exemplu: Mihai Eminescu, sau Ruga pentru parinti, etc.

-> -> -> Balada unei nopti de iarna
Ajuta-ne sa construim biblioteca! Adauga si tu texte in biblioteca.

Balada unei nopti de iarna

de


Share | |



Crivãțul
Dã șfichiuri, nemernicã slugã,
dã bici, ticãlos vizitiu;
nu știu telegarii sã fugãcât crivãț în mine eu știu.
Ah, sania-ntoarce-o mai iute;
întoarce, buzat faraon.
O grea presimțire se-ascute,
mã-mpunge, turbat scorpion.
Din șubã, urlându-și sudalma,
mugește cumplitul boier.
Zãpezile-aleargã de-a valmași noaptea-i tãiș de hanger.-Stãpâne, nu știu ce te-apasã,
de ce sã pornim îndãrãt ?Plecarãm spre târg, nu spre casã,
și-i vifor și ger și omãt.-Intoarce, nemernicã slugã,
da bici, vizitiu ticãlos.
Neliniști se-abat sã mã sugã,
cuțite m-ajung pân’la os.
Pun trebilor mele obloane,
las dracilor târgul plocon.
Mă-ntorc la conac, mãi țigane,
zorește, buzat faraon,
Din șubã, tunându-și cuvântul,
mugește cumplitul boier.
Vifornița mușcã pãmântul,
cãțea cu mãsele de fier.-Nu știu ce te roade, stãpâne,
întorc spre conac, cum mi-ai spus ;troienele-s tot mai pãgâneși vântul ne umflã pe sus.-Zorește, nemernicã slugã,
dã bici, ticãlos vizitiu.
Un glas de venin tot mi-ndrugãla curte mai iute sã fiu.
Ard poate conac și hambareși grajduri, buzat faraon ?Țigane, dã bice mai tare,
sub coastã simt strașnic piron…Din șubã, zbucnind ca o lavã,
mugește cumplitul boier.
Cad bicele-n noaptea grozavã,
nãmeții au umerii-n cer.-Stãpâne, nu-ți ard nici pãtule,
nici grajduri, nici șuri, nici conac.
Doar viforul tot nesãtul eși drumul e lung cât un veac.-Ascultã, nemernicã slugã,
auzi, vizitiu ticãlos :de nu-mi arde-n noaptea cu glugãconacul de sus pânã jos,
vreo haitã de lupi, dupã pradã,
în curte intrând fãrã zvon,
îmi sfârtecã tot, și cireadãși turmã, buzat faraon.
Din șubã, scrâșnind parcã lame,
mugește cumplitul boier.
Sãlbatici, cu țurțuri în coame,
lucesc armãsarii de ger.-Nu-ți sfâșie haita, stãpâne,
nici vite, nici turma de oi.
Vreo poștã de drum mai rãmâneși-om fi la conac înapoi.-Nu-i haitã, nemernicã slugã,
nu-s lupi, ticãlos vizitiu ;dar dulce, cu ochi ca o rugã,
muierea acasã mi-o știu.
E fragedã cum e omãtulși-i albã, buzat faraon,
și-i tânãr și-nalt logofãtulși pare la fațã cocon.
Din subã, strângându-și sâneața,
mugește, cumplitul boier.
Ii joacã pe toatã mustața
Spãrturi de ciudat giuvaer.-Stãpâne, pricep ce-ai sub coastã,
ce crivăț te mânã-ndãrãt :subtire și albã nevastãși tânãr și-nalt logofãt…Candela
Icoana tresare în colțși candela pâlpâie moale.-Scufundã-mã-n brațele tale,
ca iazul albastrele bolți.
Ți-s slugã la curte, dar ți-smai rob mãtãsoaselor gene…Lumina mea, ninge-mã-alenecu marea ta floare de vis.
Afar’ gem zãpezile. Zacsub ele pãduri și pãmânturi.
Uitat între noapte și vânturi,
se leagãnã tainic iatac.
Icoana din colțul de raiși candela pâlpâie moale.-Vrei apele iazului ? Ia-le .Vrei fagurii stupului ? Ia-i.
Tu nu-mi ești nici rob, nici argat,
ci eu mã plec, treaptã înfrântã.
Sunt, dragoste, creanga ta sfântã,
culege-mi tot rodul bogat.
La geam vântul latrã piezișși-și scuturã albele lațe.
Le tremurã dragostea-n brațecum tremurã ciuta-n frunziș.
Icoana suspinã zvâcnindși candela pâlpâie moale.-Hulubi îți sunt tainele goale,
dar zborul în mâini li-l cuprind.
Și umerii tãi par lãstunice sus în vãzduhul meu joacã.
Și dragostea noastra-i bãrdacãdin care mã-mbãt cu minuni…Uitat între veac și zãpezi,
iatacul în noapte se zbate.
Pe gurile lor vinovatealintul aprinde amiezi.
Icoana troznește durutși candela pâlpâie moale.-Iubite, pãcatul pocal e,
pe care-l sfințim c-un sãrut.-Iubito, pãcatul e crunt,
dar boabele lui tãmâioasã ;stãpânu-i departe de casãși buzele lacome sunt.
Pe zid țese umbra covor,
pe geam gheața coase cu acul.
Doar ei lumineazã iataculcu ochii și brațele lor.
Icoana se crãpă-n ungher,
se stinge și candela moale.-Iubito, semn negru de jale,
dar tu luminezi ca un cer.-Iubite, icoana s-a spart,
la fel, uite, candela spartã…Vãpaia de aur e moartã,
dar ochii tãi flãcãri împart…Mai mult se cuprind în inel,
a dragoste grea sau a teamã,
precum într-un codru de-aramãce-i soarbe sãlbatic în el.
S-a stins veghea micii fãclii,
din colț nu mai pâlpâie moale.-Iubito, dã moartea târcoale,
dar sânii ți-s candele vii.
Taci. Crivãțul bubuie-n porți ?Tot Crivãțul tunã pe scarã ?De-o fi ca norocul sã moarã,
vom arde-n iubire și morți.
In brațe se-neacã rotund,
a patimã grea sau a fricã,
precum într-un lac ce-și despicãadâncul, sã-i bea pânã-n fund.
Brãțara-Implântã-ți satârul în ușã,
izbește, țigane, ce stai ?Mã-nvârt ca berbecu-n țepușãpe crâncenul meu jãrãgai.-Stãpâne, n-a ars nici conacul,
nici lupii n-au smuls nici un miel.-Țigane, ce-ascunde iatacul ?Ce groaznicã tainã-i în el ?Nãpraznic, în șuba-i zbârlitã,
blesteamã boierul vâlvoi.
Dihanie pare, rãnitã,
cu blanã de vifor și sloi.-Iubite, nu-i crivațu-afarã,
nu el muge-atât de zãlud.
Scufundã-mã,’neacã-mã iarãîn brațe, sã nu-l mai aud.-Izbește, țigane, în ușãsau vrei sã te crap ca pe-un ciot ?Vedear-aș mai bine cenușãși urme de lup peste tot.-Stãpâne, obrazu-ți catran eși ochii tãi roșu oțel…-Ce-ascunde iatacul, țigane ?Ce groaznicã tainã-i în el ?Nãpraznic, în șuba-i de gheațã,
un urs e boierul vâlvoi.
Își joacã cumplita sâneațã,
în barbã-i stau țurțurii goi.-Iubito, nu crivãțul tunã,
nu el smulge ușa din loc.
Cuprinde-mã strânsã cununã,
sã fim o brãțarã de foc.-Țigane, sporește-ți puterea,
în țeavã am plumbi nesãtui.
Imi chem, și n-aude, muierea,
îmi strig logofãtul și nu-i.-Stãpâne, de tine mi-e groazã,
par ochii tãi roșu mãcel…-Țigane, ce tãinuie-n pazã,
ce-ascunde iatacul în el ?Nãpraznic, în șuba-i de-omãturi,
e crivãț boierul vâlvoi.
Zăvoarele zboarã în lãturis-arate ce-ascund înapoi.
Cuprinși în inelul fierbintede teamã sau dragoste grea,
cei doi se scufundã-nainteîn lungul sãrut care-i bea.-Țigane, știai ce m-adastã,
ce clocot mã mânã-ndãrãt :subțire și albã nevastãși tânãr și-nalt logofãt…-Stãpâne, opreliștea-i spartã,
dar nu vãd în umbrã defel.-Țigane, iatacul meu poartãun lup și-o lupoaicã în el.
Nãpraznic în șuba-i mițoasã,
pãșește boierul vâlvoi.
Și-nalțã sâneața și-o lasã,
cu ochii la ei amândoi.
Dar ei ochii lor nu-și ridicãși-n brațe ce nu se desfaca patimã grea sau a fricãse-neacã adânc ca-ntr-un lac.-Țigane, se strâng ca-n brãțarã,
așteaptã-ncleștați sã-i omor ;dar nu le dau plumbi ce doboarã,_statuie îi las, cum se vor.-Ai milã, stãpâne, iertare,
de spaimã se strâng în inel…-Țigane, dã-mi funie tare,
iatacul brãțãri are-n el.
Nãpraznic în șuba furtunii,
e tunet boierul vâlvoi.
Țiganul, scâncind peste funii,
l-ajutã cu mâinile moi.
Dar ei stau cuprinși mai departe,
legați la un loc cu frânghii,
sã ardã-n iubire și-n moartecu brațe de candele vii.
Statuia
Pe unde-a stat bezna ca zațulstrãluce o noapte de ger.
Ce duh prinde vântul cu lațulȘi-l bagã în cușcã de fier ?Pe urma viforniței, suieo lunã de rece mãrgean.-Dã-mi apã sã ferec statuie,
dã-mi apã, nevolnic țigan !-Stãpâne, ce faci ? Indurare !Cu lacrimi ciubotele-ți ud.
Din șubã, boierul rãsaremai hâd, mai sãlbatic, mai crud.
Dar ei prinși în brațe și-n funii,
în noapte târâți din iatac,
sub gerul de cremene-al lunii,
mai goi ca zãpezile, tac.
In hohot, boierul își strângesâneața cu plumbii pãgâni :-Bicisnicã slugã, nu plânge,
dã-mi auru-ntregii fântâni.-Stãpâne, ți-s straiele ude,
cu bocetul meu le-am udat.
Boierul nu vede, n-aude,
mai crud, mai zãlud, mai turbat.
In bocete sluga se frângesub țeava ce-amenințã crunt,
scoboarã gãleata și plângeși scoate luceafãr mãrunt.
Dar ei, strânși brãțară întruna,
în noapte legați de copac,
sub apa ce-ngheațã ca luna,
mai goi decât apele, tac.
Sãlbatic, cu ochii de sânge,
boierul împroașcã scântei :-Zãnaticã slugã, nu plânge,
mai toarnã smarald peste ei.-Stãpâne, în jale și-n fiereși strai și ciubote îți scald…Boierul tot crește-n durere,
Mai aspru, mai aprig, mai nalt.
In vaiete robul se-ndoaie,
scufundã și umple gãleți,
vãrsând recea lor vâlvãtaiepe albele, mutele vieți.
Dar ei, sclipitoare-mpietrire,
în noapte cristale se facși-adânc încleștați în iubire,
mai goi decât stelele, tac.
Amarnica noapte de iarnãtroznește de ger lucitor.-Țigane, din fulger se toarnãstatuia pãcatului lor.-Stãpâne, de-acum ia-mi și viața,
cu sânge sã spãl ce-ai fãcut…Boierul își zvârle sâneața,
mai straniu, mai crâncen, mai slut.
Cu ghearele, sluga nebunãîși sfâșie zdrențe și trup.
Lung, râsul boierului sunãîn ger, ca un urlet de lup.
Dar ei, ferecați în luminã,
în noapte arzând peste veac,
statuie de gheațã seninã,
mai goi decât nopțile, tac.
In noapte se pierde boierulcu hohot sau urlet buimac…Ce demon aprinde tot cerul,
hambare și șuri și conac ?-Stãpâne, ard curțile tale,
sã nu mai rãmână vreun ciob,
în flãcãri sã-mi curaț și jaleși trupul nemernic de rob…La marea fãclie semeațã,
o clipã zvâcnește amarstatuia de rumenã gheațã,
pãcatul arzând în cleștar.
Dar ei stau zidiți mai departe,
adânc scufundați ca-ntr-un lac,
și, limpezi în patimi și-n moarte,
mai goi ca veciile, tac.

Text adăugat în bibliotecă de masteroftime

Ți-a plăcut acest text? Dă-l mai departe!


  |  


Alte texte scrise de Radu Gyr



vezi toate textele scrise de Radu Gyr

5

0 comentarii pentru Balada unei nopti de iarna

Fii primul care adauga un comentariu!

Spune-ti parerea despre Balada unei nopti de iarna

Nume*
Email (dacă vrei să fii anunţat când apar comentarii noi)
Titlul comentariului
Comentariul tău

cod de validare
loader generează cod nou
Cod de validare*
Anunţă-mă când apar comentarii noi 



Utile
Dictionar de rime

Afla mai multe
ce este spunetiparerea.ro?
ce este un expresial?