De suflet îti atîrnă cerceii ca de boltă,
Ții în verigi și luna și soarele și norii.
Tresari din tot azurul cînd l-au atins cocorii,
Și stelele din spice adie ca o holdă.
Ți-e sufletul ca marea, în crunta ei putere.
Se zbat corăbii negre, furtuni și morți craiești,
În miturile groase dorm umbre și mistere,
Ca-n fundurile lumii ascunse prin povești.
Ți-e sufletul ca brazda, ca grîul, și renaște,
Plugarul și sudoarea de sînge, boul, plugul,
Nădejdea arăturii bogate către Paște,
Și ploaia-nviorată și nouă și belșugul.
Ți-e sufletul ca floarea duminicii sonore,
Mireasma de lumină și leacul fericit.
Otrăvuril-ascunse în ierburi ți-l ucid.
Dar sufletul ți-e încă și mai presus de toate,
Cîte n-ajunge gîndul și cerul nu le știe.
Și sufletul bolește-n tristețea că nu poate
Ce nu poate să fie și nu va fi să fie.

Text adăugat în bibliotecă de PrInTzEsIkA