exemplu: Mihai Eminescu, sau Ruga pentru parinti, etc.

-> -> -> Balada ucenicului cu ochi albastri
Ajuta-ne sa construim biblioteca! Adauga si tu texte in biblioteca.

Balada ucenicului cu ochi albastri

de


Share | |



A plecat peste argilă,
suduind cu foc,
biet olar fără noroc,
o frământă-n silă.
Blidele cu cerbi și ciute,
cu lăstuni și flori,
nu mai râd, ca alteori,
prin unghere mute.
Nici vioaiele ulcioarezvelte-n braț și gât,
nu-l mai bucură, oricâtle-ar stropi cu soare.-Oale triste și posace,
răsfățate ieri,
tot ce-am scos din mângâierițăndări azi aș face.
In zadar v-am scris pe fețerăsărituri dulci,-nu vă vrea nici târg, nici bâlci,
trista tinerețe.
Mă tot duc cu hârburi goale,
vin tot mai calic,
parc-aș duce-n Carul-Mic,
sus, prin lună, oale.
Supte-s pleoapele nevestii,
plozii supți și ei.
Bate jalea prin bordeica un vânt prin trestii.
Așa spune, și, de-o parte,
oalele tresar,
și, ca el, și ele parnecăjite foarte.-Dragele tătuchii fete,
alt olar străin,
ni s-a pripășit vecin,
cu urzeli șirete.
Rătăcit de nu știu unde,
Spân, limbut și șchiop,
ne bea soarele din plop,
zările rotunde.
Nu atât din lut cuminteiscă frumuseți,
cât momește târgovețifermecând cuvinte.
Are șoapte moi ca lâna,
miere din știubei,
grai cu salbe și cercei,
vorba ca fântâna.
Târgu-ntreg îi râde-n calemeșterului spân.
Numai eu cu voi rămân,
cârd pestriî de oale.
Zice și, oftând, se pleacă.
Mângâie-o ulcea,
Câte-o oală, ici, colea,
câte-un blid împacă.
Sau le ia de jos, în parte,
pe genunchi nițel,
că-s și ele, ca și el,
necăjite foarte.*Pe la ceasul serii,
când, gătiți curat,
vișinii și meriiies la porți în sat,
pe sub legănarealbă de salcâm,
un drumeț răsarede pe alt tărâm.
Tânăr ca minuneacrăngii pe zăplaz,‘nalt cum e minuneapapurii pe iaz.
Ochii, prinși cu plasadintr-un fund de cer,
când sunt ca mătasa,
când de giuvaer.
Vine fără grabă,
doar cu zarea-n sac;
bate la cocioabăde olar sărac.-Să nu-mi dai simbrie,
Meștere, nimic;
prispa ta să-mi fiepat de ucenic.
Iar de-ți sorbi fiertura
Lângă muc de seu,
cu mireazmă gurami-oi clăti și eu.-Mergi, măi, linge stele,
biet încalță-zări,
să frămânți ulcelealtor depărtări.
Cruce fă-ți și du-te,
ucenic pribeag,
dintre hârburi sluteși noroc beteag.
Nici un blid de boziin-am la cină-acum.
Străvezii mi-s ploziiși muierea fum.
Ochii, prinși cu plasadintr-un fund de cer,
când sunt ca mătasa,
când de giuvaer.-Ba aici mi-e locul,
meștere amar.
Ți-a fugit noroculla un alt olar.
Iarăși o să vinăde-om trudi în doioale de luminăși ulcele noi.
Ochii lui, obrazulmai senin i-l fac,
că topesc necazulde olar sărac.-Scoate-ți, ucenice,
cușmă și opinci.
Patru guri calicevom spori la cinci.
Tinda, pat să-ți fie,
luna, strai de in,
stelele simbrie,
soarele, tain.
Râde ucenicul.
Ochii-adânci și buniparcă-s borangiculserii cu lăstuni.
Și-atât cer închidefundul lor de lac,
că surâd și blideși olar sărac.*De sub mâna ce-l supune,
tânăr și zburdând,
lutul prinde chip plăpând,
dulce goliciune.
Și cum iese din plămadătrupul fără strai,
parcă gângurește grai,
parcă vrea să vadă.
Sus, pe cântecul tulpinii,
roata joacă șinăscocește gingășii,
rotunjimi și linii.
Printre noi făpturi de oalerăsărind, zvâcnescba un umăr fecioresc,
ba o coapsă moale.
Ba pe-un fraged șold subțire,
toarta de ulciorgaleș cade și ușorca un braț de mire.
Colo, ca un sân de fată,
pâlpâie-o ulcea.
Un obraz de blid spre eacu sfială cată.
Dincolo, o lună plinăa căzut din cersau o strachină-n ungherpicură lumină ?Harnic ucenic se pleacăsmălțuind mereu.
În spărturi de curcubeuhuma o îmbracă.
Dacă mâinile-o răsfațăși-o desmiardă lung,
ochii lui parc-o străpung,
vrând să-i deie viață.
Ies familii de argilăde sub mâna lui:oale mari și mici cu pui,
blide cu prăsilă.
Freamătă de ele, cântăTindă și cerdac.
Cântă și olar săracși bojdeuca sfântă.-Mi-ai făcut aici, băiete,
cântec din bordei,
zâmbet, fiece crâmpei,
fiece scaiete.
Tu dai duhul tău țărânii,
inimă îi dai;
porți și-n ochi un colț de raiși-n minunea mâinii.
Tot nu vrei să-mi spui de undevii și cine ești ?Ucenic cu ochi cerești,
taina ta ce-ascunde ?El zâmbește și frământăsau, pe lutul scrissmălțuiește cerbi de visși cocioaba cântă.-Mi-ai sfințit și prag și oale,
ucenic senin.
Prour, la ferești mi-anin
Zâmbetele tale.
Soare-s genele muierii,
Târgul larg și bun,
iar tu râzi, cum râde-n pruncreanga primăverii.
Tot nu vrei să-mi spui de undevii și cine ești ?Ucenic cu ochi cerești,
taina ta ce-ascunde ?El surâde și frământă.
Oalele cu puigânguresc în jurul luiși bordeiul cântă.*Cine-mi lunecă piezișla uluci iscoadă ?Cine-și face din frunzișpândă și broboadă ?Cine din salcâmi în duzișerpuie subțire,
că nici boare nu-l auzi,
nici nu-l simți foșnire ?Spân limbut sub crengi în pârgumbra și-o desprinde,
ros de ciudă că la târgoale nu mai vinde.
Pe furiș, cu pasul rarși cu umblet moale,
dă colibei de olartâlhărești târcoale.
Și pe prispă de bordeioare ce-mi zărește ?Oale scrise cu scântei
Râd copilărește.
Blide noi la soare-și scotrumena lor față,
adunând văzduhul totîntr-un ciob de viață.
Și-n mijlocul lor, din plinfrământând plămada,
tânăr ucenic seninalb cum e zăpada.
Ochii par din cer culeși,
taine fără nume;
zâmbetul, ca un cireș,
i-a-nflorit în lume.
Licăre sub mâna luilutul când l-atinge.
Fulger care e și nu-ifruntea i-o încinge.
Și tot trupul, scufundattrudei ce-l îndoaie,
parcă scapără ciudat,
când îi când, prin straie.
Verzi sunt buzele de spân,
limba și mai verde;
cu năpârci în gând păgânprintre crengi se pierde.
Iar în zori, când ori ce steafuge sus în slavă,
spânul șchiop cu limba readuce-n târg otravă.-Strâmbi am fost, smintiți am fost,
crunt păcat ne-apasă:dracul are adăpostla olar în casă.
Ucenicul nepătrunsce, râzând, ne-nșală,
fumegă miros ascunsde pucioasă goală.
L-am pândit printre uluci,
l-am văzut cum scoate,
din dogori și din năluci,
oale blestemate.
Ce stârnește din vâltorimâna fumegândăcară târgului în zori,
spurcăciuni să vândă.
Vorbele de spân semețzumzăie ca stupii,
prind spinare de mistreț,
se zbârlesc ca lupii.-Nu-i sfielnic uceniccel răsfiert în smoală;
iadul joacă din buric,
pus în orice oală.
Țipă-n blide goliciunivii de paparude,
ard și zbârnâie tăuniîn ulcele crude.
Fie blid, fie ulcior,
pângărind, ne-ntinăpâinea sfântului cuptor,
sfântul vin la cină.
Toate parcă-s în răspăr,
numai iadu-n toi e.
S-a legat cu dracul vărtârgul, fără voie.
Vorbele -zăvozi de fier-scapă din belciuge.
De la vameș la dulgher,
geme târgul, muge.
Vuietul, sculat întreg,
pleacă de la vetre.
Mâinile păduri culeg,
cară munți de pietre.
Fierb țn poartă de olargloatele năuce.
Ochi senini în prag răsar,
raiul lor străluce.
Crește negrul vălmășag,
urlă târgoveții.
Bunul ucenic din pragluminează vieții.
Țăndări oalele se fac,
blidele fărâme;
zări și tindă și cerdacstau să se dărâme.
Pietre vin în joc turbat,
Grindină nebună,
peste tânăr trup se-abat ;peste blide tună.
Tună pietre, fierb furtuni,
se-ntărâtă gloate.
Mai albaștri, ochii buniluminează toate.
Sângeră, sub izbituri,
oalele schiloade.
In genunchi, peste spărturi,
umbra albă cade.
Geme câte-un hârb mai mic,
plouă bolovanii.
Ochi senini de ucenicluminează stranii.
Mor ulcioare de pământ,
zuruie ulcele.
Ucenic cu trupul frântarde peste ele.
Și cum sta-n genunchi, pe prag,
cioburilor pază,
câte răni de hârb beteag,
toate scânteiază.
Bolovanii vin duium,
târgul crește-n poartă.
Ochii mari surâd și-acum,
ochii limpezi iartă.
Alte țăndări se-nroșesc,
iar din luturi spartefrunți, obraji și ochi zâmbesc,
luminând prin moarte.*Melcii stelelor scot coarne,
forfotind prin foi.
Cărăbuși de aur, goi,
cad prin crini cu goarne.
Vraiștea de sus e toatăfreamăt, zumzet, zvon;
la ferești fără oblontainele se-arată.
Ca o pară-n cer se coaceveacul necules.
Ies minunile, cum iespuii din găoace.
Noaptea-i grea de must, și lunadă și ea în copt.
N-a dormit de nopți vreo optmeșterul nici una.
Somnu-abia acum prăvaleîn adânci fântânitâmpla ce-a căzut pe mâni,
omul beat de jale.
Frânt pe scaun, lângă roată,
noaptea-l suge-n gol.
Plânsul tot îi dă ocol,
luna, câteodată.
Pe tulpină, roata moartăn-a mai pus zvâcnirirotunjimilor subțiride ulcior cu toartă.
N-a mai pus nici șold molatic,
nici grumaz sfioslutului zvârlit pe jos,
crâncen și sălbatic.
Blide surde, oale ciunge,
hârburi șchioape zacmoarte-ntr-un ungher sărac,
unde stea n-ajunge.
Și, deodată, zidul pleacă,
lunecând-napoi.
Cu mireasmă de trifoiluna toate-îneacă.
Dau navală-n casă nucii,
teii buzna dau.
Unde-a fost perete, stau‘nalte trepte lucii.
Și pe trepte lin coboarășovăielnic pas;
ucenic cu chipul trasintră în cămară.
Parcă luna îl aduce,
razele l-aduc.
Vin grădinile buluccu tămâie dulce.
Fruntea-i picură broboaneroșii de măceș,
ochii par din cer culeși,
fața, din icoane.
Uneori roșesc o patăstropii pe podea,
dar el râde, cum râdealumii, altă dată.
Razele vorbesc în șoaptă,
cu polen pe guri.
In ungherul cu spărturifoșnet se deșteaptă.
Cioburi pline de sfialăies din morți adânci:în genunchi, în cârji, pe brânci,
orice hârb se scoală.
Oale ciunge, blide surde,
țăndări fel și felmerg de-a bușilea spre el,
gata iar să zburde.
Din surâsul lui adieduh de busuioc:toate stau, când stă pe loc,
merge, toate-nvie.
Singur meșterul suspină,
dus în vis, afund.
Până-n noaptea lui pătrundochii de lumină.
Mâini subțiri se lasă bunepeste somnul greu ;ochii mari surâd mereu,
glasul dulce spune:-Meștere cu lungi suspinece-ndoieli te storc ?Vezi, din alte lumi mă-ntorcucenic la tine.
Vin așa cum mă ții minte,
ca în ceasul cândpietrele loveau, pe rând,
trupul meu fierbinte.
Coasta mea și-acum dogoare,
dar zâmbesc și cânt.
M-am întors ca să-ți frământalte noi ulcioare.
Nu fi trist că sânger încă.
Noaptea am să-ngropîn argilă câte-un stropși-n tăcere-adâncă.
Ziua, târgul m-ar ucide,
se răscoală-ntreg,
dacă vede că mă-nchegîn pământ de blide.
El nu-mi iartă orice fericdin surâs ceresc.
E mai bine să-mblânzesclutul pe-ntuneric.
Bunul ucenic cuvântă.
Ia, domol, de jos,
lut zbârlit și somnorosși-ndelung frământă.
Când cu mâna îl înfrânge,
când pe roată, sus.
Rar, în negrul trup supuscade-un strop de sânge.
Tac străfundurile lumii,
un cuvânt nu zic.
Numai blândul ucenic
Dă cutremur humii.
Plămădește noaptea-ntreagăoale, blide, căni.
Picurii neînchisei rănizâmbete se-ncheagă.
Și cocioaba iar se-ncarcăcu făpturi zglobii,
ca albaștrii ochi de vii,
de senine parcă.
Chiar și meșterul ce doarmerâde-n somn stingher,
în bordeiul plin de cerși gingașe larme.
Zorii fâlfâie prin casă.
Mâini subțiri tresarși pe frunte de olarca un mir se lasă :-Scoală, meștere, și ia-le.
Arde-le-n cuptor,
mergi și fecioria lordu-o lumii tale.
Lasă târgul tău să creadăsingur că le faci.
Lumii, dacî vrei s-o-mpaci,
dă-i mormânt să vadă.
Să nu-i spui că vin pe lună,
nici ce-ascund în lut.
Las-o pe mormântul mut,
mărăcini să-mi pună.
Nopți la rând ți-oi fi de-acumatainic ucenic.
Pașii par de borangic,
fața lui, ca spuma.
Înc-odată, prin odaie,
ochii zări trimet.
Pașii urcă-ncet, încet,
trepte de văpaie.
Peste oale, căni și blidescări de foc se-nchid.
Unde trepte-au fost, stă zid,
iarăși vechiul zid e.
Zorii zboară și se joacăgureși porumbei.
Apoi meșter și bordeiîn mărgean îmbracă.
Și, deodată, fiecareoală de pământ,
lăcrimând de duhul sfânt,
sângeră de soare.

Text adăugat în bibliotecă de marcel

Ți-a plăcut acest text? Dă-l mai departe!


  |  


Alte texte scrise de Radu Gyr



vezi toate textele scrise de Radu Gyr

5

0 comentarii pentru Balada ucenicului cu ochi albastri

Fii primul care adauga un comentariu!

Spune-ti parerea despre Balada ucenicului cu ochi albastri

Nume*
Email (dacă vrei să fii anunţat când apar comentarii noi)
Titlul comentariului
Comentariul tău

cod de validare
loader generează cod nou
Cod de validare*
Anunţă-mă când apar comentarii noi 



Utile
Dictionar de rime

Afla mai multe
ce este spunetiparerea.ro?
ce este un expresial?