spaima agorafobiei nu ma scoate cu totul din circuit, asa cum am demonstrat si aseara. Am observat, într-adevar, ca ai ajuns la mine primul, desi am avut tendinta sa uit. Bineînteles, asta e doar o solutie logica.
Baley se opri, parca ar fi asteptat ca Giskard sa-l aprobe, dar robotul nu zise nimic.
(În ultimii ani, de asta îsi aducea aminte Baley, când se gândea la sederea lui pe Aurora. Nu de furtuna. Nici macar de Gladia. Mai degraba de linistea de sub copac, cu frunzele verzi pe cerul albastru, de briza blânda, de sunetele slabe pe care le scoteau vietuitoarele si de Giskard în fata lui, cu ochii stralucind sters.)
Baley spuse:
- S-ar parea ca tu mi-ai putut detecta starea si, chiar prin usa închisa, ti-ai dat seama ca aveam un acces. Sau, ca s-o spun pe scurt si poate simplist, tu poti citi gândurile.
- Da, domnule, zise Giskard linistit.
- Si le poti si influenta. Cred ca ai observat ca mi-am dat seama de asta si mi-ai întunecat gândul, ca sa-l uit sau ca sa nu-i prind sensul, daca rememorez, întâmplator, scena. Totusi, n-ai facut-o destul de bine, poate pentru ca puterile tale sunt limitate.
Giskard spuse:
- Domnule, Prima Lege este precumpanitoare. Trebuia sa va salvez, chiar daca mi-am dat seama ca ma tradez. Si a trebuit sa va întunec gândul cât mai putin, ca sa nu va fac vreun rau.
Baley dadu din cap:
- Vad ca ai problemele tale. L-ai întunecat prea putin - asa ca mi-am amintit atunci când mintea mi-a fost suficient de relaxata si putea gândi prin asocieri libere. Chiar înainte de a-mi pierde cunostinta în furtuna. Stiam ca vei fi primul care ma va gasi, asa cum facusesi pe nava. Poate m-ai gasit dupa radiatiile cu infrarosii, dar orice mamifer sau pasare emitea aceleasi radiatii; si asta ar fi putut da nastere la confuzii, numai ca tu detectai si activitatea creierului, chiar daca eram inconstient, si asta te-a ajutat sa ma gasesti.
- Cu siguranta ca a ajutat, zise Giskard.
- Chiar daca îmi aminteam, înainte de a adormi sau de a-mi pierde cunostinta, uitam din nou când eram pe deplin constient. Noaptea trecuta mi-am amintit, totusi, pentru a treia oara, si nu eram singur. Gladia a fost cu mine si mi-a repetat ce am spus, adica „El a ajuns acolo mai întâi.” Si nici atunci nu-mi aminteam întelesul; pâna ce o remarca întâmplatoare a doctorului Fastolfe m-a dus la un gând care si-a croit drum în întuneric. Atunci, o data ce am reusit sa pricep, mi-am amintit alte lucruri. Astfel, când ma întrebam daca, într-adevar, aterizam pe Aurora, m-ai asigurat ca destinatia e Aurora înainte ca eu sa întreb ceva. Presupun ca nu dai voie nimanui sa afle de capacitatea ta de a citi gândurile.
- Asa este, domnule.
- De ce?
- Citirea gândurilor îmi ofera o capacitate unica de a respecta Prima Lege, asa ca îi apreciez existenta. Pot preveni vatamarea fiintelor umane mult mai eficient. Am impresia, totusi, ca nici dr. Fastolfe, nici o alta fiinta umana, n-ar tolera mult timp un robot care citeste gândurile, asa ca am tinut secreta aceasta însusire. Doctorului Fastolfe îi place sa povesteasca legenda robotului care citea gândurile si care a fost distrus de Susan Calvin, iar eu n-as vrea ca el sa repete fapta doctorului Calvin.
- Da, si mie mi-a povestit legenda. Cred ca stie ca citesti gândurile, altfel n-ar insista atât cu legenda. Si cred ca, în ceea ce te priveste, e periculos ca o face. Bineînteles ca asta m-a ajutat sa-mi vâr ideea în cap.
- Fac ce pot ca sa neutralizez pericolul, fara sa-i influentez prea mult gândirea doctorului Fastolfe. El pune, invariabil, accent pe caracterul legendar si imposibil al povestii, când o spune.
- Da, si de asta-mi amintesc. Dar daca dr. Fastolfe nu stie ca tu citesti gândurile, înseamna ca n-ai fost proiectat de la început cu puterile astea. Domnisoara Vasilia a fost deosebit de fascinata de tine în tinerete, când a început s-o intereseze robotica. Mi-a povestit ca a facut experiente programându-te pe tine, sub controlul de la distanta al doctorului Fastolfe. S-ar putea ca o data, din întâmplare, sa-ti fi facut ceva care ti-a dat aceasta putere? Asa e?
- Asa e, domnule.
- Si stii despre ce e vorba.
- Da, domnule.
- Esti singurul robot existent care citeste gândurile?
- Pâna acum, da, domnule. Vor fi si altii.
- Daca te-as întreba ce ti-a facut dr. Vasilia ca sa-ti confere o asemenea putere - sau daca dr. Fastolfe ti-a facut ceva - ai spune, în virtutea celei de-a Doua Legi?
- Nu, domnule, pentru ca eu consider ca v-ar dauna sa stiti, iar refuzul de a va raspunde, din cauza Primei Legi, ar avea întâietate. Totusi, nu s-ar pune problema, pentru ca eu as sti ca cineva urmeaza sa puna întrebarea si sa dea ordinul, iar eu as înlatura acest impuls din minte înainte ca asa ceva sa se întâmple.
- Da, zise Baley. Cu o seara înainte, când ne întorceam de la locuinta Gladiei la cea a lui Fastolfe, l-am întrebat pe Daneel daca avusese vreun contact cu Jander în perioada cât acesta se afla la Gladia si el mi-a spus ca nu. Apoi m-am întors sa-ti pun aceeasi întrebare, dar, nu stiu cum, n-am facut-o. Înseamna ca tu mi-ai reprimat ideea.
- Da, domnule.
- Pentru ca, daca te-as fi întrebat, ar fi trebuit sa spui ca îl cunosteai foarte bine pe atunci, dar nu erai pregatit ca eu sa aflu asta.
- Nu eram, domnule.
- Dar în aceasta perioada, cât ai luat legatura cu Jander, ai stiut ca Amadiro îl supunea la testari, pentru ca îmi închipui ca puteai sa-i citesti gândurile lui Jander sau sa-i detectezi potentialele pozitronice...
- Da, domnule, aceasta capacitate se refera atât la activitatea mentala a robotilor, cât si la cea a oamenilor. Robotii sunt mult mai usor de înteles.
- Nu erai de acord cu actiunile lui Amadiro, pentru ca împartaseai parerea doctorului Fastolfe în legatura cu colonizarea Galaxiei?
- Da, domnule.
- De ce nu l-ai oprit pe Amadiro? De ce n-ai îndepartat din mintea lui impulsul de a-l testa pe Jander?
Giskard spuse:
- Domnule, eu nu influentez usor gândurile. Hotarârea lui Amadiro era atât de profunda si de complexa, încât ar fi însemnat prea mult pentru mine sa i-o îndepartez... iar mintea lui este una avansata si importanta si n-as vrea s-o vatam. Am lasat mult timp ca lucrurile sa continue si am reflectat ce actiune ar îndeplini mai bine cerintele Primei Legi pentru mine. În cele din urma, m-am hotarât asupra solutiei corecte pentru a rezolva situatia. Nu a fost o hotarâre usoara.
- Te-ai hotarât sa-l imobilizezi pe Jander înainte ca Amadiro sa poata afla metoda de a proiecta un robot cu adevarat asemanator omului. Stiai cum s-o faci, deoarece, în timp, ai capatat întelegerea perfecta a teoriilor lui Fastolfe din gândurile lui. Nu-i asa?
- Exact, domnule.
- Asa ca Fastolfe nu era, la urma urmei, singurul expert în stare sa-l imobilizeze pe Jander.
- Într-un fel, era, domnule. Singura mea capacitate este doar reflectarea - sau aplicarea - gândirii lui.
- Dar e destul. N-ai înteles ca aceasta imobilizare îl va pune pe Fastolfe în mare pericol? Ca el va deveni, în mod firesc, primul suspect? Te-ai gândit sa-ti recunosti fapta si sa-ti dezvalui capacitatile, daca ar fi trebuit sa-l salvezi?
Giskard raspunse:
- M-am gândit, într-adevar, ca dr. Fastolfe se va afla într-o situatie penibila, dar nu aveam de gând sa-mi recunosc vina. Am sperat sa ma folosesc de situatie pentru a va aduce pe dumneavoastra pe Aurora.
- Sa ma aduci pe mine aici. A fost ideea ta?
Baley era stupefiat.
- Da, domnule. Cu permisiunea dumneavoastra, as vrea sa explic.
- Te rog, facu Baley.
Giskard zise:
- Stiam de dumneavoastra de la domnisoara Gladia si de la dr. Fastolfe, nu numai din ceea ce spuneau, ci si din gândurile lor. Am aflat despre situatia de pe Pamânt. Era clar ca Pamântenii traiesc în spatele unor ziduri de care le e greu sa scape, dar pentru mine era la fel de clar ca si Aurorienii traiesc în spatele unor ziduri. Aurorienii traiesc în spatele unor ziduri alcatuite din roboti, care-i apara de toate vicisitudinile vietii si care, dupa planul lui Amadiro, ar trebui sa construiasca societati ocrotite care sa-i împrejmuiasca pe Aurorienii care vor coloniza noile Lumi. Aurorienii mai traiesc si în spatele zidurilor alcatuite din propriile lor vieti îndelungate, care îi silesc sa supraaprecieze individualitatea si-i împiedica sa-si dezvaluie descoperirile stiintifice. Ei nu tolereaza nici talmes-balmesul controversei, ci, prin Presedintele lor, cer o sistare a tuturor incertitudinilor si gasirea de solutii înainte ca problemele sa se iveasca. Nu pot fi deranjati ca sa discute îndelung cele mai bune solutii. Ceea ce vor ei sunt solutiile pasnice. Zidurile Pamântenilor sunt grosolane si adevarate, asa ca existenta lor este suparatoare si evidenta, si întotdeauna exista cineva care tânjeste sa evadeze. Zidurile Aurorienilor sunt imateriale si nici macar nu sunt considerate ziduri, asa ca nimeni nu se gândeste sa evadeze. Atunci, mie mi s-a parut ca Pamântenii, nu Aurorienii - si nici altii din Spatiu - trebuie sa fie aceia care sa colonizeze Galaxia si sa înfiinteze ceea ce va deveni, cândva, Imperiul Galactic. Acesta era rationamentul doctorului Fastolfe, iar eu eram de acord cu el. Oricum, dr. Fastolfe era multumit de argumentare, în timp ce eu, din cauza capacitatilor mele, nu puteam fi. Trebuia sa examinez direct mintea unui Pamântean, cel putin, ca sa-mi verific concluziile, si dumneavoastra ati fost Pamânteanul pe care m-am gândit sa-l aduc pe Aurora. Imobilizarea lui Jander a avut drept scop atât oprirea lui Amadiro, cât si vizita dumneavoastra. Foarte usor, am îndemnat-o pe domnisoara Gladia sa-i sugereze doctorului Fastolfe venirea dumneavoastra; pe el l-am îndemnat, la fel de usor, sa-i sugereze acest lucru Presedintelui; si, tot atât de usor, l-am facut pe Presedinte sa fie de acord. De îndata ce ati sosit, v-am studiat si am fost foarte multumit de ceea ce am aflat.
Giskard se opri din vorbit si deveni, din nou, nemiscat ca un robot.
Baley se încrunta:
- Ma gândesc ca n-am nici un merit în ceea ce am realizat aici. Probabil ca ai avut grija sa descopar adevarul.
- Nu, domnule. Dimpotriva. Am pus piedici în drumul dumneavoastra - rezonabile, bineînteles. M-am împotrivit sa-mi descoperiti capacitatile, chiar daca am fost silit sa ma tradez. Am avut grija sa va simtiti parasit si disperat, uneori. V-am încurajat sa riscati iesirea în aer liber, ca sa va studiez reactiile. Totusi v-ati descurcat si ati trecut de toate aceste obstacole si eu am fost multumit. Am descoperit ca dumneavoastra tânjeati dupa zidurile Orasului dumneavoastra, dar recunosteati ca trebuie sa învatati sa va descurcati fara ele. Am descoperit ca sufereati vizionând Aurora din spatiu si când erati expus furtunii, dar nimic nu v-a împiedicat sa gânditi si nici nu v-a abatut din drum. Am descoperit ca va acceptati defectele si viata scurta... si ca nu va dati în laturi de la o controversa.
Baley zise:
- De unde stii ca sunt reprezentativ pentru Pamânteni, în general?
- Stiu ca nu sunteti. Dar din gândurile dumneavoastra stiu ca sunt multi ca dumneavoastra si noi ne vom baza pe aceia. Voi avea grija de asta, iar acum, când stiu bine ce cale trebuie urmata, voi pregati alti roboti ca mine - si vor avea si ei grija de asta.
Baley zise dintr-o data:
- Vrei sa spui ca robotii care citesc gândurile vor veni pe Pamânt?
- Nu, nu e vorba de asta. Si aveti dreptul sa fiti îngrijorat. Implicarea directa a robotilor ar însemna construirea acelorasi ziduri care înconjoara Aurora si Lumile din Spatiu pâna la sufocare. Pamântenii vor trebui sa colonizeze Galaxia fara nici un robot. Asta ar însemna greutati, pericole, rau nemasurat, întâmplari pe care robotii s-ar cazni ca le înlature, daca ar fi prezenti - dar, pâna la urma, fiintele umane se vor descurca mai bine daca vor munci singure... Si poate ca într-o zi - într-o zi îndepartata în viitor - robotii vor mai fi necesari din nou. Cine stie?
Baley întreba, curios:
- Cunosti viitorul?
- Nu, domnule, dar când studiezi gândurile, ca mine, îti dai seama ca exista legi care guverneaza comportarea oamenilor, asa cum cele Trei Legi ale Roboticii guverneaza comportarea robotilor; si poate ca viitorul se va ocupa de acestea într-o zi, într-o oarecare masura. Legile umane sunt mult mai complicate decât Legile Roboticii si nu am idee cum ar putea fi organizate. Poate ca sunt statistice, asa ca nu pot fi exprimate cu folos decât daca este vorba despre populatii imense. Poate ca sunt foarte libere, asa ca s-ar putea sa nu aiba înteles daca aceste populatii imense nu sunt constiente de efectul acestor legi.
- Spune-mi, Giskard, la asta se refera dr. Fastolfe când vorbeste despre viitoarea stiinta a „psihoistoriei”?
- Da, domnule. I-am introdus aceasta idee în gând, cu finete, ca sa înceapa elaborarea ei. Va fi nevoie de ea cândva, daca existenta Lumilor din Spatiu, ca societati robotizate, cu durata de viata lunga, se apropie de sfârsit si începe un nou val de expansiune umana, al fiintelor umane cu durata scurta de viata si fara roboti. Si acum - Giskard se ridica - cred, domnule, ca trebuie sa plecam înspre locuinta doctorului Fastolfe si sa va pregatim pentru decolare. Tot ce am vorbit aici nu va fi repetat, bineînteles.
- Este strict confidential, te asigur, zise Baley.
- Într-adevar, spuse Giskard calm. Dar nu trebuie sa va temeti de raspunderea de a pastra tacerea. Va voi permite sa va amintiti, dar nu veti simti niciodata imboldul de a repeta discutia - nici cel mai mic imbold.
Baley îsi înalta sprâncenele, în semn de resemnare, si zise:
- Înca un lucru, Giskard, înainte ca tu sa strângi surubul. Vrei sa ai grija ca Gladia sa nu fie sâcâita pe planeta asta, sa nu fie tratata cu dusmanie pentru ca e Solariana si a acceptat ca un robot sa fie sotul ei si... si ca ea sa accepte ofertele lui Gremionis?
- Am auzit ultima dumneavoastra discutie cu domnisoara Gladia, domnule, si înteleg. Voi avea grija. Acum, domnule, pot sa-mi iau ramas bun de la dumneavoastra când nu ne vede nimeni?
Giskard îi întinse mâna cu cel mai uman gest pe care Baley îl vazuse vreodata la el. Baley îi apuca mâna. Degetele erau tari si reci:
- La revedere, prietene Giskard.
Giskard zise:
- La revedere, prietene Elijah, si tine minte ca, desi lumea foloseste aceasta expresie pentru Aurora, de acum înainte Pamântul este adevarata Lume a Zorilor.
---------

Text adăugat în bibliotecă de nastya

Ți-a plăcut acest text? Dă-l mai departe!


  |  


Alte texte scrise de Isaac Asimov



vezi toate textele scrise de Isaac Asimov

5

0 comentarii pentru Robotii de pe Aurora

Fii primul care adauga un comentariu!

Spune-ti parerea despre Robotii de pe Aurora

Nume*
Email (dacă vrei să fii anunţat când apar comentarii noi)
Titlul comentariului
Comentariul tău

cod de validare
loader generează cod nou
Cod de validare*
Anunţă-mă când apar comentarii noi 



Utile
Dictionar de rime

Afla mai multe
ce este spunetiparerea.ro?
ce este un expresial?