Mãrșãluim... Prin noaptea cu tãișuri,
strivim nãmolul, blestemãm, scrâșnim.
Cãlcãm mocirle, sfâșiem hãțișuri,
mãrșãluim, mãrșãluim...
Mãrșãluim. Cresc aburi de sudoare
din oameni, din cãruțe și din cai.
A vizuinã mirosim și-a fiare,
și-n gurã gust simțim, de mucegai.
Bocancii sparți înfig amare ținte
în glod, în smârc, în morlii-ascunși sub lut
și-n tot ce-a mai rãmas din noi fierbinte:
în lacrimi, în surâsuri, în sãrut.
Mãrșãluim. Din noaptea clãtinatã,
ciobitã, luna, cum lucește-acum,
e-o cascã de metal însângeratã
pe vârful unei cruci de fum...

Text adăugat în bibliotecă de vizitator