exemplu: Mihai Eminescu, sau Ruga pentru parinti, etc.

-> -> -> Steluțe în genele ei
Ajuta-ne sa construim biblioteca! Adauga si tu texte in biblioteca.

Steluțe în genele ei

de


Share | |



Ningea pe Colentina și erau steluțe în genele ei.
Tramvaiul patru cotea inzapezit la Sf. Dumitru
și erau steluțe, steluțe, steluțe în genele ei.
Ningea, ningea, ningea peste Colentina
demult, demult...
da, dragii moșului, erau...
erau steluțe în genele ei.
Ningea pe firele de troleibuz, pe toneta de tichete ITB
ningea pe mustața mea și pe gagica în roșu de alături
tramvaiele aveau ștergătoare de parbriz și erau... hai, toți în cor:
erau steluțe în genele ei.
Eram student, era studentă
eram eminent, era iminentă
și erau steluțe în genele ei.
Aerul era rece, tramvaiele reci
maxi-taxiurile abia înființate
mergeau toate pe patru roate
și erau steluțe în genele ei.
Ningea ușurel, cu fulgi catifelați peste fabrica Stela
peste blocul lui Ghiu, peste pomii înzăpeziți...
Ea spunea ceva, dar camera video n-are sonor
așa că nu mai știu ce spunea.
Ea ma ținea de mână și tramvaiul patru trecea
și ningea și erau... da... da, dragii moșului...
Eu eram copil, ea era o copilă
eu stăteam la bloc, ea stătea la vilă
și erau steluțe în genele ei.
Eu aveam viziuni, ea avea pandalii
restul e în "Poeme de-amor", precum știidar lăsați-o baltă, copii:
erau steluțe în genele ei.
CORUL: Erau steluțe, erau steluțe, erau stelu-u-uțe
În ge...
eeneee...
leeeee... nele eeeeeeeeei!Aici poemul ar trebui să se încheie
dar nu înainte de-a va da o cheie
a-ntregii întâmplări:
Ea e o fata de peste blocuri și mări
acum e măritată, gravidă, n-are nici o importanță.
Amorul nostru nemuritor s-a dus dracului
Acum nu mai sunt steluțe în genele ei.
Acum nu mai e nici o steluță în genele ei.
Așa, ca să știți, dragii moșului.

Text adăugat în bibliotecă de vizitator

Ți-a plăcut acest text? Dă-l mai departe!


  |  


Alte texte scrise de Mircea Cărtărescu



vezi toate textele scrise de Mircea Cărtărescu

5

0 comentarii pentru Steluțe în genele ei

Fii primul care adauga un comentariu!

Spune-ti parerea despre Steluțe în genele ei

Nume*
Email (dacă vrei să fii anunţat când apar comentarii noi)
Titlul comentariului
Comentariul tău

cod de validare
loader generează cod nou
Cod de validare*
Anunţă-mă când apar comentarii noi 



Utile
Dictionar de rime

Afla mai multe
ce este spunetiparerea.ro?
ce este un expresial?